Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2019

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108, precum și ale art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Murfatlar România - S.A. din Murfatlar în Dosarul nr. 251/36/2015 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.229D/2016 și de Societatea Mihcrin Metal - S.A. din Drăgășani în Dosarul nr. 1.137/46/2016 al Curții Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.364D/2016. 2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 noiembrie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, când, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 2.364D/2016 la Dosarul nr. 2.229D/2016, care a fost primul înregistrat, iar în temeiul art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus succesiv amânarea pronunțării pentru data de 18 decembrie 2018, respectiv 22 ianuarie 2019, dată la care este pronunțată prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

3.Prin Decizia civilă nr. 66/CA din 14 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 251/36/2015, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108, precum și ale art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Murfatlar România - S.A. din Murfatlar.

4.Prin Încheierea din 3 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.137/46/2016, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Mihcrin Metal - S.A. din Drăgășani.

5.Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cauze întemeiate pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate, care permit suspendarea soluționării unei contestații administrativ-fiscale pe o perioadă nedeterminată, în mod subiectiv, de către organele fiscale, în cazul în care organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, fără să fie începută urmărirea penală, lezează prezumția de nevinovăție și este de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiție și la un proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil, respectiv de a obține o judecată efectivă a fondului problemei de drept fiscal, fără a se stabili care este situația sumelor deja executate de către acestea, nefiind respectate prevederile constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi. De asemenea sunt prezentate unele aspecte ce țin de speța aflată pe rolul instanței de judecată, prin compararea parcursului deciziei de suspendare a contestației cu cel al deciziei de respingere a contestației. Se mai arată că raportul dintre penal și civil este diferit de cel dintre penal și fiscal, din perspectiva principiului penalul ține în loc civilul, iar, în materie, este o incoerență legislativă ce rezultă din antinomia existentă între Codul de procedură civilă și Codul de procedură fiscală, context în care se face trimitere la jurisprudența instanțelor europene și naționale cu privire la latura și la acțiunea fiscală/penală/civilă a litigiului.

7.De asemenea se susține că prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 contravin art. 21 din Constituție, prin aceea că impun discreționar suspendarea unei proceduri administrative, pentru că în cauza respectivă s-a procedat la sesizarea organelor de urmărire penală. Drept urmare, contestatorul este lipsit de garanția liberului acces la justiție, pentru motivul că numai pe baza afirmațiilor din actul de control sunt sesizate organele de urmărire penală, înainte de finalizarea procedurii de contestare a acestui act administrativ fiscal. Totodată, dreptul prevăzut de art. 52 din Constituție este afectat, deoarece, în virtutea acestor prevederi, contestatorul este îndreptățit să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei atunci când a fost vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri. Prevederile criticate contravin și dispozițiilor art. 20 din Constituție, prin raportare la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Raportat la cele arătate anterior se susține că sumele cuprinse în actele administrative contestate sunt definitive, înainte ca instanța să se pronunțe asupra veridicității și legalității lor, permițându-se administrației finanțelor publice să se constituie parte civilă cu aceste sume contestate, având în vedere și faptul că în procesul penal nu este prevăzută o cale de contestare a acestor sume, singura posibilitate fiind cea prevăzută de Legea nr. 554/2004, dar care este împiedicată prin prevederile legale contestate.

8.Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care arată că prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Codul de procedură fiscală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar art. 108 din același cod este în strânsă legătură cu acestea. Prin jurisprudența Curții Constituționale s-a arătat că prin aceste norme se reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate, ceea ce nu este contrar prevederilor constituționale.

9.Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală contravin prevederilor art. 21, art. 52 și art. 20 din Constituție, fiind lezat dreptul la un proces echitabil, precum și accesul liber la justiție.

10.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 20 din Constituție este inadmisibilă și, în ceea ce privește raportarea la celelalte prevederi constituționale invocate în susținerea acesteia, este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 108, precum și ale art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins:

–Art. 108. - Sesizarea organelor de urmărire penală:

(1)Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.

(2)În situațiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecție au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.“;

–Art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (4) - Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă:

(1)Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a)organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă; [...]

(4)Hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

15.Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, iar art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 a fost modificat, însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispozițiile criticate, astfel cum acestea produc efecte juridice în cauza de față.

16.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 cu privire la libertatea individuală, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea sunt menționate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, sens în care sunt Decizia nr. 787 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 3 aprilie 2018, Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017, Decizia nr. 401 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 189 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010, sau Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008, prin care a statuat în sensul constituționalității reglementării criticate și a subliniat că textul în discuție din Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate.

18.În ceea ce privește sesizarea organelor de urmărire penală, prevăzute la art. 108 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, Curtea, în contextul analizei prevederilor referitoare la colaborarea cu organele de urmărire penală, a arătat că, având în vedere competențele acestor organe de specialitate, legiuitorul a instituit modalitățile de colaborare ale acestora cu organele de urmărire penală. Astfel, pe de-o parte, s-a instituit obligația organului fiscal de a sesiza organul de urmărire penală, în cazul în care, în activitatea lor, descoperă indicii privind săvârșirea unei infracțiuni, iar, pe de altă parte, simetric, se reglementează posibilitatea obținerii de către organele de urmărire penală a concursului organelor fiscale, la inițiativa celor dintâi în cadrul urmării penale (Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, paragraful 47).

19.De asemenea, referitor la instituția procesuală a suspendării facultative a soluționării cauzei în cadrul procedurii administrative prealabile instituite în titlul IX al Codului de procedură fiscală din 2003, Curtea s-a pronunțat în sensul constituționalității acesteia. Astfel, prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, sau Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017, paragraful 13, Curtea a reținut că adoptarea acestei măsuri este condiționată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situație, este firesc ca procedura administrativă privind soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluționarea contestației.

20.Art. 214 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală se referă, așadar, la procedura de soluționare a contestației pe cale administrativă, și nu la cea jurisdicțională, a cărei desfășurare nu este împiedicată sau condiționată de existența celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiție să fie încălcat. Totodată, cazul de suspendare a procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se referă la o situație de excepție, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă.

21.În ceea ce privește hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă, aceasta este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. În plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfășurării procedurii administrative (în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008). Prin urmare, Curtea a constatat că reglementarea dedusă controlului este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 21 din Legea fundamentală. 22. Totodată, în jurisprudența sa în această materie, spre exemplu Decizia nr. 787 din 5 decembrie 2017, paragraful 19, Curtea a reținut că, potrivit art. 205 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar dacă decizia sau, după caz, dispoziția pronunțată de organul fiscal competent al cărui act administrativ fiscal este atacat are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acțiune în instanță al contribuabilului nu este abolit, fiind chiar reconfirmat și de art. 215 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce privește suspendarea executării actului administrativ fiscal. De altfel, Curtea constată că prin Decizia nr. 214 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 mai 2015, paragraful 20, a reținut că împotriva deciziei organului fiscal competent de suspendare a soluționării contestației contestatorul se poate adresa instanței de contencios administrativ. De asemenea, Curtea a arătat că nu se poate susține existența unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiție, textul de lege menționat oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanței judecătorești inclusiv decizia de suspendare a soluționării contestației pe cale administrativă (a se vedea Decizia nr. 617 din 6 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 14 iunie 2010, Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017, precitată, paragraful 19).

23.Analizând și practica judiciară, Curtea observă că prin aceasta, pe de o parte, instanțele de judecată dispun soluționarea contestațiilor administrative formulate împotriva deciziilor de impunere, chiar dacă există formulate plângeri penale în temeiul Codului de procedură fiscală, constatând nelegalitatea soluției de suspendare a procedurii de soluționare a contestației, și, pe de altă parte, spre exemplu, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestației, emisă în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă (Decizia nr. 1.892 din 10 aprilie 2014, pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect, printre altele, anulare decizie de suspendare a procedurii de soluționare a contestației administrative).

24.Prin urmare, față de cele mai sus prezentate, interpretarea și aplicarea prevederilor criticate în corelație cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, asigură respectarea principiilor și prevederilor constituționale și convenționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate.

25.În legătură cu invocarea încălcării art. 23 din Constituție, Curtea a reținut că prezumția de nevinovăție cu privire la care statuează acest text constituțional este proprie doar procesului penal, neavând nicio legătură cu cauzele de natură civilă, comercială, fiscală sau de contencios administrativ. Prezumția de nevinovăție este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei privind reținerea, arestarea și soluționarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală consacră prezumția de nevinovăție, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituționale, făcându-se referire explicită la „hotărârea judecătorească de condamnare“, ci și din economia reglementărilor, prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție fiind înscrise în cuprinsul dispozițiilor cu privire la „libertatea individuală“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.368 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011).

26.Cu privire la prevederile art. 53 din Constituție, având în vedere faptul că nu s-a constatat restrângerea unui drept fundamental, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, spre exemplu Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu poate fi reținută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituționale care consacră drepturi sau libertăți fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile și libertățile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale - din Constituție. De asemenea, în acest context, nu au incidență în cauză nici prevederile art. 52 din Constituție cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

27.În ceea ce privește susținerea autoarelor excepției de neconstituționalitate, potrivit căreia organele abilitate cu aplicarea legii impun discreționar suspendarea unei proceduri administrative, Curtea reiterează faptul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor criticate are înrâurire art. 12 din Codul de procedură fiscală - Buna-credință -, în virtutea căruia relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii.

28.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi^1,

^1 A se vedea opinia separată la Decizia nr. 401 din 15 iunie 2016.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Murfatlar România - S.A. din Murfatlar în Dosarul nr. 251/36/2015 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de Societatea Mihcrin Metal - S.A. din Drăgășani în Dosarul nr. 1.137/46/2016 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 108, precum și ale art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 ianuarie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu