Decizie nr. 293 din 23 mai 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Toma - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 244^1 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Felicia Marpozan şi Sorin-Nicolae Marpozan în Dosarul nr. 47.050/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 157D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal răspund autorii excepţiei, prin avocaţii Răzvan Constantin Murariu şi Mădălina Stan, cu împuternicire depusă la dosar, precum şi partea Viorel Istrate, personal. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentanţilor autorilor excepţiei, care solicită admiterea excepţiei, pentru motivele invocate în faţa instanţei de judecată. De asemenea, se referă la aspecte ce ţin de aplicarea legii de către instanţa de judecată.

Având cuvântul, partea Viorel Istrate solicită respingerea excepţiei, sens în care depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 47.050/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 244^1 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Felicia Marpozan şi Sorin-Nicolae Marpozan într-o cauză ce are ca obiect "fond funciar - recurs împotriva încheierilor de suspendare a judecăţii".

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prin reglementarea tezei finale a art. 244^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă se încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie şi, implicit, dreptul la un recurs efectiv.

Arată că, în speţă, prin invocarea de către partea adversă a unor procese penale fictive, procesul a fost suspendat în mod abuziv, fapt ce încalcă garantarea dreptului de proprietate al autorului excepţiei asupra imobilului ce constituie obiect al judecăţii. Invocă şi neexercitarea rolului activ al instanţei de recurs, care nu a oferit răspunsuri asupra adreselor trimise către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu precizarea că textul de lege criticat trebuie interpretat prin raportare la prevederile art. 316 şi art. 282 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că textul de lege criticat reprezintă norme speciale de procedură, derogatorii de la dreptul comun, impuse de specificul domeniului reglementat, şi anume suspendarea judecăţii, adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale. Consideră că încheierea prin care se dispune suspendarea judecăţii îşi însuşeşte caracterul irevocabil al hotărârii pronunţate în recurs.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 630/2008 şi nr. 1.019/2008. Arată că, în speţă, nu se judecă fondul pricinii, ci numai un incident procedural apărut în timpul soluţionării cauzei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse la dosar, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 244^1 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, cu următorul conţinut: "Asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs."

Curtea reţine că prevederile art. 244^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, care constituie, conform încheierii de sesizare, obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, se regăsesc la art. 414 alin. (1) din Codul de procedură civilă în vigoare la data pronunţării deciziei, într-o formulare modificată.

Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora "dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a reţinut că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să se pronunţe asupra prevederilor art. 244^1 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865, mai sus citate.

Autorii excepţiei susţin că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 124 alin. (1) referitor la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 referitor la dreptul persoanei de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în numeroase rânduri s-a mai pronunţat cu privire la textul de lege criticat. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 324 din 26 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 decembrie 2002, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 244^1 nu conţin nicio dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit - constând în aceea că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii poate fi atacată cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată doar odată cu fondul - fiind determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Reglementarea procedurală dedusă controlului nu contravine nici art. 21 din Constituţie, întrucât, chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat, ea poate fi atacată odată cu fondul, potrivit prevederilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care constituie reglementarea de drept comun în materie.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că împotriva încheierii susceptibile de a fi atacată separat poate fi exercitată aceeaşi cale de atac precum împotriva hotărârii pronunţate pe fondul cauzei. Împrejurarea că încheierea prin care se dispune suspendarea judecării procesului este pronunţată în faza procesuală a recursului justifică pe deplin opţiunea legiuitorului în sensul exceptării ei de la posibilitatea exercitării căii de atac prevăzute de lege pentru celelalte situaţii. Astfel, întrucât stadiul procesual este recursul, hotărârea care soluţionează cauza are caracter irevocabil. Prin urmare, încheierea prin care se dispune suspendarea judecăţii îşi însuşeşte acest caracter, tocmai pentru că, pregătind pronunţarea hotărârii finale, ea urmează soarta acesteia din urmă. O atare soluţie împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului şi contribuie la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au nicio incidenţă în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Felicia Marpozan şi Sorin-Nicolae Marpozan în Dosarul nr. 47.050/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 244^1 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Toma