Decizie nr. 294 din 6 iulie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002, excepţie ridicată de Asociaţia Salariaţilor (PAS) Comsig - S.A. Sighişoara în Dosarul nr. 6.356/2003 al Tribunalului Mureş.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care prin Decizia nr. 165/2003, Decizia nr. 175/2003 şi Decizia nr. 465/2003 a statuat că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 6.356/2003, Tribunalul Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002.

Excepţia a fost ridicată de Asociaţia Salariaţilor (PAS) Comsig - S.A. Sighişoara în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect constatarea rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat de autoarea excepţiei cu A.P.A.P.S. (în prezent, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului).

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii, deoarece reglementează posibilitatea modificării unilaterale a unor raporturi juridice anterioare adoptării textelor incriminate, ceea ce duce la o gravă atingere a stabilităţii sistemului juridic, legiuitorul neputându-se, de altfel, substitui voinţei părţilor în modificarea unor clauze contractuale.

Tribunalul Mureş opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece, prin dispoziţiile criticate, organul legislativ s-a substituit voinţei părţilor, dându-se posibilitatea modificării unilaterale şi discreţionare a unui raport juridic născut anterior adoptării acestor dispoziţii legale.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul României, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată. Astfel, referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1)-(4) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, faţă de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, Avocatul Poporului consideră că aceasta este neîntemeiată, deoarece textele legale incriminate nu conţin dispoziţii cu caracter retroactiv. În acest sens a fost citată Decizia nr. 165/2003, pronunţată de Curtea Constituţională la data de 6 mai 2003.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002, Avocatul Poporului apreciază că verificarea acestor dispoziţii intră în competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, iar nu în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale. De asemenea, arată că nu intră în competenţa Curţii Constituţionale examinarea conformităţii anumitor acte normative cu diferite dispoziţii legale, ci numai concordanţa acestora cu principiile şi normele constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 26 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002. Deşi autorul excepţiei indică ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 1 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002, din motivarea excepţiei se observă că de fapt dispoziţiile criticate de autor sunt cele ale art. 1.

Textele criticate au următorul conţinut:

–Art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002: "(1) În cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară Autoritatea va reţine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalităţi achitate cu orice titlu, până la desfiinţarea acestuia.

(1^1)În cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară, pentru prejudicii cauzate Autorităţii, cumpărătorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din:

a)sumele reprezentând dobânzile şi penalităţile datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului, precum şi penalităţile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale;

b)sumele reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului;

c)sumele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2001 privind recuperarea onorariilor de succes plătite consultanţilor de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în cadrul Programului pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL).

(1^2)Prevederile alin. (1) şi (1^1) se aplică şi proceselor în curs de judecată având ca obiect desfiinţarea contractului, începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.

(2)Pentru prejudiciile cauzate societăţii de către cumpărător, aceasta poate cere instanţei judecătoreşti daune-interese.

(3)Stabilirea prejudiciilor şi a întinderii daunelor-interese prevăzute la alin. (2), precum şi a celor provocate Autorităţii se va face, la solicitarea societăţii/Autorităţii, pe baza unei expertize întocmite de persoane fizice şi/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operaţiuni.

(4)Cheltuielile aferente efectuării expertizei prevăzute la alin. (3) vor fi avansate de societate sau, după caz, de Autoritate şi vor fi recuperate de la cumpărător."

Art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002:

(1)Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţă, şi ale prezentelor norme metodologice, denumite în continuare norme, se aplică contractelor având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acţiuni deţinute de stat la societăţi comerciale, încheiate de Fondul Proprietăţii de Stat sau de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, denumită în continuare Autoritate, şi aflate în derulare, pentru efectele produse de aceasta după intrarea în vigoare a ordonanţei, şi anume:

a)contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a ordonanţei, în care scadenţele obligaţiilor asumate sunt anterioare sau ulterioare intrării în vigoare a ordonanţei;

b)contractelor încheiate ulterior intrării în vigoare a ordonanţei.

(2)Contractele menţionate la alin. (1) sunt considerate ca aflate în perioada de derulare până când acestea încetează să mai producă efecte, înţelegându-se prin aceasta stingerea tuturor obligaţiilor şi valorificarea tuturor drepturilor izvorâte din respectivele contracte, inclusiv până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a unor hotărâri judecătoreşti/arbitrale cu privire la litigii născute din neexecutarea sau executarea parţială a contractelor.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, articol care după revizuirea Legii fundamentale are următorul conţinut:

–Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."

De asemenea, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile criticate vin în contradicţie şi cu art. 1 şi art. 969 alin. 1 din Codul civil.

1.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002, Curtea constată că, potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, poate hotărî numai "asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial". Această dispoziţie a fost preluată şi de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel fiind, instanţa de judecată, potrivit alin. (6) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, trebuia să respingă excepţia printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională. Pe cale de consecinţă, Curtea urmează să respingă această excepţie ca fiind inadmisibilă.

2.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, Curtea constată că aceasta a fost adoptată în scopul organizării şi desfăşurării în condiţii unitare a controlului postprivatizare, ce are ca obiect urmărirea modului în care sunt respectate de către cumpărător obligaţiile asumate prin contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat la societăţi şi, după caz, urmărirea evoluţiei principalilor indicatori economico-financiari ai societăţilor la care au fost vândute acţiuni ale statului prin contracte aflate în perioada de derulare.

Potrivit dispoziţiilor art. 2, aşa cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 40/2003, Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 "se aplică contractelor având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acţiuni deţinute de stat la societăţi, încheiate de Fondul Proprietăţii de Stat sau de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, denumită în continuare Autoritate, şi aflate în derulare, pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare", şi nu pun în discuţie reglementarea iniţială sau efectele scurse până la apariţia noilor dispoziţii.

Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, Curtea constată că formula redacţională a textului legal dedus controlului nu conţine, în sine, nici o dispoziţie cu caracter retroactiv, textul urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002, şi anume de la data de 2 februarie 2002, data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României. Curtea Constituţională a statuat, de exemplu prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, statuând prin Decizia nr. 165 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, şi prin Decizia nr. 189 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 7 iunie 2004, că aceste dispoziţii de lege sunt constituţionale.

În sfârşit, referitor la critica privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 21 prin raportare la dispoziţiile art. 1 şi art. 969 alin. 1 din Codul civil, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Prin Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, Curtea Constituţională a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că nu ne aflăm în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea, ci a unei simple contrarietăţi între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d), art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002, excepţie ridicată de Asociaţia Salariaţilor (PAS) Comsig - S.A. Sighişoara în Dosarul nr. 6.356/2003 al Tribunalului Mureş.

2.Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru