Statutul din 17 iulie 1998

Statutul din 17 iulie 1998 · Legislație

Notă *) Traducere

PREAMBUL

Statele părţi la prezentul statut,

constiente ca toate popoarele sunt unite prin legături strânse, iar culturile lor formează un patrimoniu comun şi preocupate de faptul ca acest mozaic delicat ar putea fi distrus în orice moment,

având în constiinta ca în cursul acestui secol milioane de copii, de femei şi de bărbaţi au fost victime ale unor atrocitati care sfideaza imaginatia şi lezeaza profund constiinta umană,

recunoscând ca prin crimele de o asemenea gravitate se ameninta pacea, securitatea şi bunăstarea lumii,

afirmând ca cele mai grave crime care privesc ansamblul comunităţii internaţionale nu pot rămâne nepedepsite şi ca reprimarea lor trebuie să fie asigurată efectiv prin măsuri luate în cadrul naţional şi prin întărirea cooperării internaţionale,

determinate sa pună capăt impunitatii autorilor acestor crime şi sa coopereze astfel pentru prevenirea unor noi crime,

reamintind ca este de datoria fiecărui stat sa supună jurisdicţiei sale penale pe responsabilii de crime internaţionale, reafirmand scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite şi, în special, ca toate statele trebuie să se abţină de a recurge la ameninţarea sau folosirea forţei, fie împotriva integrităţii teritoriale sau independentei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite,

subliniind în aceasta privinta ca nimic din prezentul statut nu poate fi interpretat ca autorizând un stat parte sa intervină într-un conflict armat sau în afacerile interne ale unui alt stat,

determinate ca, în aceste scopuri şi în interesul generaţiilor prezente şi viitoare, sa înfiinţeze o curte penală internationala permanenta şi independenta, în relaţie cu sistemul Naţiunilor Unite, având competenţa în legătură cu crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunităţii internaţionale,

subliniind ca aceasta curte penală internationala la înfiinţarea căreia se referă prezentul statut este complementara jurisdictiilor penale naţionale,

hotărâte sa garanteze în mod durabil respectarea şi realizarea justiţiei internaţionale,

au convenit cele ce urmează:

Capitolul 1Înfiinţarea Curţii

Articolul 1Curtea

Se înfiinţează o Curte penală internationala (Curtea) ca instituţie permanenta, care poate să îşi exercite competenţa faţă de persoane pentru crimele cele mai grave, având un rasunet internaţional în sensul prezentului statut. Ea este complementara jurisdictiilor penale naţionale. Competenţa şi funcţionarea sa sunt reglementate de dispoziţiile prezentului statut.

Articolul 2Legătură Curţii cu Natiunile Unite

Curtea este legată de Natiunile Unite printr-un acord care trebuie să fie aprobat de Adunarea statelor părţi la prezentul statut, apoi încheiat de preşedintele Curţii în numele acesteia.

Articolul 3Sediul Curţii

1.Curtea îşi are sediul la Haga, în Olanda (statul gazda).

2.Curtea şi statul gazda convin asupra unui acord de sediu care trebuie să fie aprobat de Adunarea Statelor Părţi, apoi încheiat de preşedintele Curţii în numele acesteia.

3.Dacă socoteşte de cuviinţă, Curtea poate să funcţioneze într-un alt loc potrivit dispoziţiilor prezentului statut.

Articolul 4Regimul şi competentele juridice ale Curţii

1.Curtea are personalitate juridică internationala. Ea are, de asemenea, capacitatea juridică necesară pentru a-şi exercită funcţiile şi îndeplini misiunea.

2.Curtea poate să îşi exercite funcţiile şi competentele, potrivit prezentului statut, pe teritoriul oricărui stat parte, iar printr-o convenţie în acest scop, pe teritoriul oricărui alt stat.

Capitolul 2Competenţa, admisibilitate şi drept aplicabil

Articolul 5Crimele care intră în competenţa Curţii

1.Competenţa Curţii este limitată la crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunităţii internaţionale. În baza prezentului statut Curtea are competenţa în ceea ce priveşte următoarele crime:

a)crima de genocid;

b)crimele împotriva umanităţii;

c)crimele de război;

d)crima de agresiune.

2.Curtea îşi va exercita competenţa în ceea ce priveşte crima de agresiune când va fi adoptată o dispoziţie conform art. 121 şi 123, care va defini aceasta crima şi va fixa condiţiile exercitării competentei Curţii în ceea ce o priveşte. Aceasta dispoziţie va trebui să fie compatibila cu dispoziţiile pertinente ale Cartei Naţiunilor Unite.

Articolul 6Crima de genocid

În scopurile prezentului statut, prin crima de genocid se înţelege oricare dintre faptele menţionate mai jos, săvârşită cu intenţia de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, şi anume:

a)uciderea de membri ai grupului;

b)vătămarea grava a integrităţii fizice sau mintale privind membri ai grupului;

c)supunerea cu intenţie a grupului unor condiţii de existenta care să antreneze distrugerea sa fizica totală sau parţială;

d)măsuri vizând împiedicarea naşterilor în sanul grupului;

e)transferarea forţată de copii aparţinând unui grup în alt grup.

Articolul 7Crime împotriva umanităţii

1.În scopurile prezentului statut, prin crima împotriva umanităţii se înţelege una dintre faptele menţionate mai jos, când aceasta este comisă în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile şi în cunoştinţa de acest atac:

a)omorul;

b)exterminarea;

c)supunerea la sclavie;

d)deportarea sau transferarea forţată de populaţie;

e)intemnitarea sau alta forma de privare grava de libertate fizica, cu violarea dispoziţiilor fundamentale ale dreptului internaţional;

f)tortura;

g)violul, sclavajul sexual, prostituţia forţată, graviditatea forţată, sterilizarea forţată sau orice alta forma de violenta sexuală de o gravitate comparabila;

h)persecutarea oricărui grup sau a oricărei colectivităţi identificabile din motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios sau sexual, în sensul paragrafului 3, ori în funcţie de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional, în corelare cu orice act prevăzut în prezentul paragraf sau orice crima de competenţa Curţii;

i)disparitiile forţate de persoane;

j)crima de apartheid;

k)alte fapte inumane cu caracter analog cauzand cu intenţie suferinţe mari sau vătămări grave ale integrităţii fizice ori ale sănătăţii fizice sau mintale.

2.În scopurile paragrafului 1;

a)prin atac îndreptat împotriva unei populaţii civile se înţelege comportamentul care consta în comiterea multipla de acte vizate la paragraful 1 împotriva oricărei populaţii civile, în aplicarea sau în sprijinirea politicii unui stat ori a unei organizaţii având ca scop un asemenea atac;

b)prin exterminare se înţelege îndeosebi fapta de a impune cu intenţie condiţii de viaţa, ca privarea accesului la hrana şi la medicamente, cu scopul de a antrena distrugerea unei părţi a populaţiei;

c)prin supunerea la sclavie se înţelege fapta de a exercita asupra unei persoane unul sau ansamblul atributelor legate de dreptul de proprietate, inclusiv în cadrul traficului de fiinţe umane, în special de femei şi copii;

d)prin deportare sau transfer fortat de populaţie se înţelege fapta de a deplasa în mod fortat persoane, expulzandu-le sau prin alte mijloace coercitive, din regiunea în care ele se afla legal, fără motive admise în dreptul internaţional;

e)prin tortura se înţelege fapta de a cauza cu intenţie durere sau suferinţe acute, fizice sau mintale, unei persoane care se afla sub paza sau controlul făptuitorului; înţelesul acestui termen nu se extinde la durerea sau suferinţele rezultând exclusiv din sancţiuni legale, care sunt inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele;

f)prin graviditate forţată se înţelege deţinerea ilegala a unei femei însărcinate în mod fortat, cu intenţia de a modifica compozitia etnică a unei populaţii sau de a comite alte violari grave ale dreptului internaţional. Aceasta definiţie nu poate în nici un fel să fie interpretată ca având o incidenţa asupra legilor naţionale referitoare la graviditate;

g)prin persecutie se înţelege denegarea cu intenţie şi grav de drepturi fundamentale cu violarea dreptului internaţional, din motive legate de identitatea grupului sau colectivităţii care face obiectul acesteia;

h)prin crima de apartheid se înţelege fapte inumane analoage celor vizate la paragraful 1, comise în cadrul unui regim institutionalizat de oprimare sistematica şi de dominare a unui grup rasial asupra oricărui alt grup rasial sau oricăror alte grupuri rasiale şi cu intenţia de a menţine acest regim;

i)prin disparitii forţate de persoane se înţelege cazurile în care persoanele sunt arestate, deţinute sau rapite de către un stat ori o organizaţie politica sau cu autorizarea, sprijinul ori asentimentul acestui stat sau al acestei organizaţii, care refuza apoi sa admită ca aceste persoane sunt private de libertate sau sa dezvaluie soarta care le este rezervată ori locul unde se afla, cu intenţia de a le sustrage protecţiei legii pe o perioadă prelungită.

3.În scopurile prezentului statut, prin termenul sex se înţelege unul sau celălalt sex, masculin ori feminin, după contextul societăţii. El nu implica nici un alt sens.

Articolul 8Crime de război

1.Curtea are competenţa în ceea ce priveşte crimele de război, îndeosebi când aceste crime se înscriu într-un plan sau o politica ori când ele fac parte dintr-o serie de crime analoage comise pe scara larga.

2.În scopurile statutului, prin crime de război se înţelege:

a)infracţiunile grave la convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, şi anume oricare dintre faptele menţionate mai jos, dacă ele se referă la persoane sau bunuri protejate de dispoziţiile convenţiilor de la Geneva:

(i)omuciderea intenţionată;

(îi) tortura şi tratamentele inumane, inclusiv experientele biologice;

(iii)fapta de a cauza cu intenţie suferinţe mari sau de a vătăma grav integritatea fizica ori sănătatea;

(iv)distrugerea şi însuşirea de bunuri, nejustificate de necesitaţi militare şi executate pe scara larga într-un mod ilicit şi arbitrar;

(v)fapta de a constrânge un prizonier de război sau o persoană protejata sa servească în forţele unei puteri inamice;

(vi)fapta de a priva cu intenţie un prizonier de război sau oricare altă persoană protejata de dreptul sau de a fi judecata regulamentar şi impartial;

(vii)deportarea sau transferul ilegal ori detenţia ilegala;

(viii)luarea de ostatici;

b)celelalte violari grave ale legilor şi cutumelor aplicabile conflictelor armate internaţionale în cadrul stabilit al dreptului internaţional, şi anume una dintre faptele ce urmează:

(i)fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva populaţiei civile în general sau împotriva civililor care nu participa direct la ostilitati;

(îi) fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva bunurilor cu caracter civil, adică a celor care nu sunt obiective militare;

(iii)fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva personalului, instalaţiilor, materialului, unităţilor sau vehiculelor folosite în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar sau de menţinere a păcii conform Cartei Naţiunilor Unite, cu condiţia ca acestea să aibă dreptul la protecţia pe care dreptul internaţional al conflictelor armate o garantează civililor şi bunurilor cu caracter civil;

(iv)fapta de a lansa intentionat un atac ştiind ca el va cauza în mod incidental pierderi de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile, raniri ale persoanelor civile, pagube bunurilor cu caracter civil sau daune extinse, de durata şi grave, mediului înconjurător care ar fi vadit excesive în raport cu ansamblul avantajului militar concret şi direct asteptat;

(v)fapta de a ataca sau bombarda, prin orice mijloace, oraşe, sate, locuinţe sau construcţii care nu sunt aparate şi care nu sunt obiective militare;

(vi)fapta de a omori sau de a rani un combatant care, după ce a depus armele sau nemaiavand mijloace de a se apara, s-a predat fără condiţii;

(vii)fapta de a utiliza pe nedrept pavilionul parlamentar, drapelul sau insignele militare şi uniforma inamicului sau ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi semnele distinctive prevăzute de convenţiile de la Geneva şi, făcând aceasta, de a cauza pierderi de vieţi omeneşti sau raniri grave;

(viii)transferarea, direct sau indirect, de către o putere ocupanta, a unei părţi a populaţiei sale civile, în teritoriul pe care ea îl ocupa, sau deportarea ori transferarea în interiorul sau în afară teritoriului ocupat a totalităţii sau a unei părţi a populaţiei din acest teritoriu;

(ix)fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva clădirilor consacrate religiei, învăţământului, artei, ştiinţei sau acţiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor şi locurilor unde bolnavii sau răniţii sunt adunaţi, cu condiţia ca aceste construcţii sa nu fie obiective militare;

(x)fapta de a supune persoanele unei părţi adverse căzute în puterea sa la mutilari ori la experienţe medicale sau ştiinţifice de orice fel, care nu sunt motivate de un tratament medical, dentar sau spitalicesc, nici efectuate în interesul acestor persoane, ci care atrag moartea acestora sau le pun grav sănătatea în pericol;

(xi)fapta de a omori sau rani prin trădare indivizi aparţinând naţiunii sau armatei inamice;

(xii)fapta de a declara că nu va fi indurare pentru invinsi;

(xiii)fapta de a distruge sau de a confisca bunurile inamicului, în afară de cazurile în care aceste distrugeri sau confiscari ar fi imperios ordonate de necesităţile războiului;

(xiv)fapta de a declara stinse, suspendate sau inadmisibile în justiţie drepturile şi acţiunile cetăţenilor părţii adverse;

(xv)fapta unui beligerant de a constrânge cetăţenii părţii adverse sa ia parte la operaţiunile de război îndreptate împotriva tarii lor, chiar dacă ei erau în serviciul acestui beligerant înainte de începerea războiului;

(xvi)jefuirea unui oraş sau a unei localităţi, chiar luate cu asalt;

(xvii)fapta de a utiliza otrava sau arme otravitoare;

(xviii)fapta de a utiliza gaze asfixiante, toxice sau asimilate şi orice lichide, materii sau procedee analoage;

(xix)fapta de a utiliza gloante care se dilata sau se aplatizeaza cu usurinta în corpul uman, cum sunt gloantele al căror invelis dur nu acoperă în întregime mijlocul sau sunt perforate de taieturi;

(xx)fapte de a folosi arme, proiectile, materiale şi metode de lupta de natura sa cauzeze daune de prisos sau suferinţe inutile ori de a acţiona fără discriminare cu violarea dreptului internaţional al conflictelor armate, cu condiţia ca aceste arme, proiectile, materiale şi metode de lupta să facă obiectul unei interdicţii generale şi ca ele să fie înscrise într-o anexa a prezentului statut, pe cale de amendament adoptat potrivit dispoziţiilor art. 121 şi 123;

(xxi)atingerile aduse demnităţii persoanei, îndeosebi tratamentele umilitoare şi degradante;

(xxii)violul, sclavajul sexual, prostituţia forţată, graviditatea forţată, astfel cum aceasta a fost definită la art. 7 paragraful 2 lit. f), sterilizarea forţată sau orice alta forma de violenta sexuală constituind o infracţiune grava la convenţiile de la Geneva;

(xxiii)fapta de a utiliza prezenta unui civil sau a unei alte persoane protejate pentru a evita ca anumite puncte, zone sau forte militare sa nu fie ţinta operaţiunilor militare;

(xxiv)fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva clădirilor, materialului, unităţilor şi mijloacelor de transport sanitar şi a personalului care foloseşte, conform dreptului internaţional, semnele distinctive prevăzute de convenţiile de la Geneva;

(xxv)fapta de a infometa în mod deliberat civili, ca metoda de război, privandu-i de bunurile indispensabile supravietuirii, inclusiv impiedicandu-i intentionat sa primească ajutoarele prevăzute de convenţiile de la Geneva;

(xxvi)fapta de a proceda la recrutarea şi înrolarea copiilor de vârsta mai mica de 15 ani în forţele armate naţionale sau de a-i face sa participe activ la ostilitati;

c)în caz de conflict armat care nu prezintă un caracter internaţional, violarile grave ale art. 3, comun celor 4 Convenţii de la Geneva din 12 august 1949, şi anume oricare dintre faptele menţionate mai jos, comise împotriva persoanelor care nu participa direct la ostilitati, inclusiv membrii fortelor armate care au depus armele şi persoanele care au fost scoase în afară luptei din cauza bolii, ranirii, detentiei sau din orice alta cauza:

(i)atentatele la viaţa şi la integritatea corporală, mai ales omorul sub toate formele sale, mutilarile, tratamentele cu cruzime şi tortura;

(îi) atingerile aduse demnităţii persoanei, mai ales tratamentele umilitoare şi degradante;

(iii)luarile de ostatici;

(iv)condamnările pronunţate şi executiile efectuate fără o judecata prealabilă, date de un tribunal legal constituit şi cu respectarea garanţiilor judiciare general recunoscute ca indispensabile;

d)lit. c) a paragrafului 2 se aplică conflictelor armate care nu prezintă un caracter internaţional şi nu se aplică deci situaţiilor de tulburări sau tensiuni interne, cum sunt insurectia, actele izolate şi sporadice de violenta şi actele de natura similară;

e)celelalte violari grave ale legilor şi cutumelor aplicabile conflictelor armate care nu prezintă un caracter internaţional, în cadrul stabilit de dreptul internaţional, şi anume oricare dintre următoarele fapte:

(i)fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva populaţiei civile în general sau împotriva persoanelor civile care nu participa direct la ostilitati;

(îi) fapta de a lansa intentionat atacuri împotriva clădirilor, materialelor, unităţilor şi mijloacelor de transport sanitar şi a personalului care utilizează, conform dreptului internaţional, însemnele distinctive prevăzute de convenţiile de la Geneva;

(iii)fapta de a lansa atacuri deliberate împotriva personalului, instalaţiilor, materialului, unităţilor sau vehiculelor folosite în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar sau de menţinere a păcii, conform Cartei Naţiunilor Unite, cu condiţia ca acestea să aibă dreptul la protecţia pe care dreptul internaţional al conflictelor armate îl garantează civililor şi bunurilor cu caracter civil;

(iv)fapta de a lansa atacuri deliberate împotriva construcţiilor consacrate religiei, învăţământului, artei, ştiinţei sau acţiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor şi locurilor unde sunt adunaţi bolnavi şi răniţi, cu condiţia ca aceste clădiri sa nu fie obiective militare;

(v)jefuirea unui oraş sau a unei localităţi, chiar luate cu asalt;

(vi)violul, sclavajul sexual, prostituţia forţată, graviditatea forţată, astfel este definită la art. 7 paragraful 2 lit. f), sterilizarea forţată sau orice alta forma de violenta sexuală constituind o violare grava a art. 3 comun celor 4 convenţii de la Geneva;

(vii)fapta de a proceda la recrutarea şi înrolarea copiilor în vârsta mai mica de 15 ani în forţele armate sau în grupări armate ori de a-i face sa participe activ la ostilitati;

(viii)fapta de a ordonă deplasarea populaţiei civile pentru considerente având legătură cu conflictul, în afară cazurilor în care securitatea civililor sau imperativele militare o cer;

(ix)fapta de a ucide sau a rani prin trădare un adversar combatant;

(x)fapta de a declara că nu va exista indurare pentru invinsi;

(xi)fapta de a supune persoanele care sunt împotriva unei alte părţi la conflict, căzute în puterea sa, la mutilari sau experienţe medicale ori ştiinţifice care nu sunt nici motivate de un tratament medical dentar sau spitalicesc, nici efectuate în interesul acestor persoane şi care atrag moartea acestora sau le pun în mod serios sănătatea în pericol;

(xii)fapta de a distruge sau de confisca bunurile unui adversar, în afară de cazul în care aceste distrugeri sau confiscari sunt imperios ordonate de necesităţile conflictului;

f)lit. e) a paragrafului 2 se aplică conflictelor armate care nu prezintă un caracter internaţional şi nu se aplică deci situaţiilor de tulburări şi de tensiuni interne, cum sunt insurectiile, actele izolate sau sporadice de violenta sau alte acte de natura similară. Lit. e) a paragrafului 2 se aplică conflictelor armate care opun în mod prelungit, pe teritoriul unui stat, autorităţile guvernului acestui stat şi grupuri armate organizate sau grupuri armate organizate între ele.

3.Nici o prevedere din paragraful 2 lit. c) şi e) nu afectează responsabilitatea unui guvern de a menţine sau restabili ordinea publică în stat ori de a apara unitatea şi integritatea teritorială a statului prin toate mijloacele legitime.

Articolul 9Elementele constitutive ale crimelor

1.Elementele constitutive ale crimelor ajuta Curtea sa interpreteze şi să aplice art. 6, 7 şi 8 ale prezentului statut. Ele trebuie să fie aprobate cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor Adunării statelor părţi.

2.Amendamentele la elementele constitutive ale crimelor pot fi propuse de:

a)un stat parte;

b)judecătorii, care decid cu majoritate absolută;

c)procurorul.

Amendamentele trebuie să fie adoptate cu majoritatea de două treimi din numărul membrilor Adunării statelor părţi.

3.Elementele constitutive ale crimelor şi amendamentele care se raportează la ele sunt conforme prezentului statut.

Articolul 10

Nici o dispoziţie din prezentul capitol nu trebuie interpretată ca limitand sau afectand în vreun fel regulile de drept internaţional existente sau în curs de elaborare, care privesc alte scopuri decât prezentul statut.

Articolul 11Competenţa ratione temporis

1.Curtea nu are competenţa decât în privinta crimelor ce ţin de competenţa sa, comise după intrarea în vigoare a prezentului statut.

2.Dacă un stat devine parte la prezentul statut după intrarea în vigoare a acestuia, Curtea nu poate să îşi exercite competenţa decât cu privire la crime comise după intrarea în vigoare a statutului pentru acest stat, în afară de cazul în care acel stat face declaraţia prevăzută la art. 12 paragraful 3.

Articolul 12

1.Un stat care devine parte la statut recunoaşte prin această competenţă Curţii cu privire la crimele prevăzute la art. 5.

2.În cazurile prevăzute la art. 13 lit. a) sau c) Curtea poate să îşi exercite competenţa dacă unul dintre statele menţionate la lit. a) sau b) ale prezentului paragraf sau ambele state sunt părţi la prezentul statut ori au recunoscut competenţa Curţii conform paragrafului 3:

a)statul pe teritoriul căruia comportamentul în cauza s-a produs sau, în cazul în care crima a fost comisă la bordul unei nave ori aeronave, statul pavilionului ori statul de înmatriculare;

b)statul căruia persoana acuzata de crime îi este resortisant.

3.Dacă recunoaşterea competentei Curţii de către un stat care nu este parte la prezentul statut este necesară potrivit dispoziţiilor paragrafului 2, acest stat poate, prin declaraţie depusa pe lângă grefier, sa consimtă ca faţă de crima în discuţie Curtea să îşi exercite competenţa. Statul care a recunoscut competenţa Curţii cooperează cu aceasta fără întârziere şi fără excepţie, conform cap. IX.

Articolul 13Exercitarea competentei

Curtea poate să îşi exercite competenţa faţă de crimele prevăzute la art. 5, conform dispoziţiilor prezentului statut:

a)dacă o faptă în care una sau mai multe dintre aceste crime par sa fi fost comise este deferita procurorului de către un stat parte, cum este prevăzut la art. 14;

b)dacă o faptă în care una sau mai multe dintre aceste crime par sa fi fost comise este deferita procurorului de Consiliul de Securitate care acţionează în baza cap. VII al Cartei Naţiunilor Unite; sau c) dacă procurorul a deschis o ancheta cu privire la crima în discuţie, în baza art. 15.

Articolul 14Transmiterea unei fapte de către un stat parte

1.Oricare stat parte poate deferi procurorului o faptă în care una sau mai multe crime ce sunt de competenţa Curţii par sa fi fost comise şi sa roage procurorul sa ancheteze aceasta fapta pentru a stabili dacă una sau mai multe persoane identificate ar trebui să fie acuzate pentru aceste crime.

2.Statul care procedează la trimitere indica pe cat posibil circumstanţele pertinente ale cauzei şi prezintă documentele justificative de care dispune.

Articolul 15Procurorul

1.Procurorul poate deschide o ancheta din proprie iniţiativă, vazand informaţiile privind crimele care ţin de competenţa Curţii.

2.Procurorul verifica seriozitatea informaţiilor primite. În acest scop el poate cere informaţii suplimentare statelor, organelor Organizaţiei Naţiunilor Unite, organizaţiilor inter-guvernamentale şi neguvernamentale sau altor surse demne de încredere pe care le socoteşte corespunzătoare şi poate strânge depozitii scrise sau orale la sediul Curţii.

3.Dacă considera ca exista motive întemeiate de a deschide o ancheta, procurorul prezintă Camerei preliminare o cerere de autorizare în acest sens, însoţită de orice element justificativ obţinut. Victimele pot fi reprezentate la Camera preliminară conform Regulamentului de procedura şi de probe.

4.Dacă după examinarea cererii şi a elementelor justificative care o însoţesc Camera preliminară considera ca se justifica deschiderea unei anchete şi ca pare să fie de competenţa Curţii cauza, Camera preliminară îşi da autorizarea, fără prejudicierea deciziilor pe care Curtea le va lua ulterior în materie de competenţa şi admisibilitate.

5.Un răspuns negativ al Camerei preliminare nu împiedica procurorul să prezinte în continuare o noua cerere bazându-se pe noi fapte şi probe având legătură cu aceeaşi situaţie.

6.Dacă după examenul preliminar prevăzut la paragrafele 1 şi 2 procurorul conchide ca informaţiile care i-au fost supuse nu justifica deschiderea unei anchete, el avizează despre aceasta pe cei care i le-au furnizat. Acestuia nu îi este interzis sa examineze, în lumina noilor fapte sau probe, alte informaţii care i-ar putea fi comunicate în legătură cu aceeaşi cauza.

Articolul 16Amânarea anchetei sau a urmăririi

Nici o ancheta şi nici o urmărire nu pot fi angajate, nici conduse în baza prezentului statut în perioada de douasprezece luni care urmează datei la care Consiliul de Securitate a făcut o cerere în acest sens Curţii printr-o rezoluţie adoptată în baza cap. VII al Cartei Naţiunilor Unite; cererea poate fi reînnoită de către Consiliul de Securitate în aceleaşi condiţii.

Articolul 17Probleme referitoare la admisibilitate

1.Ţinând seama de al zecelea alineat al preambulului şi de art. 1, o cauza este considerată inadmisibila de către Curte dacă:

a)cauza face obiectul unei anchete sau urmăriri din partea unui stat având competenţa în speta, în afară de cazul în care acest stat nu are voinţa sau se afla în incapacitate reală de a duce la bun sfârşit ancheta ori urmărirea;

b)cauza a făcut obiectul unei anchete din partea statului având competenţa în speta, care a decis sa nu urmărească persoana în cauza în afară de cazul în care aceasta decizie nu este rezultatul lipsei de voinţa sau al incapacităţii statului de a duce într-adevăr la bun sfârşit urmăririle;

c)persoana în cauza a fost deja judecata pentru comportamentul care face obiectul plângerii şi nu poate fi judecata de Curte în baza art. 20 paragraful 3;

d)cauza nu este suficient de grava pentru a i se da curs de către Curte.

2.pentru a determina dacă exista lipsa de voinţa a statului într-un caz de speta, Curtea, ţinând seama de garanţiile unui proces echitabil, recunoscute de dreptul internaţional, considera aplicabile una sau mai multe dintre circumstanţele următoare:

a)procedura a fost sau este angajata ori decizia statului a fost luată în scopul sustragerii persoanei în cauza de la responsabilitatea sa penală pentru crimele ce ţin de competenţa Curţii, prevăzute la art. 5;

b)procedura a suferit o întârziere nejustificată care, în circumstanţele respective, este incompatibilă cu intenţia de a acţiona în justiţie persoana în cauza;

c)procedura nu a fost sau nu este condusă într-un mod independent ori impartial, ci într-un mod care, în circumstanţele date, este incompatibilă cu intenţia de a acţiona în justiţie persoana în cauza.

3.Pentru a determina dacă exista incapacitate a statului într-un caz de speta Curtea apreciază dacă statul nu este în măsura să se sesizeze cu privire la acuzat, sa reunească probele şi marturiile necesare sau sa conducă în alt mod la bun sfârşit procedura, ca urmare a prabusirii în întregime sau într-o măsura substantiala a propriului aparat judiciar sau a indisponibilitatii acestuia.

Articolul 18Decizia preliminară asupra admisibilităţii

1.Când o situaţie este deferita Curţii, după cum prevede art. 13 lit. a), şi procurorul a stabilit ca exista considerente întemeiate pentru a deschide o ancheta sau când procurorul a deschis o ancheta conform art. 13 lit. c) şi art. 15, procurorul notifica despre aceasta tuturor statelor părţi şi statelor care, potrivit informaţiilor disponibile, ar avea în mod obişnuit competenţa în ceea ce priveşte crimele despre care este vorba. Acesta o poate face cu titlu confidenţial, iar când considera ca este necesar pentru a proteja persoane, pentru a preveni distrugerea probelor sau pentru a împiedica fuga de persoane, el poate restrânge sfera informaţiilor pe care le comunică statelor.

2.În luna care urmează primirii acestei notificări un stat poate informa Curtea ca deschide sau ca a deschis o ancheta asupra resortisantilor săi sau altor persoane care se afla sub jurisdicţia sa pentru actele criminale care ar putea constitui crime prevăzute la art. 5 şi care au legătură cu informaţiile notificate statelor. Dacă statul îi cere, procurorul îi încredinţează ancheta cu privire la aceste persoane, în afară de cazul în care Camera preliminară nu îl autorizeaza, la cererea sa, de a face el însuşi ancheta.

3.Aceasta amânare de a ancheta poate fi reexaminata de procuror după şase luni de la luarea deciziei sau în orice moment în care s-ar produce o schimbare considerabila de împrejurări decurgând din lipsa de voinţa sau din incapacitatea statului de a duce într-adevăr la bun sfârşit ancheta.

4.Statul interesat sau procurorul poate declara apel în faţa Camerei de apel împotriva deciziei Camerei preliminare, după cum prevede art. 82. Acest apel poate fi examinat după o procedură accelerata.

5.Când amana ancheta, după cum se prevede la paragraful 2, procurorul poate cere statului în cauza sa îl informeze în mod regulat cu privire la progresele anchetei şi, după caz, despre urmăririle angajate în continuare. Statele părţi răspund acestor cereri fără întârzieri nejustificate.

6.În asteptarea deciziei Camerei preliminare sau în orice moment după ce s-a hotărât amânarea anchetei sale, după cum prevede prezentul articol, procurorul poate, cu titlu excepţional, sa ceara Camerei preliminare autorizarea de a lua măsurile de ancheta necesare pentru a conserva probele în cazul în care ocazia strangerii de elemente de proba importante nu va mai aparea sau dacă exista un risc apreciabil ca aceste elemente de proba sa nu mai fie disponibile în continuare.

7.Statul care a contestat o decizie a Camerei preliminare în baza prezentului articol poate contesta admisibilitatea unei cauze, conform art. 19, invocand fapte noi sau o schimbare importanţa de circumstanţe.

Articolul 19Contestarea competentei Curţii sau a admisibilităţii unei cauze

1.Curtea se asigura ca este competenţa pentru orice cauza dedusă în faţa ei. Curtea poate, din oficiu, să se pronunţe asupra admisibilităţii cauzei conform art. 17.

2.Pentru motivele indicate la art. 17 pot contesta admisibilitatea cauzei sau competenţa Curţii:

a)acuzatul sau persoana împotriva căreia a fost eliberat un mandat de arestare ori o citaţie de înfăţişare în baza art. 58;

b)statul care este competent în privinta crimei datorită faptului ca acesta desfăşoară sau a condus o ancheta ori ca exercita sau a exercitat urmăriri în speta; sau c) statul care trebuia sa fi recunoscut competenţa Curţii, potrivit art. 12.

3.Procurorul poate cere Curţii să se pronunte asupra unei chestiuni de competenţa sau de admisibilitate. În procedurile referitoare la competenţa şi la admisibilitate cei care au deferit o situaţie în aplicarea art. 13, precum şi victimele pot, de asemenea, sa supună Curţii observaţii.

4.Admisibilitatea unei cauze sau competenţa Curţii nu poate fi contestată decât o singură dată de către persoanele sau statele prevăzute la paragraful 2. Excepţia trebuie ridicată înaintea deschiderii sau la momentul deschiderii procesului. În circumstanţe excepţionale Curtea poate permite ca o excepţie să fie ridicată mai mult decât o dată sau într-o faza ulterioară a procesului. Excepţiile de inadmisibilitate ridicate la deschiderea procesului sau în continuare, cu autorizarea Curţii, nu pot fi fondate decât pe dispoziţiile art. 17 paragraful 1 lit. c).

5.Statele prevăzute la paragraful 2 lit. b) şi c) ridica excepţia cat mai curând posibil.

6.Înainte de confirmarea invinuirilor excepţiile de inadmisibilitate sau de incompetenta sunt trimise Camerei preliminare. După confirmarea invinuirilor ele sunt trimise Camerei de prima instanţa. Se poate face apel la Camera de apel împotriva deciziilor referitoare la competenţa sau admisibilitate, conform art. 82.

7.Dacă excepţia este ridicată de statul precizat la paragraful 2 lit. b) sau c), procurorul amana ancheta până când Curtea ia decizia prevăzută la art. 17.

8.Asteptand sa statueze, procurorul poate cere Curţii autorizarea:

a)sa ia măsurile de ancheta prevăzute la art. 18 paragraful 6;

b)sa strângă depozitiile sau declaraţiile unui martor ori sa ducă la bun sfârşit operaţiunile de adunare şi examinare a probelor începute înainte de ridicarea excepţiei;

c)sa împiedice, în cooperare cu statele în cauza, fuga persoanelor împotriva cărora procurorul a cerut deja un mandat de arestare conform art. 58.

9.O excepţie nu altereaza cu nimic validitatea oricăror măsuri luate de procuror şi oricăror ordonanţe sau mandate emise de Curte înainte ca excepţia să fie ridicată.

10.Când Curtea a hotărât ca o cauza este inadmisibila ţinând seama de art. 17, procurorul poate să îi ceara să îşi reaprecieze decizia dacă este sigur ca fapte noi apărute infirma considerentele pentru care cauza a fost judecata ca inadmisibila în virtutea art. 17.

11.Dacă, ţinând seama de art. 17, procurorul amana ancheta, poate cere statului interesat sa îl informeze asupra derulării procedurii. Aceste informaţii sunt confidenţiale dacă statul o cere. Dacă procurorul decide ca urmare sa deschidă o ancheta, el notifica decizia sa statului a carei procedura a stat la originea amânării.

Articolul 20Non bis în idem

1.Cu excepţia dispoziţiilor contrare ale prezentului statut, nimeni nu poate fi judecat de Curte pentru actele constitutive de crime pentru care a fost deja condamnat sau anchetat de aceasta.

2.Nimeni nu poate fi judecat de către o alta instanţa pentru o crima prevăzută la art. 5 pentru care a fost deja condamnat sau achitat de către Curte.

3.Oricine a fost judecat de către o alta instanţa pentru un comportament cazand de asemenea sub prevederile art. 6, 7 sau 8 nu poate fi judecat de către Curte decât dacă procedura în faţa altor instanţe:

a)avea ca scop sa sustragă persoanele în cauza responsabilităţii penale pentru crime ce ţin de competenţa Curţii; sau b) nu a fost condusă în mod independent sau impartial, cu respectarea garanţiilor prevăzute de dreptul internaţional, ci într-un mod care, în circumstanţele date, era incompatibil cu intenţia de a acţiona persoana în justiţie.

Articolul 21Dreptul aplicabil

1.Curtea aplica:

a)în primul rând, prezentul statut, elementele crimelor şi Regulamentul de procedura şi de probe;

b)în al doilea rând, după caz, tratatele aplicabile, principiile şi regulile de drept internaţional, inclusiv principiile stabilite de dreptul internaţional al conflictelor armate;

c)în lipsa, principiile generale ale dreptului desprinse de Curte din legile naţionale reprezentând diferite sisteme juridice ale lumii, inclusiv, după caz, legile naţionale ale statelor sub jurisdicţia cărora s-ar afla în mod obişnuit crima, dacă aceste principii nu sunt incompatibile cu prezentul statut şi nici cu dreptul internaţional, regulile şi normele internaţionale recunoscute.

2.Curtea poate aplica principiile şi normele de drept asa cum ea le-a interpretat în deciziile sale anterioare.

3.Aplicarea şi interpretarea dreptului, prevăzute în prezentul articol, trebuie să fie compatibile cu drepturile omului recunoscute pe plan internaţional şi fără nici o discriminare bazată pe considerente ca cele ale apartenentei la unul sau celălalt sex, după cum este definit în art. 7 paragraful 3, vârsta, rasa, culoarea, limba, religia sau convingerea, opiniile politice sau de alta natura, originea naţionala, etnică sau socială, averea, naşterea sau orice alta calitate.

Capitolul 3Principii generale de drept penal

Articolul 22Nullum crimen sine lege

1.O persoana nu răspunde penal în baza prezentului statut decât dacă comportamentul sau constituie, în momentul în care se produce, o crima ce tine de competenţa Curţii.

2.Definirea unei crime este de stricta interpretare şi nu poate fi extinsă prin analogie. În caz de ambiguitate ea este interpretată în favoarea persoanei care face obiectul unei anchete, urmăriri sau condamnări.

3.Prezentul articol nu împiedica ca un comportament să fie calificat drept crima, ţinând seama de dreptul internaţional, independent de prezentul statut.

Articolul 23Nulla poena sine lege

O persoana care a fost condamnata de Curte nu poate fi pedepsita decât în conformitate cu dispoziţiile prezentului statut.

Articolul 24Neretroactivite ratione personae

1.Nimeni nu răspunde penal, în baza prezentului statut, pentru un comportament anterior intrării în vigoare a acestuia.

2.Dacă dreptul aplicabil unei cauze este modificat înainte de judecarea definitivă, se aplică dreptul cel mai favorabil persoanei care face obiectul unei anchete, urmăriri sau al unei condamnări.

Articolul 25Răspunderea penală individuală

1.Curtea este competenţa în privinta persoanelor fizice în baza prezentului statut.

2.Oricine comite o crima ce tine de competenţa Curţii este individual responsabil şi poate fi pedepsit conform prezentului statut.

3.Conform dispoziţiilor prezentului statut, o persoană răspunde penal şi poate fi pedepsita pentru o crima ce tine de competenţa Curţii dacă:

a)comite acea crima, fie individual, împreună cu o altă persoană sau prin intermediul unei alte persoane, fie ca aceasta altă persoană este sau nu responsabilă penal;

b)ordonă, solicita sau încurajează comiterea unei asemenea crime, atunci când exista comitere sau tentativa de comitere a acestei crime;

c)în vederea facilitării comiterii unei astfel de crime, ea îşi aduce ajutorul, concursul sau orice alta forma de asistenţa la comiterea ori la tentativa de comitere a acestei crime, inclusiv furnizand mijloacele acestei comiteri;

d)contribuie în orice alt mod la comiterea sau la tentativa de comitere a unei asemenea crime de către un grup de persoane actionand împreună. Aceasta contribuţie trebuie să fie intenţionată şi, după caz:

(i)sa urmărească facilitarea activităţii criminale sau proiectului criminal al grupului, dacă aceasta activitate sau acest proiect comporta executarea unei crime ce tine de competenţa Curţii; sau

(îi) să fie facuta în deplina cunoştinţa a intentiei grupului de a comite aceasta crima.

e)fiind vorba de crima de genocid, incita direct şi public pe altul sa o comita;

f)incearca sa comita o asemenea crima prin acte care, prin caracterul lor substanţial, constituie începutul executării crimei fără ca aceasta să fie îndeplinită datorită unor circumstanţe independente de voinţa sa. Cu toate acestea, persoana care abandoneaza efortul de a comite crima sau împiedica prin orice alt mod săvârşirea ei nu poate fi pedepsita în baza prezentului statut pentru tentativa dacă a renunţat complet şi în mod voluntar la proiectul criminal.

4.Nici o dispoziţie a prezentului statut, referitoare la răspunderea penală a indivizilor, nu afectează răspunderea statelor în dreptul internaţional.

Articolul 26Lipsa de competenţa în privinta persoanelor sub 18 ani

Curtea nu are competenţa faţă de o persoană sub vârsta de 18 ani în momentul pretinsei comiteri a unei crime.

Articolul 27Lipsa pertinentei calităţii oficiale

1.Prezentul statut se aplică tuturor în mod egal, fără nici o distincţie, bazată pe calitatea oficială. În special, calitatea oficială de şef de stat sau de guvern, de membru al guvernului sau al parlamentului, de reprezentant ales ori de agent al unui stat nu exonereaza în nici un caz de răspundere penală, potrivit prezentului statut, şi nici nu constituie ca atare un motiv de reducere a pedepsei.

2.Imunităţile sau regulile de procedura speciale care pot fi legate de calitatea oficială a unei persoane, în baza dreptului intern şi a dreptului internaţional, nu împiedica Curtea să îşi exercite competenţa faţă de aceasta persoana.

Articolul 28Răspunderea sefilor militari şi a altor superiori ierarhici

În afară de alte motive de responsabilitate penală potrivit prezentului statut pentru crimele ce ţin de competenţa Curţii:

a)un şef militar sau o persoană care deţine efectiv funcţia de şef militar răspunde penal pentru crimele ce ţin de competenţa Curţii, comise de forţele plasate sub comanda şi controlul sau efectiv sau sub autoritatea şi controlul sau efectiv, după caz, dacă nu a exercitat controlul care se cuvenea asupra forţelor în cazurile în care:

(i)acest şef militar sau aceasta persoana stia ori, datorită circumstanţelor, ar fi trebuit sa ştie ca aceste forte comiteau sau urmau sa comita aceste crime; şi

(îi) acest şef militar sau aceasta persoana nu a luat toate măsurile necesare şi rezonabile care erau în puterea sa pentru a împiedica sau a reprima executarea ori pentru a raporta autorităţilor competente în scopurile anchetei şi urmăririi;

b)în ceea ce priveşte relaţiile dintre superiorul ierarhic şi subordonaţi, neprevăzute la lit. a), superiorul ierarhic răspunde pentru crimele ce ţin de competenţa Curţii, comise de subordonatii plasati sub autoritatea şi sub controlul sau efectiv, dacă nu a exercitat controlul care se cuvenea asupra acestor subordonaţi în cazurile în care:

(i)superiorul stia ca aceşti subordonaţi comiteau sau urmau sa comita aceste crime ori a neglijat în mod deliberat sa ţină seama de informaţiile care indicau aceasta în mod clar;

(îi) aceste crime erau legate de activităţi ce tineau de responsabilitatea sa şi de controlul sau efectiv; şi

(iii)superiorul ierarhic nu a luat toate măsurile necesare şi rezonabile care erau în puterea sa pentru a împiedica sau a reprima executarea ori pentru a raporta autorităţilor competente în scopurile anchetei şi urmăririi.

Articolul 29Imprescriptibilitatea

Crimele ce ţin de competenţa Curţii nu se prescriu.

Articolul 30Element psihologic

1.În afară de o dispoziţie contrară nimeni nu răspunde penal şi nu poate fi pedepsit pentru o crima ce tine de competenţa Curţii decât dacă elementul material al crimei este comis cu intenţie şi în cunoştinţa de cauza.

2.Exista intenţie, în sensul prezentului articol, când:

a)referitor la un comportament o persoană înţelege sa adopte acest comportament;

b)referitor la o consecinţa o persoană înţelege sa cauzeze acesta consecinţa sau este conştienţă ca aceasta se va intampla în cursul normal al evenimentelor.

3.Exista cunoştinţa de cauza, în sensul prezentului articol, când o persoană este conştienţă ca o circumstanţă exista sau ca o consecinţa va avea loc în cursul normal al evenimentelor. "A cunoaşte" şi "în cunoştinţa de cauza" se interpretează în consecinţa.

Articolul 31Motive de exonerare a răspunderii penale

1.În afară altor motive de exonerare a răspunderii penale prevăzute de prezentul statut, o persoană nu răspunde penal dacă, în momentul comportamentului în cauza:

a)suferea de o boala sau o deficienta mintală care o priva de capacitatea de a înţelege caracterul delictuos sau natura comportamentului sau ori de a-l stăpâni pentru a fi conform exigenţelor legii;

b)era într-o stare de intoxicatie care o priva de facultatea de a înţelege caracterul delictuos sau natura comportamentului sau ori de a-l stăpâni pe acesta pentru a-l alinia la exigenţele legii, cu condiţia sa nu se fi intoxicat în mod voluntar în circumstanţele în care stia ca, datorită intoxicării, risca sa adopte un comportament care să constituie o crima ce tine de competenţa Curţii sau nu sa fi ţinut deloc seama de acest risc;

c)a acţionat rezonabil pentru a se apara, pentru apărarea altuia sau, în cazul crimelor de război, pentru a apara bunurile esenţiale supravietuirii sale ori a altuia sau esenţiale la îndeplinirea unei misiuni militare, împotriva recurgerii iminente şi ilicite la forta, într-un mod proporţional cu amploarea pericolului pe care l-ar risca propria persoana sau altcineva ori bunurile protejate. Faptul ca o persoană a participat la o operaţiune defensiva condusă de forte armate nu constituie în sine un motiv de exonerare a răspunderii penale potrivit prezentei litere;

d)comportamentul despre care se susţine ca ar constitui o crima ce tine de competenţa Curţii a fost adoptat sub constrângere, rezultând dintr-o ameninţare cu moartea iminenta sau dintr-o atingere grava, continua ori iminenta a propriei integritati fizice sau a altuia şi dacă a acţionat din necesitate şi într-un mod rezonabil pentru a inlatura aceasta ameninţare, cu condiţia sa nu fi avut intenţia de a produce un prejudiciu mai mare decât cel pe care a încercat sa îl evite. Aceasta ameninţare poate fi:

(i)fie exercitată de alte persoane;

(îi) fie constituită de alte circumstanţe independente de voinţa sa.

2.Curtea se pronunţa asupra chestiunii de a şti dacă motivele de exonerare a răspunderii penale prevăzute în prezentul statut sunt aplicabile în cazul cu care este sesizată.

3.În timpul procesului Curtea poate lua în considerare un motiv de exonerare a răspunderii, altul decât cele care sunt prevăzute la paragraful 1, dacă acest motiv decurge din dreptul aplicabil prevăzut la art. 21. Procedura de examinare a acestui motiv de exonerare este stabilită în Regulamentul de procedura şi de probe.

Articolul 32Eroarea de fapt sau eroarea de drept

1.O eroare de fapt nu este un motiv de exonerare a răspunderii penale decât dacă face sa dispara elementul psihologic al crimei.

2.O eroare de drept care se referă la faptul de a şti dacă un comportament dat constituie o crima ce tine de competenţa Curţii nu este un motiv de exonerare a răspunderii penale. Cu toate acestea, o eroare de drept poate fi un motiv de exonerare a răspunderii penale dacă face sa dispara elementul psihologic al crimei sau dacă decurge din art. 33.

Articolul 33Ordinul ierarhic şi ordinul legii

1.Faptul ca o crima care tine de competenţa Curţii a fost comisă la ordinul unui guvern, al unui superior, militar sau civil, nu exonereaza persoana care a comis-o de responsabilitatea sa penală, decât dacă:

a)aceasta persoana nu a avut obligaţia legală de a se supune ordinelor guvernului sau superiorului în cauza;

b)aceasta persoana nu a ştiut ca ordinul este ilegal; şi c) ordinul nu a fost vadit ilegal.

2.În scopurile prezentului articol, ordinul de a comite genocid sau o crima împotriva umanităţii este vadit ilegal.

Capitolul 4Componenta şi administrarea Curţii

Articolul 34Organele Curţii

Organele Curţii sunt următoarele:

a)Preşedinţia;

b)Secţia apelurilor, Secţia de prima instanţa şi Secţia preliminară;

c)Biroul procurorului;

d)Grefa.

Articolul 35Exercitarea funcţiilor judecătorilor

1.Toţi judecătorii sunt aleşi ca membri cu norma întreaga ai Curţii şi sunt disponibili să îşi exercite funcţiile cu norma întreaga din momentul în care începe mandatul lor.

2.Judecătorii care compun Preşedinţia îşi exercită funcţiile cu norma întreaga de la alegerea lor.

3.Preşedinţia poate, în funcţie de volumul de activitate al Curţii şi în consultare cu ceilalţi judecători, sa decidă periodic asupra măsurii prin care aceştia sunt obligaţi să îşi exercite funcţiile cu norma întreaga.

Deciziile în aceasta privinta sunt luate fără încălcarea dispoziţiilor art. 40.

4.Înţelegerile cu caracter financiar privind judecătorii care nu sunt obligaţi să îşi exercite funcţiile cu norma întreaga sunt stabilite conform art. 49.

Articolul 36Calificări, candidaturi şi alegerea judecătorilor

1.Sub rezerva paragrafului 2, Curtea este compusa din 18 judecători.

2.a) Preşedinţia poate, în numele Curţii, sa propună creşterea numărului judecătorilor prevăzuţi la paragraful 1, motivandu-şi corespunzător propunerea. Aceasta este comunicată fără întârziere tuturor statelor părţi de către grefier.

b)Propunerea este apoi examinata într-o reuniune a Adunării statelor părţi, convocată conform art. 112. Ea este considerată adoptată dacă este aprobată la aceasta reuniune cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor Adunării statelor părţi. Ea devine efectivă la data stabilită de Adunarea statelor părţi. c) (i) Când propunerea de marire a numărului judecătorilor a fost adoptată conform lit. b), alegerea judecătorilor suplimentari are loc la reuniunea următoare a Adunării statelor părţi, conform paragrafelor 3-8 şi art. 37 paragraful 2.

(îi) Când propunerea de marire a numărului judecătorilor a fost adoptată şi a devenit efectivă conform lit. b) şi c) pct. (i), Preşedinţia poate propune în orice moment în continuare, dacă activitatea Curţii o justifica, sa reducă numărul de judecători, dar nu sub cel stabilit la paragraful 1. Propunerea este examinata conform procedurii stabilite la lit. a) şi

b). Dacă aceasta este adoptată, numărul judecătorilor se diminuează progresiv pe măsura ce mandatul judecătorilor în exerciţiu urmează sa expire şi tot astfel până când numărul prevăzut este atins.

3.a) Judecătorii sunt aleşi dintre persoanele care se bucura de o înaltă consideraţie morala, cunoscute pentru imparţialitatea şi integritatea lor şi intrunind condiţiile cerute în statele lor respective pentru exercitarea celor mai înalte funcţii judiciare.

b)Oricare candidat la un post la Curte trebuie:

(i)să aibă competenţa recunoscută în domeniile dreptului penal şi procedurii penale, precum şi experienta necesară procesului penal, fie în calitate de judecător, de procuror ori avocat sau în orice alta calitate similară; sau

(îi) să aibă competenţa recunoscută în domeniile pertinente ale dreptului internaţional, ca dreptul internaţional umanitar şi drepturile omului, precum şi o mare experienta într-o profesiune juridică ce prezintă interes pentru activitatea judiciară a Curţii.

c)Oricare candidat la un post la Curte trebuie să aibă o excelenta cunoaştere şi o practica curenta a cel puţin unei limbi de lucru a Curţii.

4.a) Candidaţii la un post la Curte pot fi prezentaţi de oricare alt stat parte la prezentul statut:

(i)potrivit procedurii de prezentare a candidaturilor la cele mai înalte funcţii judiciare în statul în cauza; sau

(îi) potrivit procedurii de prezentare a candidaturilor la Curtea Internationala de Justiţie, prevăzută în statutul acesteia.

Candidaturile sunt însoţite de un document detaliat în care se arata ca respectivul candidat întruneşte calităţile prevăzute la paragraful 3.

b)Fiecare stat parte poate prezenta candidatura unei persoane la o anumită alegere. Aceasta persoana nu trebuie să aibă în mod necesar cetăţenia statului care o propune, dar trebuie să o aibă pe cea a unui stat parte.

c)Adunarea statelor părţi poate decide sa constituie, după caz, o comisie consultativa pentru examinarea candidaturilor. Formarea şi mandatul acestei comisii sunt stabilite de Adunarea statelor părţi.

5.În scopul alegerii sunt stabilite doua liste de candidaţi:

–lista A, care conţine numele candidaţilor ce poseda competentele prevăzute la paragraful 3 lit. b) pct. (i);

–lista B, care conţine numele candidaţilor ce poseda competentele prevăzute la paragraful 3 lit. b) pct. (îi).

Oricare candidat care poseda competentele cerute pentru a figura pe cele doua liste poate să o aleagă pe cea pe care se prezintă. La prima alegere sunt aleşi cel puţin 9 judecători dintre candidaţii din lista A şi cel puţin 5 judecători dintre cei din lista B. Alegerile următoare sunt organizate astfel încât să se menţină aceeaşi proporţie între judecătorii aleşi pe una sau pe cealaltă lista.

6.a) Judecătorii sunt aleşi prin vot secret la o întrunire a Adunării statelor părţi convocată în acest scop în baza art. 112. Sub rezerva paragrafului 7, sunt aleşi cei 18 candidaţi care au obţinut cele mai multe voturi şi majoritatea de două treimi din numărul statelor părţi prezente şi care au votat.

b)Dacă rămân posturi de ocupat la terminarea primului tur de vot, se procedează la votari succesive conform procedurii stabilite la lit. a) până când posturile rămase sunt ocupate.

7.Curtea nu poate cuprinde mai mult de un cetăţean al aceluiaşi stat. În aceasta privinta, cel care poate fi considerat cetăţean al mai multor state este considerat a fi cetăţean al statului în care îşi exercită în mod obişnuit drepturile sale civile şi politice.

8.a) În alegerea judecătorilor statele părţi ţin seama de necesitatea de a asigura în componenta Curţii:

(i)reprezentarea principalelor sisteme juridice ale lumii;

(îi) o reprezentare geografică echitabila; şi

(iii)o reprezentare echitabila a bărbaţilor şi a femeilor.

b)Statele părţi ţin, de asemenea, seama de necesitatea de a asigura prezenta judecătorilor specializaţi în anumite domenii, inclusiv în problemele legate de violenta împotriva femeilor şi copiilor, dar fără să se limiteze la acestea.

9.a) Sub rezerva lit. b), judecătorii sunt aleşi pentru un mandat de 9 ani şi, sub rezerva lit. a) şi a art. 37 paragraful 2, ei nu sunt realeşi.

b)La prima alegere o treime din numărul judecătorilor aleşi, desemnaţi prin tragere la sorţi, sunt numiţi pentru un mandat de 3 ani; o treime din numărul judecătorilor aleşi, desemnaţi prin tragere la sorţi, sunt numiţi pentru un mandat de 6 ani; ceilalţi judecători sunt numiţi pentru un mandat de 9 ani.

c)Un judecător numit pentru un mandat de 3 ani în aplicarea lit. b) este reeligibil pentru un mandat complet.

10.Cu toate dispoziţiile paragrafului 9, un judecător numit la o Camera de prima instanţa sau de apel, conform art. 39, care a început să se ocupe în faţa acestei Camere de o cauza în prima instanţa sau în apel, rămâne în funcţie până la închiderea acestei cauze.

Articolul 37Posturi vacante

1.Se procedează prin alegeri pentru ocuparea posturilor devenite vacante, conform dispoziţiilor art. 36.

2.Un judecător ales pe un post devenit vacant încheie mandatul predecesorului sau; dacă durata mandatului ce trebuie terminat este inferioară sau egala cu 3 ani, el este reeligibil pentru un mandat întreg conform art. 36.

Articolul 38Preşedinţia

1.Preşedintele şi primul şi al doilea vicepreşedinte sunt aleşi cu majoritatea absolută a judecătorilor. Ei sunt aleşi pentru 3 ani sau până la expirarea mandatului lor de judecător, dacă acesta se încheie înainte de 3 ani. Ei sunt reeligibili o singură dată.

2.Primul vicepreşedinte înlocuieşte preşedintele atunci când acesta nu se poate prezenta sau când este recuzat. Al doilea vicepreşedinte înlocuieşte preşedintele când acesta şi primul vicepreşedinte nu se pot prezenta nici unul sau când sunt recuzati.

3.Preşedintele, primul vicepreşedinte şi al doilea vicepreşedinte compun Preşedinţia, care este însărcinată:

a)cu buna administrare a Curţii, cu excepţia Biroului procurorului; şi b) cu alte funcţii care îi sunt conferite conform prezentului statut.

4.În exercitarea atribuţiilor prevăzute la paragraful 3 lit. a) Preşedinţia acţionează împreună cu procurorul, al cărui acord îl solicita în toate problemele de interes comun.

Articolul 39Camerele

1.Imediat ce este posibil după alegerea judecătorilor Curtea se organizează în secţii, potrivit prevederilor art. 34 lit. b). Secţia apelurilor se compune din preşedinte şi alţi 4 judecători; Secţia de prima instanţa şi Secţia preliminară sunt compuse fiecare din cel puţin 6 judecători. Repartizarea judecătorilor la secţii se bazează pe natura funcţiilor încredinţate fiecăreia dintre ele şi pe competentele şi experienta judecătorilor aleşi la Curte, în asa măsura încât fiecare secţie sa cuprindă proporţia dorita de specialişti în drept penal şi în procedura penală şi de specialişti în drept internaţional. Secţia preliminară şi Secţia de prima instanţa sunt, în principal, compuse din judecători având experienta proceselor penale.

2.a) Funcţiile judiciare ale Curţii sunt exercitate în fiecare secţie prin Camere.

b)(i) Camera de apel este compusa din toţi judecătorii Secţiei apelurilor.

(îi) Funcţiile Camerei de prima instanţa sunt exercitate de 3 judecători ai Secţiei de prima instanţa.

(iii)Funcţiile Camerei preliminare sunt exercitate fie de 3 judecători ai Secţiei preliminare, fie de un singur judecător de la aceasta secţie, conform prezentului statut şi Regulamentului de procedura şi de probe.

c)Nici o dispoziţie a prezentului paragraf nu interzice constituirea simultană a mai mult de o Camera de prima instanţa sau Camera preliminară, când activitatea Curţii o cere.

3.a) Judecătorii repartizaţi la Secţia preliminară şi la Secţia de prima instanţa funcţionează pe o perioadă de 3 ani; ei continua sa funcţioneze peste acest termen până la încheierea oricărei cauze care le-a fost încredinţată în aceste secţii.

b)Judecătorii repartizaţi la Secţia apelurilor funcţionează în cadrul acesteia pe toată durata mandatului lor.

4.Judecătorii repartizaţi la Secţia apelurilor funcţionează exclusiv în aceasta secţie. Cu toate acestea, nici o dispoziţie a prezentului articol nu interzice totuşi repartizarea provizorie de judecători de la Secţia de prima instanţa la Secţia preliminară sau invers, dacă Preşedinţia apreciază ca activitatea Curţii o impune, înţelegandu-se ca un judecător care a participat la faza preliminară a unei cauze nu este în nici un caz autorizat sa funcţioneze la Camera de prima instanţa sesizată cu aceasta cauza.

Articolul 40Independenta judecătorilor

1.Judecătorii îşi exercită funcţiile în deplina independenta.

2.Judecătorii nu exercita nici o activitate care ar putea fi incompatibilă cu funcţiile lor judiciare sau care ar putea sa pună la indoiala independenta lor.

3.Judecătorii trebuie să îşi exercite funcţiile cu norma completa la sediul Curţii şi nu trebuie să se ocupe cu nici o alta activitate cu caracter profesional.

4.Orice problema pe care o ridica aplicarea paragrafelor 2 şi 3 este hotărâtă cu majoritatea absolută a judecătorilor. Un judecător nu participa la luarea deciziei referitoare la o problemă care îl priveşte.

Articolul 41Eliberarea şi recuzarea judecătorilor

1.Preşedinţia poate elibera un judecător, la cererea sa, din funcţiile ce îi sunt atribuite în baza prezentului statut, conform Regulamentului de procedura şi de probe.

2.a) Un judecător nu poate să participe la soluţionarea nici unei cauze în care imparţialitatea sa ar putea să fie pusă la indoiala în mod rezonabil dintr-un motiv oarecare. Un judecător este recuzat într-o cauza conform prezentului paragraf, în special dacă el a intervenit mai înainte, sub orice titlu, în aceasta cauza în faţa Curţii sau într-o cauza penală conexă la nivel naţional în care persoana care face obiectul anchetei sau al urmăririi este implicata. Un judecător poate, de asemenea, să fie recuzat din celelalte motive prevăzute de Regulamentul de procedura şi de probe.

b)Procurorul sau persoana care face obiectul anchetei sau al urmăririi poate cere recuzarea unui judecător în baza prezentului paragraf.

c)Orice problema referitoare la recuzarea unui judecător este hotărâtă de majoritatea absolută a judecătorilor. Judecătorul a cărui recuzare se cere poate să îşi prezinte observaţiile asupra recuzării, dar nu participa la luarea deciziei.

Articolul 42Biroul procurorului

1.Biroul procurorului acţionează independent ca organ distinct în cadrul Curţii. El este însărcinat sa primească comunicările şi orice informaţie justificativă în forma cuvenită privind crimele ce ţin de competenţa Curţii, să le examineze, sa conducă anchetele şi sa susţină acuzarea în faţa Curţii. Membrii săi nu solicita şi nici nu accepta instrucţiuni de la nici o sursa exterioară.

2.Biroul este condus de procuror. Acesta are autoritate deplina asupra gestiunii şi administraţiei Biroului, inclusiv personalului, instalaţiilor şi celorlalte resurse. Procurorul este sprijinit de unul sau mai mulţi procurori adjuncţi, abilitaţi sa procedeze la orice acte pe care prezentul statut le cere procurorului. Procurorul şi procurorii adjuncţi sunt de naţionalitati diferite. Ei îşi exercită funcţiile cu norma întreaga.

3.Procurorul şi procurorii adjuncţi trebuie să se bucure de o înaltă consideraţie morala şi să aibă o competenţa solida şi o mare experienta practica în materie de urmărire sau judecata în procese penale. Ei trebuie să aibă o excelenta cunoaştere şi o practica curenta în cel puţin una dintre limbile de lucru ale Curţii.

4.Procurorul este ales prin vot secret de Adunarea statelor părţi, cu majoritatea absolută din rândul membrilor acesteia. Procurorii adjuncţi sunt aleşi în acelaşi mod pe o lista de candidaţi prezentată de procuror. Procurorul prezintă 3 candidaţi pentru ocuparea fiecărui post de procuror adjunct. Cu condiţia sa nu se fi stabilit un mandat mai scurt în momentul alegerii, procurorul şi procurorii adjuncţi îşi exercită funcţiile pe o perioadă de 9 ani şi nu pot fi realeşi.

5.Nici procurorul şi nici procurorii adjuncţi nu exercita o activitate riscand să fie incompatibilă cu funcţiile lor în materie de urmărire sau care să pună la indoiala independenta lor. Ei nu se vor ocupa cu nici o alta activitate cu caracter profesional.

6.Preşedinţia poate elibera, la cerere, procurorul sau procurorul adjunct din funcţia sa într-o anumită cauza.

7.Nici procurorul şi nici procurorii adjuncţi nu pot participa la soluţionarea unei cauze în care imparţialitatea lor ar fi pusă, pe buna dreptate, la indoiala dintr-un motiv oarecare. Ei sunt recuzati într-o cauza, conform prezentului paragraf, dacă au intervenit anterior, sub orice titlu, în aceasta cauza în faţa Curţii sau într-o cauza penală conexă la nivel naţional, în care persoana care face obiectul anchetei sau urmăririi este implicata.

8.Orice problema referitoare la recuzarea procurorului sau a unui procuror adjunct este hotărâtă de către Camera de apel.

a)Persoana care face obiectul anchetei sau urmăririi poate să ceara în orice moment recuzarea procurorului sau a unui procuror adjunct, din motivele enunţate în prezentul articol.

b)Procurorul sau procurorul adjunct interesat poate să îşi prezinte, după caz, observaţiile asupra problemei.

9.Procurorul numeşte consilieri care sunt specialişti în drept privind anumite probleme, inclusiv, dar fără să se limiteze la acestea, cele ale violenţei sexuale, violentele cu motivare sexuală şi violentele împotriva copiilor.

Articolul 43Grefa

1.Grefa răspunde de aspectele nejudiciare ale administraţiei şi serviciului Curţii, fără prejudicierea funcţiilor şi atribuţiilor procurorului definite la art. 42.

2.Grefa este condusă de un grefier, care este responsabilul principal al administraţiei Curţii. Grefierul îşi exercită funcţiile sub autoritatea preşedintelui Curţii.

3.Grefierul şi grefierul adjunct trebuie să fie persoane de o înaltă moralitate şi de o mare competenţa, având o excelenta cunoaştere şi o practica curenta în cel puţin una dintre limbile de lucru ale Curţii.

4.Judecătorii aleg grefierul cu majoritatea absolută prin vot secret, ţinând seama de eventualele recomandări ale Adunării statelor părţi. Dacă este necesar, ei aleg în acelaşi mod un grefier adjunct la recomandarea grefierului.

5.Grefierul este ales pe o perioadă de 5 ani, este reeligibil o dată şi îşi exercită funcţiile cu norma întreaga. Grefierul adjunct este ales pe o perioadă de 5 ani sau pentru un mandat mai scurt, potrivit celor decise de majoritatea absolută a judecătorilor; el este chemat să îşi exercite funcţiile potrivit cerinţelor serviciului.

6.Grefierul înfiinţează în cadrul Grefei o diviziune de ajutor a victimelor şi martorilor. Aceasta diviziune este însărcinată, în consultare cu Biroul procurorului, sa sfatuiasca şi sa ajute în orice mod potrivit martorii, victimele care se prezintă în faţa Curţii şi celelalte persoane pe care depozitiile acestor martori pot să le facă să se confrunte cu un risc, precum şi sa prevadă măsurile şi dispoziţiile de luat pentru a le asigura protecţia şi securitatea. Personalul diviziunii cuprinde specialişti în ajutorarea victimelor traumatismelor, inclusiv a traumatismelor datorate violentelor sexuale.

Articolul 44Personalul

1.Procurorul şi grefierul numesc personalul calificat necesar în serviciile lor respective, inclusiv anchetatorii, în cazul procurorului.

2.Când recruteaza personalul, procurorul şi grefierul veghează să se asigure serviciile cu persoane având înaltă eficacitate, competenţa şi integritate, ţinând seama, mutatis mutandis, de criteriile menţionate la art. 36 paragraful 8.

3.Grefierul, în acord cu Preşedinţia şi cu procurorul, propune statutul personalului, care cuprinde condiţiile de numire, de remunerare şi de încetare a funcţiilor. Statutul personalului este aprobat de adunarea statelor părţi.

4.Curtea, în circumstanţe excepţionale, poate să folosească, cu titlu gratuit, personalul pus la dispoziţia sa de statele părţi, organizaţiile interguvernamentale şi de organizaţiile neguvernamentale pentru a ajuta orice organ al Curţii în activităţile sale. Procurorul poate accepta un astfel de personal pentru Biroul procurorului. Persoanele puse la dispoziţie cu titlu gratuit sunt angajate conform directivelor care vor fi stabilite de Adunarea statelor părţi.

Articolul 45Angajament solemn

Înainte de preluarea funcţiilor prevăzute în prezentul statut judecătorii, procurorul, procurorii adjuncţi, grefierul şi grefierul adjunct îşi iau în şedinţa publică angajamentul solemn de a-şi exercită atribuţiile în deplina imparţialitate şi constiinta.

Articolul 46Pierderea funcţiei

1.Un judecător, procurorul, un procuror adjunct, grefierul sau grefierul adjunct pot fi inlaturati din funcţiile lor, prin decizia luată conform paragrafului 2, în cazul în care:

a)s-a stabilit ca el a comis o greseala mare sau o abatere de la sarcinile care i-au fost impuse prin prezentul statut, conform celor prevăzute în Regulamentul de procedura şi de probe; sau b) se afla în incapacitatea de a-şi exercită funcţiile, asa cum sunt definite în prezentul statut.

2.Decizia privind pierderea funcţiei unui judecător, procuror sau a unui procuror adjunct, în aplicarea paragrafului 1, este luată de Adunarea statelor părţi prin vot secret:

a)în cazul unui judecător, cu majoritatea de două treimi a statelor părţi, la recomandarea adoptată de majoritatea de două treimi a celorlalţi judecători;

b)în cazul procurorului, cu majoritatea absolută a statelor părţi;

c)în cazul procurorului adjunct, cu majoritatea absolută a statelor părţi, la recomandarea procurorului.

3.Decizia privind pierderea funcţiei de grefier sau de grefier adjunct se ia cu majoritatea absolută a judecătorilor.

4.Un judecător, un procuror, un procuror adjunct, un grefier sau un grefier adjunct, al cărui comportament sau aptitudine de a exercita funcţiile prevăzute în prezentul statut este contestată în baza prezentului articol, are întreaga latitudine de a prezenta şi primi probe şi pentru a-şi prezenta argumentele conform Regulamentului de procedura şi de probe. El nu participa în alt mod la luarea deciziilor.

Articolul 47Sancţiuni disciplinare

Un judecător, un procuror, un procuror adjunct, un grefier sau un grefier adjunct care a comis o greseala de o gravitate mai mica decât cele prevăzute la art. 46 paragraful 1 se expune la sancţiunile disciplinare prevăzute de Regulamentul de procedura şi de probe.

Articolul 48Privilegii şi imunităţi

1.Curtea se bucura pe teritoriul statelor părţi de privilegiile şi de imunităţile necesare îndeplinirii misiunii sale.

2.Judecătorii, procurorul, procurorii adjuncţi şi grefierul se bucura în exerciţiul funcţiilor lor şi în legătură cu aceste funcţii de privilegiile şi imunităţile acordate sefilor de misiuni diplomatice. După expirarea mandatului lor ei continua să se bucure de imunitate în orice procedura legală pentru cele vorbite, scrise sau pentru actele care ţin de exerciţiul funcţiilor lor oficiale.

3.Grefierul adjunct, personalul Biroului procurorului şi personalul Grefei se bucura de privilegiile, imunităţile şi facilităţile necesare exercitării funcţiilor lor, conform acordului asupra privilegiilor şi imunităţilor Curţii.

4.Avocaţii, experţii, martorii şi celelalte persoane a căror prezenta este cerută la sediul Curţii beneficiază de tratamentul necesar bunei funcţionari a Curţii, conform acordului asupra privilegiilor şi imunităţilor Curţii.

5.Privilegiile şi imunităţile pot fi ridicate:

a)în cazul judecătorului sau procurorului, prin decizia luată cu majoritatea absolută a judecătorilor;

b)în cazul grefierului, de către Presedintie;

c)în cazul procurorilor adjuncţi şi al personalului Biroului procurorului, de către procuror;

d)în cazul grefierului adjunct şi al personalului Grefei, de către grefier.

Articolul 49Salarii, indemnizaţii şi rambursarea cheltuielilor

Judecătorii, procurorul, procurorii adjuncţi, grefierul şi grefierul adjunct primesc salariile, indemnizaţiile şi rambursarea cheltuielilor hotărâte de adunarea statelor părţi. Aceste salarii şi indemnizaţii nu sunt reduse în cursul mandatului.

Articolul 50Limbi oficiale şi limbi de lucru

1.Limbile oficiale ale Curţii sunt engleza, arabă, chineza, spaniola, franceza şi rusa. Hotărârile Curţii, precum şi celelalte decizii prin care sunt reglementate problemele de fond cei îi sunt supuse sunt publicate în limbile oficiale. Preşedinţia determina, ţinând seama de criteriile stabilite de Regulamentul de procedura şi de probe, care decizii pot fi considerate în scopurile prezentului paragraf ca reglementand probleme de fond.

2.Limbile de lucru ale Curţii sunt engleza şi franceza. Regulamentul de procedura şi de probe defineste cazurile în care alte limbi oficiale pot fi folosite ca limbi de lucru.

3.La cererea unei părţi într-o procedură sau a unui stat autorizat sa intervină într-o procedură Curtea autorizeaza folosirea de către aceasta parte sau de acest stat a unei alte limbi decât engleza şi franceza, dacă ea considera acest fapt ca fiind justificat.

Articolul 51Regulamentul de procedura şi de probe

1.Regulamentul de procedura şi de probe intră în vigoare la adoptarea sa de către Adunarea statelor părţi cu majoritatea de două treimi din numărul membrilor săi.

2.Amendamente la Regulamentul de procedura şi de probe pot fi propuse de:

a)oricare stat parte;

b)judecătorii care acţionează cu majoritate absolută;

c)procuror.

Aceste amendamente intră în vigoare la adoptarea lor cu majoritatea de două treimi din numărul membrilor Adunării statelor părţi.

3.După adoptarea Regulamentului de procedura şi de probe, în cazurile urgente în care situaţia specială prezentată în faţa Curţii nu este prevăzută de regulament, judecătorii pot, cu majoritatea de două treimi, sa stabilească reguli provizorii care să se aplice până când Adunarea statelor părţi, la reuniunea ordinară sau extraordinară următoare, le adopta, le modifica sau le respinge.

4.Regulamentul de procedura şi de probe, amendamentele ce îl privesc şi regulile provizorii sunt conforme cu dispoziţiile prezentului statut. Amendamentele la Regulamentul de procedura şi de probe, precum şi regulile provizorii nu se aplică retroactiv în prejudiciul persoanei care face obiectul unei anchete, urmăriri sau al unei condamnări.

5.În caz de neconcordanta între prezentul statut şi Regulamentul de procedura şi de probe, statutul prevalează.

Articolul 52Regulamentul Curţii

1.Judecătorii adopta cu majoritatea absolută, conform prezentului statut şi Regulamentului de procedura şi de probe, regulamentul necesar funcţionarii zilnice a Curţii.

2.Procurorul şi grefierul sunt consultaţi la elaborarea regulamentului Curţii şi a oricărui amendament referitor la acesta.

3.Regulamentul Curţii şi orice amendament referitor la acesta au efect de la adoptare, dacă judecătorii nu decid altfel. Ele sunt comunicate imediat după adoptarea lor statelor părţi spre examinare. Ele rămân în vigoare dacă majoritatea statelor părţi nu fac obiecţii în termen de 6 luni.

Capitolul 5Ancheta şi urmăriri

Articolul 53Deschiderea unei anchete

1.Procurorul, după ce a evaluat informaţiile ce i s-au adus la cunoştinţa, deschide o ancheta, în afară cazului în care conchide că nu exista o baza rezonabila pentru urmărire, în baza prezentului statut. Pentru a lua decizia procurorul examinează:

a)dacă informaţiile aflate la dispoziţia sa oferă motive credibile ca o crima ce tine de competenţa Curţii a fost sau este pe cale să fie comisă;

b)dacă este sau ar fi admisibilă cauza, ţinând seama de art. 17; şi c) dacă exista motive serioase de a crede ca, ţinând seama de gravitatea crimei şi de interesele victimelor, ancheta nu ar servi intereselor justiţiei.

Dacă conchide că nu exista motive serioase pentru urmărire şi dacă aceasta concluzie se bazează exclusiv pe considerentele prevăzute la lit. c), procurorul informează despre aceasta Camera preliminară.

2.Dacă după ancheta procurorul conchide că nu exista motive suficiente pentru începerea urmăririi:

a)pentru că nu exista o baza suficienta, în drept sau în fapt, pentru a cere un mandat de arestare sau o citaţie de înfăţişare în aplicarea art. 58;

b)deoarece cauza este inadmisibila faţă de prevederile art. 17; sau c) pentru ca urmărirea nu ar servi intereselor justiţiei, ţinând seama de toate circumstanţele, inclusiv de gravitatea crimei, de interesele victimelor, de vârsta sau handicapul autorului prezumat şi de rolul sau în crima invocată, el informează asupra concluziei sale şi considerentelor care au motivat-o, Camera preliminară şi statul care i-a deferit situaţia, conform art. 14, sau Consiliul de Securitate, dacă este vorba de o situaţie prevăzută în art. 13 lit. b).

3.a) La cererea statului care a deferit situaţia, conform art. 14, sau a Consiliului de Securitate, dacă este vorba de o situaţie prevăzută la art. 13 lit. b), Camera preliminară poate examina decizia de neurmărire luată de procuror în baza paragrafelor 1 sau 2 şi sa ceara procurorului sa o reaprecieze.

b)Mai mult, Camera preliminară poate, din proprie iniţiativă, sa examineze decizia procurorului de neurmărire dacă aceasta decizie se bazează exclusiv pe consideratiile prevăzute la paragraful 1 lit. c) şi la paragraful 2 lit. c). Într-un asemenea caz decizia procurorului nu are efect decât dacă ea este confirmată de Camera preliminară.

4.Procurorul poate în orice moment să îşi reaprecieze decizia de a deschide sau nu o ancheta sau de a angaja sau nu urmăriri în lumina noilor fapte sau informaţii.

Articolul 54Obligaţii şi competente ale procurorului în materie de anchete

1.Procurorul:

a)pentru stabilirea adevărului extinde ancheta la toate faptele şi elementele de proba care pot fi utile pentru a determina dacă exista răspundere penală, ţinând seama de prezentul statut, şi, făcând aceasta, ancheteaza atât scopul culpabilizarii, cat şi al dezincriminarii;

b)ia măsuri corespunzătoare spre a asigura eficienta anchetelor şi urmăririlor vizând crimele ce ţin de competenţa Curţii. Făcând aceasta, tine seama de interesele şi situaţia personală a victimelor şi martorilor, inclusiv de vârsta, sexul, astfel cum este definit la art. 7 paragraful 3, şi de starea lor de sănătate; el tine, de asemenea, seama de natura crimei, în special când aceasta conţine violenţe sexuale, violenţe cu motivare sexuală sau violenţe împotriva copiilor; şi c) respecta pe deplin drepturile persoanelor menţionate în prezentul statut.

2.Procurorul poate ancheta pe teritoriul unui stat:

a)conform dispoziţiilor cap. IX; sau b) cu autorizarea Camerei preliminare în baza art. 57 paragraful 3 lit. d).

3.Procurorul poate:

a)sa strângă şi sa examineze elementele de proba;

b)sa convoace şi sa interogheze persoane care fac obiectul unei anchete, victime şi martori;

c)sa ceara cooperarea oricărui stat sau organizaţii ori dispozitiv guvernamental, conform competentelor lor sau mandatului lor;

d)sa încheie orice înţelegeri sau acorduri care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului statut şi care pot fi necesare pentru facilitarea cooperării unui stat, a unei organizaţii interguvernamentale sau a unei persoane;

e)să se angajeze sa nu divulge în nici un stadiu al procedurii documentele sau informaţiile pe care le-a obţinut, cu condiţia confidenţialităţii şi numai pentru scopul obţinerii unor noi probe, cu excepţia cazului în care informatorul consimte la divulgarea lor; şi f) sa ia sau sa ceara să fie luate măsuri necesare care să asigure confidenţialitatea informaţiilor culese, protecţia persoanelor sau asigurarea elementelor de proba.

Articolul 55Drepturi ale persoanelor în cadrul unei anchete

1.Într-o ancheta deschisă în baza prezentului statut o persoană:

a)nu este obligată să depună mărturie împotriva ei insesi, nici să se recunoască vinovata;

b)nu este supusă la nici o formă de coercitie, constrângere sau ameninţare, nici la tortura, nici la vreo alta forma de suferinta sau tratament de cruzime inuman sau degradant;

c)beneficiază gratuit, dacă nu este interogată într-o limbă pe care o înţelege şi o vorbeşte perfect, de ajutorul unui interpret competent şi de toate traducerile necesare cerinţelor echităţii; şi d) nu poate fi arestata sau deţinută arbitrar; ea nu poate fi privată de libertate dacă aceasta nu are loc pentru motivul şi potrivit procedurii prevăzute în prezentul statut.

2.Când exista motive să se creadă ca o persoană a comis o crima ce tine de competenţa Curţii şi ca aceasta persoana trebuie să fie interogată fie de procuror, fie de autorităţile naţionale în baza unei cereri făcute conform cap. IX, aceasta persoana are în plus drepturile următoare, asupra cărora este informată înainte de a fi interogată:

a)să fie informată înainte de a fi interogată ca exista motive să se creadă ca ea a comis o crima ce tine de competenţa Curţii;

b)sa păstreze tacerea, fără ca aceasta tăcere să fie luată în considerare pentru determinarea culpabilitatii sau a nevinovăţiei sale;

c)să fie asistată de un apărător la alegerea sa sau, dacă nu are, de un apărător din oficiu de fiecare data când interesele justiţiei o cer, fără a trebui în acest caz sa verse o remunerare, dacă nu are mijloace;

d)să fie interogată în prezenta avocatului sau, dacă nu a renunţat la dreptul de a fi asistată de un avocat.

Articolul 56Rolul Camerei preliminare în situaţia în care ocazia obţinerii de informaţii nu se va mai prezenta

1.a) Când procurorul considera ca o ancheta oferă ocazia unica, care nu se va mai prezenta în continuare, de a lua o mărturie sau o declaraţie sau de a examina, culege ori verifica elemente de proba în scopurile procesului, avizează despre aceasta Camera preliminară.

b)Camera preliminară poate, în aceasta situaţie, la cererea procurorului, sa ia toate măsurile specifice pentru a asigura eficienta şi integritatea procedurii şi, în special, pentru a proteja drepturile apărării.

c)Cu excepţia deciziei contrare a Camerei preliminare, procurorul informează, de asemenea, despre circumstanţă prevăzută în lit. a) persoana care a fost arestata sau s-a prezentat pe baza citaţiei emise în cadrul anchetei, cu scopul ca să poată fi ascultata.

2.Măsurile prevăzute la paragraful 1 lit. b) pot consta în:

a)a face recomandări sau a emite ordonanţe privind calea de urmat;

b)a ordonă încheierea unui proces-verbal asupra procedurii;

c)a numi un expert;

d)a autoriza avocatul unei persoane care a fost arestata sau s-a înfăţişat la Curte pe baza citaţiei sa participe la procedura sau, când arestarea ori înfăţişarea nu a avut loc sau avocatul nu a fost încă ales, a desemna un avocat care va reprezenta interesele apărării;

e)a insarcina pe unul dintre membrii săi sau, în caz de nevoie, pe unul dintre judecătorii disponibili ai Secţiei preliminare sau ai Secţiei primei instanţe să facă recomandări sau sa emita ordonanţe privind strângerea ori conservarea probelor sau audierii persoanelor;

f)a lua orice alte măsuri necesare pentru culegerea sau păstrarea elementelor de proba.

3.a) Când procurorul nu a solicitat măsurile prevăzute în prezentul articol, dar Camera preliminară este de părere ca aceste măsuri sunt necesare pentru păstrarea elementelor de proba pe care le apreciază ca esenţiale pentru apărarea în cursul procesului, consulta procurorul pentru a afla dacă acesta avea motive întemeiate sa nu ceara luarea măsurilor în cauza. Dacă după consultare Camera conchide ca faptul de a nu fi cerut aceste măsuri nu este justificat, poate lua măsuri din proprie iniţiativă.

b)Procurorul poate face apel împotriva deciziei Camerei preliminare de a acţiona din proprie iniţiativă în baza prezentului paragraf. Acest apel este examinat după o procedură accelerata.

4.Admisibilitatea elementelor de proba păstrate sau strânse în scopurile procesului în aplicarea prezentului articol ori înregistrarea acestor elemente de proba este reglementată de art. 69, valoarea lor fiind cea pe care le-o da Camera de prima instanţa.

Articolul 57Funcţiile şi competentele Camerei preliminare

1.Dacă prezentul statut nu dispune altfel, Camera preliminară îşi exercită funcţiile conform dispoziţiilor prezentului articol.

2.a) Deciziile date de Camera preliminară în baza art. 15, 18, 19, a art. 54 paragraful 2, art. 61 paragraful 7 şi a art. 72 sunt luate cu majoritatea judecătorilor care o compun.

b)În toate celelalte cazuri un singur judecător al Camerei preliminare poate exercita funcţiile prevăzute în prezentul statut, dacă nu se prevede altfel printr-o dispoziţie a Regulamentului de procedura şi de probe sau printr-o decizie a Camerei preliminare luate cu majoritate.

3.Independent de alte funcţii care îi sunt conferite în virtutea prezentului statut, Camera preliminară poate:

a)la cererea procurorului, sa dea ordonanţe şi sa elibereze mandatele care pot fi necesare în scopurile unei anchete;

b)la cererea unei persoane care a fost arestata sau s-a înfăţişat pe baza citaţiei, conform art. 58, sa emita orice ordonanţa, inclusiv măsurile prevăzute la art. 56, sau să solicite orice concurs, conform cap. IX, care pot fi necesare pentru ajutarea persoanei la pregătirea apărării;

c)în caz de nevoie, să asigure protecţia şi respectarea vieţii private a victimelor şi martorilor, conservarea probelor, protecţia persoanelor care au fost arestate ori s-au înfăţişat pe baza citaţiei, precum şi protejarea informaţiilor legate de securitatea naţionala;

d)sa autorizeze procurorul sa ia anumite măsuri de ancheta pe teritoriul unui stat parte fără să îşi asigure cooperarea acestui stat, conform cap. IX, dacă, ţinând seama, în măsura posibilului, de vederile acestui stat, Camera a stabilit ca în speta acesta este vadit incapabil sa dea urmare unei cereri de cooperare pentru ca nici o autoritate sau componenta competenţa a aparatului sau judiciar naţional nu este disponibilă sa dea curs unei cereri de cooperare conform cap. IX;

e)când un mandat de arestare sau o citaţie de înfăţişare a fost emisă în baza art. 58, să solicite cooperarea statelor în baza art. 93 paragraful 1 lit. k), ţinând seama în mod cuvenit de forta elementelor de proba şi de drepturile părţilor în cauza, după cum se prevede în prezentul statut şi în Regulamentul de procedura şi de probe, pentru a lua măsurile conservatorii în scopurile confiscării, în special în interesul superior al victimelor.

Articolul 58Eliberarea de către Camera preliminară a unui mandat de arestare sau a unei citaţii pentru înfăţişare

1.În orice moment după deschiderea unei anchete Camera preliminară eliberează, la cererea procurorului, un mandat de arestare împotriva unei persoane dacă, după examinarea cererii şi a elementelor de proba sau a altor informaţii furnizate de procuror, ea este convinsa ca:

a)exista motive întemeiate să se creadă ca aceasta persoana a comis o crima ce tine de competenţa Curţii; şi b) arestarea acestei persoane este necesară pentru a garanta:

(i)ca persoana se va infatisa;

(îi) ca ea nu va împiedica ancheta sau procedura în faţa Curţii, nici nu îi va compromite desfăşurarea; sau

(iii)în caz de nevoie, ca ea nu va urmări executarea crimei despre care este vorba sau a unei crime conexe ce tine de competenţa Curţii şi care s-a produs în aceleaşi circumstanţe.

2.Cererea procurorului conţine următoarele elemente:

a)numele persoanei vizate şi orice alte elemente utile pentru identificare;

b)o referire precisa la crima ce tine de competenţa Curţii, pe care persoana este banuita ca a comis-o;

c)expunerea succintă a faptelor invocate ca ar constitui aceasta crima;

d)un rezumat al probelor care reprezintă motive întemeiate să se creadă ca persoana a comis aceasta crima; şi e) considerentele pentru care procurorul apreciază ca este necesar sa procedeze la arestarea acestei persoane.

3.Mandatul de arestare conţine elementele următoare:

a)numele persoanei vizate şi orice alte elemente utile de identificare;

b)o referire precisa la crima ce tine de competenţa Curţii, care justifica arestarea; şi c) expunerea succintă a faptelor invocate ca reprezentând aceasta crima.

4.Mandatul de arestare rămâne în vigoare atâta vreme cat Curtea nu a decis altfel.

5.Pe baza mandatului de arestare Curtea poate să ceara arestarea provizorie sau arestarea şi predarea persoanei conform cap. IX.

6.Procurorul poate cere Camerei preliminare sa modifice mandatul de arestare prin recalificarea crimelor la care acesta se referă sau prin adăugarea de noi crime. Camera preliminară modifica mandatul de arestare dacă are motive întemeiate sa creadă ca persoana a comis crimele cu privire la care s-a făcut o recalificare sau crime noi.

7.Procurorul poate cere Camerei preliminare sa emita o citaţie de înfăţişare în locul mandatului de arestare. Dacă Camera preliminară este convinsa ca exista motive întemeiate de a crede ca persoana a comis crima care îi este imputată şi ca o citaţie de înfăţişare este suficienta pentru a garanta ca ea se va prezenta în faţa Curţii, emite o citaţie cu sau fără condiţii restrictive de libertate (altele decât detenţia), dacă legislaţia naţionala prevede aceasta. Citaţia conţine elementele următoare:

a)numele persoanei vizate şi orice alte elemente utile de identificare;

b)data înfăţişării;

c)o referire precisa la crima ce tine de competenţa Curţii, pe care persoana se banuieste ca ar fi comis-o; şi d) expunere succintă a faptelor invocate ca ar constitui aceasta crima.

Citaţia este notificată persoanei vizate.

Articolul 59Procedura de arestare în statul de detenţie

1.Statul parte care a primit o cerere de arestare provizorie sau de arestare şi de predare ia imediat măsuri pentru a face să fie arestata persoana în cauza, conform legislaţiei şi dispoziţiilor cap. IX.

2.Orice persoană arestata este deferita fără întârziere autorităţii judiciare competente a statului de detenţie care verifica, conform legislaţiei acestui stat, dacă:

a)mandatul vizează chiar aceasta persoana;

b)aceasta a fost arestata conform unei proceduri legale; şi c) drepturile sale au fost respectate.

3.Persoana arestata are dreptul sa ceara autorităţii competente a statului de detenţie punerea în libertate provizorie în asteptarea predării sale.

4.Când se pronunţa asupra acestei cereri, autoritatea competentă a statului de detenţie examinează dacă, ţinând seama de gravitatea crimelor invocate, urgenta şi circumstanţele excepţionale justifica punerea în libertate provizorie şi dacă garanţiile dorite asigura ca statul de detenţie poate să se achite de obligaţia sa de a preda Curţii persoana. Autoritatea competenţa a statului de detenţie nu poate examina dacă mandatul de arestare a fost eliberat în mod legal faţă de art. 58 paragraful 1 lit. a) şi b).

5.Camera preliminară este avizată asupra oricărei cereri de punere în libertate provizorie şi face recomandări autorităţii competente a statului de detenţie. Înainte de pronunţarea deciziei aceasta ia integral în considerare aceste recomandări, inclusiv, dacă este cazul, cele care se referă la măsurile corespunzătoare pentru împiedicarea evadării persoanei.

6.Dacă punerea în libertate provizorie este acordată, Camera preliminară poate cere rapoarte periodice asupra regimului libertăţii provizorii.

7.O dată ordonată predarea de către statul de detenţie, persoana este predată Curţii cat mai curând posibil.

Articolul 60Procedura iniţială în faţa Curţii

1.De îndată ce persoana a fost predată Curţii sau după înfăţişarea ei în faţa acesteia, voluntar sau prin citare, Camera preliminară verifica dacă ea a fost informată asupra crimelor ce îi sunt imputate, inclusiv dreptul de a cere punerea sa în liberate provizorie pe parcursul judecaţii.

2.Persoana la care se referă un mandat de arestare poate cere punerea sa în libertate provizorie pe parcursul judecaţii. Dacă Camera preliminară este convinsa ca sunt întrunite condiţiile enunţate la art. 58 paragraful 1, persoana este menţinută în detenţie. Dacă nu, Camera preliminară o pune în libertate, cu sau fără condiţii.

3.Camera preliminară reexamineaza periodic decizia sa de punere în libertate sau menţinerea în detenţie. Ea poate să facă aceasta în orice moment, la cererea procurorului sau a persoanei interesate. Camera poate în aceasta situaţie să îşi modifice decizia privind detenţia, punerea în libertate sau condiţiile acesteia dacă este convinsa ca evoluţia împrejurărilor faptelor o justifica.

4.Camera preliminară se asigura ca detenţia înaintea procesului nu se prelungeşte în mod excesiv din cauza unei întârzieri nejustificate imputabile procurorului. Dacă o asemenea întârziere se produce, Camera examinează posibilitatea de a pune persoana interesată în libertate, cu sau fără condiţii.

5.Dacă este necesar, Camera preliminară poate emite un mandat de arestare pentru a garanta înfăţişarea persoanei care a fost pusă în libertate.

Articolul 61Confirmarea invinuirilor înainte de proces

1.Sub rezerva paragrafului 2, într-un termen rezonabil după predarea persoanei către Curte sau înfăţişarea sa voluntara în faţa acesteia, Camera preliminară tine o şedinţa pentru a confirma invinuirile pe care procurorul înţelege să se bazeze pentru a cere trimiterea în judecata. Şedinţa se desfăşoară în prezenta procurorului şi a persoanei care face obiectul anchetei sau a urmăririi, precum şi a avocatului acesteia.

2.Camera preliminară poate, la cererea procurorului sau din proprie iniţiativă, sa ţină o şedinţa în absenta persoanei interesate, pentru a confirma invinuirile pe care procurorul înţelege să se bazeze pentru a cere trimiterea în judecata, când persoana:

a)a renunţat la dreptul sau de a fi prezenta; sau b) a fugit sau este de negasit şi tot ceea ce a fost rezonabil posibil a fost făcut pentru a garanta înfăţişarea sa în faţa Curţii şi a o informa asupra invinuirilor care i se aduc şi despre ţinerea unei şedinţe viitoare pentru confirmarea acestor învinuiri.

În aceste cazuri persoana este reprezentată de un avocat când Camera preliminară considera ca aceasta serveşte interesele justiţiei.

3.Într-un termen rezonabil înaintea şedinţei, persoana:

a)primeşte notificarea scrisă asupra invinuirilor pe care procurorul înţelege să se bazeze pentru a cere trimiterea în judecata; şi b) este informată asupra elementelor de proba pe care procurorul înţelege să se bazeze la şedinţa.

Camera preliminară poate da ordonanţe privind divulgarea informaţiilor în scopurile şedinţei.

4.Înainte de şedinţa procurorul poate continua ancheta şi poate modifica sau retrage invinuirile. Persoana vizata primeşte notificare asupra oricărui amendament sau retrageri de învinuiri, într-un termen rezonabil înainte de şedinţa. În caz de retragere de învinuiri procurorul informează Camera preliminară despre motivele acestei retrageri.

5.La şedinţa procurorul îşi întemeiază fiecare dintre învinuiri pe probe suficiente pentru a stabili existenta unor motive serioase de a crede ca persoana a comis crima care îi este imputată. El se poate baza pe probe sub forma de documente sau de rezumate şi nu este obligat de a face să se înfăţişeze martorii care trebuie să fie audiati la proces.

6.La şedinţa persoana poate:

a)sa conteste invinuirile;

b)sa conteste elementele de proba produse de procuror; şi c) să prezinte elemente de proba.

7.La terminarea şedinţei Camera preliminară stabileşte dacă exista probe suficiente care să dea motive serioase să se creadă ca persoana a comis fiecare dintre crimele care îi sunt imputate. Potrivit celor stabilite Camera preliminară:

a)confirma invinuirile pentru care a decis ca existau probe suficiente şi trimite persoana în faţa Camerei de prima instanţa, pentru a fi judecata pe baza invinuirilor confirmate;

b)nu confirma invinuirile pentru care a decis că nu exista probe suficiente;

c)amana şedinţa şi cere procurorului să aibă în vedere:

(i)sa aducă probe suplimentare sau sa procedeze la noi anchete referitoare la o invinuire specială; sau

(îi) sa modifice o invinuire dacă probele produse par a stabili ca o alta crima, care tine de competenţa Curţii, a fost comisă.

8.Când Camera preliminară nu confirma o invinuire, procurorului nu îi este interzis sa ceara ulterior confirmarea acestei învinuiri, dacă el îşi justifica cererea cu probe suplimentare.

9.După confirmarea invinuirilor şi înainte ca procesul sa înceapă procurorul poate modifica invinuirile, cu autorizarea Camerei preliminare şi după ce acuzatul a fost avizat despre aceasta. Dacă procurorul înţelege sa adauge învinuiri suplimentare sau sa substituie invinuirile aduse cu învinuiri mai grave, este necesară o şedinţa conform prezentului articol, pentru confirmarea invinuirilor noi. După deschiderea procesului procurorul poate retrage invinuirile, cu autorizarea Camerei preliminare.

10.Orice mandat deja eliberat încetează să aibă efect în legătură cu orice invinuire neconfirmata de Camera preliminară sau retrasă de procuror.

11.După confirmarea invinuirilor, conform prezentului articol, Preşedinţia constituie o Camera de prima instanţa, care, sub rezerva paragrafului 9 şi a art. 64 paragraful 4, conduce faza următoare a procedurii şi poate îndeplini în acest scop orice funcţie a Camerei preliminare, utila în speta.

Capitolul 6Procesul

Articolul 62Locul procesului

Dacă nu s-a decis altfel, procesul se tine la sediul Curţii.

Articolul 63Procesul în prezenta acuzatului

1.Acuzatul este prezent la procesul sau.

2.Dacă acuzatul, prezent în faţa Curţii, tulbura continuu desfăşurarea procesului, Camera de prima instanţa poate ordonă evacuarea acestuia din sala de şedinţa, având grija ca acesta sa urmărească procesul şi sa dea instrucţiuni avocatului sau, din exteriorul sălii, la nevoie cu ajutorul mijloacelor tehnice de comunicaţie. Asemenea măsuri nu sunt luate decât în circumstanţe excepţionale, când alte soluţii rezonabile s-au dovedit zadarnice, şi numai pentru durata strict necesară.

Articolul 64Funcţiile şi competentele Camerei de prima instanţa

1.Funcţiile şi competentele Camerei de prima instanţa, enunţate în prezentul articol, sunt exercitate conform statutului şi Regulamentului de procedura şi de probe.

2.Camera de prima instanţa veghează ca procesul să fie condus în mod echitabil şi cu operativitate, cu respectarea deplina a drepturilor acuzatului şi ţinând pe deplin seama de necesitatea de a asigura protecţia victimelor şi a martorilor.

3.Când cauza este trimisa spre judecare, conform prezentului statut, Camera de prima instanţa căreia i-a fost atribuită:

a)consulta părţile şi adopta toate procedurile utile conducerii echitabile şi operative a instanţei;

b)determina limba sau limbile procesului; şi c) sub rezerva oricăror alte dispoziţii aplicabile din prezentul statut, asigura divulgarea de documente sau de informaţii încă nedivulgate, suficient de devreme înaintea deschiderii procesului, pentru a permite o pregătire suficienta a acestuia.

4.Camera de prima instanţa poate, dacă aceasta este necesar, pentru a-i asigura funcţionarea eficace şi echitabila, sa supună problemele preliminare Camerei preliminare sau, la nevoie, unui alt judecător disponibil al secţiei preliminare.

5.Camera de prima instanţa poate, notificând aceasta părţilor, sa ordone conexarea sau disjungerea, după caz, a invinuirilor aduse împotriva mai multor acuzati.

6.În exercitarea funcţiilor sale, înainte sau în timpul procesului, Camera de prima instanţa poate, dacă este necesar:

a)să îşi asume toate funcţiile Camerei preliminare, prevăzute la art. 61 paragraful 11;

b)sa dispună înfăţişarea martorilor şi audierea lor, precum şi prezentarea de documente şi de alte elemente de proba, obtinand la nevoie ajutorul statelor, conform dispoziţiilor prezentului statut;

c)sa dispună protecţia informaţiilor confidenţiale;

d)sa ordone producerea de probe în completarea celor care au fost strânse înaintea procesului sau prezentate la proces de părţi;

e)să asigure protecţia acuzatului, martorilor şi a victimelor; şi f) sa statueze asupra oricărei alte probleme pertinente.

7.Procesul este public. Cu toate acestea Camera de prima instanţa poate, pe baza împrejurărilor speciale, sa decidă ca anumite şedinţe să se desfăşoare cu uşile închise, în scopurile enunţate la art. 68 sau în vederea protejării informaţiilor confidenţiale sau sensibile date în depozitii.

8.a) La deschiderea procesului Camera de prima instanţa face să se dea citire acuzatului asupra invinuirilor prealabile confirmate de Camera preliminară. Camera de prima instanţa se asigura ca acuzatul înţelege natura invinuirilor. Camera da acuzatului posibilitatea sa pledeze recunoscandu-se vinovat, potrivit celor prevăzute la art. 65, sau sa pledeze considerându-se nevinovat.

b)La proces preşedintele poate da instrucţiuni pentru conducerea dezbaterilor, mai ales pentru ca acestea să se desfăşoare în mod echitabil şi impartial. Sub rezerva instrucţiunilor eventuale ale preşedintelui, părţile pot sa producă elemente de proba conform dispoziţiilor prezentului statut.

9.Camera de prima instanţa poate, mai ales la cererea unei părţi sau din oficiu:

a)sa statueze asupra admisibilităţii sau pertinentei probelor; şi b) sa ia orice măsură necesară pentru a asigura ordinea în şedinţa.

10.Camera de prima instanţa veghează ca grefierul sa întocmească şi sa păstreze un proces-verbal integral al procesului, relatand cu fidelitate dezbaterile.

Articolul 65Procedura în caz de recunoaştere a vinovatiei

1.Când acuzatul îşi recunoaşte vinovăţia, după cum prevede art. 64 paragraful 8 lit. a), Camera de prima instanţa stabileşte:

a)dacă acuzatul înţelege natura şi consecinţele recunoaşterii vinovatiei sale;

b)dacă recunoaşterea vinovatiei a fost voluntara, după o consultare suficienta cu apărătorul acuzatului; şi c) dacă recunoaşterea vinovatiei este justificată de faptele cauzei, asa cum rezultă:

(i)din invinuirile prezentate de procuror, cu care acuzatul este de acord;

(îi) din orice document prezentat de procuror, care însoţeşte invinuirile şi pe care acuzatul le accepta; şi

(iii)din orice alte probe, cum sunt marturiile, prezentate de procuror sau de acuzat.

2.Dacă Camera de prima instanţa este convinsa ca sunt reunite condiţiile prevăzute la paragraful 1, stabileşte ca recunoaşterea vinovatiei, însoţită de toate probele complementare prezentate, întruneşte toate elementele constitutive ale crimei la care se referă şi poate să considere acuzatul vinovat pentru aceasta crima.

3.Dacă Camera de prima instanţa nu este convinsa ca sunt reunite condiţiile prevăzute la paragraful 1, stabileşte că nu exista recunoaştere de vinovăţie, caz în care decide ca procesul să fie continuat potrivit procedurii normale prevăzute de prezentul statut şi poate trimite cauza unei alte Camere de prima instanţa.

4.Dacă Camera de prima instanţa este convinsa ca o prezentare mai completa a faptelor cauzei ar fi în interesul justiţiei, îndeosebi în interesul victimelor, ea poate:

a)sa ceara procurorului să prezinte elemente de proba suplimentare, inclusiv depozitii de martori; sau b) sa decidă ca procesul să se continue după procedurile normale prevăzute de prezentul statut, caz în care aceasta considera că nu exista recunoaştere de vinovăţie şi trimite cauza unei alte camere de prima instanţa.

5.Orice discuţie între procuror şi apărare, referitoare la modificarea capetelor de acuzare, recunoaşterea de vinovăţie sau pedeapsa de pronunţat, nu angajează Curtea.

Articolul 66Prezumţia de nevinovatie

1.Oricare persoana este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa este stabilită în faţa Curţii, conform dreptului aplicabil.

2.Procurorului îi incumba sarcina de a dovedi vinovăţia acuzatului.

3.Pentru a condamna acuzatul Curtea trebuie să fie convinsa de vinovăţia acestuia dincolo de orice indoiala rezonabila.

Articolul 67Drepturile acuzatului

1.La examinarea invinuirilor ce i se aduc acuzatul are dreptul ca, ţinând seama de dispoziţiile prezentului statut, cauza lui să fie prezentată public, echitabil şi impartial. El are dreptul, în deplina egalitate, cel puţin la garanţiile următoare:

a)să fie informat în termenul cel mai scurt şi în mod detaliat asupra naturii cauzei şi conţinutului invinuirilor într-o limbă pe care el o înţelege şi o vorbeşte perfect;

b)sa dispună de timpul şi de facilităţile necesare pentru pregătirea apărării sale şi sa comunice liber şi confidenţial cu avocatul ales de el;

c)să fie judecat fără întârziere excesiva;

d)sub rezerva dispoziţiilor art. 63 paragraful 2, să fie prezent la procesul sau, să se apere singur sau să fie asistat de un apărător la alegerea sa; dacă nu are apărător, să fie informat despre dreptul de a avea unul şi, de fiecare data când interesul justiţiei o cere, sa i se atribuie din oficiu un apărător de către Curte, fără cheltuieli, dacă nu are mijloace sa îl remunereze;

e)sa interogheze sau sa ceara interogarea martorilor acuzarii şi să obţină înfăţişarea şi interogarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii cu martorii acuzarii. Acuzatul are, de asemenea, dreptul să îşi susţină mijloacele de apărare şi să prezinte alte probe admisibile în baza prezentului statut;

f)să fie asistat gratuit de un interpret competent şi sa beneficieze de traducerile necesare pentru satisfacerea cerinţelor echităţii, dacă limba folosită în orice procedura urmată de Curte sau în orice document prezentat nu este o limbă pe care el o înţelege şi o vorbeşte perfect;

g)sa nu fie fortat sa marturiseasca împotriva sa sau să îşi recunoască vinovăţia şi sa păstreze tacerea, fără ca aceasta tăcere să fie luată în considerare pentru determinarea vinovatiei sau nevinovăţiei sale;

h)să facă fără prestare de jurământ o declaraţie scrisă sau orala pentru apărarea sa; şi i) sa nu i se impună răsturnarea sarcinii probei, nici sarcina respingerii.

2.În afară de celelalte comunicări prevăzute de prezentul statut procurorul comunică apărării, din momentul când aceasta este posibil, probele din posesia sa ori la dispoziţia sa, despre care el apreciază ca îl disculpa pe acuzat sau tind sa îl disculpe ori sa atenueze vinovăţia sa sau sunt de natura sa afecteze credibilitatea probelor de invinuire. În caz de indoiala în ceea ce priveşte aplicarea prezentului paragraf, Curtea decide.

Articolul 68Protecţia şi participarea la proces a victimelor şi martorilor

1.Curtea ia măsurile corespunzătoare pentru a proteja securitatea, bunăstarea fizica şi psihologică, demnitatea şi respectarea vieţii private a victimelor şi martorilor. Făcând aceasta, ea tine seama de toţi factorii pertinenţi, mai ales vârsta, sexul cum este definit la art. 7 paragraful 3, sau starea sănătăţii, precum şi natura crimei, îndeosebi, dar nu în mod exclusiv, când aceasta este însoţită de violenţe cu caracter sexual, de violenţe cu motivare sexuală sau de violenţe împotriva copiilor. Procurorul ia aceste măsuri îndeosebi în stadiul anchetei şi urmăririi. Aceste măsuri nu trebuie să fie nici prejudiciabile, nici contrare drepturilor apărării şi exigenţelor unui proces echitabil şi impartial.

2.Prin excepţie de la principiul publicităţii dezbaterilor enuntat la art. 67, Camerele Curţii pot, cu scopul protejării victimelor şi martorilor sau a acuzatului, sa ordone şedinţa închisă pentru o anumită parte a procedurii sau să permită ca depozitiile să fie luate cu mijloace electronice sau cu alte mijloace speciale. Aceste măsuri sunt aplicate îndeosebi faţă de o victima a violentelor sexuale sau faţă de un copil care este victima sau martor, în afară de cazul în care Curtea decide altfel ţinând seama de toate împrejurările şi îndeosebi de opiniile victimei sau ale martorului.

3.Când este vorba de interesele personale ale victimelor, Curtea permite ca punctele lor de vedere şi preocuparile lor să fie expuse şi examinate în stadii ale procedurii pe care le considera potrivite şi într-un mod în care nu este nici prejudiciabil, nici contrar drepturilor apărării şi exigenţelor unui proces echitabil şi impartial. Aceste opinii şi preocupări pot fi expuse de către reprezentanţii legali ai victimelor, când Curtea apreciază adecvat, conform Regulamentului de procedura şi de probe.

4.Diviziunea de ajutor a victimelor şi martorilor poate acorda asistenţa procurorului şi Curţii în privinta măsurilor de protecţie, dispoziţiilor de securitate şi potrivit activităţilor de avizare şi de ajutor prevăzute la art. 43 paragraful 6.

5.Când divulgarea de elemente de proba şi de informaţii în baza prezentului statut risca sa pună grav în pericol un martor sau pe membrii familiei sale, procurorul poate, în oricare procedura care are loc înaintea deschiderii procesului, să se abţină de a divulga aceste elemente de proba sau informaţii şi să prezinte un rezumat. Asemenea măsuri trebuie să fie aplicate într-un mod care nu este nici prejudiciabil, nici contrar drepturilor la apărare şi exigenţelor unui proces echitabil şi impartial.

6.Un stat poate cere să fie luate măsurile necesare pentru a asigura protecţia faţă de funcţionarii sau agenţii săi şi protecţia informaţiilor confidenţiale sau sensibile.

Articolul 69Proba

1.Înainte de a depune mărturie fiecare martor, conform Regulamentului de procedura şi de probe, îşi ia angajamentul de a spune adevărul.

2.Martorii sunt ascultaţi personal în şedinţa, sub rezerva măsurilor prevăzute la art. 68 sau în Regulamentul de procedura şi de probe. Curtea poate, de asemenea, sa autorizeze un martor să prezinte o declaraţie orala sau o înregistrare video sau audio şi să prezinte documente sau înscrisuri sub rezerva dispoziţiilor prezentului statut şi conform Regulamentului de procedura şi de probe. Aceste măsuri nu trebuie să fie nici prejudiciabile, nici contrare drepturilor la apărare.

3.Părţile pot să prezinte probe pertinente pentru cauza, conform art. 64. Curtea are competenţa de a cere prezentarea oricăror probe pe care le socoteşte necesare pentru aflarea adevărului.

4.Curtea poate să se pronunţe asupra pertinentei şi admisibilităţii probelor, conform Regulamentului de procedura şi de probe, ţinând seama mai ales de valoarea probanta a acestora şi de posibilitatea ca ele sa dăuneze echităţii procesului sau unei evaluări echitabile a depoziţiei unui martor.

5.Curtea respecta regulile confidenţialităţii, astfel cum au fost enunţate în Regulamentul de procedura şi de probe.

6.Curtea nu cere dovedirea faptelor care sunt notorii, dar redactează despre acestea un proces-verbal judiciar.

7.Probele obţinute printr-un mijloc care violeaza prezentul statut sau drepturile omului recunoscute pe plan internaţional nu sunt admisibile:

a)dacă violarea pune serios în discuţie credibilitatea probelor; sau b) dacă admiterea acestor probe ar fi de natura sa compromita procedura şi sa aducă o grava atingere integrităţii sale.

8.Când se pronunţa asupra pertinentei sau admisibilităţii probelor reunite de un stat, Curtea nu se pronunţa asupra aplicării legislaţiei naţionale a acestui stat.

Articolul 70Fapte care aduc atingere administrării justiţiei

1.Curtea are competenţa de a judeca următoarele infracţiuni care aduc atingere administrării justiţiei, când sunt comise cu intenţie:

a)mărturia mincinoasă a unei persoane care şi-a luat angajamentul de a spune adevărul în aplicarea art. 69 paragraful 1;

b)prezentarea de elemente de proba false sau falsificate în cunoştinţa de cauza;

c)coruperea de martori, manevre vizând sa împiedice un martor de a se infatisa sau de a depune mărturie în mod liber, represalii exercitate împotriva unui martor în legătură cu declaraţia sa, distrugerea sau falsificarea probelor ori împiedicarea strangerii unor astfel de probe;

d)intimidarea unui membru sau agent al Curţii, împiedicarea acţiunii sale sau traficul de influenţa, cu scopul de a îl determina, prin constrângere sau convingere, sa nu îşi exercite funcţiile sau sa nu le exercite cum ar trebui;

e)represalii împotriva unui membru sau agent al Curţii datorită funcţiilor executate de acesta sau de un alt membru sau agent;

f)solicitarea sau acceptarea unei retribuţii ilegale de un membru sau un agent al Curţii în cadrul funcţiilor sale oficiale.

2.Principiile şi procedurile care guvernează exercitarea de către Curte a competentei sale faţă de faptele care aduc atingeri administrării justiţiei în baza prezentului articol sunt enunţate în Regulamentul de procedura şi de probe. Modalităţile de cooperare internationala cu Curtea la punerea în aplicare a prezentului articol sunt reglementate de legislaţia naţionala a statului solicitat.

3.În caz de condamnare Curtea poate impune o pedeapsă cu închisoarea, care să nu depăşească 5 ani, sau o amenda prevăzută de Regulamentul de procedura şi de probe ori ambele.

4.a) Statele părţi extind dispoziţiile dreptului lor penal, care reprima faptele care aduc atingeri integrităţii procedurilor de ancheta sau sistemelor lor judiciare, la faptele care aduc atingeri administrării justiţiei în baza prevederilor prezentului articol, comise pe teritoriul lor sau de către unul dintre resortisantii săi.

b)La cererea Curţii un stat parte sesizează autorităţile sale competente, în scopul urmăririi de fiecare data când considera necesar. Aceste autorităţi instrumenteaza dosarele în cauza cu diligenta, asigurând pentru aceasta mijloacele necesare unei acţiuni eficiente.

Articolul 71Sancţiuni în caz de perturbare a şedinţei

1.Curtea poate sanctiona abaterile de la conduita în şedinţa, inclusiv perturbarea şedinţei sau refuzul deliberat de a respecta instrucţiunile sale, prin măsuri administrative, altele decât o pedeapsă cu închisoarea, de exemplu, evacuarea temporară sau permanenta din sala, o amenda sau alte măsuri prevăzute în Regulamentul de procedura şi de probe.

2.Regimul sancţiunilor prevăzute la paragraful 1 este stabilit în Regulamentul de procedura şi probe.

Articolul 72Protecţia informaţiilor privind securitatea naţionala

1.Prezentul articol se aplică în toate cazurile în care divulgarea de informaţii sau de documente ale unui stat ar aduce atingere, potrivit avizului acestui stat, intereselor şi securităţii sale naţionale. Aceste cazuri sunt în special cele la care se referă art. 56 paragrafele 2 şi 3, art. 61 paragraful 3, art. 64 paragraful 3, art. 67 paragraful 2, art. 68 paragraful 6, articolul 87 paragraful 6 şi art. 93, precum şi cazurile, în orice alt stadiu al procedurii, în care o astfel de divulgare poate fi pusă în cauza.

2.Prezentul articol se aplică, de asemenea, când o persoană care a fost invitata sa furnizeze informaţii sau elemente de proba a refuzat sa o facă sau a informat statul asupra motivului ca divulgarea lor ar aduce atingere intereselor unui stat în materie de securitate naţionala şi când acest stat confirma ca, după opinia sa, divulgarea acestor informaţii ar aduce atingere intereselor securităţii sale naţionale.

3.Nici o dispoziţie a prezentului articol nu aduce atingere normelor de confidenţialitate aplicabile în baza art. 54 paragraful 3 lit. e) şi f), nici aplicării art. 73.

4.Dacă un stat afla ca informaţii sau documente ale statului sunt sau vor fi probabil divulgate într-o anumită faza a procedurii şi dacă acesta apreciază ca o astfel de divulgare ar aduce atingere intereselor securităţii sale naţionale, acest stat are dreptul sa intervină în vederea reglementării acestei probleme, conform dispoziţiilor prezentului articol.

5.Când un stat apreciază ca divulgarea informaţiilor ar aduce atingere intereselor securităţii sale naţionale, el ia, în legătură cu procurorul, apărarea, Camera preliminară sau Camera de prima instanţa, după caz, toate măsurile rezonabile posibile pentru a găsi o soluţie de comun acord. Aceste măsuri pot sa consiste în special în:

a)modificarea sau precizarea cererii;

b)decizia Curţii cu privire la problema pertinentei informaţiilor sau probelor cerute ori cu privire la problema de a şti dacă probele, deşi pertinente, ar putea fi sau au fost obţinute dintr-o alta sursa decât statul solicitat;

c)obţinerea de informaţii sau probe din alta sursa sau sub o formă diferita; sau d) găsirea unui acord cu privire la condiţiile în care asistenţa ar putea fi furnizată, mai ales prin comunicarea de rezumate sau de versiuni corectate, impunerea de restrictii la divulgare, recurgerea la o procedură cu uşile închise sau ex parte ori aplicarea altor măsuri de protecţie autorizate de prezentul statut sau de Regulamentul de procedura şi de probe.

6.Când toate măsurile rezonabile posibile au fost luate pentru soluţionarea problemei prin înţelegere şi când statul apreciază că nu exista nici mijloace şi nici condiţii care să îi permită sa comunice sau sa divulge informaţiile sau documentele fără a aduce atingere intereselor securităţii sale naţionale, el aduce la cunoştinţa despre aceasta procurorului sau Curţii, indicând motivele precise care l-au condus la aceasta concluzie, dacă însăşi expunerea motivelor sale nu aduce în mod necesar atingere intereselor securităţii sale naţionale.

7.Ca urmare, dacă Curtea hotărăşte ca probele sunt pertinente şi necesare pentru stabilirea vinovatiei sau nevinovăţiei acuzatului, poate lua măsurile care urmează:

a)când divulgarea informaţiilor sau documentului este solicitată în cadrul unei cereri de cooperare, conform cap. IX, sau în circumstanţele descrise la paragraful 2 şi statul invoca motivele de refuz prevăzute la art. 93 paragraful 4:

(i)curtea poate, înainte de a trage concluzia prevăzută la paragraful 7 alin. a) subpunctul (îi), sa ceara consultări suplimentare în scopul examinării observaţiilor statului, inclusiv, în caz de nevoie, ţinerea unei şedinţe cu uşile închise şi ex parte;

(îi) dacă Curtea conchide ca, invocand motivele de refuz enunţate la art. 93 paragraful 4 în circumstanţele spetei, Statul solicitat nu acţionează în conformitate cu obligaţiile care îi incumba în baza prezentului statut, Curtea poate trimite cauza conform art. 87 paragraful 7, precizând considerentele care motiveaza concluzia sa; şi

(iii)curtea poate trage orice concluzie pe care o apreciază adecvată în speta, când judeca acuzatul, în privinta existenţei sau inexistentei unui fapt; sau

b)în toate celelalte circumstanţe:

(i)sa dispună divulgarea; sau

(îi) în cazul în care nu dispune divulgarea, sa traga orice concluzie pe care o apreciază corespunzătoare în speta, când judeca acuzatul, în privinta existenţei sau inexistentei unui fapt.

Articolul 73Informaţii sau documente provenind de la terţi

Dacă un stat parte este solicitat de către Curte sa furnizeze un document sau o informaţie în posesia sa, sub paza sau sub controlul sau, care i-a fost comunicat cu titlu confidenţial de un stat, de o organizaţie interguvernamentală sau de o organizaţie internationala, statul cere celui de la care deţine informaţia sau documentul autorizaţia de a-l divulga. Dacă cel care a comunicat informaţia sau documentul este un stat parte, acesta consimte la divulgarea informatiei sau a documentului ori depune eforturi să soluţioneze problema cu Curtea, sub rezerva dispoziţiilor art. 72. Dacă cel care a comunicat informaţia sau documentul nu este un stat parte şi refuza sa consimtă divulgarea, statul solicitat informează Curtea ca el nu este în măsura sa furnizeze documentul sau informaţia din cauza unei obligaţii preexistente de confidenţialitate faţă de cel de la care o deţine.

Articolul 74Condiţii cerute pentru decizie

1.Toţi judecătorii Camerei de prima instanţa asista la fiecare faza a procesului şi la integralitatea dezbaterilor. Preşedinţia poate desemna în fiecare caz unul sau mai mulţi judecători supleanţi, în funcţie de disponibilitati, pentru a asista, de asemenea, la toate fazele procesului şi a înlocui un membru al Camerei de prima instanţa care nu ar putea continua sa participe la judecata.

2.Camera de prima instanţa îşi întemeiază decizia pe aprecierea probelor şi în raport cu ansamblul procedurilor. Decizia sa nu poate depăşi faptele şi circumstanţele descrise în invinuirile şi modificările aduse acestora. Decizia se întemeiază exclusiv pe probele prezentate şi examinate la proces.

3.Judecătorii depun eforturi sa ia decizia în unanimitate, în lipsa căreia o iau cu majoritate.

4.Deliberările Camerei de prima instanţa sunt şi rămân secrete.

5.Decizia este prezentată în scris. Ea conţine expunerea completa şi motivată a constatărilor Camerei de prima instanţa asupra probelor şi concluziilor. Nu se pronunţa decât o singura decizie. Dacă nu exista unanimitate, decizia conţine opiniile majorităţii şi ale minorităţii. Se da citire deciziei sau rezumatului ei în şedinţa publică.

Articolul 75Despăgubiri în favoarea victimelor

1.Curtea stabileşte principii aplicabile formelor de despăgubire cum sunt restituirea, indemnizarea sau reabilitarea, care se acordă victimelor sau titularilor de drepturi. Pe aceasta baza Curtea poate, la cerere sau din proprie iniţiativă în situaţii excepţionale, sa stabilească în decizia sa întinderea pagubei, pierderea sau prejudiciul cauzat victimelor sau avanzilor lor cauza, indicând principiile pe care se bazează decizia sa.

2.Curtea poate să pronunţe împotriva unei persoane condamnate o ordonanţa indicând reparaţia care să fie acordată victimelor sau avanzilor lor cauza. Aceasta despăgubire poate lua mai ales forma restituirii, indemnizaţiei sau reabilitării. În caz de nevoie Curtea poate decide ca indemnizaţia acordată cu titlu de reparaţii este achitată prin intermediul fondului prevăzut la art. 79.

3.Înainte de a se pronunţa o ordonanţa în baza prezentului articol, Curtea poate solicita şi lua în considerare observat iile persoanei condamnate, victimelor, altor persoane interesate sau statelor interesate, precum şi observaţiile formulate în numele acestor persoane sau al acestor state.

4.Când Curtea exercita competenţa pe care o conferă prezentul articol şi după ce o persoană a fost recunoscută vinovata de o crima ce tine de competenţa sa, hotărăşte dacă este necesar, pentru a da efect ordonanţelor pe care le da în baza prezentului articol, sa ceara luarea de măsuri conform art. 93 paragraful 1.

5.Statele părţi fac să se aplice deciziile luate în baza prezentului articol ca şi când dispoziţiile art. 109 erau aplicabile prezentului articol.

6.Dispoziţiile prezentului articol sunt înţelese fără prejudicierea drepturilor pe care dreptul intern sau internaţional le recunosc victimelor.

Articolul 76Pronunţarea pedepsei

1.În cazul verdictului de vinovăţie Camera de prima instanţa stabileşte pedeapsa ce va fi aplicată, ţinând seama de concluziile şi de probele pertinente prezentate la proces.

2.În afară cazurilor în care art. 65 se aplică şi înaintea terminării procesului, Camera de prima instanţa poate din oficiu şi trebuie, la cererea procurorului sau a acuzatului, sa ţină o şedinţa suplimentară pentru a lua cunoştinţa de toate concluziile noi şi de toate probele noi pertinente pentru stabilirea pedepsei conform Regulamentului de procedura şi de probe.

3.Când se aplică paragraful 2, Camera de prima instanţa asculta observaţiile prevăzute la art. 75 în cursul şedinţei suplimentare prevăzute la paragraful 2 şi, la nevoie, în timpul oricărei noi şedinţe.

4.Hotărârea este pronunţată în şedinţa publică şi, dacă este posibil, în prezenta acuzatului.

Capitolul 7Pedepsele

Articolul 77Pedepse aplicabile

1.Sub rezerva art. 110, Curtea poate pronunţa contra unei persoane declarate vinovata de o crima prevăzută la art. 5 din prezentul statut una dintre următoarele pedepse:

a)o pedeapsă cu închisoarea pe timp de cel mult 30 de ani; sau b) o pedeapsă cu închisoare pe viaţa, dacă gravitatea extrema a crimei şi situaţia personală a condamnatului o justifica.

2.La pedeapsa cu închisoarea Curtea poate adauga:

a)o amenda stabilită conform criteriilor prevăzute de Regulamentul de procedura şi de probe;

b)confiscarea de profituri, de bunuri şi de averi provenind direct sau indirect din crime, fără prejudicierea drepturilor terţilor de buna credinţa.

Articolul 78Stabilirea pedepsei

1.Când stabileşte pedeapsa, Curtea tine cont, conform Regulamentului de procedura şi de probe, de considerente precum gravitatea crimei şi situaţia personală a condamnatului.

2.Când pronunţa o pedeapsă cu închisoarea, Curtea reduce timpul pe care condamnatul l-a petrecut, la ordinul sau, în detenţie. Ea poate reduce, de asemenea, orice alta perioada petrecuta în detenţie datorită unui comportament legat de crima.

3.Când o persoană este recunoscută vinovata de mai multe crime, Curtea pronunţa o pedeapsă pentru fiecare crima şi o pedeapsă unica, indicând durata totală a detentiei. Aceasta durata nu poate fi inferioară celei privind pedeapsa individuală cea mai grea şi nu poate fi superioară celei de 30 de ani sau celei privind pedeapsa cu închisoarea pe viaţa prevăzută la art. 77 paragraful 1 lit. b).

Articolul 79Fondul în favoarea victimelor

1.Un fond este creat, în baza hotărârii Adunării statelor părţi, în profitul victimelor crimelor ce ţin de competenţa Curţii şi al familiilor lor.

2.Curtea poate da dispoziţii ca fondurile provenind din amenzi şi din bunurile confiscate să fie virate fondului.

3.Fondul este administrat după principiile stabilite de Adunarea statelor părţi.

Articolul 80Statutul, aplicarea pedepselor de către state şi dreptul naţional

Nimic din prezentul capitol nu afectează aplicarea de către state a pedepselor prevăzute de dreptul lor intern, precum nici aplicarea dreptului statelor care nu prevede pedepsele menţionate în prezentul capitol.

Capitolul 8Apel şi revizuire

Articolul 81Apel la o hotărâre privind achitarea sau condamnarea ori împotriva pedepsei

1.Se poate face apel, conform Regulamentului de procedura şi de probe, împotriva unei decizii date în baza art. 74, după modalităţile următoare:

a)Procurorul poate introduce apel pentru unul dintre următoarele motive:

(i)viciu de procedura;

(îi) eroare de fapt;

(iii)eroare de drept;

b)Persoana declarata vinovata sau procurorul în numele acestei persoane poate introduce apel pentru unul dintre următoarele motive:

(i)viciu de procedura;

(îi) eroare de fapt;

(iii)eroare de drept;

(iv)orice alt motiv de natura a compromite echitatea sau regularitatea procedurii sau a deciziei.

2.a) Procurorul sau condamnatul poate, conform Regulamentului de procedura şi de probe, sa introducă apel privind pedeapsa pronunţată, pe motiv ca exista o disproportie între aceasta şi crima.

b)Dacă cu ocazia unui apel împotriva pedepsei pronunţate Curtea apreciază ca exista motive care ar putea justifica anularea în întregime sau în parte a deciziei de condamnare, ea poate invita procurorul şi condamnatul sa invoce motivele enumerate la art. 81 paragraful 1 lit. a) sau b) şi se pronunţa asupra deciziei de condamnare conform art. 83. c) Aceeaşi procedura se aplică dacă cu ocazia unui apel privind numai decizia de condamnare Curtea apreciază ca exista motive care justifica reducerea pedepsei în baza paragrafului 2 lit. a).

3.a) Dacă Camera de prima instanţa nu decide altfel, persoana recunoscută ca vinovata rămâne în detenţie pe timpul procedurii de apel.

b)Dacă durata detentiei depăşeşte durata pedepsei pronunţate, persoana recunoscută ca vinovata este pusă în libertate; cu toate acestea, dacă procurorul face, de asemenea, apel, eliberarea poate fi supusă condiţiilor enumerate la lit. c);

c)în cazul achitării acuzatul este imediat pus în libertate, sub rezerva următoarelor condiţii:

(i)în circumstanţe excepţionale şi în funcţie, în special, de riscul evadării, de gravitatea infracţiunii şi de sansele succesului apelului, Camera de prima instanţa poate ordonă, la cererea procurorului, menţinerea în detenţie a acuzatului pe timpul procedurii apelului;

(îi) hotărârea data de Camera de prima instanţa în baza subpunctului (i) este susceptibilă de apel conform Regulamentului de procedura şi de probe.

4.Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 lit. a) şi b), se amana executarea hotărârii privind condamnarea sau pedeapsa pe perioada termenului consimţit pentru trimiterea în apel şi pe perioada procedurii de apel.

Articolul 82Apel împotriva altor hotărâri

1.Fiecare parte poate face apel, conform Regulamentului de procedura şi de probe, împotriva următoarelor hotărâri:

a)hotărârea privind competenţa sau admisibilitatea;

b)hotărârea privind admiterea sau respingerea punerii în libertate a persoanei care face obiectul unei anchete sau urmăriri;

c)hotărârea Camerei preliminare de a acţiona din proprie iniţiativă, în baza art. 56 paragraful 3;

d)hotărârea care ridica o problemă de natura a afecta într-o mare măsura desfăşurarea echitabila şi rapida a procedurii sau rezultatul procesului şi a carei soluţionare imediata ar putea face, după avizul Camerei preliminare sau al Camerei de prima instanţa, sa progreseze semnificativ procedura.

2.Decizia Camerei preliminare, prevăzută la art. 57 paragraful 3 lit. d), este susceptibilă de apel formulat de statul vizat sau de procuror, cu autorizarea Camerei preliminare. Acest apel este examinat după o procedură urgenta.

3.Apelul nu are efect suspensiv decât dacă Curtea de apel încuviinţează aceasta pe baza unei cereri prezentate conform Regulamentului de procedura şi de probe.

4.Reprezentantul legal al victimelor, persoana condamnata sau proprietarul de buna credinţa al unui bun la care se referă o hotărâre data în baza art. 75 poate inainta apel împotriva acestei hotărâri conform Regulamentului de procedura şi de probe.

Articolul 83Procedura de apel

1.În sensul procedurilor prevăzute la art. 81 şi al prezentului articol, Camera de apel are toate competentele Camerei de prima instanţa.

2.Dacă Camera de apel considera ca procedura ce face obiectul apelului este viciata în măsura de a aduce atingere regularitatii deciziei sau a condamnării sau ca decizia de condamnare făcând obiectul apelului este în mod serios viciata de o eroare de fapt sau de drept, ea poate:

a)sa anuleze sau sa modifice decizia sau condamnarea; sau b) sa ordone un nou proces în faţa unei Camere de prima instanţa diferite.

În acest scop Camera de apel poate trimite o problemă de fapt în faţa Camerei de prima instanţa sesizate iniţial pentru ca aceasta să soluţioneze problema şi sa îi facă un raport sau poate ea însăşi sa ceara probe în vederea luării deciziei. Când singura persoana condamnata sau procurorul, în numele sau, a introdus apel contra hotărârii sau a condamnării, aceasta nu poate fi modificată în detrimentul sau.

3.Dacă în cadrul apelului împotriva unei condamnări Camera de apel constata ca pedeapsa este disproportionata în raport cu crima, ea o poate modifica în conformitate cu cap. VII.

4.Hotărârea Curţii de apel este adoptată cu majoritatea judecătorilor şi data în şedinţa publică. Hotărârea se motiveaza. În cazul în care nu exista unanimitate, aceasta conţine opiniile majorităţii şi ale minorităţii, dar un judecător poate prezenta o opinie individuală sau o opinie diferita asupra unei probleme de drept.

5.Camera de apel poate pronunţa hotărârea în absenta persoanei achitate sau condamnate.

Articolul 84Revizuirea unei hotărâri de condamnare sau a pedepsei

1.Persoana declarata vinovata sau, dacă ea este decedata, soţul, copiii, părinţii sau oricare persoana în viaţa în momentul decesului sau, căreia i-a dat în scris mandat expres în acest scop, ori procurorul actionand în numele acestei persoane poate sesiza Camera de apel cu o cerere de revizuire a deciziei definitive asupra vinovatiei sau pedepsei, pentru următoarele motive:

a)s-a descoperit un fapt nou care:

(i)nu era cunoscut în momentul procesului fără ca aceasta circumstanţă să poată fi imputată, în întregime sau în parte, solicitantului; şi

(îi) dacă ar fi fost stabilit în timpul procesului, ar fi condus în mod verosimil la o hotărâre diferita;

b)s-a descoperit ca o proba decisiva, reţinută în timpul procesului şi în baza căreia s-a stabilit vinovăţia, era falsa, contrafacuta sau falsificata;

c)unul sau mai mulţi judecători care au participat la luarea deciziei asupra vinovatiei sau care au confirmat invinuirile au comis în aceasta cauza un act care constituie o greseala grava sau o abatere de la îndatoririle lor de o gravitate suficienta pentru a justifica eliberarea din funcţiile lor în aplicarea art. 46.

2.Camera de apel respinge cererea dacă o considera nefondata. Dacă ea considera ca cererea este fondată pe motive valabile, ea poate, conform celor convenite:

a)sa reunească din nou Camera de prima instanţa care a pronunţat hotărârea iniţială;

b)sa constituie o noua Camera de prima instanţa; sau c) sa rămână sesizată asupra cauzei, cu scopul de a determina, după ascultarea părţilor potrivit modalităţilor prevăzute de Regulamentul de procedura şi de probe, dacă hotărârea trebuie să fie revizuită.

Articolul 85Indemnizarea persoanelor arestate sau condamnate

1.Oricine a fost victima unei arestari sau detineri ilegale are dreptul la reparatie.

2.Când o condamnare definitivă este anulată ulterior pentru ca un fapt nou sau nou revelat dovedeşte ca s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă pe baza acestei condamnări este indemnizata conform legii, cu condiţia sa nu se fi dovedit ca nedezvaluirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în întregime sau în parte.

3.În circumstanţe excepţionale, dacă Curtea constata, pe baza faptelor probatorii, ca o eroare judiciară grava şi evidenta a fost comisă, poate, după propria apreciere, sa acorde o indemnizaţie conform criteriilor enunţate în Regulamentul de procedura şi de probe unei persoane care a fost deţinută şi a fost eliberata ca urmare a unei achitari definitive sau pentru ca a încetat urmărirea din acest motiv.

Capitolul 9Cooperarea internationala şi asistenţa judiciară

Articolul 86Obligaţia generală de a coopera

Conform dispoziţiilor prezentului statut, statele părţi cooperează deplin cu Curtea în anchetele şi urmăririle pentru crime ce ţin de competenţa sa.

Articolul 87Cereri de cooperare. Dispoziţii generale

1.a) Curtea este abilitata sa adreseze cereri de cooperare statelor părţi. Aceste cereri sunt transmise pe cale diplomatică sau pe orice alta cale potrivita pe care fiecare stat parte o alege în momentul ratificării, acceptării sau aprobării prezentului statut ori de aderare la acesta. Orice modificare ulterioară a alegerii caii de transmitere este facuta de fiecare stat parte conform Regulamentului de procedura şi de probe.

b)Dacă este cazul şi fără prejudicierea dispoziţiilor lit a), cererile pot fi, de asemenea, transmise prin Organizaţia Internationala de Poliţie Criminală (INTERPOL) sau prin oricare organizaţie regionala competenţa.

2.Cererile de cooperare şi documentele justificative aferente sunt fie redactate într-o limbă oficială a statului solicitat sau însoţite de o traducere în această limbă, fie redactate într-una dintre limbile de lucru ale Curţii sau însoţită de o traducere într-una dintre aceste limbi potrivit alegerii făcute de statul solicitat în momentul ratificării, acceptării sau al aprobării prezentului statut sau al aderării la acesta. Orice modificare ulterioară a acestei alegeri este facuta conform Regulamentului de procedura şi de probe.

3.Statul solicitat respecta caracterul confidenţial al cererilor de cooperare şi de documente justificative aferente, cu excepţia cazului în care divulgarea lor este necesară pentru a da curs cererii.

4.În ceea ce priveşte cererile de asistenţa prezentate conform prezentului capitol Curtea poate lua, în special în materie de protecţie a informaţiilor, măsurile care pot fi necesare pentru garantarea securităţii şi bunastarii fizice şi psihologice a victimelor, martorilor potenţiali şi membrilor familiei lor. Curtea poate cere ca orice informaţie furnizată conform prezentului capitol să fie comunicată şi tratata în asa fel încât să fie apărată securitatea şi bunăstarea fizica sau psihologică a victimelor, martorilor potenţiali şi membrilor familiei lor.

5.a) Curtea poate invita orice stat care nu este parte la prezentul statut sa acorde asistenţa conform prezentului capitol pe baza unui aranjament ad-hoc sau a unui acord încheiat cu acest stat ori pe orice alta baza corespunzătoare.

b)Dacă, după ce a încheiat cu Curtea un aranjament ad-hoc sau un acord, un stat care nu este parte la prezentul statut nu acorda asistenţa care i-a fost cerută pe baza acestui aranjament sau a acestui acord, Curtea poate să informeze despre aceasta Adunarea statelor părţi sau Consiliul de Securitate când a fost sesizată de acesta din urma.

6.Curtea poate cere informaţii sau documente oricărei organizaţii interguvernamentale. Ea poate, de asemenea, să solicite alte forme de cooperare şi de asistenţa convenite cu o organizaţie interguvernamentală şi care sunt conforme competentelor sau mandatului acesteia.

7.Dacă un stat parte nu este de acord cu o cerere de cooperare a Curţii contrar celor prevăzute în prezentul statut şi o împiedica astfel să îşi exercite funcţiile şi competentele care îi sunt conferite de prezentul statut, Curtea poate lua act de aceasta şi sa informeze Adunarea statelor părţi sau Consiliul de Securitate când a fost sesizată de acesta din urma.

Articolul 88Proceduri disponibile conform legislaţiei naţionale

Statele părţi veghează pentru a prevedea în legislaţia lor naţionala procedurile care să permită realizarea oricărei forme de cooperare prevăzute în prezentul capitol.

Articolul 89Predarea anumitor persoane Curţii

1.Curtea poate prezenta statului pe teritoriul căruia o persoană este susceptibilă de a se afla o cerere, însoţită de documentele justificative indicate la art. 91, vizând ca aceasta persoana să fie arestata şi sa îi fie predată şi să solicite cooperarea acestui stat pentru arestarea şi predarea persoanei. Statele părţi răspund la orice cerere de arestare şi de predare conform dispoziţiilor prezentului capitol şi procedurilor prevăzute de legislatiile lor naţionale.

2.Când persoana a carei predare este solicitată sesizează o instanţa naţionala cu o contestaţie fondată pe principiul non bis în idem, după cum se prevede la art. 20, statul solicitat consulta imediat Curtea pentru a şti dacă a existat în speta o decizie asupra admisibilităţii. Dacă s-a decis ca aceasta cauza este admisibilă, statul solicitat da curs cererii. Dacă decizia asupra admisibilităţii este în curs de a fi luată, statul solicitat poate amana executarea cererii până când Curtea va statua.

3.a) Statele părţi autorizeaza transportul pe teritoriul lor, conform procedurilor prevăzute de legislaţia lor naţionala, al oricărei persoane transferate Curţii de către un alt stat, în afară de cazul în care tranzitul prin teritoriul lor ar obstructiona sau întârzia predarea.

b)O cerere de tranzit este transmisă de Curte conform art. 87. Ea conţine:

(i)semnalmentele persoanei transportate;

(îi) o expunere scurta a faptelor şi a calificării lor juridice; şi

(iii)mandatul de arestare şi ordonanţa de predare.

c)Persoana transportată rămâne deţinută în timpul tranzitului.

d)Nici o autorizare nu este necesară dacă persoana este transportată pe cale aeriană şi dacă nici o aterizare nu este prevăzută pe teritoriul statului de tranzit.

e)Dacă o aterizare neprevăzută are loc pe teritoriul statului de tranzit, acesta poate cere Curţii prezentarea unei cereri de tranzit în formele prevăzute la lit. b). Statul de tranzit pune persoana transportată în detenţie până la primirea cererii de tranzit şi până la efectuarea tranzitului. Cu toate acestea detenţia conform prezentului alineat nu se poate prelungi peste 96 de ore după aterizarea neprevăzută, dacă cererea nu se primeşte în acest termen.

4.Dacă persoana reclamata face obiectul urmăririi sau executării unei pedepse în statul solicitat pentru o alta crima decât cea pentru care se cere predarea sa Curţii, statul solicitat, după ce a decis sa dea curs cererii Curţii, se consulta cu aceasta.

Articolul 90Cereri concurente

1.Dacă un stat parte primeşte de la Curte, conform art. 89, o cerere de predare şi primeşte, de asemenea, de la un alt stat o cerere de extrădare a aceleiaşi persoane pentru acelaşi comportament penal, care constituie temeiul crimei pentru care Curtea solicita predarea acestei persoane, el avizează despre aceasta Curtea şi statul solicitant.

2.Când statul solicitant este un stat parte, statul solicitat da prioritate cererii Curţii în cazul în care:

a)Curtea a decis, în aplicarea art. 18 şi 19, ca afacerea care priveşte cererea de predare este admisibilă ţinând seama de ancheta condusă sau de urmăririle angajate de statul solicitant în legătură cu cererea de extrădare a acestuia; sau b) Curtea nu a luat decizia vizata la alin. a) ca urmare a notificării statului solicitat prevăzute la paragraful 1.

3.Când Curtea nu a luat decizia vizata la paragraful 2 lit. a), statul solicitat poate, dacă doreşte, sa înceapă instrumentarea cererii de extrădare a statului solicitant, asteptand să se pronunţe Curtea, după cum se prevede la lit. b). El nu extrădează persoana câtă vreme Curtea nu hotărăşte ca este inadmisibila cauza. Curtea se pronunţa conform unei proceduri accelerate.

4.În cazul în care statul solicitant nu este parte la prezentul statut, statul solicitat, dacă nu are o obligaţie internationala de a extrada pe interesat către statul solicitant, da prioritate cererii de predare către Curte, dacă aceasta a hotărât ca era admisibilă cauza.

5.Când o cauza la care se referă paragraful 4 nu a fost judecata ca fiind admisibilă de către Curte, statul solicitat poate, dacă doreşte, sa înceapă sa instrumenteze cererea de extrădare a statului solicitant.

6.În cazul în care paragraful 4 se aplică, dar statul solicitat nu este ţinut de o obligaţie internationala de a extrada persoana către statul solicitant care nu este parte, statul solicitat stabileşte dacă este cazul sa remită persoana Curţii sau sa o extrădeze către statul solicitant. În decizia sa el tine seama de toate considerentele pertinente, mai ales:

a)ordinea cronologică a cererilor;

b)interesele statului solicitant, îndeosebi, după caz, faptul ca săvârşirea crimei a avut loc pe teritoriul sau, precum şi cetăţenia victimelor şi a persoanei reclamante;

c)posibilitatea ca statul solicitant sa procedeze, ca urmare, la predarea persoanei către Curte.

7.Dacă un stat parte primeşte de la Curte o cerere de predare şi primeşte, pe de altă parte, de la un alt stat o cerere de extrădare a aceleiaşi persoane pentru un comportament penal diferit de cel care constituie crima pentru care Curtea cere predarea:

a)statul solicitat da prioritate cererii Curţii dacă nu este ţinut de o obligaţie internationala sa extrădeze persoana către statul solicitant;

b)dacă este ţinut de o obligaţie internationala sa extrădeze persoana către statul solicitant, statul solicitat fie remite aceasta persoana Curţii, fie o extrădează către statul solicitant. În alegerea sa el tine seama de toate considerentele pertinente, mai ales de cele care sunt enunţate la paragraful 6, dar acorda o importanţa deosebită naturii şi gravitatii referitoare la comportamentul penal în cauza.

8.Când, ca urmare a unei notificări primite în aplicarea prezentului articol, Curtea a judecat o cauza ca inadmisibila, însă extrădarea către statul solicitant a fost ulterior refuzată, statul solicitat informează Curtea asupra acestei decizii.

Articolul 91Conţinutul cererii de arestare şi de predare

1.O cerere de arestare şi de predare se face în scris. În caz de urgenta ea poate fi facuta prin orice mijloc care lasă o urma scrisă, cu condiţia să fie confirmată potrivit modalităţilor prevăzute la art. 87 paragraful 1 lit. a).

2.Dacă cererea priveşte arestarea şi predarea unei persoane care face obiectul unui mandat de arestare eliberat de Camera preliminară în baza art. 58, ea conţine sau este însoţită de un dosar cuprinzând dovezile justificative următoare:

a)semnalmentele persoanei cautate, suficiente pentru indentificare, şi informaţii asupra locului unde se afla probabil aceasta;

b)o copie a mandatului de arestare;

c)documentele, declaraţiile şi informaţiile care pot fi cerute în statul solicitat, pentru a proceda la predare; cu toate acestea exigenţele statului solicitat nu trebuie să fie mai grele în acest caz decât în cel al unei cereri de extrădare prezentate în aplicarea tratatelor şi aranjamentelor încheiate între statul solicitat şi alte state şi ar trebui chiar, dacă este posibil, să fie mai puţin grele, ţinând seama de caracterul deosebit al Curţii.

3.Dacă cererea priveşte arestarea şi predarea unei persoane care a fost deja recunoscută ca vinovata, ea conţine sau este însoţită de un dosar cuprinzând dovezile justificative următoare:

a)o copie a oricărui mandat de arestare vizând aceasta persoana;

b)o copie a hotărârii;

c)informat îi atestând ca persoana cautata este într-adevăr cea vizata de hotărâre; şi d) dacă persoana cautata a fost condamnata la o pedeapsă, o copie a condamnării, iar în cazul unei pedepse cu închisoarea se va indica şi timpul deja executat şi cel rămas de executat.

4.La cererea Curţii un stat parte tine cu aceasta consultări, fie într-un mod general, fie în legătură cu o problemă deosebită, asupra condiţiilor prevăzute de legislaţia sa interna care ar putea să se aplice conform paragrafului 2 lit. c). În timpul acestor consultări statul parte informează Curtea asupra exigenţelor speciale ale legislaţiei sale.

Articolul 92Arestarea provizorie

1.În caz de urgenta Curtea poate cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, asteptand ca cererea de predare să fie prezentată împreună cu documentele justificative prevăzute la art. 91.

2.Cererea de arestare provizorie este facuta prin orice mijloc lăsând o urma scrisă şi conţinând:

a)semnalmentele persoanei urmărite, suficiente pentru identificare, şi informaţii asupra locului unde se afla probabil aceasta;

b)expunerea succintă a crimelor pentru care persoana este urmărită şi a faptelor care ar fi constitutive ale acestei crime, inclusiv, dacă este posibil, data şi locul unde s-au produs;

c)o declaraţie afirmând existenta împotriva persoanei urmărite a unui mandat de arestare sau a unei hotărâri care îi stabileşte vinovăţia; şi d) o declaraţie indicând ca va urma o cerere de predare a persoane urmărite.

3.O persoana arestata provizoriu poate fi pusă în libertate dacă statul solicitat nu a primit cererea de predare şi actele justificative prevăzute la art. 91 în termenul prescris de Regulamentul de procedura şi de probe. Totuşi aceasta persoana poate consimţi să fie predată înaintea expirării acestui termen, dacă legislaţia statului solicitat îi permite. În acest caz statul solicitat procedează cat mai curând posibil la predarea acesteia Curţii.

4.Punerea în libertate a persoanei urmărite, prevăzută la paragraful 3, nu împiedica arestarea sa ulterioară şi predarea sa, dacă cererea de predare însoţită de piesele justificative este prezentată în continuare.

Articolul 93Alte forme de cooperare

1.Statele părţi au dreptul, conform dispoziţiilor prezentului capitol şi procedurilor prevăzute de legislatiile lor naţionale, la cereri de asistenţa ale Curţii, legate de o ancheta sau de urmăriri şi privind:

a)identificarea unei persoane, locul unde se afla aceasta sau localizarea bunurilor;

b)strângerea probelor, inclusiv a declaraţiilor făcute sub jurământ, şi producerea de probe, inclusiv expertizele şi rapoartele de care Curtea are nevoie;

c)interogatoriul persoanelor care fac obiectul unei anchete sau urmăriri;

d)înmânarea de documente, inclusiv actele de procedura;

e)măsurile proprii sa faciliteze înfăţişarea voluntara în faţa Curţii a persoanelor care depun ca martori sau experţi;

f)transferul temporar de persoane conform paragrafului 7;

g)examinarea de localităţi şi situri, în special exhumarea şi examinarea de cadavre ingropate în gropi comune;

h)executarea de perchezitii şi sechestre;

i)transmiterea de dosare şi documente, inclusiv dosarele şi documentele oficiale;

j)protejarea victimelor şi martorilor şi păstrarea elementelor de proba;

k)identificarea, localizarea, inghetarea sau sechestrarea produsului crimelor, a bunurilor, a activelor şi instrumentelor care sunt legate de crime, în scopul confiscării eventuale a acestora, fără a prejudicia drepturile terţilor de buna-credinţa; şi l) orice alta forma de asistenţa care nu este interzisă de legislaţia statului solicitat, menita a facilita ancheta şi urmăririle referitoare la crime care ţin de competenţa Curţii.

2.Curtea este abilitata sa dea unui martor sau unui expert care se înfăţişează în faţa acesteia asigurarea că nu va fi nici urmărit, nici reţinut, nici supus de aceasta oricărei alte restrictii a libertăţii sale personale pentru un act sau o omisiune anterioară plecării sale din statul solicitat.

3.Dacă executarea unei măsuri deosebite de asistenţa descrisă într-o cerere prezentată conform paragrafului 1 este interzisă în statul solicitat în baza unui principiu juridic fundamental de aplicare generală, respectivul stat angajează fără întârziere consultări cu Curtea pentru a incerca să soluţioneze probleme. În cursul acestor consultări se are în vedere acordarea asistenţei cerute, sub o alta forma sau în anumite condiţii. Dacă problema nu este soluţionată la sfârşitul consultării, Curtea modifica cererea.

4.Conform art. 72 un stat parte nu poate respinge, în întregime sau în parte, o cerere de asistenţa a Curţii decât dacă aceasta cerere are ca obiect procurarea de documente sau divulgarea de elemente de proba care ating securitatea sa naţionala.

5.Înainte de a respinge o cerere de asistenţa prevăzută la paragraful 1 lit. l), statul solicitat hotărăşte dacă asistenţa poate fi acordată în anumite condiţii sau dacă ar putea fi facuta ulterior ori sub o alta forma, având în vedere ca, dacă Curtea sau procurorul accepta aceste condiţii, ei sunt ţinuţi să le respecte.

6.Statul solicitat care respinge o cerere de asistenţa face cunoscute fără întârziere motivele sale Curţii sau procurorului.

7.a) Curtea poate cere transferul temporar al unei persoane deţinute pentru identificare sau să obţină mărturia sa ori să obţină de la aceasta orice alt fel de asistenţa. Aceasta persoana poate fi transferata dacă condiţiile următoare sunt îndeplinite:

(i)persoana îşi da în mod liber şi în cunoştinţa de cauza consimţământul sau la transfer; şi

(îi) statul solicitat îşi da acordul pentru transfer, sub rezerva condiţiilor pe care acest stat şi Curtea le convin.

b)Persoana transferata rămâne arestata. O dată realizat scopul transferului, Curtea o trimite înapoi fără întârziere în statul solicitat.

8.a) Curtea apara caracterul confidenţial al pieselor şi informaţiilor primite, în afară măsurilor necesare anchetei şi procedurilor descrise în cerere.

b)Statul solicitat poate la nevoie sa comunice documente şi informaţii procurorului cu titlu confidenţial. Procurorul nu poate în acest caz să le utilizeze decât pentru a strânge elemente de proba noi.

c)Statul solicitat poate, fie din oficiu, fie la cererea procurorului, sa autorizeze în continuare divulgarea acestor documente şi informaţii. Acestea pot în acest caz să fie folosite ca mijloc de proba conform dispoziţiilor cap. V şi VI şi Regulamentului de procedura şi de probe.

9.a) (i) Dacă un stat parte primeşte, pe de o parte, de la Curte şi, pe de altă parte, de la un alt stat, în cadrul unei obligaţii internaţionale, cereri concurente având un alt obiect decât predarea sau extrădarea, el se straduieste, consultandu-se cu Curtea şi cu acest alt stat, sa satisfacă cele doua cereri, la nevoie amanand-o pe una sau pe cealaltă sau subordonand-o anumitor condiţii.

(îi) În lipsa concurenta cererilor este rezolvată conform principiilor stabilite la articolul 90.

b)Cu toate acestea, când cererea Curţii priveşte informaţii, bunuri sau persoane care se afla sub autoritatea unui stat terţ sau a unei organizaţii internaţionale, pe baza unui acord internaţional, Statul solicitat informează Curtea despre aceasta şi aceasta adresează cererea sa statului terţ sau organizaţiei internaţionale.

10.a) Dacă primeşte o cerere în acest sens, Curtea poate coopera cu statul parte care conduce o ancheta sau un proces privind un comportament care constituie o crima ce tine de competenţa Curţii sau o crima grava potrivit dreptului intern al acestui stat şi sa acorde asistenţa acestui stat.

b)(i) Aceasta asistenţa conţine mai ales:

a)transmiterea de depozitii, documente şi alte elemente de proba strânse în cursul anchetei sau dintr-un proces judecat de Curte; şi b) interogarea oricărei persoane deţinute prin ordin al Curţii.

(îi) în cazul prevăzut la pct. (i) lit. a):

a)transmiterea de documente şi alte elemente de proba obţinute cu asistenţa unui stat cere consimţământul acestui stat;

b)transmiterea de depozitii, documente şi alte elemente de proba furnizate de un martor sau de un expert se face conform dispoziţiilor art 68;

c)curtea poate, în condiţiile prevăzute în prezentul paragraf, să soluţioneze o cerere de asistenţa emanând de la un stat care nu este parte la prezentul statut.

Articolul 94Amânarea executării unei cereri datorită unei anchete sau urmăriri aflate în curs de desfăşurare

1.Dacă executarea imediata a unei cereri ar dăuna bunului mers al anchetei sau urmăririi în curs într-o alta cauza decât aceea la care se referă cererea, statul solicitat poate amana executarea acesteia pe o perioadă stabilită de comun acord cu Curtea. Totuşi aceasta amânare nu poate dura mai mult decât este necesar pentru a duce la bun sfasit ancheta sau urmărirea în cauza în statul solicitat. Înainte de a hotărî amânarea executării cererii statul solicitat examinează dacă asistenţa poate fi acordată imediat în anumite condiţii.

2.Dacă hotărârea este luată pentru amânarea executării cererii conform paragrafului 1, procurorul poate totuşi sa ceara luarea de măsuri de conservare a probelor potrivit art. 93 paragraful 1 lit. j).

Articolul 95Amânarea executării unei cereri datorită unei excepţii de inadmisibilitate

Când Curtea examinează o excepţie de inadmisibilitate conform art. 18 sau 19, statul solicitat poate amana executarea unei cereri făcute conform prezentului capitol asteptand sa decidă Curtea, în afară de cazul când Curtea nu a hotărât în mod expres ca procurorul poate continua sa strângă elemente de proba în aplicarea art. 18 sau 19.

Articolul 96Conţinutul unei cereri care se referă la alte forme de cooperare decât cele prevăzute la articolul 93

1.O cerere care se referă la alte forme de cooperare prevăzute la art. 93 se face în scris. În caz de urgenta ea poate fi facuta prin orice mijloc lăsând o urma scrisă, cu condiţia de a fi confirmată potrivit modalităţilor indicate la art. 87 paragraful 1 lit. a).

2.Cererea conţine sau este însoţită de un dosar cuprinzând următoarele elemente:

a)expunerea succintă a obiectului cererii şi naturii asistenţei solicitate, inclusiv baza juridică şi motivele cererii;

b)informaţii cat mai detaliate posibil asupra persoanei sau locului care trebuie să fie identificat sau localizat, în asa fel încât asistenţa solicitată să poată fi acordată;

c)expunerea succintă a faptelor esenţiale care justifica cererea;

d)expunerea motivelor şi explicarea detaliată a procedurilor sau a condiţiilor ce trebuie respectate;

e)orice informaţie pe care o poate cere legislaţia statului solicitat pentru ca acesta sa dea curs cererii; şi f) orice alta informaţie utila pentru ca asistenţa cerută să poată fi acordată.

3.La cererea Curţii un stat parte tine cu aceasta consultaţii, fie de o maniera generală, fie în legătură cu o problemă specială, privind condiţiile prevăzute de legislaţia sa care s-ar putea aplica asa cum se prevede la paragraful 2 lit. e). În timpul acestor consultări statul parte informează Curtea asupra exigenţelor speciale ale legislaţiei sale.

4.Dispoziţiile prezentului articol se aplică, de asemenea, după caz, la o cerere de asistenţa adresată Curţii.

Articolul 97Consultaţii

Când un stat parte este sesizat cu o cerere conform prezentului capitol şi constata ca aceasta prezintă dificultăţi care ar putea sa altereze sau sa împiedice executarea, consulta Curtea fără întârziere în vederea soluţionării acestei probleme. Aceste dificultăţi pot lua îndeosebi următoarele forme:

a)informaţiile nu sunt suficiente pentru a da curs cererii;

b)în cazul unei cereri de predare persoana reclamata nu este gasita în ciuda tuturor eforturilor sau cercetările au permis să se stabilească ca persoana care se afla în statul de detenţie nu este evident cea vizata în mandat; sau c) statul solicitat ar fi constrâns, pentru a da curs cererii sub forma sa actuala, sa încalce o obligaţie conventionala pe care o are deja faţă de un alt stat.

Articolul 98Cooperarea în legătură cu renunţarea la imunitate şi consimţământul pentru predare

1.Curtea nu poate prezenta o cerere de asistenţa care ar constrânge statul solicitat sa acţioneze de o maniera incompatibilă cu obligaţiile care îi incumba în dreptul internaţional în materie de imunitate a statelor sau de imunitate diplomatică a unei persoane sau bunuri ale unui stat terţ, în afară de cazul în care a obţinut în prealabil cooperarea acestui Stat terţ în vederea ridicării imunitatii.

2.Curtea nu poate îndeplini executarea unei cereri de predare care ar constrânge statul solicitat sa acţioneze de o maniera incompatibilă cu obligaţiile ce îi revin în baza acordurilor internaţionale potrivit cărora consimţământul statului de trimitere este necesar pentru a fi predată Curţii o persoană a acestui stat, în afară de cazul în care Curtea nu poate obţine în prealabil cooperarea statului de trimitere pentru ca el sa consimtă la predare.

Articolul 99Îndeplinirea cererilor formulate în temeiul art. 93 şi 96

1.Statul solicitat da curs cererilor de asistenţa conform procedurii prevăzute de legislaţia sa şi, în afară de cazul în care aceasta legislaţie nu o interzice, în modalitatea arătată în cerere, inclusiv indeplinind orice procedura indicată în aceasta sau autorizând persoanele indicate în cerere să fie prezente şi sa participe la executarea cererii.

2.În caz de cerere urgenta documentele sau probele produse pentru a răspunde la aceasta sunt trimise de urgenta la cererea Curţii.

3.Răspunsurile statului solicitat sunt comunicate în limba şi în forma lor originala.

4.Fără prejudicierea celorlalte articole din prezentul capitol, când aceasta este necesar pentru a executa ef i cient o cerere căreia i se poate da curs fără a se recurge la măsuri de constrângere, mai ales când este vorba de a audia sau de a lua declaraţii unei persoane care acţionează de bunăvoie, inclusiv în afară prezentei autorităţilor statului parte solicitat, când aceasta este hotărâtoare pentru buna executare a cererii sau când este vorba de a inspecta un site public sau un alt loc public fără a-l modifica, procurorul poate realiza obiectul cererii direct pe teritoriul statului, potrivit modalităţilor următoare:

a)când Statul solicitat este statul pe teritoriul căruia se susţine ca s-a comis crima şi exista o decizie asupra admisibilităţii, potrivit art. 18 sau 19, procurorul poate să execute direct cererea după ce a avut cu statul solicitat consultări cat mai extinse posibil;

b)în celelalte cazuri procurorul poate executa cererea după consultări cu statul parte solicitat şi ţinând seama de condiţiile sau preocuparile rezonabile pe care acest stat le-a pus eventual în valoare. Când statul solicitat constata ca executarea unei cereri la care se referă prezentul alineat prezintă dificultăţi, consulta imediat Curtea în vederea remedierii acestora.

5.Dispoziţiile autorizând persoana audiată sau interogată de Curte, conform art. 72, sa invoce restricţiile prevăzute pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale privind securitatea naţionala se aplică, de asemenea, executării cererilor de asistenţa la care se referă prezentul articol.

Articolul 100Cheltuieli

1.Cheltuielile obişnuite aferente executării cererilor pe teritoriul statului solicitat sunt în sarcina acestui stat, cu excepţia cheltuielilor următoare, care sunt în sarcina Curţii:

a)cheltuieli legate de călătoria şi de protecţia martorilor şi experţilor sau de transferul detinutilor în baza art. 93;

b)cheltuieli de traducere, de interpretare şi de transcriere;

c)cheltuieli de deplasare şi de sejur ale judecătorilor, procurorului, procurorilor adjuncţi, grefierului, grefierului adjunct şi ale membrilor personalului tuturor organelor Curţii;

d)costul expertizelor sau rapoartelor cerute de Curte;

e)cheltuieli legate de transportul persoanelor predate Curţii de către statul de detenţie; şi f) după consultare, toate cheltuielile extraordinare pe care le poate determina executarea unei cereri.

2.dispoziţiile paragrafului 1 se aplică, după caz, cererilor adresate Curţii de statele părţi. În acest caz Curtea preia în sarcina sa cheltuielile obişnuite de executare.

Articolul 101Regula specialitatii

1.O persoana predată Curţii în aplicarea prezentului statut nu poate fi urmărită, pedepsita sau deţinută din cauza comportamentelor anterioare predării sale, dacă acestea nu sunt elementele constitutive ale crimei pentru care ea a fost predată.

2.Curtea poate cere statului care i-a predat o persoană o derogare de la condiţiile prevăzute la paragraful 1. Ea furnizează, la nevoie, informaţii suplimentare conform art. 91. Statele părţi sunt abilitate sa acorde o derogare Curţii şi trebuie să depună eforturi în acest sens.

Articolul 102Folosirea termenilor

În scopurile prezentului statut, se înţelege prin:

a)predare - faptul pentru un stat de a preda o persoană Curţii, în aplicarea prezentului statut;

b)extrădare - faptul pentru un stat de a preda o persoană unui alt stat, în aplicarea unui tratat, a unei convenţii sau a legislaţiei naţionale.

Capitolul 10Executare

Articolul 103Rolul statelor în executarea pedepselor cu închisoarea

1.a) Pedepsele cu închisoarea sunt executate într-un stat desemnat de Curte din lista statelor care i-au făcut cunoscut ca sunt dispuse da primească condamnaţi.

b)Când declara ca este dispus sa primească condamnaţi, un stat poate însoţi acceptarea de condiţii care trebuie să fie acceptate de Curte şi să fie conforme dispoziţiilor prezentului capitol.

c)Statul desemnat într-o cauza data face cunoscut prompt Curţii dacă el accepta sau nu desemnarea.

2.a) Statul însărcinat cu executarea avizează Curtea asupra oricărei circumstanţe, inclusiv asupra realizării oricărei condiţii convenite în aplicarea paragrafului 1, care ar fi de natura sa modifice sensibil condiţiile sau durata detentiei. Curtea este avizată cu cel puţin 45 de zile înainte de orice circumstanţă de acest tip cunoscută sau previzibila. În acest termen statul însărcinat cu executarea nu ia nici o măsura care ar putea fi contrară obligaţiilor sale în virtutea art. 110.

b)Dacă Curtea nu poate accepta schimbarea circumstanţelor vizate la lit. a), ea avizează statul însărcinat cu executarea şi procedează conform art. 104 paragraful 1.

3.Când îşi exercită competenţa de desemnare conform paragrafului a), Curtea ia în considerare:

a)principiul conform căruia statele părţi trebuie să împartă răspunderea executării pedepselor cu închisoarea, conform principiilor repartizării echitabile enunţate în Regulamentul de proceduri şi de probe;

b)regulile convenţionale ale dreptului internaţional, general acceptate, care guvernează tratamentul detinutilor;

c)opiniile persoanei condamnate;

d)naţionalitatea persoanei condamnate; şi e) orice alta circumstanţă referitoare la crima, la situaţia persoanei condamnate sau la executarea efectivă a pedepsei, susceptibilă de a orienta alegerea statului însărcinat cu executarea.

4.Dacă nici un stat nu este desemnat conform paragrafului 1, pedeapsa cu închisoarea este executată într-o instituţie penitenciara comunicată de statul gazda, în condiţiile definite în acordul de sediu menţionat la art. 3 paragraful 2. În acest caz cheltuielile aferente executării pedepsei sunt în sarcina Curţii.

Articolul 104Modificarea desemnării statului însărcinat cu executarea

1.Curtea poate decide în orice moment sa transfere un condamnat într-o închisoare din alt stat.

2.Persoana condamnata de Curte poate în orice moment sa ceara acesteia transferul sau în afară statului însărcinat cu executarea.

Articolul 105Executarea pedepsei

1.Sub rezerva condiţiilor pe care eventual un stat le-a formulat, potrivit art. 103 paragraful 1 lit b), pedeapsa cu închisoarea este executorie pentru statele părţi, care nu pot în nici un caz sa o modifice.

2.Curtea are singura dreptul de a se pronunţa asupra unei cereri de revizuire a deciziei sale asupra vinovatiei sau pedepsei. Statul însărcinat cu executarea nu împiedica condamnatul să prezinte o asemenea cerere.

Articolul 106Controlul executării pedepsei în condiţii de detenţie

1.Executarea unei pedepse cu închisoarea este supusă controlului Curţii. Ea este conformă regulilor convenţionale internaţionale general acceptate în materie de tratament al detinutilor.

2.Condiţiile de detenţie sunt reglementate de legislaţia statului însărcinat cu executarea. Ele sunt conforme regulilor convenţionale internaţionale general acceptate în materie de tratament al detinutilor. Ele nu pot în nici un caz să fie nici mai mult nici mai puţin favorabile decât cele pe care statul însărcinat cu executarea le rezerva detinutilor condamnaţi pentru infracţiuni similare.

3.Comunicarea dintre condamnat şi Curte este libera şi confidenţială.

Articolul 107Transferul condamnatului care şi-a executat pedeapsa

1.O dată pedeapsa executată o persoană care nu este resortisant al statului însărcinat cu executarea poate fi transferata, conform legislaţiei statului însărcinat cu executarea, într-un alt stat care accepta sau este ţinut sa îl primească sau într-un alt stat care accepta sa îl primească ca răspuns la dorinţa pe care persoana a exprimat-o, de a fi transferata în acest stat, în afară de cazul în care statul însărcinat cu executarea nu autorizeaza aceasta persoana sa rămână pe teritoriul sau.

2.Cheltuielile aferente transferului condamnatului într-un alt stat, în aplicarea paragrafului 1, sunt suportate de Curte dacă nici un stat nu le preia în sarcina sa.

3.Sub rezerva dispoziţiilor art. 108 statul de detenţie poate, de asemenea, în aplicarea legislaţiei sale, sa extrădeze sau sa transfere în orice alt mod persoana statului care a cerut extrădarea sau predarea sa în scopul judecării sau executării unei pedepse.

Articolul 108Limite în materie de urmăriri sau de condamnări pentru alte infracţiuni

1.Condamnatul deţinut de statul însărcinat cu executarea nu poate fi urmărit, condamnat sau extrădat către un stat terţ pentru un comportament anterior transferului sau în statul însărcinat cu executarea, în afară de cazul în care Curtea nu a aprobat aceste urmăriri, aceasta condamnare sau aceasta extrădare la cererea statului însărcinat cu executarea.

2.Curtea statuează asupra problemei după ce l-a ascultat pe condamnat.

3.Paragraful 1 încetează să se aplice dacă condamnatul rămâne în mod voluntar peste 30 de zile pe teritoriul statului însărcinat cu executarea după ispasirea totalităţii pedepsei pronunţate de Curte sau dacă el revine pe teritoriul acestui stat după ce l-a părăsit.

Articolul 109Executarea amenzilor şi a măsurilor de confiscare

1.Statele părţi fac să se execute pedepsele cu amendă şi măsurile de confiscare ordonate de Curte în baza cap. VII, fără prejudicierea terţilor de buna-credinţa şi conform procedurii prevăzute de legislaţia lor interna.

2.Când un stat parte nu este în măsura sa dea efect ordonanţei de confiscare, el ia măsuri pentru recuperarea valorii produsului, bunurilor sau activelor a căror confiscare a fost ordonată de Curte, fără prejudicierea drepturilor terţilor de buna-credinţa.

3.Bunurile sau produsul vânzării bunurilor imobiliare sau, după caz, a altor bunuri, obţinute de statele părţi în executarea unei hotărâri a Curţii, sunt transferate Curţii.

Articolul 110Examinarea de Curte a problemei reducerii pedepsei

1.Statul însărcinat cu executarea nu poate elibera persoana deţinută înaintea executării pedepsei pronunţate de Curte.

2.Curtea are singura dreptul sa decidă reducerea pedepsei. Ea se pronunţa după ce l-a ascultat pe condamnat.

3.Când persoana a ispasit două treimi din pedeapsa sau a executat 25 de ani de închisoare în cazul condamnării pe viaţa, Curtea reexamineaza pedeapsa pentru a stabili dacă este cazul sa o reducă. Ea nu procedează la aceasta reexaminare înaintea acestui termen.

4.La reexaminarea prevăzută la paragraful 3 Curtea poate reduce pedeapsa dacă constata ca una sau mai multe dintre condiţiile următoare sunt îndeplinite:

a)persoana a manifestat, de la început şi în mod continuu, voinţa de a coopera cu Curtea în anchetele şi urmăririle efectuate de aceasta;

b)persoana a facilitat spontan executarea deciziilor şi ordonanţelor Curţii în alte cazuri, în special ajutandu-o sa localizeze activele care fac obiectul deciziilor prin care se dispune confiscarea lor, plata unei amenzi sau o reparatie şi care pot fi folosite în favoarea victimelor; sau c) alţi factori prevăzuţi în Regulamentul de procedura şi de probe atesta o schimbare de circumstanţe evidenta a consecinţelor apreciabile de natura să justifice reducerea pedepsei.

5.Dacă la reexaminarea prevăzută la paragraful 3 Curtea stabileşte că nu este cazul să fie redusă pedeapsa, ea reexamineaza în continuare problema reducerii pedepsei la intervalele prevăzute în Regulamentul de procedura şi de probe şi aplicând criteriile enunţate în acesta.

Articolul 111Evadarea

Dacă un condamnat evadeaza de la locul sau de detenţie şi părăseşte statul însărcinat cu executarea pedepsei, acest stat poate, după consultarea Curţii, sa ceara statului în care se afla condamnatul sa îi fie predat în aplicarea acordurilor bilaterale sau multilaterale în vigoare sau sa ceara Curţii să solicite predarea acestei persoane, conform cap. IX. Când Curtea solicita predarea unei persoane, ea poate să ceara ca aceasta persoana să fie predată statului în care ea îşi ispaseste pedeapsa sau altui stat pe care îl desemnează.

Capitolul 11Adunarea statelor părţi

Articolul 112Adunarea statelor părţi

1.Se constituie o Adunare a statelor părţi la prezentul statut.

Fiecare stat parte are în cadrul ei un reprezentant, care poate fi asistat de supleanţi şi de consilier. Celelalte state care au semnat statutul sau Actul final pot sa participe cu titlu de observatori.

2.Adunarea:

a)examinează şi adopta, dacă este cazul, recomandările Comisiei pregătitoare;

b)da presedintiei, procurorului şi grefierului orientări generale pentru administrarea Curţii;

c)examinează rapoartele şi activităţile biroului stabilit în baza paragrafului 3 şi ia măsurile cerute;

d)examinează şi hotărăşte bugetul Curţii;

e)decide, dacă este cazul, conform art. 36, sa modifice numărul judecătorilor;

f)examinează, conform art. 87 paragrafele 5 şi 7, orice problema referitoare la necooperarea statelor;

g)se achită de orice alta funcţie compatibila cu dispoziţiile prezentului statut şi ale Regulamentului de procedura şi de probe.

3.a) Adunarea statelor părţi are un birou compus dintr-un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi 18 membri aleşi de ea pe o perioadă de 3 ani.

b)Biroul are un caracter reprezentativ, ţinând seama îndeosebi de principiul repartizării geografice echitabile şi de necesitatea asigurării unei reprezentari adecvate principalelor sisteme juridice ale lumii.

c)Biroul se reuneste ori de câte ori este necesar, dar cel puţin o dată pe an. El ajuta Adunarea statelor părţi să se achite de responsabilităţile sale.

4.Adunarea creează celelalte organe subsidiare pe care le considera necesare, îndeosebi un mecanism de control independent care procedează la inspecţii, evaluări şi anchete cu scopul administrării Curţii cat mai eficace şi mai economic posibil.

5.Preşedintele Curţii, procurorul şi grefierul sau reprezentanţii lor participa, după cum se convine, la reuniunile Adunării statelor părţi şi ale biroului.

6.Adunarea statelor părţi se reuneste o dată pe an şi, când circumstanţele o cer, ea tine sesiuni extraordinare la sediul Curţii sau la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite. În afară de cazul în care prezentul statut dispune altfel, sesiunile extraordinare sunt convocate de către birou fie din oficiu, fie la cererea unei treimi a statelor părţi.

7.Fiecare stat parte dispune de un vot. Adunarea statelor părţi şi biroul se straduiesc în măsura posibilităţilor sa adopte deciziile prin consens. În cazul în care consensul nu este posibil şi dacă prin statut nu se dispune altfel:

a)deciziile asupra chestiunilor de fond sunt luate cu majoritatea de două treimi a celor prezenţi şi votanti, majoritatea absolută a statelor părţi constituind cvorumul pentru vot;

b)deciziile asupra chestiunilor de procedura sunt luate cu majoritatea simpla a statelor părţi prezente şi participante la vot.

8.Un stat parte aflat în întârziere cu plata contribuţiei sale la cheltuielile Curţii nu poate participa la vot, nici în adunare şi nici în birou dacă suma arieratelor este egala sau superioară contribuţiei pe care o datorează pentru ultimii doi ani împliniţi. Adunarea poate totuşi autoriza acest stat sa participe la vot în Adunarea statelor părţi şi în birou dacă ea constata ca aceasta lipsa este datorată unor circumstanţe independente de voinţa acestuia.

9.Adunarea statelor părţi adopta propriul sau regulament interior.

10.Limbile oficiale şi limbile de lucru ale Adunării statelor părţi sunt cele ale Adunării generale a Naţiunilor Unite.

Capitolul 12Finanţare

Articolul 113Regulamentul financiar şi regulile de gestiune financiară

În afară unei dispoziţii contrare exprese, toate problemele financiare care se referă la Curte şi la reuniunile Adunării statelor părţi, inclusiv ale biroului şi ale organelor subsidiare ale acesteia, sunt reglementate de prezentul statut, Regulamentul financiar şi de regulile de gestiune financiară adoptate de Adunarea statelor părţi.

Articolul 114Reglementarea cheltuielilor

Cheltuielile Curţii şi ale Adunării statelor părţi, inclusiv ale biroului şi ale organelor subsidiare ale acesteia, sunt reglementate prin preluări din resursele financiare ale Curţii.

Articolul 115Resurse financiare ale Curţii şi ale Adunării statelor părţi

Cheltuielile Curţii şi ale Adunării statelor părţi, inclusiv ale biroului şi organelor subsidiare ale acesteia, înscrise în bugetul hotărât de Adunarea statelor părţi, sunt finanţate din următoarele surse:

a)contribuţiile statelor părţi;

b)resursele financiare furnizate de Organizaţia Naţiunilor Unite, sub rezerva aprobării date de adunarea generală îndeosebi în cazul cheltuielilor legate de sesizarea Curţii de către Consiliul de Securitate.

Articolul 116Contribuţii voluntare

Fără a se aduce atingere art. 115, Curtea poate primi şi utiliza cu titlu de resurse financiare suplimentare contribuţiile voluntare ale guvernelor, organizaţiilor internaţionale, particularilor, întreprinderilor şi ale altor organisme, potrivit criteriilor stabilite în materie de Adunarea statelor părţi.

Articolul 117Calculul contribuţiilor

Contribuţiile statelor părţi sunt calculate după un barem de cote-părţi convenit, bazat pe baremul adoptat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru bugetul sau ordinar şi adaptat conform principiilor pe care acest barem este fondat.

Articolul 118Verificarea anuală a conturilor

Rapoartele, documentele şi conturile Curţii, inclusiv situaţiile sale financiare anuale, sunt verificate în fiecare an de un controlor independent.

Capitolul 13Clauze finale

Articolul 119Reglementarea diferendelor

1.Orice diferend referitor la funcţiile judiciare ale Curţii este reglementat prin decizie a Curţii.

2.Orice alt diferend între doua sau mai multe state părţi privind interpretarea sau aplicarea prezentului statut, care nu este rezolvat pe cale de negocieri în 3 luni de la începerea acestuia, este trimis Adunării statelor părţi. Adunarea statelor părţi poate incerca sa rezolve ea însăşi diferendul sau să facă recomandări asupra altor mijloace de a-l reglementa, inclusiv trimiterea la Curtea Internationala de Justiţie, în conformitate cu statutul acesteia.

Articolul 120Rezerve

Prezentul statut nu admite nici o rezervă.

Articolul 121Amendamente

1.La expirarea unei perioade de 7 ani începând de la data intrării în vigoare a prezentului statut, orice stat parte poate propune amendamente la acesta. Textul propunerii de amendament este supus secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care îl comunică fără întârziere statelor părţi.

2.În cel puţin 3 luni de la data acestei comunicări Adunarea statelor părţi, la reuniunea următoare, decide cu majoritatea membrilor săi prezenţi şi votanti să se sesizeze sau nu de aceasta propunere. Adunarea statelor părţi poate examina ea însăşi aceasta propunere sau sa convoace o conferinţa de revizuire dacă problema ridicată o justifica.

3.Adoptarea unui amendament la o reuniune a Adunării statelor părţi sau la o conferinţa de revizuire cere, dacă nu este posibil să se ajungă la consens, majoritatea de două treimi a statelor părţi.

4.Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 5, un amendament intră în vigoare faţă de toate statele părţi la un an după ce şapte optimi dintre ele au depus instrumentele lor de ratificare sau de acceptare pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

5.Un amendament la art. 5, 6, 7 şi 8 din prezentul statut intră în vigoare faţă de Statele Părţi care l-au acceptat după un an de la depunerea instrumentelor lor de ratificare sau de acceptare. Curtea nu îşi exercită competenţa în raport cu o crima care face obiectul acestui amendament când aceasta crima a fost comisă de un resortisant al unui stat parte care nu a acceptat amendamentul pe teritoriul acestui stat.

6.Dacă un amendament a fost acceptat de şapte optimi dintre statele părţi conform paragrafului 4, orice stat parte care nu l-a acceptat poate să sa retragă din statut cu efect imediat, în pofida prevederilor art. 127 paragraful 1, dar sub rezerva art. 127 paragraful 2, notificând retragerea sa în cel puţin un an după intrarea în vigoare a acestui amendament.

7.Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite comunică tuturor statelor părţi amendamentele adoptate în cadrul unei reuniuni a Adunării statelor părţi sau ale unei conferinţe de revizuire.

Articolul 122Amendamente la dispoziţiile cu caracter instituţional

1.Oricare stat parte poate propune, în pofida prevederilor art. 121 paragraful 1, amendamente la dispoziţiile cu caracter exclusiv instituţional ale prezentului statut, şi anume art. 35, 36 paragrafele 8 şi 9, art. 37, 38, 39 paragrafele 1 (primele doua fraze), 2 şi 4, art. 42 paragrafele 4-9, art. 43 paragrafele 2 şi 3, art. 44, 46, 47 şi 49. Textul oricărui amendament propus este supus secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau oricărei alte persoane desemnate de Adunarea statelor părţi, care îl comunică fără întârziere tuturor statelor părţi şi celorlalţi participanţi la adunare.

2.Amendamentele la care se referă prezentul articol, pentru care nu este posibil să se ajungă la un consens, sunt adoptate de Adunarea statelor părţi sau de o conferinţa de revizuire cu majoritatea de două treimi a statelor părţi. Ele intră în vigoare faţă de toate statele părţi după 6 luni de la adoptarea lor de adunare sau de conferinţa de revizuire.

Articolul 123Revizuirea statutului

1.La 7 ani după intrarea în vigoare a prezentului statut, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va convoca o conferinţa de revizuire cu scopul de a examina orice amendament la prezentul statut. Examinarea va putea să se refere mai ales, dar nu în mod exclusiv, la lista crimelor prevăzută la art. 5. Conferinţa va fi deschisă participanţilor la Adunarea statelor părţi în aceleaşi condiţii.

2.În orice moment în continuare, la cererea unui stat parte şi în scopurile enunţate la paragraful 1, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu aprobarea majorităţii statelor părţi, va convoca o conferinţa de revizuire.

3.Adoptarea şi intrarea în vigoare a oricărui amendament la prezentul statut, examinat de o conferinţa de revizuire, sunt reglementate de dispoziţiile art. 121 paragrafele 3-7.

Articolul 124Dispoziţii tranzitorii

Cu toate dispoziţiile art. 12 paragraful 1, un stat care devine parte la prezentul statut poate declara ca, pentru o perioadă de 7 ani de la intrarea în vigoare a statutului în ceea ce îl priveşte, el nu accepta competenţa Curţii în privinta categoriei de crime prevăzute la art. 8, când se presupune ca o crima a fost comisă pe teritoriul sau de cetăţenii săi. El poate în orice moment să îşi retragă aceasta declaraţie. Dispoziţiile prezentului articol vor fi reexaminate la conferinţa de revizuire convocată conform art. 123 paragraful 1.

Articolul 125Semnare, ratificare, acceptare, aprobare sau aderare

1.Prezentul statut este deschis spre semnare tuturor statelor la 17 iulie 1998, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultura, din Roma. El rămâne deschis pentru semnare până la 17 octombrie 1998 la Ministerul Afacerilor Externe al Italiei, la Roma, iar după această dată, până la 31 decembrie 2000, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York.

2.Prezentul statut este supus ratificării, acceptării sau aprobării statelor semnatare. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

3.Prezentul statut este deschis aderării tuturor statelor. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 126Intrarea în vigoare

1.Prezentul statut va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează celei de-a saizecea zi după data depunerii celui de-al saizecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

2.Faţa de fiecare stat care ratifica, accepta sau aproba prezentul statut sau adera la acesta după depunerea celui de-al saizecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, statutul intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează celei de-a saizecea zi după depunerea de către acest stat a instrumentului sau de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

Articolul 127Retragere

1.Orice stat parte poate, pe cale de notificare scrisă adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, să se retragă de la prezentul statut. Retragerea are efect după un an de la data la care notificarea a fost primită, dacă aceasta nu prevede o dată ulterioară.

2.Retragerea nu scuteşte statul de obligaţiile puse în sarcina sa de prezentul statut atunci când el era parte la acesta, inclusiv de obligaţiile financiare aferente, şi nu afectează nici cooperarea stabilită cu Curtea cu ocazia anchetelor şi procedurilor penale faţă de care statul avea obligaţia de a coopera înainte de data la care retragerea a avut efect. Retragerea nu afectează cu nimic urmărirea examinării cauzelor cu care Curtea era deja sesizată înainte de data la care urmărirea avea efect.

Articolul 128Texte de referinţa

Originalul prezentului statut, ale cărui texte în engleza, arabă, chineza, spaniola, franceza şi rusa au aceeaşi valoare, va fi depus pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va remite copie certificată pentru conformitate tuturor statelor.

Drept care subsemnaţii, legal împuterniciţi de guvernul respectiv, am semnat prezentul statut.

Întocmit la Roma la 17 iulie 1998.

Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.

Textul actului · 128 de articole