Decizia nr. 88 din 25 februarie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, excepție ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 8.894/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.226D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent-șef referă asupra faptului că autorul excepției de neconstituționalitate a depus concluzii scrise în sensul admiterii acesteia, iar Autoritatea Electorală Permanentă a depus, de asemenea, concluzii scrise, prin care solicită respingerea, în principal, ca inadmisibilă, și, în subsidiar, ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens se arată că aceasta nu este o veritabilă excepție de neconstituționalitate, întrucât vizează o modalitate de reglementare, aspect care reprezintă o opțiune a legiuitorului. În subsidiar, se arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât nu este încălcată prezumția de nevinovăție, iar stabilirea condițiilor pentru admiterea în corpul experților electorali ține de opțiunea legiuitorului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Sentința nr. 2.127 din 6 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 8.894/2/2016, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, excepție ridicată de Ion Criveanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a deciziei emise de Autoritatea Electorală Permanentă, prin care s-a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 208/2015, încetarea calității de expert electoral a autorului excepției de neconstituționalitate.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul criticat încalcă prezumția de nevinovăție, prezumție care subzistă până la condamnarea persoanei printr-o hotărâre penală definitivă. În plus, nu orice persoană care este doar urmărită penal sau chiar condamnată trebuie să fie supusă interdicției de a dobândi calitatea de expert electoral, ci eventual numai o persoană condamnată prin hotărâre definitivă pentru infracțiuni electorale, respectiv fals, uz de fals, și nicidecum o persoană condamnată pentru altfel de infracțiuni care nu au legătură cu procesul electoral. Se susține că un candidat condamnat penal prin hotărâre definitivă poate candida la funcția de primar, consilier local sau județean, deputat, senator, cu excepția ipotezei în care acesta a fost condamnat pentru fapte de corupție săvârșite în exercitarea mandatului, pe când o persoană care este numai urmărită penal pentru orice infracțiune, indiferent cât de minoră și care nu are nicio legătură cu procesul electoral, nu poate face parte din corpul experților electorali. De asemenea, se invocă faptul că interdicția de a dobândi calitatea de funcționar public sau polițist se aplică numai persoanelor condamnate definitiv pentru anumite infracțiuni de serviciu, cu excepția cazului în care a intervenit reabilitarea. Or, pentru accederea în corpul experților electorali se aplică o interdicție totală pentru orice persoană care este doar urmărită penal pentru orice fel de infracțiune, ceea ce constituie atât o inechitate și o inegalitate în fața legii, cât și o îngrădire a exercitării unor drepturi sau libertăți cu încălcarea art. 53 din Constituție.

7.Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Încheierea din 23 mai 2017, premergătoare actului de sesizare, apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată în raport cu art. 23 alin. (11) și art. 53 din Constituție. În acest sens se arată că textul criticat instituie o decădere din exercitarea drepturilor civile, anterior intervenirii unei hotărâri judecătorești. Se mai precizează că textul este neconstituțional, pe de o parte, în măsura în care nu poate fi admisă în corpul experților electorali o persoană urmărită penal, trimisă în judecată penală sau condamnată penal pentru o infracțiune săvârșită din culpă, iar, pe de altă parte, întrucât nu stabilește categoria de infracțiuni a căror săvârșire nu este de natură să împiedice dobândirea calității de expert electoral.

8.Concluzionând, se arată că textul criticat este neconstituțional în condițiile în care calitatea de expert electoral încetează indiferent de infracțiunea pentru care o persoană este urmărită penal, trimisă în judecată penală sau condamnată penal, respectiv infracțiune intenționată sau săvârșită din culpă, și fără a se ține cont de gradul de pericol social al infracțiunii care a fost săvârșită, de pedeapsa care a fost aplicată în concret, precum și de valorile sociale care au fost încălcate prin săvârșirea acestei infracțiuni.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl reprezintă dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015. În urma modificării și completării Legii nr. 208/2015 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 14 februarie 2020, soluția legislativă criticată se regăsește la art. 16 alin. (1) lit. h) din lege, text asupra căruia Curtea urmează a se pronunța prin prezenta decizie și care are următorul cuprins: „(1) Poate fi admisă în corpul experților electorali, prin decizie a Autorității Electorale Permanente, persoana care îndeplinește următoarele condiții: […]h) nu este urmărită penal, trimisă în judecată penală sau condamnată penal“.

13.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 23 privind libertatea individuală, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției, ale art. 126 privind instanțele judecătorești, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public și ale art. 132 privind statutul procurorilor. Totodată, prin prisma art. 20 și 148 din Constituție, după caz, sunt invocate prevederile art. 14 cu referire la egalitatea în drepturi și prezumția de nevinovăție din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, respectiv art. 47 alin. (3) privind asistența juridică gratuită și art. 52 alin. (1) privind proporționalitatea restrângerii exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul legal criticat cuprinde trei ipoteze distincte de reglementare, care se constituie în interdicții de natură legală pentru dobândirea calității de expert electoral. Astfel, prima ipoteză de reglementare vizează calitatea de suspect sau inculpat în cursul desfășurării urmăririi penale, a doua, calitatea de inculpat în cursul etapei camerei preliminare și al judecății, iar cea de-a treia vizează persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă. Analizând dosarul cauzei, Curtea reține că, la momentul admiterii în Corpul experților electorali, autorul excepției de neconstituționalitate fusese deja condamnat în primă instanță pentru săvârșirea unei infracțiuni, cauza aflându-se în stadiul procesual al apelului, astfel încât acesta avea calitatea de inculpat în cursul judecății. În aceste condiții, Curtea constată că două dintre cele trei ipoteze de reglementare cuprinse în textul criticat, care se subsumează sintagmelor „urmărită penal“ și „condamnată penal“, nu vizează situația in concreto a autorului excepției.

15.Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (cu titlu exemplificativ, a se vedea Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragraful 23, Decizia nr. 540 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, paragraful 26, Decizia nr. 376 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, paragraful 26, sau Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 20). Prin urmare, Curtea constată că sintagmele „urmărită penal“ și „condamnată penal“ din cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 208/2015 nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

16.În privința interdicției privind dobândirea calității de expert electoral de către persoana trimisă în judecată, ipoteză de reglementare care îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată, sub aspectul normelor de referință invocate, că prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției, ale art. 126 privind instanțele judecătorești, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public și ale art. 132 privind statutul procurorilor au fost invocate pentru a se demonstra inegalitatea de tratament juridic sub aspectul condițiilor de acces în funcție între expertul electoral și judecător/procuror. Însă această motivare pune în centrul său ideea de inegalitate, care vizează, de principiu, limitarea excesivă a accesului la funcția publică de expert electoral. Astfel, având în vedere critica de neconstituționalitate și ținând seama de faptul că funcția de expert electoral este o funcție publică, Curtea constată că norma de referință care urmează a fi reținută este art. 16 alin. (1) și alin. (3) coroborat cu art. 41 alin. (1) din Constituție, și anume egalitatea în drepturi și dreptul de acces la o funcție publică coroborat cu dreptul la muncă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, și Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006).

17.Prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, Curtea a statuat că existența drepturilor și libertăților prevăzute de Constituție nu este doar declarativă și iluzorie, ci efectivă, astfel încât și dreptului de acces la funcțiile publice trebuie să i se aplice același regim. De aceea, dreptul de acces la funcțiile publice este unul complex, fiind compus din cel puțin trei elemente esențiale, și anume: accesul/ocuparea efectivă a funcțiilor publice prin concurs; exercitarea atributelor de funcție publică; încetarea raporturilor de serviciu. Aceste elemente sunt legate intrinsec de cariera funcționarului public și sunt inerente oricărei funcții publice (a se vedea și Decizia nr. 420 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 1 noiembrie 2019, paragraful 44).

18.Curtea reține că soluția legislativă criticată reglementează o condiție privind accesul la funcția publică de expert electoral, și anume ca persoana să nu fi fost trimisă în judecată. Trimiterea în judecată, din punctul de vedere al procurorului, atestă că fapta există, a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal [art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală], iar legiuitorul, prin textul criticat, i-a atribuit semnificația de condiție de acces la funcția publică antereferită.

19.În jurisprudența sa, Curtea a statuat că stabilirea standardelor de integritate a funcției publice constituie o chestiune de oportunitate care intră în marja de apreciere a legiuitorului, unica autoritate decizională în crearea cadrului legal corespunzător protejării acestei valori sociale, și că nu orice diminuare a acestor standarde reprezintă automat o încălcare a prevederilor constituționale (Decizia nr. 32 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 20 februarie 2018, paragraful 51). Funcția publică implică ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică, standardele privind integritatea și deontologia funcționarului public trebuie să fie astfel stabilite încât faptele penale săvârșite de acesta în timpul ocupării unei funcții publice să nu se răsfrângă asupra instituției publice. Aceste standarde privind integritatea și deontologia profesională se mențin atât în situația în care există o condamnare definitivă a acestuia de către instanța de judecată, fiind înlăturată prezumția de nevinovăție, cât și în situația în care funcționarul public este trimis în judecată pentru infracțiuni de o gravitate deosebită, în acest ultim caz nefiind înlăturată prezumția de nevinovăție (paragraful 54).

20.Atunci când intervine trimiterea în judecată sau arestul preventiv, deci există o suspiciune rezonabilă cu privire la comiterea unor infracțiuni, nu este înlăturată prezumția de nevinovăție, dar nu se poate reține că autoritatea și integritatea funcției publice nu sunt afectate, motiv pentru care legiuitorul a instituit regula suspendării raportului de serviciu pentru funcționarul în cauză. Însă elementul comun care conduce la protejarea autorității și integrității funcției publice este faptul că funcționarul public condamnat definitiv sau trimis în judecată nu mai poate desfășura atribuțiile de serviciu, fie cu caracter definitiv (în cazul certitudinii comiterii unor infracțiuni), fie cu caracter temporar (numai pe perioada în care a existat suspiciunea comiterii unor infracțiuni) (paragraful 55). Formularea unei acuzații penale, urmată de luarea măsurii preventive a arestului și/sau de trimiterea în judecată, nu înlătură prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate penal, dar o plasează temporar în afara cadrului legal de exercitare a funcției publice. De aceea, doar condamnarea este cea care determină pierderea integrității/probității, element fundamental al exercitării autorității publice fără de care persoana care ocupă respectiva funcție publică nu mai are legitimitatea de a-și continua activitatea. Etapa intermediară a procesului penal, cea în care se dispune măsura preventivă a arestului sau cea în care se declanșează cercetarea judecătorească vizează indirect valoarea protejată, respectiv integritatea/probitatea persoanei care deține calitatea de funcționar public, fără a avea un caracter definitiv asupra acesteia. Luarea măsurii preventive a arestului sau trimiterea în judecată este cea care determină schimbarea situației juridice a persoanei care exercită autoritatea publică și îi suspendă cu caracter temporar, din punct de vedere legal și moral, calitatea de a ocupa funcția cu care a fost învestită. Pe de altă parte, chiar dacă prezumția de nevinovăție a acesteia nu este desființată până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, întrucât există îndoieli rezonabile cu privire la buna-credință și loialitatea funcționarului public în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, în această perioadă, acestuia nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorității publice, persoana pierzând temporar legitimitatea de a reprezenta interesele generale pe care legea o obligă să le protejeze (paragraful 56).

21.Totodată, conceptul „statului de drept“, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituție, presupune, pe de o parte, capacitatea statului de a asigura cetățenilor servicii publice de calitate și de a crea mijloacele pentru a spori încrederea acestora în instituțiile și autoritățile publice. Aceasta presupune obligația statului de a impune standarde etice și profesionale, în special celor chemați să îndeplinească activități ori servicii de interes public și, cu atât mai mult, celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică pentru acei agenți publici sau privați care sunt învestiți și au abilitarea de a invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul este dator să creeze toate premisele - iar cadrul legislativ este una dintre ele - pentru exercitarea funcțiilor sale de către profesioniști care îndeplinesc criterii profesionale și de probitate morală (Decizia nr. 582 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 21 septembrie 2016, paragraful 53, Decizia nr. 32 din 23 ianuarie 2018, paragraful 50).

22.Din jurisprudența Curții Constituționale rezultă că legiuitorul este în drept să stabilească condițiile de acces în funcția publică, iar una dintre aceste condiții este aceea a asigurării unui standard de integritate a funcției publice. De asemenea, legiuitorul are competența de a reglementa situațiile concrete care afectează acest standard și, implicit, imaginea funcției publice. Trimiterea în judecată a persoanei a fost apreciată ca fiind o situație personală a acesteia care afectează imaginea funcției publice, astfel încât legiuitorul a atașat acestei măsuri procesual penale și o semnificație în planul raportului de serviciu al funcționarului public. Dacă trimiterea în judecată este dispusă în cursul exercitării raportului de serviciu, poate avea loc suspendarea acestuia, soluție legislativă, de principiu, admisă în jurisprudența Curții Constituționale (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 270 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, sau Decizia nr. 60 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 9 aprilie 2013). În schimb, dacă trimiterea în judecată este dispusă înainte de accesul propriu-zis în funcția publică, legiuitorul poate reglementa, în considerarea standardului de integritate a funcției publice, interdicția temporară a accesului la respectiva funcție.

23.Chiar dacă prezumția de nevinovăție nu este înlăturată până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, trimiterea în judecată indică existența unor îndoieli rezonabile cu privire la buna-credință și loialitatea funcționarului public în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, astfel că legiuitorul poate aprecia că acestuia nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorității publice, persoana pierzând temporar legitimitatea de a reprezenta interesele generale pe care legea o obligă să le protejeze. Astfel, instituirea unei asemenea condiții privind accesul la funcția publică, de principiu, este una rezonabilă și nu încalcă art. 16 alin. (3) coroborat cu art. 41 alin. (1) din Constituție, fiind o expresie a art. 1 alin. (3) din Constituție.

24.Faptul că accesul la diferite funcții publice nu este reglementat unitar în privința condiției ca persoana în cauză să nu fi fost trimisă în judecată sau să nu fi fost trimisă în judecată pentru anumite infracțiuni, Curtea subliniază că această problemă este una de opțiune legislativă, rezonabilitatea condiției analizându-se în considerarea naturii funcției publice respective, și nu în raport cu alte funcții publice, astfel că nu se poate reține încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție.

25.Totodată, întrucât interdicția privind dobândirea calității de expert electoral de către persoana trimisă în judecată nu pune în discuție prezumția de nevinovăție, Curtea reține că prevederea legală criticată nu încalcă art. 23 alin. (11) din Constituție.

26.Curtea mai reține că dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză, ipoteza normativă a acestora vizând analiza abaterilor normative de la conținutul firesc al drepturilor și libertăților fundamentale, și nu configurarea în sine a acestora.

27.Curtea constată că, prin prisma art. 20 din Constituție, pentru motivele arătate la paragrafele 23 și 24, nu se poate reține încălcarea art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice cu referire la egalitatea în drepturi și prezumția de nevinovăție, iar dispozițiile art. 47 alin. (3) privind asistența juridică gratuită și art. 52 alin. (1) privind proporționalitatea restrângerii exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, invocate, prin prisma art. 148 din Constituție, nu au incidență în cauză, având în vedere sfera de aplicare și conținutul normativ al acestora.

28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a sintagmelor „urmărită penal“ și „condamnată penal“ din cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, excepție ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 8.894/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că sintagma „trimisă în judecată“ din cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente este constituțională în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Benke Károly