Lege
Lege nr. 84 din 15 aprilie 1998
privind mărcile şi indicaţiile geografice
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 161 din 23 aprilie 1998
Textul actului · 95 de articole
100%
privind mărcile şi indicaţiile geografice
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Drepturile asupra marcilor şi indicaţiilor geografice sunt recunoscute şi aparate pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi.
De dispoziţiile prezentei legi beneficiază şi persoanele fizice şi juridice străine cu domiciliul sau cu sediul în afară teritoriului României, în condiţiile convenţiilor internaţionale privind mărcile şi indicaţiile geografice la care România este parte.
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a)marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane; pot constitui mărci semne distinctive, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului sau, combinatii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne;
b)marca anterioară este marca înregistrată, precum şi marca depusa pentru a fi înregistrată în Registrul Naţional al Marcilor, cu condiţia ca ulterior să fie înregistrată;
c)marca notorie este marca larg cunoscută în România la data depunerii unei cereri de înregistrare a marcii sau la data priorităţii revendicate în cerere; pentru a determina dacă o marca este larg cunoscută se va avea în vedere notorietatea acestei mărci, în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora marca respectiva se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea marcii în România;
d)marca colectivă este marca destinată a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociaţii de produsele sau serviciile aparţinând altor persoane;
e)marca de certificare este marca ce indica faptul ca produsele sau serviciile pentru care este utilizata sunt certificate de titularul marcii în ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie a produselor sau de prestare a serviciilor, precizia ori alte caracteristici;
f)indicaţia geografică este denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţara, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite aceste origini geografice;
g)solicitantul este persoana fizica sau juridică în numele căreia este depusa o cerere de înregistrare a unei mărci;
h)titularul este persoana fizica sau juridică în numele căreia marca este înregistrată în Registrul Naţional al Marcilor;
i)mandatarul autorizat, denumit în prezenta lege mandatar, este consilierul în proprietate industriala, care poate avea şi calitatea de reprezentare în procedurile în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci;
j)Convenţia de la Paris este Convenţia pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883, Paris, asa cum a fost revizuită şi modificată;
k)ţările Uniunii de la Paris sunt ţările cărora li se aplică Convenţia de la Paris şi care sunt constituite în Uniunea pentru protecţia proprietăţii industriale;
l)Aranjamentul de la Madrid este Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internationala a marcilor din 14 aprilie 1891, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967;
m)Protocolul referitor la Aranjament este Protocolul de la Madrid din 27 iunie 1989 referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internationala a marcilor.
Dreptul asupra marcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Sunt excluse de la protecţie şi nu pot fi înregistrate:
a)mărcile care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3 lit. a);
b)mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;
c)mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante;
d)mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii, putând servi în comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;
e)mărcile constituie exclusiv din forma produsului, care este impusa de natura produsului sau este necesară obţinerii unui rezultat tehnic sau care da o valoare substantiala produsului;
f)mărcile care sunt de natura sa induca publicul în eroare cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului;
g)mărcile care conţin o indicaţie geografică sau sunt constituite dintr-o astfel de indicaţie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, dacă utilizarea acestei indicaţii este de natura sa induca publicul în eroare cu privire la locul adevărat de origine;
h)mărcile care sunt constituite sau conţin o indicaţie geografică, identificand vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat;
i)mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
j)mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucura de renume în România;
k)mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproducerii sau imitatii de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane, aparţinând ţărilor Uniunii şi care intra sub incidenţa art. 6 ter ţin Convenţia de la Paris;
l)mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitatii de steme, drapele, alte embleme, sigle, iniţiale sau denumiri care intra sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris şi care aparţin organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe tari ale Uniunii.
Dispoziţiile alin. 1 lit. b), c) şi d) nu se aplică, dacă, înainte de data cererii de înregistrare a marcii şi ca urmare a folosirii acesteia, marca a dobândit un caracter distinctiv.
În afară motivelor prevăzute la art. 5 alin. 1, o marca este refuzată la înregistrare, dacă:
a)este identică cu o marca anterioară, iar produsele sau serviciile pentru care înregistrarea marcii a fost cerută sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejata;
b)este identică cu o marca anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii similare cu cele pentru care marca anterioară este protejata, dacă exista un risc de confuzie pentru public;
c)este similară cu o marca anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice sau similare, dacă exista un risc de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară;
d)este identică sau similară cu o marca notorie în România pentru produse sau servicii identice sau similare, la data depunerii cererii de înregistrare a marcii;
e)este identică sau similară cu o marca notorie în România pentru produse sau servicii diferite de cele la care se referă marca a carei înregistrare este cerută şi dacă, prin folosirea nejustificată a acesteia din urma, s-ar putea profita de caracterul distinctiv sau de renumele marcii notorii ori aceasta folosire ar putea produce prejudicii titularului marcii notorii.
Mărcile ce cad sub incidenţa art. 6 pot fi totuşi înregistrate cu consimţământul expres al titularului marcii anterioare sau notorii.
Natura produselor sau serviciilor pentru care se solicita înregistrarea marcii nu constituie nici un obstacol la înregistrarea acesteia.
Dreptul la marca aparţine persoanei fizice sau juridice care a depus prima, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a marcii.
Cererea de înregistrare a unei mărci conţinând datele de identificare a solicitantului, reproducerea marcii, precum şi indicarea produselor sau serviciilor pentru care înregistrarea este cerută, redactată în limba română, se depune la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi constituie depozitul naţional reglementar al marcii. Cererea se va referi la o singura marca.
Cererea va prezenta menţiuni exprese, atunci când marca:
a)conţine una sau mai multe culori revendicate ca element distinctiv al marcii;
b)este tridimensionala.
Cererea va conţine şi datele privind calitatea solicitantului.
Cererea va conţine, dacă este cazul, şi o transliterare sau o traducere a marcii ori a unor elemente ale marcii.
Data depozitului naţional reglementar este data la care a fost depusa la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cererea de înregistrare a marcii în condiţiile în care aceasta conţine toate elementele prevăzute la art. 10 alin. 1.
Când o cerere de înregistrare a marcii a fost reglementar depusa pentru prima data într-o alta ţara membra a Uniunii de la Paris sau membra a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, solicitantul poate revendica data primului depozit printr-o cerere de înregistrare în România a aceleiaşi mărci, cu condiţia ca aceasta din urma cerere să fie depusa la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci în termen de 6 luni de la data constituirii primului depozit.
Dacă solicitantul a prezentat anumite produse şi servicii în cadrul unei expoziţii internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, organizată pe teritoriul României sau într-un stat membru al Convenţiei de la Paris, şi dacă o cerere de înregistrare a marcii sub care au fost prezentate aceste produse şi servicii a fost depusa la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci într-un termen de 6 luni de la data primei prezentări în expoziţie, solicitantul va beneficia de un drept de prioritate de la data introducerii produsului în expoziţie.
Termenul de 6 luni prevăzut la alin. 1 nu va prelungi termenul de prioritate prevăzut la art. 11 alin. 2.
Drepturile de prioritate prevăzute la art. 11 şi 12 trebuie invocate o dată cu depunerea cererii de înregistrare a marcii, justificate prin acte de prioritate şi sunt supuse taxei legal stabilite.
Actele de prioritate se depun şi taxa legală se plăteşte în maximum 3 luni de la data cererii de înregistrare a marcii.
Nerespectarea termenului prevăzut la alin. 2 atrage nerecunoasterea priorităţii invocate.
Înregistrarea unei mărci poate fi cerută individual sau în comun de persoane fizice sau juridice, direct sau printr-un mandatar cu domiciliul, respectiv, cu sediul în România.
Dacă înregistrarea marcii este cerută prin mandatar, cererea va conţine şi datele de identificare a acestuia. O dată cu cererea sau cel târziu în termen de 3 luni de la depunerea cererii, mandatarul va prezenta procura, sub sancţiunea respingerii cererii.
Solicitantul cererii de înregistrare a marcii va comunică, în termen de 3 luni de la depunerea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, dovada plăţii taxei de înregistrare a cererii, în cuantumul prevăzut de lege.
Solicitantul cererii de înregistrare a marcii care se referă la mai multe produse sau servicii poate solicita la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci divizarea cererii iniţiale în doua sau mai multe cereri, repartizand produsele sau serviciile în cadrul cererilor divizionare, cu plata taxei prevăzute de lege.
Cererile divizionare păstrează data de depozit a cererii iniţiale şi, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate, dobândit potrivit art. 11 alin. 2 sau art. 12 alin. 1.
Solicitantul poate cere divizarea cererii iniţiale în cursul procedurii de examinare a marcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, până la luarea unei decizii privind înregistrarea acesteia, precum şi în cursul procedurii din cadrul comisiei de reexaminare a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci sau în cursul oricărei proceduri de apel sau de recurs formulat împotriva deciziei de înregistrare a marcii.
Solicitantul va depune documentele cerute de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci pentru divizarea cererii iniţiale şi va plati taxa legală în termen de 3 luni de la data solicitării divizării. În caz contrar, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va lua act ca solicitantul a renunţat la divizarea cererii iniţiale.
În termen de o luna de la data primirii cererii de înregistrare a marcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci examinează dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 10 alin. 1 şi, în caz afirmativ, atribuie data de depozit cererii.
Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 10 alin. 1, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va notifica solicitantului lipsurile cererii, acordând un termen de 3 luni pentru depunerea completărilor. În cazul în care solicitantul completează în termen lipsurile notificate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, data depozitului este aceea la care cererea de înregistrare a marcii a fost completată conform art. 10 alin. 1. În caz contrar, cererea se respinge.
Dacă taxa de înregistrare şi examinare a cererii nu este plătită în termenul prevăzut la art. 15, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci poate acorda solicitantului, pentru motive întemeiate, încă un termen de 2 luni.
În cazul neplatii taxelor în termen se considera ca solicitantul a renunţat la înregistrarea marcii şi cererea se respinge.
Dacă solicitantul cererii de înregistrare a marcii nu a menţionat în cerere datele din care să rezulte calitatea acestuia de persoana fizica sau juridică, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va notifica solicitantului lipsurile constatate şi îi va acorda un termen pentru completare. În cazul în care solicitantul nu o completează în termen, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci respinge cererea de înregistrare a marcii.
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci examinează, în fond, cererea de înregistrare a marcii, în termen de 6 luni de la plata taxei de înregistrare şi examinare a cererii.
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci examinează:
a)calitatea solicitantului conform art. 3 lit. g);
b)condiţiile prevăzute la art. 13 alin. 1 şi 2, dacă în cerere se invoca o prioritate;
c)motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. 1 şi art. 6.
Examinarea motivelor de refuz prevăzute la art. 6 lit. d) şi e) se face potrivit unor criterii, cum ar fi:
a)gradul de distinctivitate, iniţială sau dobandita, a marcii notorii în România;
b)durata şi întinderea utilizării în România a marcii notorii în legătură cu produsele şi serviciile pentru care o marca se solicita a fi înregistrată;
c)durata şi întinderea publicităţii marcii notorii în România;
d)aria geografică de utilizare a marcii notorii în România;
e)gradul de cunoaştere a marcii notorii pe piaţa românească de către segmentul de public căruia i se adresează;
f)existenta unor mărci identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare, aparţinând altei persoane decât aceea care pretinde ca marca sa este notorie.
Pentru examinarea motivelor de refuz, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci poate cere de la autorităţi publice, instituţii publice, precum şi de la persoane juridice de drept privat documente, în vederea stabilirii notorietatii marcii în România.
Când un motiv de refuz, dintre cele prevăzute la art. 6, se aplică numai la anumite produse sau servicii pentru care înregistrarea marcii a fost solicitată, înregistrarea va fi refuzată numai pentru aceste produse sau servicii.
Dacă în urma examinării cererii, potrivit art. 19 şi 20, se constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru înregistrarea marcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci decide înregistrarea marcii şi publicarea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala. Marca se publică în termen de 2 luni de la data deciziei de înregistrare a marcii.
Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea marcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci notifica aceasta solicitantului, acordându-i un termen de 3 luni în care acesta să-şi poată prezenta punctul de vedere ori să-şi retragă cererea. Termenul poate fi prelungit cu o noua perioada de 3 luni, la cererea solicitantului şi cu plata taxei prevăzute de lege.
La expirarea termenului prevăzut la alin. 2, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va decide, după caz, înregistrarea marcii, respingerea cererii de înregistrare a marcii ori va lua act de retragerea cererii.
În termen de 3 luni de la data publicării marcii, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi titularul unui drept anterior cu privire la imaginea sau la numele patronimic, la indicaţie geografică protejata, un desen sau un model industrial protejat, la orice alt drept de proprietate industriala protejat sau la un drept de autor, precum şi orice altă persoană interesată pot face opoziţie la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cu privire la marca publicată.
Opoziţiile trebuie să fie formulate în scris, motivat şi cu plata taxei prevăzute de lege.
În cazul neplatii taxelor legale pentru opoziţie se considera ca opoziţia nu a fost facuta.
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci notifica solicitantului opoziţia formulată, conform art. 23, indicând numele persoanei care a formulat-o, precum şi motivele opoziţiei privind înregistrarea marcii.
În termen de 3 luni de la data notificării opoziţiei, solicitantul poate prezenta punctul sau de vedere; la cererea solicitantului, termenul poate fi prelungit de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cu maximum 3 luni.
Opoziţiile formulate cu privire la marca publicată se vor soluţiona de către o comisie de examinare din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Dacă opoziţiile sunt întemeiate, comisia decide respingerea înregistrării marcii.
Decizia de respingere a înregistrării marcii poate fi contestată de solicitantul marcii, în termenul şi cu procedura prevăzute la art. 80.
Decizia de respingere a înregistrării marcii, rămasă definitivă, se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.
Solicitantul poate, în orice moment, să-şi retragă cererea de înregistrare a marcii sau să-şi limiteze lista de produse sau de servicii. Când marca a fost deja publicată, retragerea sau limitarea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.
Cererea de înregistrare a marcii poate fi modificată, la cererea solicitantului, numai pentru rectificarea numelui sau a adresei solicitantului ori pentru alte rectificari ce nu afectează esenţial marca sau nu extind lista de produse sau de servicii.
Orice modificare cerută de solicitant până la înregistrare, care afectează substanţial marca ori lista de produse sau de servicii, trebuie să facă obiectul unei noi cereri de înregistrare a marcii.
În cursul procedurii de înregistrare a marcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci poate cere solicitantului lămuririle şi actele pe care le considera necesare, dacă exista o indoiala asupra exactitatii sau a conţinutului elementelor cererii de înregistrare a marcii.
Când deciziile de înregistrare a marcilor au rămas definitive, mărcile sunt înregistrate în Registrul Naţional al Marcilor, iar Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci eliberează titularului certificatul de înregistrare a marcii, cu plata taxei prevăzute de lege.
Înregistrarea marcii produce efecte cu începere de la data depozitului naţional reglementar al marcii, pentru o perioadă de 10 ani.
La cererea titularului, înregistrarea marcii poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen de 10 ani, cu plata taxei prevăzute de lege.
Cererea de reinnoire a înregistrării marcii poate fi facuta înainte de expirarea duratei de protecţie în curs, dar nu mai devreme de 3 luni înainte de expirarea acestei durate.
Reînnoirea înregistrării marcii operează începând cu ziua imediat următoare expirării duratei de protecţie în curs.
Taxa pentru cererea de reinnoire a înregistrării marcii este datorată la data înregistrării cererii, în cuantumul aplicabil la această dată; taxa poate fi plătită şi în următoarele 6 luni de la expirarea duratei de protecţie în curs, dar cu majorarea prevăzută de lege.
Neplata taxei în condiţiile prevăzute la alin. 5 este sancţionată cu decăderea titularului din dreptul la marca.
Cererea de reinnoire a înregistrării marcii va conţine:
a)solicitarea expresă a reînnoirii înregistrării marcii;
b)datele de identificare a titularului şi, dacă este cazul, numele şi domiciliul, respectiv sediul mandatarului;
c)numărul de înregistrare a marcii în Registrul Naţional al Marcilor;
d)data depozitului reglementar al cererii de înregistrare a marcii.
Când titularul solicita reînnoirea numai pentru o parte din produsele şi serviciile înscrise în Registrul Naţional al Marcilor, acesta va indica şi numele acelor produse sau servicii pentru care se solicita reînnoirea înregistrării marcii.
Dacă Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci constata că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reînnoirea înregistrării marcii, notifica aceasta titularului, care poate prezenta un răspuns în termen de 3 luni de la primirea notificării; în lipsa unui răspuns în termen, cererea de reinnoire a înregistrării marcii se respinge.
Solicitantul cererii de reinnoire poate contesta decizia de respingere a reînnoirii înregistrării, în termenul şi cu procedura prevăzute la art. 80.
Reînnoirea înregistrării marcilor se înscrie în Registrul Naţional al Marcilor şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala, în termen de 6 luni de la depunerea la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a cererii de reinnoire.
Pe durata protecţiei marcii, titularul poate solicita la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu plata taxei prevăzute de lege, introducerea de modificări neesentiale ale unor elemente ale marcii, sub condiţia ca asemenea modificări sa nu afecteze imaginea de ansamblu a marcii.
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va înscrie în Registrul Naţional al Marcilor modificările introduse, conform alin. 1, şi va publică marca, astfel cum a fost modificată.
În tot cursul perioadei de protecţie a marcii, titularul acesteia poate solicita Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu plata taxei prevăzute de lege, înscrierea modificărilor intervenite cu privire la numele, denumirea, adresa sau sediul titularului în Registrul Naţional al Marcilor. Modificările înscrise în registrul Naţional al Marcilor se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.
Înregistrarea marcii conferă titularului sau un drept exclusiv asupra marcii.
Titularul marcii poate cere instanţei judecătoreşti competente sa interzică terţilor sa folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul titularului:
a)un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acela pentru care marca a fost înregistrată;
b)un semn care, data fiind identitatea sau asemanarea cu marca ori data fiind identitatea sau asemanarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în perceptia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a marcii cu semnul;
c)un semn identic sau asemănător cu marca pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urma a dobândit un renume în România şi dacă, din folosirea semnului, fără motive întemeiate, s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele marcii sau folosirea semnului ar cauza titularului marcii un prejudiciu.
În aplicarea alin. 2, titularul marcii poate cere să fie interzise terţilor, în special, următoarele acte:
a)aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;
b)oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn;
c)importul sau exportul produselor sub acest semn;
d)utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
Solicitantul cererii de înregistrare a marcii poate cere să se interzică terţilor să efectueze actele prevăzute la art. 35 alin. 2, numai după publicarea marcii.
Pentru acte posterioare publicării marcii, solicitantul poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun. Titlul pentru plata despăgubirilor este executoriu numai după data înregistrării marcii.
În cazul în care cererea de înregistrare a marcii a fost respinsă, solicitantul nu are dreptul la despăgubiri.
Titularul unei mărci înregistrate nu poate cere să se interzică altor persoane deţinerea, oferirea spre vânzare sau comercializarea produselor care poarta aceasta marca, pentru produsele care au fost puse în comerţ de însuşi titular sau cu consimţământul acestuia.
Dispoziţiile alin. 1 nu sunt aplicabile, dacă titularul probează motive temeinice de a se opune la comercializarea produselor, în special când starea produselor este modificată sau alterata după punerea lor în comerţ.
Titularul marcii nu poate cere să se interzică unui terţ sa folosească în activitatea sa comercială:
a)numele/denumirea sau adresa/sediul titularului;
b)indicaţii care se referă la specia, calitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică, perioada de fabricaţie a produsului sau perioada prestării serviciului sub marca, precum şi la orice alte caracteristici ale acestora;
c)marca, dacă aceasta este necesară pentru a indica destinaţia produsului sau a serviciului, în special pentru accesorii sau piese detasabile.
Dispoziţiile alin. 1 sunt aplicabile, cu condiţia ca folosirea elementelor prevăzute la lit. a)-c) să fie conformă practicilor loiale.
Drepturile asupra marcii pot fi transmise, prin cesiune sau prin licenta, oricând în cursul duratei de protecţie a marcii.
Drepturile asupra marcii se transmit şi în cazul urmăririi silite a debitorului titular al marcii, efectuată în condiţiile legii.
Drepturile cu privire la marca pot fi transmise prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comerţ în care aceasta este incorporată. Cesiunea trebuie facuta în scris şi semnată de părţile contractante, sub sancţiunea nulităţii.
Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra marcii se poate face pentru toate produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată sau numai pentru o parte dintre acestea; cesiunea, chiar parţială, nu poate limita teritorial folosirea marcii pentru produsele sau serviciile la care se referă.
În cazul în care patrimoniul titularului marcii este transmis în totalitatea sa, aceasta transmitere are ca efect şi transferul drepturilor cu privire la marca. Transmiterea unor elemente din patrimoniul titularului nu afectează calitatea de titular al dreptului la marca.
Mărcile identice sau similare, aparţinând aceluiaşi titular şi care sunt folosite pentru produse sau servicii identice sau similare, nu pot fi transmise prin cesiune decât în totalitate şi numai către o singura persoana, sub sancţiunea nulităţii actului de transmitere.
Cererea de înscriere a cesiunii va fi însoţită de actul doveditor al schimbării titularului marcii.
La cererea persoanei interesate şi cu plata taxei prevăzute de lege, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci înscrie cesiunea în Registrul Naţional al Marcilor şi o publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala. Cesiunea devine opozabilă terţilor, începând cu data înscrierii acesteia în Registrul Naţional al Marcilor.
Titularul marcii poate, în baza unui contract de licenţă, sa autorizeze terţii sa folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată. Licentele pot fi exclusive sau neexclusive.
Titularul marcii poate invoca drepturile conferite de marca împotriva licentiatului care a încălcat clauzele contractului de licenţă, în ceea ce priveşte durata folosirii, aspectul marcii şi natura produselor sau a serviciilor pentru care licenta a fost acordată, teritoriul pe care marca poate fi folosită, calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate de licenţiat sub marca pentru care s-a acordat licenta.
Pe durata contractului de licenţă de marca, licentiatul este obligat:
a)sa folosească, pentru produsele cărora li se aplică marca, numai marca care face obiectul contractului de licenţă, având totuşi libertatea de a aplica pe aceste produse semne indicând ca el este fabricantul acestora;
b)sa pună menţiunea sub licenta alături de marca aplicată pe produsele ce fac obiectul acesteia, conform contractului.
Licentele se înscriu în Registrul Naţional al Marcilor, cu plata taxei prevăzute de lege, şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala. Licenta este opozabilă terţilor de la data înscrierii acesteia.
Dacă în contractul de licenţă nu este stipulat altfel, licentiatul nu poate introduce în justiţie o acţiune în contrafacere fără consimţământul titularului marcii.
Titularul unei licenţe exclusive poate introduce o acţiune în contrafacere, dacă, după ce a notificat titularului marcii actele de contrafacere de care a luat cunoştinţa, acesta nu a acţionat în termenul solicitat de licenţiat.
Când o acţiune în contrafacere a fost pornită de către titular, oricare dintre licentiati poate să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului cauzat prin contrafacerea marcii.
Titularul poate să renunţe la marca pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată.
Renunţarea la marca se declara în scris la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci de către titularul marcii sau de către persoana imputernicita de acesta, iar drepturile asupra marcii se sting, cu privire la produsele şi serviciile la care marca se referă, la data înscrierii renunţării în Registrul Naţional al Marcilor.
Dacă o licenta a fost înregistrată, renunţarea la marca este înscrisă numai dacă titularul marcii probează ca a notificat licentiatului despre intenţia de a renunţa la marca.
Orice persoană interesată poate solicita Tribunalului Municipiului Bucureşti, oricând în cursul duratei de protecţie a marcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marca, dacă:
a)fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată;
b)după data înregistrării, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului, uzuală în comerţul cu un produs sau cu un serviciu pentru care a fost înregistrată;
c)după data înregistrării şi ca urmare a folosirii marcii de către titular sau cu consimţământul acestuia, marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau la provenienţă geografică a produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată;
d)marca a fost înregistrată de o persoană neavând calitatea prevăzută la art. 3 lit. g).
Decăderea din drepturile conferite de marca produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Este asimilată folosirii efective a marcii:
a)folosirea marcii de către un terţ, cu consimtamantul titularului acesteia;
b)folosirea marcii sub o formă care diferă de aceea înregistrată prin anumite elemente ce nu altereaza caracterul distinctiv al acesteia;
c)aplicarea marcii pe produse sau pe ambalaje exclusiv în vederea exportului;
d)imposibilitatea folosirii marcii din circumstanţe independente de voinţa titularului, cum ar fi restrictia la import sau datorită altor dispoziţii ale autorităţilor publice vizând produsele sau serviciile la care marca se referă.
Titularul nu poate fi decăzut din drepturile sale, dacă, în perioada de la expirarea duratei prevăzute la art. 45 alin. 1 lit. a) până la prezentarea cererii de decădere, marca a fost folosită efectiv. Totuşi, dacă începerea sau reluarea folosirii marcii a avut loc cu 3 luni înainte de prezentarea în justiţie a cererii de decădere, folosirea marcii nu va fi luată în considerare, dacă pregatirile pentru începerea sau pentru reluarea folosirii au intervenit numai după ce titularul a cunoscut intenţia de prezentare a unei cereri de decădere.
Dovada folosirii marcii incumba titularului acesteia şi poate fi facuta prin orice mijloc de proba.
Orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării marcii pentru oricare dintre motivele următoare:
a)înregistrarea marcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. 1;
b)înregistrarea marcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6;
c)înregistrarea marcii a fost solicitată cu rea-credinţa;
d)înregistrarea marcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patrimonic al unei persoane;
e)înregistrarea marcii aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la o indicaţie geografică protejata, un desen sau un model industrial protejat sau alt drept de proprietate industriala protejat ori cu privire la un drept de autor.
Acţiunea în anulare pentru motivul prevăzut la alin. 1 lit. c) poate fi introdusă oricând în perioada de protecţie a marcii.
Termenul în care poate fi cerută anularea înregistrării marcii pentru motivele prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d) şi e) este de 5 ani şi curge de la data înregistrării marcii.
Anularea înregistrării marcii nu poate fi cerută pentru motivul existenţei unui conflict cu o marca anterioară, dacă aceasta din urma nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 45 şi 46.
Titularul unei mărci anterioare, care cu ştiinţa a tolerat într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani folosirea unei mărci posterior înregistrate, nu poate să ceara anularea şi nici să se opună folosirii marcii posterioare pentru produsele şi serviciile pentru care acesta marca posterioară a fost folosită, în afară de cazul în care înregistrarea marcii posterioare a fost cerută cu rea-credinţa.
Dacă un motiv de decădere sau de nulitate exista numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, decăderea sau nulitatea va produce efecte numai cu privire la aceste produse sau servicii.
În cazul prevăzut la art. 49, titularul marcii posterior înregistrate nu poate să se opună folosirii marcii anterioare, deşi aceasta din urma nu mai poate fi invocată împotriva marcii posterioare.
Asociaţiile de fabricanti, de producători, de comercianţi, de prestatori de servicii pot solicita la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci înregistrarea de mărci colective.
Solicitantul înregistrării unei mărci colective va depune, o dată cu cererea de înregistrare sau cel târziu în termen de 3 luni de la data notificării de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, un regulament de folosire a marcii colective. Cererea va fi supusă cerinţelor prevăzute la art. 10.
În regulamentul de folosire a marcii colective solicitantul cererii de înregistrare a marcii va indica persoanele autorizate sa folosească marca colectivă, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a deveni membru al asociaţiei, condiţiile de folosire a marcii, motivele pentru care aceasta utilizare poate fi interzisă unui membru al asociaţiei, precum şi sancţiunile care pot fi aplicate de asociaţie.
Regulamentul de folosire a marcii colective poate să prevadă ca marca colectivă nu poate fi transmisă de către titular decât cu acordul tuturor membrilor asociaţiei.
În afară motivelor de respingere prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei mărci individuale, o marca colectivă este respinsă la înregistrare, dacă:
a)solicitantul nu are calitatea prevăzută la art. 51 alin. 1;
b)nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 3 lit. d);
c)regulamentul de folosire a marcii este contrar ordinii publice sau bunelor moravuri.
După publicarea marcii şi a regulamentului de folosire a marcii colective, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi al unui drept anterior dobândit cu privire la imaginea sau la numele patronimic al acestuia, la o indicaţie geografică protejata, la un desen sau la un model industrial protejat sau la un drept de autor, precum şi orice altă persoană interesată pot formula la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în termenul prevăzut la art. 23, opoziţie la înregistrarea marcii colective.
Titularul marcii colective trebuie să comunice la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci orice modificare a regulamentului de folosire a marcii.
Modificarea regulamentului de folosire a marcii produce efecte numai de la data înscrierii modificării în Registrul Naţional al Marcilor. Modificarea nu este menţionată în registru, dacă regulamentul de folosire a marcii, modificat, nu corespunde cerinţelor prevăzute la art. 51 alin. 3.
Orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti, oricând în perioada de protecţie a marcii, decăderea titularului din drepturile conferite de o marca colectivă, când:
a)fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată;
b)titularul a folosit marca în alte condiţii decât cele prevăzute de regulament sau nu a luat măsuri pentru a preveni o astfel de folosire;
c)prin folosire, marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare.
Oricare persoana interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării unei mărci colective, în termen de 5 ani de la înregistrarea acesteia, dacă exista unul dintre motivele prevăzute la art. 48 alin. 1 lit. a), b), d) şi e).
Dacă înregistrarea marcii a fost solicitată cu rea-credinţa ori marca a fost înregistrată cu nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 51 alin. 1-3, anularea acesteia poate fi solicitată Tribunalului Municipiului Bucureşti de către persoana interesată, oricând în perioada de protecţie a marcii.
Mărcile colective sunt supuse regimului marcilor individuale, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.
Mărcile de certificare pot fi înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci de către persoane juridice legal abilitate sa exercite controlul produselor sau al serviciilor în privinta elementelor prevăzute la art. 3 lit. e).
Nu pot solicita înregistrarea unei mărci de certificare persoanele juridice care fabrica, importa sau vand produse ori prestează servicii, altele decât cele de control în domeniul calităţii.
Solicitantul înregistrării unei mărci de certificare va depune, o dată cu cererea de înregistrare, prezentată conform art. 10, ori cel mai târziu în termen de 3 luni de la data notificării de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci:
a)regulamentul de folosire a marcii de certificare;
b)autorizaţia sau documentul din care să rezulte exercitarea legală a activităţii de certificare ori, dacă este cazul, dovada înregistrării marcii de certificare în ţara de origine.
Regulamentul va indica persoanele autorizate sa utilizeze marca, elementele şi caracteristicile care trebuie să fie certificate prin marca, modul în care autoritatea competentă de certificare trebuie să verifice aceste caracteristici şi sa supravegheze folosirea marcii, taxele care trebuie plătite pentru folosirea marcii, procedurile de reglementare a diferendelor.
Orice persoană fizica sau juridică, furnizor de produse ori prestator de servicii, poate fi autorizata sa folosească marca de certificare sub condiţia respectării prevederilor regulamentului de folosire a marcii de certificare.
Titularul marcii de certificare va autoriza persoanele îndreptăţite sa folosească marca pentru produsele sau serviciile care prezintă caracteristicile comune, garantate prin regulamentul de folosire a marcii.
În afară motivelor de respingere prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei mărci individuale, o marca de certificare este respinsă la înregistrare şi pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 3 lit. e) şi ale art. 57 şi 58.
După publicarea marcii şi a regulamentului de folosire a acesteia, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi al unui drept anterior dobândit cu privire la imaginea sau la numele patronimic al acesteia, la o indicaţie geografică protejata, la un desen sau la un model industrial protejat ori la un drept de autor, precum şi orice persoană interesată pot formula la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în termenul prevăzut la art. 23, opoziţie la înregistrarea marcii de certificare.
Dispoziţiile art. 53 se aplică, prin analogie, şi în cazul marcilor de certificare.
Dacă utilizatorii unei mărci de certificare nu respecta regulamentul, titularul poate să retragă autorizaţia de a utiliza marca sau să aplice alte sancţiuni prevăzute în regulament.
Oricare persoana interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării marcii de certificare, în termen de 5 ani de la înregistrarea acesteia, dacă:
a)exista unul dintre motivele prevăzute la art. 48 alin. 1 lit. a), b), d) şi e);
b)înregistrarea marcii s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 3 lit. e).
Dacă înregistrarea marcii a fost solicitată cu rea-credinţa ori marca a fost înregistrată cu nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 57 şi art. 58 alin. 1-3, persoana interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea marcii, oricând în perioada de protecţie a acesteia.
Drepturile cu privire la marca de certificare nu pot fi transmise de persoana juridică, titulara a marcii.
Transmiterea dreptului asupra marcii de certificare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Când o marca de certificare a încetat sa mai fie protejata ea nu poate fi nici depusa, nici utilizata înainte de expirarea unui termen de 10 ani de la data încetării protecţiei.
Mărcile de certificare sunt supuse regimului marcilor individuale, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.
Taxele prevăzute de lege pentru mărcile colective se aplică şi marcilor de certificare.
Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi înregistrărilor internaţionale ale marcilor, efectuate conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, care îşi extind efectele lor în România, afară de cazul în care prin aceste convenţii nu se prevede altfel.
Cererea de înregistrare internationala pentru o marca înscrisă în Registrul Naţional al Marcilor, conform Aranjamentului de la Madrid, precum şi cererea de înregistrare internationala pentru o marca depusa sau scrisă în Registrul Naţional al Marcilor, conform Protocolului referitor la aranjament, va fi examinata de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu plata taxei prevăzute de lege.
Indicaţiile geografice ale produselor sunt protejate în România prin înregistrarea acestora la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, potrivit prezentei legi sau convenţiilor internaţionale la care România este parte, şi pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care aceste indicaţii au fost înregistrate.
Nu sunt supuse procedurii de înregistrare, stabilită de prezenta lege, indicaţiile geografice care au dobândit sau vor dobândi protecţie pe calea unor convenţii bilaterale sau multilaterale încheiate de România.
Lista indicaţiilor geografice a căror protecţie este recunoscută în România, pe baza convenţiilor prevăzute la alin. 2, va fi înscrisă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci în Registrul Naţional al Indicaţiilor Geografice şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.
Au calitatea de a solicita Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci înregistrarea unei indicaţii geografice asociaţiile de producători care desfăşoară o activitate de producţie în zona geografică, pentru produsele indicate în cerere.
Înregistrarea unei indicaţii geografice poate fi cerută la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, direct sau prin mandatar autorizat, cu domiciliul sau cu sediul în România, şi va fi supusă taxei prevăzute de lege.
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci înregistrează indicaţiile geografice şi acorda solicitantului dreptul de utilizare a acestora după ce Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei sau, după caz, autoritatea competentă din ţara de origine a solicitantului certifica:
a)indicaţia geografică a produsului, care urmează a fi înregistrată;
b)produsele care pot fi comercializate sub aceasta indicaţie;
c)aria geografică de producţie;
d)caracteristicile şi condiţiile de obţinere pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a putea fi comercializate sub aceasta indicaţie.
Sunt excluse de la înregistrare indicaţiile geografice care:
a)nu sunt conforme dispoziţiilor art. 3 lit. f);
b)sunt denumiri generice ale produselor;
c)sunt susceptibile de a induce publicul în eroare asupra naturii, originii, modului de obţinere şi calităţii produselor;
d)sunt contrare bunelor moravuri sau ordinii publice.
Dacă cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci decide înregistrarea indicatiei geografice în Registrul Naţional al Indicaţiilor Geografice şi acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului.
Dreptul de folosire a indicatiei geografice, dobândit prin înregistrarea acesteia, aparţine membrilor asociaţiei înscrişi în lista comunicată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
În termen de 2 luni de la data deciziei de înregistrare, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci publică indicaţia geografică în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala şi eliberează solicitantului certificatul de înregistrare a indicatiei geografice şi de acordare a dreptului de utilizare a acesteia, cu plata taxei prevăzute de lege.
Înregistrarea unei indicaţii geografice pe numele unei asociaţii de producători nu constituie obstacol la înregistrarea aceleiaşi indicaţii de către orice alta asociaţie având calitatea cerută la art. 68.
Durata de protecţie a indicaţiilor geografice curge de la data depunerii cererii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi este nelimitată.
Dreptul de utilizare a indicatiei geografice se acordă solicitantului pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de reinnoire nelimitată, dacă se menţin condiţiile în care acest drept a fost dobândit.
Cererea de reinnoire este supusă taxei prevăzute de lege.
Persoanele autorizate sa folosească o indicaţie geografică pentru anumite produse au dreptul sa o folosească în circuitul comercial, aplicată numai pe aceste produse, în documente insotitoare, reclame, prospecte, şi pot să aplice menţiunea indicaţie geografică înregistrată.
Este interzisă folosirea unei indicaţii geografice sau imitarea ei de către persoane neautorizate, chiar dacă se indica originea reală a produselor ori dacă se adauga menţiuni ca: gen, tip, imitaţie şi altele asemenea.
Persoanele autorizate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci sa utilizeze o indicaţie geografică pentru vinuri sau pentru produse spirtoase pot sa interzică folosirea acestei indicaţii de către orice altă persoană pentru vinuri sau pentru produse spirtoase care nu sunt originare din locul sugerat de indicaţia geografică respectiva, chiar în cazurile în care originea adevarata a produsului este menţionată expres ori în cazurile în care indicaţia geografică este utilizata în traducere sau este însoţită de expresii, cum sunt: de genul, de tipul şi altele asemenea.
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate proceda, din oficiu sau la sesizarea unei persoane interesate, la controlul produselor puse în circulaţie sub indicaţia geografică înregistrată.
Dreptul de folosire a unei indicaţii geografice nu poate să facă obiectul nici unei transmiteri.
Pe întreaga durata de protecţie a indicatiei geografice oricare persoana interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării acesteia, dacă înregistrarea indicatiei geografice s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 69 şi 70.
Pentru nerespectarea condiţiilor de calitate şi a caracteristicilor specifice produselor din zona la care se referă indicaţia geografică, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei sau oricare altă persoană interesată poate solicita Tribunalului Municipiului Bucureşti decăderea din drepturi a persoanelor autorizate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci sa folosească indicaţia geografică înregistrată.
Sentinta Tribunalului Municipiului Bucureşti rămasă definitivă se comunică Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de către persoana interesată. Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci radiază indicaţia geografică din Registrul Naţional al Indicaţiilor Geografice şi publică radierea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala, în termen de 2 luni de la comunicare.
Deciziile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind înregistrarea marcilor pot fi contestate la acest oficiu de către solicitantul înregistrării marcii sau, după caz, de către titularul marcii, în termen de 3 luni de la comunicare, cu plata taxei legale.
Deciziile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind înscrierea cesiunii sau a licenţei în Registrul Naţional al Marcilor pot fi contestate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, de către persoanele interesate, în termen de 3 luni de la comunicare sau, după caz, de la publicarea acestora.
Contestaţiile formulate conform alin. 1 şi 2 vor fi soluţionate de către o comisie de reexaminare din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Hotărârea comisiei de reexaminare, motivată, se comunică părţilor, în termen de 15 zile de la pronunţare şi poate fi atacată cu apel la Tribunalul Municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.
În termen de 15 zile de la comunicare, deciziile Tribunalului Municipiului Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Sentinţele Tribunalului Municipiului Bucureşti, pronunţate în cazurile prevăzute la art. 45, 48, 54, 55, 61 şi 79, pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.
La cererea instanţei judecătoreşti, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci este obligat sa înainteze acesteia actele, documentele şi informaţiile necesare judecării cauzei cu care a fost investită.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de 15 milioane lei:
a)contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca;
b)punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marca identică sau similară cu o marca înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul marcii înregistrate;
c)punerea în circulaţie a produselor care poarta indicaţii geografice care indica sau sugereaza ca produsul în cauza este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine, în scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geografică a produsului.
Săvârşirea de către un terţ a oricărui act prevăzut la art. 35 alin. 2, fără consimţământul titularului marcii înregistrate, constituie infracţiune de contrafacere.
Nici un act din cele prevăzute la art. 35 alin. 2 nu constituie contrafacere, dacă a fost efectuat înainte de data publicării marcii.
O acţiune în contrafacere poate fi pornită de titularul marcii numai după data înregistrării marcii în Registrul Naţional al Marcilor.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate.
Titularul marcii sau, după caz, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate solicita instanţei judecătoreşti competente sa dispună măsura confiscării şi, după caz, a distrugerii produselor care poarta mărci sau indicaţii geografice prevăzute la art. 83.
Dispoziţiile alin. 1 se aplică şi materialelor sau echipamentelor care au servit nemijlocit la comiterea infracţiunilor prevăzute la art. 83.
Pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea faptelor prevăzute la art. 83, persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri, potrivit dreptului comun.
Orice utilizare a marcilor sau indicaţiilor geografice, contrară practicilor loiale în activitatea industriala sau comercială, în scopul de a induce în eroare consumatorii, constituie un act de concurenta neloială şi se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă de 15 milioane lei.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Titularul marcii sau, după caz, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate solicita instanţei judecătoreşti sa dispună luarea unor măsuri asiguratorii, atunci când se considera ca exista un risc de încălcare de către terţi a drepturilor cu privire la marca sau la indicaţia geografică protejata şi dacă aceasta încălcare ameninta sa cauzeze un prejudiciu ireparabil ori dacă exista un risc de distrugere a elementelor de proba.
Măsurile asiguratorii se vor referi, în special, la încetarea actelor de încălcare a drepturilor prevăzute la alin. 1 şi la conservarea probelor pentru dovedirea provenientei produselor sau serviciilor purtând în mod ilicit o marca sau o indicaţie geografică protejata.
Dispoziţiile din dreptul comun referitoare la sechestrul asigurator vor fi aplicabile şi actelor care aduc atingere drepturilor cu privire la marca sau la indicaţia geografică protejata.
Pentru ordonarea măsurilor prevăzute la art. 87 sunt aplicabile dispoziţiile art. 581 şi 582 din Codul de procedură civilă.
Când ordonă măsuri asiguratorii, instanţa poate obliga reclamantul la plata unei cauţiuni în suma stabilită de aceasta.
Instanţa va putea pretinde reclamantului sa furnizeze orice elemente probatorii de care dispune, pentru a dovedi ca este deţinătorul dreptului ce a fost încălcat, ori a cărui încălcare a fost inevitabila.
În cazurile în care mijloacele de proba în susţinerea pretenţiilor reclamantului se afla sub controlul pârâtului, instanţa va putea sa ordone ca probele să fie produse de către pârât, sub condiţia garantarii confidenţialităţii informaţiilor, potrivit legii.
Instanţa va putea ordonă reclamantului sa plătească toate daunele cauzate pârâtului, ca urmare a unei exercitari abuzive a drepturilor procedurale cu privire la marca sau la indicaţia geografică protejata.
Titularul marcii sau, după caz, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate solicita autorului încălcării dreptului informaţii imediate privind provenienţă şi circuitele de distribuire a mărfurilor ilegal marcate, precum şi informaţii despre identitatea fabricantului sau a comerciantului, cantitatea de marfa fabricata, livrata, primită sau comandata.
În situaţiile prevăzute la art. 83, autorităţile vamale pot dispune, fie din oficiu, fie la cererea titularului dreptului, suspendarea activităţii vamale la importul sau la exportul produselor care poarta mărci sau indicaţii geografice.
Competentele vamale cu privire la asigurarea respectării drepturilor asupra marcilor şi indicaţiilor geografice protejate aparţin Direcţiei Generale a Vamilor, potrivit legii.
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, unica autoritate care asigura pe teritoriul României protecţia marcilor şi indicaţiilor geografice, potrivit prezentei legi.
În domeniul marcilor şi indicaţiilor geografice, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci are următoarele atribuţii:
a)înregistrează, examinează şi publică cererile de înregistrare a marcilor;
b)examinează mărcile înregistrate sau depuse spre înregistrare la organizaţia Mondială a proprietăţii Intelectuale, conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, recunoscând sau refuzând protecţia acestora pe teritoriul României;
c)înregistrează şi publică cererile de înregistrare a indicaţiilor geografice şi acorda protecţie acestora pe teritoriul României;
d)eliberează certificate de înregistrare a marcilor;
e)eliberează certificate de înregistrare a indicaţiilor geografice şi acorda dreptul de utilizare a acestora;
f)organizează şi tine Registrul Naţional al Marcilor şi Registrul Naţional al Indicaţiilor Geografice;
g)eliberează certificate de prioritate pentru mărci;
h)efectuează cercetări prealabile înregistrării unei mărci;
i)administrează, conserva şi dezvolta colecţia naţionala de mărci şi de indicaţii geografice şi realizează baza de date informative în domeniu;
j)întreţine relaţii cu organe guvernamentale similare şi organizaţii regionale de proprietate industriala; reprezintă România în organizaţii internaţionale de specialitate;
k)editează publicaţia oficială privind mărcile şi indicaţiile geografice ale produselor şi asigura schimbul de publicaţii cu administraţiile naţionale similare străine şi cu organismele şi organizaţiile internaţionale de profil;
l)îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege.
Cererile de înregistrare a marcilor pentru care nu s-a luat o decizie până la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt supuse prevederilor acesteia.
Până la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba regulamentul de aplicare a acesteia.
Prezenta lege intră în vigoare la 3 luni de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
Pe aceeaşi dată se abroga:
–Legea nr. 28/1967 privind mărcile de fabrica, de comerţ şi de serviciu, publicată în Buletinul Oficial nr. 114 din 29 decembrie 1967;
–Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 77/1968 privind aplicarea Legii nr. 28/1967, publicată în Buletinul Oficial nr. 8 din 27 ianuarie 1968;
–Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.057/1968 pentru aprobarea Regulamentului privind compunerea, organizarea şi funcţionarea comisiei pentru soluţionarea litigiilor privind mărcile de fabrica, de comerţ şi de serviciu, publicată în Buletinul Oficial nr. 66 din 17 mai 1968;
–Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2.508/1969 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale privind investiţiile, inovatiile şi rationalizarile, precum şi mărcile de fabrica, de comerţ şi de serviciu, publicată în Buletinul Oficial nr. 159 din 31 decembrie 1969;
–orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 23 martie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI
DEPUTAŢILOR
VASILE LUPU
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 30 martie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI
RADU VASILE
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.