Decizie nr. 43 din 3 februarie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Ştefania Ilie în Dosarul nr. 191/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

La apelul nominal răspunde Simona Maria Astrida Klekner, prin avocatul Iris Cristea. Lipsesc autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocatul părţii prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public, apreciind că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 191/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001. Excepţia a fost ridicată de Ştefania Ilie, recurentă într-o cauză civilă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 şi ale art. 41 alin. (6). Astfel, consideră că există neconcordanţă între "evacuarea necondiţionată", prevăzută de textul de lege criticat, şi exerciţiul dreptului de proprietate privată care obligă la respectarea sarcinilor ce revin proprietarului, "în baza legii sau obiceiului". În acest sens, arată că protecţia chiriaşului, aşa cum este reglementată prin actul normativ atacat, nu este conformă "cu obiceiul în domeniul respectării drepturilor locative ale chiriaşului, bazat pe tradiţii de moralitate şi civilizaţie". Autorul excepţiei arată că "principala omisiune de reglementare este aceea că sunt evacuaţi necondiţionat chiriaşi din locuinţele unor proprietari care au proprietăţi şi locuiesc în străinătate...". În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate în raport cu art. 20 din Constituţie, autorul excepţiei susţine că "în legislaţiile Uniunii Europene nu există soluţii bazate pe ideea evacuării necondiţionate, ci dimpotrivă această problemă a fost instituţionalizată la nivelul unor instanţe speciale în cadrul cărora, alături de judecătorul-magistrat, se află câte un reprezentant al proprietarilor şi chiriaşilor".

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, deoarece măsura evacuării necondiţionate dispusă de instanţa de judecată pe calea ordonanţei preşedinţiale este condiţionată de existenţa unei culpe a chiriaşului constând în refuzul de a răspunde în scris sau de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a textului de lege în raport cu art. 20 din Constituţie, instanţa consideră că nu există "neconcordanţă între legea română şi pactele şi tratatele la care România este parte, cât timp Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 condiţionează evacuarea chiriaşului de atitudinea culpabilă a acestuia".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că textul legal criticat "permite, în egală măsură, atât proprietarului să intervină în justiţie pentru apărarea dreptului său, cât şi locatarului să îşi facă apărările corespunzătoare faţă de cererile proprietarului". De asemenea, consideră că "cererea proprietarului nu poate să surprindă pe locatar, din moment ce este precedată de o notificare şi de un termen de 60 de zile în care chiriaşul sau fostul chiriaş poate acţiona". În opinia Guvernului, nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate care se referă la încălcarea art. 20 din Constituţie, deoarece măsura evacuării poate fi dispusă, potrivit legii române, numai în situaţiile când ocuparea suprafeţei locative îmbracă o formă abuzivă, aşa cum este cazul refuzului nejustificat al chiriaşului sau al fostului chiriaş de a încheia un nou contract de închiriere cu proprietarul căruia i s-a restituit imobilul.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat "reglementează atât dreptul proprietarului de a cere evacuarea necondiţionată a chiriaşului, cât şi obligaţia sa corelativă de a îndeplini procedura stabilită de lege, anume de a notifica chiriaşului intenţia încheierii unui nou contract de închiriere". De asemenea, observă că legea pune la dispoziţie chiriaşului un termen de 60 de zile în care acesta îşi poate manifesta voinţa. Şi critica de neconstituţionalitate în raport cu art. 20 din Constituţie este apreciată de Avocatul Poporului ca fiind neîntemeiată, deoarece autorul excepţiei face doar o trimitere generală la legislaţia Uniunii Europene, fără a preciza prevederile internaţionale pe care le consideră încălcate de dispoziţiile legale criticate. Or, prin Decizia nr. 272/2003, Curtea Constituţională a statuat că "nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte invocarea unor motive de neconstituţionalitate, întrucât astfel ar exercita din oficiu un control de constituţionalitate, ceea ce este inadmisibil".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei republicate, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001.

Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare: "Lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriaşului sau al fostului chiriaş de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării îl îndreptăţeşte pe proprietar să ceară în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorul acesteia invocă încălcarea următoarelor prevederi din Constituţia republicată:

Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";

Art. 44 alin. (7): "Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul legal criticat recunoaşte proprietarului dreptul de a cere în justiţie evacuarea necondiţionată, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a locatarilor, cu plata de daune-interese, dacă aceştia din urmă nu răspund sau refuză nejustificat solicitarea ce le este adresată de a încheia un nou contract de închiriere. Întrucât este vorba despre exercitarea de către proprietar a dreptului său de proprietate asupra locuinţei, dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, reprezintă, neîndoielnic, o formă de protecţie a proprietăţii private, iar nu o violare a acestei proprietăţi, astfel cum pretinde autorul excepţiei. În aceste condiţii, Curtea constată că invocarea art. 44 alin. (7) din Constituţia republicată, ca temei al criticii având ca obiect art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 241/2001, nu este concludentă.

Curtea mai reţine că măsura evacuării din spaţiul deţinut abuziv de chiriaşul care refuză să încheie contractul de închiriere în termen de 60 de zile de la notificarea făcută de proprietar poate fi luată pe calea ordonanţei preşedinţiale, instituţie reglementată de art. 581 din Codul de procedură civilă, aceasta făcând parte din ansamblul procedurilor de judecată reglementate prin lege, aşa cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţia republicată. Nici o prevedere constituţională nu se împotriveşte completării unor dispoziţii de procedură civilă cuprinse în lege cu o nouă ipoteză, referitoare la ordonanţa preşedinţială.

De altfel, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, şi în Decizia nr. 224 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000, că reglementarea contractului de închiriere nu priveşte regimul proprietăţii.

În sfârşit, Curtea nu poate reţine nici critica de neconstituţionalitate privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la raportul dintre reglementările interne şi cele internaţionale, dispoziţiile legale criticate fiind în deplin acord cu textul constituţional invocat. De altfel, autorul excepţiei nu precizează reglementările internaţionale pe care le consideră încălcate de textul de lege criticat, ci face doar o trimitere generală la legislaţia Uniunii Europene.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (1) şi (6), precum şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Ştefania Ilie în Dosarul nr. 191/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 februarie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,

Doina Suliman