Decizie nr. 874 din 15 decembrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Andreea Elena Marta şi Maria Magdalena Lungu în Dosarul nr. 3.493/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 810D/2015.

2.La apelul nominal, pentru autoarele excepţiei răspunde apărătorul ales Tiberiu Bărbăcioru, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autoarelor excepţiei, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 213 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât, deşi prostituţia a fost dezincriminată, proxenetismul continuă să fie incriminat, în condiţiile în care acesta nu reprezintă decât o formă de participaţie - instigare sau complicitate - la săvârşirea faptei de prostituţie. Or, art. 49 din Codul penal prevede pentru participanţi aceeaşi sancţiune ca şi pentru autor. În plus, proxenetismul poate constitui contravenţie, în temeiul Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, atunci când locul săvârşirii faptei de atragere de persoane în vederea practicării prostituţiei este unul public, în timp ce proxenetismul care vizează spaţiul privat constituie infracţiune.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal. În acest sens, arată că determinarea şi înlesnirea, ca modalităţi de realizare a proxenetismului, reprezintă, într-adevăr, forme de participaţie prin raportare la fapta de prostituţie. Totodată, în măsura în care autoratul este sancţionat ca infracţiune, formele de participaţie trebuie supuse art. 49 din Codul penal referitor la unitatea de sancţiune. În speţă, însă, avem o situaţie diferită, întrucât prostituţia nu mai este incriminată, ceea ce înseamnă că autoratul nu mai este prevăzut ca infracţiune. Legiuitorul a simţit însă nevoia să incrimineze proxenetismul - care înseamnă determinarea şi înlesnirea practicării prostituţiei, adică instigarea şi complicitatea - ca infracţiune autonomă, pentru raţiuni de politică penală, apreciind că alte valori sociale sunt prejudiciate. În aceste condiţii, critica autoarelor excepţiei referitoare la încălcarea principiului egalităţii de sancţiune, pe motiv că ar fi vorba de aceeaşi faptă la care participă atât autorul, cât şi cel care determină sau înlesneşte practicarea prostituţiei, este nefondată, întrucât aceste forme de participaţie au devenit, în noul Cod penal, infracţiuni autonome, cu reglementare distinctă. De asemenea, nu este vorba de lezarea aceloraşi valori sociale, cum era cazul în vechiul Cod penal, potrivit căruia atât prostituţia, cât şi proxenetismul erau infracţiuni care aduceau atingere unor relaţii privind convieţuirea socială. În momentul de faţă se consideră că libertatea sexuală a persoanei este o valoare de care aceasta poate, în anumite condiţii, să dispună, astfel că nu a mai fost incriminată fapta de prostituţie. Potrivit noului Cod penal, proxenetismul face parte din capitolul privind exploatarea persoanelor vulnerabile, fiind vorba, aşadar, de o altă valoare socială ocrotită prin incriminare. Prin urmare, avem o reglementare distinctă, autonomă, a formelor de participaţie în discuţie, iar valorile sociale puse în pericol sunt diferite în cazul prostituţiei, respectiv al proxenetismului, astfel încât nu se poate vorbi de situaţii juridice egale. În ceea ce priveşte reglementarea contravenţională, aceasta are în vedere o calificare alternativă, revenind practicii judiciare rolul de a stabili dacă într-o situaţie concretă este vorba de săvârşirea unei contravenţii sau a unei infracţiuni.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5.Prin Încheierea din 20 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.493/299/2013, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Andreea Elena Marta şi Maria Magdalena Lungu cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii de proxenetism.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 213 alin. (1) din Codul penal încalcă egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât introduc două paliere de tratament inegal pentru autorii faptei de proxenetism, în funcţie de forma de participaţie şi de locul săvârşirii faptei. Astfel, arată că, la 1 februarie 2014, prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, infracţiunea de prostituţie, prevăzută de art. 328 din Codul penal din 1969, a fost scoasă din sfera ilicitului penal. Consideră că proxenetismul, în esenţa sa, reprezintă o formă de participaţie penală la săvârşirea faptei de prostituţie, fie în forma instigării ("determinarea" - art. 47 din Codul penal), fie sub forma complicităţii ("înlesnirea" - art. 48 din Codul penal), în condiţiile în care prostituţia nu mai constituie infracţiune. De altfel, întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul nu este nici măcar contravenţie, aşa cum reiese din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014. Constituie contravenţie doar fapta de atragere (racolare) de persoane, sub orice formă, săvârşită în locuri publice în vederea practicării prostituţiei, ceea ce înseamnă că sunt sancţionate contravenţional doar actele pregătitoare săvârşite în locuri publice în vederea practicării prostituţiei. Prin urmare, deşi persoana care practică prostituţia nu răspunde penal, instigatorul şi complicele răspund, fiind încălcat principiul egalităţii de sancţiune consacrat de art. 49 din Codul penal, care prevede aceeaşi sancţiune pentru toţi participanţii, cu atât mai mult cu cât, atât în cazul fostei infracţiuni de prostituţie, cât şi în cazul infracţiunii de proxenetism, valorile sociale ocrotite sunt aceleaşi, şi anume "bunele moravuri din cadrul relaţiilor de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă", aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. XVI din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008, decizie pronunţată în recurs în interesul legii. Cu privire la cel de-al doilea palier de tratament inegal, autoarele excepţiei arată că proxenetismul săvârşit sub forma îndemnării sau a determinării unei persoane la oferirea de servicii sexuale contra cost în cazul expunerii acestei oferte în locuri publice este sancţionat contravenţional, ceea ce înseamnă că tratamentul sancţionator prevăzut pentru proxenetul care îndeamnă sau determină la atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în locuri publice în vederea practicării prostituţiei este, în mod surprinzător, mai puţin sever decât cel aplicabil proxenetului care îndeamnă sau determină la expunerea ofertei sexuale în spaţiul privat, deşi expunerea publică a unor astfel de practici ar trebui sancţionată mai sever decât cea produsă în spaţiul privat.

7.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că dispoziţiile art. 213 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale, fiind conforme cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Arată că principiul egalităţii în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, presupune faptul că toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică beneficiază de acelaşi tratament juridic - în speţă, în ceea ce priveşte răspunderea penală -, fără nicio discriminare. Or, tratamentul juridic penal diferit al unor persoane, stabilit în funcţie de forma de participaţie penală şi în funcţie de locul săvârşirii infracţiunii, fiind vorba, astfel, de situaţii juridice diferite, nu este de natură să împiedice aplicarea efectivă a principiului constituţional al egalităţii în drepturi.

8.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarelor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 213 alin. (1) din Codul penal - cu denumirea marginală "Proxenetismul" -, care au următorul cuprins: "Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".

12.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarele excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de proxenetism se poate realiza prin una dintre următoarele trei acţiuni distincte prevăzute de art. 213 alin. (1) din Codul penal, şi anume determinarea practicării prostituţiei, înlesnirea practicării prostituţiei şi obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane. Varianta-tip a infracţiunii reia varianta-tip a incriminării cu aceeaşi denumire marginală din art. 329 din vechiul Cod penal, cu unele modificări de ordin semantic realizate prin utilizarea unor termeni şi sintagme noi, şi anume "determinarea" în loc de "îndemnul", "obţinerea de foloase patrimoniale" în loc de "tragerea de foloase", "una sau mai multe persoane" în loc de "o persoană" (cu referire la practicarea prostituţiei). Acţiunea de determinare reprezintă, în fapt, o instigare, în sensul art. 47 din noul Cod penal, iar acţiunea de înlesnire constituie, la rândul ei, o modalitate a complicităţii, potrivit art. 48 din acelaşi Cod, cu diferenţa majoră faţă de vechea reglementare că fapta determinată sau înlesnită, şi anume prostituţia - care era incriminată în art. 328 din Codul penal din 1969 - nu mai reprezintă infracţiune potrivit noii legislaţii.

14.Raţiuni de politică penală - referitoare la asigurarea protecţiei persoanelor vulnerabile faţă de faptele de exploatare a acestora prin practicarea prostituţiei - au impus, însă, legiuitorului să incrimineze, în continuare, proxenetismul, atât în modalităţile normative simple de la art. 213 alin. (1) din noul Cod penal, cât şi în modalităţile agravate reglementate la alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol, valoarea socială ocrotită fiind diferită faţă de cea avută în vedere de Codul penal anterior. Astfel, Codul penal din 1969 prevedea infracţiunea de proxenetism în titlul IX - "Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială", la capitolul IV - "Alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială", în timp ce în noul Cod penal incriminarea faptei de proxenetism a fost adusă în titlul destinat protecţiei persoanei, care este titlul I - "Infracţiuni contra persoanei", printre infracţiunile care se referă la exploatarea persoanelor vulnerabile, având reglementarea în capitolul VII - "Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile". Pornind de la grupul de infracţiuni în cadrul căruia a fost inclusă fapta de proxenetism în noul Cod penal, obiectul juridic principal al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relaţii care presupun procurarea mijloacelor de existenţă prin muncă, în condiţii de respect pentru regulile de morală şi de asigurare a demnităţii umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituţiei de către o altă persoană. Având în vedere necesitatea reprimării proxenetismului şi ţinând cont de faptul că acesta este legat, în mod indisolubil, de comerţul sexual, a fost necesară, totodată, şi definirea "practicării prostituţiei", în art. 213 alin. (4) din noul Cod penal, ca fiind întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

15.Critica autoarelor excepţiei privind încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări - pe motiv că, deşi persoana care practică prostituţia nu răspunde penal, instigatorul şi complicele răspund, fiind încălcat principiul egalităţii de sancţiune consacrat de art. 49 din Codul penal, care prevede aceeaşi pedeapsă pentru toţi participanţii la infracţiune - nu poate fi reţinută. Curtea constată, astfel, că nu este vorba de una şi aceeaşi faptă, la care să participe atât autorul, adică persoana care se prostituează, cât şi cel care determină sau înlesneşte practicarea prostituţiei, întrucât participarea la prostituţie sub forma instigării sau a complicităţii este incriminată distinct ca faptă autonomă în raport cu care ar putea exista acte distincte de participaţie. Aşadar, proxenetul este autorul unei infracţiuni de sine-stătătoare, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 49 din Codul penal prin raportare la practicarea prostituţiei, care nu constituie infracţiune, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.

16.Potrivit jurisprudenţei Curţii, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, Decizia nr. 718 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 9 decembrie 2015). Or, în condiţiile în care valorile sociale puse în pericol sunt diferite în cazul prostituţiei, respectiv al proxenetismului, acesta din urmă fiind incriminat ca infracţiune autonomă, autorul faptei de proxenetism nu se află în aceeaşi situaţie cu persoana care practică prostituţia, astfel încât tratamentul juridic diferenţiat este justificat.

17.Referitor la comparaţia cu reglementarea contravenţională, Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice foloseşte o terminologie specifică - în sensul că anumite fapte constituie contravenţie "dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni" - care determină ceea ce doctrina denumeşte calificare alternativă, practica judiciară fiind cea care stabileşte dacă fapta săvârşită constituie infracţiune sau contravenţie.

18.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andreea Elena Marta şi Maria Magdalena Lungu în Dosarul nr. 3.493/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 213 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică