Decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 4.318/118/2015 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 405D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției, ca neîntemeiată. Subliniază scopul pentru care a fost abrogată măsura suspendării de drept a cauzei în situația invocării unei excepții de neconstituționalitate, și anume înlăturarea abuzului de drept, precum și garanțiile instituite în situația admiterii excepției. Invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018, și Decizia nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 9 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.318/118/2015, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, cu ocazia soluționării unor apeluri.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța judecătorească arată că, prin Încheierea din 27 aprilie 2017, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție, respectiv art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, așa cum au fost interpretate prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în raport cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție.

6.Susține că, întrucât cercetarea judecătorească s-a încheiat în cauză, au fost acordate termene, în mod succesiv, pentru a se evita pronunțarea unei hotărâri revizuibile. Deoarece nu s-a putut estima data pronunțării Curții Constituționale asupra excepțiilor de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, instanța de apel s-a simțit îndreptățită să pună în discuția părților posibilitatea suspendării judecării apelurilor prin reținerea incidenței art. 413 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 2 alin. (1) din același act normativ, în sensul unei suspendări facultative prin aplicarea dreptului comun în materie.

7.Această opțiune este în prezent paralizată în mod absolut de dispozițiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, care interzic numai în ceea ce privește judecata cauzelor penale suspendarea judecății în mod facultativ până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată în respectiva cauză. Apreciază că interdicția de a dispune suspendarea este împotriva interesului public, întrucât împiedică reținerea cazului prevăzut de art. 156 alin. (1) din Codul penal, prescripția răspunderii penale continuând să curgă în lipsa unei dispoziții de suspendare exprese.

8.Susține că dispoziția criticată este neclară, deoarece sintagma „ridicarea unei excepții de neconstituționalitate“ se poate referi numai la etapa invocării acesteia, nu și la etapa ulterioară verificării condițiilor de admisibilitate, care presupune sesizarea Curții Constituționale. Mai mult, dispoziția criticată are și caracter discriminatoriu în discordanță cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât nu există nicio justificare rațională și nediscriminatorie care să permită suspendarea facultativă a judecății cauzelor civile și să interzică suspendarea facultativă a judecății cauzelor penale.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.Avocatul Poporului, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

11.În ceea ce privește caracterul discriminatoriu al textului criticat, arată că nu se poate pune semnul egalității între părțile procesului civil și participanții din cadrul procesului penal, fiecare categorie de proces (civil/penal) fiind guvernată de proceduri specifice. Or, având în vedere jurisprudența constantă a Curții Constituționale, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. Totodată, corelând dispozițiile art. 16 alin. (1) cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constituție, Avocatul Poporului apreciază că acestea vizează egalitatea în drepturi între cetățeni și determină criteriile nediscriminării, respectiv rasa, naționalitatea, originea etnică, religia, opinia, apartenența politică și averea sau originea socială. Or, instituirea prin textele de lege criticate a unor dispoziții procedurale referitoare la imposibilitatea suspendării cauzei ca urmare a ridicării excepției de neconstituționalitate nu este de natură să creeze vreo discriminare între persoanele vizate de ipoteza normei juridice, pe criteriile menționate anterior.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „Ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecarea cauzei.“ 15. Instanța judecătorească susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, și art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate, dintr-o perspectivă similară, prin Decizia nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018, și Decizia nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017.17. Cu acele prilejuri Curtea a reținut că prin dispozițiile Legii nr. 177/2010 au fost aduse modificări procedurii de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate, respectiv etapei judecătorești a procedurii. Astfel, a fost eliminată suspendarea de drept a soluționării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în fața Curții Constituționale și a fost introdus un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive: în materie civilă - declararea neconstituționalității legii, ordonanței ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță care a făcut obiectul unei excepții invocate în cauza respectivă sau a altor dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare, respectiv în materie penală - soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. Așadar, prin dispozițiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 au fost abrogate normele referitoare la suspendarea ope legis a cauzelor în care se invocau excepții de neconstituționalitate, și anume dispozițiile cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în art. 303 alin. 6 din vechiul Cod de procedură penală și în art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

18.Curtea a reținut, prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, că opțiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepțiilor de neconstituționalitate de către părți era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condițiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecării cauzelor la instanțele de fond a fost acela de a asigura părților o garanție procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, prin eliminarea posibilității judecării cauzei în temeiul unei dispoziții legale considerate a fi neconstituționale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual și arbitrariul într-o formă care nu putea fi sancționată, atâta vreme cât suspendarea procesului era privită ca o consecință imediată și necesară a exercitării liberului acces la justiție. Astfel, scopul primordial al controlului de constituționalitate - interesul general al societății de a asana legislația în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituționalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal, al unor părți litigante care au folosit excepția de neconstituționalitate drept pretext pentru amânarea soluției pronunțate de instanța în fața căreia a fost dedus litigiul.

19.Or, Curtea a constatat că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voința legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepției de neconstituționalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituție și lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părți a acestui drept procesual. De asemenea, Curtea a reținut că intervenția legiuitorului, prin care a fost abrogată măsura suspendării de drept a cauzelor în care se invocă excepții de neconstituționalitate, constituie tocmai expresia asumării și respectării obligației ce revine statului cu privire la crearea cadrului legislativ corespunzător prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Noua reglementare asigură accesul persoanei la justiție, atât la instanța de drept comun, cât și la instanța constituțională, părțile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege și, implicit, de posibilitatea de a-și realiza, în mod real, drepturile și a-și satisface interesele în fața justiției. Abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor nu impietează asupra efectivității dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuție însăși substanța. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

20.Totodată, Curtea a observat că abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor a fost însoțită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părților garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepția de neconstituționalitate este admisă și legea, ordonanța ori dispoziția dintr-o lege sau ordonanță ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare, au fost declarate neconstituționale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale, hotărârea prin care s-a soluționat cauza în care a fost invocată excepția a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri. Lipsa reglementării unei căi de atac ar fi lipsit de fundament însuși controlul de constituționalitate, întrucât ar fi pus părțile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții, deci ale controlului de constituționalitate pe care ele l-au declanșat, împrejurare ce ar fi echivalat cu o veritabilă sancțiune aplicabilă acestora.

21.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

22.Distinct de cele statuate în jurisprudența Curții Constituționale, în ceea ce privește lipsa de claritate a sintagmei „ridicarea unei excepții de neconstituționalitate“, Curtea reține că nici această critică nu este întemeiată.

23.Curtea observă că noțiunea de „ridicare a excepției de neconstituționalitate“ a fost utilizată de legiuitor în cuprinsul Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale încă de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 22 mai 1992, rămânând neschimbată indiferent de modificările legislative suferite de acest act normativ. În ceea ce privește dispozițiile Codului de procedură penală, Curtea constată că noțiunea criticată este utilizată de legiuitor atât în noua reglementare [art. 367 alin. (9)], cât și în vechea reglementare [art. 303 alin. 6].

24.În acest context, Curtea reține că, pronunțându-se asupra constituționalității dispozițiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968, a constatat, prin Decizia nr. 828 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007, că acestea au în vedere „suspendarea judecării cauzei în situația sesizării Curții Constituționale, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate“. Totodată, prin Decizia nr. 366 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, Curtea a reținut că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 sunt „norme de procedură care instituie un caz de suspendare legală a judecății în intervalul de timp cuprins între pronunțarea încheierii de sesizare a Curții Constituționale de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, și repunerea pe rol a cauzei, după soluționarea excepției de către instanța de contencios constituțional“.

25.Așa fiind, Curtea apreciază că utilizarea de către legiuitor a sintagmei „ridicare a excepției de neconstituționalitate“ în contextul reglementării unei cauze de suspendare sau a unei interdicții de a suspenda cauza se referă la procedura pe care o excepție de neconstituționalitate o parcurge din momentul invocării ei până în momentul soluționării acesteia de către instanța de contencios constituțional.

26.De altfel, dacă s-ar accepta premisa autoarei excepției, s-ar ajunge la concluzia că legiuitorul a reglementat interdicția de a suspenda cauza exclusiv pentru momentul în care subiecții prevăzuți de lege solicită sesizarea Curții Constituționale. Or, solicitarea sesizării Curții Constituționale se realizează instantaneu, fie în ședință publică, fie prin depunerea unei cereri scrise, fiind foarte greu de imaginat cum această etapă procesuală ar putea fi suspendată.

27.În ceea ce privește critica potrivit căreia se creează o discriminare deoarece se permite suspendarea facultativă a judecății cauzelor civile și se interzice suspendarea facultativă a judecății cauzelor penale, Curtea reține că nici aceasta nu este întemeiată. Într-adevăr, în materie civilă legiuitorul nu a reglementat expres interdicția de a suspenda cauza în cazul ridicării excepției de neconstituționalitate, fiind aplicabile dispozițiile art. 413 din Codul de procedură civilă. În practică, s-a reținut, în contextul ridicării unei excepții de neconstituționalitate, că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă reglementează suspendarea facultativă a judecății, oferind judecătorului opțiunea de a aprecia asupra oportunității aplicării acestei măsuri față de împrejurările concrete ale cauzei. Astfel, lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, coroborată cu abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri; în egală măsură însă aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanța nu poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune (Decizia nr. 1.160 din 21 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă).

28.Cu toate acestea, Curtea apreciază că instituția suspendării cauzei în cazul ridicării excepției de neconstituționalitate este reglementată diferit în materie penală și civilă avându-se în vedere tocmai specificul acestora, fără ca în acest mod să se dea naștere la o discriminare. De altfel, o diferență de reglementare a instituției suspendării cauzei în cazul ridicării excepției de neconstituționalitate se poate observa și între cele două materii anterior menționate și cea a contenciosului administrativ.

29.Mai mult, specificul cauzelor determină o reglementare diferită chiar în cadrul aceleiași materii, dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 menționând expres obligația instanței de contencios administrativ de a suspenda soluționarea cauzei pe fond, dacă sesizează Curtea Constituțională, prin încheiere motivată, apreciind că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, aplicându-se numai în cazul acțiunilor introduse de către persoanele vătămate într-un drept al lor ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, în temeiul alin. (1) al aceluiași articol. Prin urmare, Curtea constată că specificul cauzei/materiei reprezintă o justificare obiectivă și rezonabilă pentru reglementarea diferențiată a instituției suspendării cauzei în cazul ridicării excepției de neconstituționalitate.

30.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 4.318/118/2015 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu