Decizie nr. 51 din 4 februarie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar fiscale, precum şi a ordonanţei în ansamblu, excepţie ridicată de Alexandru Valeriu Vicol în Dosarul nr. 11.614/99/2012 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 816D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorul excepţiei prin care acesta solicită admiterea excepţiei şi judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 15 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 11.614/99/2012, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi a ordonanţei în ansamblu, excepţie ridicată de Alexandru Valeriu Vicol cu ocazia soluţionării unei contestaţii împotriva unui act administrativ fiscal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine următoarele:

–Ordonanţa de urgenţă criticată a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 4 din Codul fiscal, care dispun că acesta se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, iar orice modificare sau completare la cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege;

–Ordonanţa de urgenţă criticată nu a fost aprobată prin lege;

–Din conţinutul ordonanţei de urgenţă criticate nu rezultă dacă a existat o lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, domeniul în care acesta poate emite ordonanţe sau data până la care subzistă delegarea;

–Ordonanţa de urgenţă criticată intervine în domeniul legilor organice, fapt interzis de prevederile constituţionale;

–Ordonanţa de urgenţă criticată instituie o discriminare între categoriile de contribuabili în ceea ce priveşte deducerea taxei pe valoarea adăugată pentru cheltuielile aflate în proprietatea sau folosinţa unei persoane impozabile.

Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prevederile art. 115 alin. (1) din Constituţie se referă strict la ordonanţele simple adoptate de Guvern şi nu la ordonanţele de urgenţă, al căror regim este reglementat în alineatele (4), (5) şi (6) ale art. 115. Totodată, din interpretarea art. 115 alin. (6) din Constituţie reiese că ordonanţele de urgenţă pot fi adoptate în domeniul legilor organice. De asemenea, stabilirea unor reguli diferite de acordare a deducerii taxei pe valoarea adăugată în raport de specificul unor situaţii particulare nu constituie în sine o discriminare.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Analizând încheierea de sesizare şi notele scrise ale autorului excepţiei, Curtea observă că acesta critică, pe de-o parte, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 în întregul ei, iar, pe de altă parte, textul de lege care reglementează limitările speciale ale dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată. Această din urmă limitare este reglementată de dispoziţiile art. 32 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, care, după articolul 145 din Codul fiscal, introduce articolul 145^1 - Limitări speciale ale dreptului de deducere. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi ale art. 145^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Analizând notele scrise ale autorului excepţiei, rezultă că acesta critică forma iniţială a art. 145^1, astfel cum a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009.

Dispoziţiile art. 145^1, astfel cum au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, au următorul conţinut:

(1)În cazul vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, nu se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor acestor vehicule şi nici taxa aferentă achiziţiilor de combustibil destinat utilizării pentru vehiculele care au aceleaşi caracteristici, aflate în proprietatea sau în folosinţa persoanei impozabile, cu excepţia vehiculelor care se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:

a)vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenţie, reparaţii, pază şi protecţie, curierat, transport de personal la şi de la locul de desfăşurare a activităţii, precum şi vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de vânzări şi de agenţi de recrutare a forţei de muncă;

b)vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea de taxi;

c)vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane, instruirea de către şcolile de şoferi, transmiterea folosinţei în cadrul unui contract de leasing financiar sau operaţional;

d)vehiculele utilizate în scop comercial, respectiv în vederea revânzării.

(2)Prin achiziţie de vehicule, în sensul alin. (1), se înţelege cumpărarea unui vehicul din România, importul sau achiziţia intracomunitară a vehiculului.

(3)Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică pentru avansurile care au fost achitate înainte de data de 1 mai 2009 pentru valoarea totală sau parţială a vehiculelor rutiere motorizate, dacă livrarea acestora intervine după data de 1 mai 2009 inclusiv.

(4)Prevederile prezentului articol se aplică până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv.

(5)În cazul vehiculelor exceptate potrivit alin. (1) se vor aplica regulile generale de deducere stabilite la art. 145 şi art. 146-147^1.

Curtea constată că, potrivit alin. (4) al art. 145^1 în forma introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, acest articol se aplică până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv. Deşi nu mai sunt în vigoare, aceste dispoziţii îşi produc în continuare efectele juridice. Astfel cum reiese din copiile depuse la dosar, raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii deciziilor de impunere se referă la perioada 1 mai 2009-31 ianuarie 2011, prevederile criticate constituind temeiul juridic pentru nerecunoaşterea autorului excepţiei a dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată. În acest caz, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că are competenţa de a controla constituţionalitatea dispoziţiilor art. 145^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în forma introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009.

În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, art. 108 alin. (3) referitor la actele Guvernului, art. 115 alin. (1), (5) şi (7) referitor la delegarea legislativă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie consfinţesc caracterul de "stat de drept, democratic şi social în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme" şi, pentru ca această prevedere să nu rămână doar la stadiu declarativ, în art. 1 alin. (5) din Constituţie se instituie obligaţia tuturor, inclusiv a autorităţilor publice, de a respecta Constituţia, supremaţia acesteia şi legile. În aceste condiţii, Curtea reţine că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal reprezintă un text de principiu ce consfinţeşte regula modificării şi completării sale cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare şi, prin urmare, pot apărea excepţii de la această regulă, fiind permise nu numai de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ci şi de art. 115 alin. (4) din Constituţie. În momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Guvernul s-a aflat într-o situaţie extraordinară, care impunea măsuri urgente menite tocmai să consolideze situaţia economică a ţării şi să menţină în efectivitate bugetul public naţional. Astfel, nu se poate susţine că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Guvernul ar fi luat măsuri ce s-ar situa deasupra legii.

De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate argumentată de autorul excepţiei pe inexistenţa unei legi de abilitare care să legitimeze dreptul Guvernului de a emite ordonanţa de urgenţă ale cărei prevederi constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. Concluzia autorului excepţiei, potrivit căreia, în lipsa unei asemenea legi de abilitare, ordonanţa ar fi neconstituţională, încălcând dispoziţiile art. 115 din Constituţie, nu este justă, întrucât, potrivit art. 115 alin. (1) din Constituţie, adoptarea unei legi de abilitare se impune numai în cazul în care Guvernul emite ordonanţe simple, în domenii de reglementare care nu fac obiectul legilor organice. În cazul ordonanţelor de urgenţă, delegarea legislativă a Guvernului decurge direct din textul constituţional al art. 115 alin. (4). Numai în cazul emiterii ordonanţelor simple este necesar ca delegarea atribuţiilor legislative asupra Guvernului să fie făcută în mod expres, printr-o lege de abilitare adoptată de Parlament, aşa cum prevede art. 115 alin. (1) din Constituţie. Deci, emiterea unei ordonanţe de urgenţă nu este condiţionată de existenţa unei legi speciale de abilitare, ci acest drept al Guvernului operează în virtutea textului constituţional al art. 115 alin. (4).

În continuare, Curtea reţine că delegarea legislativă a Guvernului de a emite ordonanţe poate opera în temeiul Constituţiei, potrivit art. 115 alin. (4), în cazul ordonanţelor de urgenţă, sau în temeiul legii de abilitare adoptate cu respectarea alin. (1) al aceluiaşi articol, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicţie decurgând direct din textul constituţional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de alin. (4) al art. 115 din Constituţie, referitor la ordonanţele de urgenţă, care nu reprezintă o varietate a ordonanţei emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ, adoptat de Guvern, în temeiul unei prevederi constituţionale, care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă faţă unor situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 120 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004).

Astfel, ordonanţele de urgenţă pot fi emise de Guvern şi în domeniul legilor organice, restricţia pentru această categorie de legi nefiind prevăzută decât pentru ordonanţele emise în baza unei legi de abilitare, conform art. 115 alin. (1) din Constituţie.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia ordonanţa de urgenţă este neconstituţională deoarece nu a fost aprobată prin lege, Curtea observă că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, prin Adresa înregistrată la Secretarul General al Camerei Deputaţilor cu nr. 51/E/64 din data de 13 aprilie 2009, Guvernul a înaintat, în original, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă. Potrivit art. 115 alin. (5) din Constituţie, ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Or, această obligaţie a fost îndeplinită de Guvern, nefiind necesară, pentru ca ordonanţa de urgenţă să fie aplicată, aprobarea conţinutului său prin lege.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia ordonanţa de urgenţă criticată instituie o discriminare între categoriile de contribuabili în ceea ce priveşte deducerea taxei pe valoare adăugată, Curtea consideră că nici aceasta nu poate fi reţinută.

Astfel, Curtea a reţinut că regula generală privind plata impozitelor şi a altor taxe este cuprinsă în art. 56 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice", iar conform art. 139 alin. (1) din Constituţie, "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Din aceste reglementări constituţionale rezultă dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite datorate bugetului de stat, precum şi cuantumul acestora. De aceea numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca printr-o lege nouă să fie retrase scutirile acordate printr-o lege anterioară. Ordonanţele Guvernului emise pe baza unei legi de abilitare au putere de lege până la eventuala lor respingere de către Parlament (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 252 din 28 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2000).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Valeriu Vicol în Dosarul nr. 11.614/99/2012 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 145^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu