Decizia nr. 246 din 25 aprilie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată din oficiu de Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 11.247/180/2015 și care formează obiectul Dosarului nr. 93D/2016 al Curții Constituționale.

2.La apelul nominal răspunde, pentru partea Societatea Kruk România - S.R.L. din București, domnul avocat Claudiu Gânțoi, în calitate de apărător ales, cu împuternicire depusă la dosarul cauzei, constatându-se lipsa celeilalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 349D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi de lege, excepție ridicată din oficiu de aceeași instanță în Dosarul nr. 2.104/110/2015.4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării celor două dosare. Reprezentantul părții prezente și cel al Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 349D/2016 la Dosarul nr. 93D/2016, care a fost primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului părții Societatea Kruk România - S.R.L. din București, care solicită admiterea acesteia, precizând că o persoană juridică poate fi reprezentată legal printr-o altă persoană juridică, astfel cum rezultă și din prevederile art. 800 din Codul civil privind administrarea bunurilor altuia. Dacă instanța consideră că persoana juridică nu are capacitate de folosință, în sensul că nu are în obiectul de activitate reprezentarea juridică, această activitate fiind permisă doar avocaților și consilierilor juridici, ar trebui să ridice excepția lipsei capacității de folosință, fără să genereze o îngrădire a accesului liber la justiție.

7.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale referitoare la principiul egalității în drepturi, dreptul de acces liber la justiție sau dreptul la apărare. Invocă, în acest sens, cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa cu caracter obligatoriu, respectiv prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii și deciziile nr. 9 din 4 aprilie 2016 și nr. 2 din 30 ianuarie 2017 privind pronunțarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea de unor probleme de drept.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

8.Prin încheierile din 15 decembrie 2015 și 16 februarie 2016, pronunțate în Dosarul nr. 11.247/180/2015 și, respectiv, în Dosarul nr. 2.104/110/2015, Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de instanță, din oficiu, în cauze având ca obiect învestirea cu formulă executorie a unui contract de credit, respectiv soluționarea unei contestații la executare, cauze în care, în temeiul textului de lege supus controlului de constituționalitate, s-a invocat lipsa calității de reprezentant în fața instanței de judecată.

9.În motivarea excepției de neconstituționalitate, identică în cele două dosare conexabile, Tribunalul Bacău apreciază, în esență, că textul de lege criticat limitează posibilitatea reprezentării convenționale a persoanelor juridice exclusiv la reprezentarea prin avocat sau consilier juridic în fața oricăror instanțe, nefiind permisă reprezentarea convențională prin altă persoană juridică, aceasta din urmă reprezentată prin avocat sau consilier juridic, deși în cazul persoanelor fizice nu există limitări similare ale reprezentării convenționale. Autoarea excepției apreciază că se instituie o discriminare între persoanele fizice și cele juridice în ce privește modul de reglementare a reprezentării convenționale în fața instanțelor de judecată. Aceasta, deoarece în cazul persoanei fizice nu există limitări cu privire la alegerea mandatarului convențional, care poate fi și o persoană juridică, de vreme ce art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu cuprinde nicio interdicție privind reprezentarea, făcând referire la mandatul dat unei alte persoane, fără distincție între persoanele fizice sau juridice. Susține că se încalcă astfel principiul egalității în fața legii și dreptul de acces liber la justiție. Consideră că limitarea menționată ar putea reprezenta o sarcină disproporționată, de natură a descuraja persoanele juridice să apeleze la serviciul justiției. Precizează că, de exemplu, o persoană juridică străină nu ar putea fi reprezentată de propria filială deschisă în România, prin reprezentantul filialei, consilierul juridic al acesteia sau avocatul filialei, ci trebuie să încheie un contract de asistență juridică distinct cu un avocat, deși filiala sa are deja propriul avocat sau un consilier juridic angajat. Susține că argumentele avute în vedere de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015 referitoare la reglementarea căilor de atac se impun și în ce privește sesizarea primei instanțe.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.Guvernul consideră, în punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 93D/2016, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, apreciind că argumentele cuprinse în deciziile nr. 485 din 23 iunie 2015 și nr. 462 din 17 septembrie 2014, cu referire la obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat/consilier juridic, nu sunt aplicabile tale quale și nici mutatis mutandis regimului juridic particular instituit de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă cât privește reprezentarea convențională a persoanelor juridice, de vreme ce norma legală criticată nu exclude de plano accesul la justiție și exercitarea dreptului la apărare pe calea reprezentării legale a acestor subiecte de drept.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului părții S.C. Krukk România - S.R.L., concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următoarea redactare: „Persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii“.

15.În opinia instanței care a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 care consacră dreptul de acces liber la justiție și art. 24 care garantează dreptul la apărare.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, se susține că prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât limitează posibilitatea reprezentării convenționale a persoanelor juridice în fața instanțelor judecătorești exclusiv la reprezentarea prin avocat sau consilier juridic, nefiind permisă reprezentarea convențională prin altă persoană juridică, aceasta din urmă reprezentată, la rândul său, prin avocat sau consilier juridic. Având în vedere că se invocă încălcarea unor drepturi fundamentale garantate la nivel constituțional explicit persoanelor fizice, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că exigențele unor drepturi sau libertăți fundamentale, spre exemplu accesul liber la justiție, libertatea individuală, dreptul de proprietate privată ori libertatea economică se aplică și în privința persoanelor juridice (Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, Decizia nr. 1.360 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2000, Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, sau Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 28 iunie 2012). Curtea a apreciat, totodată, că exigențele și garanțiile rezultate din drepturile și libertățile fundamentale reglementate prin Constituție sunt aplicabile și în privința persoanelor juridice, în măsura în care conținutul lor normativ este compatibil cu natura, specificul și particularitățile care caracterizează regimul juridic al persoanei juridice (Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015).

17.În continuare, Curtea reține că, în argumentarea neconstituționalității prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța care a ridicat excepția de neconstituționalitate face trimitere la Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor din Codul de procedură civilă care făceau referire la obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic. Autoarea prezentei excepții susține că un raționament similar ar justifica și în cauza de față constatarea neconstituționalității textului de lege supus controlului. Prin decizia menționată, Curtea a statuat, în esență, că obligația reprezentării și asistării persoanelor juridice prin consilier juridic sau avocat pentru exercitarea recursului echivalează cu o condiție de admisibilitate a exercitării unei căi de atac excesivă față de scopul legitim urmărit, care poate conduce la imposibilitatea exercitării căii de atac a recursului, contravenind astfel prevederilor din Legea fundamentală care consacră dreptul de acces liber la justiție și care garantează dreptul la apărare.

18.În cauza de față, Curtea reține că textul de lege criticat are în vedere ipoteza reprezentării convenționale a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată, indiferent de etapa procesuală, în primă instanță sau în soluționarea unei căi de atac, aceasta realizându-se numai prin consilier juridic sau avocat. Ca regulă generală, persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de părți într-un proces legea le recunoaște posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale și de a îndeplini actele procedurale fie în mod direct, personal, fie mediat, prin intermediul unui reprezentant. În unele cazuri, reprezentarea este obligatorie, fiind de natură legală. Astfel, persoanele fizice lipsite de capacitate de exercițiu vor fi întotdeauna reprezentate în instanță, după caz, de către părinți sau tutori. În ce privește persoanele juridice, reprezentarea legală este necesară în considerarea naturii specifice a acestor subiecte de drept, caracterizate printr-o imposibilitate obiectivă de a participa în mod direct și nemijlocit la raporturile sociale. De aceea, art. 209 din Codul civil stabilește regula potrivit căreia persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, adică prin persoanele fizice sau juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice.

19.Alături de reprezentarea legală, persoanele juridice pot beneficia și de o reprezentare convențională, care, așa cum precizează textul de lege criticat, se poate realiza în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat. Faptul că legiuitorul a redus posibilitatea reprezentării convenționale a persoanelor juridice în fața instanțelor doar la avocat sau consilier juridic nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiție, de vreme ce reprezentarea convențională este o simplă facultate, persoanele juridice păstrându-și permanent, în condițiile prevederilor de lege ce formează obiectul prezentei excepții, posibilitatea de a sta în justiție prin reprezentantul legal. Prin urmare, în măsura în care nu pot îndeplini exigențele impuse de prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, persoanele juridice au posibilitatea de a introduce acțiuni și de a formula cereri, a ridica excepții și a propune probe, precum și de a efectua orice alt act procesual prin reprezentantul legal. Prin urmare, nu se pune problema încălcării dreptului de acces liber la justiție sau a dreptului la apărare.

20.Curtea reține, așadar, că există o deosebire fundamentală față de ipoteza examinată prin Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, prin care a constatat că, în cazul introducerii cererii de recurs, precum și în ce privește susținerea acestuia, dreptul persoanei juridice de a avea un reprezentant convențional era transformat într-o obligație. Astfel, prevederile de lege criticate în cauza de față nu restricționează posibilitatea persoanelor juridice ca, în situația în care nu apelează la un reprezentant convențional - avocat sau consilier juridic, să stea în justiție prin reprezentantul legal. Faptul că art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, criticat în cauza de față, interzice, implicit, reprezentarea convențională a persoanelor juridice prin alte persoane juridice nu se poate constitui într-un fine de neconstituționalitate. De altfel, atât timp cât legea oferă posibilitatea reprezentării într-o manieră profesionalizată, fie prin intermediul unui avocat ales, cu care a încheiat un contract de reprezentare judiciară, fie prin consilierul juridic propriu, angajat cu contract de muncă, nici nu își găsește rațiunea eventuala reprezentare convențională printr-o altă persoană juridică. Într-o logică firească, reprezentantul pe care și-l desemnează partea pentru a-i apăra interesele în cursul procesului trebuie să fie apt să își îndeplinească în mod eficient mandatul, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă calitățile necesare pentru a construi o apărare rezonabilă. Or, nicio altă entitate nu poate fi mai calificată decât cele două profesii specializate în desfășurarea activității de asistență juridică și reprezentare judiciară menționate în textul de lege criticat, respectiv avocații și consilierii juridici.

21.În acest sens, este relevantă și Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, referitoare la examinarea sesizării formulate de Tribunalul Brașov - Secția I civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra modului de interpretare a dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, concluzionând că cererea de chemare în judecată și reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică și nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă. Dacă s-ar agrea ideea ca o persoană juridică să fie reprezentată de o altă persoană juridică, s-ar ajunge la concluzia, de neacceptat, că reprezentarea în sine ar putea constitui obiect de activitate al mandatarului (paragraful 35). Instanța supremă a precizat că activitatea de reprezentare convențională în fața instanțelor de judecată este o activitate necomercială, rezervată prin lege avocaților și consilierilor juridici.

22.În sprijinul acestei idei este și Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, prin care s-a statuat că nu este permisă înființarea societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică. Prin decizia menționată, instanța supremă a constatat că activitățile de reprezentare juridică, de redactare a unor acte juridice, de formulare de acțiuni sau de exercitare și motivare a căilor de atac nu se încadrează în categoria faptelor de comerț, astfel că acestea nu pot fi exercitate de societăți constituite cu un asemenea obiect, iar cererile de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt inadmisibile.

23.În sublinierea aceleiași idei, Înalta Curtea de Casație și Justiție a formulat și argumentul potrivit căruia contractul de mandat încheiat între două persoane juridice produce efecte doar în planul dreptului material, nu și în planul dreptului procesual, care este guvernat, în materia reprezentării, de norme legale imperative (paragraful 33 din Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016). Ca atare, în ce privește reprezentarea convențională, persoana juridică va putea utiliza exclusiv mijloacele procedurale permise de legea procesual civilă, neputându-se prevala de regulile valabile în cazul contractului de mandat civil, subzistând, însă, în orice moment, posibilitatea reprezentării legale, ca o garanție a dreptului de acces liber la justiție și a exercitării efective a dreptului la apărare.

24.Curtea Constituțională reține că, nici chiar în situația care a determinat Tribunalul Bacău să ridice prezenta excepție de neconstituționalitate în primul dintre cele două dosare conexate din cauza de față nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 21 și nici ale art. 24 din Constituție. Nimic nu împiedică reclamanta, persoană juridică al cărei sediu se află în străinătate, care a sesizat instanța de judecată prin intermediul filialei sale din România, să încheie cu un avocat un contract distinct de asistență juridică. Codul de procedură civilă oferă remedii procedurale pentru acoperirea lipsei dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, stabilind, prin art. 82 alin. (1), obligația instanței de a da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

25.Instanța autoare a excepției mai susține că, prin prevederile textului de lege criticat, s-ar crea o discriminare între persoanele juridice și cele fizice, în cazul acestora din urmă neexistând limitări similare ale reprezentării convenționale. Față de această critică, Curtea observă că dispozițiile art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilesc că persoanele fizice pot fi reprezentate în instanță de către avocat sau alt mandatar, fără să distingă după cum acesta din urmă este persoană fizică sau juridică. Textul citat trebuie interpretat, însă, în lumina interdicției reliefate în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai sus evocată, referitoare la nelegalitatea constituirii unor persoane juridice al căror obiect de activitate să îl reprezinte consultanța, asistența și reprezentarea juridică. Astfel înțeles textul care reglementează reprezentarea convențională în fața instanțelor a persoanelor fizice, se constată că nu există, în realitate, nicio diferență între persoanele juridice și cele fizice în ce privește acest aspect, astfel că nu se poate reține nici pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. 11.247/180/2015 și nr. 2.104/110/2015 și constată că prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 aprilie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu