Decizie nr. 117 din 3 martie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, excepţie ridicată de Consiliul Local Răzvad în Dosarul nr. 6.657/120/2013* al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.011D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4.Prin Încheierea din 14 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.657/120/2013*, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Excepţia a fost ridicată de Consiliul Local Răzvad într-o cauză având ca obiect anularea unei hotărâri de validare a mandatelor de consilier.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001 sunt neconstituţionale, deoarece, prin eliminarea controlului judecătoresc asupra hotărârilor pronunţate de prima instanţă în materia cauzelor având ca obiect anularea hotărârilor de validare/invalidare a mandatelor de consilier local, se aduce atingere principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, golindu-se astfel de conţinut principiul exercitării căilor de atac.

6.Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 190 din 12 februarie 2009, prin care s-a statuat că primele patru hotărâri adoptate în cadrul şedinţei de constituire a consiliilor locale, şi anume hotărârea nr. 1 - pentru alegerea membrilor comisiei de validare a alegerilor consilierilor locali, hotărârea nr. 2 - de consemnare a rezultatului validării mandatelor de consilieri locali, hotărârea nr. 3 - de declarare a consiliului local ca legal constituit şi hotărârea nr. 4 - de consemnare a rezultatului alegerii preşedintelui de şedinţă a consiliului local, reprezintă hotărâri cu caracter constatator, care nu produc efecte juridice şi nu pot forma obiectul unor acţiuni în justiţie. În aceste condiţii apreciază că singura hotărâre ce poate fi atacată este cea privind validarea sau invalidarea mandatelor, deoarece numai în acest caz se pune problema încălcării unui drept electoral sau a unui interes legitim. Aşadar, această hotărâre trebuie să beneficieze de un veritabil control judecătoresc (fond şi recurs), la fel ca toate celelalte acte administrative supuse controlului de legalitate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Câtă vreme se admite ideea că în cazul acestor hotărâri privind validarea/invalidarea mandatelor de consilier local se pune problema încălcării unui interes legitim, nu există nicio raţiune pentru care controlul judecătoresc să fie discriminatoriu, în raport cu toate celelalte cauze de contencios administrativ în care, de asemenea, se ridică problema încălcării unui interes legitim, şi atenuat, prin eliminarea căii de atac a recursului.

7.Lipsa oricărei căi de atac împotriva hotărârii de primă instanţă determină o mai mare lejeritate în aprecierea cauzei din partea judecătorului care cunoaşte faptul că soluţia sa nu va putea fi în niciun caz reformată, precum şi imposibilitatea înlăturării unor greşeli de judecată care produc consecinţe foarte grave (în speţa în care s-a invocat excepţia s-a pus problema dizolvării unui întreg consiliu local). Autorul excepţiei susţine, totodată, că restrângerea exerciţiului unor drepturi se poate face numai în condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie, cerinţe neîndeplinite de dispoziţia de lege criticată.

8.În susţinerea criticii de neconstituţionalitate invocă Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 prin care Curtea Constituţională a hotărât că prevederile art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care au eliminat calea de atac a recursului în materia contravenţiilor rutiere, sunt neconstituţionale.

9.Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume, deciziile nr. 284 din 23 mai 2013, nr. 1.129 din 23 septembrie 2010, nr. 792 din 3 iunie 2010, nr. 562 din 14 aprilie 2009 şi nr. 101 din 20 ianuarie 2009, prin care instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate a art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007. Art. 31^1 a fost introdus în cuprinsul Legii nr. 215/2001 prin art. III pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2008 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008, aprobată prin Legea nr. 5/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 20 februarie 2009, şi are următorul cuprins: "Instanţa de contencios administrativ se pronunţă în cel mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă."

14.În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) potrivit căruia "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi", art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea sunt invocate dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 792 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2010, Decizia nr. 1.129 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 18 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 284 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 22 iulie 2013, excepţia de neconstituţionalitate cu acest obiect a fost respinsă ca neîntemeiată.

16.Prin aceste decizii, Curtea a statuat că textul de lege criticat este constituţional, întrucât caracterul definitiv al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în primă instanţă nu este de natură să determine îngrădirea accesului liber la justiţie al persoanei interesate şi nici a dreptului la un proces echitabil sau a dreptului la apărare. Curtea a precizat că dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 215/2001 sunt norme cu caracter special, prin care se reglementează procedura de contestare în justiţie a hotărârilor consiliilor locale privind validarea sau invalidarea mandatelor de consilier local, având în cele din urmă ca finalitate declararea ca legal constituit a consiliului local, care să exprime configuraţia politică, aşa cum aceasta a rezultat din voinţa electoratului. Întregul proces de alegere şi de constituire a autorităţilor publice locale este caracterizat prin celeritate şi tocmai aceasta este şi raţiunea pentru care prevederile legale criticate stabilesc termene scurte, imperative, pentru depunerea la instanţă a contestaţiei şi pentru soluţionarea acesteia, hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă fiind definitive.

17.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia pronunţată anterior, cât şi considerentele care au fundamentat-o îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

18.Distinct de acestea, Curtea constată că prevederile art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001 sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie, potrivit căruia, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii." Aceste dispoziţii constituţionale lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urmă să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătoreşti, aşa cum a procedat prin prevederile de lege criticate.

19.De asemenea, în acord cu jurisprudenţa sa, Curtea reaminteşte că liberul acces la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite (a se vedea în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

20.În plus, faţă de invocarea dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la recunoaşterea dreptului la cel puţin o cale de atac, Curtea precizează că dreptul la două grade de jurisdicţie, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este un drept specific materiei penale, şi nu domeniului electoral. Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 165 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).

21.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Constituţie, invocate de asemenea de autorul excepţiei în motivarea acesteia, Curtea constată că nu sunt incidente în cauză.

22.În final, în susţinerea criticii formulate, autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate invocă cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, decizie prin care Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

23.Curtea apreciază că cele reţinute prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 nu constituie un element nou, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie. Astfel, soluţia pronunţată prin decizia amintită a fost justificată de o serie de elemente specifice, care nu se regăsesc în situaţia textului de lege care formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Dintre acestea determinante au fost faptul că dispoziţiile de lege analizate prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 eliminau o cale de atac care existase în reglementarea anterioară, precum şi împrejurarea că sancţiunea contravenţională a fost considerată "o acuzaţie în materie penală", în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel că se impunea existenţa unui dublu grad de jurisdicţie, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Consiliul Local Răzvad în Dosarul nr. 6.657/120/2013* al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu