Decizie nr. 661 din 8 noiembrie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepţie ridicată de Florin Şerban în Dosarul nr. 35.619/3/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 339D/2016.

2.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei. Lipseşte partea Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 597D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Gheorghe Mihăilesc în Dosarul nr. 1.014/59/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă.

4.La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi părţile Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Judeţeană de Pensii Arad, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 339D/2016 şi nr. 597D/2016, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Florin Şerban nu este de acord cu conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public solicită conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 597D/2016 la Dosarul nr. 339D/2016, care este primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul lui Florin Şerban, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că inexistenţa căii de atac a recursului afectează principiul contradictorialităţii şi pe cel al aflării adevărului. Solicită Curţii Constituţionale să verifice dacă prin hotărârea pronunţată de instanţa de judecată nu i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi dacă imposibilitatea de a ataca cu recurs această hotărâre nu încalcă acelaşi drept constituţional.

7.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

8.Prin Încheierea din 3 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 35.619/3/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepţia a fost ridicată de Florin Şerban în cadrul recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 4.392 din 13 noiembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 35.619/3/2013 (nr. vechi 3.598/2015). Prin această decizie definitivă s-au admis apelurile formulate de Florin Şerban şi Spitalul Clinic Colentina împotriva Sentinţei civile nr. 4.568 din 6 mai 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 35.619/3/2013, având ca obiect un litigiu de muncă.

9.Prin Încheierea din 14 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.014/59/2015/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea nr. 62/2011. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Mihăilesc cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 1.131 din 22 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă în Dosarul nr. 1.014/59/2015. Prin această decizie, Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă a respins solicitarea de revizuire a Deciziei civile nr. 665 din 5 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 4.745/108/2014, într-o cauză referitoare la recalcularea pensiei.

10.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate împiedică accesul liber la justiţie, fiind contrare art. 11, 20 şi 21 din Constituţie, precum şi art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, consideră că recursul este o cale de atac care ar da posibilitatea remedierii deficienţelor hotărârii judecătoreşti atacate, oferind o soluţie legală şi temeinică.

11.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, referitor la accesul liber la justiţie şi arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nu instituie discriminări şi nu contravin principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept. De asemenea aminteşte că, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce reiese şi din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie.

12.Totodată, consideră că nu se poate vorbi de o încălcare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât statele nu sunt obligate să creeze căi de atac, cu excepţia celui de-al doilea grad de jurisdicţie în materie penală. Astfel, numai în măsura în care sunt create căi de atac există o obligaţie, în temeiul textului convenţional invocat, de a asigura respectarea exigenţelor unui proces echitabil în aceste căi de atac. Aceste principii se aplică şi legii procesuale româneşti, aşa cum s-a reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 4 iunie 1996.

13.În sfârşit, arată că la elaborarea actualului Cod de procedură civilă s-au avut în vedere concepţiile moderne privind desfăşurarea procesului civil, rolul şi atribuţiile participanţilor la proces, în centrul atenţiei situându-se preocuparea pentru recunoaşterea şi clarificarea, într-un termen optim şi previzibil, a drepturilor şi intereselor legitime deduse judecăţii.

14.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă observă că teza cuprinsă în dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi art. 214 din Legea nr. 62/2011 este reluată în conţinutul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, text în vigoare la momentul la care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

15.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate, instanţa de judecată, invocând cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 referitor la accesul liber la justiţie, cât şi cele reţinute prin deciziile nr. 500 din 30 iunie 2015 şi nr. 350 din 7 mai 2015 privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, consideră că această critică este neîntemeiată. De altfel, arată că autorul excepţiei s-a bucurat de dreptul de a fi formulat apel împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă.

16.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

17.Guvernul arată că dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017, potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost amendat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015. Până la această dată se aplică art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. De asemenea, aminteşte că, în concepţia noului Cod de procedură civilă, apelul reprezintă calea de atac obişnuită, de drept comun, iar recursul este o cale extraordinară de atac prin care, în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevăzute de lege, se exercită un control suplimentar de legalitate. Subliniază şi faptul că noul Cod de procedură civilă reglementează în art. 519-521 un mecanism procedural menit să contribuie la asigurarea practicii judiciare unitare, respectiv sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, despre care s-a arătat în doctrină că poate remedia, parţial, inconvenientul existenţei unor numeroase categorii de hotărâri care nu sunt supuse recursului la instanţa supremă.

18.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea accesului liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, Guvernul consideră că este neîntemeiată şi aminteşte în acest sens cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, jurisprudenţa referitoare la art. 282^1 din Codul de procedură civilă din 1865, care la alin. (1)^10 excepta de la calea de atac a apelului unele categorii de hotărâri, şi cea privind dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

19.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

20.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

21.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015 şi cele ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, dispoziţii care au următoarea redactare:

–Art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.";

–Art. 214 din Legea nr. 62/2011: "Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului."

22.Curtea observă că dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017, potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Până la această dată se aplică dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care prevăd că "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului." Curtea constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 preiau soluţia legislativă criticată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, precum şi dispoziţiile art. 214 din Legea nr. 62/2011.

23.În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. De asemenea, autorii invocă încălcarea prevederilor art. 11 şi art. 20 din Constituţie, privind dreptul internaţional şi dreptul intern, respectiv tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un remediu efectiv.

24.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 au mai fost supuse analizei de constituţionalitate în raport cu aceleaşi prevederi ale Legii fundamentale. Astfel, prin Decizia nr. 350 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 8 iulie 2015, paragrafele 14-18, Curtea a reţinut că în noua lege procesual civilă legiuitorul a reaşezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă). În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, Curtea a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia liberului acces la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens a invocat Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, şi Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea, prin Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, a reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului. În acest sens a fost invocată Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006.

25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

26.În ceea ce priveşte susţinerea autorilor excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate în raport cu dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că dreptul la două grade de jurisdicţie, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este un drept specific doar materiei penale. Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un remediu efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie în situaţia când drepturile şi libertăţile recunoscute de Convenţie au fost încălcate. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 165 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010 şi Decizia nr. 117 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016. De altfel, Curtea constată că autorii excepţiei au avut acces la judecarea cauzelor atât în primă instanţă, precum şi în apel, bucurându-se de dreptul la un dublu grad de jurisdicţie.

27.Curtea apreciază că cele reţinute mai sus răspund şi criticilor de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 214 din Legea nr. 62/2011.

28.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Gheorghe în Dosarul nr. 35.619/3/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi de Gheorghe Mihăilesc în Dosarul nr. 1.014/59/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 noiembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. Valer Dorneanu

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea