Decizia nr. 165 din 9 martie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală, ridicată de inculpatul Andrei Gabriel Toma în Dosarul nr. 9.564/315/2018/a1 al Judecătoriei Târgoviște. Cauza formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 679 D/2019.2. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate în principal ca inadmisibilă, întrucât pune în discuție aspecte de interpretare și aplicare a legii în contextul intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, iar în subsidiar ca neîntemeiată, întrucât normele criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 28 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 9.564/315/2018/a1, Judecătoria Târgoviște a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală, ridicată de inculpatul Andrei Gabriel Toma într-o cauză penală.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât nu menționează care este actul de inculpare prevăzut de lege și nici nu face trimitere la vreo altă dispoziție conexă din Codul de procedură penală. Art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală face totuși trimitere la existența unui act de inculpare la singular și nu la plural, inducând ideea clară că în materie penală există un singur act de inculpare. Se susține că legiuitorul nu a avut în niciun caz în vedere mai multe acte de inculpare. În lumina prevederilor noului Cod de procedură penală, singurul act de inculpare din România este ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, care a devenit cel mai elaborat act de urmărire penală, rechizitoriul fiind doar un act de sesizare a instanței de judecată, conform art. 329 din Codul de procedură penală. În acest act de sesizare a instanței trebuie să fie transpusă întocmai ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, așa cum reiese din prevederile art. 328 din Codul de procedură penală. Toate acestea confirmă faptul că în toate cazurile instanța de judecată nu mai judecă un rechizitoriu ca în vechea reglementare penală, ci doar un act de inculpare, respectiv ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, iar prin rechizitoriu nu pot fi reținute pentru prima dată aspecte care nu au fost reținute în actul de inculpare. Această modificare legislativă este strâns legată de prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pentru că oferă persoanei acuzate în cursul urmăririi penale dreptul de a se apăra în concret și eficient asupra acuzației aduse, raportat la toate piesele dosarului, la elementele probatorii reținute în acest act de inculpare. Ulterior punerii în mișcare a acțiunii penale, persoana cercetată dobândește calitatea de inculpat și anumite drepturi care trebuie asigurate de către organele de urmărire penală în mod corelativ față de persoana cercetată.

6.Cu referire la cauza în care a ridicat excepția de neconstituționalitate, autorul arată că în dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște în anul 2013, procurorul de caz a emis la data de 7 aprilie 2015 o ordonanță prin care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor „pentru care prin ordonanța din data de 16 octombrie 2016 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Toma Andrei Gabriel, acesta fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din 17 octombrie 2018“. La data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală, care este de imediată aplicare în baza principiului tempus regit actum. Nu există o dispoziție expresă care să transforme învinuitul în suspect sau vreo dispoziție care reglementează că vechiul inculpat devine automat nou inculpat „pe noua procedură penală“. Cu referire la această situație se solicită instanței să constate că nu există o ordonanță prin care acesta să fi fost făcut mai întâi suspect, așa cum prevede noul Cod de procedură penală, transformându-l direct în inculpat, echivalând astfel calitatea de suspect cu aceea de inculpat, fără a exista un text de lege în acest sens. Nu au fost emise ordonanțe, acte procesuale prin care să fie dobândite calitățile în ordinea lor cronologică, firească, respectiv calitatea de suspect și calitatea de inculpat.

7.Față de aceste aspecte apreciază că „interpretarea la care apelează procurorul de caz este neconstituțională“ pentru că acesta își poate alege forma de emitere a actului de inculpare. „Procurorul are liberul arbitru și din cauza dispozițiilor neclare de la art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru că în dosarul penal au fost întocmite doar ordonanțe de schimbare a încadrării juridice prin care au fost translatate calități procesuale, fără o dispoziție expresă în acest sens, astfel încât în România pot exista mai multe acte de inculpare ca formă și ca fond. Noțiunea de act singular de inculpare este nesocotită din cauza lipsei de precizie a textului de lege și din cauza folosirii sintagmei «prevăzut de lege», fără a face trimitere la un articol din Codul de procedură penală și nici cu privire la calitățile dobândite anterior intrării in vigoare a noului Cod de procedură penală.“8. În motivarea excepției, cu referire la succesiunea în timp a normelor procedural penale, se fac considerații privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor referitoare la principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, în sensul că în privința domeniului de aplicare a legii procesual penale a fost consacrat principiul activității acesteia. Se invocă, de asemenea, Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

9.Având în vedere argumentele prezentate se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală și constatarea că acesta este constituțional doar dacă se interpretează în sensul că există un singur act de inculpare în legislația penală, respectiv ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale emisă în baza noului Cod de procedură penală, chiar dacă anterior a fost emisă o ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale conform vechiului Cod de procedură penală, text de lege care se aplică și cauzelor aflate în timpul urmăririi penale la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală. Apreciază că „prin admiterea acestei excepții orice justițiabil este protejat de abuzul autorității statului și astfel se poate exercita un drept de apărare eficient și corect, sunt respectate exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și egalitatea de arme a pârâților. Fără un act de acuzare singular pe întreg teritoriul țării, comun și cunoscut de către toți justițiabilii, este evident că nu poate exista o apărare în concret și eficientă și nicio echitabilitate a procedurii penale“.

10.Judecătoria Târgoviște apreciază că excepția este neîntemeiată. Principiul constituțional instituit de art. 1 alin. (5) din Constituție se referă la respectarea obligatorie a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de precizie, claritate și previzibilitate, astfel încât aceștia să își poată adapta în mod corespunzător conduita. Acțiunea penală este mijlocul procesual prin care se realizează tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanților la comiterea unei infracțiuni. Este o acțiune publică, exercitată de către stat, ori de câte ori sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, împotriva subiecților activi ai infracțiunii. Punerea în mișcare a acțiunii penale constituie momentul de început al acțiunii penale, care se dispune prin intermediul unui act de inculpare. Ea se dispune întotdeauna in personam în ipoteza în care se constată, după începerea urmăririi penale, că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. Conform art. 309 din Codul de procedură penală, acțiunea penală se pune în mișcare de către procuror, prin ordonanță, în condițiile enunțate mai sus. De asemenea, potrivit art. 360 alin. (2) din Codul de procedură penală, în cazul infracțiunilor de audiență, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare prin declarația orală a procurorului de ședință care participă la judecată, consemnată în încheierea de ședința a instanței. Legiuitorul a prevăzut în cuprinsul unor norme clare, edictate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, în acord cu procedeele de tehnică legislativă, condițiile necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și actele procesuale prin care procurorul poate declanșa tragerea la răspundere penală a autorilor infracțiunii. Sunt respectate astfel cerințele de precizie, claritate și previzibilitate consacrate de principiul instituit de art. 1 alin. (5) din Constituție.

11.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul judecătoruluiraportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Acțiunea penală se pune în mișcare prin actul de inculpare prevăzut de lege.“15. În susținerea neconstituționalității normelor criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu pot fi reținute criticile formulate. Faptul că în cuprinsul dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală nu se specifică, expres, care este „actul de inculpare prevăzut de lege“ nu este de natură a conferi, în sine, acestui text un caracter neclar și impredictibil.

17.Curtea observă, astfel, că art. 14 face parte din capitolul I - Acțiunea penală, cuprins în titlul II - Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal din partea generală a Codului de procedură penală. Textul cuprinde deci norme cu caracter general, dezvoltate/concretizate apoi, în mod corespunzător, în partea specială a Codului de procedură penală. Așa cum evidențiază și instanța de judecată în cadrul opiniei exprimate în cauză, în cadrul părții speciale a Codului de procedură penală sunt prevăzute norme exprese referitoare la actele prin care se pune în mișcare acțiunea penală. Astfel, art. 309 - Punerea în mișcare a acțiunii penale prevede, în alin. (1), că „acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și că nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)“. Nu poate fi reținută însă interpretarea avansată de autorul excepției, potrivit căreia ar exista un singur act de inculpare în legislația penală, respectiv ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale emisă în baza noului Cod de procedură penală, întrucât, așa cum precizează și instanța de judecată în aceeași opinie, există dispoziții care prevăd alte modalități, precum art. 360 - Constatarea infracțiunilor de audiență din Codul de procedură penală, potrivit cărora „(1) Dacă în cursul ședinței se săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, președintele completului de judecată constată acea faptă și îl identifică pe făptuitor. Încheierea de ședință se trimite procurorului competent.

(2)În cazul în care procurorul participă la judecată, poate declara că începe urmărirea penală, pune în mișcare acțiunea penală și îl poate reține pe suspect sau pe inculpat“. Faptul că, potrivit noului Cod de procedură penală, nu se mai dă posibilitatea procurorului de a pune în mișcare acțiunea penală și prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanței, ci în mod obligatoriu acesta trebuie să pună în mișcare acțiunea penală în cursul cercetării penale, printr-un act separat, nu este de natură să susțină teza interpretării restrictive a art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală susținută de autorul excepției de neconstituționalitate.

18.Rezultă, așadar, că legea penală cuprinde norme exprese și clare referitoare la actele prin care se poate pune în mișcare acțiunea penală, astfel încât nu se poate susține că exprimarea generală din redactarea art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală ar crea dificultăți de înțelegere/interpretare/aplicare.

Aceasta cu atât mai mult cu cât norma în cauză se adresează unei audiențe specializate, și anume autorităților competente să pună în mișcare acțiunea penală, respectiv să aprecieze asupra legalității punerii în mișcare a acțiunii penale. Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în numeroase decizii ale Curții Constituționale) a reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea acestora să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (cauzele Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi - S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).

19.Cât privește elementele vizând aplicarea în timp a dispozițiilor noului și vechiului Cod de procedură penală în cazul concret supus judecății, acestea excedează controlului de constituționalitate. Curtea a statuat sub acest aspect în jurisprudența sa că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii de către organele judiciare (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, și Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23). Atât interpretarea conținutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății, cât și aprecierea legalității activității desfășurate de către organele de urmărire penală sunt de competența instanțelor de judecată, potrivit legii. În cazuri similare, Curtea a reținut că a răspunde criticilor autorilor excepției într-o atare situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 421 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 735 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, și Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14).

20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andrei Gabriel Toma în Dosarul nr. 9.564/315/2018/a1 al Judecătoriei Târgoviște și constată că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgoviște și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 martie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta