Decizie nr. 8 din 17 aprilie 2015

Dosar nr. 530/1/2015/HP/P

Completul compus din:

Preşedintele Secţiei penale a

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

preşedintele completului - judecător Mirela Sorina Popescu

Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală

Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală

Francisca Maria Vasile - judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală

Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală

Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală

Luminiţa Livia Zglimbea - judecător-raportor la Secţia penală

Elena Larisa Pavel - magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea Militară de Apel prin Încheierea din data de 21 ianuarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 16/81/2014, având ca obiect plângerea formulată de plt. maj. M.M. împotriva Ordonanţei dispuse la data de 2 iulie 2014 în Dosarul nr. 24/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare - prin care, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând "aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd ca, în cazul în care inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată şi procurorul de şedinţă să facă parte din aceeaşi categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în înţelesul garanţiilor acordate de Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014".

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^5 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Elena Larisa Pavel, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror şef al Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus la data de 9 martie 2015 raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat intimatului Gavrilă Costel la aceeaşi dată, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, iar acesta a formulat un punct de vedere la data de 28 martie 2015, prin care a precizat că achiesează la opinia formulată de Curtea de Apel Timişoara şi Institutul de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" în sensul că dispoziţiile art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 nu sunt aplicabile în cauză.

De asemenea, a precizat că au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept deduse judecăţii formulate de judecătorii instanţelor judecătoreşti de la nivelul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Braşov, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Galaţi, Curţii de Apel Iaşi, Curţii de Apel Oradea, Curţii de Apel Suceava, Curţii de Apel Piteşti, Curţii de Apel Târgu Mureş şi Curţii de Apel Timişoara şi specialişti ai Institutului de Cercetări Juridice.

A menţionat că, la data de 4 martie 2015, prin Adresa nr. 375/C/378/III - 5/2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară, Serviciul judiciar penal, a comunicat faptul că Secţia judiciară a unităţii de parchet sus-menţionate nu are în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept vizând "aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd ca, în cazul în care inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată şi procurorul de şedinţă să facă parte din aceeaşi categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în înţelesul garanţiilor acordate de Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014".

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea Militară de Apel, întrucât nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv aceea ca de lămurirea respectivei chestiuni de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

Fără a mai face trimitere la dispoziţiile corespunzătoare altor două instituţii cu care se aseamănă procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv recursul în interesul legii şi excepţia de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public a învederat că, prin încheierea prin care Curtea Militară de Apel a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se face trimitere la două decizii pronunţate de Curtea Constituţională a României, respectiv Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, însă, în opinia parchetului, aceste două decizii nu au relevanţă şi nu aduc argumente în susţinerea punctului de vedere pe care judecătorul Curţii Militare de Apel l-a exprimat.

În opinia parchetului, având în vedere că în cauza ce face obiectul sesizării supuse judecăţii procurorul nu a pus în mişcare acţiunea penală, judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune decât una dintre soluţiile prevăzute la art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, iar Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 pronunţată de instanţa de contencios constituţional, prin care s-a identificat, în paragraful 34 din considerentele acestei decizii, a patra modalitate de formulare a unei acuzaţii în materie penală, respectiv cea prevăzută de dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, nu îşi găseşte aplicabilitatea în prezenta cauză.

Totodată, parchetul a precizat că, privitor la Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de aceeaşi instanţă de contencios constituţional, la care s-a făcut trimitere de către judecătorul de cameră preliminară al Curţii Militare de Apel, aceasta vizează procedura de cameră preliminară după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, astfel încât argumentele avute în vedere la pronunţarea acestei decizii nu sunt pertinente în raport cu obiectul judecăţii prezentei cauze.

Aşadar, în opinia parchetului, câtă vreme obiectul judecăţii cauzei îl constituie plângerea împotriva ordonanţei de clasare, iar soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu este legal posibilă, soluţionarea fondului cauzei nu depinde de lămurirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a chestiunii de drept invocate. Concluzionând, parchetul a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, respingerea ca inadmisibilă a sesizării prin care Curtea Militară de Apel a solicitat dezlegarea chestiunii de drept deduse judecăţii.

În subsidiar, în ipoteza în care se va considera că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admisibilă, reprezentantul Ministerului Public a apreciat, în dezacord cu opinia judecătorului-raportor, că normele legale sunt de strictă interpretare, iar în măsura în care legea specială face referire exclusiv la ipoteza calităţii de inculpat, nu se justifică susţinerea potrivit căreia gradul procurorului trebuie să facă parte din aceeaşi categorie de grade cu cea a intimatului şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 21 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 16/81/2014 al Curţii Militare de Apel, ce are ca obiect plângerea formulată de plt. maj. MM împotriva Ordonanţei dispuse la data de 2 iulie 2014 în Dosarul nr. 24/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare -, Curtea Militară de Apel a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: "aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd ca, în cazul în care inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată şi procurorul de şedinţă să facă parte din aceeaşi categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în înţelesul garanţiilor acordate de Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014".

II. Expunerea succintă a cauzei

Pe rolul Curţii Militare de Apel s-a înregistrat plângerea formulată de petentul plt. maj. MM, în conformitate cu dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, având ca obiect Ordonanţa de clasare din 2 iulie 2014 dată în Dosarul nr. 24/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare. Petentul a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei de clasare atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru a începe urmărirea penală împotriva numiţilor gr. bg. ZB, gr. bg. VO, col. GV, mr. IC, lt.col. MF din cadrul Jandarmeriei Române, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 din Codul penal anterior, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 din Codul penal anterior, abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 din Codul penal anterior, neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 din Codul penal anterior, pentru că au dispus sancţionarea şi, respectiv, nu au anulat sancţiunea cu "avertisment" aplicată petentului în data de 19 mai 2009, în timp ce se afla în misiune în Bosnia, de către comandantul detaşamentului, maiorul PC pentru "neîndeplinirea misiunii în condiţii specifice" şi "sustragere de la îndeplinirea serviciului sau de la desfăşurarea activităţilor specifice".

III. Opinia instanţei care a formulat sesizarea

La data de 21 ianuarie 2015, când s-a judecat plângerea petentului cu privire la soluţia de netrimitere în judecată, preşedintele completului de judecată, domnul judecător general de brigadă MG, a constatat că procurorul de şedinţă avea gradul de colonel, în timp ce două dintre persoanele împotriva cărora se făcuse plângere aparţineau categoriei de grade a generalilor.

Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea Militară de Apel a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere că hotărârea ce se va pronunţa în cauză va fi definitivă, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai pronunţat o hotărâre prealabilă pentru soluţionarea acestei chestiuni.

Cât priveşte condiţia legăturii chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită cu soluţionarea pe fond a cauzei, Curtea Militară de Apel a apreciat că "între dreptul substanţial şi cel procedural în materie penală există o atât de strânsă, de naturală legătură, încât ar fi un nonsens să se vorbească de formă fără fond sau de fond fără formă şi că dihotomia fond-formă există doar în analizele teoretice pure, strictissim scolastice, în fundamentări profund teoretice ale analizelor şi niciodată în afara acestora, adică în procesul penal propriu-zis, care aparţine realităţii, vieţii curente, concretului apropiat şi foarte aplicat".

Pe fondul problemei de drept, opinia completului de judecată este în sensul că interpretarea raţională şi extensivă a dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este că acestea ar trebui să se aplice nu numai şedinţelor de judecată în care inculpatul are calitatea de militar activ, ci şi acelor şedinţe de judecată în care sunt soluţionate plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, în care persoanele împotriva cărora s-au făcut plângerile au calitatea de militari activi. O atare interpretare este impusă şi de considerentele Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale prin care se subliniază necesitatea respectării tuturor garanţiilor de echitate a procesului, fără a diferenţia după fazele lui, fie ele premergătoare judecăţii, fie făcând parte din judecata propriu-zisă.

IV. Dispoziţiile legale supuse interpretării

–Art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

(2)Când inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată, precum şi procurorul care participă la judecarea cauzei trebuie să facă parte cel puţin din aceeaşi categorie de grade.

(3)Când gradul procurorului nu face parte din aceeaşi categorie cu gradul inculpatului, acesta va fi asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare, numit de conducătorul parchetului la care este înregistrată cauza.

–Art. 341 alin. (6)-(9) din Codul de procedură penală.

"(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una din următoarele soluţii:

a)respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;

b)admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală;

c)admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(7)În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:

1.respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă;

2.verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi:

a)respinge plângerea ca nefondată;

b)admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;

c)admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie;

d)admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(8)Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1 lit. a), b) şi d) este definitivă.

(9)În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă."

V. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În urma comunicării raportului întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, intimatul G.C. a precizat că achiesează la opinia formulată de către Curtea de Apel Timişoara şi Institutul de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" în sensul că dispoziţiile art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 nu sunt aplicabile în cauză.

VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, invocată în încheierea instanţei, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, constatând că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor" este neconstituţională. În considerentele deciziei, la paragraful 34, indicat în încheierea Curţii Militare de Apel, instanţa de contencios constituţional identifică, în art. 341 din Codul de procedură penală, a patra modalitate de formulare a unei acuzaţii penale (pe lângă cele reglementate de art. 307 - referitor la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, art. 309 - referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi art. 327 lit. a) - referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei), şi anume cea izvorâtă din procedura de soluţionare a plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Sunt avute în vedere dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, conform cărora judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate desfiinţa soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii, o atare hotărâre având valenţele unui rechizitoriu, adică ale unei acuzaţii în materie penală.

În cuprinsul Încheierii din 21 ianuarie 2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii Militare de Apel trimite şi la considerentele Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) raportat la art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.

VII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa de la Strasbourg nu a analizat, în mod concret, această problemă, referindu-se, în principal, la implicaţiile competenţei instanţelor militare în faza de judecată şi, uneori conex, la implicaţiile în faza de urmărire penală.

Relativ la competenţa instanţelor militare, Curtea a tratat în mod separat problema judecării militarilor de către instanţe astfel constituite şi problema judecării civililor de către instanţele militare, în cauzele Incal contra Turciei, Gerger contra Turciei, Ocalan contra Turciei, Bursuc contra României şi Maszni contra României.

Deşi nu există o jurisprudenţă a Curţii cu privire la statutul şi garanţiile oferite de parchetele militare, din analiza hotărârilor pronunţate în cauze privind modalitatea de funcţionare a justiţiei militare în general se poate trage concluzia că, în afara unor situaţii de excepţie, independenţa şi imparţialitatea magistraţilor pot fi diminuate prin apartenenţa acestora la sistemul de justiţie şi, în acelaşi timp, la sistemul ierarhic militar.

VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În raport cu organizarea şi competenţa instanţei, nu există hotărâri judecătoreşti în această materie.

IX. Opiniile instanţelor judecătoreşti

Reţinând că problema de drept supusă examinării nu intră în competenţa instanţelor civile, curţile de apel au transmis opiniile formulate de judecători în această materie.

Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Piteşti şi Curtea de Apel Târgu Mureş au opinat în sensul că dispoziţiile art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi în procedura soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, deoarece şi în această procedură specială trebuie respectate garanţiile procesuale din faza judecăţii.

Curtea de Apel Timişoara a exprimat un punct de vedere contrar, în sensul că prevederile art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică doar la judecata propriu-zisă, nu şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

X. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti.

Singura opinie transmisă a fost din partea Institutului de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu", în care se arată că, raportat la o plângere împotriva unei ordonanţe de clasare, aflată pe rolul camerei preliminare în procedura prevăzută de art. 341 din Codul de procedură penală, şi nu în faţa instanţei de judecată, şi, având în vedere faptul că persoanele împotriva cărora se face plângere nu au calitatea de inculpaţi, rezultă că nu sunt aplicabile prevederile art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

XI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Parchetul a învederat că instituţia procesual penală reglementată prin art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală este vădit mai restrictivă decât cea cuprinsă în art. 471 şi următoarele din Codul de procedură penală, conform cărora admisibilitatea recursului în interesul legii se verifică prin raportare la existenţa unei chestiuni de drept, substanţial sau procesual, soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, dar şi decât cea cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care condiţionează invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare de legătura acesteia cu soluţionarea cauzei, în orice faza a litigiului. De observat că în textul actual al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, condiţia relevanţei este uşor atenuată faţă de cea existentă în vechiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 în forma iniţială a actului, renumerotat şi republicat, care prevedea competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra excepţiilor privind "neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe (...) de care depinde soluţionarea cauzei". Acest din urmă text însă a fost preluat, în privinţa reglementării condiţiei de pertinenţă, în art. 475 din Codul de procedură penală, pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, adăugându-i-se cerinţa soluţionării fondului cauzei.

S-a mai precizat că, deşi noţiunea de relevanţă nu a fost definită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, preferându-se o analiză a fiecărei sesizări în parte, fără stabilirea unor reguli general aplicabile, doctrina a identificat elemente care pot influenţa aprecierea relevanţei unei excepţii de neconstituţionalitate. Astfel, s-a arătat că şi în cazul invocării neconstituţionalităţii unor norme procedurale aplicabile procedurii de soluţionare a cauzei respective, excepţia este relevantă cu condiţia, însă, ca invocarea neconstituţionalităţii să privească o normă procedurală aplicabilă acelei faze a procesului ori o normă materială fără aplicarea căreia calea de atac nu ar putea fi soluţionată, iar nu o normă aplicabilă unei faze ulterioare a procesului, ipoteză în care excepţia devine irelevantă.

În opinia parchetului, chestiunea a cărei dezlegare este supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, putând doar, ca excepţie, viza o problemă de drept procesual, adică doar în măsura în care soluţia dată acesteia se repercutează asupra rezolvării date fondului. Prin modul de formulare a textului de lege s-a urmărit excluderea de la această procedură ce vizează asigurarea unei practici judiciare unitare, a problemelor de drept de care nu depinde soluţionarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce rămân a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, sub rezerva îndeplinirii şi a celorlalte condiţii de admisibilitate reglementate de Codul de procedură penală.

S-a mai arătat că pe rolul Curţii Militare de Apel se află în curs de judecată, în ultimă instanţă, plângerea formulată de plt. maj. MM, în temeiul art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, împotriva Ordonanţei din 2 iulie 2014, prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare -, în Dosarul nr. 24/P/2014, a dispus clasarea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice şi neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248 şi art. 249 din Codul penal anterior. În acest sens s-a menţionat că în Dosarul nr. 24/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare - nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, invocată în încheierea instanţei, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, constatând că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor" este neconstituţională. În considerentele deciziei, la paragraful 34, indicat şi în încheierea Curţii Militare de Apel, instanţa de contencios constituţional identifică, în art. 341 din Codul de procedură penală, a patra modalitate de formulare a unei acuzaţii penale (pe lângă cele reglementate de art. 307 - referitor la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, art. 309 - referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi art. 327 lit. a) - referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei), şi anume cea izvorâtă din procedura de soluţionare a plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Sunt avute în vedere dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, conform cărora judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate desfiinţa soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii, o atare hotărâre având valenţele unui rechizitoriu, adică ale unei acuzaţii în materie penală.

În opinia parchetului, câtă vreme în cauza ce face obiectul prezentei dezlegări procurorul nu a pus în mişcare acţiunea penală, judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune decât una dintre soluţiile prevăzute la art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, soluţia prevăzută la alin. (7) pct. 2 lit. c) al aceluiaşi articol fiind exclusă. În consecinţă, s-a apreciat că nici referirea la textul legal invocat, nici celelalte argumente din decizia instanţei de contencios constituţional nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea prezentei cauze.

De asemenea, s-a mai precizat că în cuprinsul Încheierii din 21 ianuarie 2015 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii Militare de Apel trimite şi la considerentele Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) raportat la art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1), toate din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale.

Aşadar, parchetul a apreciat că, astfel cum textele legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată vizează procedura de cameră preliminară după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, este vădit că argumentele invocate în motivarea instanţei de contencios constituţional sunt nepertinente în raport cu obiectul cauzei aflate pe rolul Curţii Militare de Apel.

Pe de altă parte s-a mai arătat că, prin Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014 pronunţată în Dosarul 11/1/2014/HP/P, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - a statuat în sensul că: "Admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea că interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului.

În opinia parchetului, prin sintagma "soluţionarea pe fond a cauzei" folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi procesul penal în curs "trebuie să se înţeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecinţelor de natură civilă, şi nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanţă".

S-a mai menţionat că aspectele din considerentele Deciziei nr. 11/2014 sunt preluate şi în Decizia nr. 17 din 1 septembrie 2014 pronunţată în Dosarul 21/1/2014/1IP/P, în Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014 pronunţată în Dosarul 20/1/2014/1 IP/P şi în Decizia nr. 24 din 6 octombrie 2014 pronunţată în Dosarul 26/1/2014/1IP/P ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Totodată, s-a mai arătat că ipoteza avută în vedere prin deciziile anterior amintite este aceea în care instanţa are a soluţiona pe fond, în ultimă instanţă, acţiunea penală ori civilă cu care a fost sesizată, nu însă şi ipoteza în care, în ultimă instanţă, este învestită doar cu judecarea unui incident procesual (regulator de competenţă, cerere de strămutare etc.) ori cu verificarea legalităţii soluţiei dispuse de procuror întrucât, într-o atare ipoteză, acesta este însuşi "fondul" cererii asupra căruia instanţa trebuie să se pronunţe. Sintagma "soluţionarea pe fond a cauzei" trebuie înţeleasă în sensul soluţionării pe fond a obiectului judecăţii cu care este învestită instanţa, fiind evident că o instanţă care examinează legalitatea soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, de pildă, nu va condamna, achita ori dispune încetarea procesului penal [decât precedat obligatoriu de aplicarea art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală], însă obiectul judecăţii în respectiva cauză poate depinde de interpretarea unei norme de drept procesual.

S-a susţinut că textul art. 475 din Codul de procedură penală impune această concluzie prin însăşi terminologia folosită: "de a cărei lămurire depinde rezolvarea pe fond a cauzei respective".

Drept urmare, s-a apreciat că, deşi normele de procedură penală nu pot constitui un fine de neprimire al sesizării întemeiate pe dispoziţiile art. 475-477 din Codul de procedură penală, în prezenta cauză, în raport cu măsurile dispuse în faza de cercetare penală, dar şi de etapa procesuală în care judecata se află, problema de drept supusă dezlegării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are aptitudinea de a servi la soluţionarea pe fond. Această condiţie ar fi putut fi îndeplinită în ipoteza în care în faza cercetării penale s-ar fi dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, devenind astfel posibilă pronunţarea de către judecătorul de cameră preliminară a soluţiei prevăzute de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală.

Într-o atare situaţie s-a arătat că dacă în faţa instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii pronunţate în temeiul textului mai sus arătat s-ar fi invocat nelegala constituire a completului de judecată, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, soluţionarea pe fond a căii de atac ar fi fost într-adevăr condiţionată de dezlegarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi dat-o acestei probleme de drept.

Cum însă obiectul judecăţii cauzei în faţa căreia prezenta problemă de drept s-a ivit îl constituie plângerea împotriva ordonanţei de clasare, iar soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu este legal posibilă, s-a apreciat că modul de soluţionare a fondului cauzei nu depinde de lămurirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a chestiunii constituirii completului de judecată. Procedura prejudiciară nu este menită a pune în discuţie principiul independenţei judecătorului şi nici indivizibilitatea litigiului cu soluţionarea căruia acesta a fost învestit, plenitudinea de jurisdicţie rămânând a instanţei care sesizează, iar judecata acesteia nu se limitează la aprecierea dată elementelor de fapt. Prin noua instituţie procesual penală nu s-a urmărit şi exonerarea judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei în ultimul grad de jurisdicţie de obligaţia legală de rezolvare a pricinii sale, iar în prezenta cauză aceasta presupune fie respingerea plângerii ca tardivă, inadmisibilă ori nefondată, fie admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate şi trimiterea motivată a cauzei la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală, fie admiterea plângerii şi schimbarea temeiului de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea. Acestea sunt soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune asupra fondului cauzei, iar între ele şi problema de drept cu lămurirea căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată nu există o relaţie de dependenţă.

Concluzionând, parchetul a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, respingerea ca inadmisibilă a sesizării prin care Curtea Militară de Apel a solicitat dezlegarea chestiunii de drept vizând "Aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd, în cazul în care inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată şi procurorul de şedinţă să facă parte din aceeaşi categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în înţelesul garanţiilor acordate de Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014", nefiind îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării, respectiv ca de lămurirea respectivei chestiuni de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

XII. Opinia judecătorului-raportor

Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea Militară de Apel în Dosarul nr. 16/81/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd, în cazul în care inculpatul este militar activ, ca preşedintele completului de judecată şi procurorul de şedinţă să facă parte din aceeaşi categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

S-a constatat că în dosarul în care s-a emis ordonanţa atacată prin plângere nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, astfel că soluţia prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu este legal posibilă.

În aceste condiţii, modul de soluţionare a fondului cauzei nu depinde de lămurirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aplicabilităţii art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în faza camerei preliminare, în procedura prevăzută de art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

În consecinţă, judecătorul-raportor a apreciat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări neavând niciun efect asupra soluţionării pe fond a cauzei.

În subsidiar, în ipoteza în care s-ar aprecia că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, judecătorul-raportor a apreciat că dispoziţiile art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi în procedura soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Cu privire la sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la "aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd ca, în cazul în care inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată şi procurorul de şedinţă să facă parte din aceeaşi categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în înţelesul garanţiilor acordate de Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014", reţine următoarele:

Înainte de a proceda la o analiză în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 475 din Codul de procedură penală, pentru considerentele arătate în continuare.

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea Înaltei Curţi, curţii de apel şi a tribunalului, învestite cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Prin reglementarea prevăzută de legiuitor în cuprinsul textului citat mai sus se instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care se impune a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

a)să existe o cauză în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele enumerate expres de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curte de apel sau tribunal;

b)chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluţionarea în fond a cauzei respective;

c)problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Raportând sesizarea privind pronunţarea hotărârii prealabile la condiţiile impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, se constată că sunt îndeplinite condiţiile menţionate anterior la lit. a) şi c), respectiv există o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, iar această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, nu şi cerinţa ca soluţionarea fondului cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Prin urmare, nu există aspecte de inadmisibilitate în ceea ce priveşte existenţa unui litigiu şi calitatea instituţiei de sesizare, situaţie în care se impune analiza admisibilităţii cererii prin raportare la condiţiile legate de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită.

Această condiţie de admisibilitate, prin referirea explicită la soluţionarea "pe fond" a cauzei, impune ca dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penal.

În cauză, obiectul sesizării îl reprezintă problema de drept ce se circumscrie sferei normelor referitoare la aplicabilitatea art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în faza camerei preliminare, în procedura prevăzută de art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

Examinând încheierea prin care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că, în dosarul în care s-a emis ordonanţa atacată prin plângere, nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, astfel că soluţia prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu este legal posibilă.

În aceste condiţii se constată că modul de soluţionare a fondului cauzei nu depinde de lămurirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aplicabilităţii art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în faza camerei preliminare, în procedura prevăzută de art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

În consecinţă, mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală nu poate fi uzitat câtă vreme legiuitorul a limitat, prin condiţia restrictivă de admisibilitate analizată, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile, numai chestiunilor de drept care conduc la dezlegarea în fond a cauzei sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii.

Constatând neîndeplinită una din condiţiile de admisibilitate menţionate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte nu va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel în Dosarul nr. 16/81/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept vizând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, întemeiate pe dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel în Dosarul nr. 16/81/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept vizând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, întemeiate pe dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2015.

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Elena Larisa Pavel