Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3,art. 4 și ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, precum și ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Liviu Tăut în Dosarul nr. 431/35/2015 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.039D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, întrucât autorul excepției este nemulțumit, în realitate, de modul de aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 26 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 431/35/2015, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3,art. 4 și ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, precum și ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ioan Liviu Tăut cu ocazia soluționării unei cauze penale.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 147 alin. (4) potrivit căruia, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Arată, în acest sens, că unii inculpați nu au la dispoziție niciun remediu procesual în cazul încălcării anumitor dispoziții de lege care reglementează urmărirea penală, încălcări ce atrag nulitatea relativă, și anume inculpații trimiși în judecată sub imperiul vechiului Cod de procedură penală și față de care era începută cercetarea judecătorească la momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, precum și inculpații trimiși în judecată ulterior acestui moment, „dar față de care s-au administrat probe sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, a căror nelegalitate a fost decelată ca urmare a unei decizii de admitere a unei excepții de neconstituționalitate“. Autorul criticii are în vedere „situația în care încălcarea unei dispoziții legale incidente în respectiva cauză este relevată printr-o decizie a Curții Constituționale de admitere a unei excepții de neconstituționalitate a unei prevederi legale care reglementa administrarea unei probe, iar [...] faza camerei preliminare a fost finalizată“. Susține astfel că dispozițiile de lege criticate fac imposibilă aplicarea Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale, prin care aceasta a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituțională, întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală. Invocă în acest sens considerentele deciziei mai sus menționate, prin care Curtea a constatat că „nelegalitatea dispunerii, autorizării, consemnării sau administrării actului atrage sancțiunea nulității absolute sau relative, potrivit distincțiilor prevăzute la art. 281 și 282 din Codul de procedură penală. Așa fiind, realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condițiilor legale prevăzute la art. 138-146 din Codul de procedură penală, inclusiv a celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obținute și, în consecință, imposibilitatea folosirii lor în procesul penal, conform art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală“ (paragraful 32). Cu privire la efectele Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016, Curtea a reamintit caracterul erga omnes și pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituție, reținând că „aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale, aplicându-se însă în mod corespunzător în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată [a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 (paragraful 28)]. În ceea ce privește hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în această cauză, precum și în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I“ (paragraful 52). Totodată, din faptul că instanța de contencios constituțional a admis, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate mai sus menționată, reiese că aceasta este, în primul rând, admisibilă, deși autorii respectivei excepții nu au fost interceptați în baza dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, ci în temeiul prevederilor art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968. Pentru acest motiv, autorul prezentei excepții de neconstituționalitate consideră că Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 este aplicabilă în cauza sa, care se află în curs de soluționare, chiar dacă, în speță, interceptările și înregistrările au fost efectuate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală. Or, deși procedeul probatoriu a fost administrat sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, potrivit dispozițiilor art. 3,art. 4 alin. (2) și ale art. 7 din Legea nr. 255/2013, nulitatea poate fi invocată numai în condițiile noului Cod de procedură penală. Din examinarea prevederilor art. 281 și ale art. 282 din noul cod rezultă că sancțiunea care intervine pentru nelegalitatea administrării probei, sub aspectul competenței organelor abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere tehnică, este nulitatea relativă, care, potrivit dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din acest cod, poate fi invocată numai până la închiderea procedurii de cameră preliminară. Autorul excepției arată, însă, că, în cauză, această procedură era finalizată la momentul publicării Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind începută cercetarea judecătorească, astfel că nu a avut la dispoziție nicio modalitate procesuală de a solicita și obține excluderea probelor nelegal administrate. Consideră că situația este total diferită de cea care a făcut obiectul deciziilor nr. 24 din 3 februarie 2015 și nr. 627 din 8 octombrie 2015 - prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 -, intervenind elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții.

6.Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată. Astfel, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, text în raport cu care revine legiuitorului competența de a stabili regimul nulităților relative.

7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată în ceea ce privește dispozițiile art. 3 și ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, precum și ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv inadmisibilă cu privire la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 255/2013. Arată, pe de o parte, că autorul excepției a fost trimis în judecată după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, iar, pe de altă parte, că - la momentul invocării nulității relative a proceselor-verbale privind interceptările efectuate în cursul urmăririi penale - etapa camerei preliminare fusese deja încheiată. Întrucât dispozițiile art. 7 din Legea nr. 255/2013 reglementează situația proceselor aflate în curs de judecată în primă instanță la data de 1 februarie 2014 - situație tranzitorie ce nu se regăsește în prezenta cauză -, ținând cont de prevederile art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă cu privire la aceste dispoziții de lege, întrucât ele nu au legătură cu soluționarea cauzei. Referitor la prevederile art. 3 și ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, învederează faptul că acestea au fost adoptate de legiuitor în temeiul dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. De asemenea, ele respectă atât principiul aplicării imediate a legii noi de procedură, cât și principiul tempus regit actum. Astfel, dacă potrivit celui din urmă principiu, cauzele de nulitate (relativă sau absolută) rămân guvernate de legea în vigoare la data efectuării actului de urmărire penală contestat, așa încât acesta nu ar putea fi socotit nevalabil în baza legii noi, invocarea nulității - constituind o chestiune de procedură - este supusă legii noi, care este de imediată aplicare, inclusiv în cazul proceselor penale aflate în curs de judecată. Faptul că legea nouă reglementează procedura de invocare a nulității actelor de urmărire penală efectuate anterior intrării sale în vigoare nu constituie o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României, deoarece, atâta timp cât o cauză penală intră sub incidența reglementării tranzitorii, legea nouă se va aplica tuturor părților acelei cauze, indiferent de calitatea lor. De asemenea, arată că nu constituie o discriminare - din perspectiva dreptului la un proces echitabil - nici împrejurarea că două cauze penale se supun unor reguli de procedură diferite ca urmare a succesiunii legilor în timp, întrucât chiar intervenția legii de procedură noi - de imediată aplicare - constituie un element suficient pentru a justifica această diferență de tratament (Decizia Curții Constituționale nr. 627 din 8 octombrie 2015, paragrafele 24-26). În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, apreciază că efectele acesteia se produc pentru viitor, în condițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, aplicarea respectivei decizii nefiind în niciun fel împiedicată de dispozițiile de lege ce fac obiectul excepției. Sub acest aspect, arată că instanța de contencios constituțional a constatat, la paragraful 52 din decizia mai sus menționată, că, „pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată“. Referindu-se la hotărârile definitive, Curtea a subliniat că decizia citată anterior „poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în această cauză, precum și în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I“. Prin urmare, Guvernul consideră că efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 se vor produce nu doar în cauzele penale în care procedura camerei preliminare nu fusese încă închisă la data publicării sale (cauze aflate în faza urmăririi penale sau în curs de soluționare la judecătorul de cameră preliminară), ci și în acelea în care procesul penal a trecut în faza de judecată, cu condiția ca excepția de neconstituționalitate să fi fost ridicată în procedura camerei preliminare. În speța de față, dacă nulitatea relativă decurgând din nerespectarea dispozițiilor de lege referitoare la supravegherea tehnică a fost invocată în termenul prevăzut de art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală (până la închiderea procedurii de cameră preliminară) și, în acest cadru, a fost invocată și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, inculpatul are deschisă calea de atac a revizuirii, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Dacă, însă, inculpatul nu a ridicat excepția de neconstituționalitate, iar termenul de invocare a nulității a fost depășit, actele de urmărire penală rămân valabile, fiind confirmate definitiv de judecătorul de cameră preliminară, care, potrivit principiului separării funcțiilor judiciare - consacrat de prevederile art. 3 din Codul de procedură penală -, are competența exclusivă de a examina legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. În fine, întrucât, prin dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, legiuitorul recunoaște părților dreptul de a invoca nulitatea relativă a actelor de urmărire penală, iar asupra acestei sancțiuni se pronunță o instanță de judecată, și anume judecătorul de cameră preliminară, Guvernul consideră că părțile beneficiază atât de acces liber la justiție, cât și de dreptul la apărare.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 3,art. 4 și ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, precum și ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, respectiv din faptul că art. 7 din Legea nr. 255/2013 are un singur alineat, reiese că excepția privește, în realitate, dispozițiile art. 3,art. 4 alin. (2) și ale art. 7 din Legea nr. 255/2013, precum și ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor texte de lege, care au următorul cuprins:

–Art. 3 din Legea nr. 255/2013: „Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi.“;

–Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013: „(2) Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condițiile Codului de procedură penală.“;

–Art. 7 din Legea nr. 255/2013: „Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competența aceleiași instanțe, judecata urmând a se desfășura potrivit legii noi.“;

–Art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală: „(4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată:

a)până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură;“.

12.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 147 alin. (4) potrivit căruia, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 255/2013 - care vizează cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală -, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, inculpații fiind trimiși în judecată ulterior datei de 1 februarie 2014. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]“. Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispozițiilor de lege criticate în cauza dedusă judecății, cât și pertinența excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiția incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 329 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 14 septembrie 2017, paragraful 14, și Decizia nr. 462 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 25 septembrie 2017, paragraful 13).

14.Ținând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 255/2013 este inadmisibilă.

15.În ceea ce privește dispozițiile art. 3 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 și ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, autorul excepției critică faptul că, în speță, nu a fost posibil să se dea eficiență Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, deși prin decizia menționată Curtea a stabilit că aceasta se va aplica, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată (paragraful 52). În acest sens arată că, în speță, procedura de cameră preliminară a fost finalizată anterior publicării deciziei mai sus menționate în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel că, având în vedere termenul impus de dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, deși cauza se afla pe rolul instanței de judecată, nu a fost posibilă invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 ca temei pentru anularea proceselor-verbale de redare a conținutului înregistrărilor efectuate în cauză prin punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informații.

16.Curtea reține că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 3 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 și ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și aplicare de către instanța de judecată a Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, respectiv a normelor de procedură penală ce reglementează regimul nulității relative, autorul excepției urmărind excluderea din dosar a anumitor probe considerate ca fiind obținute în mod nelegal. Or, Curtea a statuat în jurisprudența sa că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, și Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14), aceste aspecte intrând în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea apreciază că a răspunde unor atari critici ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

17.Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 și ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

18.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3,art. 4 alin. (2) și ale art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, precum și ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Liviu Tăut în Dosarul nr. 431/35/2015 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 decembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică