Precizări metodologice din 15 februarie 2007
cu privire la reconfirmarea sau confirmarea calității de conducător de doctorat, corespondența între domeniile de studii universitare de doctorat, precum și nomenclatorul multilingv al domeniilor de studii universitare de doctorat
- Emitent
- Ministerul Educației și Cercetării
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 224 din 2 aprilie 2007
- Versiune
- Formă consolidată, valabilă din 27 iun. 2011
Textul actului
(1)În conformitate cu corespondența între domeniile de doctorat prevăzute în anexa nr. 1, în termen de 60 de zile de la data aprobării prezentului ordin, senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române vor înainta Ministerului Educației și Cercetării:
a)repartizarea nominală, conform modelului din anexa nr. 3, a conducătorilor de doctorat confirmați prin ordin al ministrului educației și cercetării;
b)propuneri de repartizare nominală, conform modelului din anexa nr. 4, pentru cadrele didactice și cercetătorii care au obținut titlul de profesor universitar, respectiv de cercetător științific gradul I, după intrarea în vigoare a Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.098/2005 pentru aprobarea Sistemului de evaluare privind conferirea titlului de profesor universitar și a Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.100/2005 pentru aprobarea Sistemului de evaluare privind conferirea titlului de cercetător științific gradul I.
(2)Senatele universitare transmit aceste propuneri de repartizare atât pentru cadrele didactice și cercetătorii științifici gradul I proprii, cât și pentru cele din alte instituții de învățământ superior sau unități de cercetare cu care au format consorții, potrivit legii.
(3)Reconfirmarea sau confirmarea conducătorilor de doctorat se face prin ordin al ministrului educației și cercetării.
(4)Repartizarea nominală a conducătorilor de doctorat prevăzuți la pct. 3 alin. (1) lit. a) sau propunerile de repartizare nominală pentru cadrele didactice și cercetătorii prevăzuți la pct. 3 alin. (1) lit. b) se vor face în conformitate cu corespondența domeniilor prevăzute în anexa nr. 1.
4.Un profesor universitar sau cercetător științific gradul I poate fi propus pentru reconfirmare, potrivit prevederilor pct. 3 alin. (1) lit. a), sau pentru confirmare, potrivit prevederilor pct. 3 alin. (1) lit. b), pentru un singur domeniu de doctorat.
În situația în care un conducător de doctorat dovedește competențe, recunoscute național și internațional, într-un alt domeniu de studii universitare de doctorat decât cel în care i s-a conferit calitatea de conducător de doctorat, poate solicita să devină conducător de doctorat în al doilea domeniu de studii universitare de doctorat, în cadrul aceleiași instituții organizatoare de studii universitare de doctorat (I.O.S.U.D.), cu avizul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.), pe baza evaluării în conformitate cu sistemul de criterii.
11.08.2009Punctul 4 a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 4.650 din 30 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 11 august 2009
Transferul unui conducător de doctorat de la o I.O.S.U.D. la alta se realizează prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, pe baza aprobării celor două instituții organizatoare implicate.
11.08.2009Punctul 4 a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 4.650 din 30 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 11 august 2009
5.Se aprobă criteriile în baza cărora se acordă calitatea de conducător de doctorat, prezentate în anexa nr. 5 și echivalarea standardelor minime pe domenii fundamentale pentru conferirea titlului de conducător de doctorat pentru:
a)cadrele didactice având titlul de profesor universitar și cercetătorii științifici cu titlul de cercetător științific gradul I, confirmați prin ordin al ministrului educației și cercetării anterior intrării în vigoare a Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.098/2005 și a Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.100/2005;
b)cadrele didactice care vor obține titlul de profesor universitar și cercetătorii științifici care vor obține titlul de cercetător științific gradul I, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin.
6.Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentele precizări metodologice.Anexa nr. 1
la precizările metodologice
CORESPONDENȚA
între domeniile de studii universitare de doctorat și domeniile de doctorat
| Nr. crt | Domeniile de studii universitare de doctorat | Nr. crt | Domeniile de doctorat |
|---|---|---|---|
| 1. | Matematică | 1. | Matematică |
| 2. | Fizică | 2. | Fizică |
| 3. | Chimie | 3. | Chimie |
| 4. | Informatică | 4. | Informatică |
| 5. | Biologie | 5. | Biologie |
| 6. | Geografie | 6. | Geografie |
| 7. | Geologie | 7. | Geologie |
| 8. | Știința mediului | 8. | Ecologie |
| 9. | Filosofie | 9. | Filosofie |
| 10. | Filologie | 10. | Filologie |
| 11. | Istorie | 11. | Istorie |
| 12. | Studii culturale*1) | ||
| 13. | Teologie | 12. | Teologie |
| 14. | Drept | 13. | Drept |
| 15. | Ordine publică și siguranță națională | 14. | Ordine publică și siguranță națională |
| 16. | Sociologie | 15. | Sociologie |
| 17. | Științe politice | 16. | Științe politice |
| 18. | Relații internaționale și studii europene | 17. | Relații internaționale |
| 19. | Științe administrative | 18. | Științe administrative |
| 20. | Științe ale comunicării | 19. | Științe ale comunicării |
| 21. | Științe ale educației | 20. | Științe ale educației |
| 22. | Psihologie | 21. | Psihologie |
| 23. | Economie | 22. | Economie |
| 24. | Administrarea afacerilor*2) | ||
| 25. | Finanțe | 23. | Finanțe |
| 26. | Contabilitate | 24. | Contabilitate |
| 27. | Cibernetică și statistică | 25. | Cibernetică și statistică economică |
| 28. | Informatică economică*3) | ||
| 29. | Economie și afaceri internaționale | 26. | Relații economice internaționale |
| 30. | Management | 27. | Management |
| 31. | Marketing | 28. | Marketing |
| 32. | Teatru | 29. | Teatru |
| 33. | Coregrafie | 30. | Coregrafie |
| 34. | Cinematografie și media | 31. | Cinematografie și media |
| 35. | Muzică | 32. | Muzică |
| 36. | Arte plastice și decorative | 33. | Arte vizuale |
| 37. | Arhitectură | 34. | Arhitectură |
| 38. | Urbanism | 35. | Urbanism |
| 39. | Educație fizică și sport | 36. | Educație fizică și sport |
| 40. | Agronomie | 37. | Agronomie |
| 41. | Horticultură | 38. | Horticultură |
| 42. | Silvicultură | 39. | Silvicultură |
| 43. | Zootehnie | 40. | Zootehnie |
| 44. | Biotehnologii | 41. | Biotehnologii |
| 45. | Medicină veterinară | 42. | Medicină veterinară |
| 46. | Calculatoare și tehnologia informației | 43. | Știința calculatoarelor |
| 47. | Inginerie geodezică*4) | ||
| 48. | Inginerie aerospațială | 44. | Inginerie aerospațială |
| 49. | Inginerie chimică | 45. | Inginerie chimică |
| 50. | Inginerie civilă | 46. | Inginerie civilă |
| 51. | Inginerie electrică | 47. | Inginerie electrică |
| 52. | Inginerie electronică și telecomunicații | 48. | Inginerie electronică și telecomunicații |
| 53. | Inginerie electrică | 49. | Energetică, Inginerie electrică |
| 54. | Inginerie geologică*5) | ||
| 55. | Inginerie industrială | 50. | Inginerie industrială |
| 56. | Inginerie forestieră*6) | ||
| 57. | Ingineria produselor alimentare *7) | ||
| 58. | Ingineria autovehiculelor*8) | ||
| 59. | Ingineria materialelor | 51. | Știința și ingineria materialelor |
| 60. | Ingineria mediului*9) | ||
| 61. | Inginerie mecanică | 52. | Inginerie mecanică |
| 62. | Inginerie navală și navigație*10) | ||
| 63. | Ingineria sistemelor | 53. | Automatică |
| 64. | Inginerie și management*11) | ||
| 65. | Ingineria transporturilor | 54. | Transporturi |
| 66. | Mecatronică și robotică*12) | ||
| 67. | Mine petrol și gaze | 55. | Mine, petrol și gaze |
| 68. | Științe inginerești aplicate*13) | ||
| 69. | Științe militare și informații | 56. | Științe militare |
| 70. | Securitate națională | Științe militare | |
| 71. | Medicină | 57. | Medicină |
| 72. | Medicină dentară | 58. | Stomatologie |
| 73. | Farmacie | 59. | Farmacie |
Notă 1) Senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române pot repartiza conducători de doctorat din domeniile: filologie, istorie, științe ale comunicării, psihologie, filozofie.2) Senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române pot repartiza conducători de doctorat din domeniile: economie, management, științe administrative.3) Senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române pot repartiza conducători de doctorat din domeniile: cibernetică și statistică.4) Senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române pot repartiza conducători de doctorat din domeniul inginerie civilă.5) Senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române pot repartiza conducători de doctorat din domeniile: inginerie civilă, fizică.6) Senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române pot repartiza conducători de doctorat din domeniile: silvicultură, inginerie industrială.7) Senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române pot repartiza conducători de doctorat din domeniile: inginerie industrială, inginerie chimică.8) Senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române pot repartiza conducători de doctorat din domeniile: transporturi, inginerie mecanică.9) Senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române pot repartiza conducători de doctorat din domeniile: inginerie industrială, energetică, inginerie electrică.10) Senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române pot repartiza conducători de doctorat din domeniile: inginerie mecanică, inginerie industrială, transporturi.11) Senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române pot repartiza conducători de doctorat din domeniile: inginerie industrială, agronomie.12) Senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române pot repartiza conducători de doctorat din domeniile: inginerie mecanică, inginerie electronică și telecomunicații.13) Senatele instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, precum și Prezidiul Academiei Române pot repartiza conducători de doctorat din domeniile: matematică, fizică, chimie, inginerie electrică.Anexa nr. 2
la precizările metodologice
NOMENCLATORUL MULTILINGV
al domeniilor de studii universitare de doctorat
| Nr. crt | Domeniile de studii universitare de doctorat | Field of Study | Domaine d'etudes | Studienbereich |
|---|---|---|---|---|
| 1. | Matematică | Mathematics | Mathematiques | Mathematik |
| 2. | Fizică | Physics | Physique | Physik |
| 3. | Chimie | Chemistry | Chimie | Chemie |
| 4. | Informatică | Informatics | Informatique | Informatik |
| 5. | Biologie | Biology | Biologie | Biologie |
| 6. | Geografie | Geography | Geographie | Geographie |
| 7. | Geologie | Geology | Geologie | Geologie |
| 8. | Știința mediului | Environmental Sciences | Sciences de l'environnement | Umweltwissenschaft |
| 9. | Filosofie | Philosophy | Philosophie | Philosophie |
| 10. | Filologie | Philology | Philologie | Philologie |
| 11. | Istorie | History | Histoire | Geschichte |
| 12. | Studii culturale | Cultural Studies | Etudes culturelles | Kulturwissenschaften |
| 13. | Teologie | Theology | Theologie | Theologie |
| 14. | Drept | Law | Droit | Jura |
| 15. | Ordine publică siguranță națională | Public Order and Național Security | Ordre public et securite naționale | Offentliche Ordnung und Naționale Sicherheit |
| 16. | Sociologie | Sociology | Sociologie | Soziologie |
| 17. | Științe politice | Political Sciences | Sciences politiques | Politikwissenschaften |
| 18. | Relații internaționale și studii europene | International Relations and European Studies | Relations internationales et etudes europeennes | Internationale Beziehungen und Europaische Studien |
| 19. | Științe administrative | Administration Sciences | Sciences de l'administration | Verwaltungswissenschaften |
| 20. | Științe ale comunicării | Communication | Communications | Kommunikationswis- senschaften |
| 21. | Științe ale educației | Education Sciences | Sciences de l'education | Erziehungswis- senschaften |
| 22. | Psihologie | Psychology | Psychologie | Psychologie |
| 23. | Economic | Economics | Economie | Wirtschaftswis- senschaften |
| 24. | Administrarea afacerilor | Business Administration | Gestion des Affaires | Betriebswirtschafts- wissenschaft |
| 25. | Finanțe | Finance | Finances | Finanzwissenschaft |
| 26. | Contabilitate | Accounting | Comptabilite | Buchhaltung |
| 27. | Cibernetică și statistică | Cybernetics and statistics | Cybemetique et statistique | Kybernetik und Statistk |
| 28. | Informatică economică | Economic Informatics | Infomiatique Economique | Wirtschaftsinformatik |
| 29. | Economie și afaceri internaționale | Economics and International Affairs | Economie et affaires internationales | Wirtschaft und Internationale Handelsbeziehungen |
| 30. | Management | Management | Management | Management |
| 31. | Marketing | Marketing | Marketing | Marketing |
| 32. | Teatru | Theater | Theatrologie | Theater |
| 33. | Coregrafie | Choreography | Choregraphie | Choreographie |
| 34. | Cinematografie și media | Film and Media | Cinema et Media | Filmkunst und Medienwissenschoften |
| 35. | Muzică | Music | Musique | Musik |
| 36. | Arte plastice și decorative | Fine Arts | Arts plastiques et decoratifs | Bildende und Dekorative Kunste |
| 37. | Arhitectură | Architecture | Architecture | Architektur |
| 38. | Urbanism | City Planning | Urbanisme | Stadteplanung |
| 39. | Educație fizică și sport | Physical Education and Sport | Education Physique et Sport | Sport |
| 40. | Agronomie | Agronomy | Agronomie | Landwissenschaft |
| 41. | Horticultură | Horticulture | Horticulture | Gartenbau |
| 42. | Silvicultură | Forestry | Sylviculture | Forstwissenschaft |
| 43. | Zootehnie | Animal Husbandry | Zootechnie | Tierzucht |
| 44. | Biotehnologii | Biotechnology | Biotechnologie | Biotechnologie |
| 45. | Medicină veterinară | Veterinary Medicine | Medecine veterinaire | Veterinarmedizin |
| 46. | Calculatoare și tehnologia informației | Computers and Information Technology | Ordinateurs et technologie de l'information | Computer und Informationstechnik |
| 47. | Inginerie geodezică | Geodesic Engineering | Ingenierie et geodesie | Geodasie |
| 48. | Inginerie aerospațială | Aerospace Engineering | Ingenierie aerospatiale | Luft - und Raumfahrttechnik |
| 49. | Inginerie chimică | Chemical Engineering | Ingenierie chimique | Chemieingenieurwessen |
| 50. | Inginerie civilă | Civil Engineering | Genie civil | Bauingenieurwesen |
| 51. | Inginerie electrică | Electrical Engineering | Ingenierie electrique | Elektrotechnik |
| 52. | Inginerie electronică și telecomunicații | Electronics and Telecommunications | Ingenierie electronique et telecommunications | Elektronik und Telekommunikation |
| 53. | Inginerie energetică | Power Engineering | Ingenierie energie | Energietechnik |
| 54. | Inginerie geologică | Geological Engineering | Ingemerie geologique | Geoingenieurwesen |
| 55. | Inginerie industrială | Industrial Engineering | Ingenierie industrielle | Industrieingenieurwesen |
| 56. | Inginerie forestieră | Forest Engineering | Ingenierie forestiere | Lond-und Forstwirtschaft |
| 57. | Ingineria produselor alimentare | Food Engineering | Ingemerie de l'alimentation | Ernaherungswissenschaften |
| 58. | Ingineria autovehiculelor | Automotive Engineering | Ingenierie automobile | Transportingenieurwesen |
| 59. | Ingineria materialelor | Material Engineering | Ingenierie des materiaux | Werkstoffingenieurwesen |
| 60. | Ingineria mediului | Environmental Engineering | Inginerie de l'environnement | Umweltingenieurwesen |
| 61. | Inginerie mecanică | Mechanical Engineering | Ingenierie mecanique | Maschinenbau |
| 62. | Inginerie navală și navigație | Naval Engineering and Navigation | Ingenierie navale et navigation | Schiffbau und Schifffahrtstechnik |
| 63. | Ingineria sistemelor | Systems Engineering | Ingenierie des systemes | Systemsingenieurwesen |
| 64. | Inginerie și management | Engineering and Management | Ingenierie et management | Ingenieurwesen und management |
| 65. | Ingineria transporturilor | Transports Engineering | Ingenierie des transports | Transportingenieurwesen |
| 66. | Mecatronică și robotică | Mechatronics and Robotics | Mecatronique et robotique | Mekatronik und Robotik |
| 67. | Mine petrol și gaze | Mines, Oil and Gas | Mines, petrole et gaz | Bergbau, Erdol-und Erdgasforderung |
| 68. | Științe inginerești aplicate | Applied Engineering | Sciences de l'ingenieur appliquees | Angewandte Ingenieurwissenschaften |
| 69. | Științe militare și informații | Military Sciences and Intelligence | Sciences militaires et renseignements | Militarwissenschaft, Informationen |
| 70. | Securitate națională | Național Security | Securite naționale | Naționale Sicherheit |
| 71. | Medicină | Medicine | Medecine | Medizin |
| 72. | Medicină dentară | Dentistry | Medecine dentaire | Zahnmedizin |
| 73. | Farmacie | Pharmacy | Pharmacie | Pharmazie |
Anexa nr. 3
la precizările metodologice
TABEL
cu conducătorii de doctorat confirmați prin ordin al ministrului educației și cercetării
UNIVERSITATEA .........................................
| Nr. crt | Domeniul de studii universitare de doctorat solicitat pentru reconfirmare | Numele și prenumele conducătorului științific de doctorat | Universitatea sau unitatea de cercetare cu care s-a realizat consorțiu, potrivit legii*) | Ordinul ministrului educației și cercetării prin care a fost confirmat și domeniul de doctorat în care a fost confirmat |
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 |
| 1. | 1.1. | |||
| 1.2. | ||||
| 2. | 1.1. | |||
| 1.2. |
la precizările metodologice
TABEL
cu profesorii universitari și cercetătorii științifici gradul I, atestați în aceste funcții prin ordin al ministrului educației
și cercetării, după intrarea în vigoare a Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.098/2005,
respectiv a Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.100/2005
UNIVERSITATEA .........................................
| Nr. crt | Domeniul de studii universitare de doctorat solicitat pentru reconfirmare | Numele și prenumele profesorului universitar sau ale cercetătorului științific | Universitatea sau unitatea de cercetare cu care s-a realizat consorțiu, potrivit legii*) | Ordinul ministrului educației și cercetării prin care a fost confirmat profesor universitar sau cercetător științific gradul I |
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 |
| 1. | 1.1. | |||
| 1.2. | ||||
| 2. | 1.1. | |||
| 1.2. |
27.06.2011Anexa nr. 5 a fost abrogată de Litera b), Articolul 7 din ORDINUL nr. 4.478 din 23 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 27 iunie 2011
Anexa nr. 6Abrogată.
27.06.2011Anexa nr. 6 a fost abrogată de Litera b), Articolul 7 din ORDINUL nr. 4.478 din 23 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 27 iunie 2011
