Decizie nr. 1.098 din 15 octombrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-287 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Kaviar House Bucureşti" - S.R.L. - Filiala Tulcea în Dosarul nr. 295/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 9 octombrie 2008 şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 14 octombrie 2008 şi, ulterior, 15 octombrie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 7 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 295/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-287 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Kaviar House Bucureşti" S.R.L. - Filiala Tulcea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate instituie o procedură jurisdicţională destinată a servi exercitării dreptului persoanei vătămate de a ataca actele unei autorităţi publice. Potrivit art. 52 alin. (2) din Constituţie, condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, deci implicit procedura de soluţionare a contestaţiei împotriva actului administrativ vătămător, se stabilesc prin lege organică.

În ierarhia actelor normative, legile organice au un regim special cu privire la edictare, adoptare, abrogare etc., datorat importanţei majore a domeniilor pe care le reglementează. Însă, nici Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi nici Legea sa de aprobare nr. 337/2006 nu au respectat condiţiile constituţionale prevăzute pentru adoptarea unei legi cu caracter organic.

Mai mult, în condiţiile în care Constituţia a consfinţit principiul potrivit căruia numai prin lege organică se pot înfiinţa instanţe specializate în anumite materii, constituirea unor astfel de complete apare ca fiind în evidentă contradicţie şi cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (5) referitoare la interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare.

Pe de altă parte, ordonanţa prevede dreptul persoanei vătămate de a face plângere împotriva deciziei pronunţate de Consiliu la instanţa judecătorească competentă, această plângere fiind calificată drept recurs şi constituind unicul grad de jurisdicţie reglementat. Or, în condiţiile în care Constituţia prevede dreptul de a exercita cel puţin o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţă, rezultă că dispoziţiile criticate încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor reprezintă un organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care îşi desfăşoară activitatea în temeiul art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia "jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite".

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, arătând că prin înfiinţarea completelor de judecată din cadrul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu se constituie instanţe judecătoreşti, în sensul determinat de Legea fundamentală, ci se realizează o jurisdicţie specială administrativă facultativă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 266-287 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 52 alin. (2) privitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 115 alin. (5) referitor la ordonanţele de urgenţă, art. 125 alin. (1) care prevăd statutul judecătorilor, art. 126 alin. (1), (2) şi (5) referitoare la instanţele judecătoreşti şi ale art. 129 care stabilesc dreptul exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.

Curtea constată că, prin Decizia nr. 569 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, a fost admisă excepţia referitoare la dispoziţiile art. 281 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi s-a constatat că textul este neconstituţional în măsura în care nu permite ca plângerea împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor să fie adresată şi direct instanţei de judecată competente.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate referitoare la celelalte dispoziţii criticate, Curtea constată că, asupra constituţionalităţii lor, prin raportare la aceleiaşi prevederi din Constituţie, s-a pronunţat în mai multe rânduri, de exemplu prin Decizia nr. 690/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 1 octombrie 2007, sau prin Decizia nr. 887/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007. Cu acele prilejuri s-a reţinut netemeinicia criticilor invocate, iar raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-287 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Kaviar House Bucureşti" - S.R.L. - Filiala Tulcea în Dosarul nr. 295/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 octombrie 2008.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

*

OPINIE SEPARATĂ

Consider că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-287 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii este întemeiată şi ar fi trebuit admisă pentru următoarele motive:

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, am constatat că, asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 690/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 1 octombrie 2007 sau prin Decizia nr. 887/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007. Cu acele prilejuri s-a reţinut că dispoziţiile criticate reglementează "o procedură administrativ-jurisdicţională de soluţionare a contestaţiilor privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Pentru soluţionarea contestaţiilor, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Referitor la legitimitatea constituţională a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale, atâta timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar "existenţa unor organe administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti în condiţiile legii. În atare situaţie este exclusă posibilitatea ca un organ al administraţiei publice, chiar cu caracter jurisdicţional, să se substituie instanţei judecătoreşti", astfel încât părţilor nu li se poate limita exercitarea unui drept consfinţit de Constituţie. Sub acest aspect, dispoziţiile art. 283 alin. (1) prevăd dreptul persoanei interesate de a formula plângere împotriva deciziei pronunţate de Consiliu, prevederile art. 283-285 din ordonanţă stabilind instanţa competentă să o soluţioneze, precum şi procedura specială de judecată aplicabilă.

Pe de altă parte, ordonanţa prevede în mod expres în art. 255 alin. (1) că "persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, sau în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare". Or, într-o atare situaţie, dispoziţiile criticate satisfac pe deplin cerinţa constituţională consacrată de art. 21 alin. (4), potrivit căreia "jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite", persoana vătămată având posibilitatea de a opta între contestarea actului administrativ pe calea administrativ-jurisdicţională şi formularea unei acţiuni direct în faţa instanţei judecătoreşti, în temeiul dreptului comun în materia contenciosului administrativ. Mai mult, dispoziţiile legale criticate constituie expresia prevederilor art. 52 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei".

Însă, dispoziţiile legale criticate cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 337/2006, nu respectă exigenţele constituţionale impuse de prevederile art. 52 alin. (2) din Constituţie, conform cărora "Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept [al persoanei vătămate de o autoritate publică] se stabilesc prin lege organică".

Astfel, Legea nr. 337/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, supusă examinării, este o lege ordinară, fiind adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, care prevăd că "Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră".

Mai mult, întrucât prevederile art. 287 alin. (2) din ordonanţă stabilesc că "Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, în măsura în care nu sunt contrare", confirmă faptul că ordonanţa criticată conţine norme derogatorii de la legea contenciosului administrativ, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. k), care statuează că "Prin lege organică se reglementează:[...]

k)contenciosul administrativ".

Având în vedere argumentele expuse, pe cale de consecinţă, sunt încălcate şi normele constituţionale ale art. 76 alin. (1), - "Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere" şi ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".

Neconstituţionalitatea extrinsecă astfel reţinută are eficienţă destructivă asupra legii şi asupra ordonanţei în ansamblul lor, fiind de neconceput ca acestea să fie doar pro parte lege organică, rămânând, totodată, pro parte lege ordinară.

În considerarea celor arătate, apreciem excepţia de neconstituţionalitate ca întemeiată, iar critica cu un atare obiect ar fi trebuit admisă.

Judecător,

Augustin Zegrean