Decizia nr. 138 din 12 martie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepție ridicată de Societatea Agricolă Melba din comuna Recea, județul Brașov, în Dosarul nr. 5.220/226/2015 al Judecătoriei Făgăraș și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.134D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 392 din 15 octombrie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 29 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 5.220/226/2015, Judecătoria Făgăraș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepție ridicată de Societatea Agricolă Melba din comuna Recea, județul Brașov, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri prin care Comisia Locală de Fond Funciar Recea a solicitat desființarea de drept a societății autoare a excepției de neconstituționalitate.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că art. 27 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 răstoarnă prezumția de nevinovăție în sensul că nu reclamantul este obligat să dovedească culpa pârâtului, ci pârâtul este obligat să își dovedească lipsa de culpă. Se mai susține că desființarea de drept a societăților agricole în temeiul textului criticat reprezintă o sancțiune antidemocratică, prin care se restrâng exercițiul dreptului de asociere și libertatea economică.

6.Totodată, se indică faptul că, prin Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997, Curtea Constituțională nu s-a raportat la toate drepturile pe care textul criticat le încalcă.

7.Judecătoria Făgăraș apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât din textul criticat reiese faptul că sunt necesare o constatare și apreciere a condițiilor legale în care aplicarea acestei măsuri este imputabilă societății agricole.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că societățile agricole, potrivit art. 1 din Legea nr. 36/1991, se constituie numai de către proprietarii al căror aport în societate nu poate fi decât folosința terenurilor pe care le stăpânesc în calitate de proprietar. Fiind o condiție constitutivă, înființarea unei asemenea societăți de persoane care nu au calitatea de proprietar sau pe terenuri care nu le aparțin în această calitate este ilegală. Se arată că până la desființarea de drept a societăților agricole este necesară aprecierea îndeplinirii condiției legale, în care aplicarea acestei măsuri este imputabilă doar societății agricole în cauză. Neexecutarea unor obligații impuse de lege ține de culpa membrilor societății agricole, ceea ce se răsfrânge asupra persoanei juridice înseși.

10.Se mai susține că art. 23 alin. (11) din Constituție nu este incident în cauză deoarece textul criticat nu are legătură cu prezumția de nevinovăție.

11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 27 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, care au următorul cuprins:

(5)Încălcarea prevederilor alineatelor precedente atrage desființarea, de drept, a societăților agricole în cauză.

14.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, ale art. 40 privind dreptul de asociere, ale art. 45 privind libertatea economică și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că principala critică de neconstituționalitate vizează faptul că desființarea de drept a societăților agricole în temeiul art. 27 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 încalcă dreptul de asociere și libertatea economică, prevăzute de art. 40 și art. 45 din Constituție. Totodată, se consideră că textul criticat răstoarnă prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituție, în sensul că pârâta, societatea agricolă, trebuie să facă dovada că neîntrunirea condițiilor legale care duc la desființarea sa de drept nu îi este imputabilă, cu alte cuvinte, să dovedească lipsa sa de culpă.

16.În jurisprudența sa cu privire la prezumția de nevinovăție reglementată de art. 23 alin. (11) din Constituție, Curtea a reținut că aceasta este proprie doar procesului penal, neavând nicio legătură cu cauzele de natură civilă, comercială, fiscală sau de contencios administrativ. Prezumția de nevinovăție este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei privind reținerea, arestarea și soluționarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Astfel, art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală consacră prezumția de nevinovăție, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituționale, făcându-se referire explicită la „hotărârea judecătorească de condamnare“, ci și din economia reglementărilor, prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție fiind înscrise în cuprinsul dispozițiilor cu privire la „libertatea individuală“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.368 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019, paragraful 25).

17.În consecință, raportat la cauza de față, Curtea constată că un aspect care ține de sarcina probei în cadrul procesului civil nu are legătură cu art. 23 alin. (11) din Constituție.

18.Se mai reține că prin Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, pronunțată în cadrul unui control de constituționalitate a priori, s-a stabilit că desființarea de drept a societății agricole este constituțională „numai în măsura în care fapta este imputabilă societății agricole în cauză, iar constatarea desființării se face în condițiile legii“. Cu alte cuvinte, „în însuși sistemul introdus prin textul criticat, apare necesară o constatare și apreciere a condițiilor legale în care aplicarea acestei măsuri este imputabilă societății agricole (respectiv înființarea unei asemenea societăți cu persoane care nu au calitatea de proprietar sau pe terenuri care nu le aparțin în această calitate - s.n.). În niciun caz nu rezultă din text voința legiuitorului de a institui un caz de răspundere obiectivă sau pentru fapta altuia“. Prin urmare, prezumția de constituționalitate a normei juridice analizate este condiționată de cele stabilite în această decizie sub rezervă de interpretare pronunțată de Curtea Constituțională, astfel că pentru a se dispune desființarea societății agricole pe motiv că asociatul/ asociații nu are/au calitatea de proprietar, condiție sine qua non pentru constituirea societății, reclamantul este cel care trebuie să demonstreze faptul că o asemenea situație este imputabilă societății agricole, și nu autorităților publice. O atare constatare decurge în mod firesc din principiul securității juridice și dreptul la un proces echitabil, consacrate în art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție, fără a avea legătură cu prezumția de nevinovăție, reglementată de art. 23 alin. (11) din Constituție. Având însă în vedere art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 și art. 126 alin. (1) din Constituție, examinarea unui aspect de fapt, și anume dacă reclamantul a demonstrat sau nu caracterul imputabil al conduitei societății agricole, ține de interpretarea și aplicarea legii de către instanța judecătorească, soluționarea sa excedând, astfel, competenței Curții Constituționale.

19.În jurisprudența sa referitoare la art. 40 din Constituție privind dreptul la asociere, Curtea a statuat că acesta se referă la asociațiile cu scop nelucrativ, care nu urmăresc obținerea sau împărțirea de beneficii, ci scopuri politice, religioase sau culturale, și care exprimă libertatea de gândire și de exprimare. Așadar, temeiul constituirii lor nu este un contract de societate, ci libertatea de asociere, consacrată la nivel constituțional (Decizia nr. 218 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 9 iunie 2015, paragraful 24). Prin urmare, în decizia precitată s-a arătat că societățile constituite în temeiul Legii nr. 31/1990 nu sunt o expresie a dispozițiilor art. 40 din Constituție, astfel că acest text constituțional nu are incidență într-o cauză care vizează constituirea acestor societăți.

20.Raportat la cauza de față, Curtea reține că, potrivit art. 1.881 din Codul civil, contractul de societate stă la baza constituirii societăților, acesta încheindu-se de către asociați cu scopul de a împărți beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta. Formele societare reglementate de art. 1.888 din Codul civil sunt cele simple, în participație, în nume colectiv, în comandită simplă, cu răspundere limitată, pe acțiuni, în comandită pe acțiuni, cooperative și alte tipuri de societate anume reglementate de lege. Codul civil reglementează societățile simple și în participație, în timp ce Legea societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, pe cele în nume colectiv, în comandită simplă, cu răspundere limitată, pe acțiuni, în comandită pe acțiuni, iar Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 20 mai 2014, pe cele cooperative.

21.Potrivit art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 6 mai 1991, exploatarea pământului se poate face în forme de asociere simplă, care se definesc ca fiind asocierile dintre două sau mai multe familii în baza unui contract de societate, având ca scop exploatarea terenurilor agricole, creșterea animalelor, aprovizionarea, depozitarea, condiționarea, prelucrarea și vânzarea produselor, prestarea unor servicii, precum și alte activități. Potrivit art. 5 și 16 din Legea nr. 36/1991, societatea agricolă este o societate de tip privat, cu personalitate juridică, cu capital variabil și un număr nelimitat și variabil de asociați, având ca obiect exploatarea agricolă a pământului, uneltelor, animalelor și altor mijloace aduse în societate, precum și realizarea de investiții de interes agricol. Potrivit art. 4^1 din Legea nr. 36/1991, societățile agricole se pot reorganiza prin transformare, în condițiile acestei legi, în una dintre formele societare prevăzute și reglementate de Legea nr. 31/1990. Prin urmare, întrucât societățile agricole sunt reglementate de Legea nr. 36/1991, rezultă că acestea se încadrează în alte tipuri de societate anume reglementate de lege [art. 1.888 lit. i) din Codul civil].

22.Având în vedere cele arătate, Curtea constată că art. 40 din Constituție nu are incidență nici în privința societății agricole reglementate de Legea nr. 36/1991, societate constituită în temeiul unui contract de societate, de drept privat, și care urmărește obținerea/împărțirea de beneficii.

23.În jurisprudența sa referitoare la art. 45 din Constituție privind libertatea economică, Curtea a statuat că acesta garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, dar exercitarea acesteia trebuie să se realizeze în condițiile legii. Principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011, Decizia nr. 218 din 2 aprilie 2015, paragraful 26).

24.Astfel, libertatea economică se realizează în condițiile legii, ceea ce, raportat la cauza de față, înseamnă că și constituirea societăților agricole trebuie să se supună dispozițiilor legii, în speță, art. 1 din Legea nr. 36/1991. Astfel, în accepțiunea acestui text legal, societățile agricole se constituie numai de către proprietarii al căror aport în societate nu poate fi decât folosința terenurilor pe care le stăpânesc în calitate de proprietar. Fiind o condiție constitutivă, înființarea unei asemenea societăți de persoane care nu au calitatea de proprietar sau pe terenuri care nu le aparțin în această calitate este ilegală (Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997). În consecință, încălcarea dispozițiilor legale referitoare la constituirea societății agricole a impus o sancțiune corespunzătoare din partea legiuitorului, și anume desființarea de drept a acesteia.

25.Folosirea termenului „desființarea de drept“ a societăților sus-menționate reprezintă o inabilitate de exprimare a legiuitorului, pentru că, în însuși sistemul introdus prin textul criticat, apare necesară o constatare și apreciere a condițiilor legale în care aplicarea acestei măsuri este imputabilă societății agricole. În niciun caz nu rezultă din text voința legiuitorului de a institui un caz de răspundere obiectivă sau pentru fapta altuia (Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997).

26.Prin urmare, Curtea constată că dacă o asemenea societate a fost constituită printr-o fraudă la lege, legiuitorul are deplina competență să stabilească măsurile legale necesare pentru revenirea la starea de legalitate, inclusiv și mai ales prin desființarea societății, fixând, astfel, conținutul și limitele libertății economice în domeniul exploatării pământului. Desființarea unei forme de asociere reglementate de lege reprezintă o intervenție etatică în libertatea economică a cetățeanului, astfel că o asemenea intervenție trebuie să aibă un scop legitim și să fie proporțională cu aceasta.

27.Realizând testul de proporționalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013), Curtea constată că măsura desființării societății agricole determinată de nerespectarea condițiilor legale imperative referitoare la constituirea sa are un scop legitim, și anume garantarea integrității circuitului economic și protejarea în mod egal a libertății economice a tuturor cetățenilor. Este adecvată îndeplinirii scopului legitim antereferit, putând atinge in abstracto finalitatea urmărită de legiuitor, este necesară, fiind o sancțiune cu caracter disuasiv și având o intensitate corespunzătoare pentru restabilirea stării de legalitate, fără a depăși ceea ce este strict necesar atingerii scopului legitim urmărit, și păstrează un just raport de proporționalitate între interesul general, reprezentat de exigențele referitoare la respectarea legii, la desfășurarea activităților economice în respectul acesteia și la protecția circuitului civil și a celorlalți operatori economici, respectiv cel individual, reprezentat de interesul persoanei de a realiza venituri de pe urma unei activități economice.

28.Totodată, Curtea reține că art. 53 din Constituție nu are incidență în cauză, având în vedere că nu există o abatere normativă de la conținutul și exercițiul firesc al libertății economice (a se vedea și Decizia nr. 190 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 30 mai 2019, paragraful 13).

29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Agricolă Melba din comuna Recea, județul Brașov, în Dosarul nr. 5.220/226/2015 al Judecătoriei Făgăraș și constată că dispozițiile art. 27 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Făgăraș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 martie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Benke Karoly