Decizie nr. 47 din 27 ianuarie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 alin. 3 şi ale art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Biometric România Comimpex" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.807/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat Elena Drăgoescu, cu împuternicire la dosar. Lipseşte partea Societatea Comercială "Dade Behring Marburg" - G.m.b.H. din Germania, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei arată că dispoziţiile criticate ar trebui să prevadă nu numai obligativitatea plăţii cauţiunii, ci şi motivele pentru care se poate solicita suspendarea provizorie a executării unei hotărâri. Consideră că dispoziţiile criticate încalcă art. 1 alin. (3) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, acest din urmă text aplicându-se atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice. De asemenea, apreciază că se încalcă şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Arată că dispoziţiile de lege criticate nu favorizează nici una dintre părţi, legiuitorul protejând în mod egal drepturile şi interesele acestora. Consideră că dispoziţiile art. 300 alin. 3 şi ale art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.807/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 alin. 3 raportate la dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Biometric România Comimpex" - S.R.L.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile art. 300 alin. 3 raportate la art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens arată că prevederile art. 403 alin. 4 favorizează partea care a formulat cererea de suspendare. Consideră că toate persoanele ar trebui să aibă parte de un proces echitabil, care să fie guvernat de norme cuprinse în legi. Astfel, aşa cum toate căile procedurale, precum şi procedurile speciale sunt reglementate în mod expres în ceea ce priveşte motivele pentru care pot fi admise, la fel ar trebui reglementată şi cererea de suspendare provizorie privind executarea unei hotărâri.

Arată că dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în raport de prevederile art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie. Apreciază în acest sens că "acordarea în speţă a unei suspendări provizorii, până la soluţionarea suspendării din recurs, ar constitui în mod clar o încălcare a drepturilor reclamantei care a obţinut o hotărâre de suspendare a activităţii pârâtei". Cum obiectul dosarului de fond priveşte concurenţa neloială, iar suspendarea activităţii pârâtei s-a realizat tocmai pentru că au existat indicii că acesta ar fi practicat o concurenţă neloială, consideră că suspendarea provizorie nu are temei de drept.

De asemenea, arată că prevederile art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor art. 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 11 alin. (2) din Constituţie. Apreciază că art. 6 § 1 din convenţie se referă atât la persoanele fizice, cât şi la persoanele juridice, neexistând nici o distincţie între acestea.

În concluzie, consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu prevăd motivele pentru care cererea de suspendare provizorie a executării unei hotărâri poate fi înaintată, deci nu este explicată noţiunea de "caz urgent".

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială apreciază că dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, la care se raportează şi art. 300 alin. 3 din acelaşi cod, nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11, art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 135 din Constituţie, întrucât măsura instituită se ia în considerarea naturii urgente a cauzelor, iar nu a persoanelor care o solicită.

În ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 135, critica vizând art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă este considerată a fi irelevantă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În concluzie, instanţa de judecată consideră că dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul constată că din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorul acesteia are în vedere dispoziţiile art. 300 alin. 2 şi ale art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte lăsarea la aprecierea instanţei a cazurilor în care poate fi încuviinţată suspendarea executării. Or, aceasta nu contravine prevederilor constituţionale, ci, din contră, dă expresie principiului înscris în art. 124 din Constituţie. De asemenea, art. 126 din Legea fundamentală permite stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată prin lege.

Tăcerea legii constituie uneori o necesitate, dictată de nevoia ca cel care aplică legea să poată interveni în împrejurări definite prin noţiuni generice, dar extrem de sugestive şi cuprinzătoare. Critica autorului excepţiei se întemeiază pe o prezumţie inadmisibil de greşită aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti şi de aplicare discriminatorie a unor texte de lege, cazuri în care se pune o altă problemă decât cea a neconstituţionalităţii, şi anume aceea a căilor legale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti.

Ca şi instanţa de judecată, arată că legea prevede măsura suspendării, în funcţie de elemente obiective care definesc, de la caz la caz, urgenţa, iar nu de persoanele care o solicită. Pentru aceleaşi considerente, opinează în sensul în care textul criticat nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte principiul liberei concurenţe, arată că nu există o legătură directă a acestuia cu prevederile a căror neconstituţionalitate a fost invocată.

În concluzie, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 alin. 2 şi 3 şi ale art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti, în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus nici unei condiţionări. Obligaţia depunerii cauţiunii, prevăzută de art. 300 alin. 3 din Codul de procedură civilă, are caracterul unei garanţii instituite în favoarea creditorului, pentru acoperirea pagubelor ce i s-ar aduce ca urmare a suspendării executării silite. Arată că, în condiţiile în care încheierea de soluţionare a cererii de suspendare a executării silite poate fi atacată separat cu recurs, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, debitorul beneficiază de posibilitatea de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile accesului liber la justiţie. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 76 din 20 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 3 aprilie 2003.

Arată că textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece nu stabilesc discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate părţile aflate în aceeaşi situaţie procesuală, fără nici o deosebire.

Constată că textele considerate a fi neconstituţionale nu contravin sub nici un aspect caracterului de stat de drept al României. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 160 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 12 iunie 2003.

Apreciază că dispoziţiile art. 11 şi 135 din Constituţie nu au relevanţă în cauză.

În concluzie, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 300 alin. 3 şi ale art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 300 alin. 3 şi ale art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:

–Art. 300 alin. 3: "Suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauţiuni ce se va stabili, prin încheiere, cu ascultarea părţilor în camera de consiliu, scop în care acestea vor fi citate în termen scurt, chiar înainte de primul termen de judecată, dacă este cazul. Dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.";

–Art. 403 alin. 3 şi 4: "Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 şi 2 instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.

În cazuri urgente, preşedintele instanţei poate dispune suspendarea provizorie a executării pe cale de ordonanţă preşedinţială, până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare prevăzute de prezentul articol.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, care au următorul conţinut:

–Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";

–Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a): "(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.

(2)Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie."

De asemenea, autorul excepţiei consideră că se încalcă şi dispoziţiile art. 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul cuprins:

–Art. 6 § 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, ci dau expresie principiului constituţional al egalităţii de tratament, întrucât, oferind debitorului posibilitatea de a solicita şi a obţine suspendarea executării, o condiţionează de plată unei cauţiuni a cărei finalitate este aceea de a servi la acoperirea eventualelor daune cauzate creditorului, ca urmare a întârzierii executării solicitate cu rea-credinţă de debitor şi acordată cu uşurinţă de instanţă; totodată, normele în cauză instituie obligaţia instanţei de a proceda la ascultarea părţilor, prilej cu care urmează să stabilească existenţa unor motive temeinice de natură să impună şi să justifice suspendarea; de asemenea, încheierea de suspendare este supusă căii de atac a recursului, care permite părţii nemulţumite de soluţia adoptată prin încheiere să obţină îndreptarea acesteia; în sfârşit, în ipoteza unor cazuri urgente, preşedintele instanţei poate dispune suspendarea provizorie a executării pe cale de ordonanţă preşedinţială până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare.

În concluzie, textele menţionate, prin mijloacele procesuale puse la dispoziţia părţilor, relevă preocuparea legiuitorului de a asigura echilibrul procesual şi egalitatea de arme dintre acestea, lipsind de suport critica privitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

Pe cale de consecinţă, este lipsită de relevanţă susţinerea încălcării prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încălcarea acestora, prin normele procesuale criticate, putând interveni imediat, ca urmare a încălcării unor drepturi fundamentale care însă, aşa cum s-a arătat, nu a avut loc.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 alin. 3 şi ale art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Biometric România Comimpex" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.807/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Toma