Decizie nr. 424 din 8 iulie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Marius Bălan în Dosarul nr. 1.637/216/2013 al Judecătoriei Curtea de Argeş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 51D/2014.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5.Prin Încheierea din 7 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.637/216/2013, Judecătoria Curtea de Argeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia a fost ridicată de Marius Bălan cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 încalcă prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, dreptul la ocrotirea vieţii intime, familiale şi private şi dreptul la inviolabilitatea secretului corespondenţei, deoarece afişarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei la domiciliul sau la sediul contravenientului reprezintă un abuz instituţional şi este de natură să ştirbească renumele acestuia în comunitate, prin aducerea unei acuzaţii fără ca persoana în cauză să aibă dreptul de a se apăra, inducând, astfel, opiniei publice ideea de vinovăţie. Corespondenţa respectivă nu este sigilată, astfel încât informaţiile private, confidenţiale şi cu caracter personal sunt puse la dispoziţia oricărei persoane, iar contravenientul poate fi oricând atacat informatic, devenind victima unui furt de identitate. Totodată, consideră că dispoziţiile de lege criticate încalcă şi prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi ale art. 1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, precum şi ale art. 71 privind dreptul la viaţă privată şi ale art. 72 referitor la dreptul la demnitate din Codul civil.

7.Judecătoria Curtea de Argeş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

8.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.131/2010 şi nr. 763/2012.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese, însă, că aceasta priveşte, în realitate, doar teza întâi a art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra dispoziţiilor art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care au următorul cuprins: "Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului."

13.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 28 privind secretul corespondenţei. Totodată, invocă şi încălcarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi ale art. 1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, precum şi ale art. 71 referitor la dreptul la viaţă privată şi ale art. 72 privind dreptul la demnitate din Codul civil.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, acestuia îi sunt înmânate copia de pe procesul-verbal şi înştiinţarea de plată a amenzii, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal. În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal, precum şi în cazul aplicării sancţiunii de o altă persoană sau de un alt organ decât agentul constatator, conform art. 25 alin. (2), art. 26 alin. (3) şi art. 27 din aceeaşi ordonanţă, comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator, respectiv de către organul care a aplicat sancţiunea, prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul ori la sediul contravenientului, în termen de cel mult o lună de la data încheierii procesului-verbal, respectiv de la data aplicării sancţiunii. Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii. Totodată, potrivit art. 31 alin. (1) din ordonanţă, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

15.Prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 23 iulie 2013, prin care a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 teza întâi raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalităţi de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională şi a înştiinţării de plată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire, cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată fiind îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal.

16.Din cele arătate, reiese că, în materia contravenţiilor, regula cu privire la comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională şi a înştiinţării de plată a amenzii constă în înmânarea acestor documente persoanei care a săvârşit contravenţia. În cazul în care nu este posibilă înmânarea, ca primă formă de luare la cunoştinţă de către contravenient de existenţa procesului-verbal şi a înştiinţării de plată, comunicarea acestora se face prin poştă, cu aviz de primire. Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziţiile art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal şi că destinatarul a primit actul. Pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină "avizul de primire", care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoştinţă de procesul-verbal de contravenţie. Urmează, aşadar, ca - în ipoteza în care persoana sancţionată, deşi avizată, prin oficiul poştal, nu se prezintă în vederea ridicării corespondenţei, aceasta fiind returnată cu diverse menţiuni (de exemplu, "avizat", "neavizat", "expirat termen păstrare") - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare prin afişarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată la domiciliul sau la sediul contravenientului, ca ultimă posibilitate pentru contravenient de a cunoaşte efectiv actul încheiat şi data comunicării acestuia pentru a-şi formula apărările (plângerea contravenţională, excepţia prescripţiei executării sancţiunii contravenţionale). Ca atare, dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere dreptului fundamental la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, ci, dimpotrivă, asigură respectarea garanţiilor procedurale.

17.În cazul în care nu ar fi prevăzută afişarea ca modalitate de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, activitatea organului constatator nu ar mai avea finalitate. Legiuitorul a prevăzut această formă de comunicare pentru situaţia în care procesul-verbal de contravenţie şi înştiinţarea de plată, din diverse motive, nu au putut fi înmânate contravenientului şi acesta, deşi a fost avizat, prin oficiul poştal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenţei. Textul de lege criticat are în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri, de natură să determine ineficacitatea unui act emis de un organ al statului prin menţinerea cu rea-credinţă a imposibilităţii de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată. Prin urmare, dispoziţiile art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 referitoare la comunicarea prin afişare nu constituie, prin ele însele, o nesocotire a principiilor consacrate de art. 26 şi art. 28 din Constituţie privind ocrotirea vieţii intime, familiale şi private şi inviolabilitatea secretului corespondenţei, ci reprezintă o modalitate derogatorie de ducere la îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, determinată de situaţia obiectiv diferită a persoanelor cărora li se comunică astfel de acte. De altfel, drepturile fundamentale invocate de autorul excepţiei nu sunt drepturi absolute, ci sunt susceptibile de anumite restrângeri, în condiţiile art. 53 alin. (1) din Constituţie, respectiv pentru apărarea ordinii publice.

18.De menţionat că, în materia procedurii civile, după ale cărei reguli se desfăşoară şi soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie, atât vechiul, cât şi noul Cod de procedură civilă (art. 92, respectiv art. 163), conţin dispoziţii referitoare la afişare ca modalitate de îndeplinire a procedurii de citare. Referitor la acest aspect, Curtea Constituţională, în mod constant, a reţinut în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 763 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 25 octombrie 2012, că dispoziţiile de lege privind comunicarea prin afişare constituie excepţii de la regula generală a înmânării în mod direct şi personal a citaţiei sau a oricărui alt act de procedură şi urmăresc "să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură".

19.Totodată, Legea nr. 5/2014 privind unele măsuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii referitoare la încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră şi pentru facilitarea executării sancţiunilor aplicate acestor încălcări, în art. 19 alin. (5), face vorbire despre comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, precum şi a înştiinţării de plată, prin afişarea la domiciliul, reşedinţa sau rezidenţa din străinătate a contravenientului, ca mijloc de publicitate.

20.În ceea ce priveşte critica formulată de autorul excepţiei referitor la încălcarea art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, aceste prevederi constituţionale nu au incidenţă în cauza de faţă.

21.Autorul excepţiei invocă şi existenţa unei contradicţii între art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi dispoziţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi ale art. 1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, precum şi ale art. 71 privind dreptul la viaţă privată şi ale art. 72 referitor la dreptul la demnitate din Codul civil. O asemenea critică nu poate fi nici ea reţinută, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne.

22.De asemenea, eventualele greşeli de aplicare a legii, la care face referire în motivarea excepţiei şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii autorului excepţiei, nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

23.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Bălan în Dosarul nr. 1.637/216/2013 al Judecătoriei Curtea de Argeş şi constată că dispoziţiile art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Curtea de Argeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 iulie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică