Decizie nr. 890 din 16 octombrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002, ale art. 220 şi 278 din Codul de procedură penală şi ale art. 249 din Codul penal, excepţie ridicată de Ilie Chiş în Dosarul nr. 954/64/2006 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 23 aprilie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 954/64/2006, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ale art. 220 şi 278 din Codul de procedură penală şi ale art. 249 din Codul penal, excepţie ridicată de Ilie Chiş cu prilejul soluţionării unei cauze penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin, în esenţă, următoarele:

–art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române este neconstituţional, deoarece "creează o diferenţă de tratament între poliţiştii acuzaţi de comiterea unor infracţiuni, în raport de atribuirea competenţei de a judeca fapta în primă instanţă, potrivit competenţei după calitatea persoanei", ceea ce contravine prevederilor art. 16 şi 20 din Constituţie, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

–art. 220 şi 278 din Codul de procedură penală "aduc atingere dreptului la apărare şi la un proces echitabil, garantat prin prevederile art. 24 şi 20 din Constituţie, raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât permit infirmarea unei ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală de către prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanţa, iar inculpatul nu beneficiază de un drept corespondent de a ataca în faţa judecătorului un act de începere a urmăririi penale, de redeschidere a urmăririi penale ori de punere în mişcare a acţiunii penale";

–art. 249 din Codul penal "aduce atingere principiului legalităţii incriminării, garantat de prevederile art. 23 alin. (12) şi art. 20 din Constituţie, raportat la dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu sunt enunţate cu claritate, fiind imposibil de determinat obiectiv la ce se referă condiţia de existenţă a infracţiunii ce vizează provocarea unei vătămări importante a intereselor legale ale unei persoane".

Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată "pare întemeiată şi necesită controlul instanţei de contencios".

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, ale art. 220 şi 278 din Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 249 din Codul penal.

Textele de lege criticate prevăd:

–Art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002: "Infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare se judecă în primă instanţă de către:

a)tribunal, în cazul poliţiştilor prevăzuţi în art. 14 alin. (2) pct. II din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului;

b)curtea de apel, în cazul poliţiştilor prevăzuţi în art. 14 alin. (2) pct. I lit. e)-j) din Legea nr. 360/2002;

c)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul poliţiştilor prevăzuţi în art. 14 alin. (2) pct. I lit. a)-d) din Legea nr. 360/2002";

–Art. 220 din Codul de procedură penală: "Când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de urmărire penală nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale, o infirmă prin ordonanţă.";

–Art. 278: "Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.

Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.

Dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător.";

–Art. 249 din Codul penal: "Încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.

Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a avut consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani."

Dispoziţiile constituţionale invocate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 16 referitoare la egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 24 care consacră dreptul la apărare, precum şi ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei.

De asemenea, se invocă şi încălcarea art. 6 privind "Dreptul la un proces echitabil" şi art. 7 cu denumirea marginală "Nicio pedeapsă fără lege" din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie privind "Interzicerea generală a discriminării".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

I. Art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, care, în opinia autorului excepţiei, este neconstituţional, deoarece "creează o diferenţă de tratament între poliţiştii acuzaţi de comiterea unor infracţiuni, în raport de atribuirea competenţei de a judeca fapta în primă instanţă, potrivit competenţei după calitatea persoanei", nu încalcă prevederile art. 16 şi 20 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, este constituţională instituirea prin dispoziţiile de lege criticate a unor reguli distincte privind competenţa de a judeca în primă instanţă infracţiunile săvârşite, în funcţie de diferitele categorii de poliţişti care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare prevăzute de lege. De altfel, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.

II. În legătură cu art. 220 şi 278 din Codul de procedură penală se susţine că încalcă prevederile art. 20 şi 24 din Constituţie, raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât "permit infirmarea unei ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală de către prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanţa, iar inculpatul nu beneficiază de un drept corespondent de a ataca în faţa judecătorului un act de începere a urmăririi penale, de redeschidere a urmăririi penale ori de punere în mişcare a acţiunii penale".

Examinând această susţinere, Curtea constată că asupra prevederilor art. 278 din Codul de procedură penală s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 540 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 5 ianuarie 2005, şi prin Decizia nr. 301 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 1 august 2005, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej, Curtea a observat că nu pot fi reţinute susţinerile privind contrarietatea dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedură penală cu cele ale Legii fundamentale şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pe motiv că acestea nu reglementează posibilitatea persoanei interesate de a ataca în faţa instanţei măsura luată ori actul efectuat de procuror ori în baza dispoziţiilor acestuia, altul decât soluţia de netrimitere în judecată.

Sub acest aspect, se observă că autorul excepţiei solicită, în realitate, completarea prevederilor de lege criticate, în sensul de a se permite atacarea la instanţele judecătoreşti nu doar a rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, ci şi a "actelor de începere a urmăririi penale, de redeschidere a urmăririi penale ori de punere în mişcare a acţiunii penale", ceea ce este contrar atât dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în conformitate cu care, în exercitarea controlului, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", cât şi prevederilor constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (1), potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării".

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

III. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 din Codul penal, faţă de art. 23 alin. (12) şi art. 20 din Constituţie, raportat la dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că acestea sunt în deplină concordanţă cu regula potrivit căreia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ale art. 220 şi art. 278 din Codul de procedură penală şi ale art. 249 din Codul penal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu