Decizie nr. 153 din 30 martie 2004

Costică Bulai - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Lucian Stângu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, dispoziţii introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 208/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 540/2003, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Chimforex" S.A. din Pleaşa în Dosarul nr. 9.176/2003 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât scutirile de la plata taxelor de timbru reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului. În ceea ce priveşte art. 16 alin. (1) din Constituţie, apreciază că acesta este aplicabil numai persoanelor fizice, iar nu şi celor juridice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 9.176/2003, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, dispoziţii introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 208/2002. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Chimforex" - S.A. din Pleaşa într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea executării.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 40^1 din Legea nr. 137/2002 "încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece creează un tratament discriminatoriu în incidenţa unor obligaţii procedurale legale, pe criterii vădit neconstituţionale, vizând calitatea de autoritate publică a beneficiarului textului normativ atacat". Mai arată că această reglementare este contrară regulii generale cuprinse în art. 280 alin. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia "suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu dare de cauţiune", care constituie o "dispoziţie legală imperativă onerativă, general aplicabilă tuturor subiectelor de drept, persoane fizice sau juridice, de drept privat sau de drept public".

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât veniturile încasate de A.P.A.P.S., după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetul propriu, se varsă la bugetul de stat, astfel că, în mod firesc, s-a stabilit prin dispoziţiile legale criticate scutirea de la plata taxei de timbru, a timbrului judiciar, a cauţiunii şi a oricăror alte taxe, pentru cererile adresate instanţelor de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, de exemplu prin deciziile nr. 102/1995 şi nr. 18/1996, dispoziţiile art. 16 din Constituţie, care instituie egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nu sunt incidente în ceea ce priveşte relaţiile dintre persoanele juridice.

Scutirea de la plata taxelor de timbru şi a cauţiunilor stabilite de lege pentru sesizarea instanţelor judecătoreşti a A.P.A.P.S., instituţie publică implicată în procesul de privatizare, reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercită în considerarea anumitor situaţii determinate, cum sunt cele privind legătura strânsă cu bugetul statului şi realizarea unui interes public (Decizia nr. 179/2003).

Potrivit dispoziţiilor legale criticate, legiuitorul stabileşte un regim juridic diferit pentru promovarea anumitor acţiuni de către "instituţii publice implicate", şi nu numai de către A.P.A.P.S., în considerarea interesului general al accelerării procesului privatizării şi în aplicarea art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţia republicată, care prevede că statul trebuie să asigure "protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară", principiu pe care statul, în politica sa economică, este ţinut să-l promoveze şi, ca urmare, are dreptul şi totodată îndatorirea de a crea un cadru juridic corespunzător.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40^1 din Legea nr. 137 din 28 martie 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002), dispoziţii introduse prin art. I pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 208/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 28 decembrie 2002), aprobată cu modificări prin Legea nr. 540/2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 19 decembrie 2003), modificate prin art. I pct. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004). Ca urmare a acestor modificări, dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:

–Art. 40^1: "Cererile formulate de instituţia publică implicată, în legătură cu calitatea de acţionar la societăţile comerciale aflate în portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligaţiile decurgând din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, cu obligaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sau de prezenta lege, cu executarea hotărârilor judecătoreşti şi cu orice alte acte procedurale, efectuate de şi pentru aceasta, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, cauţiuni şi orice alte taxe care se fac, potrivit legii, venit la bugetul de stat."

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României, revizuită şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, prevederi care au următorul conţinut: "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Instituirea de cauţiuni şi taxe în legătură cu procedurile judiciare reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta şi-l exercită fie din raţiuni legate de descurajarea exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale - în cazul cauţiunilor, fie în considerarea unor situaţii concrete în care se impune gratuitatea serviciului public al justiţiei sau, dimpotrivă, stabilirea în sarcina părţilor din proces a unor obligaţii fiscale - în cazul taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Curtea reţine că scutirea instituţiilor publice implicate în procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru şi a celorlalte taxe în cazurile determinate de lege îşi are justificarea în strânsa legătură a acţiunilor în justiţie, pentru care textul criticat prevede scutirea, cu bugetul de stat (alimentat, printre altele, şi prin încasarea taxelor judiciare), precum şi în interesul general pe care aceste instituţii publice îl prezintă. Astfel, dispoziţiile legale criticate dau expresie prevederilor art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora statul are obligaţia să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că exonerarea de la obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru este un atribut exclusiv al legiuitorului, a cărui exercitare nu afectează egalitatea în faţa legii. Astfel, prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 5 martie 2001, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, prevederi care stabilesc, de asemenea, scutiri de taxe judiciare de timbru, a statuat că "instituirea de către legiuitor a unor excepţii de la regula generală a plăţii taxelor judiciare de timbru (scutiri de la plata taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusă principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Potrivit art. 138 alin. (1) din Constituţie [în prezent, art. 139 alin. (1)], lt; lt;Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege gt; gt;, fiind, aşadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe sau impozite, având în vedere situaţii diferite, fără ca prin aceasta să aducă atingere principiului egalităţii în drepturi".

Aşadar, Curtea constată că susţinerea autorului excepţiei referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie nu poate fi primită, întrucât situaţia juridică a părţilor din procesele respective nu este identică şi nici similară, justificându-se în mod obiectiv şi raţional tratamentul juridic diferit în ceea ce priveşte plata taxelor judiciare de timbru şi a celorlalte taxe.

Cu privire la dispoziţiile art. 40^1 din Legea nr. 137/2002, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 461 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2004, statuând că acestea sunt constituţionale. Neexistând elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, dispoziţii introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 208/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 540/2003, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Chimforex" - S.A. din Pleaşa în Dosarul nr. 9.176/2003 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 martie 2004.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean