Decizie nr. 386 din 16 octombrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 289, art. 327 alin. 3 şi 5 şi ale art. 334 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Robert Oprea, Alexandru Eugen Leon Dimitriu şi Victor Viorel Vasile în Dosarul nr. 7.677/2002 al Judecătoriei Buftea.

La apelul nominal răspunde avocat Mircea Popescu, pentru autorii excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorilor excepţiei solicită admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată şi constatarea neconstituţionalităţii textelor de lege criticate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 289 şi ale art. 327 alin. 3 şi 5 din Codul de procedură penală, arătând că asupra textelor de lege criticate Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 151/2002, neexistând elemente noi pentru schimbarea acestei jurisprudenţe. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 334 din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere a excepţiei, ca fiind inadmisibilă, întrucât autorii acesteia nu au motivat-o, încălcând astfel dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 martie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 7.677/2002, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 289, art. 327 alin. 3 şi 5 şi ale art. 334 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Robert Oprea, Alexandru Eugen Leon Dimitriu şi Victor Viorel Vasile, inculpaţi în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 23, referitoare la libertatea individuală, şi ale art. 24, referitoare la dreptul la apărare, prevederilor art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, referitoare la dreptul la un proces echitabil, şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la acelaşi drept fundamental. În argumentarea excepţiei se arată că dreptul la apărare nu se poate realiza câtă vreme inculpatul nu are posibilitatea de a pune întrebări martorului care nu este prezent la judecată, de a putea stabili, prin audierea acestuia în instanţă, situaţii de fapt noi, cu implicaţii în situaţia de drept. A se da citire unei declaraţii de martor audiat în faza de urmărire penală şi a prevedea că instanţa va ţine seama de ea la judecarea cauzei este considerat un aspect de reală insecuritate juridică. În opinia autorilor excepţiei, declaraţia martorului care nu se prezintă în instanţă urmează să fie înlăturată, deoarece nu corespunde exigenţei probatoriului în materie penală. În sensul legislaţiei europene trebuie să se asigure o garanţie maximă de desfăşurare a procesului penal, prin aducerea martorilor în instanţă.

Cu privire la dispoziţiile art. 334 din Codul de procedură penală, autorii excepţiei consideră că, pentru asigurarea egalităţii procesuale a părţilor, schimbarea încadrării juridice să fie făcută în termen de maximum un an de la data sesizării instanţei, atunci când schimbarea încadrării este în defavoarea inculpatului, şi că numai schimbarea încadrării juridice în favoarea inculpatului să poată fi făcută oricând.

Exprimându-şi opinia asupra excepţiei, Judecătoria Buftea arată că solicitarea autorilor excepţiei de a fi înlăturate declaraţiile martorilor audiaţi în faza urmăririi penale, dacă aceştia nu sunt audiaţi şi în cadrul cercetării judecătoreşti, reprezintă o sancţiune pe care aceştia ar solicita-o prin modificarea Codului de procedură penală. Or, Curtea Constituţională se pronunţă doar cu privire la constituţionalitatea textului de lege criticat, neputând adăuga la textul de lege şi cu atât mai puţin de a stabili printr-o decizie o sancţiune procesuală penală. În plus, în România drepturile procesuale sunt garantate inculpaţilor atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată. De altfel, inculpaţii ar fi avut posibilitatea solicitării unei confruntări cu martorii audiaţi în momentul în care li s-a prezentat materialul de urmărire penală. Legea română permite, în toate fazele procesului, ca inculpaţii să adreseze întrebări celorlalte părţi din proces. Faptul că, din motive obiective, un martor nu poate fi audiat în faza judecăţii nu înseamnă că acest lucru se datorează unei lacune legislative, mai ales că legea română prevede posibilitatea unei asemenea confruntări în toate fazele şi etapele procesuale. În ceea ce priveşte aprecierea probelor, aceasta este un atribut al instanţei, care urmează să se pronunţe asupra fondului cauzei prin coroborarea tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza judecăţii. Cu privire la critica dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedură penală, instanţa consideră că aceasta este inadmisibilă, deoarece Curtea Constituţională nu poate modifica norma legală examinată, ci doar se pronunţă cu privire la constituţionalitatea ei. Pentru acelaşi motiv, apare ca vădit nefondată critica formulată în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice în favoarea sau în defavoarea inculpaţilor, cu atât mai mult prevederea unui termen de un an de zile.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că dispoziţiile art. 289, art. 327 alin. 3 şi 5 şi ale art. 334 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens, se arată că autorii excepţiei solicită, în realitate, Curţii Constituţionale interpretarea dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedură penală, precum şi modificarea acestora, fapt ce excedează competenţei acesteia. De asemenea, solicitarea lor de a fi înlăturate declaraţiile martorilor audiaţi în faza urmăririi penale, atunci când aceştia nu mai sunt audiaţi în cadrul cercetării judecătoreşti, nu reprezintă o problemă de control al constituţionalităţii, ci o adăugare la textul legii, ceea ce nu poate fi admis. De altfel, se arată în punctul de vedere menţionat, autorii excepţiei nu indică textul constituţional considerat încălcat prin art. 334 din Codul de procedură penală.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 289 şi ale art. 327 alin. 3 şi 5 din Codul de procedură penală, în raport cu prevederile art. 23 şi 24 din Constituţie, este neîntemeiată, iar excepţia privind art. 334 din Codul de procedură penală este inadmisibilă. Se arată că inadmisibilitatea decurge, pe de o parte, din faptul că autorii nu indică textele constituţionale cărora dispoziţiile criticate le contravin, iar pe de altă parte, pentru că ei solicită completarea acestor dispoziţii prin adăugarea unor prevederi, ceea ce este inadmisibil, întrucât Curtea Constituţională se pronunţă doar cu privire la constituţionalitatea unui text de lege, fără să adauge sau să-l modifice. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 327 alin. 3 şi 5, coroborate cu prevederile art. 289 din Codul de procedură penală, se arată că, potrivit art. 172 din Codul de procedură penală, învinuitul sau inculpatul are posibilitatea de a asista direct sau prin apărător la audierea martorilor în cursul urmăririi penale, iar cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, el ia cunoştinţă de declaraţiile martorilor şi poate cere confruntarea cu aceştia. De aceea, dreptul la apărare al inculpatului nu este încălcat. Procedura instituită de legiuitorul român este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocată şi de autorii excepţiei, potrivit căreia este permisă folosirea declaraţiilor martorilor date anterior judecăţii, chiar dacă inculpatul nu a asistat la această audiere, cu condiţia să fi fost respectate drepturile apărării. Se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 151/2002, prin care Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că dispoziţiile art. 289 şi ale art. 327 alin. 3 şi 5 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se arată că dispoziţiile art. 327 alin. 3 şi 5, în raport cu prevederile art. 24 din Constituţie, au fost adoptate în considerarea unor situaţii obiective excepţionale, în care martorul audiat în faza urmăririi penale nu se mai poate prezenta în faţa instanţei judecătoreşti pentru o nouă audiere. În aceste cazuri speciale, dreptul la apărare al inculpatului nu este încălcat, deoarece acesta are posibilitatea de a participa la audierea martorilor în cursul urmăririi (art. 172 din Codul de procedură penală). Pe de altă parte, este în interesul aflării adevărului să se ţină seama de declaraţiile martorului audiat aflat în imposibilitate de a fi audiat şi la instanţă. În acest sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 151/2002. Totodată, partea interesată poate exercita căile de atac. În ceea ce priveşte art. 334 din Codul de procedură penală, faţă de art. 24 din Constituţie, se arată că schimbarea încadrării juridice este un act procesual necesar, iar instanţa este obligată să atragă atenţia inculpatului că poate cere timp pentru a-şi pregăti apărarea în noua situaţie, ceea ce constituie o garanţie a dreptului la apărare. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 83/2002. Cu privire la cererea autorilor excepţiei de modificare a dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedură penală, se arată că aceasta este inadmisibilă. Referitor la art. 289 din Codul de procedură penală faţă de prevederile art. 23 şi 24 din Constituţie, Avocatul Poporului precizează că aceste critici sunt nerelevante în cauză.

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 289, art. 327 alin. 3 şi 5 şi ale art. 334 din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut:

–Art. 289 (Oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea): "Judecata cauzei se face în faţa instanţei constituită potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.";

–Art. 327 (Ascultarea martorului, expertului sau interpretului) alin. 3 şi 5: "Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi se va ţine seama de ea la judecarea cauzei. [...]

Dacă unul sau mai mulţi martori lipsesc, instanţa poate dispune motivat fie continuarea judecăţii, fie amânarea cauzei. Martorul a cărui lipsă nu este justificată poate fi adus silit.";

–Art. 334 (Schimbarea încadrării juridice): "Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea."

I. Referitor la dispoziţiile art. 289 şi ale art. 327 alin. 3 şi 5 din Codul de procedură penală, autorii excepţiei consideră că acestea sunt contrare prevederilor art. 23 şi 24 din Constituţie, privind libertatea individuală şi dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale. În motivarea excepţiei, ei arată că dreptul la apărare al inculpatului nu se poate realiza dacă martorul, deşi prezent şi audiat în faza urmăririi penale, nu este prezent în instanţă pentru a fi din nou audiat şi pentru a fi întrebat. În aceste condiţii, luarea în considerare a declaraţiei martorului date în faza urmăririi penale ar însemna o nesocotire a dreptului la apărare şi ar trebui ca această probă să fie eliminată.

Examinând această critică de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 327 alin. 3 şi 5 din Codul de procedură penală nu sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apărare, deoarece inculpatul a putut cunoaşte declaraţiile date de martor în cursul urmăririi penale sau cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, când putea cere confruntarea cu martorul. De aceea, în situaţia obiectivă excepţională în care prezenţa martorului audiat în faza urmăririi penale nu mai este posibilă în faţa instanţei de judecată, legea prevede citirea declaraţiei martorului, punerea ei în discuţie şi luarea în considerare la pronunţarea hotărârii. De altfel, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 151 din 23 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 8 iulie 2002. Prin această decizie, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a arătat că dreptul de apărare al inculpatului nu este încălcat, având în vedere că are posibilitatea de a cunoaşte şi de a combate declaraţiile date de martor în cursul urmăririi penale. Totodată, Curtea a subliniat că este în interesul aflării adevărului să se ţină seama de declaraţiile martorului legal audiat, aflat în imposibilitate obiectivă de a se prezenta în faţa judecătorului pentru a da o nouă declaraţie.

Referitor la criticile de neconstituţionalitate ale art. 289 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile constituţionale ale art. 23 şi 24, Curtea constată că acestea sunt nerelevante pentru soluţionarea excepţiei, neavând incidenţă cu obiectul acesteia.

II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 334 din Codul de procedură penală, Curtea constată, pe de o parte, că autorii excepţiei nu şi-au raportat critica de neconstituţionalitate la dispoziţii din Constituţie. Astfel fiind, instanţa de contencios constituţional nu este în măsură să se substituie părţii cu privire la invocarea unor motive de neconstituţionalitate, deoarece ar exercita astfel un control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi cu cele cuprinse în Legea nr. 47/1992.

Pe de altă parte, din examinarea conţinutului excepţiei rezultă că autorii acesteia consideră dispoziţiile art. 334 din Codul de procedură penală ca fiind neconstituţionale, deoarece nu prevăd un termen până la care, în cursul procesului penal, să se poată dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, mai ales într-o infracţiune mai gravă. De aceea, ei propun o modificare a dispoziţiilor legale în acest sens, ceea ce, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, este de competenţa exclusivă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării. Conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională verifică, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, doar conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale.

De altfel, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedură penală este neîntemeiată şi pe fond, deoarece schimbarea încadrării juridice a faptei este un act procesual necesar, în cazul în care rechizitoriul a reţinut din eroare o anumită încadrare sau atunci când în cursul judecăţii apar elemente noi, de natură să determine o altă încadrare juridică decât cea dată prin actul de sesizare a instanţei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 289, art. 327 alin. 3 şi 5 şi ale art. 334 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Robert Oprea, Alexandru Eugen Leon Dimitriu şi Victor Viorel Vasile în Dosarul nr. 7.677/2002 al Judecătoriei Buftea.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu