Decizie nr. 696 din 27 noiembrie 2014

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată din oficiu de instanţa judecătorească şi de Eufrosina Bogdan în Dosarul nr. 14.377/62/2012 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 494D/2014 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent învederează asupra faptului că partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis la dosarul cauzei punctul său de vedere, prin care argumentează soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi ale art. 41 din Legea nr. 165/2013.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, întrucât acestea nu au incidenţă în prezenta cauză. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi ale art. 41 din Legea nr. 165/2013, acesta pune concluzii de respingere, apreciind că situaţia specifică litigiului de faţă nu se încadrează în ipoteza normelor legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 9 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 14.377/62/2012, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat din oficiu Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţia fiind ridicată şi de Eufrosina Bogdan într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar împotriva unei sentinţe civile prin care autoritatea a fost obligată să emită titlul de plată şi să achite reclamantei o sumă de bani, aceasta fiind, din 2009, beneficiara titlului de despăgubire reprezentat de decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate formulată în scris de intimata reclamantă Eufrosina Bogdan se susţine că dispoziţiile art. 4, raportate la cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 şi cele ale art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, aplicându-se şi asupra cauzelor aflate pe rolul instanţelor la momentul intrării în vigoare a acestor acte normative, în sensul impunerii modalităţii de plată eşalonat, în tranşe egale, în termen de 5 ani, a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, sunt retroactive. Or, principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, impune ca cererile de chemare în judecată să fie soluţionate de legea în vigoare la data introducerii lor, iar hotărârile judecătoreşti să rămână supuse condiţiilor de formă şi de fond stabilite de legea sub imperiul căreia acestea au fost pronunţate. În acest sens statuează atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de pildă Decizia nr. 9 din 7 martie 1994, cât şi doctrina de specialitate în materie.

7.Mai mult, statul român, fără a se supune regulii de drept aplicabile oricărui debitor privind obligaţia de plată voluntară, a edictat norme favorabile, cu noi termene de graţie şi proceduri de plată eşalonată a creanţelor stabilite împotriva sa, "fără să consulte creditorii şi fără a obţine acordul acestora", adoptând, în acest sens, următoarele acte normative: Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, Legea nr. 165/2013 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014. Prin urmare, autoarea excepţiei apreciază că este încălcat atât dreptul de proprietate al creditorilor, având în vedere că în noţiunea de "bun" intră şi creanţele, cât şi dreptul acestora la un proces echitabil. De altfel, prin actele normative enumerate, de amânare succesivă a termenelor de plată a creanţelor, statul român nu şi-a asumat nicio consecinţă juridică patrimonială sau de altă natură pentru cazul nerespectării acestor termene, în sensul că nu este reglementată şi obligaţia sa de plată a unor eventuale daune-interese, altele decât cele raportate la rata inflaţiei, ceea ce conferă legii caracter "imprevizibil, incoerent şi lipsit de bază rezonabilă", iar normelor legale criticate "natură pur potestativă". Or, o astfel de practică guvernamentală şi legislativă se opune jurisprudenţei prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauze privind restituirea proprietăţii şi executarea creanţelor prin eşalonarea plăţilor, decizii ce se bucură de puterea de lucru interpretat (hotărârile din 24 martie 2005, 6 septembrie 2005 şi, respectiv, 9 decembrie 2008, pronunţate în cauzele Şandor împotriva României, Săcăleanu împotriva României şi, respectiv, Viaşu împotriva României).

8.Se mai arată că noile reguli cuprinse de actele normative criticate creează un tratament juridic diferit pentru situaţii juridice egale, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, în sensul că unele persoane au obţinut despăgubiri materiale prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, în timp ce altele nu vor mai avea, potrivit legii noi, această vocaţie procesuală, ceea ce contravine prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, precum şi art. 6 şi art. 14 din Convenţie.

9.Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în cuprinsul opiniei exprimate conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, şi nu a unei motivări distincte a excepţiei invocate din oficiu, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua şi ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 este întemeiată, textele de lege criticate fiind contrare art. 15 alin. (2) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie. În acest sens se arată că, anterior apariţiei Legii nr. 165/2013, sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, imposibil de restituit în natură, erau reglementate exclusiv de dispoziţiile din titlul VII al Legii nr. 247/2005. Ca urmare a pronunţării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 a Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României a fost adoptată Legea nr. 165/2013, act normativ destinat "să adopte măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate." Raportat la situaţia de fapt din speţa dedusă judecăţii, instanţa judecătorească arată că, la data de 14 decembrie 2012, când a fost introdusă acţiunea, era în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, emiterea titlurilor de plată şi de despăgubire fiind suspendată până la data de 15 mai 2013, urmând ca, ulterior acestei date, plata sumelor acordate în speţă cu titlu de despăgubiri să se facă într-o singură tranşă, în temeiul Legii nr. 247/2005. Or, prin adoptarea Legii nr. 165/2013, care prevede, la art. 41, că plata efectivă se face în termen de 5 ani, începând cu 1 ianuarie 2014, în tranşe egale, rezultă că reclamanta este în imposibilitate, pentru încă 5 ani, să îşi valorifice titlul de despăgubire emis cu aproape 5 ani în urmă, efect juridic ce goleşte de conţinut scopul reparator al Legii nr. 10/2001, fiind astfel afectat dreptul de proprietate privată ocrotit de art. 44 alin. (1) din Constituţie.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11.Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, raportate la cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013, este neîntemeiată. În opinia acestuia, prevederile legale criticate se aplică numai pentru viitor, nemodificând stări legale anterioare ale unor raporturi ale căror efecte erau susceptibile a se realiza sub vechea lege. Se arată că o lege nu retroactivează atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi. Pentru aceleaşi motive se apreciază că nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, acestea neprevăzând un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Textele criticate nu contravin nici dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, instituirea unei noi proceduri de stabilire şi acordare a despăgubirilor şi plata acestora în tranşe egale, în termen de 5 ani, neafectând dreptul de proprietate asupra creanţelor în cauză, având în vedere că, potrivit normei fundamentale invocate, stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care stabileşte, totodată, cadrul juridic al exercitării acestui drept.

12.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la recepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este indicat în cuprinsul motivării excepţiei şi al încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 şi ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea excepţiei, textele de lege pretins criticate şi aspectele specifice litigiului de faţă, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013.

15.De asemenea, Curtea Constituţională observă că, deşi nu sunt menţionate în dispozitivul încheierii de sesizare, ci doar în practicaua acesteia, autoarea excepţiei critică, pentru aceleaşi motive ce susţin neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate din cuprinsul Legii nr. 165/2013, şi dispoziţiile art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 februarie 2014. Deoarece instanţa de judecată nu a respins această excepţie ca fiind inadmisibilă, dar nici nu a menţinut-o în dispozitivul încheierii de sesizare, ci doar în practicaua acesteia (această omisiune având, mai degrabă, caracterul unei erori), Curtea Constituţională, potrivit practicii sale, o va examina în raport cu criticile formulate prin motivarea scrisă a excepţiei. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi ale art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, texte care au următorul cuprins:

–Art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

–Art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013: "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi (...) se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2)Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3)Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4)Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.";

–Art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014: "(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora."

16.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 11 - Dreptul intern şi dreptul internaţional, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 20 alin. (1) referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţeneşti în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privată şi ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei. De asemenea se afirmă încălcarea art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, a art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie, precum şi a art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

17.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reaminteşte că, în vederea exercitării atribuţiei sale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie, şi anume soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale reglementează, la art. 29, condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate. Printre acestea, alin. (1) teza finală al articolului menţionat impune condiţia admisibilităţii constând în "legătura [textului legal criticat - s.n.] cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia." Din această perspectivă, Curtea urmează să determine obiectul cauzei în care a fost invocată excepţia, cu scopul de a stabili dacă există sau nu o legătură între soluţionarea cauzei şi dispoziţiile de lege ce fac obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

18.Curtea constată că, în speţa de faţă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în 18 noiembrie 2009 decizia reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 206.000 lei. Beneficiarele s-au adresat ulterior, conform Legii nr. 247/2005, Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţilor pentru ca, urmare a opţiunii lor, să fie emis titlul de plată pentru suma de 68.700 lei (actualizat cu indicele inflaţiei, sumă ce se scade din totalul de 206.100 lei), cerere refuzată de autoritate prin invocarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010. La data de 14 decembrie 2012 reclamantele au introdus cerere de chemare în judecată a autorităţii menţionate, iar în data de 30 octombrie 2013, Tribunalul Braşov, prin sentinţă civilă, a admis cererea şi a obligat pârâta să emită titlul de plată şi să achite reclamantelor suma respectivă. Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat recurs împotriva acestei sentinţei civile, recurs în cadrul căruia instanţa de judecată, pe de o parte, cât şi una dintre reclamante, pe de altă parte, a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Cauza pendinte vizează stabilirea obligaţiei autorităţii pârâte de a emite titlul de plată, şi nu a titlului de despăgubiri. De altfel, în cursul judecării recursului, potrivit actelor anexate la dosar, autoritatea în cauză a emis, pe numele celorlalte două reclamante, un titlu de plată.

19.În continuare, analizând dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014", Curtea constată că acestea cuprind două ipoteze: 1) fie sumele de bani sunt stabilite în cadrul procedurii administrative, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (dosar aprobat) reprezentând titlul de despăgubire, emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013; 2) fie sumele de bani sunt stabilite în procedura judiciară, prin hotărârea judecătorească, rămasă definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a legii. Pentru cele două situaţii, dispoziţia normei este comună, şi anume plata sumelor de bani stabilite în una din cele două variante se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

20.Raportând circumstanţele litigiului în care a fost invocată excepţia la conţinutul normativ al art. 41 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că prezenta cauză se încadrează în prima ipoteză a textului legal criticat, respectiv în situaţia existenţei unei decizii a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezentând titlul de despăgubire în care se precizează suma de bani acordată ca despăgubire pentru imobilul preluat în mod abuziv. Prin urmare, Curtea, constatând că este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, va examina constituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi ale alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, faţă de criticile formulate. Acestea se referă, în esenţă, la nerespectarea principiilor neretroactivităţii şi al nediscriminării, a dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, precum şi a dreptului de proprietate privată, autoarea excepţiei apreciind că decizia reprezentând titlul de despăgubire, emisă de autoritatea competentă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, trebuia pusă în executare potrivit legislaţiei sub imperiul căreia a fost emisă.

21.Critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză au fost recent examinate de Curtea Constituţională cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 566 din 16 octombrie 2014*), nepublicată în Monitorul Oficial al României la data pronunţării deciziei de faţă. Respingând excepţia, Curtea a reţinut, în esenţă, că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, procedura de emitere a titlului de plată este reglementată prin dispoziţiile legale criticate, care prevăd că acesta se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în conformitate cu graficul de eşalonare stabilit în art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Aşadar, având în vedere acest din urmă aspect, Curtea a reţinut că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederea legală criticată nu poate avea caracter retroactiv. Mai mult, ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs de constituire, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Faţă de criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului egalităţii şi crearea unei stări discriminatorii, Curtea a arătat că beneficiarii unui titlu de despăgubire, care a fost valorificat prin emiterea unui titlu de plată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, şi cei cărora nu le-a fost emis titlul de plată, corespunzător valorii titlului de despăgubire, până la intrarea în vigoare a legii noi, pe de altă parte, se află într-o situaţie juridică ce diferă în mod obiectiv, sub aspectul reglementării legale incidente în privinţa modalităţii de valorificare a titlului de despăgubire. Or, din acest punct de vedere, este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speţă titlul de plată, care, potrivit noii legi, este emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Stabilind că titlurile de plată emise pentru sume de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a legii noi se vor executa în natură, prin plata unor tranşe anuale egale, iar nu prin modalitatea compensării prin puncte instituită de legea nouă, reglementarea legală criticată este în deplină concordanţă cu principiul constituţional al egalităţii în faţa legii.

22.Prin Decizia nr. 595 din 21 octombrie 2014**), nepublicată în Monitorul Oficial al României la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a analizat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 din perspectiva încălcării art. 44 din Constituţie, privind dreptul de proprietate. Cu acel prilej, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa (de pildă, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010), prin care a reţinut că executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare a unei obligaţii, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica. S-a mai menţionat că, prin această modalitate de executare a creanţei, statul nu contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile necesităţii plăţii unor sume mari de bani de la bugetul de stat (în acelaşi sens este Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).

23.Curtea constată că, pentru argumentele mai sus arătate, care, pentru identitate de raţiuni, îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie. Stabilirea condiţiilor, termenelor şi modalităţilor concrete de acordare a beneficiilor constând în despăgubirile prevăzute de legile speciale de reparaţie intră în sfera marjei de apreciere pe care statele membre ale Convenţiei o au la dispoziţie, acestea putând lua în considerare posibilităţile financiare ale bugetului de stat într-un anumit context socio-politic, atât timp cât prin aceasta nu sunt afectate drepturile vizate, în substanţa lor. Or, reglementarea unui termen de 5 ani este, în lumina jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Curţii de la Strasbourg, rezonabil, având în vedere necesitatea menţinerii unui just echilibru între interesul general constând în stabilitatea bugetară a statului şi interesul individual.

24.Pentru toate argumentele mai sus expuse, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013.

25.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, de asemenea criticate, Curtea reţine că, în opinia autoarei excepţiei, sumele de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi asimilate "altor sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015", la care face referire art. XV alin. (1) teza a doua din ordonanţa de urgenţă amintită, în sensul că plata respectivelor sume "se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora". Or, Curtea constată că autoarea excepţiei interpretează în mod eronat textul legal criticat, deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, singura referire la Legea nr. 165/2013 din cuprinsul acestei ordonanţe vizând fondurile necesare unităţilor administrativ-teritoriale pentru urgentarea activităţii de inventariere a terenurilor - art. XIX alin. (1) şi (4). Legea nr. 165/2013, şi nu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, reprezintă actul normativ cu caracter special care reglementează modalitatea de executare a plăţii sumelor de bani acordate cu titlu de despăgubire, ca modalitate de finalizare a procesului de restituire prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. În consecinţă, dispoziţiile art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 nu au incidenţă pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate referitoare la acest text legal, urmând ca, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceasta să fie respinsă ca inadmisibilă.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitatea ridicată din oficiu de instanţa judecătorească şi de Eufrosina Bogdan în Dosarul nr. 14.377/62/2012 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Eufrosina Bogdan în Dosarul nr. 14.377/62/2012 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 noiembrie 2014.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi