Decizie nr. 1.054 din 14 iulie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27, 28 şi 29 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, excepţie ridicată de Maria Totelecan în Dosarul nr. 2.497/325/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă, de Dumitru Sandu şi Teodora Sandu în Dosarul nr. 16.062/325/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă şi de Florian Precup în Dosarul nr. 11.492/271/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Maria Totelecan, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Din oficiu, Curtea pune în dezbatere problema conexării dosarelor nr. 717D/2009, nr. 719D/2009 şi nr. 862D/2009 înregistrate pe rolul său, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate este asemănător.

Autorul excepţiei prezent este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.

Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 719D/2009 şi nr. 862D/2009 la Dosarul nr. 717D/2009, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, partea prezentă solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.497/325/2008, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.

Prin Încheierea din 16 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 16.062/325/2007, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27, art. 28 şi art. 29 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.

Prin Încheierea din 24 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 11.492/271/2006, Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.

Excepţiile au fost ridicate de Maria Totelecan, de Dumitru Sandu şi Teodora Sandu şi de Florian Precup în cauze ce au ca obiect acţiuni în uzucapiune.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, similară în cele 3 dosare conexate, autorii acesteia susţin că art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 impune drept condiţie a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune o posesie a bunului de 20 de ani "după moartea proprietarului înscris în cartea funciară". Arată astfel că prin aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938 în privinţa dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară se creează o discriminare pentru cetăţenii din zonele în care există implementat sistemul de carte funciară şi cărora li se aplică prevederile acestui act normativ, faţă de cetăţenii din celelalte zone ale ţării care pot dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune dacă exercită o posesie utilă pe o perioadă de 10-20 de ani, respectiv 30 de ani, fără a fi relevantă situaţia fostului proprietar, respectiv dacă este decedat sau nu. Susţin că posibilitatea cetăţenilor români din Transilvania de a dobândi un drept de proprietate prin uzucapiune este limitată raportat la cetăţenii din celelalte provincii istorice ale României. Totodată, arată că dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară nu se poate face asupra bunurilor statului. Consideră că prevederile de lege criticate sunt contrare şi dispoziţiilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată. Invocă Hotărârea J.A.Pye (Oxford) Ltd contra Marii Britanii, din 30 august 2007, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut faptul că instituţia uzucapiunii nu încalcă dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Tribunalul Timiş - Secţia civilă, exprimându-şi opinia, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile criticate se aplică diferit unor subiecte de drept aflate în situaţii diferite, în funcţie de locul situării imobilului, iar nu în funcţie de persoana vreuneia dintre părţi. Condiţiile speciale cerute de legiuitor în regiunile de carte funciară, pentru a deveni incidentă uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a proprietăţii, bazată, în principal, pe faptul posesiei generatoare de efecte juridice, au fost determinate tocmai de împrejurarea că, prin cartea funciară, ca sistem real de publicitate bazat pe identitatea topografică a imobilelor, era asigurată funcţia de publicitate şi opozabilitate, alături de efectul constitutiv de drepturi al înscrierilor, ceea ce, intrând în contradicţie cu cerinţa posesiei utile, de a poseda imobilul sub nume de proprietar, a reclamat instituirea de condiţii speciale, cerute de lege, pentru a uzucapa în regiunile unde funcţiona acest sistem de publicitate imobiliară. Consideră că nu se încalcă nici dispoziţiile art. 44 din Constituţie, de vreme ce garantarea dreptului de proprietate privată operează în raporturile pe verticală şi este, din punct de vedere substanţial public sau privat, un scut protector împotriva eventualelor abuzuri din partea autorităţilor publice. Totodată, arată că problema incidenţei în teritoriul pe care este situat imobilul în litigiu a unor reglementări dintr-o lege sau alta se rezolvă prin aplicarea principiilor vizând aplicarea legii în timp şi spaţiu.

Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă apreciază ca fondată excepţia de neconstituţionalitate. Arată că limitarea posibilităţii dobândirii dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă, pentru cetăţenii cărora li se aplică prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, raportat la situaţia celor cărora li se aplică dispoziţiile Codului civil, reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate din Decretul-lege nr. 115/1938 sunt constituţionale. În acest sens, reţine ceea ce a statuat Curtea Constituţională în deciziile nr. 653/2008 şi nr. 23/2009, şi anume faptul că aceste prevederi sunt norme prin care legiuitorul a stabilit un regim diferit în materia publicităţii bunurilor imobile, pe criteriul apartenenţei la spaţiul care a fost guvernat de un sistem legislativ diferit faţă de cel românesc, şi, de asemenea, că prin art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 s-a prevăzut că numai la finalizarea lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întregul teritoriu administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea Decretul-lege nr. 115/1938, iar în conformitate cu dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol, doar ca urmare a definitivării cadastrului la nivelul întregii ţări se abrogă acest decret. Consideră că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, art. 20 alin. (1) şi (2) şi art. 44 alin. (1) şi (2).

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 27, art. 28 şi art. 29 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, având următorul conţinut:

–Art. 27: "În cazul când s-au înscris, fără cauză legitimă, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credinţă, potrivit legii, timp de 10 ani.";

–Art. 28: "(1) Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.

(2)De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său, cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, socotiţi de la înscrierea în cartea funciară a declaraţiunii de renunţare la proprietate.";

–Art. 29: "Regulile privitoare la prescripţie se vor aplica prin asemănare la socotirea termenelor de uzucapiune, precum şi la întreruperea şi suspendarea ei."

Autorii excepţiei invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 20 alin. (1) şi (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea dreptului de proprietate privată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează uzucapiunea tabulară, deoarece prin aceasta se va consolida un drept înscris deja în cartea funciară. Astfel, textul de lege menţionat se referă la situaţia în care un drept real imobiliar s-a înscris în cartea funciară fără cauză legitimă, deci în temeiul unui titlu nevalabil, în favoarea unei persoane care a posedat cu bună-credinţă. Deşi înscrierea s-a făcut în temeiul unui titlu nevalabil, după trecerea perioadei prevăzute de lege, starea de aparenţă tabulară se va consolida, iar dreptul va fi dobândit cu efect retroactiv de la data înscrierii lui în cartea funciară. Consolidarea dreptului se face fără a fi necesară o hotărâre judecătorească pentru înscrierea dreptului real imobiliar în cartea funciară, întrucât înscrierea este deja efectuată şi dreptul consolidat în temeiul legii.

Drepturile reale imobiliare pot fi dobândite şi fără înscrierea în cartea funciară, în condiţiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, prin uzucapiunea extratabulară. Articolul de lege menţionat reglementează două situaţii în care o persoană posedă neîntrerupt un imobil timp de 20 de ani de la decesul titularului înscris în cartea funciară sau a înscrierii declaraţiei de renunţare a acestuia la dreptul tabular. În aceste situaţii, drepturile reale imobiliare dobândite prin uzucapiune se vor înscrie în cartea funciară numai în baza constatării lor prin hotărâre judecătorească, simpla declaraţie dată de persoana interesată şi autentificată la notarul public nefiind suficientă pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului său dobândit prin uzucapiune. Totodată, art. 29 reglementează regulile privind socotirea termenelor prescripţiei achizitive, cât şi întreruperea şi suspendarea acestora, în sistemul cărţii funciare instituit de Decretul-lege nr. 115/1938.

Cu privire la aplicabilitatea sistemului de carte funciară reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938 ce consacră cazurile speciale de dobândire a proprietăţii prin uzucapiune înscrise în art. 27 şi 28, Curtea reţine faptul că, în absenţa unor dispoziţii cu caracter tranzitoriu, trebuie să se recurgă la interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 69 alin. (2) şi (3) cu referire la art. 56 alin. (1) şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată. Sub acest aspect este de reţinut că art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, a prevăzut că numai la finalizarea lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întregul teritoriu administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea Decretul-lege nr. 115/1938, iar în conformitate cu dispoziţia alin. (3) al aceluiaşi articol, doar ca urmare a definitivării cadastrului la nivelul întregii ţări se abrogă acest decret. Din această dispoziţie a Legii nr. 7/1996, prin care s-a reglementat regimul general al cadastrului şi al publicităţii imobiliare, rezultă voinţa legiuitorului de a institui o aplicare treptată a noii legi, cu consecinţa incidenţei, în continuare, a vechilor dispoziţii ale Decretului-lege nr. 115/1938 în regimul de carte funciară. În acest sens, este şi Decizia nr. 86 din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 14 octombrie 2008.

Critica de neconstituţionalitate priveşte, în esenţă, faptul că prin menţinerea în vigoare a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938 se aduce atingere egalităţii în drepturi, aplicându-li-se unor cetăţeni un statut juridic discriminatoriu faţă de cetăţenii care nu cad sub incidenţa acestui act normativ. Totodată, autorii susţin că prevederile de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale privind ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate privată.

Curtea reţine însă că în jurisprudenţa sa, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat în mod constant faptul că principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, în cazul unor situaţii diferite, un tratament diferit este posibil atunci când acesta se justifică în mod obiectiv şi raţional. Or, aplicabilitatea tranzitorie a dispoziţiilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 este justificată obiectiv şi raţional de procesul de definitivare a lucrărilor de cadastru şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întregul teritoriu al ţării. Ca efect al aplicării Legii nr. 7/1996 se va realiza însă o unificare legislativă a regimului de publicitate imobiliară.

Existenţa pe teritoriul României a unor legi cu aplicabilitate teritorială distinctă şi care reglementează diferit regimul juridic al uzucapiunii nu contravine dispoziţiilor Legii fundamentale.

Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 653 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 7 iulie 2008, şi Decizia nr. 205 din 9 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 25 iulie 2002, faptul că în istoria statului unitar român au existat şi mai există norme legale aplicabile doar pe o anumită parte a teritoriului naţional, de exemplu: Legea nr. LX/1881 privitoare la executarea silită imobiliară în Transilvania, Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere şi Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, însă existenţa unor acte normative diferite pentru anumite zone ale ţării nu este de natură să creeze discriminări.

Cât priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, se reţine că, potrivit jurisprudenţei, atât a Curţii Constituţionale, cât şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Fernandez-Molina Gonzales ş.a. contra Spaniei din 18 octombrie 2002), dispoziţiile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii se aplică numai titularilor dreptului de proprietate; or, în prezenta cauză, autorii excepţiei nu şi-au stabilit calitatea de proprietari, ci tind să o stabilească prin efectul uzucapiunii.

Totodată, invocarea în cauză a Hotărârii J.A.Pye (Oxford) Ltd contra Marii Britanii, din 30 august 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu are nicio relevanţă. Astfel, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ca mod originar de dobândire a proprietăţii, este reglementată de legea civilă, însă condiţiile operării acesteia intră în competenţa legiuitorului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27, art. 28 şi art. 29 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, excepţie ridicată de Maria Totelecan în Dosarul nr. 2.497/325/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă, de Dumitru Sandu şi Teodora Sandu în Dosarul nr. 16.062/325/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă şi de Florian Precup în Dosarul nr. 11.492/271/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu