Decizia nr. 295 din 25 mai 2023

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2018 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, capitolul VIIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției. Excepția a fost ridicată de Alina Romanenco în Dosarul nr. 7.400/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.401D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale prin Decizia nr. 225 din 28 aprilie 2022.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 7 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 7.400/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2018 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, capitolul VIIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției. Excepția a fost ridicată de Alina Romanenco într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unui act administrativ.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16, 20 și ale art. 124 alin. (3) din Constituție, precum și dispozițiilor art. 6 și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 14 din această convenție.

6.Arată că prin dispozițiile de lege criticate a fost legiferată doar situația limitativă a asistenților judiciari care au fost numiți în funcție în condițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor doar pentru un prim și unic mandat, însă fără a lua în calcul și situația existenței mandatelor multiple obținute de aceeași persoană în aceeași funcție de asistent judiciar, fără întrerupere succesivă în timp la același angajator. Mai mult, dispozițiile art. 85 din Legea nr. 303/2004 stabilesc că reprezintă vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) din lege sau magistratul-asistent a îndeplinit funcția de asistent judiciar.

7.Pe durata de funcționare a instituției asistentului judiciar, unele instanțe au interpretat dispozițiile legale privind vechimea efectivă în funcție plecând de la efectele benefice sistemului de justiție și coroborând aceasta cu identitatea dispozițiilor referitoare la salarizarea asistenților judiciari și a judecătorilor și, acționând în consecință, au pus în plată acest spor și pentru asistenții judiciari, privind aceasta ca pe o „împlinire a dreptului natural“ al sporului de fidelitate privit la modul general. S-a arătat că modalitatea de intrare în sistem sub forma mandatului de 5 ani ce poate fi succesiv, cu posibilitatea reînvestirii în funcție, nu împiedică acumularea vechimii în funcție judiciară. Or, în aceeași situație sunt și judecătorii care pun capăt exercitării funcției și revin apoi în sistemul judiciar și totuși beneficiază în continuare de indemnizație de încadrare cu valorificarea vechimii efective în funcție.

8.Toate acestea sunt coroborate cu hotărârile judecătorești definitive și/sau irevocabile prin care o parte dintre asistenții judiciari în funcție din țară au câștigat în instanță beneficiul vechimii efective în funcție transpus prin majorarea indemnizației de încadrare brută lunară.

9.Aceasta este și rațiunea de aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, care obligă la stingerea tuturor diferențierilor de ordin salarial pentru aceeași funcție (diferențe generate de hotărârile judecătorești), precum și a Deciziei nr. 36 din 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care se stabilește că soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

10.Autoarea excepției consideră că este contrar Constituției și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale să se creeze o discriminare, fără criterii obiective, între asistenții judiciari aflați la primul mandat, cărora li se aplică art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2017, și cei care, prin reînvestire, ajung să fie beneficiarii mandatelor multiple, pe care legea îi eludează. Atât timp cât niciun text de lege nu interzice sau nu limitează exercitarea acestei funcții doar pe perioada unui singur mandat, cu atât mai mult o dispoziție dintr-o lege a salarizării nu poate suprima dreptul de a exercita mai multe mandate, ce dă posibilitatea beneficierii de vechimea reală în aceeași funcție prin limitarea calcului indemnizației la o vechime de doar 5 ani.

11.Autoarea excepției consideră că discriminarea se produce și prin raportare la categoria similară, respectiv judecătorul de judecătorie, la care se raportează stabilirea drepturilor salariale ale asistentului judiciar.

12.În susținerea criticilor formulate, autoarea excepției invocă prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu, Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013 privind egalitatea în drepturi.

13.Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal arată că principiul constituțional al egalității în drepturi presupune ca la situații egale să se aplice un tratament juridic egal. Or, în cauză, natura mandatului de asistent judiciar diferențiază această funcție de altele cărora le este recunoscută majorarea salarială ca urmare a creșterii vechimii în specialitate. Prin urmare, opinia instanței de judecată este în sensul constituționalității textului legal în privința căruia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

14.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2018 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, capitolul VIIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției. În realitate, analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că autoarea acesteia critică dispozițiile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următoarea redactare: „Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.“18. Autoarea excepției consideră că aceste dispoziții de lege sunt contrare următoarelor prevederi din Constituție: art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 124 alin. (3) referitor la independența justiției. De asemenea, invocă încălcarea art. 1 privind proprietatea din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 6 din același protocol referitor la semnarea și intrarea în vigoare a acestui protocol. Totodată, invocă art. 14 din convenție privind interzicerea discriminării.

19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile criticate au mai fost examinate din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu referire la critica adusă prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opțiunii legiuitorului în materia salarizării asistenților judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat(Decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, paragraful 21, sau Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 4 februarie 2021, paragraful 12).

20.Curtea a reținut că diferența de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată de faptul că asistenții judiciari, deși participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiție, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfășurată de aceștia și cea desfășurată de judecători. Cu toate acestea, recunoscând importanța activității desfășurate de asistenții judiciari și ținând cont și de obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile ce revin acestora, legiuitorul a înțeles să stabilească un nivel al indemnizației corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalității în drepturi, care nu are semnificația uniformității, astfel că situații obiectiv diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020, precitată, paragraful 13).

21.În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție privind dreptul de proprietate privată și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a reținut că aceste prevederi nu se opun competenței legiuitorului de a reforma sistemul de salarizare. Astfel, protecția acordată drepturilor salariale prin normele constituționale și convenționale evocate se întinde în timp atât cât subzistă temeiul și baza legală pentru acordarea lor. În consecință, dispozițiile constituționale antereferite și cele din actele juridice internaționale invocate nu sunt încălcate, de vreme ce acestea nu garantează dreptul persoanei de a obține pe viitor un anumit cuantum al salariului (Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020, precitată, paragraful 16).

22.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor mai sus invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

23.În ceea ce privește invocarea art. 124 alin. (3) din Constituție, Curtea apreciază că acest text constituțional, care privește independența judecătorilor, nu este incident în prezenta cauză, care are în vedere salarizarea asistenților-judiciari. În mod similar, având în vedere conținutul art. 6 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se apreciază că acesta nu este incident în cauză.

24.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alina Romanenco în Dosarul nr. 7.400/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 mai 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Patricia-Marilena Ionea