Decizie nr. 1.459 din 8 noiembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 404 alin. (2) şi art. 406 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Camera Medicilor Prahova şi Mihai Vasile Belaşcu în Dosarul nr. 2.210/105/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.380D/2010.

La apelul nominal se prezintă avocatul Niculae Dercaci pentru autorii excepţiei şi personal Mihai Vasile Belaşcu, lipsind Centrul de Diagnostic şi Tratament, Direcţia de Sănătate Publică Prahova şi Instituţia Prefectului Prahova.

Reprezentantul autorilor excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi arată că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie impun egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii, indiferent de vârstă. În situaţia textelor de lege criticate, însă, concedierea apare ca un act unilateral al angajatorului, ce nu ţine seama de valenţele fizice ori intelectuale ale salariatului. Astfel, se aduce atingere unor drepturi fundamentale, fără respectarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.

Mihai Vasile Belaşcu arată că, potrivit contractului colectiv de muncă, un lider sindical nu poate fi concediat decât cu avizul scris al sindicatului, fără nicio condiţionare însă privind vârsta.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 689/2008. De asemenea, arată că dispoziţiile Legii nr. 95/2006 nu sunt neconstituţionale, iar faţă de conţinutul acestora, prevederile constituţionale referitoare la dreptul la negocieri colective în materie de muncă nu sunt aplicabile.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.210/105/2009, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 404 alin. (2) şi art. 406 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Excepţia a fost ridicată de Camera Medicilor Prahova şi Mihai Vasile Belaşcu cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.128 din 11 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Prahova.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că prevederile art. 61 lit. e) din Codul muncii încalcă dreptul la muncă, întrucât niciun cetăţean nu trebuie oprit de la a munci, atât timp cât se consideră apt pentru aceasta. De asemenea, arată că dispoziţiile art. 404 alin. (2) şi art. 406 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 intră în contradicţie cu obligaţia constituţională de respectare a contractelor colective de muncă.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că susţinerile autorilor excepţiei nu sunt întemeiate, deoarece dispoziţiile art. 61 lit. e) din Codul muncii au fost abrogate, iar dispoziţiile criticate ale Legii nr. 95/2006 reprezintă opţiunea legiuitorului de a crea organe care să asigure supravegherea activităţii în domeniul sanitar şi de a le atribui competenţe în acest sens.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 61 lit. e) din Codul muncii au fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea reţinând, prin Decizia nr. 689/2008 şi Decizia nr. 1.003/2008, că nu contravin prevederilor art. 41 din Constituţie. Mai arată că art. 61 lit. e) din Codul muncii a fost abrogat prin dispoziţiile Legii nr. 49/2010, dar soluţia legislativă criticată a fost preluată, în esenţă, în art. 56 alin. (1) lit. d) din Codul muncii. Cât priveşte dispoziţiile art. 404 alin. (2) şi art. 406 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, arată că nu există niciun element efectiv de contrarietate între conţinutul acestora şi art. 41 din Constituţie.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora: "Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii: [...]

e)în cazul în care salariatul îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi stagiu de cotizare şi nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii."

Curtea constată că dispoziţiile art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 au fost abrogate prin art. IV pct. 3 din Legea nr. 49/2010 privind unele măsuri în domeniul muncii şi asigurărilor sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 29 martie 2010, iar prin acelaşi act normativ s-a prevăzut completarea art. 56 din Codul muncii cu următoarele dispoziţii de lege: "Contractul individual de muncă existent încetează de drept: [...]

d)la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare".

Având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate, şi care sunt aplicabile litigiului în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate în virtutea principiului "tempus regit actum", pot constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate chiar dacă acestea au fost abrogate sau şi-au încetat aplicarea, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea dispoziţiilor art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003, cu redactarea cu care a fost sesizată.

De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 404 alin. (2) şi art. 406 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziţii potrivit cărora:

–Art. 404 alin. (2): "Colegiul Medicilor din România are autonomie instituţională în domeniul său de competenţă, normativ şi jurisdicţional profesional şi îşi exercită atribuţiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni.";

–Art. 406 alin. (1) lit. a): "(1) Colegiul Medicilor din România are următoarele atribuţii:

a)asigură aplicarea regulamentelor şi normelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de medic, indiferent de forma de exercitare şi de unitatea sanitară în care se desfăşoară".

Autorii excepţiei consideră că aceste dispoziţii de lege sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 41 privind dreptul la muncă şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 61 lit. e) din Codul muncii au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi texte din Constituţie şi critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 689 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Curtea a reţinut că împlinirea condiţiilor pentru obţinerea dreptului la pensie naşte vocaţia către dreptul fundamental la pensie, conceput să asigure resursele necesare vieţii după vârsta în care se apreciază că o persoană nu mai poate desfăşura o activitate pentru obţinerea acestor resurse. De asemenea, în măsura în care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi au acordul angajatorului, aşa cum prevede art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, persoanele pentru care s-a născut vocaţia de a obţine dreptul la pensie pot continua munca în vederea obţinerii unor venituri mai mari. Acest drept nu poate însă împieta asupra dreptului de care se bucură angajatorul de a decide asupra celei mai bune soluţii pentru desfăşurarea activităţii sale, mai ales în condiţiile în care angajatul are deja posibilitatea de a obţine pensie.

Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate anterior îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse art. 404 alin. (2) şi art. 406 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate stabilesc statutul şi atribuţiile Colegiul Medicilor din România. Raportat la singurul argument al autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, vizând nerespectarea contractelor colective de muncă, Curtea apreciază că, în realitate, sunt invocate aspecte ce ţin de aplicarea legii şi revin competenţei instanţei de judecată, iar nu probleme de constituţionalitate de competenţa Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 404 alin. (2) şi art. 406 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Camera Medicilor Prahova şi Mihai Vasile Belaşcu în Dosarul nr. 2.210/105/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea