referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă
Dosar nr. 2.339/1/2025
| Ana Hermina Iancu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Elena Carmen Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Mihaela Glodeanu | - judecător la Secția I civilă |
| Mariana Hortolomei | - judecător la Secția I civilă |
| Dorina Zeca | - judecător la Secția I civilă |
| Adina Georgeta Ponea | - judecător la Secția I civilă |
| Irina Alexandra Boldea | - judecător la Secția I civilă |
| Ruxandra Monica Duță | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mirela Polițeanu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Marcela Marta Iacob | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Adriana Nicolae | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Rodica Zaharia | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ionel Barbă | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Andreea Bercaru | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Vasile Bîcu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Carmen Maria Ilie | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Doina Vișan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.339/1/2025, la care a fost conexat Dosarul nr. 2.373/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Neamț - Secția I civilă în dosarele nr. 800/103/2025 și nr. 840/103/2025, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către pârâtul Ministerul Educației și Cercetării.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor conexate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Tribunalul Neamț - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 11 noiembrie 2025, în Dosarul nr. 800/103/2025, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
În interpretarea dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, exclusiv în cadrul procedurilor judiciare aflate pe rolul instanțelor de judecată sau se extinde și în afara procedurilor judiciare, respectiv și asupra raporturilor juridice de muncă existente între angajator și angajat?
În interpretarea dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept, publicată ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești prin care unui salariat i-au fost recunoscute și acordate anumite drepturi salariale, are ca efect încetarea (sistarea) acestor drepturi salariale pe viitor, respectiv pentru perioada ulterioară publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I?
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 noiembrie 2025 cu nr. 2.339/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 26 ianuarie 2026.
La data de 2 decembrie 2025, pe rolul instanței supreme a fost înregistrat Dosarul nr. 2.373/1/2025, având ca obiect o sesizare identică formulată de același complet de judecată de la Tribunalul Neamț - Secția I civilă în Dosarul nr. 840/103/2025.
În baza dispozițiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea sesizării la Dosarul nr. 2.339/1/2025.
Articolul 521
(1)Asupra sesizării, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se pronunță prin decizie, numai cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
(2)Dispozițiile art. 517 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(3)Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanța care a solicitat dezlegarea, de la data pronunțării deciziei.
(4)Dispozițiile art. 518 se aplică în mod corespunzător.
Reclamanții profesori din cele două dosare conexate au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Tehnic „Danubiana“ Roman și, respectiv, Colegiul Național „Roman-Vodă“, precum și Ministerul Educației și Cercetării, anularea deciziilor prin care sa dispus încetarea acordării indemnizației pentru titlul științific de doctor, precum și a răspunsurilor prin care au fost respinse contestațiile formulate împotriva acestor decizii.
În motivarea cererilor, reclamanții au arătat că dețin hotărâri judecătorești prin care Tribunalul Neamț a dispus obligarea pârâților la calculul și plata indemnizației pentru titlul științific de doctor, începând cu luna iunie 2021 și în continuare, iar pârâții nu au niciun temei legal în baza căruia să sisteze punerea în executare a acestor titluri executorii.
De asemenea, au susținut că Decizia nr. 51 din 18 septembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 3 noiembrie 2023, nu are efecte asupra sentințelor pronunțate anterior de Tribunalul Neamț, acestea fiind rămase definitive anterior publicării deciziei sus-menționate, ci are efecte doar în ceea ce privește hotărârile pronunțate după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce nu este cazul reclamanților.
Prin întâmpinările formulate în cele două cauze, pârâții au solicitat respingerea acțiunilor, apreciind că drepturile salariale ale reclamanților au fost calculate și plătite în conformitate cu legislația în vigoare și cu dezlegările obligatorii ale instanței supreme.
În ambele cauze, la primul termen de judecată din 16 septembrie 2025, din oficiu, instanța a pus în discuția părților necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 521 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură civilă în privința efectelor pe care le produce decizia de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, în cazul drepturilor salariale obținute anterior prin hotărâre judecătorească definitivă.
Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care impun a solicita instanței supreme să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
Sub aspectul domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, Tribunalul Neamț - Secția I civilă a reținut că finalitatea cererilor de chemare în judecată ce fac obiectul celor două dosare în care s-au formulat sesizările conexate îl reprezintă plata drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au calitatea de profesori și pentru care plata drepturilor se realizează din fonduri publice.
Totodată, instanța de trimitere a apreciat că problema de drept asupra căreia se solicită lămuriri nu trebuie să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară pentru ca, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța de judecată, la fond sau în calea de atac, să solicite Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
Instanța de trimitere a mai arătat că interpretarea cu caracter de principiu care se impune a fi solicitată Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept vizează dispozițiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, având în vedere disputa juridică născută între părți ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 51 din 18 septembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Astfel, în considerarea celor statuate prin această decizie, pârâții din cele două cauze au emis deciziile prin care au dispus că, începând cu data de 1 ianuarie 2025, respectiv 1 februarie 2025, încetează acordarea către reclamanți a indemnizației pentru titlul științific de doctor, fapt ce a determinat declanșarea celor două litigii.
Având în vedere conținutul dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, completul de judecată al Tribunalului Neamț - Secția I civilă a apreciat necesar a se lămuri cu caracter de principiu de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept dacă, în interpretarea acestor prevederi legale, se poate reține că dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, exclusiv în cadrul procedurilor judiciare aflate pe rolul instanțelor de judecată sau se extinde și în afara procedurilor judiciare, respectiv și asupra raporturilor juridice de muncă existente între angajator și angajat și dacă dezlegarea dată problemelor de drept, printr-o decizie publicată ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești prin care unui salariat i-au fost recunoscute și acordate anumite drepturi salariale, are ca efect încetarea (sistarea) acestor drepturi salariale pe viitor, respectiv pentru perioada ulterioară publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În consecință, asupra admisibilității sesizării, instanța de trimitere a reținut că sunt îndeplinite cerințele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și, având în vedere că din verificările efectuate până la data pronunțării celor două încheieri de sesizare nu s-a identificat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție o cauză care să vizeze această chestiune de drept, a apreciat că se impune sesizarea instanței supreme pentru a interpreta dispozițiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă în ceea ce privește efectele pe care le produce dezlegarea dată problemelor de drept de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, în raportul dintre angajator și angajat în privința drepturilor salariale obținute anterior prin hotărâre judecătorească definitivă.
Cu privire la dezlegarea fondului chestiunii de drept sesizate, completul de judecată al instanței de trimitere nu și-a exprimat punctul de vedere.
Reclamanții din cele două cauze au formulat puncte de vedere cu privire la sesizarea pentru dezlegarea unei chestiuni de drept pusă în discuție de instanță, din oficiu, prin care au invocat inadmisibilitatea și inoportunitatea acesteia.
Sub aspectul inadmisibilității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, reclamanții au susținut că, în fapt, chestiunea de drept ridicată de către instanță vizează strict efectele unei hotărâri prealabile în raport cu efectele unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate anterior, iar aceste aspecte sunt deja stabilite prin regulile Codului de procedură civilă, prin urmare nu constituie nici o chestiune nouă care să ridice veritabile probleme de interpretare, nici aspecte lacunare ale dispozițiilor legale, ci țin exclusiv de efectele unei decizii obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub forma unei hotărâri prealabile de dezlegare a unei chestiuni de drept.
Sub aspectul inoportunității sesizării, reclamanții au arătat că, prin instituirea mecanismelor reprezentate de recursul în interesul legii și hotărârea prealabilă, intenția legiuitorului a fost de a acorda posibilitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție ca, fără a adăuga la lege, să statueze cu efecte obligatorii erga omnes tuturor instanțelor de judecată fie interpretarea unor dispoziții legale care se află în contradicție, fie aplicarea lor uniformă atunci când există o practică judiciară neunitară la nivel național.
Prin intermediul interpretării teleologice și lexico-gramaticale se constată faptul că efectele hotărârii prealabile trebuie asimilate integral cu efectele deciziei de recurs în interesul legii. Astfel, efectele hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt date de caracterul obligatoriu al unei astfel de decizii obligatorii, asemenea hotărârilor pronunțate în recursul în interesul legii.
Potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu există niciun dubiu cu privire la efectele erga omnes ale hotărârii prealabile care se produc față de toate instanțele de judecată. Momentul de la care se produc aceste efecte este distinct în funcție de calitatea instanței de judecată: pentru instanța solicitantă, efectele se produc pentru viitor de la momentul pronunțării, iar pentru celelalte instanțe, efectele se produc de la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prin urmare, în contextul în care efectele se produc de la momentul pronunțării/publicării ex nunc, este de necontestat faptul că efectele nu pot retroactiva și nu pot contraveni unor chestiuni de drept deja statuate de către instanțele de judecată anterior pronunțării hotărârii prealabile.
Din modul de formulare și structurare a dispozițiilor legale, efectele hotărârii prealabile se produc doar pentru viitor, de la momentul pronunțării/publicării, fără a aduce atingere drepturilor și obligațiilor deja consacrate în hotărârile judecătorești definitive anterioare deciziei obligatorii.
Având în vedere că problema de drept ridicată din oficiu de instanță nu ține de interpretarea dispozițiilor legale (ori ale unei hotărâri prealabile), ci doar de aplicarea efectelor hotărârii prealabile, respectiv de momentul de la care încep să se producă efectele acestei hotărâri obligatorii, devine inoportună sesizarea instanței supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept care deja își găsește soluționarea în dispozițiile legale ale Codului de procedură civilă, concluzia fiind că efectele hotărârii prealabile nu pot stinge și nu pot înlătura considerentele și dispozițiile deja statuate prin hotărârea judecătorească anterioară.
Pe cale de consecință, hotărârea prealabilă intervenită nu poate anihila ceea ce o altă instanță de judecată a statuat în mod definitiv la un moment anterior pronunțării hotărârii prealabile, întrucât efectele deciziilor obligatorii nu se produc retroactiv.
În caz contrar, dacă s-ar valorifica deciziile obligatorii (inclusiv cele ale unei hotărâri prealabile) și s-ar face aplicarea lor în cazul hotărârilor judecătorești definitive care au tranșat o anumită situație de fapt și au stabilit deja un anumit cadru legal aplicabil, s-ar încălca dispozițiile constituționale privitoare la neretroactivitatea legii.
Raportat la toate aceste considerente, reclamanții au solicitat respingerea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție și constatarea neaplicării dispozițiilor hotărârii prealabile față de considerentele hotărârii judecătorești definitive anterioare, cu consecința aplicării efectelor obligatorii ale hotărârii judecătorești anterioare, potrivit art. 435 din Codul de procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Educației și Cercetării a solicitat, prin punctul de vedere formulat, respingerea sesizării, ca inadmisibilă, susținând că sesizarea nu vizează o chestiune de drept în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, ci o problemă de aplicare a legii la circumstanțele concrete ale litigiului, ceea ce excedează scopului și rațiunii procedurii de pronunțare a hotărârilor prealabile, întrucât noțiunea de chestiune de drept presupune existența unei neclarități sau controverse juridice în abstract, nu analiza particulară a unei situații de fapt, întrucât, în acest caz, dezlegarea ar însemna soluționarea fondului pricinii, atribuție atașată funcției jurisdicționale a judecătorului cauzei.
Astfel, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond atât timp cât se tinde la o delegare a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere, aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecății, către instanța supremă, îndrituită să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să soluționeze cauza pe fond.
După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, prin care a reiterat susținerile făcute în fața instanței de trimitere.
Față de conținutul sesizărilor conexate adresate instanței supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanțelor pentru comunicarea practicii judiciare.
În procedurile de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunțat Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, prin s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „(...) Din interpretarea coroborată a art. 521 alin. (3) și a art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă reiese că, în situația unui concurs între efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și caracterul obligatoriu al deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, vizând dezlegarea dată unei probleme de drept, în situația în care ambele sunt incidente într-un proces, dar soluționează în mod diferit o problemă de drept, are prioritate de aplicare autoritatea de lucru judecat sau dezlegarea obligatorie a instanței supreme?“.
Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările conexate formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.
Temeiul prezentelor sesizări conexate îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.
Domeniul de aplicare al acestui act normativ este conturat expres prin dispozițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care prevede că ordonanța de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.
În materia enunțată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Aceste prevederi legale se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, respectiv ale Codului de procedură civilă, astfel cum în mod expres prevede și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia: „Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie.“
În acest context normativ, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a)existența unei cauze în curs de judecată în primă instanță sau în calea de atac;
b)cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024;
c)existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;
d)chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat mecanismul hotărârii prealabile pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentelor sesizări conexate, doar unele dintre cerințele legale mai sus enunțate se verifică.
Astfel, se constată că procesele în care au fost formulate cele două sesizări conexate au ca obiect solicitările reclamanților, profesori în cadrul unor instituții de învățământ de stat, privind plata unui drept de natură salarială, respectiv indemnizația pentru titlul științific de doctor.
Cele două cauze se află în curs de soluționare, în primă instanță, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Secției I civile a Tribunalului Neamț.
Prin urmare, litigiile cu care instanța de trimitere a fost învestită vizează drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, făcând deci parte din categoria proceselor la care se referă art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, și sunt în curs de judecată, în primă instanță, primele două condiții de admisibilitate a sesizării fiind îndeplinite.
În schimb, nu este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile.
În legătură cu acest aspect se reține că, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma „chestiune de drept“, identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile reglementat de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificația acestei noțiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor „chestiuni dificile de drept“, ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.
În absența unei definiții legale a noțiunii de „chestiune de drept“, în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba despre o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.
Totodată, prin jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință, s-a statuat că în sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie „să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (deciziile nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018; nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021; nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024, etc.).
Pentru a se reține îndeplinirea condiției referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept este necesar a se verifica premisele acesteia. Sub un prim aspect, trebuie identificată existența unei chestiuni de drept apte a primi o dezlegare de principiu, deoarece nelămuririle care vizează aplicarea legii sau care reprezintă aspecte de fapt nu pot primi o dezlegare de principiu în cadrul acestui mecanism. Sub un al doilea aspect, chestiunea de drept pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, serioasă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite și, prin urmare, să prezinte un anumit nivel de dificultate. Așadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei deduse judecății și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite, acela de a judeca în mod direct și efectiv procesul.
Se impune astfel reiterat faptul că exigența legală impusă de dispozițiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la motivarea condiției existenței unei chestiuni de drept, este considerată respectată în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept atunci când încheierea de sesizare relevă reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă (Decizia nr. 57 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1170 din 3 decembrie 2020).
Prin sesizările conexate de față, instanța de trimitere solicită instanței supreme să stabilească cum se aplică Decizia nr. 51 din 18 septembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv să lămurească problema efectelor acesteia în circumstanțele de fapt ale cauzei.
Or, formularea în acești termeni a sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie exigențelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmărește, în realitate, o interpretare și dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune în discuție însăși soluționarea fondului cauzei.
Pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie deturnat de la scopul său firesc și să nu fie utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă ca obiect o problemă de drept cu caracter de principiu, adică să privească o normă juridică îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, susceptibilă de interpretări diferite.
În strânsă legătură cu această condiție de fond, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanței supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispozițiile art. 520 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Așadar, încheierea trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, fiind necesară o analiză argumentată cu privire la toate condițiile de admisibilitate, precum și exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept invocate (Decizia nr. 111 din 9 decembrie 2024 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2025), pe când în cazul de față instanța de trimitere nu a oferit nicio motivare cu privire la necesitatea unei dezlegări de principiu a unei chestiuni de drept dificile și controversate.
Astfel, această condiție nu este îndeplinită, întrucât încheierile de sesizare nu cuprind nicio argumentare a instanței de trimitere cu privire la caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, instanța de trimitere apreciind, în mod total eronat, că chestiunea de drept asupra căreia se solicită lămuriri nu trebuie să fie „îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară“, pentru ca, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța de judecată, la fond sau în calea de atac, să solicite Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
În acest punct al analizei se cuvine menționat că nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acțiunii deduse judecății poate face însă obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile fiind posibilă doar atunci când în mod real o problemă de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind suficient de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăți veritabile de înțelegere a sensului său.
În lipsa unei dificultăți reale, interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin în exclusivitate instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar nu instanței supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Cu alte cuvinte, raționamentul judiciar aparține judecătorului cauzei și impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice și de apreciere a situațiilor de fapt concrete, această operațiune neputându-i fi atribuită Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept (Decizia nr. 48 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 21 noiembrie 2019).
Prin urmare, este atributul instanței de trimitere, în virtutea plenitudinii funcției sale jurisdicționale, de a da calificare raportului juridic individual litigios, pe baza elementelor rezultate punctual din situația de fapt a pricinii, în funcție de care să facă aplicarea cadrului normativ incident în materie, printr-o interpretare corelată și adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare.
De altfel, așa cum s-a arătat mai sus, analiza de conținut a întrebării prealabile relevă faptul că instanța de trimitere nu solicită interpretarea sau clarificarea vreunei dispoziții legale pretins a fi neclară, îndoielnică sau echivocă și nici nu se identifică un eventual conflict de norme, care, cel puțin în aparență, ar fi în egală măsură aplicabile raportului juridic litigios, ci se solicită de fapt instanței supreme să stabilească cum se aplică Decizia nr. 51 din 18 septembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și dacă dreptul afirmat de reclamanți poate fi valorificat prin acțiunea cu care aceștia au învestit instanța, urmărindu-se obținerea unui răspuns concret în raport cu situația particulară a reclamanților din speța dedusă judecății, aspect ce echivalează cu soluționarea pe fond a litigiului.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat însă, în mod constant, că, în cadrul procedurii hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori a dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).
În contextul celor mai sus expuse, reținând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile nu poate fi valorificat decât în condițiile restrictive și cumulative de admisibilitate reglementate de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă și că, în cazul prezentelor sesizări conexate, una dintre aceste condiții, respectiv cea referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, nu este îndeplinită,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Neamț - Secția I civilă în dosarele nr. 800/103/2025 și nr. 840/103/2025, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
În interpretarea dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, exclusiv în cadrul procedurilor judiciare aflate pe rolul instanțelor de judecată sau se extinde și în afara procedurilor judiciare, respectiv și asupra raporturilor juridice de muncă existente între angajator și angajat?
În interpretarea dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept, publicată ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești prin care unui salariat i-au fost recunoscute și acordate anumite drepturi salariale, are ca efect încetarea (sistarea) acestor drepturi salariale pe viitor, respectiv pentru perioada ulterioară publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I?
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2026.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
ANA HERMINA IANCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Lorena Repana
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
