Decizie nr. 474 din 4 noiembrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Compania Brothers Impex" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.363/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 22 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 4.363/2004, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Compania Brothers Impex" - S.R.L. din Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă încalcă dreptul pârâtului la apărare, dreptul la un proces echitabil şi îngrădesc accesul liber la justiţie, norma procedurală instituind un termen de decădere arbitrar şi inutil. Consideră că acest termen are ca singur efect crearea unor inegalităţi de tratament între cetăţeni în faţa legii şi a instanţelor de judecată, respectiv între persoanele care, deşi nu depun întâmpinare, se prezintă în faţa instanţelor de judecată neasistate de avocat şi pot propune probe şi cele care, fiind asistate de avocat, nu o pot face.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti apreciază că dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu încalcă prevederile constituţionale invocate şi nici pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, critica referitoare la îngrădirea liberului acces la justiţie nu poate fi reţinută, întrucât textul de lege criticat instituie doar o sancţiune pentru nerespectarea unei reguli menite să ordoneze desfăşurarea procesului civil. Totodată, instanţa consideră că dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici dreptul părţii de a fi judecată de către o instanţă independentă şi imparţială, în mod public şi într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivă, întreaga reglementare a Codului de procedură civilă privind întâmpinarea a fost instituită în vederea îndeplinirii exigenţei judecării cu celeritate a cauzelor, în spiritul principiilor enunţate. De altfel, dispoziţiile de lege criticate constituie o garanţie legală a dreptului la apărare al părţilor, precum şi un mijloc prin care se asigură egalitatea de arme în procesul civil.

În concluzie, instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.

Guvernul apreciază că dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă îşi au temeiul în prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Arată că, ţinând seama de importanţa întâmpinării, s-a instituit sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, dacă nu s-a respectat termenul de depunere a acesteia. Consecinţele decăderii sunt însă limitate, întrucât legiuitorul asigură pârâtului posibilitatea de a se apăra în termenii art. 171 din Codul de procedură civilă, acestuia fiindu-i recunoscut dreptul de a discuta în fapt şi în drept temeinicia pretenţiilor şi a dovezilor părţii potrivnice, de a invoca, în conformitate cu art. 118 alin. 2, excepţiile de ordine publică şi de a solicita, potrivit art. 138 din acelaşi cod, administrarea unei probe noi, dacă necesitatea acesteia a reieşit din dezbateri şi partea nu o putea prevedea, dacă administrarea ei nu pricinuieşte amânarea judecăţii ori dacă nu a fost cerută, în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii, care nu a fost reprezentată sau asistată de avocat.

Mai mult, dispoziţiile art. 103 din Codul de procedură civilă oferă o garanţie a dreptului la apărare, prin aceea că dau posibilitatea oricărei părţi de a solicita instanţei repunerea în termen în cazul în care, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, nu a efectuat un act de procedură, cum este depunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege.

Avocatul Poporului apreciază că, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă faţă de prevederile art. 16 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât textul de lege criticat este aplicabil nu doar unei categorii de persoane aprioric determinate, ci oricărei persoane aflate în situaţiile menţionate în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare, pe considerente arbitrare.

De asemenea, faţă de dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, critica de neconstituţionalitate este nefondată, deoarece exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă, situaţie care, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, dă expresie unor imperative ce urmăresc asigurarea ordinii de drept.

Nici în raport cu prevederile art. 24 din Constituţie, critica de neconstituţionalitate nu este întemeiată, întrucât pârâtul care nu a depus întâmpinarea în termenul prevăzut de lege are în continuare dreptul de a se apăra în tot cursul procesului, prin combaterea pretenţiilor reclamantului şi prin discutarea, în fapt şi în drept, a susţinerilor şi a dovezilor adversarului, în condiţiile art. 171 din Codul de procedură civilă, precum şi prin invocarea excepţiilor de ordine publică.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică".

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 şi ale art. 53 din Constituţie, care au următorul conţinut:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";

Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

De asemenea, autorul excepţiei susţine că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încălcării principiilor constituţionale al liberului acces la justiţie şi al dreptului la apărare. Astfel, prin Decizia nr. 128/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2002, prin Decizia nr. 17/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 27 februarie 2003, sau prin Decizia nr. 131/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 22 aprilie 2004, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, respingând criticile formulate.

Cu aceste prilejuri s-a reţinut că textul de lege dedus controlului relevă o evidentă utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea obligativităţii întâmpinării, se asigură de plano echilibrul procesual al părţilor în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaşte apărările pârâtului, precum şi probele utilizate în susţinerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoştinţă a acţiunii introductive a reclamantului.

Pe de altă parte, textul criticat contribuie la urgentarea soluţionării cauzei şi la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale, instanţa fiind în măsură de a cunoaşte, încă de la început, cadrul procesual, iar reclamantul îşi poate pregăti apărările în cunoştinţă de cauză, în raport de susţinerile pârâtului, cuprinse în întâmpinare.

Instituirea obligativităţii depunerii întâmpinării, cu consecinţa decăderii pârâtului, în caz de nerespectare, din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, se circumscrie domeniului de reglementare a competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată, rezervat, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorului ordinar, care a acţionat, deci, în limitele prerogativelor sale constituţionale.

Soluţia adoptată în deciziile anterioare, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au apărut elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Compania Brothers Impex" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.363/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Toma