Decizia nr. 329 din 11 mai 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, excepție ridicată de Ion Borzoș și Luca Emanuel Borzoș în Dosarul nr. 35.284/197/2014 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 169D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, precizează că, la momentul ridicării excepției, aceasta avea legătură cu soluționarea cauzei. Arată că dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale numai în măsura în care împăcarea se poate produce și până la primul termen de judecată ulterior punerii în discuție a schimbării de încadrare juridică într-o infracțiune pentru care este posibilă împăcarea, întrucât, altfel, textul de lege criticat este contrar prevederilor art. 16 raportate la cele ale art. 24 din Constituție. Menționează că această soluție nu ar implica nicio o obligație suplimentară pentru instanță, de felul celei reglementate de dispozițiile art. 386 alin. (2) din Codul de procedură penală, ci instanța doar ar constata faptul că inculpatul, celelalte părți și, eventual, persoana vătămată au înțeles să se împace cu privire la noua încadrare a infracțiunilor. Arată că, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, Curtea a stabilit că reglementarea de către legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instanței, ca ultim moment în care poate interveni împăcarea, conform dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, este pe deplin justificată prin finalitatea urmărită, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilității de exercitare abuzivă a acestui drept (paragraful 21). Consideră însă că, în cazul persoanelor care au fost trimise în judecată prin stabilirea unei încadrări juridice greșite, starea de incertitudine nu le este imputabilă și nici nu poate fi vorba de exercitarea abuzivă a unui drept, ci, dimpotrivă, se pune problema posibilității exercitării dreptului. Susține, astfel, că textul de lege criticat creează discriminare în cadrul categoriei persoanelor care săvârșesc aceeași infracțiune - pentru care legea prevede posibilitatea împăcării - în ipoteza în care pentru unele din aceste persoane s-a stabilit o încadrare juridică greșită, iar schimbarea de încadrare în infracțiunea pentru care este posibilă împăcarea se dispune în cursul cercetării judecătorești, având în vedere că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, împăcarea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare a instanței. Consideră că tratamentul juridic diferențiat este lipsit de o justificare obiectivă și rezonabilă. Mai arată că părțile și subiecții procesuali principali nu au dreptul de a dispune, prin împăcare, cu privire la acțiunea penală pusă în mișcare din oficiu, întrucât aceasta este atributul exclusiv al statului. Cu toate acestea, atunci când este prevăzută în mod expres de lege, împăcarea constituie pentru inculpat un mijloc de apărare față de acțiunea penală exercitată împotriva lui, astfel că folosirea instituției împăcării se încadrează în domeniul dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituție. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că aplicabilitatea dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este supusă condiției ca faptele sau măsurile litigioase „să se încadreze în domeniul“ uneia din prevederile substanțiale ale Convenției (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 71).

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 3 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 35.284/197/2014, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Ion Borzoș și Luca Emanuel Borzoș cu ocazia soluționării apelului formulat de procuror într-o cauză penală în care, în primă instanță, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal, în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal, și, respectiv, de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal. Instanța de fond, ca urmare a schimbării încadrării juridice, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 159 din Codul penal privind împăcarea după momentul citirii actului de sesizare, iar instanța de apel a admis calea de atac și a desființat soluția primei instanțe, inclusiv încheierea prin care aceasta a dispus schimbarea încadrării juridice.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal încalcă principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, întrucât exclud posibilitatea împăcării în situația în care, ulterior citirii actului de sesizare a instanței, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei de care este acuzat inculpatul dintr-o faptă pentru care legea nu prevede posibilitatea împăcării într-o faptă pentru care aceasta este prevăzută. Dispozițiile de lege criticate creează discriminare între inculpatul aflat într-o atare situație și inculpații trimiși în judecată pentru același gen de fapte, dar pentru care încadrarea juridică s-a făcut în mod corect de la începutul procesului penal.

6.Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale numai în măsura în care împăcarea poate interveni și în cauzele în care a fost depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței, în situația în care a fost schimbată încadrarea juridică într-o infracțiune pentru care legea prevede că împăcarea înlătură răspunderea penală. În acest sens, arată că posibilitatea schimbării încadrării juridice nu este limitată în timp, aceasta putând avea loc în tot cursul judecății, potrivit art. 386 din Codul de procedură penală. Momentul schimbării încadrării juridice date de procuror prin actul de sesizare a instanței nu depinde de atitudinea părților, ci se datorează unor circumstanțe care țin de modul în care se desfășoară cercetarea judecătorească și de momentul ales de către instanță pentru schimbarea încadrării juridice. Consideră necesar ca momentul până la care poate interveni împăcarea - determinat de legiuitor ca fiind momentul citirii actului de sesizare a instanței -, să fie stabilit în mod obiectiv și în situația schimbării încadrării juridice, astfel încât să fie respectat principiul egalității în fața legii, potrivit căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.

7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal este neîntemeiată, textul de lege fiind constituțional în interpretarea conform căreia împăcarea poate interveni și la un moment procesual ulterior citirii actului de sesizare a instanței în cauzele în care schimbarea încadrării juridice a faptei într-una pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală are loc ulterior citirii actului de sesizare a instanței. Arată că textul de lege criticat trebuie interpretat luând în considerare ansamblul dispozițiilor procesual penale, precum și principiile care guvernează desfășurarea procesului penal. În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 386 din Codul de procedură penală, dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea. Deși art. 386 din Codul de procedură penală nu prevede expres, consideră că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, sensul său este acela că toate aspectele care țin de noua încadrare juridică a faptei, inclusiv instituția împăcării, sunt puse în discuția participanților în procesul penal. Având în vedere că nu se poate reține nicio culpă procesuală a inculpatului sub aspectul că încadrarea corectă a faptei penale a avut loc după momentul citirii actului de sesizare a instanței, apreciază că o atare interpretare este de natură a asigura aplicarea principiului nediscriminării în raport cu persoanele care sunt judecate pentru fapte similare, însă beneficiază încă de la începutul procesului penal de încadrarea juridică corectă a faptei și, prin urmare, de posibilitatea de a apela la instituția împăcării. Menționează, în acest sens, și Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare a instanței fusese depășit. Consideră că motivarea deciziei mai sus menționate este aplicabilă mutatis mutandis și în cauza de față.

9.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 18 din 19 ianuarie 2016.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal. Din notele scrise ale autorilor excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește doar dispozițiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor dispoziții de lege, care au următorul cuprins: „Împăcarea produce efecte […] dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței“.

13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată cu ocazia soluționării apelului formulat de procuror într-o cauză penală în care instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie calificată [art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal] în infracțiunile de furt calificat [art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal] și, respectiv, de lovire sau alte violențe [art. 193 alin. (2) din Codul penal] și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 159 din Codul penal privind împăcarea după momentul citirii actului de sesizare, iar instanța de apel a admis calea de atac și a desființat soluția primei instanțe, inclusiv încheierea prin care instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice. Având în vedere încadrarea juridică a faptei reținute de instanța de apel în sarcina inculpaților, și anume aceea de tâlhărie calificată - prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din același cod - faptă pentru care nu sunt incidente normele legale cu privire la împăcare, dispozițiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal nu au legătură cu soluționarea cauzei. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]“. Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispozițiilor de lege criticate în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, adică pertinența excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiția incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, și Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20).

15.Ținând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează a respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal ca inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiția existenței legăturii textului de lege criticat cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția.

16.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal, excepție ridicată de Ion Borzoș și Luca Emanuel Borzoș în Dosarul nr. 35.284/197/2014 al Curții de Apel Brașov - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 mai 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică