Decizie nr. 324 din 14 iunie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Magna Holding" - S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 3.850/2005 al Judecătoriei Ploieşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie, situaţia debitorilor fiind diferită de cea a creditorilor, iar la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.850/2005, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Magna Holding" - S.R.L. din Ploieşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, întrucât, în măsura în care debitorul are posibilitatea de a valorifica dispoziţiile art. 403 din Codul de procedură civilă, creditorul este împiedicat în încercarea de a-şi valorifica drepturile, ajungându-se la concluzia că "cele două părţi, cu interese evident contrare, se bucură de avantaje diferite în faţa legii". Astfel, creditorul aflat în posesia unui titlu executoriu este împiedicat să îşi valorifice creanţa, drepturile conferite debitorului de art. 403 din Codul de procedură civilă avantajându-l pe acesta din urmă. De asemenea, textul de lege criticat vine în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie prin posibilitatea oferită debitorului de a solicita şi obţine suspendarea executării silite a titlului deţinut de creditorul său.

Judecătoria Ploieşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede posibilitatea instanţei competente de a suspenda executarea silită după depunerea unei cauţiuni în cuantumul fixat de instanţă, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel, iar alin. 4 al aceluiaşi articol dispune că, în cazuri urgente, se poate dispune suspendarea provizorie a executării pe calea ordonanţei preşedinţiale, până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare formulate în cadrul contestaţiei la executare, fără a se încălca prevederile art. 16 şi 44 din Constituţie. Din interpretarea textului de lege criticat rezultă că nu s-a adus atingere drepturilor creditorilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive ori prin alte înscrisuri ce constituie, potrivit legii, titluri executorii, suspendarea executării putând fi dispusă de instanţă după depunerea unei cauţiuni ce are rolul de a acoperi eventualele prejudicii suferite de creditor prin suspendarea executării silite. Astfel, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor art. 16 şi 44 din Legea fundamentală.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.

Guvernul arată că reglementarea unitară conţinută de art. 403 din Codul de procedură civilă a fost concepută de legiuitor cu respectarea tuturor prevederilor constituţionale privitoare la drepturile fundamentale ale persoanelor, articolul criticat conturând, în fapt, regimul general al încuviinţării suspendării executării în temeiul exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. În situaţii ce reclamă o promptă intervenţie a justiţiei, legea de procedură permite folosirea ordonanţei preşedinţiale, consacrând astfel o soluţie firească, în deplin acord cu principiile constituţionale invocate de semnatarul excepţiei, precum şi cu necesitatea respectării drepturilor şi obligaţiilor procesuale ale părţilor. O astfel de situaţie este cea prevăzută de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, când, dată fiind necesitatea unei intervenţii urgente, preşedintele instanţei poate dispune suspendarea provizorie a executării silite pe cale de ordonanţă preşedinţială, o astfel de suspendare având caracter provizoriu, putând fi luată numai în cazuri urgente până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare prevăzute de art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Această cerere se judecă conform procedurii obişnuite şi cu condiţia depunerii unei cauţiuni stabilite de instanţă, ca o garanţie în favoarea creditorului pentru prevenirea exercitării abuzive a unor drepturi procesuale şi tergiversării executării unor obligaţii stabilite prin titlul executoriu. În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii textului de lege criticat în raport cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, arată că dispoziţiile procedurale în discuţie nu creează, sub nici un aspect, discriminări între cetăţeni pe criterii de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială, criterii ale egalităţii în drepturi prevăzute atât în art. 4 alin. (2) din Constituţie, cât şi în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Normele cuprinse în textul de lege criticat sunt aplicabile tuturor cauzelor de acest fel, precum şi tuturor părţilor din aceste cauze, în egală măsură.

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate nu conţin măsuri discriminatorii care ar contraveni principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât obligaţia de a plăti cauţiune are caracterul unei garanţii instituite în favoarea creditorului, pentru acoperirea pagubelor ce i s-ar aduce ca urmare a suspendării executării silite. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă, faţă de prevederile art. 44 din Legea fundamentală, arată că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece instituirea unei cauţiuni nu aduce atingere principiului constituţional referitor la garantarea proprietăţii private, procedura contestaţiei la executare asigurând garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces. Pe cale de consecinţă, părţile interesate au posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a executării silite înseşi, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare. De altfel, dispoziţiile art. 403 din Codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 din Codul de procedură civilă, articol introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Textul de lege criticat are următorul conţinut:

–Art. 403: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Dacă bunurile urmărite sunt supuse stricăciunii, pieirii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului.

Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 şi 2 instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.

În cazuri urgente, preşedintele instanţei poate dispune suspendarea provizorie a executării pe cale de ordonanţă preşedinţială, până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare prevăzute de prezentul articol."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţia legală criticată sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 din Constituţia României.

–Art. 16 alin. (1): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."

–Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2)Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin legea organică, precum şi prin moştenire legală.

(3)Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4)Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5)Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6)Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7)Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8)Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9)Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, de exemplu prin Decizia nr. 160 din 30 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 9 iulie 2002, Decizia nr. 227 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, Decizia nr. 55 din 6 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 10 martie 2003, Decizia nr. 404 din 7 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004.

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea instanţei de a suspenda executarea silită până la soluţionarea contestaţiei la executare, dacă se depune o cauţiune al cărei cuantum este fixat de instanţă. Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că relevant în cauză pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate este faptul că procedura executării silite, inclusiv contestaţia la executare, reglementată de "Cartea V - Despre executarea silită", face parte din Codul de procedură civilă - art. 371^1-580. Or, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. Astfel, legiuitorul are latitudinea de a stabili modalitatea în care poate fi suspendată executarea silită, şi anume dacă să opereze de drept sau numai la cerere expresă şi cu plata unei cauţiuni. În consecinţă, procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente atât pentru ocrotirea accesului liber la justiţie, cât şi pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a înseşi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 403 din Codul de procedură civilă trebuie apreciate în raport cu întregul sistem de garanţii procedurale instituite de lege pentru asigurarea posibilităţii debitorului de a se apăra prin mijloace judiciare, iar, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, încheierea de soluţionare a cererii de suspendare poate fi atacată cu recurs, atât debitorul, cât şi creditorul beneficiind astfel de toate garanţiile accesului liber la justiţie.

Cu privire la dispoziţiile art. 403 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Curtea constată că nici acestea nu contravin prevederilor constituţionale, deoarece măsura suspendării executării pe calea ordonanţei preşedinţiale are caracter vremelnic şi poate fi luată numai în cazuri urgente de către preşedintele instanţei.

Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 16 din Constituţie, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Magna Holding" - S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 3.850/2005 al Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu