Statutul din 17 iulie 1998 DE LA ROMA AL CURȚII PENALE INTERNAȚIONALE

Statutul din 17 iulie 1998 DE LA ROMA AL CURȚII PENALE INTERNAȚIONALE · Legislație

PREAMBUL

Statele părți la prezentul statut,

constiente ca toate popoarele sunt unite prin legături strânse, iar culturile lor formează un patrimoniu comun și preocupate de faptul ca acest mozaic delicat ar putea fi distrus în orice moment,

având în constiinta ca în cursul acestui secol milioane de copii, de femei și de bărbați au fost victime ale unor atrocitati care sfideaza imaginatia și lezeaza profund constiinta umană,

recunoscând ca prin crimele de o asemenea gravitate se ameninta pacea, securitatea și bunăstarea lumii,

afirmând ca cele mai grave crime care privesc ansamblul comunității internaționale nu pot rămâne nepedepsite și ca reprimarea lor trebuie să fie asigurată efectiv prin măsuri luate în cadrul național și prin întărirea cooperării internaționale,

determinate sa pună capăt impunitatii autorilor acestor crime și sa coopereze astfel pentru prevenirea unor noi crime,

reamintind ca este de datoria fiecărui stat sa supună jurisdicției sale penale pe responsabilii de crime internaționale, reafirmand scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite și, în special, ca toate statele trebuie să se abțină de a recurge la amenințarea sau folosirea forței, fie împotriva integrității teritoriale sau independentei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite,

subliniind în aceasta privinta ca nimic din prezentul statut nu poate fi interpretat ca autorizând un stat parte sa intervină într-un conflict armat sau în afacerile interne ale unui alt stat,

determinate ca, în aceste scopuri și în interesul generațiilor prezente și viitoare, sa înființeze o curte penală internationala permanenta și independenta, în relație cu sistemul Națiunilor Unite, având competența în legătură cu crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunității internaționale,

subliniind ca aceasta curte penală internationala la înființarea căreia se referă prezentul statut este complementara jurisdictiilor penale naționale,

hotărâte sa garanteze în mod durabil respectarea și realizarea justiției internaționale,

au convenit cele ce urmează:

Capitolul IÎnființarea Curții

Articolul 1Curtea

Se înființează o Curte penală internationala (Curtea) ca instituție permanenta, care poate să își exercite competența față de persoane pentru crimele cele mai grave, având un rasunet internațional în sensul prezentului statut. Ea este complementara jurisdictiilor penale naționale. Competența și funcționarea sa sunt reglementate de dispozițiile prezentului statut.

Articolul 2Legătură Curții cu Natiunile Unite

Curtea este legată de Natiunile Unite printr-un acord care trebuie să fie aprobat de Adunarea statelor părți la prezentul statut, apoi încheiat de președintele Curții în numele acesteia.

Articolul 3Sediul Curții

1.Curtea își are sediul la Haga, în Olanda (statul gazda).

2.Curtea și statul gazda convin asupra unui acord de sediu care trebuie să fie aprobat de Adunarea Statelor Părți, apoi încheiat de președintele Curții în numele acesteia.

3.Dacă socotește de cuviință, Curtea poate să funcționeze într-un alt loc potrivit dispozițiilor prezentului statut.

Articolul 4Regimul și competentele juridice ale Curții

1.Curtea are personalitate juridică internationala. Ea are, de asemenea, capacitatea juridică necesară pentru a-și exercită funcțiile și îndeplini misiunea.

2.Curtea poate să își exercite funcțiile și competentele, potrivit prezentului statut, pe teritoriul oricărui stat parte, iar printr-o convenție în acest scop, pe teritoriul oricărui alt stat.

Capitolul IICompetență, admisibilitate și drept aplicabil

Articolul 5Crimele care intră în competența Curții

1.Competența Curții este limitată la crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunității internaționale. În baza prezentului statut Curtea are competența în ceea ce privește următoarele crime:

a)crima de genocid;

b)crimele împotriva umanității;

c)crimele de război;

d)crima de agresiune.

2.Curtea își va exercita competența în ceea ce privește crima de agresiune când va fi adoptată o dispoziție conform art. 121 și 123, care va defini aceasta crima și va fixa condițiile exercitării competentei Curții în ceea ce o privește. Aceasta dispoziție va trebui să fie compatibila cu dispozițiile pertinente ale Cartei Națiunilor Unite.

Articolul 6Crima de genocid

În scopurile prezentului statut, prin crima de genocid se înțelege oricare dintre faptele menționate mai jos, săvârșită cu intenția de a distruge, în întregime sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios, și anume:

a)uciderea de membri ai grupului;

b)vătămarea grava a integrității fizice sau mintale privind membri ai grupului;

c)supunerea cu intenție a grupului unor condiții de existenta care să antreneze distrugerea sa fizica totală sau parțială;

d)măsuri vizând împiedicarea nașterilor în sanul grupului;

e)transferarea forțată de copii aparținând unui grup în alt grup.

Articolul 7Crime împotriva umanității

1.În scopurile prezentului statut, prin crima împotriva umanității se înțelege una dintre faptele menționate mai jos, când aceasta este comisă în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populații civile și în cunoștința de acest atac:

a)omorul;

b)exterminarea;

c)supunerea la sclavie;

d)deportarea sau transferarea forțată de populație;

e)intemnitarea sau alta forma de privare grava de libertate fizica, cu violarea dispozițiilor fundamentale ale dreptului internațional;

f)tortura;

g)violul, sclavajul sexual, prostituția forțată, graviditatea forțată, sterilizarea forțată sau orice alta forma de violenta sexuală de o gravitate comparabila;

h)persecutarea oricărui grup sau a oricărei colectivități identificabile din motive de ordin politic, rasial, național, etnic, cultural, religios sau sexual, în sensul paragrafului 3, ori în funcție de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional, în corelare cu orice act prevăzut în prezentul paragraf sau orice crima de competența Curții;

i)disparitiile forțate de persoane;

j)crima de apartheid;

k)alte fapte inumane cu caracter analog cauzand cu intenție suferințe mari sau vătămări grave ale integrității fizice ori ale sănătății fizice sau mintale.

2.În scopurile paragrafului 1;

a)prin atac îndreptat împotriva unei populații civile se înțelege comportamentul care consta în comiterea multipla de acte vizate la paragraful 1 împotriva oricărei populații civile, în aplicarea sau în sprijinirea politicii unui stat ori a unei organizații având ca scop un asemenea atac;

b)prin exterminare se înțelege îndeosebi fapta de a impune cu intenție condiții de viața, ca privarea accesului la hrana și la medicamente, cu scopul de a antrena distrugerea unei părți a populației;

c)prin supunerea la sclavie se înțelege fapta de a exercita asupra unei persoane unul sau ansamblul atributelor legate de dreptul de proprietate, inclusiv în cadrul traficului de ființe umane, în special de femei și copii;

d)prin deportare sau transfer fortat de populație se înțelege fapta de a deplasa în mod fortat persoane, expulzandu-le sau prin alte mijloace coercitive, din regiunea în care ele se afla legal, fără motive admise în dreptul internațional;

e)prin tortura se înțelege fapta de a cauza cu intenție durere sau suferințe acute, fizice sau mintale, unei persoane care se afla sub paza sau controlul făptuitorului; înțelesul acestui termen nu se extinde la durerea sau suferințele rezultând exclusiv din sancțiuni legale, care sunt inerente acestor sancțiuni sau ocazionate de ele;

f)prin graviditate forțată se înțelege deținerea ilegala a unei femei însărcinate în mod fortat, cu intenția de a modifica compozitia etnică a unei populații sau de a comite alte violari grave ale dreptului internațional. Aceasta definiție nu poate în nici un fel să fie interpretată ca având o incidența asupra legilor naționale referitoare la graviditate;

g)prin persecutie se înțelege denegarea cu intenție și grav de drepturi fundamentale cu violarea dreptului internațional, din motive legate de identitatea grupului sau colectivității care face obiectul acesteia;

h)prin crima de apartheid se înțelege fapte inumane analoage celor vizate la paragraful 1, comise în cadrul unui regim institutionalizat de oprimare sistematica și de dominare a unui grup rasial asupra oricărui alt grup rasial sau oricăror alte grupuri rasiale și cu intenția de a menține acest regim;

i)prin disparitii forțate de persoane se înțelege cazurile în care persoanele sunt arestate, deținute sau rapite de către un stat ori o organizație politica sau cu autorizarea, sprijinul ori asentimentul acestui stat sau al acestei organizații, care refuza apoi sa admită ca aceste persoane sunt private de libertate sau sa dezvaluie soarta care le este rezervată ori locul unde se afla, cu intenția de a le sustrage protecției legii pe o perioadă prelungită.

3.În scopurile prezentului statut, prin termenul sex se înțelege unul sau celălalt sex, masculin ori feminin, după contextul societății. El nu implica nici un alt sens.

Articolul 8Crime de război

1.Curtea are competența în ceea ce privește crimele de război, îndeosebi când aceste crime se înscriu într-un plan sau o politica ori când ele fac parte dintr-o serie de crime analoage comise pe scara larga.

2.În scopurile statutului, prin crime de război se înțelege:

a)infracțiunile grave la convențiile de la Geneva din 12 august 1949, și anume oricare dintre faptele menționate mai jos, dacă ele se referă la persoane sau bunuri protejate de dispozițiile convențiilor de la Geneva:

(i)omuciderea intenționată;

(ii)tortura și tratamentele inumane, inclusiv experientele biologice;

(iii)fapta de a cauza cu intenție suferințe mari sau de a vătăma grav integritatea fizica ori sănătatea;

(iv)distrugerea și însușirea de bunuri, nejustificate de necesitați militare și executate pe scara larga într-un mod ilicit și arbitrar;

(v)fapta de a constrânge un prizonier de război sau o persoană protejata sa servească în forțele unei puteri inamice;

(vi)fapta de a priva cu intenție un prizonier de război sau oricare altă persoană protejata de dreptul sau de a fi judecata regulamentar și impartial;

(vii)deportarea sau transferul ilegal ori detenția ilegala;

(viii)luarea de ostatici;

b)celelalte violari grave ale legilor și cutumelor aplicabile conflictelor armate internaționale în cadrul stabilit al dreptului internațional, și anume una dintre faptele ce urmează:

(i)fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva populației civile în general sau împotriva civililor care nu participa direct la ostilitati;

(ii)fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva bunurilor cu caracter civil, adică a celor care nu sunt obiective militare;

(iii)fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva personalului, instalațiilor, materialului, unităților sau vehiculelor folosite în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar sau de menținere a păcii conform Cartei Națiunilor Unite, cu condiția ca acestea să aibă dreptul la protecția pe care dreptul internațional al conflictelor armate o garantează civililor și bunurilor cu caracter civil;

(iv)fapta de a lansa intentionat un atac știind ca el va cauza în mod incidental pierderi de vieți omenești în rândul populației civile, raniri ale persoanelor civile, pagube bunurilor cu caracter civil sau daune extinse, de durata și grave, mediului înconjurător care ar fi vadit excesive în raport cu ansamblul avantajului militar concret și direct asteptat;

(v)fapta de a ataca sau bombarda, prin orice mijloace, orașe, sate, locuințe sau construcții care nu sunt aparate și care nu sunt obiective militare;

(vi)fapta de a omori sau de a rani un combatant care, după ce a depus armele sau nemaiavand mijloace de a se apara, s-a predat fără condiții;

(vii)fapta de a utiliza pe nedrept pavilionul parlamentar, drapelul sau insignele militare și uniforma inamicului sau ale Organizației Națiunilor Unite, precum și semnele distinctive prevăzute de convențiile de la Geneva și, făcând aceasta, de a cauza pierderi de vieți omenești sau raniri grave;

(viii)transferarea, direct sau indirect, de către o putere ocupanta, a unei părți a populației sale civile, în teritoriul pe care ea îl ocupa, sau deportarea ori transferarea în interiorul sau în afară teritoriului ocupat a totalității sau a unei părți a populației din acest teritoriu;

(ix)fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva clădirilor consacrate religiei, învățământului, artei, științei sau acțiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor și locurilor unde bolnavii sau răniții sunt adunați, cu condiția ca aceste construcții sa nu fie obiective militare;

(x)fapta de a supune persoanele unei părți adverse căzute în puterea sa la mutilari ori la experiențe medicale sau științifice de orice fel, care nu sunt motivate de un tratament medical, dentar sau spitalicesc, nici efectuate în interesul acestor persoane, ci care atrag moartea acestora sau le pun grav sănătatea în pericol;

(xi)fapta de a omori sau rani prin trădare indivizi aparținând națiunii sau armatei inamice;

(xii)fapta de a declara că nu va fi indurare pentru invinsi;

(xiii)fapta de a distruge sau de a confisca bunurile inamicului, în afară de cazurile în care aceste distrugeri sau confiscari ar fi imperios ordonate de necesitățile războiului;

(xiv)fapta de a declara stinse, suspendate sau inadmisibile în justiție drepturile și acțiunile cetățenilor părții adverse;

(xv)fapta unui beligerant de a constrânge cetățenii părții adverse sa ia parte la operațiunile de război îndreptate împotriva tarii lor, chiar dacă ei erau în serviciul acestui beligerant înainte de începerea războiului;

(xvi)jefuirea unui oraș sau a unei localități, chiar luate cu asalt;

(xvii)fapta de a utiliza otrava sau arme otravitoare;

(xviii)fapta de a utiliza gaze asfixiante, toxice sau asimilate și orice lichide, materii sau procedee analoage;

(xix)fapta de a utiliza gloante care se dilata sau se aplatizeaza cu usurinta în corpul uman, cum sunt gloantele al căror invelis dur nu acoperă în întregime mijlocul sau sunt perforate de taieturi;

(xx)fapte de a folosi arme, proiectile, materiale și metode de lupta de natura sa cauzeze daune de prisos sau suferințe inutile ori de a acționa fără discriminare cu violarea dreptului internațional al conflictelor armate, cu condiția ca aceste arme, proiectile, materiale și metode de lupta să facă obiectul unei interdicții generale și ca ele să fie înscrise într-o anexa a prezentului statut, pe cale de amendament adoptat potrivit dispozițiilor art. 121 și 123;

(xxi)atingerile aduse demnității persoanei, îndeosebi tratamentele umilitoare și degradante;

(xxii)violul, sclavajul sexual, prostituția forțată, graviditatea forțată, astfel cum aceasta a fost definită la art. 7 paragraful 2 lit. f), sterilizarea forțată sau orice alta forma de violenta sexuală constituind o infracțiune grava la convențiile de la Geneva;

(xxiii)fapta de a utiliza prezenta unui civil sau a unei alte persoane protejate pentru a evita ca anumite puncte, zone sau forte militare sa nu fie ținta operațiunilor militare;

(xxiv)fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva clădirilor, materialului, unităților și mijloacelor de transport sanitar și a personalului care folosește, conform dreptului internațional, semnele distinctive prevăzute de convențiile de la Geneva;

(xxv)fapta de a infometa în mod deliberat civili, ca metoda de război, privandu-i de bunurile indispensabile supravietuirii, inclusiv impiedicandu-i intentionat sa primească ajutoarele prevăzute de convențiile de la Geneva;

(xxvi)fapta de a proceda la recrutarea și înrolarea copiilor de vârsta mai mica de 15 ani în forțele armate naționale sau de a-i face sa participe activ la ostilitati;

c)în caz de conflict armat care nu prezintă un caracter internațional, violarile grave ale art. 3, comun celor 4 Convenții de la Geneva din 12 august 1949, și anume oricare dintre faptele menționate mai jos, comise împotriva persoanelor care nu participa direct la ostilitati, inclusiv membrii fortelor armate care au depus armele și persoanele care au fost scoase în afară luptei din cauza bolii, ranirii, detentiei sau din orice alta cauza:

(i)atentatele la viața și la integritatea corporală, mai ales omorul sub toate formele sale, mutilarile, tratamentele cu cruzime și tortura;

(ii)atingerile aduse demnității persoanei, mai ales tratamentele umilitoare și degradante;

(iii)luarile de ostatici;

(iv)condamnările pronunțate și executiile efectuate fără o judecata prealabilă, date de un tribunal legal constituit și cu respectarea garanțiilor judiciare general recunoscute ca indispensabile;

d)lit. c) a paragrafului 2 se aplică conflictelor armate care nu prezintă un caracter internațional și nu se aplică deci situațiilor de tulburări sau tensiuni interne, cum sunt insurectia, actele izolate și sporadice de violenta și actele de natura similară;

e)celelalte violari grave ale legilor și cutumelor aplicabile conflictelor armate care nu prezintă un caracter internațional, în cadrul stabilit de dreptul internațional, și anume oricare dintre următoarele fapte:

(i)fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva populației civile în general sau împotriva persoanelor civile care nu participa direct la ostilitati;

(ii)fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva clădirilor, materialelor, unităților și mijloacelor de transport sanitar și a personalului care utilizează, conform dreptului internațional, însemnele distinctive prevăzute de convențiile de la Geneva;

(iii)fapta de a lansa atacuri deliberate împotriva personalului, instalațiilor, materialului, unităților sau vehiculelor folosite în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar sau de menținere a păcii, conform Cartei Națiunilor Unite, cu condiția ca acestea să aibă dreptul la protecția pe care dreptul internațional al conflictelor armate îl garantează civililor și bunurilor cu caracter civil;

(iv)fapta de a lansa atacuri deliberate împotriva construcțiilor consacrate religiei, învățământului, artei, științei sau acțiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor și locurilor unde sunt adunați bolnavi și răniți, cu condiția ca aceste clădiri sa nu fie obiective militare;

(v)jefuirea unui oraș sau a unei localități, chiar luate cu asalt;

(vi)violul, sclavajul sexual, prostituția forțată, graviditatea forțată, astfel este definită la art. 7 paragraful 2 lit. f), sterilizarea forțată sau orice alta forma de violenta sexuală constituind o violare grava a art. 3 comun celor 4 convenții de la Geneva;

(vii)fapta de a proceda la recrutarea și înrolarea copiilor în vârsta mai mica de 15 ani în forțele armate sau în grupări armate ori de a-i face sa participe activ la ostilitati;

(viii)fapta de a ordonă deplasarea populației civile pentru considerente având legătură cu conflictul, în afară cazurilor în care securitatea civililor sau imperativele militare o cer;

(ix)fapta de a ucide sau a rani prin trădare un adversar combatant;

(x)fapta de a declara că nu va exista indurare pentru invinsi;

(xi)fapta de a supune persoanele care sunt împotriva unei alte părți la conflict, căzute în puterea sa, la mutilari sau experiențe medicale ori științifice care nu sunt nici motivate de un tratament medical dentar sau spitalicesc, nici efectuate în interesul acestor persoane și care atrag moartea acestora sau le pun în mod serios sănătatea în pericol;

(xii)fapta de a distruge sau de confisca bunurile unui adversar, în afară de cazul în care aceste distrugeri sau confiscari sunt imperios ordonate de necesitățile conflictului;

f)lit. e) a paragrafului 2 se aplică conflictelor armate care nu prezintă un caracter internațional și nu se aplică deci situațiilor de tulburări și de tensiuni interne, cum sunt insurectiile, actele izolate sau sporadice de violenta sau alte acte de natura similară. Lit. e) a paragrafului 2 se aplică conflictelor armate care opun în mod prelungit, pe teritoriul unui stat, autoritățile guvernului acestui stat și grupuri armate organizate sau grupuri armate organizate între ele.

3.Nici o prevedere din paragraful 2 lit. c) și e) nu afectează responsabilitatea unui guvern de a menține sau restabili ordinea publică în stat ori de a apara unitatea și integritatea teritorială a statului prin toate mijloacele legitime.

Articolul 9Elementele constitutive ale crimelor

1.Elementele constitutive ale crimelor ajuta Curtea sa interpreteze și să aplice art. 6, 7 și 8 ale prezentului statut. Ele trebuie să fie aprobate cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor Adunării statelor părți.

2.Amendamentele la elementele constitutive ale crimelor pot fi propuse de:

a)un stat parte;

b)judecătorii, care decid cu majoritate absolută;

c)procurorul.

Amendamentele trebuie să fie adoptate cu majoritatea de două treimi din numărul membrilor Adunării statelor părți.

3.Elementele constitutive ale crimelor și amendamentele care se raportează la ele sunt conforme prezentului statut.

Articolul 10

Nici o dispoziție din prezentul capitol nu trebuie interpretată ca limitand sau afectand în vreun fel regulile de drept internațional existente sau în curs de elaborare, care privesc alte scopuri decât prezentul statut.

Articolul 11Competența ratione temporis

1.Curtea nu are competența decât în privinta crimelor ce țin de competența sa, comise după intrarea în vigoare a prezentului statut.

2.Dacă un stat devine parte la prezentul statut după intrarea în vigoare a acestuia, Curtea nu poate să își exercite competența decât cu privire la crime comise după intrarea în vigoare a statutului pentru acest stat, în afară de cazul în care acel stat face declarația prevăzută la art. 12 paragraful 3.

Articolul 12

1.Un stat care devine parte la statut recunoaște prin această competență Curții cu privire la crimele prevăzute la art. 5.2. În cazurile prevăzute la art. 13 lit. a) sau c) Curtea poate să își exercite competența dacă unul dintre statele menționate la lit. a) sau b) ale prezentului paragraf sau ambele state sunt părți la prezentul statut ori au recunoscut competența Curții conform paragrafului 3:

a)statul pe teritoriul căruia comportamentul în cauza s-a produs sau, în cazul în care crima a fost comisă la bordul unei nave ori aeronave, statul pavilionului ori statul de înmatriculare;

b)statul căruia persoana acuzata de crime îi este resortisant.

3.Dacă recunoașterea competentei Curții de către un stat care nu este parte la prezentul statut este necesară potrivit dispozițiilor paragrafului 2, acest stat poate, prin declarație depusa pe lângă grefier, sa consimtă ca față de crima în discuție Curtea să își exercite competența. Statul care a recunoscut competența Curții cooperează cu aceasta fără întârziere și fără excepție, conform cap. IX.

Articolul 13Exercitarea competentei

Curtea poate să își exercite competența față de crimele prevăzute la art. 5, conform dispozițiilor prezentului statut:

a)dacă o faptă în care una sau mai multe dintre aceste crime par sa fi fost comise este deferita procurorului de către un stat parte, cum este prevăzut la art. 14;

b)dacă o faptă în care una sau mai multe dintre aceste crime par sa fi fost comise este deferita procurorului de Consiliul de Securitate care acționează în baza cap. VII al Cartei Națiunilor Unite; sauc) dacă procurorul a deschis o ancheta cu privire la crima în discuție, în baza art. 15.

Articolul 14Transmiterea unei fapte de către un stat parte

1.Oricare stat parte poate deferi procurorului o faptă în care una sau mai multe crime ce sunt de competența Curții par sa fi fost comise și sa roage procurorul sa ancheteze aceasta fapta pentru a stabili dacă una sau mai multe persoane identificate ar trebui să fie acuzate pentru aceste crime.

2.Statul care procedează la trimitere indica pe cat posibil circumstanțele pertinente ale cauzei și prezintă documentele justificative de care dispune.

Articolul 15Procurorul

1.Procurorul poate deschide o ancheta din proprie inițiativă, vazand informațiile privind crimele care țin de competența Curții.

2.Procurorul verifica seriozitatea informațiilor primite. În acest scop el poate cere informații suplimentare statelor, organelor Organizației Națiunilor Unite, organizațiilor inter-guvernamentale și neguvernamentale sau altor surse demne de încredere pe care le socotește corespunzătoare și poate strânge depozitii scrise sau orale la sediul Curții.

3.Dacă considera ca exista motive întemeiate de a deschide o ancheta, procurorul prezintă Camerei preliminare o cerere de autorizare în acest sens, însoțită de orice element justificativ obținut. Victimele pot fi reprezentate la Camera preliminară conform Regulamentului de procedura și de probe.

4.Dacă după examinarea cererii și a elementelor justificative care o însoțesc Camera preliminară considera ca se justifica deschiderea unei anchete și ca pare să fie de competența Curții cauza, Camera preliminară își da autorizarea, fără prejudicierea deciziilor pe care Curtea le va lua ulterior în materie de competența și admisibilitate.

5.Un răspuns negativ al Camerei preliminare nu împiedica procurorul să prezinte în continuare o noua cerere bazându-se pe noi fapte și probe având legătură cu aceeași situație.

6.Dacă după examenul preliminar prevăzut la paragrafele 1 și 2 procurorul conchide ca informațiile care i-au fost supuse nu justifica deschiderea unei anchete, el avizează despre aceasta pe cei care i le-au furnizat. Acestuia nu îi este interzis sa examineze, în lumina noilor fapte sau probe, alte informații care i-ar putea fi comunicate în legătură cu aceeași cauza.

Articolul 16Amânarea anchetei sau a urmăririi

Nici o ancheta și nici o urmărire nu pot fi angajate, nici conduse în baza prezentului statut în perioada de douasprezece luni care urmează datei la care Consiliul de Securitate a făcut o cerere în acest sens Curții printr-o rezoluție adoptată în baza cap. VII al Cartei Națiunilor Unite; cererea poate fi reînnoită de către Consiliul de Securitate în aceleași condiții.

Articolul 17Probleme referitoare la admisibilitate

1.Ținând seama de al zecelea alineat al preambulului și de art. 1, o cauza este considerată inadmisibila de către Curte dacă:

a)cauza face obiectul unei anchete sau urmăriri din partea unui stat având competența în speta, în afară de cazul în care acest stat nu are voința sau se afla în incapacitate reală de a duce la bun sfârșit ancheta ori urmărirea;

b)cauza a făcut obiectul unei anchete din partea statului având competența în speta, care a decis sa nu urmărească persoana în cauza în afară de cazul în care aceasta decizie nu este rezultatul lipsei de voința sau al incapacității statului de a duce într-adevăr la bun sfârșit urmăririle;

c)persoana în cauza a fost deja judecata pentru comportamentul care face obiectul plângerii și nu poate fi judecata de Curte în baza art. 20 paragraful 3;

d)cauza nu este suficient de grava pentru a i se da curs de către Curte.

2.pentru a determina dacă exista lipsa de voința a statului într-un caz de speta, Curtea, ținând seama de garanțiile unui proces echitabil, recunoscute de dreptul internațional, considera aplicabile una sau mai multe dintre circumstanțele următoare:

a)procedura a fost sau este angajata ori decizia statului a fost luată în scopul sustragerii persoanei în cauza de la responsabilitatea sa penală pentru crimele ce țin de competența Curții, prevăzute la art. 5;

b)procedura a suferit o întârziere nejustificată care, în circumstanțele respective, este incompatibilă cu intenția de a acționa în justiție persoana în cauza;

c)procedura nu a fost sau nu este condusă într-un mod independent ori impartial, ci într-un mod care, în circumstanțele date, este incompatibilă cu intenția de a acționa în justiție persoana în cauza.

3.Pentru a determina dacă exista incapacitate a statului într-un caz de speta Curtea apreciază dacă statul nu este în măsura să se sesizeze cu privire la acuzat, sa reunească probele și marturiile necesare sau sa conducă în alt mod la bun sfârșit procedura, ca urmare a prabusirii în întregime sau într-o măsura substantiala a propriului aparat judiciar sau a indisponibilitatii acestuia.

Articolul 18Decizia preliminară asupra admisibilității

1.Când o situație este deferita Curții, după cum prevede art. 13 lit. a), și procurorul a stabilit ca exista considerente întemeiate pentru a deschide o ancheta sau când procurorul a deschis o ancheta conform art. 13 lit. c) și art. 15, procurorul notifica despre aceasta tuturor statelor părți și statelor care, potrivit informațiilor disponibile, ar avea în mod obișnuit competența în ceea ce privește crimele despre care este vorba. Acesta o poate face cu titlu confidențial, iar când considera ca este necesar pentru a proteja persoane, pentru a preveni distrugerea probelor sau pentru a împiedica fuga de persoane, el poate restrânge sfera informațiilor pe care le comunică statelor.

2.În luna care urmează primirii acestei notificări un stat poate informa Curtea ca deschide sau ca a deschis o ancheta asupra resortisantilor săi sau altor persoane care se afla sub jurisdicția sa pentru actele criminale care ar putea constitui crime prevăzute la art. 5 și care au legătură cu informațiile notificate statelor. Dacă statul îi cere, procurorul îi încredințează ancheta cu privire la aceste persoane, în afară de cazul în care Camera preliminară nu îl autorizeaza, la cererea sa, de a face el însuși ancheta.

3.Aceasta amânare de a ancheta poate fi reexaminata de procuror după șase luni de la luarea deciziei sau în orice moment în care s-ar produce o schimbare considerabila de împrejurări decurgând din lipsa de voința sau din incapacitatea statului de a duce într-adevăr la bun sfârșit ancheta.

4.Statul interesat sau procurorul poate declara apel în fața Camerei de apel împotriva deciziei Camerei preliminare, după cum prevede art. 82. Acest apel poate fi examinat după o procedură accelerata.

5.Când amana ancheta, după cum se prevede la paragraful 2, procurorul poate cere statului în cauza sa îl informeze în mod regulat cu privire la progresele anchetei și, după caz, despre urmăririle angajate în continuare. Statele părți răspund acestor cereri fără întârzieri nejustificate.

6.În asteptarea deciziei Camerei preliminare sau în orice moment după ce s-a hotărât amânarea anchetei sale, după cum prevede prezentul articol, procurorul poate, cu titlu excepțional, sa ceara Camerei preliminare autorizarea de a lua măsurile de ancheta necesare pentru a conserva probele în cazul în care ocazia strangerii de elemente de proba importante nu va mai aparea sau dacă exista un risc apreciabil ca aceste elemente de proba sa nu mai fie disponibile în continuare.

7.Statul care a contestat o decizie a Camerei preliminare în baza prezentului articol poate contesta admisibilitatea unei cauze, conform art. 19, invocand fapte noi sau o schimbare importanța de circumstanțe.

Articolul 19Contestarea competentei Curții sau a admisibilității unei cauze

1.Curtea se asigura ca este competența pentru orice cauza dedusă în fața ei. Curtea poate, din oficiu, să se pronunțe asupra admisibilității cauzei conform art. 17.2. Pentru motivele indicate la art. 17 pot contesta admisibilitatea cauzei sau competența Curții:

a)acuzatul sau persoana împotriva căreia a fost eliberat un mandat de arestare ori o citație de înfățișare în baza art. 58;

b)statul care este competent în privinta crimei datorită faptului ca acesta desfășoară sau a condus o ancheta ori ca exercita sau a exercitat urmăriri în speta; sauc) statul care trebuia sa fi recunoscut competența Curții, potrivit art. 12.3. Procurorul poate cere Curții să se pronunte asupra unei chestiuni de competența sau de admisibilitate. În procedurile referitoare la competența și la admisibilitate cei care au deferit o situație în aplicarea art. 13, precum și victimele pot, de asemenea, sa supună Curții observații.

4.Admisibilitatea unei cauze sau competența Curții nu poate fi contestată decât o singură dată de către persoanele sau statele prevăzute la paragraful 2. Excepția trebuie ridicată înaintea deschiderii sau la momentul deschiderii procesului. În circumstanțe excepționale Curtea poate permite ca o excepție să fie ridicată mai mult decât o dată sau într-o faza ulterioară a procesului. Excepțiile de inadmisibilitate ridicate la deschiderea procesului sau în continuare, cu autorizarea Curții, nu pot fi fondate decât pe dispozițiile art. 17 paragraful 1 lit. c).

5.Statele prevăzute la paragraful 2 lit. b) și c) ridica excepția cat mai curând posibil.

6.Înainte de confirmarea invinuirilor excepțiile de inadmisibilitate sau de incompetenta sunt trimise Camerei preliminare. După confirmarea invinuirilor ele sunt trimise Camerei de prima instanța. Se poate face apel la Camera de apel împotriva deciziilor referitoare la competența sau admisibilitate, conform art. 82.7. Dacă excepția este ridicată de statul precizat la paragraful 2 lit. b) sau c), procurorul amana ancheta până când Curtea ia decizia prevăzută la art. 17.8. Asteptand sa statueze, procurorul poate cere Curții autorizarea:

a)sa ia măsurile de ancheta prevăzute la art. 18 paragraful 6;

b)sa strângă depozitiile sau declarațiile unui martor ori sa ducă la bun sfârșit operațiunile de adunare și examinare a probelor începute înainte de ridicarea excepției;

c)sa împiedice, în cooperare cu statele în cauza, fuga persoanelor împotriva cărora procurorul a cerut deja un mandat de arestare conform art. 58.9. O excepție nu altereaza cu nimic validitatea oricăror măsuri luate de procuror și oricăror ordonanțe sau mandate emise de Curte înainte ca excepția să fie ridicată.

10.Când Curtea a hotărât ca o cauza este inadmisibila ținând seama de art. 17, procurorul poate să îi ceara să își reaprecieze decizia dacă este sigur ca fapte noi apărute infirma considerentele pentru care cauza a fost judecata ca inadmisibila în virtutea art. 17.11. Dacă, ținând seama de art. 17, procurorul amana ancheta, poate cere statului interesat sa îl informeze asupra derulării procedurii. Aceste informații sunt confidențiale dacă statul o cere. Dacă procurorul decide ca urmare sa deschidă o ancheta, el notifica decizia sa statului a carei procedura a stat la originea amânării.

Articolul 20Non bis în idem

1.Cu excepția dispozițiilor contrare ale prezentului statut, nimeni nu poate fi judecat de Curte pentru actele constitutive de crime pentru care a fost deja condamnat sau anchetat de aceasta.

2.Nimeni nu poate fi judecat de către o alta instanța pentru o crima prevăzută la art. 5 pentru care a fost deja condamnat sau achitat de către Curte.

3.Oricine a fost judecat de către o alta instanța pentru un comportament cazand de asemenea sub prevederile art. 6, 7 sau 8 nu poate fi judecat de către Curte decât dacă procedura în fața altor instanțe:

a)avea ca scop sa sustragă persoanele în cauza responsabilității penale pentru crime ce țin de competența Curții; saub) nu a fost condusă în mod independent sau impartial, cu respectarea garanțiilor prevăzute de dreptul internațional, ci într-un mod care, în circumstanțele date, era incompatibil cu intenția de a acționa persoana în justiție.

Articolul 21Dreptul aplicabil

1.Curtea aplica:

a)în primul rând, prezentul statut, elementele crimelor și Regulamentul de procedura și de probe;

b)în al doilea rând, după caz, tratatele aplicabile, principiile și regulile de drept internațional, inclusiv principiile stabilite de dreptul internațional al conflictelor armate;

c)în lipsa, principiile generale ale dreptului desprinse de Curte din legile naționale reprezentând diferite sisteme juridice ale lumii, inclusiv, după caz, legile naționale ale statelor sub jurisdicția cărora s-ar afla în mod obișnuit crima, dacă aceste principii nu sunt incompatibile cu prezentul statut și nici cu dreptul internațional, regulile și normele internaționale recunoscute.

2.Curtea poate aplica principiile și normele de drept asa cum ea le-a interpretat în deciziile sale anterioare.

3.Aplicarea și interpretarea dreptului, prevăzute în prezentul articol, trebuie să fie compatibile cu drepturile omului recunoscute pe plan internațional și fără nici o discriminare bazată pe considerente ca cele ale apartenentei la unul sau celălalt sex, după cum este definit în art. 7 paragraful 3, vârsta, rasa, culoarea, limba, religia sau convingerea, opiniile politice sau de alta natura, originea naționala, etnică sau socială, averea, nașterea sau orice alta calitate.

Capitolul IIIPrincipii generale de drept penal

Articolul 22Nullum crimen sine lege

1.O persoana nu răspunde penal în baza prezentului statut decât dacă comportamentul sau constituie, în momentul în care se produce, o crima ce tine de competența Curții.

2.Definirea unei crime este de stricta interpretare și nu poate fi extinsă prin analogie. În caz de ambiguitate ea este interpretată în favoarea persoanei care face obiectul unei anchete, urmăriri sau condamnări.

3.Prezentul articol nu împiedica ca un comportament să fie calificat drept crima, ținând seama de dreptul internațional, independent de prezentul statut.

Articolul 23Nulla poena sine lege

O persoana care a fost condamnata de Curte nu poate fi pedepsita decât în conformitate cu dispozițiile prezentului statut.

Articolul 24Neretroactivite ratione personae

1.Nimeni nu răspunde penal, în baza prezentului statut, pentru un comportament anterior intrării în vigoare a acestuia.

2.Dacă dreptul aplicabil unei cauze este modificat înainte de judecarea definitivă, se aplică dreptul cel mai favorabil persoanei care face obiectul unei anchete, urmăriri sau al unei condamnări.

Articolul 25Răspunderea penală individuală

1.Curtea este competența în privinta persoanelor fizice în baza prezentului statut.

2.Oricine comite o crima ce tine de competența Curții este individual responsabil și poate fi pedepsit conform prezentului statut.

3.Conform dispozițiilor prezentului statut, o persoană răspunde penal și poate fi pedepsita pentru o crima ce tine de competența Curții dacă:

a)comite acea crima, fie individual, împreună cu o altă persoană sau prin intermediul unei alte persoane, fie ca aceasta altă persoană este sau nu responsabilă penal;

b)ordonă, solicita sau încurajează comiterea unei asemenea crime, atunci când exista comitere sau tentativa de comitere a acestei crime;

c)în vederea facilitării comiterii unei astfel de crime, ea își aduce ajutorul, concursul sau orice alta forma de asistența la comiterea ori la tentativa de comitere a acestei crime, inclusiv furnizand mijloacele acestei comiteri;

d)contribuie în orice alt mod la comiterea sau la tentativa de comitere a unei asemenea crime de către un grup de persoane actionand împreună. Aceasta contribuție trebuie să fie intenționată și, după caz:

(i)să urmărească facilitarea activității criminale sau proiectului criminal al grupului, dacă aceasta activitate sau acest proiect comporta executarea unei crime ce tine de competența Curții; sau(ii) să fie facuta în deplina cunoștința a intentiei grupului de a comite aceasta crima.

e)fiind vorba de crima de genocid, incita direct și public pe altul sa o comita;

f)incearca sa comita o asemenea crima prin acte care, prin caracterul lor substanțial, constituie începutul executării crimei fără ca aceasta să fie îndeplinită datorită unor circumstanțe independente de voința sa. Cu toate acestea, persoana care abandoneaza efortul de a comite crima sau împiedica prin orice alt mod săvârșirea ei nu poate fi pedepsita în baza prezentului statut pentru tentativa dacă a renunțat complet și în mod voluntar la proiectul criminal.

4.Nici o dispoziție a prezentului statut, referitoare la răspunderea penală a indivizilor, nu afectează răspunderea statelor în dreptul internațional.

Articolul 26Lipsa de competența în privinta persoanelor sub 18 ani

Curtea nu are competența față de o persoană sub vârsta de 18 ani în momentul pretinsei comiteri a unei crime.

Articolul 27Lipsa pertinentei calității oficiale

1.Prezentul statut se aplică tuturor în mod egal, fără nici o distincție, bazată pe calitatea oficială. În special, calitatea oficială de șef de stat sau de guvern, de membru al guvernului sau al parlamentului, de reprezentant ales ori de agent al unui stat nu exonereaza în nici un caz de răspundere penală, potrivit prezentului statut, și nici nu constituie ca atare un motiv de reducere a pedepsei.

2.Imunitățile sau regulile de procedura speciale care pot fi legate de calitatea oficială a unei persoane, în baza dreptului intern și a dreptului internațional, nu împiedica Curtea să își exercite competența față de aceasta persoana.

Articolul 28Răspunderea sefilor militari și a altor superiori ierarhici

În afară de alte motive de responsabilitate penală potrivit prezentului statut pentru crimele ce țin de competența Curții:

a)un șef militar sau o persoană care deține efectiv funcția de șef militar răspunde penal pentru crimele ce țin de competența Curții, comise de forțele plasate sub comanda și controlul sau efectiv sau sub autoritatea și controlul sau efectiv, după caz, dacă nu a exercitat controlul care se cuvenea asupra forțelor în cazurile în care:

(i)acest șef militar sau aceasta persoana stia ori, datorită circumstanțelor, ar fi trebuit sa știe ca aceste forte comiteau sau urmau sa comita aceste crime; și(ii) acest șef militar sau aceasta persoana nu a luat toate măsurile necesare și rezonabile care erau în puterea sa pentru a împiedica sau a reprima executarea ori pentru a raporta autorităților competente în scopurile anchetei și urmăririi;

b)în ceea ce privește relațiile dintre superiorul ierarhic și subordonați, neprevăzute la lit. a), superiorul ierarhic răspunde pentru crimele ce țin de competența Curții, comise de subordonatii plasati sub autoritatea și sub controlul sau efectiv, dacă nu a exercitat controlul care se cuvenea asupra acestor subordonați în cazurile în care:

(i)superiorul stia ca acești subordonați comiteau sau urmau sa comita aceste crime ori a neglijat în mod deliberat sa țină seama de informațiile care indicau aceasta în mod clar;

(ii)aceste crime erau legate de activități ce tineau de responsabilitatea sa și de controlul sau efectiv; și(iii) superiorul ierarhic nu a luat toate măsurile necesare și rezonabile care erau în puterea sa pentru a împiedica sau a reprima executarea ori pentru a raporta autorităților competente în scopurile anchetei și urmăririi.

Articolul 29Imprescriptibilitatea

Crimele ce țin de competența Curții nu se prescriu.

Articolul 30Element psihologic

1.În afară de o dispoziție contrară nimeni nu răspunde penal și nu poate fi pedepsit pentru o crima ce tine de competența Curții decât dacă elementul material al crimei este comis cu intenție și în cunoștința de cauza.

2.Exista intenție, în sensul prezentului articol, când:

a)referitor la un comportament o persoană înțelege sa adopte acest comportament;

b)referitor la o consecința o persoană înțelege sa cauzeze acesta consecința sau este conștiență ca aceasta se va intampla în cursul normal al evenimentelor.

3.Exista cunoștința de cauza, în sensul prezentului articol, când o persoană este conștiență ca o circumstanță exista sau ca o consecința va avea loc în cursul normal al evenimentelor. "A cunoaște" și "în cunoștința de cauza" se interpretează în consecința.

Articolul 31Motive de exonerare a răspunderii penale

1.În afară altor motive de exonerare a răspunderii penale prevăzute de prezentul statut, o persoană nu răspunde penal dacă, în momentul comportamentului în cauza:

a)suferea de o boala sau o deficienta mintală care o priva de capacitatea de a înțelege caracterul delictuos sau natura comportamentului sau ori de a-l stăpâni pentru a fi conform exigențelor legii;

b)era într-o stare de intoxicatie care o priva de facultatea de a înțelege caracterul delictuos sau natura comportamentului sau ori de a-l stăpâni pe acesta pentru a-l alinia la exigențele legii, cu condiția sa nu se fi intoxicat în mod voluntar în circumstanțele în care stia ca, datorită intoxicării, risca sa adopte un comportament care să constituie o crima ce tine de competența Curții sau nu sa fi ținut deloc seama de acest risc;

c)a acționat rezonabil pentru a se apara, pentru apărarea altuia sau, în cazul crimelor de război, pentru a apara bunurile esențiale supravietuirii sale ori a altuia sau esențiale la îndeplinirea unei misiuni militare, împotriva recurgerii iminente și ilicite la forta, într-un mod proporțional cu amploarea pericolului pe care l-ar risca propria persoana sau altcineva ori bunurile protejate. Faptul ca o persoană a participat la o operațiune defensiva condusă de forte armate nu constituie în sine un motiv de exonerare a răspunderii penale potrivit prezentei litere;

d)comportamentul despre care se susține ca ar constitui o crima ce tine de competența Curții a fost adoptat sub constrângere, rezultând dintr-o amenințare cu moartea iminenta sau dintr-o atingere grava, continua ori iminenta a propriei integritati fizice sau a altuia și dacă a acționat din necesitate și într-un mod rezonabil pentru a inlatura aceasta amenințare, cu condiția sa nu fi avut intenția de a produce un prejudiciu mai mare decât cel pe care a încercat sa îl evite. Aceasta amenințare poate fi:

(i)fie exercitată de alte persoane;

(ii)fie constituită de alte circumstanțe independente de voința sa.

2.Curtea se pronunța asupra chestiunii de a ști dacă motivele de exonerare a răspunderii penale prevăzute în prezentul statut sunt aplicabile în cazul cu care este sesizată.

3.În timpul procesului Curtea poate lua în considerare un motiv de exonerare a răspunderii, altul decât cele care sunt prevăzute la paragraful 1, dacă acest motiv decurge din dreptul aplicabil prevăzut la art. 21. Procedura de examinare a acestui motiv de exonerare este stabilită în Regulamentul de procedura și de probe.

Articolul 32Eroarea de fapt sau eroarea de drept

1.O eroare de fapt nu este un motiv de exonerare a răspunderii penale decât dacă face sa dispara elementul psihologic al crimei.

2.O eroare de drept care se referă la faptul de a ști dacă un comportament dat constituie o crima ce tine de competența Curții nu este un motiv de exonerare a răspunderii penale. Cu toate acestea, o eroare de drept poate fi un motiv de exonerare a răspunderii penale dacă face sa dispara elementul psihologic al crimei sau dacă decurge din art. 33.

Articolul 33Ordinul ierarhic și ordinul legii

1.Faptul ca o crima care tine de competența Curții a fost comisă la ordinul unui guvern, al unui superior, militar sau civil, nu exonereaza persoana care a comis-o de responsabilitatea sa penală, decât dacă:

a)aceasta persoana nu a avut obligația legală de a se supune ordinelor guvernului sau superiorului în cauza;

b)aceasta persoana nu a știut ca ordinul este ilegal; șic) ordinul nu a fost vadit ilegal.

2.În scopurile prezentului articol, ordinul de a comite genocid sau o crima împotriva umanității este vadit ilegal.

Capitolul IVComponența și administrarea Curții

Articolul 34Organele Curții

Organele Curții sunt următoarele:

a)Președinția;

b)Secția apelurilor, Secția de prima instanța și Secția preliminară;

c)Biroul procurorului;

d)Grefa.

Articolul 35Exercitarea funcțiilor judecătorilor

1.Toți judecătorii sunt aleși ca membri cu norma întreaga ai Curții și sunt disponibili să își exercite funcțiile cu norma întreaga din momentul în care începe mandatul lor.

2.Judecătorii care compun Președinția își exercită funcțiile cu norma întreaga de la alegerea lor.

3.Președinția poate, în funcție de volumul de activitate al Curții și în consultare cu ceilalți judecători, sa decidă periodic asupra măsurii prin care aceștia sunt obligați să își exercite funcțiile cu norma întreaga.

Deciziile în aceasta privinta sunt luate fără încălcarea dispozițiilor art. 40.

4.Înțelegerile cu caracter financiar privind judecătorii care nu sunt obligați să își exercite funcțiile cu norma întreaga sunt stabilite conform art. 49.

Articolul 36Calificări, candidaturi și alegerea judecătorilor

1.Sub rezerva paragrafului 2, Curtea este compusa din 18 judecători.

2.a) Președinția poate, în numele Curții, sa propună creșterea numărului judecătorilor prevăzuți la paragraful 1, motivandu-și corespunzător propunerea. Aceasta este comunicată fără întârziere tuturor statelor părți de către grefier.

b)Propunerea este apoi examinata într-o reuniune a Adunării statelor părți, convocată conform art. 112. Ea este considerată adoptată dacă este aprobată la aceasta reuniune cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor Adunării statelor părți. Ea devine efectivă la data stabilită de Adunarea statelor părți.c) (i) Când propunerea de marire a numărului judecătorilor a fost adoptată conform lit. b), alegerea judecătorilor suplimentari are loc la reuniunea următoare a Adunării statelor părți, conform paragrafelor 3-8 și art. 37 paragraful 2.(ii) Când propunerea de marire a numărului judecătorilor a fost adoptată și a devenit efectivă conform lit. b) și c) pct. (i), Președinția poate propune în orice moment în continuare, dacă activitatea Curții o justifica, sa reducă numărul de judecători, dar nu sub cel stabilit la paragraful 1. Propunerea este examinata conform procedurii stabilite la lit. a) și b). Dacă aceasta este adoptată, numărul judecătorilor se diminuează progresiv pe măsura ce mandatul judecătorilor în exercițiu urmează sa expire și tot astfel până când numărul prevăzut este atins.

3.a) Judecătorii sunt aleși dintre persoanele care se bucura de o înaltă considerație morala, cunoscute pentru imparțialitatea și integritatea lor și intrunind condițiile cerute în statele lor respective pentru exercitarea celor mai înalte funcții judiciare.

b)Oricare candidat la un post la Curte trebuie:

(i)să aibă competența recunoscută în domeniile dreptului penal și procedurii penale, precum și experienta necesară procesului penal, fie în calitate de judecător, de procuror ori avocat sau în orice alta calitate similară; sau(ii) să aibă competența recunoscută în domeniile pertinente ale dreptului internațional, ca dreptul internațional umanitar și drepturile omului, precum și o mare experienta într-o profesiune juridică ce prezintă interes pentru activitatea judiciară a Curții.

c)Oricare candidat la un post la Curte trebuie să aibă o excelenta cunoaștere și o practica curenta a cel puțin unei limbi de lucru a Curții.

4.a) Candidații la un post la Curte pot fi prezentați de oricare alt stat parte la prezentul statut:

(i)potrivit procedurii de prezentare a candidaturilor la cele mai înalte funcții judiciare în statul în cauza; sau(ii) potrivit procedurii de prezentare a candidaturilor la Curtea Internationala de Justiție, prevăzută în statutul acesteia.

Candidaturile sunt însoțite de un document detaliat în care se arata ca respectivul candidat întrunește calitățile prevăzute la paragraful 3.

b)Fiecare stat parte poate prezenta candidatura unei persoane la o anumită alegere. Aceasta persoana nu trebuie să aibă în mod necesar cetățenia statului care o propune, dar trebuie să o aibă pe cea a unui stat parte.

c)Adunarea statelor părți poate decide sa constituie, după caz, o comisie consultativa pentru examinarea candidaturilor. Formarea și mandatul acestei comisii sunt stabilite de Adunarea statelor părți.

5.În scopul alegerii sunt stabilite doua liste de candidați:

–lista A, care conține numele candidaților ce poseda competentele prevăzute la paragraful 3 lit. b) pct. (i);

–lista B, care conține numele candidaților ce poseda competentele prevăzute la paragraful 3 lit. b) pct. (ii).

Oricare candidat care poseda competentele cerute pentru a figura pe cele doua liste poate să o aleagă pe cea pe care se prezintă. La prima alegere sunt aleși cel puțin 9 judecători dintre candidații din lista A și cel puțin 5 judecători dintre cei din lista B. Alegerile următoare sunt organizate astfel încât să se mențină aceeași proporție între judecătorii aleși pe una sau pe cealaltă lista.

6.a) Judecătorii sunt aleși prin vot secret la o întrunire a Adunării statelor părți convocată în acest scop în baza art. 112. Sub rezerva paragrafului 7, sunt aleși cei 18 candidați care au obținut cele mai multe voturi și majoritatea de două treimi din numărul statelor părți prezente și care au votat.

b)Dacă rămân posturi de ocupat la terminarea primului tur de vot, se procedează la votari succesive conform procedurii stabilite la lit. a) până când posturile rămase sunt ocupate.

7.Curtea nu poate cuprinde mai mult de un cetățean al aceluiași stat. În aceasta privinta, cel care poate fi considerat cetățean al mai multor state este considerat a fi cetățean al statului în care își exercită în mod obișnuit drepturile sale civile și politice.

8.a) În alegerea judecătorilor statele părți țin seama de necesitatea de a asigura în componenta Curții:

(i)reprezentarea principalelor sisteme juridice ale lumii;

(ii)o reprezentare geografică echitabila; și(iii) o reprezentare echitabilă a bărbaților și a femeilor.

b)Statele părți țin, de asemenea, seama de necesitatea de a asigura prezenta judecătorilor specializați în anumite domenii, inclusiv în problemele legate de violenta împotriva femeilor și copiilor, dar fără să se limiteze la acestea.

9.a) Sub rezerva lit. b), judecătorii sunt aleși pentru un mandat de 9 ani și, sub rezerva lit. a) și a art. 37 paragraful 2, ei nu sunt realeși.

b)La prima alegere o treime din numărul judecătorilor aleși, desemnați prin tragere la sorți, sunt numiți pentru un mandat de 3 ani; o treime din numărul judecătorilor aleși, desemnați prin tragere la sorți, sunt numiți pentru un mandat de 6 ani; ceilalți judecători sunt numiți pentru un mandat de 9 ani.

c)Un judecător numit pentru un mandat de 3 ani în aplicarea lit. b) este reeligibil pentru un mandat complet.

10.Cu toate dispozițiile paragrafului 9, un judecător numit la o Camera de prima instanța sau de apel, conform art. 39, care a început să se ocupe în fața acestei Camere de o cauza în prima instanța sau în apel, rămâne în funcție până la închiderea acestei cauze.

Articolul 37Posturi vacante

1.Se procedează prin alegeri pentru ocuparea posturilor devenite vacante, conform dispozițiilor art. 36.2. Un judecător ales pe un post devenit vacant încheie mandatul predecesorului sau; dacă durata mandatului ce trebuie terminat este inferioară sau egala cu 3 ani, el este reeligibil pentru un mandat întreg conform art. 36.

Articolul 38Președinția

1.Președintele și primul și al doilea vicepreședinte sunt aleși cu majoritatea absolută a judecătorilor. Ei sunt aleși pentru 3 ani sau până la expirarea mandatului lor de judecător, dacă acesta se încheie înainte de 3 ani. Ei sunt reeligibili o singură dată.

2.Primul vicepreședinte înlocuiește președintele atunci când acesta nu se poate prezenta sau când este recuzat. Al doilea vicepreședinte înlocuiește președintele când acesta și primul vicepreședinte nu se pot prezenta nici unul sau când sunt recuzati.

3.Președintele, primul vicepreședinte și al doilea vicepreședinte compun Președinția, care este însărcinată:

a)cu buna administrare a Curții, cu excepția Biroului procurorului; șib) cu alte funcții care îi sunt conferite conform prezentului statut.

4.În exercitarea atribuțiilor prevăzute la paragraful 3 lit. a) Președinția acționează împreună cu procurorul, al cărui acord îl solicita în toate problemele de interes comun.

Articolul 39Camerele

1.Imediat ce este posibil după alegerea judecătorilor Curtea se organizează în secții, potrivit prevederilor art. 34 lit. b). Secția apelurilor se compune din președinte și alți 4 judecători; Secția de prima instanța și Secția preliminară sunt compuse fiecare din cel puțin 6 judecători. Repartizarea judecătorilor la secții se bazează pe natura funcțiilor încredințate fiecăreia dintre ele și pe competentele și experienta judecătorilor aleși la Curte, în asa măsura încât fiecare secție sa cuprindă proporția dorita de specialiști în drept penal și în procedura penală și de specialiști în drept internațional. Secția preliminară și Secția de prima instanța sunt, în principal, compuse din judecători având experienta proceselor penale.

2.a) Funcțiile judiciare ale Curții sunt exercitate în fiecare secție prin Camere.b) (i) Camera de apel este compusa din toți judecătorii Secției apelurilor.

(ii)Funcțiile Camerei de prima instanța sunt exercitate de 3 judecători ai Secției de prima instanța.

(iii)Funcțiile Camerei preliminare sunt exercitate fie de 3 judecători ai Secției preliminare, fie de un singur judecător de la aceasta secție, conform prezentului statut și Regulamentului de procedura și de probe.

c)Nici o dispoziție a prezentului paragraf nu interzice constituirea simultană a mai mult de o Camera de prima instanța sau Camera preliminară, când activitatea Curții o cere.

3.a) Judecătorii repartizați la Secția preliminară și la Secția de prima instanța funcționează pe o perioadă de 3 ani; ei continua sa funcționeze peste acest termen până la încheierea oricărei cauze care le-a fost încredințată în aceste secții.

b)Judecătorii repartizați la Secția apelurilor funcționează în cadrul acesteia pe toată durata mandatului lor.

4.Judecătorii repartizați la Secția apelurilor funcționează exclusiv în aceasta secție. Cu toate acestea, nici o dispoziție a prezentului articol nu interzice totuși repartizarea provizorie de judecători de la Secția de prima instanța la Secția preliminară sau invers, dacă Președinția apreciază ca activitatea Curții o impune, înțelegandu-se ca un judecător care a participat la faza preliminară a unei cauze nu este în nici un caz autorizat sa funcționeze la Camera de prima instanța sesizată cu aceasta cauza.

Articolul 40Independenta judecătorilor

1.Judecătorii își exercită funcțiile în deplina independenta.

2.Judecătorii nu exercita nici o activitate care ar putea fi incompatibilă cu funcțiile lor judiciare sau care ar putea sa pună la indoiala independenta lor.

3.Judecătorii trebuie să își exercite funcțiile cu norma completa la sediul Curții și nu trebuie să se ocupe cu nici o alta activitate cu caracter profesional.

4.Orice problema pe care o ridica aplicarea paragrafelor 2 și 3 este hotărâtă cu majoritatea absolută a judecătorilor. Un judecător nu participa la luarea deciziei referitoare la o problemă care îl privește.

Articolul 41Eliberarea și recuzarea judecătorilor

1.Președinția poate elibera un judecător, la cererea sa, din funcțiile ce îi sunt atribuite în baza prezentului statut, conform Regulamentului de procedura și de probe.

2.a) Un judecător nu poate să participe la soluționarea nici unei cauze în care imparțialitatea sa ar putea să fie pusă la indoiala în mod rezonabil dintr-un motiv oarecare. Un judecător este recuzat într-o cauza conform prezentului paragraf, în special dacă el a intervenit mai înainte, sub orice titlu, în aceasta cauza în fața Curții sau într-o cauza penală conexă la nivel național în care persoana care face obiectul anchetei sau al urmăririi este implicata. Un judecător poate, de asemenea, să fie recuzat din celelalte motive prevăzute de Regulamentul de procedura și de probe.

b)Procurorul sau persoana care face obiectul anchetei sau al urmăririi poate cere recuzarea unui judecător în baza prezentului paragraf.

c)Orice problema referitoare la recuzarea unui judecător este hotărâtă de majoritatea absolută a judecătorilor. Judecătorul a cărui recuzare se cere poate să își prezinte observațiile asupra recuzării, dar nu participa la luarea deciziei.

Articolul 42Biroul procurorului

1.Biroul procurorului acționează independent ca organ distinct în cadrul Curții. El este însărcinat sa primească comunicările și orice informație justificativă în forma cuvenită privind crimele ce țin de competența Curții, să le examineze, sa conducă anchetele și sa susțină acuzarea în fața Curții. Membrii săi nu solicita și nici nu accepta instrucțiuni de la nici o sursa exterioară.

2.Biroul este condus de procuror. Acesta are autoritate deplina asupra gestiunii și administrației Biroului, inclusiv personalului, instalațiilor și celorlalte resurse. Procurorul este sprijinit de unul sau mai mulți procurori adjuncți, abilitați sa procedeze la orice acte pe care prezentul statut le cere procurorului. Procurorul și procurorii adjuncți sunt de naționalitati diferite. Ei își exercită funcțiile cu norma întreaga.

3.Procurorul și procurorii adjuncți trebuie să se bucure de o înaltă considerație morala și să aibă o competența solida și o mare experienta practica în materie de urmărire sau judecata în procese penale. Ei trebuie să aibă o excelenta cunoaștere și o practica curenta în cel puțin una dintre limbile de lucru ale Curții.

4.Procurorul este ales prin vot secret de Adunarea statelor părți, cu majoritatea absolută din rândul membrilor acesteia. Procurorii adjuncți sunt aleși în același mod pe o lista de candidați prezentată de procuror. Procurorul prezintă 3 candidați pentru ocuparea fiecărui post de procuror adjunct. Cu condiția sa nu se fi stabilit un mandat mai scurt în momentul alegerii, procurorul și procurorii adjuncți își exercită funcțiile pe o perioadă de 9 ani și nu pot fi realeși.

5.Nici procurorul și nici procurorii adjuncți nu exercita o activitate riscand să fie incompatibilă cu funcțiile lor în materie de urmărire sau care să pună la indoiala independenta lor. Ei nu se vor ocupa cu nici o alta activitate cu caracter profesional.

6.Președinția poate elibera, la cerere, procurorul sau procurorul adjunct din funcția sa într-o anumită cauza.

7.Nici procurorul și nici procurorii adjuncți nu pot participa la soluționarea unei cauze în care imparțialitatea lor ar fi pusă, pe buna dreptate, la indoiala dintr-un motiv oarecare. Ei sunt recuzati într-o cauza, conform prezentului paragraf, dacă au intervenit anterior, sub orice titlu, în aceasta cauza în fața Curții sau într-o cauza penală conexă la nivel național, în care persoana care face obiectul anchetei sau urmăririi este implicata.

8.Orice problema referitoare la recuzarea procurorului sau a unui procuror adjunct este hotărâtă de către Camera de apel.

a)Persoana care face obiectul anchetei sau urmăririi poate să ceara în orice moment recuzarea procurorului sau a unui procuror adjunct, din motivele enunțate în prezentul articol.

b)Procurorul sau procurorul adjunct interesat poate să își prezinte, după caz, observațiile asupra problemei.

9.Procurorul numește consilieri care sunt specialiști în drept privind anumite probleme, inclusiv, dar fără să se limiteze la acestea, cele ale violenței sexuale, violentele cu motivare sexuală și violentele împotriva copiilor.

Articolul 43Grefa

1.Grefa răspunde de aspectele nejudiciare ale administrației și serviciului Curții, fără prejudicierea funcțiilor și atribuțiilor procurorului definite la art. 42.2. Grefa este condusă de un grefier, care este responsabilul principal al administrației Curții. Grefierul își exercită funcțiile sub autoritatea președintelui Curții.

3.Grefierul și grefierul adjunct trebuie să fie persoane de o înaltă moralitate și de o mare competența, având o excelenta cunoaștere și o practica curenta în cel puțin una dintre limbile de lucru ale Curții.

4.Judecătorii aleg grefierul cu majoritatea absolută prin vot secret, ținând seama de eventualele recomandări ale Adunării statelor părți. Dacă este necesar, ei aleg în același mod un grefier adjunct la recomandarea grefierului.

5.Grefierul este ales pe o perioadă de 5 ani, este reeligibil o dată și își exercită funcțiile cu norma întreaga. Grefierul adjunct este ales pe o perioadă de 5 ani sau pentru un mandat mai scurt, potrivit celor decise de majoritatea absolută a judecătorilor; el este chemat să își exercite funcțiile potrivit cerințelor serviciului.

6.Grefierul înființează în cadrul Grefei o diviziune de ajutor a victimelor și martorilor. Aceasta diviziune este însărcinată, în consultare cu Biroul procurorului, sa sfatuiasca și sa ajute în orice mod potrivit martorii, victimele care se prezintă în fața Curții și celelalte persoane pe care depozitiile acestor martori pot să le facă să se confrunte cu un risc, precum și sa prevadă măsurile și dispozițiile de luat pentru a le asigura protecția și securitatea. Personalul diviziunii cuprinde specialiști în ajutorarea victimelor traumatismelor, inclusiv a traumatismelor datorate violentelor sexuale.

Articolul 44Personalul

1.Procurorul și grefierul numesc personalul calificat necesar în serviciile lor respective, inclusiv anchetatorii, în cazul procurorului.

2.Când recruteaza personalul, procurorul și grefierul veghează să se asigure serviciile cu persoane având înaltă eficacitate, competența și integritate, ținând seama, mutatis mutandis, de criteriile menționate la art. 36 paragraful 8.3. Grefierul, în acord cu Președinția și cu procurorul, propune statutul personalului, care cuprinde condițiile de numire, de remunerare și de încetare a funcțiilor. Statutul personalului este aprobat de adunarea statelor părți.

4.Curtea, în circumstanțe excepționale, poate să folosească, cu titlu gratuit, personalul pus la dispoziția sa de statele părți, organizațiile interguvernamentale și de organizațiile neguvernamentale pentru a ajuta orice organ al Curții în activitățile sale. Procurorul poate accepta un astfel de personal pentru Biroul procurorului. Persoanele puse la dispoziție cu titlu gratuit sunt angajate conform directivelor care vor fi stabilite de Adunarea statelor părți.

Articolul 45Angajament solemn

Înainte de preluarea funcțiilor prevăzute în prezentul statut judecătorii, procurorul, procurorii adjuncți, grefierul și grefierul adjunct își iau în ședința publică angajamentul solemn de a-și exercită atribuțiile în deplina imparțialitate și constiinta.

Articolul 46Pierderea funcției

1.Un judecător, procurorul, un procuror adjunct, grefierul sau grefierul adjunct pot fi inlaturati din funcțiile lor, prin decizia luată conform paragrafului 2, în cazul în care:

a)s-a stabilit ca el a comis o greseala mare sau o abatere de la sarcinile care i-au fost impuse prin prezentul statut, conform celor prevăzute în Regulamentul de procedura și de probe; saub) se afla în incapacitatea de a-și exercită funcțiile, asa cum sunt definite în prezentul statut.

2.Decizia privind pierderea funcției unui judecător, procuror sau a unui procuror adjunct, în aplicarea paragrafului 1, este luată de Adunarea statelor părți prin vot secret:

a)în cazul unui judecător, cu majoritatea de două treimi a statelor părți, la recomandarea adoptată de majoritatea de două treimi a celorlalți judecători;

b)în cazul procurorului, cu majoritatea absolută a statelor părți;

c)în cazul procurorului adjunct, cu majoritatea absolută a statelor părți, la recomandarea procurorului.

3.Decizia privind pierderea funcției de grefier sau de grefier adjunct se ia cu majoritatea absolută a judecătorilor.

4.Un judecător, un procuror, un procuror adjunct, un grefier sau un grefier adjunct, al cărui comportament sau aptitudine de a exercita funcțiile prevăzute în prezentul statut este contestată în baza prezentului articol, are întreaga latitudine de a prezenta și primi probe și pentru a-și prezenta argumentele conform Regulamentului de procedura și de probe. El nu participa în alt mod la luarea deciziilor.

Articolul 47Sancțiuni disciplinare

Un judecător, un procuror, un procuror adjunct, un grefier sau un grefier adjunct care a comis o greseala de o gravitate mai mica decât cele prevăzute la art. 46 paragraful 1 se expune la sancțiunile disciplinare prevăzute de Regulamentul de procedura și de probe.

Articolul 48Privilegii și imunități

1.Curtea se bucura pe teritoriul statelor părți de privilegiile și de imunitățile necesare îndeplinirii misiunii sale.

2.Judecătorii, procurorul, procurorii adjuncți și grefierul se bucura în exercițiul funcțiilor lor și în legătură cu aceste funcții de privilegiile și imunitățile acordate sefilor de misiuni diplomatice. După expirarea mandatului lor ei continua să se bucure de imunitate în orice procedura legală pentru cele vorbite, scrise sau pentru actele care țin de exercițiul funcțiilor lor oficiale.

3.Grefierul adjunct, personalul Biroului procurorului și personalul Grefei se bucura de privilegiile, imunitățile și facilitățile necesare exercitării funcțiilor lor, conform acordului asupra privilegiilor și imunităților Curții.

4.Avocații, experții, martorii și celelalte persoane a căror prezenta este cerută la sediul Curții beneficiază de tratamentul necesar bunei funcționari a Curții, conform acordului asupra privilegiilor și imunităților Curții.

5.Privilegiile și imunitățile pot fi ridicate:

a)în cazul judecătorului sau procurorului, prin decizia luată cu majoritatea absolută a judecătorilor;

b)în cazul grefierului, de către Presedintie;

c)în cazul procurorilor adjuncți și al personalului Biroului procurorului, de către procuror;

d)în cazul grefierului adjunct și al personalului Grefei, de către grefier.

Articolul 49Salarii, indemnizații și rambursarea cheltuielilor

Judecătorii, procurorul, procurorii adjuncți, grefierul și grefierul adjunct primesc salariile, indemnizațiile și rambursarea cheltuielilor hotărâte de adunarea statelor părți. Aceste salarii și indemnizații nu sunt reduse în cursul mandatului.

Articolul 50Limbi oficiale și limbi de lucru

1.Limbile oficiale ale Curții sunt engleza, arabă, chineza, spaniola, franceza și rusa. Hotărârile Curții, precum și celelalte decizii prin care sunt reglementate problemele de fond cei îi sunt supuse sunt publicate în limbile oficiale. Președinția determina, ținând seama de criteriile stabilite de Regulamentul de procedura și de probe, care decizii pot fi considerate în scopurile prezentului paragraf ca reglementand probleme de fond.

2.Limbile de lucru ale Curții sunt engleza și franceza. Regulamentul de procedura și de probe defineste cazurile în care alte limbi oficiale pot fi folosite ca limbi de lucru.

3.La cererea unei părți într-o procedură sau a unui stat autorizat sa intervină într-o procedură Curtea autorizeaza folosirea de către aceasta parte sau de acest stat a unei alte limbi decât engleza și franceza, dacă ea considera acest fapt ca fiind justificat.

Articolul 51Regulamentul de procedura și de probe

1.Regulamentul de procedura și de probe intră în vigoare la adoptarea sa de către Adunarea statelor părți cu majoritatea de două treimi din numărul membrilor săi.

2.Amendamente la Regulamentul de procedura și de probe pot fi propuse de:

a)oricare stat parte;

b)judecătorii care acționează cu majoritate absolută;

c)procuror.

Aceste amendamente intră în vigoare la adoptarea lor cu majoritatea de două treimi din numărul membrilor Adunării statelor părți.

3.După adoptarea Regulamentului de procedura și de probe, în cazurile urgente în care situația specială prezentată în fața Curții nu este prevăzută de regulament, judecătorii pot, cu majoritatea de două treimi, sa stabilească reguli provizorii care să se aplice până când Adunarea statelor părți, la reuniunea ordinară sau extraordinară următoare, le adopta, le modifica sau le respinge.

4.Regulamentul de procedura și de probe, amendamentele ce îl privesc și regulile provizorii sunt conforme cu dispozițiile prezentului statut. Amendamentele la Regulamentul de procedura și de probe, precum și regulile provizorii nu se aplică retroactiv în prejudiciul persoanei care face obiectul unei anchete, urmăriri sau al unei condamnări.

5.În caz de neconcordanta între prezentul statut și Regulamentul de procedura și de probe, statutul prevalează.

Articolul 52Regulamentul Curții

1.Judecătorii adopta cu majoritatea absolută, conform prezentului statut și Regulamentului de procedura și de probe, regulamentul necesar funcționarii zilnice a Curții.

2.Procurorul și grefierul sunt consultați la elaborarea regulamentului Curții și a oricărui amendament referitor la acesta.

3.Regulamentul Curții și orice amendament referitor la acesta au efect de la adoptare, dacă judecătorii nu decid altfel. Ele sunt comunicate imediat după adoptarea lor statelor părți spre examinare. Ele rămân în vigoare dacă majoritatea statelor părți nu fac obiecții în termen de 6 luni.

Capitolul VAnchetă și urmăriri

Articolul 53Deschiderea unei anchete

1.Procurorul, după ce a evaluat informațiile ce i s-au adus la cunoștința, deschide o ancheta, în afară cazului în care conchide că nu exista o baza rezonabila pentru urmărire, în baza prezentului statut. Pentru a lua decizia procurorul examinează:

a)dacă informațiile aflate la dispoziția sa oferă motive credibile ca o crima ce tine de competența Curții a fost sau este pe cale să fie comisă;

b)dacă este sau ar fi admisibilă cauza, ținând seama de art. 17; șic) dacă exista motive serioase de a crede ca, ținând seama de gravitatea crimei și de interesele victimelor, ancheta nu ar servi intereselor justiției.

Dacă conchide că nu exista motive serioase pentru urmărire și dacă aceasta concluzie se bazează exclusiv pe considerentele prevăzute la lit. c), procurorul informează despre aceasta Camera preliminară.

2.Dacă după ancheta procurorul conchide că nu exista motive suficiente pentru începerea urmăririi:

a)pentru că nu exista o baza suficienta, în drept sau în fapt, pentru a cere un mandat de arestare sau o citație de înfățișare în aplicarea art. 58;

b)deoarece cauza este inadmisibila față de prevederile art. 17; sauc) pentru ca urmărirea nu ar servi intereselor justiției, ținând seama de toate circumstanțele, inclusiv de gravitatea crimei, de interesele victimelor, de vârsta sau handicapul autorului prezumat și de rolul sau în crima invocată, el informează asupra concluziei sale și considerentelor care au motivat-o, Camera preliminară și statul care i-a deferit situația, conform art. 14, sau Consiliul de Securitate, dacă este vorba de o situație prevăzută în art. 13 lit. b).

3.a) La cererea statului care a deferit situația, conform art. 14, sau a Consiliului de Securitate, dacă este vorba de o situație prevăzută la art. 13 lit. b), Camera preliminară poate examina decizia de neurmărire luată de procuror în baza paragrafelor 1 sau 2 și sa ceara procurorului sa o reaprecieze.

b)Mai mult, Camera preliminară poate, din proprie inițiativă, sa examineze decizia procurorului de neurmărire dacă aceasta decizie se bazează exclusiv pe consideratiile prevăzute la paragraful 1 lit. c) și la paragraful 2 lit. c). Într-un asemenea caz decizia procurorului nu are efect decât dacă ea este confirmată de Camera preliminară.

4.Procurorul poate în orice moment să își reaprecieze decizia de a deschide sau nu o ancheta sau de a angaja sau nu urmăriri în lumina noilor fapte sau informații.

Articolul 54Obligații și competente ale procurorului în materie de anchete

1.Procurorul:

a)pentru stabilirea adevărului extinde ancheta la toate faptele și elementele de proba care pot fi utile pentru a determina dacă exista răspundere penală, ținând seama de prezentul statut, și, făcând aceasta, ancheteaza atât scopul culpabilizarii, cat și al dezincriminarii;

b)ia măsuri corespunzătoare spre a asigura eficienta anchetelor și urmăririlor vizând crimele ce țin de competența Curții. Făcând aceasta, tine seama de interesele și situația personală a victimelor și martorilor, inclusiv de vârsta, sexul, astfel cum este definit la art. 7 paragraful 3, și de starea lor de sănătate; el tine, de asemenea, seama de natura crimei, în special când aceasta conține violențe sexuale, violențe cu motivare sexuală sau violențe împotriva copiilor; șic) respecta pe deplin drepturile persoanelor menționate în prezentul statut.

2.Procurorul poate ancheta pe teritoriul unui stat:

a)conform dispozițiilor cap. IX; saub) cu autorizarea Camerei preliminare în baza art. 57 paragraful 3 lit. d).

3.Procurorul poate:

a)sa strângă și sa examineze elementele de proba;

b)sa convoace și sa interogheze persoane care fac obiectul unei anchete, victime și martori;

c)sa ceara cooperarea oricărui stat sau organizații ori dispozitiv guvernamental, conform competentelor lor sau mandatului lor;

d)sa încheie orice înțelegeri sau acorduri care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului statut și care pot fi necesare pentru facilitarea cooperării unui stat, a unei organizații interguvernamentale sau a unei persoane;

e)să se angajeze sa nu divulge în nici un stadiu al procedurii documentele sau informațiile pe care le-a obținut, cu condiția confidențialității și numai pentru scopul obținerii unor noi probe, cu excepția cazului în care informatorul consimte la divulgarea lor; șif) sa ia sau sa ceara să fie luate măsuri necesare care să asigure confidențialitatea informațiilor culese, protecția persoanelor sau asigurarea elementelor de proba.

Articolul 55Drepturi ale persoanelor în cadrul unei anchete

1.Într-o ancheta deschisă în baza prezentului statut o persoană:

a)nu este obligată să depună mărturie împotriva ei insesi, nici să se recunoască vinovata;

b)nu este supusă la nici o formă de coercitie, constrângere sau amenințare, nici la tortura, nici la vreo alta forma de suferinta sau tratament de cruzime inuman sau degradant;

c)beneficiază gratuit, dacă nu este interogată într-o limbă pe care o înțelege și o vorbește perfect, de ajutorul unui interpret competent și de toate traducerile necesare cerințelor echității; șid) nu poate fi arestata sau deținută arbitrar; ea nu poate fi privată de libertate dacă aceasta nu are loc pentru motivul și potrivit procedurii prevăzute în prezentul statut.

2.Când exista motive să se creadă ca o persoană a comis o crima ce tine de competența Curții și ca aceasta persoana trebuie să fie interogată fie de procuror, fie de autoritățile naționale în baza unei cereri făcute conform cap. IX, aceasta persoana are în plus drepturile următoare, asupra cărora este informată înainte de a fi interogată:

a)să fie informată înainte de a fi interogată ca exista motive să se creadă ca ea a comis o crima ce tine de competența Curții;

b)sa păstreze tacerea, fără ca aceasta tăcere să fie luată în considerare pentru determinarea culpabilitatii sau a nevinovăției sale;

c)să fie asistată de un apărător la alegerea sa sau, dacă nu are, de un apărător din oficiu de fiecare data când interesele justiției o cer, fără a trebui în acest caz sa verse o remunerare, dacă nu are mijloace;

d)să fie interogată în prezenta avocatului sau, dacă nu a renunțat la dreptul de a fi asistată de un avocat.

Articolul 56Rolul Camerei preliminare în situația în care ocazia obținerii de informații nu se va mai prezenta

1.a) Când procurorul considera ca o ancheta oferă ocazia unica, care nu se va mai prezenta în continuare, de a lua o mărturie sau o declarație sau de a examina, culege ori verifica elemente de proba în scopurile procesului, avizează despre aceasta Camera preliminară.

b)Camera preliminară poate, în aceasta situație, la cererea procurorului, sa ia toate măsurile specifice pentru a asigura eficienta și integritatea procedurii și, în special, pentru a proteja drepturile apărării.

c)Cu excepția deciziei contrare a Camerei preliminare, procurorul informează, de asemenea, despre circumstanță prevăzută în lit. a) persoana care a fost arestata sau s-a prezentat pe baza citației emise în cadrul anchetei, cu scopul ca să poată fi ascultata.

2.Măsurile prevăzute la paragraful 1 lit. b) pot consta în:

a)a face recomandări sau a emite ordonanțe privind calea de urmat;

b)a ordonă încheierea unui proces-verbal asupra procedurii;

c)a numi un expert;

d)a autoriza avocatul unei persoane care a fost arestata sau s-a înfățișat la Curte pe baza citației sa participe la procedura sau, când arestarea ori înfățișarea nu a avut loc sau avocatul nu a fost încă ales, a desemna un avocat care va reprezenta interesele apărării;

e)a insarcina pe unul dintre membrii săi sau, în caz de nevoie, pe unul dintre judecătorii disponibili ai Secției preliminare sau ai Secției primei instanțe să facă recomandări sau sa emita ordonanțe privind strângerea ori conservarea probelor sau audierii persoanelor;

f)a lua orice alte măsuri necesare pentru culegerea sau păstrarea elementelor de proba.

3.a) Când procurorul nu a solicitat măsurile prevăzute în prezentul articol, dar Camera preliminară este de părere ca aceste măsuri sunt necesare pentru păstrarea elementelor de proba pe care le apreciază ca esențiale pentru apărarea în cursul procesului, consulta procurorul pentru a afla dacă acesta avea motive întemeiate sa nu ceara luarea măsurilor în cauza. Dacă după consultare Camera conchide ca faptul de a nu fi cerut aceste măsuri nu este justificat, poate lua măsuri din proprie inițiativă.

b)Procurorul poate face apel împotriva deciziei Camerei preliminare de a acționa din proprie inițiativă în baza prezentului paragraf. Acest apel este examinat după o procedură accelerata.

4.Admisibilitatea elementelor de proba păstrate sau strânse în scopurile procesului în aplicarea prezentului articol ori înregistrarea acestor elemente de proba este reglementată de art. 69, valoarea lor fiind cea pe care le-o da Camera de prima instanța.

Articolul 57Funcțiile și competentele Camerei preliminare

1.Dacă prezentul statut nu dispune altfel, Camera preliminară își exercită funcțiile conform dispozițiilor prezentului articol.

2.a) Deciziile date de Camera preliminară în baza art. 15, 18, 19, a art. 54 paragraful 2, art. 61 paragraful 7 și a art. 72 sunt luate cu majoritatea judecătorilor care o compun.

b)În toate celelalte cazuri un singur judecător al Camerei preliminare poate exercita funcțiile prevăzute în prezentul statut, dacă nu se prevede altfel printr-o dispoziție a Regulamentului de procedura și de probe sau printr-o decizie a Camerei preliminare luate cu majoritate.

3.Independent de alte funcții care îi sunt conferite în virtutea prezentului statut, Camera preliminară poate:

a)la cererea procurorului, sa dea ordonanțe și sa elibereze mandatele care pot fi necesare în scopurile unei anchete;

b)la cererea unei persoane care a fost arestata sau s-a înfățișat pe baza citației, conform art. 58, sa emita orice ordonanța, inclusiv măsurile prevăzute la art. 56, sau să solicite orice concurs, conform cap. IX, care pot fi necesare pentru ajutarea persoanei la pregătirea apărării;

c)în caz de nevoie, să asigure protecția și respectarea vieții private a victimelor și martorilor, conservarea probelor, protecția persoanelor care au fost arestate ori s-au înfățișat pe baza citației, precum și protejarea informațiilor legate de securitatea naționala;

d)sa autorizeze procurorul sa ia anumite măsuri de ancheta pe teritoriul unui stat parte fără să își asigure cooperarea acestui stat, conform cap. IX, dacă, ținând seama, în măsura posibilului, de vederile acestui stat, Camera a stabilit ca în speta acesta este vadit incapabil sa dea urmare unei cereri de cooperare pentru ca nici o autoritate sau componenta competența a aparatului sau judiciar național nu este disponibilă sa dea curs unei cereri de cooperare conform cap. IX;

e)când un mandat de arestare sau o citație de înfățișare a fost emisă în baza art. 58, să solicite cooperarea statelor în baza art. 93 paragraful 1 lit. k), ținând seama în mod cuvenit de forta elementelor de proba și de drepturile părților în cauza, după cum se prevede în prezentul statut și în Regulamentul de procedura și de probe, pentru a lua măsurile conservatorii în scopurile confiscării, în special în interesul superior al victimelor.

Articolul 58Eliberarea de către Camera preliminară a unui mandat de arestare sau a unei citații pentru înfățișare

1.În orice moment după deschiderea unei anchete Camera preliminară eliberează, la cererea procurorului, un mandat de arestare împotriva unei persoane dacă, după examinarea cererii și a elementelor de proba sau a altor informații furnizate de procuror, ea este convinsa ca:

a)exista motive întemeiate să se creadă ca aceasta persoana a comis o crima ce tine de competența Curții; șib) arestarea acestei persoane este necesară pentru a garanta:

(i)ca persoana se va înfățișa;

(ii)ca ea nu va împiedica ancheta sau procedura în fața Curții, nici nu îi va compromite desfășurarea; sau(iii) în caz de nevoie, ca ea nu va urmări executarea crimei despre care este vorba sau a unei crime conexe ce tine de competența Curții și care s-a produs în aceleași circumstanțe.

2.Cererea procurorului conține următoarele elemente:

a)numele persoanei vizate și orice alte elemente utile pentru identificare;

b)o referire precisa la crima ce tine de competența Curții, pe care persoana este banuita ca a comis-o;

c)expunerea succintă a faptelor invocate ca ar constitui aceasta crima;

d)un rezumat al probelor care reprezintă motive întemeiate să se creadă ca persoana a comis aceasta crima; șie) considerentele pentru care procurorul apreciază ca este necesar sa procedeze la arestarea acestei persoane.

3.Mandatul de arestare conține elementele următoare:

a)numele persoanei vizate și orice alte elemente utile de identificare;

b)o referire precisa la crima ce tine de competența Curții, care justifica arestarea; șic) expunerea succintă a faptelor invocate ca reprezentând aceasta crima.

4.Mandatul de arestare rămâne în vigoare atâta vreme cat Curtea nu a decis altfel.

5.Pe baza mandatului de arestare Curtea poate să ceara arestarea provizorie sau arestarea și predarea persoanei conform cap. IX.

6.Procurorul poate cere Camerei preliminare sa modifice mandatul de arestare prin recalificarea crimelor la care acesta se referă sau prin adăugarea de noi crime. Camera preliminară modifica mandatul de arestare dacă are motive întemeiate sa creadă ca persoana a comis crimele cu privire la care s-a făcut o recalificare sau crime noi.

7.Procurorul poate cere Camerei preliminare sa emita o citație de înfățișare în locul mandatului de arestare. Dacă Camera preliminară este convinsa ca exista motive întemeiate de a crede ca persoana a comis crima care îi este imputată și ca o citație de înfățișare este suficienta pentru a garanta ca ea se va prezenta în fața Curții, emite o citație cu sau fără condiții restrictive de libertate (altele decât detenția), dacă legislația naționala prevede aceasta. Citația conține elementele următoare:

a)numele persoanei vizate și orice alte elemente utile de identificare;

b)data înfățișării;

c)o referire precisa la crima ce tine de competența Curții, pe care persoana se banuieste ca ar fi comis-o; șid) expunere succintă a faptelor invocate ca ar constitui aceasta crima.

Citația este notificată persoanei vizate.

Articolul 59Procedura de arestare în statul de detenție

1.Statul parte care a primit o cerere de arestare provizorie sau de arestare și de predare ia imediat măsuri pentru a face să fie arestata persoana în cauza, conform legislației și dispozițiilor cap. IX.

2.Orice persoană arestata este deferita fără întârziere autorității judiciare competente a statului de detenție care verifica, conform legislației acestui stat, dacă:

a)mandatul vizează chiar aceasta persoana;

b)aceasta a fost arestata conform unei proceduri legale; șic) drepturile sale au fost respectate.

3.Persoana arestata are dreptul sa ceara autorității competente a statului de detenție punerea în libertate provizorie în asteptarea predării sale.

4.Când se pronunța asupra acestei cereri, autoritatea competentă a statului de detenție examinează dacă, ținând seama de gravitatea crimelor invocate, urgenta și circumstanțele excepționale justifica punerea în libertate provizorie și dacă garanțiile dorite asigura ca statul de detenție poate să se achite de obligația sa de a preda Curții persoana. Autoritatea competența a statului de detenție nu poate examina dacă mandatul de arestare a fost eliberat în mod legal față de art. 58 paragraful 1 lit. a) și b).

5.Camera preliminară este avizată asupra oricărei cereri de punere în libertate provizorie și face recomandări autorității competente a statului de detenție. Înainte de pronunțarea deciziei aceasta ia integral în considerare aceste recomandări, inclusiv, dacă este cazul, cele care se referă la măsurile corespunzătoare pentru împiedicarea evadării persoanei.

6.Dacă punerea în libertate provizorie este acordată, Camera preliminară poate cere rapoarte periodice asupra regimului libertății provizorii.

7.O dată ordonată predarea de către statul de detenție, persoana este predată Curții cat mai curând posibil.

Articolul 60Procedura inițială în fața Curții

1.De îndată ce persoana a fost predată Curții sau după înfățișarea ei în fața acesteia, voluntar sau prin citare, Camera preliminară verifica dacă ea a fost informată asupra crimelor ce îi sunt imputate, inclusiv dreptul de a cere punerea sa în liberate provizorie pe parcursul judecații.

2.Persoana la care se referă un mandat de arestare poate cere punerea sa în libertate provizorie pe parcursul judecații. Dacă Camera preliminară este convinsa ca sunt întrunite condițiile enunțate la art. 58 paragraful 1, persoana este menținută în detenție. Dacă nu, Camera preliminară o pune în libertate, cu sau fără condiții.

3.Camera preliminară reexamineaza periodic decizia sa de punere în libertate sau menținerea în detenție. Ea poate să facă aceasta în orice moment, la cererea procurorului sau a persoanei interesate. Camera poate în aceasta situație să își modifice decizia privind detenția, punerea în libertate sau condițiile acesteia dacă este convinsa ca evoluția împrejurărilor faptelor o justifica.

4.Camera preliminară se asigura ca detenția înaintea procesului nu se prelungește în mod excesiv din cauza unei întârzieri nejustificate imputabile procurorului. Dacă o asemenea întârziere se produce, Camera examinează posibilitatea de a pune persoana interesată în libertate, cu sau fără condiții.

5.Dacă este necesar, Camera preliminară poate emite un mandat de arestare pentru a garanta înfățișarea persoanei care a fost pusă în libertate.

Articolul 61Confirmarea invinuirilor înainte de proces

1.Sub rezerva paragrafului 2, într-un termen rezonabil după predarea persoanei către Curte sau înfățișarea sa voluntara în fața acesteia, Camera preliminară tine o ședința pentru a confirma invinuirile pe care procurorul înțelege să se bazeze pentru a cere trimiterea în judecata. Ședința se desfășoară în prezenta procurorului și a persoanei care face obiectul anchetei sau a urmăririi, precum și a avocatului acesteia.

2.Camera preliminară poate, la cererea procurorului sau din proprie inițiativă, sa țină o ședința în absenta persoanei interesate, pentru a confirma invinuirile pe care procurorul înțelege să se bazeze pentru a cere trimiterea în judecata, când persoana:

a)a renunțat la dreptul sau de a fi prezenta; saub) a fugit sau este de negasit și tot ceea ce a fost rezonabil posibil a fost făcut pentru a garanta înfățișarea sa în fața Curții și a o informa asupra invinuirilor care i se aduc și despre ținerea unei ședințe viitoare pentru confirmarea acestor învinuiri.

În aceste cazuri persoana este reprezentată de un avocat când Camera preliminară considera ca aceasta servește interesele justiției.

3.Într-un termen rezonabil înaintea ședinței, persoana:

a)primește notificarea scrisă asupra invinuirilor pe care procurorul înțelege să se bazeze pentru a cere trimiterea în judecata; șib) este informată asupra elementelor de proba pe care procurorul înțelege să se bazeze la ședința.

Camera preliminară poate da ordonanțe privind divulgarea informațiilor în scopurile ședinței.

4.Înainte de ședința procurorul poate continua ancheta și poate modifica sau retrage invinuirile. Persoana vizata primește notificare asupra oricărui amendament sau retrageri de învinuiri, într-un termen rezonabil înainte de ședința. În caz de retragere de învinuiri procurorul informează Camera preliminară despre motivele acestei retrageri.

5.La ședința procurorul își întemeiază fiecare dintre învinuiri pe probe suficiente pentru a stabili existenta unor motive serioase de a crede ca persoana a comis crima care îi este imputată. El se poate baza pe probe sub forma de documente sau de rezumate și nu este obligat de a face să se înfățișeze martorii care trebuie să fie audiati la proces.

6.La ședința persoana poate:

a)sa conteste invinuirile;

b)sa conteste elementele de proba produse de procuror; șic) să prezinte elemente de proba.

7.La terminarea ședinței Camera preliminară stabilește dacă exista probe suficiente care să dea motive serioase să se creadă ca persoana a comis fiecare dintre crimele care îi sunt imputate. Potrivit celor stabilite Camera preliminară:

a)confirma invinuirile pentru care a decis ca existau probe suficiente și trimite persoana în fața Camerei de prima instanța, pentru a fi judecata pe baza invinuirilor confirmate;

b)nu confirma invinuirile pentru care a decis că nu exista probe suficiente;

c)amana ședința și cere procurorului să aibă în vedere:

(i)să aducă probe suplimentare sau sa procedeze la noi anchete referitoare la o invinuire specială; sau(ii) să modifice o invinuire dacă probele produse par a stabili ca o alta crima, care tine de competența Curții, a fost comisă.

8.Când Camera preliminară nu confirma o invinuire, procurorului nu îi este interzis sa ceara ulterior confirmarea acestei învinuiri, dacă el își justifica cererea cu probe suplimentare.

9.După confirmarea invinuirilor și înainte ca procesul sa înceapă procurorul poate modifica invinuirile, cu autorizarea Camerei preliminare și după ce acuzatul a fost avizat despre aceasta. Dacă procurorul înțelege sa adauge învinuiri suplimentare sau sa substituie invinuirile aduse cu învinuiri mai grave, este necesară o ședința conform prezentului articol, pentru confirmarea invinuirilor noi. După deschiderea procesului procurorul poate retrage invinuirile, cu autorizarea Camerei preliminare.

10.Orice mandat deja eliberat încetează să aibă efect în legătură cu orice invinuire neconfirmata de Camera preliminară sau retrasă de procuror.

11.După confirmarea invinuirilor, conform prezentului articol, Președinția constituie o Camera de prima instanța, care, sub rezerva paragrafului 9 și a art. 64 paragraful 4, conduce faza următoare a procedurii și poate îndeplini în acest scop orice funcție a Camerei preliminare, utila în speta.

Capitolul VIProcesul

Articolul 62Locul procesului

Dacă nu s-a decis altfel, procesul se tine la sediul Curții.

Articolul 63Procesul în prezenta acuzatului

1.Acuzatul este prezent la procesul sau.

2.Dacă acuzatul, prezent în fața Curții, tulbura continuu desfășurarea procesului, Camera de prima instanța poate ordonă evacuarea acestuia din sala de ședința, având grija ca acesta sa urmărească procesul și sa dea instrucțiuni avocatului sau, din exteriorul sălii, la nevoie cu ajutorul mijloacelor tehnice de comunicație. Asemenea măsuri nu sunt luate decât în circumstanțe excepționale, când alte soluții rezonabile s-au dovedit zadarnice, și numai pentru durata strict necesară.

Articolul 64Funcțiile și competentele Camerei de prima instanța

1.Funcțiile și competentele Camerei de prima instanța, enunțate în prezentul articol, sunt exercitate conform statutului și Regulamentului de procedura și de probe.

2.Camera de prima instanța veghează ca procesul să fie condus în mod echitabil și cu operativitate, cu respectarea deplina a drepturilor acuzatului și ținând pe deplin seama de necesitatea de a asigura protecția victimelor și a martorilor.

3.Când cauza este trimisa spre judecare, conform prezentului statut, Camera de prima instanța căreia i-a fost atribuită:

a)consulta părțile și adopta toate procedurile utile conducerii echitabile și operative a instanței;

b)determina limba sau limbile procesului; șic) sub rezerva oricăror alte dispoziții aplicabile din prezentul statut, asigura divulgarea de documente sau de informații încă nedivulgate, suficient de devreme înaintea deschiderii procesului, pentru a permite o pregătire suficienta a acestuia.

4.Camera de prima instanța poate, dacă aceasta este necesar, pentru a-i asigura funcționarea eficace și echitabila, sa supună problemele preliminare Camerei preliminare sau, la nevoie, unui alt judecător disponibil al secției preliminare.

5.Camera de prima instanța poate, notificând aceasta părților, sa ordone conexarea sau disjungerea, după caz, a invinuirilor aduse împotriva mai multor acuzati.

6.În exercitarea funcțiilor sale, înainte sau în timpul procesului, Camera de prima instanța poate, dacă este necesar:

a)să își asume toate funcțiile Camerei preliminare, prevăzute la art. 61 paragraful 11;

b)sa dispună înfățișarea martorilor și audierea lor, precum și prezentarea de documente și de alte elemente de proba, obtinand la nevoie ajutorul statelor, conform dispozițiilor prezentului statut;

c)sa dispună protecția informațiilor confidențiale;

d)sa ordone producerea de probe în completarea celor care au fost strânse înaintea procesului sau prezentate la proces de părți;

e)să asigure protecția acuzatului, martorilor și a victimelor; șif) sa statueze asupra oricărei alte probleme pertinente.

7.Procesul este public. Cu toate acestea Camera de prima instanța poate, pe baza împrejurărilor speciale, sa decidă ca anumite ședințe să se desfășoare cu ușile închise, în scopurile enunțate la art. 68 sau în vederea protejării informațiilor confidențiale sau sensibile date în depozitii.

8.a) La deschiderea procesului Camera de prima instanța face să se dea citire acuzatului asupra invinuirilor prealabile confirmate de Camera preliminară. Camera de prima instanța se asigura ca acuzatul înțelege natura invinuirilor. Camera da acuzatului posibilitatea sa pledeze recunoscandu-se vinovat, potrivit celor prevăzute la art. 65, sau sa pledeze considerându-se nevinovat.

b)La proces președintele poate da instrucțiuni pentru conducerea dezbaterilor, mai ales pentru ca acestea să se desfășoare în mod echitabil și impartial. Sub rezerva instrucțiunilor eventuale ale președintelui, părțile pot sa producă elemente de proba conform dispozițiilor prezentului statut.

9.Camera de prima instanța poate, mai ales la cererea unei părți sau din oficiu:

a)sa statueze asupra admisibilității sau pertinentei probelor; șib) sa ia orice măsură necesară pentru a asigura ordinea în ședința.

10.Camera de prima instanța veghează ca grefierul sa întocmească și sa păstreze un proces-verbal integral al procesului, relatand cu fidelitate dezbaterile.

Articolul 65Procedura în caz de recunoaștere a vinovatiei

1.Când acuzatul își recunoaște vinovăția, după cum prevede art. 64 paragraful 8 lit. a), Camera de prima instanța stabilește:

a)dacă acuzatul înțelege natura și consecințele recunoașterii vinovatiei sale;

b)dacă recunoașterea vinovatiei a fost voluntara, după o consultare suficienta cu apărătorul acuzatului; șic) dacă recunoașterea vinovatiei este justificată de faptele cauzei, asa cum rezultă:

(i)din invinuirile prezentate de procuror, cu care acuzatul este de acord;

(ii)din orice document prezentat de procuror, care însoțește invinuirile și pe care acuzatul le accepta; și(iii) din orice alte probe, cum sunt marturiile, prezentate de procuror sau de acuzat.

2.Dacă Camera de prima instanța este convinsa ca sunt reunite condițiile prevăzute la paragraful 1, stabilește ca recunoașterea vinovatiei, însoțită de toate probele complementare prezentate, întrunește toate elementele constitutive ale crimei la care se referă și poate să considere acuzatul vinovat pentru aceasta crima.

3.Dacă Camera de prima instanța nu este convinsa ca sunt reunite condițiile prevăzute la paragraful 1, stabilește că nu exista recunoaștere de vinovăție, caz în care decide ca procesul să fie continuat potrivit procedurii normale prevăzute de prezentul statut și poate trimite cauza unei alte Camere de prima instanța.

4.Dacă Camera de prima instanța este convinsa ca o prezentare mai completa a faptelor cauzei ar fi în interesul justiției, îndeosebi în interesul victimelor, ea poate:

a)sa ceara procurorului să prezinte elemente de proba suplimentare, inclusiv depozitii de martori; saub) sa decidă ca procesul să se continue după procedurile normale prevăzute de prezentul statut, caz în care aceasta considera că nu exista recunoaștere de vinovăție și trimite cauza unei alte camere de prima instanța.

5.Orice discuție între procuror și apărare, referitoare la modificarea capetelor de acuzare, recunoașterea de vinovăție sau pedeapsa de pronunțat, nu angajează Curtea.

Articolul 66Prezumția de nevinovatie

1.Oricare persoana este prezumată nevinovată până când vinovăția sa este stabilită în fața Curții, conform dreptului aplicabil.

2.Procurorului îi incumba sarcina de a dovedi vinovăția acuzatului.

3.Pentru a condamna acuzatul Curtea trebuie să fie convinsa de vinovăția acestuia dincolo de orice indoiala rezonabila.

Articolul 67Drepturile acuzatului

1.La examinarea invinuirilor ce i se aduc acuzatul are dreptul ca, ținând seama de dispozițiile prezentului statut, cauza lui să fie prezentată public, echitabil și impartial. El are dreptul, în deplina egalitate, cel puțin la garanțiile următoare:

a)să fie informat în termenul cel mai scurt și în mod detaliat asupra naturii cauzei și conținutului invinuirilor într-o limbă pe care el o înțelege și o vorbește perfect;

b)sa dispună de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale și sa comunice liber și confidențial cu avocatul ales de el;

c)să fie judecat fără întârziere excesiva;

d)sub rezerva dispozițiilor art. 63 paragraful 2, să fie prezent la procesul sau, să se apere singur sau să fie asistat de un apărător la alegerea sa; dacă nu are apărător, să fie informat despre dreptul de a avea unul și, de fiecare data când interesul justiției o cere, sa i se atribuie din oficiu un apărător de către Curte, fără cheltuieli, dacă nu are mijloace sa îl remunereze;

e)sa interogheze sau sa ceara interogarea martorilor acuzarii și să obțină înfățișarea și interogarea martorilor apărării în aceleași condiții cu martorii acuzarii. Acuzatul are, de asemenea, dreptul să își susțină mijloacele de apărare și să prezinte alte probe admisibile în baza prezentului statut;

f)să fie asistat gratuit de un interpret competent și sa beneficieze de traducerile necesare pentru satisfacerea cerințelor echității, dacă limba folosită în orice procedura urmată de Curte sau în orice document prezentat nu este o limbă pe care el o înțelege și o vorbește perfect;

g)sa nu fie fortat sa marturiseasca împotriva sa sau să își recunoască vinovăția și sa păstreze tacerea, fără ca aceasta tăcere să fie luată în considerare pentru determinarea vinovatiei sau nevinovăției sale;

h)să facă fără prestare de jurământ o declarație scrisă sau orala pentru apărarea sa; șii) sa nu i se impună răsturnarea sarcinii probei, nici sarcina respingerii.

2.În afară de celelalte comunicări prevăzute de prezentul statut procurorul comunică apărării, din momentul când aceasta este posibil, probele din posesia sa ori la dispoziția sa, despre care el apreciază ca îl disculpa pe acuzat sau tind sa îl disculpe ori sa atenueze vinovăția sa sau sunt de natura sa afecteze credibilitatea probelor de invinuire. În caz de indoiala în ceea ce privește aplicarea prezentului paragraf, Curtea decide.

Articolul 68Protecția și participarea la proces a victimelor și martorilor

1.Curtea ia măsurile corespunzătoare pentru a proteja securitatea, bunăstarea fizica și psihologică, demnitatea și respectarea vieții private a victimelor și martorilor. Făcând aceasta, ea tine seama de toți factorii pertinenți, mai ales vârsta, sexul cum este definit la art. 7 paragraful 3, sau starea sănătății, precum și natura crimei, îndeosebi, dar nu în mod exclusiv, când aceasta este însoțită de violențe cu caracter sexual, de violențe cu motivare sexuală sau de violențe împotriva copiilor. Procurorul ia aceste măsuri îndeosebi în stadiul anchetei și urmăririi. Aceste măsuri nu trebuie să fie nici prejudiciabile, nici contrare drepturilor apărării și exigențelor unui proces echitabil și impartial.

2.Prin excepție de la principiul publicității dezbaterilor enuntat la art. 67, Camerele Curții pot, cu scopul protejării victimelor și martorilor sau a acuzatului, sa ordone ședința închisă pentru o anumită parte a procedurii sau să permită ca depozitiile să fie luate cu mijloace electronice sau cu alte mijloace speciale. Aceste măsuri sunt aplicate îndeosebi față de o victima a violentelor sexuale sau față de un copil care este victima sau martor, în afară de cazul în care Curtea decide altfel ținând seama de toate împrejurările și îndeosebi de opiniile victimei sau ale martorului.

3.Când este vorba de interesele personale ale victimelor, Curtea permite ca punctele lor de vedere și preocuparile lor să fie expuse și examinate în stadii ale procedurii pe care le considera potrivite și într-un mod în care nu este nici prejudiciabil, nici contrar drepturilor apărării și exigențelor unui proces echitabil și impartial. Aceste opinii și preocupări pot fi expuse de către reprezentanții legali ai victimelor, când Curtea apreciază adecvat, conform Regulamentului de procedura și de probe.

4.Diviziunea de ajutor a victimelor și martorilor poate acorda asistența procurorului și Curții în privinta măsurilor de protecție, dispozițiilor de securitate și potrivit activităților de avizare și de ajutor prevăzute la art. 43 paragraful 6.5. Când divulgarea de elemente de proba și de informații în baza prezentului statut risca sa pună grav în pericol un martor sau pe membrii familiei sale, procurorul poate, în oricare procedura care are loc înaintea deschiderii procesului, să se abțină de a divulga aceste elemente de proba sau informații și să prezinte un rezumat. Asemenea măsuri trebuie să fie aplicate într-un mod care nu este nici prejudiciabil, nici contrar drepturilor la apărare și exigențelor unui proces echitabil și impartial.

6.Un stat poate cere să fie luate măsurile necesare pentru a asigura protecția față de funcționarii sau agenții săi și protecția informațiilor confidențiale sau sensibile.

Articolul 69Proba

1.Înainte de a depune mărturie fiecare martor, conform Regulamentului de procedura și de probe, își ia angajamentul de a spune adevărul.

2.Martorii sunt ascultați personal în ședința, sub rezerva măsurilor prevăzute la art. 68 sau în Regulamentul de procedura și de probe. Curtea poate, de asemenea, sa autorizeze un martor să prezinte o declarație orala sau o înregistrare video sau audio și să prezinte documente sau înscrisuri sub rezerva dispozițiilor prezentului statut și conform Regulamentului de procedura și de probe. Aceste măsuri nu trebuie să fie nici prejudiciabile, nici contrare drepturilor la apărare.

3.Părțile pot să prezinte probe pertinente pentru cauza, conform art. 64. Curtea are competența de a cere prezentarea oricăror probe pe care le socotește necesare pentru aflarea adevărului.

4.Curtea poate să se pronunțe asupra pertinentei și admisibilității probelor, conform Regulamentului de procedura și de probe, ținând seama mai ales de valoarea probanta a acestora și de posibilitatea ca ele sa dăuneze echității procesului sau unei evaluări echitabile a depoziției unui martor.

5.Curtea respecta regulile confidențialității, astfel cum au fost enunțate în Regulamentul de procedura și de probe.

6.Curtea nu cere dovedirea faptelor care sunt notorii, dar redactează despre acestea un proces-verbal judiciar.

7.Probele obținute printr-un mijloc care violeaza prezentul statut sau drepturile omului recunoscute pe plan internațional nu sunt admisibile:

a)dacă violarea pune serios în discuție credibilitatea probelor; saub) dacă admiterea acestor probe ar fi de natura sa compromita procedura și sa aducă o grava atingere integrității sale.

8.Când se pronunța asupra pertinentei sau admisibilității probelor reunite de un stat, Curtea nu se pronunța asupra aplicării legislației naționale a acestui stat.

Articolul 70Fapte care aduc atingere administrării justiției

1.Curtea are competența de a judeca următoarele infracțiuni care aduc atingere administrării justiției, când sunt comise cu intenție:

a)mărturia mincinoasă a unei persoane care și-a luat angajamentul de a spune adevărul în aplicarea art. 69 paragraful 1;

b)prezentarea de elemente de proba false sau falsificate în cunoștința de cauza;

c)coruperea de martori, manevre vizând sa împiedice un martor de a se infatisa sau de a depune mărturie în mod liber, represalii exercitate împotriva unui martor în legătură cu declarația sa, distrugerea sau falsificarea probelor ori împiedicarea strangerii unor astfel de probe;

d)intimidarea unui membru sau agent al Curții, împiedicarea acțiunii sale sau traficul de influența, cu scopul de a îl determina, prin constrângere sau convingere, sa nu își exercite funcțiile sau sa nu le exercite cum ar trebui;

e)represalii împotriva unui membru sau agent al Curții datorită funcțiilor executate de acesta sau de un alt membru sau agent;

f)solicitarea sau acceptarea unei retribuții ilegale de un membru sau un agent al Curții în cadrul funcțiilor sale oficiale.

2.Principiile și procedurile care guvernează exercitarea de către Curte a competentei sale față de faptele care aduc atingeri administrării justiției în baza prezentului articol sunt enunțate în Regulamentul de procedura și de probe. Modalitățile de cooperare internationala cu Curtea la punerea în aplicare a prezentului articol sunt reglementate de legislația naționala a statului solicitat.

3.În caz de condamnare Curtea poate impune o pedeapsă cu închisoarea, care să nu depășească 5 ani, sau o amenda prevăzută de Regulamentul de procedura și de probe ori ambele.

4.a) Statele părți extind dispozițiile dreptului lor penal, care reprima faptele care aduc atingeri integrității procedurilor de ancheta sau sistemelor lor judiciare, la faptele care aduc atingeri administrării justiției în baza prevederilor prezentului articol, comise pe teritoriul lor sau de către unul dintre resortisantii săi.

b)La cererea Curții un stat parte sesizează autoritățile sale competente, în scopul urmăririi de fiecare data când considera necesar. Aceste autorități instrumenteaza dosarele în cauza cu diligenta, asigurând pentru aceasta mijloacele necesare unei acțiuni eficiente.

Articolul 71Sancțiuni în caz de perturbare a ședinței

1.Curtea poate sanctiona abaterile de la conduita în ședința, inclusiv perturbarea ședinței sau refuzul deliberat de a respecta instrucțiunile sale, prin măsuri administrative, altele decât o pedeapsă cu închisoarea, de exemplu, evacuarea temporară sau permanenta din sala, o amenda sau alte măsuri prevăzute în Regulamentul de procedura și de probe.

2.Regimul sancțiunilor prevăzute la paragraful 1 este stabilit în Regulamentul de procedura și probe.

Articolul 72Protecția informațiilor privind securitatea naționala

1.Prezentul articol se aplică în toate cazurile în care divulgarea de informații sau de documente ale unui stat ar aduce atingere, potrivit avizului acestui stat, intereselor și securității sale naționale. Aceste cazuri sunt în special cele la care se referă art. 56 paragrafele 2 și 3, art. 61 paragraful 3, art. 64 paragraful 3, art. 67 paragraful 2, art. 68 paragraful 6, articolul 87 paragraful 6 și art. 93, precum și cazurile, în orice alt stadiu al procedurii, în care o astfel de divulgare poate fi pusă în cauza.

2.Prezentul articol se aplică, de asemenea, când o persoană care a fost invitata sa furnizeze informații sau elemente de proba a refuzat sa o facă sau a informat statul asupra motivului ca divulgarea lor ar aduce atingere intereselor unui stat în materie de securitate naționala și când acest stat confirma ca, după opinia sa, divulgarea acestor informații ar aduce atingere intereselor securității sale naționale.

3.Nici o dispoziție a prezentului articol nu aduce atingere normelor de confidențialitate aplicabile în baza art. 54 paragraful 3 lit. e) și f), nici aplicării art. 73.4. Dacă un stat afla ca informații sau documente ale statului sunt sau vor fi probabil divulgate într-o anumită faza a procedurii și dacă acesta apreciază ca o astfel de divulgare ar aduce atingere intereselor securității sale naționale, acest stat are dreptul sa intervină în vederea reglementării acestei probleme, conform dispozițiilor prezentului articol.

5.Când un stat apreciază ca divulgarea informațiilor ar aduce atingere intereselor securității sale naționale, el ia, în legătură cu procurorul, apărarea, Camera preliminară sau Camera de prima instanța, după caz, toate măsurile rezonabile posibile pentru a găsi o soluție de comun acord. Aceste măsuri pot sa consiste în special în:

a)modificarea sau precizarea cererii;

b)decizia Curții cu privire la problema pertinentei informațiilor sau probelor cerute ori cu privire la problema de a ști dacă probele, deși pertinente, ar putea fi sau au fost obținute dintr-o alta sursa decât statul solicitat;

c)obținerea de informații sau probe din alta sursa sau sub o formă diferita; saud) găsirea unui acord cu privire la condițiile în care asistența ar putea fi furnizată, mai ales prin comunicarea de rezumate sau de versiuni corectate, impunerea de restrictii la divulgare, recurgerea la o procedură cu ușile închise sau ex parte ori aplicarea altor măsuri de protecție autorizate de prezentul statut sau de Regulamentul de procedura și de probe.

6.Când toate măsurile rezonabile posibile au fost luate pentru soluționarea problemei prin înțelegere și când statul apreciază că nu exista nici mijloace și nici condiții care să îi permită sa comunice sau sa divulge informațiile sau documentele fără a aduce atingere intereselor securității sale naționale, el aduce la cunoștința despre aceasta procurorului sau Curții, indicând motivele precise care l-au condus la aceasta concluzie, dacă însăși expunerea motivelor sale nu aduce în mod necesar atingere intereselor securității sale naționale.

7.Ca urmare, dacă Curtea hotărăște ca probele sunt pertinente și necesare pentru stabilirea vinovatiei sau nevinovăției acuzatului, poate lua măsurile care urmează:

a)când divulgarea informațiilor sau documentului este solicitată în cadrul unei cereri de cooperare, conform cap. IX, sau în circumstanțele descrise la paragraful 2 și statul invoca motivele de refuz prevăzute la art. 93 paragraful 4:

(i)curtea poate, înainte de a trage concluzia prevăzută la paragraful 7 alin. a) subpunctul (ii), sa ceara consultări suplimentare în scopul examinării observațiilor statului, inclusiv, în caz de nevoie, ținerea unei ședințe cu ușile închise și ex parte;

(ii)dacă Curtea conchide ca, invocand motivele de refuz enunțate la art. 93 paragraful 4 în circumstanțele spetei, Statul solicitat nu acționează în conformitate cu obligațiile care îi incumba în baza prezentului statut, Curtea poate trimite cauza conform art. 87 paragraful 7, precizând considerentele care motiveaza concluzia sa; și(iii) curtea poate trage orice concluzie pe care o apreciază adecvată în speta, când judeca acuzatul, în privinta existenței sau inexistentei unui fapt; saub) în toate celelalte circumstanțe:

(i)sa dispună divulgarea; sau(ii) în cazul în care nu dispune divulgarea, sa traga orice concluzie pe care o apreciază corespunzătoare în speta, când judeca acuzatul, în privinta existenței sau inexistentei unui fapt.

Articolul 73Informații sau documente provenind de la terți

Dacă un stat parte este solicitat de către Curte sa furnizeze un document sau o informație în posesia sa, sub paza sau sub controlul sau, care i-a fost comunicat cu titlu confidențial de un stat, de o organizație interguvernamentală sau de o organizație internationala, statul cere celui de la care deține informația sau documentul autorizația de a-l divulga. Dacă cel care a comunicat informația sau documentul este un stat parte, acesta consimte la divulgarea informatiei sau a documentului ori depune eforturi să soluționeze problema cu Curtea, sub rezerva dispozițiilor art. 72. Dacă cel care a comunicat informația sau documentul nu este un stat parte și refuza sa consimtă divulgarea, statul solicitat informează Curtea ca el nu este în măsura sa furnizeze documentul sau informația din cauza unei obligații preexistente de confidențialitate față de cel de la care o deține.

Articolul 74Condiții cerute pentru decizie

1.Toți judecătorii Camerei de prima instanța asista la fiecare faza a procesului și la integralitatea dezbaterilor. Președinția poate desemna în fiecare caz unul sau mai mulți judecători supleanți, în funcție de disponibilitati, pentru a asista, de asemenea, la toate fazele procesului și a înlocui un membru al Camerei de prima instanța care nu ar putea continua sa participe la judecata.

2.Camera de prima instanța își întemeiază decizia pe aprecierea probelor și în raport cu ansamblul procedurilor. Decizia sa nu poate depăși faptele și circumstanțele descrise în invinuirile și modificările aduse acestora. Decizia se întemeiază exclusiv pe probele prezentate și examinate la proces.

3.Judecătorii depun eforturi sa ia decizia în unanimitate, în lipsa căreia o iau cu majoritate.

4.Deliberările Camerei de prima instanța sunt și rămân secrete.

5.Decizia este prezentată în scris. Ea conține expunerea completa și motivată a constatărilor Camerei de prima instanța asupra probelor și concluziilor. Nu se pronunța decât o singura decizie. Dacă nu exista unanimitate, decizia conține opiniile majorității și ale minorității. Se da citire deciziei sau rezumatului ei în ședința publică.

Articolul 75Despăgubiri în favoarea victimelor

1.Curtea stabilește principii aplicabile formelor de despăgubire cum sunt restituirea, indemnizarea sau reabilitarea, care se acordă victimelor sau titularilor de drepturi. Pe aceasta baza Curtea poate, la cerere sau din proprie inițiativă în situații excepționale, sa stabilească în decizia sa întinderea pagubei, pierderea sau prejudiciul cauzat victimelor sau avanzilor lor cauza, indicând principiile pe care se bazează decizia sa.

2.Curtea poate să pronunțe împotriva unei persoane condamnate o ordonanța indicând reparația care să fie acordată victimelor sau avanzilor lor cauza. Aceasta despăgubire poate lua mai ales forma restituirii, indemnizației sau reabilitării. În caz de nevoie Curtea poate decide ca indemnizația acordată cu titlu de reparații este achitată prin intermediul fondului prevăzut la art. 79.3. Înainte de a se pronunța o ordonanța în baza prezentului articol, Curtea poate solicita și lua în considerare observat iile persoanei condamnate, victimelor, altor persoane interesate sau statelor interesate, precum și observațiile formulate în numele acestor persoane sau al acestor state.

4.Când Curtea exercita competența pe care o conferă prezentul articol și după ce o persoană a fost recunoscută vinovata de o crima ce tine de competența sa, hotărăște dacă este necesar, pentru a da efect ordonanțelor pe care le da în baza prezentului articol, sa ceara luarea de măsuri conform art. 93 paragraful 1.5. Statele părți fac să se aplice deciziile luate în baza prezentului articol ca și când dispozițiile art. 109 erau aplicabile prezentului articol.

6.Dispozițiile prezentului articol sunt înțelese fără prejudicierea drepturilor pe care dreptul intern sau internațional le recunosc victimelor.

Articolul 76Pronunțarea pedepsei

1.În cazul verdictului de vinovăție Camera de prima instanța stabilește pedeapsa ce va fi aplicată, ținând seama de concluziile și de probele pertinente prezentate la proces.

2.În afară cazurilor în care art. 65 se aplică și înaintea terminării procesului, Camera de prima instanța poate din oficiu și trebuie, la cererea procurorului sau a acuzatului, sa țină o ședința suplimentară pentru a lua cunoștința de toate concluziile noi și de toate probele noi pertinente pentru stabilirea pedepsei conform Regulamentului de procedura și de probe.

3.Când se aplică paragraful 2, Camera de prima instanța asculta observațiile prevăzute la art. 75 în cursul ședinței suplimentare prevăzute la paragraful 2 și, la nevoie, în timpul oricărei noi ședințe.

4.Hotărârea este pronunțată în ședința publică și, dacă este posibil, în prezenta acuzatului.

Capitolul VIIPedepsele

Articolul 77Pedepse aplicabile

1.Sub rezerva art. 110, Curtea poate pronunța contra unei persoane declarate vinovata de o crima prevăzută la art. 5 din prezentul statut una dintre următoarele pedepse:

a)o pedeapsă cu închisoarea pe timp de cel mult 30 de ani; saub) o pedeapsă cu închisoare pe viața, dacă gravitatea extrema a crimei și situația personală a condamnatului o justifica.

2.La pedeapsa cu închisoarea Curtea poate adauga:

a)o amenda stabilită conform criteriilor prevăzute de Regulamentul de procedura și de probe;

b)confiscarea de profituri, de bunuri și de averi provenind direct sau indirect din crime, fără prejudicierea drepturilor terților de buna credința.

Articolul 78Stabilirea pedepsei

1.Când stabilește pedeapsa, Curtea tine cont, conform Regulamentului de procedura și de probe, de considerente precum gravitatea crimei și situația personală a condamnatului.

2.Când pronunța o pedeapsă cu închisoarea, Curtea reduce timpul pe care condamnatul l-a petrecut, la ordinul sau, în detenție. Ea poate reduce, de asemenea, orice alta perioada petrecuta în detenție datorită unui comportament legat de crima.

3.Când o persoană este recunoscută vinovata de mai multe crime, Curtea pronunța o pedeapsă pentru fiecare crima și o pedeapsă unica, indicând durata totală a detentiei. Aceasta durata nu poate fi inferioară celei privind pedeapsa individuală cea mai grea și nu poate fi superioară celei de 30 de ani sau celei privind pedeapsa cu închisoarea pe viața prevăzută la art. 77 paragraful 1 lit. b).

Articolul 79Fondul în favoarea victimelor

1.Un fond este creat, în baza hotărârii Adunării statelor părți, în profitul victimelor crimelor ce țin de competența Curții și al familiilor lor.

2.Curtea poate da dispoziții ca fondurile provenind din amenzi și din bunurile confiscate să fie virate fondului.

3.Fondul este administrat după principiile stabilite de Adunarea statelor părți.

Articolul 80Statutul, aplicarea pedepselor de către state și dreptul național

Nimic din prezentul capitol nu afectează aplicarea de către state a pedepselor prevăzute de dreptul lor intern, precum nici aplicarea dreptului statelor care nu prevede pedepsele menționate în prezentul capitol.

Capitolul VIIIApel și revizuire

Articolul 81Apel la o hotărâre privind achitarea sau condamnarea ori împotriva pedepsei

1.Se poate face apel, conform Regulamentului de procedura și de probe, împotriva unei decizii date în baza art. 74, după modalitățile următoare:

a)Procurorul poate introduce apel pentru unul dintre următoarele motive:

(i)viciu de procedura;

(ii)eroare de fapt;

(iii)eroare de drept;

b)Persoana declarata vinovata sau procurorul în numele acestei persoane poate introduce apel pentru unul dintre următoarele motive:

(i)viciu de procedura;

(ii)eroare de fapt;

(iii)eroare de drept;

(iv)orice alt motiv de natura a compromite echitatea sau regularitatea procedurii sau a deciziei.2.a) Procurorul sau condamnatul poate, conform Regulamentului de procedura și de probe, sa introducă apel privind pedeapsa pronunțată, pe motiv ca exista o disproportie între aceasta și crima.

b)Dacă cu ocazia unui apel împotriva pedepsei pronunțate Curtea apreciază ca exista motive care ar putea justifica anularea în întregime sau în parte a deciziei de condamnare, ea poate invita procurorul și condamnatul sa invoce motivele enumerate la art. 81 paragraful 1 lit. a) sau b) și se pronunța asupra deciziei de condamnare conform art. 83.c) Aceeași procedura se aplică dacă cu ocazia unui apel privind numai decizia de condamnare Curtea apreciază ca exista motive care justifica reducerea pedepsei în baza paragrafului 2 lit. a).3.a) Dacă Camera de prima instanța nu decide altfel, persoana recunoscută ca vinovata rămâne în detenție pe timpul procedurii de apel.

b)Dacă durata detentiei depășește durata pedepsei pronunțate, persoana recunoscută ca vinovata este pusă în libertate; cu toate acestea, dacă procurorul face, de asemenea, apel, eliberarea poate fi supusă condițiilor enumerate la lit. c);

c)în cazul achitării acuzatul este imediat pus în libertate, sub rezerva următoarelor condiții:

(i)în circumstanțe excepționale și în funcție, în special, de riscul evadării, de gravitatea infracțiunii și de sansele succesului apelului, Camera de prima instanța poate ordonă, la cererea procurorului, menținerea în detenție a acuzatului pe timpul procedurii apelului;

(ii)hotărârea data de Camera de prima instanța în baza subpunctului (i) este susceptibilă de apel conform Regulamentului de procedura și de probe.

4.Sub rezerva dispozițiilor paragrafului 3 lit. a) și b), se amana executarea hotărârii privind condamnarea sau pedeapsa pe perioada termenului consimțit pentru trimiterea în apel și pe perioada procedurii de apel.

Articolul 82Apel împotriva altor hotărâri

1.Fiecare parte poate face apel, conform Regulamentului de procedura și de probe, împotriva următoarelor hotărâri:

a)hotărârea privind competența sau admisibilitatea;

b)hotărârea privind admiterea sau respingerea punerii în libertate a persoanei care face obiectul unei anchete sau urmăriri;

c)hotărârea Camerei preliminare de a acționa din proprie inițiativă, în baza art. 56 paragraful 3;

d)hotărârea care ridica o problemă de natura a afecta într-o mare măsura desfășurarea echitabila și rapida a procedurii sau rezultatul procesului și a carei soluționare imediata ar putea face, după avizul Camerei preliminare sau al Camerei de prima instanța, sa progreseze semnificativ procedura.

2.Decizia Camerei preliminare, prevăzută la art. 57 paragraful 3 lit. d), este susceptibilă de apel formulat de statul vizat sau de procuror, cu autorizarea Camerei preliminare. Acest apel este examinat după o procedură urgenta.

3.Apelul nu are efect suspensiv decât dacă Curtea de apel încuviințează aceasta pe baza unei cereri prezentate conform Regulamentului de procedura și de probe.

4.Reprezentantul legal al victimelor, persoana condamnata sau proprietarul de buna credința al unui bun la care se referă o hotărâre data în baza art. 75 poate inainta apel împotriva acestei hotărâri conform Regulamentului de procedura și de probe.

Articolul 83Procedura de apel

1.În sensul procedurilor prevăzute la art. 81 și al prezentului articol, Camera de apel are toate competentele Camerei de prima instanța.

2.Dacă Camera de apel considera ca procedura ce face obiectul apelului este viciata în măsura de a aduce atingere regularitatii deciziei sau a condamnării sau ca decizia de condamnare făcând obiectul apelului este în mod serios viciata de o eroare de fapt sau de drept, ea poate:

a)sa anuleze sau sa modifice decizia sau condamnarea; saub) sa ordone un nou proces în fața unei Camere de prima instanța diferite.

În acest scop Camera de apel poate trimite o problemă de fapt în fața Camerei de prima instanța sesizate inițial pentru ca aceasta să soluționeze problema și sa îi facă un raport sau poate ea însăși sa ceara probe în vederea luării deciziei. Când singura persoana condamnata sau procurorul, în numele sau, a introdus apel contra hotărârii sau a condamnării, aceasta nu poate fi modificată în detrimentul sau.

3.Dacă în cadrul apelului împotriva unei condamnări Camera de apel constata ca pedeapsa este disproportionata în raport cu crima, ea o poate modifica în conformitate cu cap. VII.

4.Hotărârea Curții de apel este adoptată cu majoritatea judecătorilor și data în ședința publică. Hotărârea se motiveaza. În cazul în care nu exista unanimitate, aceasta conține opiniile majorității și ale minorității, dar un judecător poate prezenta o opinie individuală sau o opinie diferita asupra unei probleme de drept.

5.Camera de apel poate pronunța hotărârea în absenta persoanei achitate sau condamnate.

Articolul 84Revizuirea unei hotărâri de condamnare sau a pedepsei

1.Persoana declarata vinovata sau, dacă ea este decedata, soțul, copiii, părinții sau oricare persoana în viața în momentul decesului sau, căreia i-a dat în scris mandat expres în acest scop, ori procurorul actionand în numele acestei persoane poate sesiza Camera de apel cu o cerere de revizuire a deciziei definitive asupra vinovatiei sau pedepsei, pentru următoarele motive:

a)s-a descoperit un fapt nou care:

(i)nu era cunoscut în momentul procesului fără ca aceasta circumstanță să poată fi imputată, în întregime sau în parte, solicitantului; și(ii) dacă ar fi fost stabilit în timpul procesului, ar fi condus în mod verosimil la o hotărâre diferita;

b)s-a descoperit ca o proba decisiva, reținută în timpul procesului și în baza căreia s-a stabilit vinovăția, era falsa, contrafacuta sau falsificata;

c)unul sau mai mulți judecători care au participat la luarea deciziei asupra vinovatiei sau care au confirmat invinuirile au comis în aceasta cauza un act care constituie o greseala grava sau o abatere de la îndatoririle lor de o gravitate suficienta pentru a justifica eliberarea din funcțiile lor în aplicarea art. 46.2. Camera de apel respinge cererea dacă o considera nefondata. Dacă ea considera ca cererea este fondată pe motive valabile, ea poate, conform celor convenite:

a)sa reunească din nou Camera de prima instanța care a pronunțat hotărârea inițială;

b)sa constituie o noua Camera de prima instanța; sauc) sa rămână sesizată asupra cauzei, cu scopul de a determina, după ascultarea părților potrivit modalităților prevăzute de Regulamentul de procedura și de probe, dacă hotărârea trebuie să fie revizuită.

Articolul 85Indemnizarea persoanelor arestate sau condamnate

1.Oricine a fost victima unei arestari sau detineri ilegale are dreptul la reparatie.

2.Când o condamnare definitivă este anulată ulterior pentru ca un fapt nou sau nou revelat dovedește ca s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă pe baza acestei condamnări este indemnizata conform legii, cu condiția sa nu se fi dovedit ca nedezvaluirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în întregime sau în parte.

3.În circumstanțe excepționale, dacă Curtea constata, pe baza faptelor probatorii, ca o eroare judiciară grava și evidenta a fost comisă, poate, după propria apreciere, sa acorde o indemnizație conform criteriilor enunțate în Regulamentul de procedura și de probe unei persoane care a fost deținută și a fost eliberata ca urmare a unei achitari definitive sau pentru ca a încetat urmărirea din acest motiv.

Capitolul IXCooperarea internațională și asistența judiciară

Articolul 86Obligația generală de a coopera

Conform dispozițiilor prezentului statut, statele părți cooperează deplin cu Curtea în anchetele și urmăririle pentru crime ce țin de competența sa.

Articolul 87Cereri de cooperare. Dispoziții generale

1.a) Curtea este abilitata sa adreseze cereri de cooperare statelor părți. Aceste cereri sunt transmise pe cale diplomatică sau pe orice alta cale potrivita pe care fiecare stat parte o alege în momentul ratificării, acceptării sau aprobării prezentului statut ori de aderare la acesta. Orice modificare ulterioară a alegerii caii de transmitere este facuta de fiecare stat parte conform Regulamentului de procedura și de probe.

b)Dacă este cazul și fără prejudicierea dispozițiilor lit a), cererile pot fi, de asemenea, transmise prin Organizația Internationala de Poliție Criminală (INTERPOL) sau prin oricare organizație regionala competența.

2.Cererile de cooperare și documentele justificative aferente sunt fie redactate într-o limbă oficială a statului solicitat sau însoțite de o traducere în această limbă, fie redactate într-una dintre limbile de lucru ale Curții sau însoțită de o traducere într-una dintre aceste limbi potrivit alegerii făcute de statul solicitat în momentul ratificării, acceptării sau al aprobării prezentului statut sau al aderării la acesta. Orice modificare ulterioară a acestei alegeri este facuta conform Regulamentului de procedura și de probe.

3.Statul solicitat respecta caracterul confidențial al cererilor de cooperare și de documente justificative aferente, cu excepția cazului în care divulgarea lor este necesară pentru a da curs cererii.

4.În ceea ce privește cererile de asistența prezentate conform prezentului capitol Curtea poate lua, în special în materie de protecție a informațiilor, măsurile care pot fi necesare pentru garantarea securității și bunastarii fizice și psihologice a victimelor, martorilor potențiali și membrilor familiei lor. Curtea poate cere ca orice informație furnizată conform prezentului capitol să fie comunicată și tratata în asa fel încât să fie apărată securitatea și bunăstarea fizica sau psihologică a victimelor, martorilor potențiali și membrilor familiei lor.5.a) Curtea poate invita orice stat care nu este parte la prezentul statut sa acorde asistența conform prezentului capitol pe baza unui aranjament ad-hoc sau a unui acord încheiat cu acest stat ori pe orice alta baza corespunzătoare.

b)Dacă, după ce a încheiat cu Curtea un aranjament ad-hoc sau un acord, un stat care nu este parte la prezentul statut nu acorda asistența care i-a fost cerută pe baza acestui aranjament sau a acestui acord, Curtea poate să informeze despre aceasta Adunarea statelor părți sau Consiliul de Securitate când a fost sesizată de acesta din urma.

6.Curtea poate cere informații sau documente oricărei organizații interguvernamentale. Ea poate, de asemenea, să solicite alte forme de cooperare și de asistența convenite cu o organizație interguvernamentală și care sunt conforme competentelor sau mandatului acesteia.

7.Dacă un stat parte nu este de acord cu o cerere de cooperare a Curții contrar celor prevăzute în prezentul statut și o împiedica astfel să își exercite funcțiile și competentele care îi sunt conferite de prezentul statut, Curtea poate lua act de aceasta și sa informeze Adunarea statelor părți sau Consiliul de Securitate când a fost sesizată de acesta din urma.

Articolul 88Proceduri disponibile conform legislației naționale

Statele părți veghează pentru a prevedea în legislația lor naționala procedurile care să permită realizarea oricărei forme de cooperare prevăzute în prezentul capitol.

Articolul 89Predarea anumitor persoane Curții

1.Curtea poate prezenta statului pe teritoriul căruia o persoană este susceptibilă de a se afla o cerere, însoțită de documentele justificative indicate la art. 91, vizând ca aceasta persoana să fie arestata și sa îi fie predată și să solicite cooperarea acestui stat pentru arestarea și predarea persoanei. Statele părți răspund la orice cerere de arestare și de predare conform dispozițiilor prezentului capitol și procedurilor prevăzute de legislatiile lor naționale.

2.Când persoana a carei predare este solicitată sesizează o instanța naționala cu o contestație fondată pe principiul non bis în idem, după cum se prevede la art. 20, statul solicitat consulta imediat Curtea pentru a ști dacă a existat în speta o decizie asupra admisibilității. Dacă s-a decis ca aceasta cauza este admisibilă, statul solicitat da curs cererii. Dacă decizia asupra admisibilității este în curs de a fi luată, statul solicitat poate amana executarea cererii până când Curtea va statua.3.a) Statele părți autorizeaza transportul pe teritoriul lor, conform procedurilor prevăzute de legislația lor naționala, al oricărei persoane transferate Curții de către un alt stat, în afară de cazul în care tranzitul prin teritoriul lor ar obstructiona sau întârzia predarea.

b)O cerere de tranzit este transmisă de Curte conform art. 87. Ea conține:

(i)semnalmentele persoanei transportate;

(ii)o expunere scurta a faptelor și a calificării lor juridice; și(iii) mandatul de arestare și ordonanța de predare.

c)Persoana transportată rămâne deținută în timpul tranzitului.

d)Nici o autorizare nu este necesară dacă persoana este transportată pe cale aeriană și dacă nici o aterizare nu este prevăzută pe teritoriul statului de tranzit.

e)Dacă o aterizare neprevăzută are loc pe teritoriul statului de tranzit, acesta poate cere Curții prezentarea unei cereri de tranzit în formele prevăzute la lit. b). Statul de tranzit pune persoana transportată în detenție până la primirea cererii de tranzit și până la efectuarea tranzitului. Cu toate acestea detenția conform prezentului alineat nu se poate prelungi peste 96 de ore după aterizarea neprevăzută, dacă cererea nu se primește în acest termen.

4.Dacă persoana reclamata face obiectul urmăririi sau executării unei pedepse în statul solicitat pentru o alta crima decât cea pentru care se cere predarea sa Curții, statul solicitat, după ce a decis sa dea curs cererii Curții, se consulta cu aceasta.

Articolul 90Cereri concurente

1.Dacă un stat parte primește de la Curte, conform art. 89, o cerere de predare și primește, de asemenea, de la un alt stat o cerere de extrădare a aceleiași persoane pentru același comportament penal, care constituie temeiul crimei pentru care Curtea solicita predarea acestei persoane, el avizează despre aceasta Curtea și statul solicitant.

2.Când statul solicitant este un stat parte, statul solicitat da prioritate cererii Curții în cazul în care:

a)Curtea a decis, în aplicarea art. 18 și 19, ca afacerea care privește cererea de predare este admisibilă ținând seama de ancheta condusă sau de urmăririle angajate de statul solicitant în legătură cu cererea de extrădare a acestuia; saub) Curtea nu a luat decizia vizata la alin. a) ca urmare a notificării statului solicitat prevăzute la paragraful 1.3. Când Curtea nu a luat decizia vizata la paragraful 2 lit. a), statul solicitat poate, dacă dorește, sa înceapă instrumentarea cererii de extrădare a statului solicitant, asteptand să se pronunțe Curtea, după cum se prevede la lit. b). El nu extrădează persoana câtă vreme Curtea nu hotărăște ca este inadmisibila cauza. Curtea se pronunța conform unei proceduri accelerate.

4.În cazul în care statul solicitant nu este parte la prezentul statut, statul solicitat, dacă nu are o obligație internationala de a extrada pe interesat către statul solicitant, da prioritate cererii de predare către Curte, dacă aceasta a hotărât ca era admisibilă cauza.

5.Când o cauza la care se referă paragraful 4 nu a fost judecata ca fiind admisibilă de către Curte, statul solicitat poate, dacă dorește, sa înceapă sa instrumenteze cererea de extrădare a statului solicitant.

6.În cazul în care paragraful 4 se aplică, dar statul solicitat nu este ținut de o obligație internationala de a extrada persoana către statul solicitant care nu este parte, statul solicitat stabilește dacă este cazul sa remită persoana Curții sau sa o extrădeze către statul solicitant. În decizia sa el tine seama de toate considerentele pertinente, mai ales:

a)ordinea cronologică a cererilor;

b)interesele statului solicitant, îndeosebi, după caz, faptul ca săvârșirea crimei a avut loc pe teritoriul sau, precum și cetățenia victimelor și a persoanei reclamante;

c)posibilitatea ca statul solicitant sa procedeze, ca urmare, la predarea persoanei către Curte.

7.Dacă un stat parte primește de la Curte o cerere de predare și primește, pe de altă parte, de la un alt stat o cerere de extrădare a aceleiași persoane pentru un comportament penal diferit de cel care constituie crima pentru care Curtea cere predarea:

a)statul solicitat da prioritate cererii Curții dacă nu este ținut de o obligație internationala sa extrădeze persoana către statul solicitant;

b)dacă este ținut de o obligație internationala sa extrădeze persoana către statul solicitant, statul solicitat fie remite aceasta persoana Curții, fie o extrădează către statul solicitant. În alegerea sa el tine seama de toate considerentele pertinente, mai ales de cele care sunt enunțate la paragraful 6, dar acorda o importanța deosebită naturii și gravitatii referitoare la comportamentul penal în cauza.

8.Când, ca urmare a unei notificări primite în aplicarea prezentului articol, Curtea a judecat o cauza ca inadmisibila, însă extrădarea către statul solicitant a fost ulterior refuzată, statul solicitat informează Curtea asupra acestei decizii.

Articolul 91Conținutul cererii de arestare și de predare

1.O cerere de arestare și de predare se face în scris. În caz de urgenta ea poate fi facuta prin orice mijloc care lasă o urma scrisă, cu condiția să fie confirmată potrivit modalităților prevăzute la art. 87 paragraful 1 lit. a).

2.Dacă cererea privește arestarea și predarea unei persoane care face obiectul unui mandat de arestare eliberat de Camera preliminară în baza art. 58, ea conține sau este însoțită de un dosar cuprinzând dovezile justificative următoare:

a)semnalmentele persoanei cautate, suficiente pentru indentificare, și informații asupra locului unde se afla probabil aceasta;

b)o copie a mandatului de arestare;

c)documentele, declarațiile și informațiile care pot fi cerute în statul solicitat, pentru a proceda la predare; cu toate acestea exigențele statului solicitat nu trebuie să fie mai grele în acest caz decât în cel al unei cereri de extrădare prezentate în aplicarea tratatelor și aranjamentelor încheiate între statul solicitat și alte state și ar trebui chiar, dacă este posibil, să fie mai puțin grele, ținând seama de caracterul deosebit al Curții.

3.Dacă cererea privește arestarea și predarea unei persoane care a fost deja recunoscută ca vinovata, ea conține sau este însoțită de un dosar cuprinzând dovezile justificative următoare:

a)o copie a oricărui mandat de arestare vizând aceasta persoana;

b)o copie a hotărârii;

c)informat îi atestând ca persoana cautata este într-adevăr cea vizata de hotărâre; șid) dacă persoana cautata a fost condamnata la o pedeapsă, o copie a condamnării, iar în cazul unei pedepse cu închisoarea se va indica și timpul deja executat și cel rămas de executat.

4.La cererea Curții un stat parte tine cu aceasta consultări, fie într-un mod general, fie în legătură cu o problemă deosebită, asupra condițiilor prevăzute de legislația sa interna care ar putea să se aplice conform paragrafului 2 lit. c). În timpul acestor consultări statul parte informează Curtea asupra exigențelor speciale ale legislației sale.

Articolul 92Arestarea provizorie

1.În caz de urgenta Curtea poate cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, asteptand ca cererea de predare să fie prezentată împreună cu documentele justificative prevăzute la art. 91.2. Cererea de arestare provizorie este facuta prin orice mijloc lăsând o urma scrisă și conținând:

a)semnalmentele persoanei urmărite, suficiente pentru identificare, și informații asupra locului unde se afla probabil aceasta;

b)expunerea succintă a crimelor pentru care persoana este urmărită și a faptelor care ar fi constitutive ale acestei crime, inclusiv, dacă este posibil, data și locul unde s-au produs;

c)o declarație afirmând existenta împotriva persoanei urmărite a unui mandat de arestare sau a unei hotărâri care îi stabilește vinovăția; șid) o declarație indicând ca va urma o cerere de predare a persoane urmărite.

3.O persoana arestata provizoriu poate fi pusă în libertate dacă statul solicitat nu a primit cererea de predare și actele justificative prevăzute la art. 91 în termenul prescris de Regulamentul de procedura și de probe. Totuși aceasta persoana poate consimți să fie predată înaintea expirării acestui termen, dacă legislația statului solicitat îi permite. În acest caz statul solicitat procedează cat mai curând posibil la predarea acesteia Curții.

4.Punerea în libertate a persoanei urmărite, prevăzută la paragraful 3, nu împiedica arestarea sa ulterioară și predarea sa, dacă cererea de predare însoțită de piesele justificative este prezentată în continuare.

Articolul 93Alte forme de cooperare

1.Statele părți au dreptul, conform dispozițiilor prezentului capitol și procedurilor prevăzute de legislatiile lor naționale, la cereri de asistența ale Curții, legate de o ancheta sau de urmăriri și privind:

a)identificarea unei persoane, locul unde se afla aceasta sau localizarea bunurilor;

b)strângerea probelor, inclusiv a declarațiilor făcute sub jurământ, și producerea de probe, inclusiv expertizele și rapoartele de care Curtea are nevoie;

c)interogatoriul persoanelor care fac obiectul unei anchete sau urmăriri;

d)înmânarea de documente, inclusiv actele de procedura;

e)măsurile proprii sa faciliteze înfățișarea voluntara în fața Curții a persoanelor care depun ca martori sau experți;

f)transferul temporar de persoane conform paragrafului 7;

g)examinarea de localități și situri, în special exhumarea și examinarea de cadavre ingropate în gropi comune;

h)executarea de perchezitii și sechestre;

i)transmiterea de dosare și documente, inclusiv dosarele și documentele oficiale;

j)protejarea victimelor și martorilor și păstrarea elementelor de proba;

k)identificarea, localizarea, inghetarea sau sechestrarea produsului crimelor, a bunurilor, a activelor și instrumentelor care sunt legate de crime, în scopul confiscării eventuale a acestora, fără a prejudicia drepturile terților de buna-credința; șil) orice alta forma de asistența care nu este interzisă de legislația statului solicitat, menita a facilita ancheta și urmăririle referitoare la crime care țin de competența Curții.

2.Curtea este abilitata sa dea unui martor sau unui expert care se înfățișează în fața acesteia asigurarea că nu va fi nici urmărit, nici reținut, nici supus de aceasta oricărei alte restrictii a libertății sale personale pentru un act sau o omisiune anterioară plecării sale din statul solicitat.

3.Dacă executarea unei măsuri deosebite de asistența descrisă într-o cerere prezentată conform paragrafului 1 este interzisă în statul solicitat în baza unui principiu juridic fundamental de aplicare generală, respectivul stat angajează fără întârziere consultări cu Curtea pentru a incerca să soluționeze probleme. În cursul acestor consultări se are în vedere acordarea asistenței cerute, sub o alta forma sau în anumite condiții. Dacă problema nu este soluționată la sfârșitul consultării, Curtea modifica cererea.

4.Conform art. 72 un stat parte nu poate respinge, în întregime sau în parte, o cerere de asistența a Curții decât dacă aceasta cerere are ca obiect procurarea de documente sau divulgarea de elemente de proba care ating securitatea sa naționala.

5.Înainte de a respinge o cerere de asistența prevăzută la paragraful 1 lit. l), statul solicitat hotărăște dacă asistența poate fi acordată în anumite condiții sau dacă ar putea fi facuta ulterior ori sub o alta forma, având în vedere ca, dacă Curtea sau procurorul accepta aceste condiții, ei sunt ținuți să le respecte.

6.Statul solicitat care respinge o cerere de asistența face cunoscute fără întârziere motivele sale Curții sau procurorului.7.a) Curtea poate cere transferul temporar al unei persoane deținute pentru identificare sau să obțină mărturia sa ori să obțină de la aceasta orice alt fel de asistența. Aceasta persoana poate fi transferata dacă condițiile următoare sunt îndeplinite:

(i)persoana își da în mod liber și în cunoștința de cauza consimțământul sau la transfer; și(ii) statul solicitat își da acordul pentru transfer, sub rezerva condițiilor pe care acest stat și Curtea le convin.

b)Persoana transferata rămâne arestata. O dată realizat scopul transferului, Curtea o trimite înapoi fără întârziere în statul solicitat.8.a) Curtea apara caracterul confidențial al pieselor și informațiilor primite, în afară măsurilor necesare anchetei și procedurilor descrise în cerere.

b)Statul solicitat poate la nevoie sa comunice documente și informații procurorului cu titlu confidențial. Procurorul nu poate în acest caz să le utilizeze decât pentru a strânge elemente de proba noi.

c)Statul solicitat poate, fie din oficiu, fie la cererea procurorului, sa autorizeze în continuare divulgarea acestor documente și informații. Acestea pot în acest caz să fie folosite ca mijloc de proba conform dispozițiilor cap. V și VI și Regulamentului de procedura și de probe.9.a) (i) Dacă un stat parte primește, pe de o parte, de la Curte și, pe de altă parte, de la un alt stat, în cadrul unei obligații internaționale, cereri concurente având un alt obiect decât predarea sau extrădarea, el se straduieste, consultandu-se cu Curtea și cu acest alt stat, sa satisfacă cele doua cereri, la nevoie amanand-o pe una sau pe cealaltă sau subordonand-o anumitor condiții.

(ii)În lipsa concurenta cererilor este rezolvată conform principiilor stabilite la articolul 90.b) Cu toate acestea, când cererea Curții privește informații, bunuri sau persoane care se afla sub autoritatea unui stat terț sau a unei organizații internaționale, pe baza unui acord internațional, Statul solicitat informează Curtea despre aceasta și aceasta adresează cererea sa statului terț sau organizației internaționale.10.a) Dacă primește o cerere în acest sens, Curtea poate coopera cu statul parte care conduce o ancheta sau un proces privind un comportament care constituie o crima ce tine de competența Curții sau o crima grava potrivit dreptului intern al acestui stat și sa acorde asistența acestui stat.b) (i) Aceasta asistența conține mai ales:

a)transmiterea de depozitii, documente și alte elemente de proba strânse în cursul anchetei sau dintr-un proces judecat de Curte; șib) interogarea oricărei persoane deținute prin ordin al Curții.

(ii)în cazul prevăzut la pct. (i) lit. a):

a)transmiterea de documente și alte elemente de proba obținute cu asistența unui stat cere consimțământul acestui stat;

b)transmiterea de depozitii, documente și alte elemente de proba furnizate de un martor sau de un expert se face conform dispozițiilor art 68;

c)curtea poate, în condițiile prevăzute în prezentul paragraf, să soluționeze o cerere de asistența emanând de la un stat care nu este parte la prezentul statut.

Articolul 94Amânarea executării unei cereri datorită unei anchete sau urmăriri aflate în curs de desfășurare

1.Dacă executarea imediata a unei cereri ar dăuna bunului mers al anchetei sau urmăririi în curs într-o alta cauza decât aceea la care se referă cererea, statul solicitat poate amana executarea acesteia pe o perioadă stabilită de comun acord cu Curtea. Totuși aceasta amânare nu poate dura mai mult decât este necesar pentru a duce la bun sfasit ancheta sau urmărirea în cauza în statul solicitat. Înainte de a hotărî amânarea executării cererii statul solicitat examinează dacă asistența poate fi acordată imediat în anumite condiții.

2.Dacă hotărârea este luată pentru amânarea executării cererii conform paragrafului 1, procurorul poate totuși sa ceara luarea de măsuri de conservare a probelor potrivit art. 93 paragraful 1 lit. j).

Articolul 95Amânarea executării unei cereri datorită unei excepții de inadmisibilitate

Când Curtea examinează o excepție de inadmisibilitate conform art. 18 sau 19, statul solicitat poate amana executarea unei cereri făcute conform prezentului capitol asteptand sa decidă Curtea, în afară de cazul când Curtea nu a hotărât în mod expres ca procurorul poate continua sa strângă elemente de proba în aplicarea art. 18 sau 19.

Articolul 96Conținutul unei cereri care se referă la alte forme de cooperare decât cele prevăzute la articolul 93

1.O cerere care se referă la alte forme de cooperare prevăzute la art. 93 se face în scris. În caz de urgenta ea poate fi facuta prin orice mijloc lăsând o urma scrisă, cu condiția de a fi confirmată potrivit modalităților indicate la art. 87 paragraful 1 lit. a).

2.Cererea conține sau este însoțită de un dosar cuprinzând următoarele elemente:

a)expunerea succintă a obiectului cererii și naturii asistenței solicitate, inclusiv baza juridică și motivele cererii;

b)informații cat mai detaliate posibil asupra persoanei sau locului care trebuie să fie identificat sau localizat, în asa fel încât asistența solicitată să poată fi acordată;

c)expunerea succintă a faptelor esențiale care justifica cererea;

d)expunerea motivelor și explicarea detaliată a procedurilor sau a condițiilor ce trebuie respectate;

e)orice informație pe care o poate cere legislația statului solicitat pentru ca acesta sa dea curs cererii; șif) orice alta informație utila pentru ca asistența cerută să poată fi acordată.

3.La cererea Curții un stat parte tine cu aceasta consultații, fie de o maniera generală, fie în legătură cu o problemă specială, privind condițiile prevăzute de legislația sa care s-ar putea aplica asa cum se prevede la paragraful 2 lit. e). În timpul acestor consultări statul parte informează Curtea asupra exigențelor speciale ale legislației sale.

4.Dispozițiile prezentului articol se aplică, de asemenea, după caz, la o cerere de asistența adresată Curții.

Articolul 97Consultații

Când un stat parte este sesizat cu o cerere conform prezentului capitol și constata ca aceasta prezintă dificultăți care ar putea sa altereze sau sa împiedice executarea, consulta Curtea fără întârziere în vederea soluționării acestei probleme. Aceste dificultăți pot lua îndeosebi următoarele forme:

a)informațiile nu sunt suficiente pentru a da curs cererii;

b)în cazul unei cereri de predare persoana reclamata nu este gasita în ciuda tuturor eforturilor sau cercetările au permis să se stabilească ca persoana care se afla în statul de detenție nu este evident cea vizata în mandat; sauc) statul solicitat ar fi constrâns, pentru a da curs cererii sub forma sa actuala, sa încalce o obligație conventionala pe care o are deja față de un alt stat.

Articolul 98Cooperarea în legătură cu renunțarea la imunitate și consimțământul pentru predare

1.Curtea nu poate prezenta o cerere de asistența care ar constrânge statul solicitat sa acționeze de o maniera incompatibilă cu obligațiile care îi incumba în dreptul internațional în materie de imunitate a statelor sau de imunitate diplomatică a unei persoane sau bunuri ale unui stat terț, în afară de cazul în care a obținut în prealabil cooperarea acestui Stat terț în vederea ridicării imunitatii.

2.Curtea nu poate îndeplini executarea unei cereri de predare care ar constrânge statul solicitat sa acționeze de o maniera incompatibilă cu obligațiile ce îi revin în baza acordurilor internaționale potrivit cărora consimțământul statului de trimitere este necesar pentru a fi predată Curții o persoană a acestui stat, în afară de cazul în care Curtea nu poate obține în prealabil cooperarea statului de trimitere pentru ca el sa consimtă la predare.

Articolul 99Îndeplinirea cererilor formulate în temeiul art. 93 și 96

1.Statul solicitat da curs cererilor de asistența conform procedurii prevăzute de legislația sa și, în afară de cazul în care aceasta legislație nu o interzice, în modalitatea arătată în cerere, inclusiv indeplinind orice procedura indicată în aceasta sau autorizând persoanele indicate în cerere să fie prezente și sa participe la executarea cererii.

2.În caz de cerere urgenta documentele sau probele produse pentru a răspunde la aceasta sunt trimise de urgenta la cererea Curții.

3.Răspunsurile statului solicitat sunt comunicate în limba și în forma lor originala.

4.Fără prejudicierea celorlalte articole din prezentul capitol, când aceasta este necesar pentru a executa ef i cient o cerere căreia i se poate da curs fără a se recurge la măsuri de constrângere, mai ales când este vorba de a audia sau de a lua declarații unei persoane care acționează de bunăvoie, inclusiv în afară prezentei autorităților statului parte solicitat, când aceasta este hotărâtoare pentru buna executare a cererii sau când este vorba de a inspecta un site public sau un alt loc public fără a-l modifica, procurorul poate realiza obiectul cererii direct pe teritoriul statului, potrivit modalităților următoare:

a)când Statul solicitat este statul pe teritoriul căruia se susține ca s-a comis crima și exista o decizie asupra admisibilității, potrivit art. 18 sau 19, procurorul poate să execute direct cererea după ce a avut cu statul solicitat consultări cat mai extinse posibil;

b)în celelalte cazuri procurorul poate executa cererea după consultări cu statul parte solicitat și ținând seama de condițiile sau preocuparile rezonabile pe care acest stat le-a pus eventual în valoare. Când statul solicitat constata ca executarea unei cereri la care se referă prezentul alineat prezintă dificultăți, consulta imediat Curtea în vederea remedierii acestora.

5.Dispozițiile autorizând persoana audiată sau interogată de Curte, conform art. 72, sa invoce restricțiile prevăzute pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale privind securitatea naționala se aplică, de asemenea, executării cererilor de asistența la care se referă prezentul articol.

Articolul 100Cheltuieli

1.Cheltuielile obișnuite aferente executării cererilor pe teritoriul statului solicitat sunt în sarcina acestui stat, cu excepția cheltuielilor următoare, care sunt în sarcina Curții:

a)cheltuieli legate de călătoria și de protecția martorilor și experților sau de transferul detinutilor în baza art. 93;

b)cheltuieli de traducere, de interpretare și de transcriere;

c)cheltuieli de deplasare și de sejur ale judecătorilor, procurorului, procurorilor adjuncți, grefierului, grefierului adjunct și ale membrilor personalului tuturor organelor Curții;

d)costul expertizelor sau rapoartelor cerute de Curte;

e)cheltuieli legate de transportul persoanelor predate Curții de către statul de detenție; șif) după consultare, toate cheltuielile extraordinare pe care le poate determina executarea unei cereri.

2.dispozițiile paragrafului 1 se aplică, după caz, cererilor adresate Curții de statele părți. În acest caz Curtea preia în sarcina sa cheltuielile obișnuite de executare.

Articolul 101Regula specialitatii

1.O persoana predată Curții în aplicarea prezentului statut nu poate fi urmărită, pedepsita sau deținută din cauza comportamentelor anterioare predării sale, dacă acestea nu sunt elementele constitutive ale crimei pentru care ea a fost predată.

2.Curtea poate cere statului care i-a predat o persoană o derogare de la condițiile prevăzute la paragraful 1. Ea furnizează, la nevoie, informații suplimentare conform art. 91. Statele părți sunt abilitate sa acorde o derogare Curții și trebuie să depună eforturi în acest sens.

Articolul 102Folosirea termenilor

În scopurile prezentului statut, se înțelege prin:

a)predare - faptul pentru un stat de a preda o persoană Curții, în aplicarea prezentului statut;

b)extrădare - faptul pentru un stat de a preda o persoană unui alt stat, în aplicarea unui tratat, a unei convenții sau a legislației naționale.

Capitolul XExecutare

Articolul 103Rolul statelor în executarea pedepselor cu închisoarea

1.a) Pedepsele cu închisoarea sunt executate într-un stat desemnat de Curte din lista statelor care i-au făcut cunoscut ca sunt dispuse da primească condamnați.

b)Când declara ca este dispus sa primească condamnați, un stat poate însoți acceptarea de condiții care trebuie să fie acceptate de Curte și să fie conforme dispozițiilor prezentului capitol.

c)Statul desemnat într-o cauza data face cunoscut prompt Curții dacă el accepta sau nu desemnarea.2.a) Statul însărcinat cu executarea avizează Curtea asupra oricărei circumstanțe, inclusiv asupra realizării oricărei condiții convenite în aplicarea paragrafului 1, care ar fi de natura sa modifice sensibil condițiile sau durata detentiei. Curtea este avizată cu cel puțin 45 de zile înainte de orice circumstanță de acest tip cunoscută sau previzibila. În acest termen statul însărcinat cu executarea nu ia nici o măsura care ar putea fi contrară obligațiilor sale în virtutea art. 110.b) Dacă Curtea nu poate accepta schimbarea circumstanțelor vizate la lit. a), ea avizează statul însărcinat cu executarea și procedează conform art. 104 paragraful 1.3. Când își exercită competența de desemnare conform paragrafului a), Curtea ia în considerare:

a)principiul conform căruia statele părți trebuie să împartă răspunderea executării pedepselor cu închisoarea, conform principiilor repartizării echitabile enunțate în Regulamentul de proceduri și de probe;

b)regulile convenționale ale dreptului internațional, general acceptate, care guvernează tratamentul detinutilor;

c)opiniile persoanei condamnate;

d)naționalitatea persoanei condamnate; șie) orice alta circumstanță referitoare la crima, la situația persoanei condamnate sau la executarea efectivă a pedepsei, susceptibilă de a orienta alegerea statului însărcinat cu executarea.

4.Dacă nici un stat nu este desemnat conform paragrafului 1, pedeapsa cu închisoarea este executată într-o instituție penitenciara comunicată de statul gazda, în condițiile definite în acordul de sediu menționat la art. 3 paragraful 2. În acest caz cheltuielile aferente executării pedepsei sunt în sarcina Curții.

Articolul 104Modificarea desemnării statului însărcinat cu executarea

1.Curtea poate decide în orice moment sa transfere un condamnat într-o închisoare din alt stat.

2.Persoana condamnata de Curte poate în orice moment sa ceara acesteia transferul sau în afară statului însărcinat cu executarea.

Articolul 105Executarea pedepsei

1.Sub rezerva condițiilor pe care eventual un stat le-a formulat, potrivit art. 103 paragraful 1 lit b), pedeapsa cu închisoarea este executorie pentru statele părți, care nu pot în nici un caz sa o modifice.

2.Curtea are singura dreptul de a se pronunța asupra unei cereri de revizuire a deciziei sale asupra vinovatiei sau pedepsei. Statul însărcinat cu executarea nu împiedica condamnatul să prezinte o asemenea cerere.

Articolul 106Controlul executării pedepsei în condiții de detenție

1.Executarea unei pedepse cu închisoarea este supusă controlului Curții. Ea este conformă regulilor convenționale internaționale general acceptate în materie de tratament al detinutilor.

2.Condițiile de detenție sunt reglementate de legislația statului însărcinat cu executarea. Ele sunt conforme regulilor convenționale internaționale general acceptate în materie de tratament al detinutilor. Ele nu pot în nici un caz să fie nici mai mult nici mai puțin favorabile decât cele pe care statul însărcinat cu executarea le rezerva detinutilor condamnați pentru infracțiuni similare.

3.Comunicarea dintre condamnat și Curte este libera și confidențială.

Articolul 107Transferul condamnatului care și-a executat pedeapsa

1.O dată pedeapsa executată o persoană care nu este resortisant al statului însărcinat cu executarea poate fi transferata, conform legislației statului însărcinat cu executarea, într-un alt stat care accepta sau este ținut sa îl primească sau într-un alt stat care accepta sa îl primească ca răspuns la dorința pe care persoana a exprimat-o, de a fi transferata în acest stat, în afară de cazul în care statul însărcinat cu executarea nu autorizeaza aceasta persoana sa rămână pe teritoriul sau.

2.Cheltuielile aferente transferului condamnatului într-un alt stat, în aplicarea paragrafului 1, sunt suportate de Curte dacă nici un stat nu le preia în sarcina sa.

3.Sub rezerva dispozițiilor art. 108 statul de detenție poate, de asemenea, în aplicarea legislației sale, sa extrădeze sau sa transfere în orice alt mod persoana statului care a cerut extrădarea sau predarea sa în scopul judecării sau executării unei pedepse.

Articolul 108Limite în materie de urmăriri sau de condamnări pentru alte infracțiuni

1.Condamnatul deținut de statul însărcinat cu executarea nu poate fi urmărit, condamnat sau extrădat către un stat terț pentru un comportament anterior transferului sau în statul însărcinat cu executarea, în afară de cazul în care Curtea nu a aprobat aceste urmăriri, aceasta condamnare sau aceasta extrădare la cererea statului însărcinat cu executarea.

2.Curtea statuează asupra problemei după ce l-a ascultat pe condamnat.

3.Paragraful 1 încetează să se aplice dacă condamnatul rămâne în mod voluntar peste 30 de zile pe teritoriul statului însărcinat cu executarea după ispasirea totalității pedepsei pronunțate de Curte sau dacă el revine pe teritoriul acestui stat după ce l-a părăsit.

Articolul 109Executarea amenzilor și a măsurilor de confiscare

1.Statele părți fac să se execute pedepsele cu amendă și măsurile de confiscare ordonate de Curte în baza cap. VII, fără prejudicierea terților de buna-credința și conform procedurii prevăzute de legislația lor interna.

2.Când un stat parte nu este în măsura sa dea efect ordonanței de confiscare, el ia măsuri pentru recuperarea valorii produsului, bunurilor sau activelor a căror confiscare a fost ordonată de Curte, fără prejudicierea drepturilor terților de buna-credința.

3.Bunurile sau produsul vânzării bunurilor imobiliare sau, după caz, a altor bunuri, obținute de statele părți în executarea unei hotărâri a Curții, sunt transferate Curții.

Articolul 110Examinarea de Curte a problemei reducerii pedepsei

1.Statul însărcinat cu executarea nu poate elibera persoana deținută înaintea executării pedepsei pronunțate de Curte.

2.Curtea are singura dreptul sa decidă reducerea pedepsei. Ea se pronunța după ce l-a ascultat pe condamnat.

3.Când persoana a ispasit două treimi din pedeapsa sau a executat 25 de ani de închisoare în cazul condamnării pe viața, Curtea reexamineaza pedeapsa pentru a stabili dacă este cazul sa o reducă. Ea nu procedează la aceasta reexaminare înaintea acestui termen.

4.La reexaminarea prevăzută la paragraful 3 Curtea poate reduce pedeapsa dacă constata ca una sau mai multe dintre condițiile următoare sunt îndeplinite:

a)persoana a manifestat, de la început și în mod continuu, voința de a coopera cu Curtea în anchetele și urmăririle efectuate de aceasta;

b)persoana a facilitat spontan executarea deciziilor și ordonanțelor Curții în alte cazuri, în special ajutandu-o sa localizeze activele care fac obiectul deciziilor prin care se dispune confiscarea lor, plata unei amenzi sau o reparatie și care pot fi folosite în favoarea victimelor; sauc) alți factori prevăzuți în Regulamentul de procedura și de probe atesta o schimbare de circumstanțe evidenta a consecințelor apreciabile de natura să justifice reducerea pedepsei.

5.Dacă la reexaminarea prevăzută la paragraful 3 Curtea stabilește că nu este cazul să fie redusă pedeapsa, ea reexamineaza în continuare problema reducerii pedepsei la intervalele prevăzute în Regulamentul de procedura și de probe și aplicând criteriile enunțate în acesta.

Articolul 111Evadarea

Dacă un condamnat evadeaza de la locul sau de detenție și părăsește statul însărcinat cu executarea pedepsei, acest stat poate, după consultarea Curții, sa ceara statului în care se afla condamnatul sa îi fie predat în aplicarea acordurilor bilaterale sau multilaterale în vigoare sau sa ceara Curții să solicite predarea acestei persoane, conform cap. IX. Când Curtea solicita predarea unei persoane, ea poate să ceara ca aceasta persoana să fie predată statului în care ea își ispaseste pedeapsa sau altui stat pe care îl desemnează.

Capitolul XIAdunarea statelor părți

Articolul 112Adunarea statelor părți

1.Se constituie o Adunare a statelor părți la prezentul statut.

Fiecare stat parte are în cadrul ei un reprezentant, care poate fi asistat de supleanți și de consilier. Celelalte state care au semnat statutul sau Actul final pot sa participe cu titlu de observatori.

2.Adunarea:

a)examinează și adopta, dacă este cazul, recomandările Comisiei pregătitoare;

b)da presedintiei, procurorului și grefierului orientări generale pentru administrarea Curții;

c)examinează rapoartele și activitățile biroului stabilit în baza paragrafului 3 și ia măsurile cerute;

d)examinează și hotărăște bugetul Curții;

e)decide, dacă este cazul, conform art. 36, sa modifice numărul judecătorilor;

f)examinează, conform art. 87 paragrafele 5 și 7, orice problema referitoare la necooperarea statelor;

g)se achită de orice alta funcție compatibila cu dispozițiile prezentului statut și ale Regulamentului de procedura și de probe.

3.a) Adunarea statelor părți are un birou compus dintr-un președinte, doi vicepreședinți și 18 membri aleși de ea pe o perioadă de 3 ani.

b)Biroul are un caracter reprezentativ, ținând seama îndeosebi de principiul repartizării geografice echitabile și de necesitatea asigurării unei reprezentari adecvate principalelor sisteme juridice ale lumii.

c)Biroul se reuneste ori de câte ori este necesar, dar cel puțin o dată pe an. El ajuta Adunarea statelor părți să se achite de responsabilitățile sale.

4.Adunarea creează celelalte organe subsidiare pe care le considera necesare, îndeosebi un mecanism de control independent care procedează la inspecții, evaluări și anchete cu scopul administrării Curții cat mai eficace și mai economic posibil.

5.Președintele Curții, procurorul și grefierul sau reprezentanții lor participa, după cum se convine, la reuniunile Adunării statelor părți și ale biroului.

6.Adunarea statelor părți se reuneste o dată pe an și, când circumstanțele o cer, ea tine sesiuni extraordinare la sediul Curții sau la sediul Organizației Națiunilor Unite. În afară de cazul în care prezentul statut dispune altfel, sesiunile extraordinare sunt convocate de către birou fie din oficiu, fie la cererea unei treimi a statelor părți.

7.Fiecare stat parte dispune de un vot. Adunarea statelor părți și biroul se straduiesc în măsura posibilităților sa adopte deciziile prin consens. În cazul în care consensul nu este posibil și dacă prin statut nu se dispune altfel:

a)deciziile asupra chestiunilor de fond sunt luate cu majoritatea de două treimi a celor prezenți și votanti, majoritatea absolută a statelor părți constituind cvorumul pentru vot;

b)deciziile asupra chestiunilor de procedura sunt luate cu majoritatea simpla a statelor părți prezente și participante la vot.

8.Un stat parte aflat în întârziere cu plata contribuției sale la cheltuielile Curții nu poate participa la vot, nici în adunare și nici în birou dacă suma arieratelor este egala sau superioară contribuției pe care o datorează pentru ultimii doi ani împliniți. Adunarea poate totuși autoriza acest stat sa participe la vot în Adunarea statelor părți și în birou dacă ea constata ca aceasta lipsa este datorată unor circumstanțe independente de voința acestuia.

9.Adunarea statelor părți adopta propriul sau regulament interior.

10.Limbile oficiale și limbile de lucru ale Adunării statelor părți sunt cele ale Adunării generale a Națiunilor Unite.

Capitolul XIIFinanțare

Articolul 113Regulamentul financiar și regulile de gestiune financiară

În afară unei dispoziții contrare exprese, toate problemele financiare care se referă la Curte și la reuniunile Adunării statelor părți, inclusiv ale biroului și ale organelor subsidiare ale acesteia, sunt reglementate de prezentul statut, Regulamentul financiar și de regulile de gestiune financiară adoptate de Adunarea statelor părți.

Articolul 114Reglementarea cheltuielilor

Cheltuielile Curții și ale Adunării statelor părți, inclusiv ale biroului și ale organelor subsidiare ale acesteia, sunt reglementate prin preluări din resursele financiare ale Curții.

Articolul 115Resurse financiare ale Curții și ale Adunării statelor părți

Cheltuielile Curții și ale Adunării statelor părți, inclusiv ale biroului și organelor subsidiare ale acesteia, înscrise în bugetul hotărât de Adunarea statelor părți, sunt finanțate din următoarele surse:

a)contribuțiile statelor părți;

b)resursele financiare furnizate de Organizația Națiunilor Unite, sub rezerva aprobării date de adunarea generală îndeosebi în cazul cheltuielilor legate de sesizarea Curții de către Consiliul de Securitate.

Articolul 116Contribuții voluntare

Fără a se aduce atingere art. 115, Curtea poate primi și utiliza cu titlu de resurse financiare suplimentare contribuțiile voluntare ale guvernelor, organizațiilor internaționale, particularilor, întreprinderilor și ale altor organisme, potrivit criteriilor stabilite în materie de Adunarea statelor părți.

Articolul 117Calculul contribuțiilor

Contribuțiile statelor părți sunt calculate după un barem de cote-părți convenit, bazat pe baremul adoptat de Organizația Națiunilor Unite pentru bugetul sau ordinar și adaptat conform principiilor pe care acest barem este fondat.

Articolul 118Verificarea anuală a conturilor

Rapoartele, documentele și conturile Curții, inclusiv situațiile sale financiare anuale, sunt verificate în fiecare an de un controlor independent.

Capitolul XIIIClauze finale

Articolul 119Reglementarea diferendelor

1.Orice diferend referitor la funcțiile judiciare ale Curții este reglementat prin decizie a Curții.

2.Orice alt diferend între doua sau mai multe state părți privind interpretarea sau aplicarea prezentului statut, care nu este rezolvat pe cale de negocieri în 3 luni de la începerea acestuia, este trimis Adunării statelor părți. Adunarea statelor părți poate incerca sa rezolve ea însăși diferendul sau să facă recomandări asupra altor mijloace de a-l reglementa, inclusiv trimiterea la Curtea Internationala de Justiție, în conformitate cu statutul acesteia.

Articolul 120Rezerve

Prezentul statut nu admite nici o rezervă.

Articolul 121Amendamente

1.La expirarea unei perioade de 7 ani începând de la data intrării în vigoare a prezentului statut, orice stat parte poate propune amendamente la acesta. Textul propunerii de amendament este supus secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, care îl comunică fără întârziere statelor părți.

2.În cel puțin 3 luni de la data acestei comunicări Adunarea statelor părți, la reuniunea următoare, decide cu majoritatea membrilor săi prezenți și votanti să se sesizeze sau nu de aceasta propunere. Adunarea statelor părți poate examina ea însăși aceasta propunere sau sa convoace o conferința de revizuire dacă problema ridicată o justifica.

3.Adoptarea unui amendament la o reuniune a Adunării statelor părți sau la o conferința de revizuire cere, dacă nu este posibil să se ajungă la consens, majoritatea de două treimi a statelor părți.

4.Sub rezerva dispozițiilor paragrafului 5, un amendament intră în vigoare față de toate statele părți la un an după ce șapte optimi dintre ele au depus instrumentele lor de ratificare sau de acceptare pe lângă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

5.Un amendament la art. 5, 6, 7 și 8 din prezentul statut intră în vigoare față de Statele Părți care l-au acceptat după un an de la depunerea instrumentelor lor de ratificare sau de acceptare. Curtea nu își exercită competența în raport cu o crima care face obiectul acestui amendament când aceasta crima a fost comisă de un resortisant al unui stat parte care nu a acceptat amendamentul pe teritoriul acestui stat.

6.Dacă un amendament a fost acceptat de șapte optimi dintre statele părți conform paragrafului 4, orice stat parte care nu l-a acceptat poate să sa retragă din statut cu efect imediat, în pofida prevederilor art. 127 paragraful 1, dar sub rezerva art. 127 paragraful 2, notificând retragerea sa în cel puțin un an după intrarea în vigoare a acestui amendament.

7.Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite comunică tuturor statelor părți amendamentele adoptate în cadrul unei reuniuni a Adunării statelor părți sau ale unei conferințe de revizuire.

Articolul 122Amendamente la dispozițiile cu caracter instituțional

1.Oricare stat parte poate propune, în pofida prevederilor art. 121 paragraful 1, amendamente la dispozițiile cu caracter exclusiv instituțional ale prezentului statut, și anume art. 35, 36 paragrafele 8 și 9, art. 37, 38, 39 paragrafele 1 (primele doua fraze), 2 și 4, art. 42 paragrafele 4-9, art. 43 paragrafele 2 și 3, art. 44, 46, 47 și 49. Textul oricărui amendament propus este supus secretarului general al Organizației Națiunilor Unite sau oricărei alte persoane desemnate de Adunarea statelor părți, care îl comunică fără întârziere tuturor statelor părți și celorlalți participanți la adunare.

2.Amendamentele la care se referă prezentul articol, pentru care nu este posibil să se ajungă la un consens, sunt adoptate de Adunarea statelor părți sau de o conferința de revizuire cu majoritatea de două treimi a statelor părți. Ele intră în vigoare față de toate statele părți după 6 luni de la adoptarea lor de adunare sau de conferința de revizuire.

Articolul 123Revizuirea statutului

1.La 7 ani după intrarea în vigoare a prezentului statut, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va convoca o conferința de revizuire cu scopul de a examina orice amendament la prezentul statut. Examinarea va putea să se refere mai ales, dar nu în mod exclusiv, la lista crimelor prevăzută la art. 5. Conferința va fi deschisă participanților la Adunarea statelor părți în aceleași condiții.

2.În orice moment în continuare, la cererea unui stat parte și în scopurile enunțate la paragraful 1, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, cu aprobarea majorității statelor părți, va convoca o conferința de revizuire.

3.Adoptarea și intrarea în vigoare a oricărui amendament la prezentul statut, examinat de o conferința de revizuire, sunt reglementate de dispozițiile art. 121 paragrafele 3-7.

Articolul 124

Eliminat.

24.03.2018Articolul 124, Capitolul XIII a fost eliminat de REZOLUȚIA ASP-CPI/14/Res.2 din 26 noiembrie 2015, ratificată prin LEGEA nr. 68 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 21 martie 2018

Articolul 125Semnare, ratificare, acceptare, aprobare sau aderare

1.Prezentul statut este deschis spre semnare tuturor statelor la 17 iulie 1998, la sediul Organizației Națiunilor Unite pentru alimentație și agricultura, din Roma. El rămâne deschis pentru semnare până la 17 octombrie 1998 la Ministerul Afacerilor Externe al Italiei, la Roma, iar după această dată, până la 31 decembrie 2000, la sediul Organizației Națiunilor Unite de la New York.

2.Prezentul statut este supus ratificării, acceptării sau aprobării statelor semnatare. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

3.Prezentul statut este deschis aderării tuturor statelor. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

Articolul 126Intrarea în vigoare

1.Prezentul statut va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează celei de-a saizecea zi după data depunerii celui de-al saizecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare pe lângă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

2.Fața de fiecare stat care ratifica, accepta sau aproba prezentul statut sau adera la acesta după depunerea celui de-al saizecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, statutul intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează celei de-a saizecea zi după depunerea de către acest stat a instrumentului sau de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

Articolul 127Retragere

1.Orice stat parte poate, pe cale de notificare scrisă adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, să se retragă de la prezentul statut. Retragerea are efect după un an de la data la care notificarea a fost primită, dacă aceasta nu prevede o dată ulterioară.

2.Retragerea nu scutește statul de obligațiile puse în sarcina sa de prezentul statut atunci când el era parte la acesta, inclusiv de obligațiile financiare aferente, și nu afectează nici cooperarea stabilită cu Curtea cu ocazia anchetelor și procedurilor penale față de care statul avea obligația de a coopera înainte de data la care retragerea a avut efect. Retragerea nu afectează cu nimic urmărirea examinării cauzelor cu care Curtea era deja sesizată înainte de data la care urmărirea avea efect.

Articolul 128Texte de referința

Originalul prezentului statut, ale cărui texte în engleza, arabă, chineza, spaniola, franceza și rusa au aceeași valoare, va fi depus pe lângă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, care va remite copie certificată pentru conformitate tuturor statelor.

Drept care subsemnații, legal împuterniciți de guvernul respectiv, am semnat prezentul statut.

Întocmit la Roma la 17 iulie 1998.

Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.