referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000
Dosar nr. 1.005/1/2022
| Laura-Mihaela Ivanovici | - președintele Secției I civile - președintele completului |
|---|---|
| Ileana Ruxandra Tirică | - judecător la Secția I civilă |
| Mariana Hortolomei | - judecător la Secția I civilă |
| Adina Georgeta Nicolae | - judecător la Secția I civilă |
| Elena Carmen Popoiag | - judecător la Secția I civilă |
| Valentin Mitea | - judecător la Secția I civilă |
| Lavinia Curelea | - judecător la Secția I civilă |
| Andreia Liana Constanda | - judecător la Secția I civilă |
| Mirela Vișan | - judecător la Secția I civilă |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 1.005/1/2022 a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, și ale art. 36 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, președintele Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Maramureș - Secția I civilă, în Dosarul nr. 1.572/336/2016*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimatele-pârâte Asociația Composesoratului C și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B au depus, în termen legal, prin avocat, respectiv consilier juridic, puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Tribunalul Maramureș - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 3 noiembrie 2021, în Dosarul nr. 1.572/336/2016*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 1/2000), în sensul de a ști dacă aceste dispoziții, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 31 din titlul VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 247/2005), permit înființarea de noi composesorate, continuatoare ale unei unice forme asociative de acest tip, existente anterior anului 1948, în condițiile în care, în baza Legii nr. 1/2000 - forma inițială, o parte dintre foștii membri ai respectivei forme asociative de proprietate sau moștenitorii acestora s-au constituit în formă asociativă și au dobândit calitatea de persoană juridică; în cazul unui răspuns negativ, care sunt consecințele din punct de vedere juridic asupra formei asociative înființate ulterior și asupra dreptului de proprietate recunoscut acesteia?
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 aprilie 2022, cu nr. 1.005/1/2022, termenul de judecată fiind stabilit la data de 19 septembrie 2022.
Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare
Articolul 28
(1)În vederea organizării administrării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege și a determinării responsabilităților cu privire la administrarea lor, persoanele îndreptățite se vor reorganiza, în baza acestei legi, în formele asociative inițiale.
(2)În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile recunoașterea formelor asociative de administrare și de exploatare a terenurilor forestiere.
(3)Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, odată cu cererea, un statut în formă autentică sau certificată de avocat, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de administrare a terenurilor forestiere, în condițiile legii, drepturile și obligațiile membrilor, răspunderi, sancțiuni, modul de dizolvare, precum și alte prevederi specifice.
(4)Prin hotărâre judecătorească formele asociative de administrare în comun, constituite în condițiile și cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, redobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ținut de judecătorie.
(5)Suprafețele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenței lor.
(6)Membrii formelor asociative aflați în devălmășie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părți unor persoane din afara acestora.
(7)Terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în niciun mod, în întregime sau în parte.
(8)În cazul dizolvării formelor asociative proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective.
Prin Sentința civilă nr. 2.214 din 22 august 2019, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în Dosarul nr. 1.572/336/2016, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația Composesorală B, în contradictoriu cu pârâții Asociația Composesoratului C, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B, s-a admis în parte cererea de intervenție accesorie, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii de validare nr. x din 29 noiembrie 2005, emisă de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M, sa constatat ca rămasă fără obiect cererea reclamantei privind desființarea mențiunilor false din procesul-verbal al ședinței din 29 noiembrie 2005 al Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M, privind consemnarea a 8 voturi exprimate pentru validarea anexei nr. 39 prin hotărârea nr. x din 29 noiembrie 2005; s-a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 5 ianuarie 2006 întocmit de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B - variantele 1, 2 și 3, s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. xxxxx din 2 noiembrie 2006, emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. A fost respinsă cererea reclamantei privind constatarea nulității absolute a statutului Asociației Composesoratului C și a actelor adiționale ulterioare, precum și cererea privind dizolvarea acestei asociații.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că după împlinirea termenului de decădere, respectiv după data de 14 aprilie 2000, orice cerere formulată de o asociație composesorală constituită în scopul prevăzut de art. 28 din Legea nr. 1/2000 reprezintă o cerere formulată de o persoană neîndreptățită, în sensul art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 169/1997), întrucât, odată stins dreptul ca efect al decăderii, se pierde și vocația, adică îndreptățirea de a-l mai pretinde. Instanța a apreciat că actul de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate emis în aceste condiții unei asociații composesorale este nul absolut. A reținut că reclamanta s-a constituit în interiorul termenului de decădere, termen ce expira la 14 aprilie 2000. Asociația Composesoratului C a dobândit personalitate juridică la data de 6 octombrie 2005, în baza Sentinței civile nr. 2 din 6 octombrie 2005, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus, iar modificarea adusă art. 28 din Legea nr. 1/2000, prin art. I pct. 31 titlul VI din Legea nr. 247/2005, nu a avut ca efect repunerea în termenul de decădere de 90 de zile, pentru a se constitui din nou asociații composesorale care să poată solicita apoi reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere ale vechilor membri composesori.
De asemenea, analizând cazurile de dizolvare de drept prevăzute de dispozițiile art. 55 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 26/2000), instanța a constatat că niciunul dintre acestea nu este invocat și motivat de reclamantă cu privire la pârâta Asociația Composesoratului C, împrejurarea că aceasta era decăzută din dreptul de a mai solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere ale foștilor membri composesori nefiind aptă a atrage nulitatea constituirii întrucât, în ipoteza în care dispozițiile prezentei hotărâri constată implicit și imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, aferent dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, dizolvarea de drept poate surveni doar după trecerea a trei luni de la rămânerea definitivă a acestei dispoziții a instanței, sub rezerva condiției prevăzute de art. 55 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, consecința constând în faptul că pârâta nu va mai putea să își realizeze dreptul pentru a cărui pretindere s-a constituit, nefiind nici aceasta aptă a atrage nulitatea constituirii pârâtei, întrucât această stare de fapt nu este prevăzută de legiuitor ca fiind un caz de dizolvare a asociațiilor prin hotărâre judecătorească.
Prin Decizia civilă nr. 581/A din 30 octombrie 2020, Tribunalul Maramureș - Secția I civilă a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, reținând că reclamanta justifică un interes legitim în formularea acțiunii.
În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 558 din 30 martie 2021, Judecătoria Sighetu Marmației a respins excepția lipsei de interes a reclamantei de a solicita desființarea titlului de proprietate al pârâtei, a respins acțiunea civilă, precum și cererea de intervenție accesorie.
În esență, instanța de rejudecare a apreciat că, raportat la considerentele deciziei de casare, excepția lipsei de interes se impune a fi respinsă. A mai reținut, raportat la cererea de constatare a nulității absolute a hotărârii Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M nr. x din 29 noiembrie 2005, că prin art. 51-59 din Legea nr. 18/1991 legiuitorul a prevăzut o procedură specială obligatorie, conform căreia împotriva acestor hotărâri se pot formula plângeri în termen de 30 de zile de la comunicare, iar motivele de netemeinicie invocate de reclamantă pot fi analizate numai în procedura specială a plângerii. Având în vedere interesul ocrotit, care nu este unul general, aceste acte nu sunt prevăzute a fi atacate în temeiul dispozițiilor art. III din Legea nr. 169/1997.
S-a mai reținut că, deși reclamanta invocă nulitatea absolută a actelor anterioare hotărârii contestate, dar care au stat la baza emiterii ei, respectiv faptul că anexa nr. 39 validată nu conține elemente esențiale prevăzute de Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005), aceste aspecte nu sunt sancționate cu nulitatea absolută și nu au fost atacate cu plângere, potrivit dispozițiilor art. 53-56 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), astfel încât cererea a fost respinsă.
În susținerea nulității absolute a hotărârii nr. x din 29 noiembrie 2005, reclamanta a invocat faptul că propunerea de validare făcută de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B este lovită de nulitate absolută, extrasele de carte funciară folosite de pârâta Asociația Composesoratului C aparținând de fapt Composesoratului B. Instanța de rejudecare a constatat că pentru reînființarea formei asociative nu este necesar ca denumirea să fie identică cu cea anterioară, o astfel de cerință nefiind statuată în lege. Faptul că în cartea funciară apare Composesoratul B nu echivalează cu o dovadă a neîndreptățirii pârâtei, respectiv a îndreptățirii reclamantei asupra reconstituirii dreptului de proprietate asupra acestor suprafețe.
Au fost înlăturate argumentele reclamantei privind succesiunea cererilor de reconstituire depuse de pârâta Asociația Composesoratului C, nulitatea absolută a actelor de punere în posesie, nulitatea absolută a titlului de proprietate, a statutului asociației pârâte. De asemenea, s-a respins cererea de dizolvare a Asociației Composesoratului C, cu motivarea că nu s-a invocat niciun temei al dizolvării, potrivit dispozițiilor legale incidente.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Asociația Composesorală B, contestând aprecierea primei instanțe în sensul că împotriva hotărârilor de validare se poate uza numai de calea de atac a plângerii reglementate de art. 53 din Legea nr. 18/1991. A susținut că din perspectiva soluției pronunțate asupra petitului 1 al cererii nu s-a intrat în judecata fondului, impunându-se anularea sentinței și evocarea fondului.
De asemenea, reclamanta-apelantă a reiterat argumentele menționate pe parcursul procesului, în sensul că Asociația Composesoratului C nu este o formă asociativă inițială și nu este continuatorul Composesoratului B, existent anterior anului 1948.
Astfel, reclamanta-apelantă a arătat că art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, are în vedere doar formele asociative inițiale. Această concluzie, pe lângă textul foarte clar al actului normativ, se impune și pentru că același alineat dispune „reorganizarea“ persoanelor îndreptățite. Reorganizarea presupune, prin definiție, reorânduirea persoanei juridice care a existat anterior preluării abuzive a terenurilor de către regimul comunist, așadar anterior datei de 6 martie 1945. Această concluzie se impune și din observarea art. 28 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 - textul face trimitere la „redobândirea“ calității de persoană juridică. Redobândirea presupune, prin definiție, recăpătarea unei situații, stări care a existat și anterior.
De asemenea, a invocat dispozițiile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul silvic), conform cărora formele asociative existente anterior anului 1948 fac parte din tezaurul istoric al României, iar proprietatea reconstituită acestor forme asociative este garantată, indivizibilă și inalienabilă, conform art. 95 alin. (2) din același act normativ.
Reclamanta-apelantă a concluzionat că în anul 2005, inclusiv după apariția Legii nr. 247/2005, puteau să redobândească personalitate juridică numai formele asociative inițiale, care au existat anterior anului 1948, sub condiția ca aceste forme asociative inițiale să nu fi dobândit deja personalitate juridică în baza Legii nr. 1/2000 - forma inițială. În prezenta cauză, la data demarării procedurilor de „redobândire“ a personalității juridice de către membrii Asociației Composesoratului C exista deja înființată forma asociativă inițială, respectiv Asociația Composesorală B, care avea personalitate juridică redobândită prin Sentința civilă nr. 7 din 12 aprilie 2000, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în Dosarul nr. 7/2000, și era înscrisă cu nr. J7/2000 în Registrul special al Judecătoriei Vișeu de Sus. Anterior anului 1948 nu au existat două composesorate, ci o singură formă asociativă denumită Composesoratul Nobil B. Persoanele îndreptățite sau reorganizat în forma asociativă inițială încă din anul 2000, astfel că alte presupuse persoane îndreptățite nu aveau posibilitatea de a mai organiza o altă persoană juridică, despre care să se susțină că este succesoarea composesoratului inițial. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 28 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005, era deschis numai situațiilor în care nu exista deja forma asociativă inițială.
În sprijinul acestor argumente a invocat considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 237 din 27 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 8 martie 2000 (Decizia nr. 237 din 27 decembrie 1999), și Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002 (Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002).
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Asociația Composesoratului C a invocat excepții, a răspuns motivelor invocate de către apelantă și a reiterat apărările formulate pe parcursul derulării procesului. A relevat că au existat numeroase dosare penale în care au fost efectuate verificări cu privire la modalitatea sa de înființare, îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale comisiilor locale și județene și de către membrii acestora pentru validarea și punerea sa în posesie, reținându-se cu autoritate de lucru judecat că fapta prevăzută de art. 288 din Codul penal nu există.
În ce privește reînființarea sa, pe parcursul procesului intimata-pârâtă a arătat că membrii săi nu au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000, care să fi fost soluționate prin reconstituirea dreptului de proprietate anterior pronunțării sentinței de înființare și că, ulterior intrării în vigoare a Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, pentru reînființarea unui composesorat trebuia întrunită cerința ca membrilor săi să nu li se fi reconstituit dreptul de proprietate asupra acelei suprafețe de teren anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. S-a mai susținut că membrii asociației pârâte nu sunt aceiași cu persoanele fizice înscrise în anexa nr. 54, succesoare ale persoanelor îndreptățite care au formulat cereri de reconstituire în temeiul Legii nr. 169/1997 și al Legii nr. 1/2000, anexă care a fost avută în vedere la pronunțarea Sentinței nr. 217 din 5 aprilie 2004 a Judecătoriei Aleșd, prin care reclamanta își justifică dreptul, membrii avuți în vedere la constituirea asociației pârâte, care au ajuns de-a lungul timpului la 1.600 de persoane, neidentificându-se cu membrii reclamantei.
În aprecierea intimatei-pârâte, reclamanta este în eroare când afirmă că nu a existat niciodată Composesoratul C. Nu contează denumirea composesoratului, legea face trimitere la forma asociativă, care este composesoratul, și nu la denumirea sa. Esențial este ca aceasta să fi existat anterior, existența fiind legată de membrii composesori și opțiunea lor de asociere în baza Legii nr. 1/2000. De asemenea, persoanele îndreptățite în sensul legii nu pot fi obligate a se asocia numai într-un anume composesorat, legea nu interzice formarea mai multor composesorate din cel inițial existent, singura cerință la reconstituire fiind aceea de a face dovada filiației în raport cu autorii anterior înscriși, reconstituirea suprafețelor făcându-se în limita drepturilor foștilor composesori. De aceea, cele două composesorate pot coexista legal, singura cerință fiind aceea de a face dovada membrilor sau succesorilor membrilor înscriși în asociația composesorală inițială. Nu consideră că rațiunea legiuitorului, atunci când a permis reînființarea asociațiilor, a fost de a da drept primului venit, în sensul primului care reînființează asociația, și astfel să îngrădească libertatea de opțiune a membrilor inițiali și a moștenitorilor acestora. Pe de altă parte, admiterea acțiunii reclamantei ar însemna și o încălcare flagrantă a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și a instanțelor naționale privind securitatea raporturilor civile. Practica instanțelor, inclusiv a Tribunalului Maramureș, este aceea de a menține formele asociative existente, care sunt constituite de mai mult timp, verificând cu maximă diligență îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
De asemenea, pârâta a mai invocat faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2005 privind modificarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, precum și a art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobată prin Legea nr. 39/2008 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2005), și Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 permit constituirea de noi forme asociative și formularea de cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra fondurilor forestiere până la data de 30 noiembrie 2005, titularii dreptului de reconstituire fiind foștii composesori. Deși aceste persoane au calitatea de persoane îndreptățite, cererea de reconstituire se poate face doar de persoana juridică, aceasta fiind rațiunea pentru care pe raza orașului B a fost posibilă înființarea mai multor composesorate.
În ședința publică din 24 noiembrie 2021, tribunalul, din oficiu, a pus în discuție, în raport cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum acestea au fost modificate prin art. I pct. 31 din titlul VI din Legea nr. 247/2005.
Prin încheierea de ședință din 6 aprilie 2022 sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății.
Instanța de trimitere, procedând la analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, referitoare la declanșarea procedurii pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ.
Astfel, litigiul aflat pe rolul Tribunalului Maramureș - Secția civilă este unul în materia fondului funciar, în privința căruia sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 76/2012), cu referire la art. 1 și 5 din titlul XIII din Legea nr. 247/2005.
Completul care soluționează apelul declarat este constituit în cadrul tribunalului și urmează a se pronunța în ultimă instanță asupra cererii reclamantei.
Soluționarea pe fond a cauzei depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, în contextul în care o parte dintre criticile expuse prin memoriul de apel, respectiv apărările formulate în cauză, vizează problematica dedusă dezlegării Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Chestiunea de drept ce necesită lămurirea este una nouă, în aprecierea instanței de trimitere. Chiar dacă în speță reglementarea ce face obiectul sesizării nu a intrat în vigoare recent, caracterul disparat al soluțiilor jurisprudențiale, unit cu absența tratării explicite în doctrina de specialitate a chestiunii de drept a cărei clarificare s-a solicitat, precum și cu conținutul neclar al normei, ținând seama de modificările sale succesive și de aplicarea sa în timp, conferă noutate acestei chestiuni.
Prin consultarea jurisprudenței s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre prealabilă și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
În cauza dedusă judecății, atât reclamanta, cât și pârâta se prevalează de calitatea lor de continuatoare ale vechii forme asociative, ambele fiind autorizate prin hotărâre judecătorească să funcționeze ca persoană juridică, în baza aceluiași text legal, dar în redactări succesive și sub regimuri juridice distincte. Așa fiind, se apreciază esențială clarificarea aspectului dacă dispozițiile art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum acestea au fost modificate prin art. I pct. 31 din titlul VI din Legea nr. 247/2005, permit înființarea de noi composesorate, continuatoare ale unei unice forme asociative de acest tip, existente anterior anului 1948, în condițiile în care, în baza Legii nr. 1/2000 - forma inițială, o parte dintre foștii membri ai respectivei forme asociative de proprietate sau moștenitorii acestora s-au constituit în formă asociativă și au dobândit calitatea de persoană juridică; în cazul unui răspuns negativ, care sunt consecințele din punct de vedere juridic asupra formei asociative înființate ulterior și asupra dreptului de proprietate recunoscut acesteia.
De asemenea, raportat la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, la apărările formulate în proces de pârâtă, la faptul că ambele asociații își afirmă drepturile pornind de la o unică formă asociativă existentă anterior anului 1948, se apreciază irelevant din perspectiva obiectului sesizării elementul cantitativ, subliniat de reclamantă, acela că întregul drept de proprietate ce ar fi aparținut fostului Composesorat B a fost reconstituit apelantei-reclamante prin hotărâre judecătorească irevocabilă la data înființării asociației pârâte.
În ce privește dificultatea chestiunii de drept, caracterul neclar al normei, se reține că, în varianta sa inițială, art. 26 din Legea nr. 1/2000 stabilea că foștilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, composesorate și alte forme asociative asimilate acestora, precum și moștenitorilor acestora, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea nr. 18/1991, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu mențiunea la titular: „composesorat“, alte asociații și cu denumirea localității respective, suprafața restituită formelor asociative neputând depăși suprafața rezultată din aplicarea reformei agrare din anul 1921.
Ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, precum și modificarea și completarea Legii nr. 18/1991, republicată, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 400/2002 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2001), art. 26 din Legea nr. 1/2000 a fost modificat și completat, stabilindu-se că suprafața restituită formelor asociative se compune din cotaparte indiviză a membrilor asociați, dar nu mai mult de 20 ha de fiecare titular deposedat, iar în cazul în care forma asociativă a fost în devălmășie, fără specificarea cotei-părți pentru fiecare asociat deposedat, suprafața ce se restituie se stabilește în cote-părți egale, în limitele prevăzute la alin. (2). De asemenea, s-a statuat că suprafața restituită formelor asociative cuprinde numai terenurile pentru care s-au formulat cereri.
Prin același act normativ au fost modificate și dispozițiile art. 28 din Legea nr. 1/2000, în sensul modificării alineatelor (1), (2), (3) și (5) și introducerii alineatelor (6)-(9).
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, în viziunea legiuitorului, persoanele titulare ale dreptului de proprietate sunt foștii composesori sau moștenitorii acestora, doar astfel putându-se explica regimul de proprietate comună sau indiviză care, prin definiție, presupune o pluralitate de titulari. De asemenea, în aceeași viziune, reconstituirea dreptului de proprietate este limitată la suprafața corespunzătoare cotelor-părți indivize ale foștilor membri ai formelor asociative de proprietate, pentru care s-au formulat cereri.
Conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, persoanele îndreptățite urmau a se constitui în forma asociativă inițială de composesorat, însă, potrivit modificării survenite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2001, același articol stabilea că membrii formelor asociative de tip composesorat, obști de moșneni, obști de răzeși, păduri grănicerești și altele sau moștenitorii acestora se vor constitui într-o asociație autorizată de către judecătorie, potrivit legii.
Succesiunea terminologiei uzitate de legiuitor pare a sugera că sintagma în formele asociative inițiale de composesorat din cadrul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 ar viza cu precădere modalitatea de exercitare a dreptului de proprietate, iar nu persoana juridică în sine, ca subiect colectiv de drepturi, existent anterior anului 1948, întrucât alineatul (4) al aceluiași articol stabilea că formele asociative de exploatare în comun dobândesc (nu redobândesc) calitatea de persoană juridică prin hotărâre judecătorească. Interpretarea pare susținută prin modificarea ulterioară a alineatului (1) al art. 28 (prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2001), care de această dată se referă la membrii formelor asociative de tip composesorat care se vor constitui într-o asociație autorizată de judecătorie potrivit legii.
Abia prin Legea nr. 247/2005 s-a stabilit că formelor asociative de proprietate li se va elibera un singur titlu de proprietate, la solicitarea reprezentantului legal al acestora, și li se va restitui în întregime suprafața avută în proprietate.
De asemenea, prevederile art. 28 din Legea nr. 1/2000 au fost modificate prin art. I pct. 31 din titlul VI al aceleiași legi.
Așadar, abia prin acest act normativ este eliminată cerința certificării prealabile a dreptului de proprietate și este prevăzută explicit reorganizarea persoanelor îndreptățite în formele asociative inițiale, care redobândesc calitatea de persoană juridică prin hotărâre judecătorească (anterior persoanele îndreptățite se constituiau în formele asociative/ întro asociație, care dobândeau/dobândea calitatea de persoană juridică).
Prevederile art. 28 alin. (2), în ceea ce privește momentul de debut al curgerii termenului de 90 de zile, trebuie interpretate ca vizând intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar nu a Legii nr. 1/2000, în caz contrar acest termen fiind în mod evident depășit la data adoptării Legii nr. 247/2005.
Dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2005 nu aduc clarificări explicite, stabilind că: „(...) Persoanele fizice și persoanele juridice care nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 și de prezenta lege cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv. În cazul formelor asociative prevăzute la art. 26 alin. (1) din lege, aflate în curs de constituire, cererea poate fi formulată de comitetul ad-hoc de inițiativă.“
De asemenea, conform art. 63 alin. (2) și (3) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005: „(2) În cazul formelor asociative existente, cererea de reconstituire se formulează de către reprezentantul legal al formei asociative.
(3)În cazul formelor asociative care se înființează după intrarea în vigoare a prezentului regulament cererea de reconstituire se formulează de către comisia ad-hoc a formei asociative.“
Acest text nu exclude explicit coexistența a două forme asociative înființate în baza art. 28 din Legea nr. 1/2000 - forma inițială, respectiv în baza art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, ci reglementează doar modalitatea de depunere a cererii de reconstituire pentru ipoteza în care forma asociativă este deja înființată sau se află în curs de înființare.
În cadrul acestor forme asociative, titularii dreptului de proprietate rămân foștii composesori, moșneni etc., iar nu persoana juridică, împrejurarea că prin Legea nr. 247/2005 s-a stabilit că aceasta, dacă este înființată, va depune cererea prin reprezentantul său legal, nefiind aptă a atrage o altă concluzie.
Așadar, în esență, se poate aprecia că modul de redactare a prevederilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, în reglementările succesive evocate anterior, nu permite o concluzie certă în sensul că odată ce persoanele îndreptățite sau constituit în forma asociativă inițială de tip composesorat/într-o asociație, iar aceasta a fost autorizată ca persoană juridică, dobândind această calitate prin hotărâre judecătorească, nu ar mai fi posibil ca alte persoane ce se pretind îndreptățite, dar care nu au formulat cereri anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, să se reorganizeze în forma asociativă inițială, această asociație urmând a redobândi calitatea de persoană juridică.
De asemenea, prevederile art. 28 alin. (8) din Legea nr. 1/2000 vizează doar situația dizolvării formelor asociative, cu consecința trecerii proprietății indivize în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective, fără a reglementa explicit consecințele juridice în ipoteza concursului ori a pluralității de forme asociative înființate.
Apelanta-reclamantă Asociația Composesorală B a apreciat că nu se justifică sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, nefiind în situația unei chestiuni de drept care să aibă caracter de noutate și care să necesite o rezolvare de principiu din partea instanței supreme, iar problemele în discuție își găsesc un răspuns simplu, dacă instanța aplică cu bună-credință prevederile legale (art. 26-28 din Legea nr. 1/2000, art. 95 din Codul silvic).
Relevând istoricul legislativ al composesoratelor, apelanta-reclamantă a subliniat că, practic, toate aceste persoane juridice nu au fost desființate formal de regimul comunist, măsurile abuzive luate împiedicând în mod absolut funcționarea lor, motiv pentru care art. 28 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 reglementează redobândirea personalității juridice. Reorganizarea și redobândirea dispuse de art. 28 din Legea nr. 1/2000 presupun, prin definiție, orânduirea din nou a persoanei juridice care a existat anterior preluării abuzive a terenurilor de către regimul comunist - avem așadar o continuitate care se raportează nu la denumire, ci la descendența actualilor membri ai formelor asociative din membrii deposedați abuziv de regimul dictatorial comunist.
Apelanta-reclamantă a invocat deciziile Curții Constituționale nr. 237 din 27 decembrie 1999 și nr. 173 din 12 iunie 2002, arătând și că, în opinia unor instanțe, se apreciază că formelor asociative li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, atât în ceea ce privește organizarea, cât și procedurile de modificare a actelor constitutive și statutelor. De asemenea, alte instanțe, la momentul redobândirii personalității juridice, nu au creat Registrul special al obștilor sau composesoratelor și leau înscris în Registrul asociațiilor și fundațiilor de pe lângă respectiva judecătorie. Totuși, s-a conturat o practică în sensul că aceste comunități istorice de proprietari nu sunt organizații nonguvernamentale, în înțelesul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 sau al fostei Legi nr. 24/1924 pentru persoanele juridice, cu modificările ulterioare, ci persoane juridice sui generis, de sine stătătoare, înființate și guvernate exclusiv de prevederile art. 26-28 din Legea nr. 1/2000 și art. 95 din Codul silvic.
De asemenea, a făcut trimitere la practică judiciară, inclusiv la Decizia civilă nr. 1.488/R din 23 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă în Dosarul nr. 930/198/2007, în sensul că încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2000 legiuitorul a dorit să împiedice divizarea acestei forme asociative comune de proprietate, dar și operațiunile speculative care ar fi putut să conducă, în final, la desființarea formei asociative.
Apelanta-reclamantă a apreciat și că sesizarea este inadmisibilă deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Tribunalul Maramureș - Secția I civilă fiind instanța de judecată care are atributul legal pentru interpretarea corectă a textului de lege, ce cuprinde prevederi, formulare clară, completă și are aplicabilitate în corelare cu alte dispoziții legale. Sesizarea este și neîntemeiată, deoarece instanțele de judecată, în toate ciclurile procesuale, nu au avut interpretări diferite ale art. 28 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, textul fiind clar.
Intimata-pârâtă Asociația Composesoratului C a depus note scrise, prin care a propus modificarea obiectului sesizării în sensul unor completări sau corecturi terminologice, dar a apreciat admisibilă sesizarea instanței supreme, analizând condițiile specifice.
La rândul său, intimata Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B a apreciat oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a considerat esențială chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, deoarece Judecătoria Sighetu Marmației a restrâns soluționarea prezentei cauze, în primul ciclu procesual, la aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, în sensul că textul legal reglementează exclusiv posibilitatea formelor asociative înființate în anul 2000 să se reorganizeze, apreciind că doar aceste composesorate au fost repuse în termenul de formulare a unor noi cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul art. 33 din Legea nr. 1/2000.
După comunicarea raportului întocmit de judecătorul-raportor, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimatele-pârâte Asociația Composesoratului C și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B au depus, în termen legal, prin avocat, respectiv consilier juridic, puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
Astfel, intimata-pârâtă Asociația Composesoratului C, reluând argumentele dezvoltate în fața instanței de trimitere, a indicat o serie de hotărâri judecătorești în care s-a conturat opinia că legea a permis constituirea mai multor forme asociative în temeiul dispozițiilor art. 26-28 din Legea nr. 1/2000, cu mențiunea că reconstituirea dreptului de proprietate se face în limita suprafeței totale corespunzătoare cotelor-părți care au aparținut membrilor acesteia în calitate de foști composesori, iar persoanele care nu s-au constituit ca membri în composesoratul inițial nu pot obține această calitate fără acordul celorlalți membri, conform prevederilor statutare.
Intimata-pârâtă Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B a depus un punct de vedere prin care a făcut istoricul reconstituirii dreptului de proprietate asupra fostei păduri composesorale și a apreciat că apelanta-reclamantă nu este un petent de bună-credință.
Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 1.572/336/2016* a apreciat că dispozițiile art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum acestea au fost modificate prin art. I pct. 31 din titlul VI din Legea nr. 247/2005, nu permit înființarea de noi composesorate, continuatoare ale unei unice forme asociative de acest tip, existente anterior anului 1948, în condițiile în care, în baza Legii nr. 1/2000 - forma inițială, o parte dintre foștii membri ai respectivei forme asociative de proprietate sau moștenitorii acestora s-au constituit în formă asociativă și au dobândit calitatea de persoană juridică, iar forma asociativă ulterior înființată nu poate subzista, întrucât composesoratul nu este altceva decât o formă de exercitare atipică a dreptului de proprietate, cadrul de administrare și exploatare a proprietății composesorale, care nu are o existență de sine stătătoare în raport cu acest drept.
Instanța de trimitere a opinat că interpretarea textului legal, în pofida terminologiei diferite succesiv uzitate de legiuitor, trebuie să pornească de la elementele definitorii ale coproprietății forțate, și anume: pluralitatea titularilor, unitatea materială a bunului, divizarea intelectuală a dreptului și caracterul forțat, extrem de accentuat în cazul acestei forme specifice de coproprietate.
Astfel, după cum stabilesc dispozițiile art. 28 alin. (5)-(8) din Legea nr. 1/2000, suprafețele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenței lor; membrii formelor asociative aflați în devălmășie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părți unor persoane din afara acestora; terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în niciun mod, în întregime sau în parte; în cazul dizolvării formelor asociative proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective.
Prin reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art. 26-28 din Legea nr. 1/2000, chiar dacă inițial limitat la suprafața corespunzătoare cotelor-părți ale persoanelor îndreptățite care au formulat cerere, s-a urmărit reactivarea unui regim de coproprietate care s-a dovedit, din punct de vedere istoric, unul viabil, adecvat unei exploatări și puneri în valoare eficiente a fondului forestier.
Prin Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, Curtea Constituțională a relevat că forma de proprietate renaște, prin reconstituirea sa preexistentă, cu modalitățile legale arătate, modalități care, dacă n-ar fi vorba despre o organizare tradițională viabilă, singulară și excepțională, ar putea suscita dubii de constituționalitate. În concepția legiuitorului, reconstituirea dreptului de proprietate în cazul suprafețelor forestiere aflate, la data dobândirii lor de către stat, în proprietatea comună a formelor asociative enumerate nu poate fi concepută decât tot în cadrul acelor forme; dreptul de proprietate urmează să aibă configurarea, prerogativele și, în general, regimul juridic avute în epoca respectivă. Dreptul de proprietate renaște în favoarea foștilor proprietari sau a moștenitorilor acestora, în condițiile imperativ stabilite de legiuitor, fără ca regimul astfel reglementat să reprezinte o abatere de la principiile constituționale privind ocrotirea proprietății private. Aceste particularități cuprind anumite limitări ale unor prerogative ale dreptului de proprietate, decurgând din faptul că acest drept poartă asupra unei proprietăți aflate într-o perpetuă indiviziune forțată; bunurile respective sunt administrate și exploatate exclusiv în formele asociative prevăzute de lege, corespunzător situației existente în momentul trecerii terenurilor forestiere în proprietatea statului.
Curtea a mai relevat că în cazul terenurilor forestiere restituite, potrivit legii, către persoanele îndreptățite, membre ale formelor asociative amintite, regimul juridic stabilit imperativ are, în principiu, următoarele particularități: suprafețele forestiere se restituie celor îndreptățiți, în proprietate comună, în cadrul formelor asociative - subiecte colective de drepturi - ce se constituie ca persoane juridice în temeiul art. 28, în vederea administrării și exploatării terenurilor cu respectarea regimului silvic, care au scop patrimonial și își desfășoară activitatea cu sprijinul și sub controlul organizațiilor din sistemul silvic; înstrăinarea de către titulari a cotei-părți din proprietate nu se poate face către persoane din afara acesteia, transmiterea mortis causa a acestei cote-părți poate fi făcută numai prin moștenire legală; în cazul în care încetează existența asociației, terenurile respective revin în proprietatea statului și în folosința consiliului local (conform normei în vigoare la data pronunțării deciziei). Aceste elemente definesc dreptul de proprietate comună în indiviziune forțată și perpetuă, sub condiția exploatării terenurilor forestiere în forme asociative - subiecte de drept colective - și cu respectarea regimului silvic. Dreptul asupra terenurilor la care se referă reglementarea fiind condiționat de existența formelor asociative, încetarea acestora nu poate avea alt efect decât acela prevăzut de lege.
Așadar, chiar dacă formele asociative sunt modalități de organizare a exercitării dreptului de proprietate care aparține membrilor acestora, este de esența respectivului drept imposibilitatea divizării sale materiale, fiind posibilă doar divizarea intelectuală. Dreptul de proprietate și obiectul său material special - terenurile cu vegetație forestieră - se confundă, formând un tot unitar. A accepta că, în baza modificărilor aduse art. 28 din Legea nr. 1/2000 prin Legea nr. 247/2005, alți membri ai fostelor forme asociative de proprietate/urmașii acestora s-ar putea constitui într-o formă asociativă de proprietate subsecventă, în condițiile în care în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000 o astfel de formă asociativă este deja înființată, ar avea drept consecință divizarea dreptului de proprietate, în raport cu cei care au înțeles să formuleze cereri sau să adere la una ori alta dintre entitățile succesive. Așadar, în temeiul prevederilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, persoanele îndreptățite puteau să se reorganizeze în formele asociative inițiale și să depună, prin comitetul ad-hoc, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață deținută, doar dacă anterior o atare persoană juridică nu fusese deja autorizată în acest sens.
Răspunzând solicitării Înaltei Curți de Casație și Justiție, unele instanțe au identificat jurisprudență referitoare la chestiunea analizată; alte instanțe au comunicat doar opinia judecătorilor consultați.
Din analiza răspunsurilor comunicate de instanțe, din verificările proprii ale judecătorului-raportor, precum și din datele comunicate de intimata-pârâtă Asociația Composesoratului C prin punctul de vedere la raport a rezultat existența a două orientări jurisprudențiale diferite.
Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că dispozițiile art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, nu permit înființarea de noi composesorate, continuatoare ale unei unice forme asociative de acest tip, existente anterior anului 1948. În condițiile în care foștii membri ai respectivei forme asociative de proprietate sau moștenitorii acestora s-au constituit în persoană juridică în baza Legii nr. 1/2000, în forma sa inițială, nu mai poate subzista forma asociativă ulterior constituită, care nu ar putea deveni titulară a dreptului de proprietate, nefiindu-i recunoscută această calitate de persoană îndreptățită potrivit legii.
O altă interpretare ar duce la concluzia posibilității existenței a două forme de asociere, una constituită în baza art. 28 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, forma inițială, și alta născută prin reorganizarea formelor asociative inițiale (ca urmare a adoptării Legii nr. 247/2005), care să administreze același teren forestier prevăzut la art. 26 din Legea nr. 1/2000, ceea ce ar fi inadmisibil.
Consecința raționamentului anterior este că asociațiile înființate după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, în condițiile în care se constituise deja o asociație în baza Legii nr. 1/2000 - forma inițială, nu au fost înființate în mod legal și nici nu li se putea recunoaște un drept de proprietate asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000, titlurile de proprietate emise asociațiilor în discuție fiind lovite de nulitate.
Această opinie rezultă și din Decizia Curții Constituționale nr. 173 din 12 iunie 2002, care a reținut caracterul atipic al dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere reconstituit în favoarea unor forme asociative care nu mai există de foarte multă vreme în sistemul juridic al țării noastre.
În acest sens s-au depus hotărâri judecătorești, precum și opiniile teoretice exprimate de magistrații secțiilor civile ale Tribunalului București și judecătoriilor arondate, judecătoriilor Giurgiu, Bolintin-Vale, Cornetu, Tribunalului Ialomița, Tribunalului Ilfov, Tribunalului Maramureș - Secția I civilă, Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, judecătoriilor Târgu Jiu și Târgu Cărbunești, Judecătoriei Iași - Secția civilă, Tribunalului Vaslui - Secția civilă, Tribunalului Argeș - Secția civilă, Tribunalului Vâlcea, Tribunalului Buzău - Secția I civilă, Judecătoriei Buzău, Judecătoriei Pogoanele.
S-a exprimat și opinia contrară, potrivit căreia dispozițiile legale vizate de sesizare permit înființarea de noi composesorate, continuatoare ale unei unice forme asociative de acest tip, existente anterior anului 1948, în condițiile în care, în baza Legii nr. 1/2000 - forma inițială, o parte dintre foștii membri ai respectivei forme asociative de proprietate sau moștenitorii acestora s-au constituit în formă asociativă și au dobândit calitatea de persoană juridică.
În acest sens s-au identificat hotărâri judecătorești pronunțate de Tribunalul Alba - Secția civilă, Tribunalul Maramureș - Secția I civilă, Judecătoria Deva, Tribunalul Bacău - Secția civilă, Tribunalul Arad, Judecătoria Onești și sau exprimat opinii teoretice de către Judecătoria Brașov, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Pătârlagele, Judecătoria Fălticeni.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
Prin Decizia nr. 237 din 27 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 8 martie 2000, respingând obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, Curtea Constituțională a reținut că: „... în cazul formelor asociative avute în vedere de legea criticată este vorba despre entități organizatorice create în trecut, (...) a căror preluare în noua lege are în vedere exclusiv reconstituirea drepturilor și exploatarea terenurilor ce le sunt restituite; învestirea acestor entități cu personalitate juridică, în condițiile stabilite prin art. 28 din lege, reprezintă o condiție fără de care participarea lor în circuitul civil nu ar fi de conceput.“
De asemenea, a reținut că: „(...) regimul terenurilor din fondul silvic redate entităților asociative, potrivit art. 26-28 din lege, ar fi fost același chiar în lipsa textului art. 28 alin. (5), dat fiind că proprietatea are caracterele menționate în considerarea naturii bunurilor la care se referă acest regim.“
Prin Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, constatând constituționalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2021, Curtea a arătat că: „În examinarea constituționalității acestor texte de lege, Curtea pornește de la caracterul atipic al dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere reconstituit în favoarea unor forme asociative care nu mai există de foarte multă vreme în sistemul juridic al țării noastre. (...) Din faptul că această formă arhaică este o modalitate sui generis de proprietate, rezultă și că, în ipoteza în care Curtea Constituțională ar considera că «modalitățile» amintite ar trebui reamenajate, Curtea nu ar avea altă soluție decât să aducă în circuitul civil general terenurile restituite în cadrul formelor asociative, rupând indiviziunea și caracterul ei perpetuu, spre a institui pentru suprafețele respective un regim juridic ce nu a existat în trecut, devenind astfel legislator pozitiv. Admiterea înlocuirii unui membru al asociației, ca efect al voinței proprietarului unei cote-părți, voință exprimată prin act între vii ori testament ar avea același efect: desființarea proprietății indivize, forțate și perpetue, o proprietate care nu cuprinde, în sine, nimic neconstituțional.“
Dispozițiile art. 28 din Legea nr. 1/2000 au fost supuse, în repetate rânduri, controlului de constituționalitate, pronunțându-se, spre exemplu, deciziile nr. 186 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014; nr. 390 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 31 iulie 2015 etc.
În jurisprudența citată, Curtea a reținut că, în concepția legiuitorului, reconstituirea dreptului de proprietate în cazul suprafețelor forestiere aflate, la data dobândirii lor de către stat, în proprietatea comună a formelor asociative (obști de moșneni în devălmășie, obști răzeșești nedivizate, composesorate, obști de cumpărare) nu poate fi concepută decât tot în cadrul acelor forme; dreptul de proprietate urmează să aibă configurarea, prerogativele și, în general, regimul juridic avute în epoca respectivă. În aceste condiții, regimul juridic al proprietății privind terenurile forestiere restituite foștilor proprietari, în cadrul formelor asociative menționate, este determinat de legiuitor în mod special, în considerarea particularităților economice și sociale ale formelor de exploatare anterioare trecerii terenurilor în proprietatea statului. Aceste particularități cuprind anumite limitări ale unor prerogative ale dreptului de proprietate, în speță a dreptului de dispoziție, decurgând din faptul că acest drept poartă asupra unei proprietăți aflate într-o perpetuă indiviziune forțată; bunurile respective sunt administrate și exploatate exclusiv în formele asociative prevăzute de lege, corespunzător situației existente în momentul trecerii terenurilor forestiere în proprietatea statului.
Prin raportul întocmit, judecătorul-raportor a apreciat că nu sunt întrunite, cumulativ, condițiile de admisibilitate a sesizării, astfel cum sunt acestea reglementate prin art. 519 din Codul de procedură civilă, propunând respingerea sesizării, ca inadmisibilă.
Examinând sesizarea, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept care se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ:
–existența unei cauze aflate în curs de judecată;
–instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;
–cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;
–soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
–chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;
–chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
În doctrină, dar și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a arătat că problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine, este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.
Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că acestea se regăsesc doar parțial, sesizarea neîndeplinind toate exigențele procedurale pentru a fi admisibilă.
Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată; cauza care formează obiectul judecății în apel se află în competența legală a unui complet al Tribunalului Maramureș care urmează a pronunța o hotărâre definitivă, fiind incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 cu referire la art. 1 și 5 din titlul XIII din Legea nr. 247/2005.
Tribunalul judecă în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 2 și art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată însă că, în cauză, nu este îndeplinită condiția existenței unei probleme de drept cu caracter de noutate.
În absența unei definiții legale a noțiunii de „noutate“, verificarea acestei condiții ține de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluționarea sesizării, astfel cum instanța supremă a hotărât în mod constant în jurisprudența sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015 etc.).
Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudența sa anterioară (spre exemplu, deciziile menționate în paragraful anterior, precum și Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021 etc.), cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial.
Totodată, cerința noutății ar putea fi reținută ca îndeplinită și în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza așa-zisei reevaluări a interpretării normei).
În egală măsură, noutatea se poate raporta și la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (a se vedea, spre exemplu, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014).
Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări date, opiniile jurisprudențiale diferite neputând constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile. În situația în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcție de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă.
Prin urmare, depășirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, și conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situație scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, prin urmare, una nouă.
Această concluzie se impune și atunci când s-ar putea decela o practică neunitară în legătură cu problema de drept respectivă, situație care se regăsește în sesizarea de față, potrivit celor reținute în capitolul VII - Jurisprudența instanțelor naționale în materie.
Se reține astfel că a fost atașat un număr semnificativ de hotărâri judecătorești pronunțate în litigii identice sau similare cu cel aflat pe rolul Tribunalului Maramureș, hotărâri judecătorești rămase definitive; or, acest număr important de hotărâri judecătorești definitive reprezintă un argument decisiv pentru a se constata existența unei practici judiciare în litigiile cu acest obiect și care susține concluzia neîndeplinirii condiției noutății chestiunii litigioase.
Reamintind premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, anume asigurarea funcției mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum și evitarea paralelismului și suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii, devine evident că procedura pronunțării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluție unei practici divergente deja existente, consecința, într-o atare situație, fiind aceea a inadmisibilității sesizării.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Maramureș - Secția I civilă, în Dosarul nr. 1.572/336/2016*, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a ști dacă aceste dispoziții, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 31 din titlul VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, permit înființarea de noi composesorate, continuatoare ale unei unice forme asociative de acest tip, existente anterior anului 1948, în condițiile în care, în baza Legii nr. 1/2000 - forma inițială, o parte dintre foștii membri ai respectivei forme asociative de proprietate sau moștenitorii acestora s-au constituit în formă asociativă și au dobândit calitatea de persoană juridică; în cazul unui răspuns negativ, care sunt consecințele din punct de vedere juridic asupra formei asociative înființate ulterior și asupra dreptului de proprietate recunoscut acesteia?
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2022.
PREȘEDINTELE SECȚIEI I CIVILE
LAURA-MIHAELA IVANOVICI
Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
