Decizie nr. 438 din 8 iulie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Aurica Soare, Marcel Soare şi Valentina Simona Mazilu în Dosarul nr. 8.734/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 350 D/2014.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că textele criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. În acest sens, se susţine că eşalonarea plăţilor despăgubirilor pentru o perioadă de 5 ani, conform dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, are efecte numai pentru viitor, necontravenind principiului neretroactivităţii legii prevăzut la art. 15 din Constituţie. Se arată, totodată, că această eşalonare nu este de natură a afecta dreptul de proprietate al titularilor asupra creanţelor a căror plată urmează a fi făcută în tranşe, conform dispoziţiilor legale supuse controlului de neconstituţionalitate, motiv pentru care acestea nu contravin normei constituţionale de la art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. Se subliniază faptul că dispoziţiile art. 4 şi art. 41 din Legea nr. 165/2013 au fost adoptate de legiuitor ca efect al obligaţiilor impuse statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Se susţine că textele criticate nu contravin nici principiului egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituţie, deoarece acestea se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia civilă nr. 1.225 din 20 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.734/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Aurica Soare, Marcel Soare şi Valentina Simona Mazilu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs declarat de autorii excepţiei împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă ca prematur formulată cererea acestora de plată a sumei stabilite printr-o decizie emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu titlul de despăgubiri.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 4 şi art. 41 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, încălcând prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 6 alin. (1) din Codul civil. Se susţine că principiul neretroactivităţii reprezintă una dintre principalele garanţii constituţionale ale securităţii juridice, fiind obligatoriu atât pentru instanţe, cât şi pentru legiuitor în procesul de legiferare. Se arată că, contrar acestui principiu, art. 4 din Legea nr. 165/2013 prevede incidenţa acestei legi în cazul unor litigii începute înaintea datei intrării ei în vigoare, care ar fi trebuit soluţionate potrivit actelor normative aplicabile la data formulării cererilor. Se mai susţine că executarea titlurilor de despăgubire emise înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 trebuie făcută potrivit termenelor prevăzute la art. 3 lit. h), art. 18, 18^1 şi 18^2 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, singurele la care titularii acţiunilor de chemare în judecată şi-au putut raporta pretenţiile în momentul promovării acestora. Se arată că eşalonarea plăţii despăgubirilor, conform termenelor prevăzute la alin. (1) al art. 41 din Legea nr. 165/2013, încalcă acelaşi principiu al neretroactivităţii legii. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008.

6.Se susţine, totodată, încălcarea prin textele criticate a prevederilor art. 16 din Legea fundamentală şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorii excepţiei arătând că aplicarea acestor texte în cazul creanţelor recunoscute potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi neexecutate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 îi discriminează în raport cu titularii creanţelor recunoscute potrivit Legii nr. 10/2001 şi executate, înaintea acestei date, conform prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, prin aplicarea celor din prima categorie a noii proceduri de acordare a sumelor aferente, mai puţin avantajoase, care prevede plata în tranşe anuale egale, într-o perioadă de 5 ani, începând cu 1 ianuarie 2014. Se arată că, pentru aceleaşi motive, prin dispoziţiile art. 4 şi art. 41 din Legea nr. 165/2013 sunt încălcate prevederile normei constituţionale de la art. 4 alin. (1).

7.Se susţine, de asemenea, încălcarea prin textele criticate a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, eşalonarea, în tranşe anuale egale, în termen de 5 ani, potrivit prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, a plăţii despăgubirilor acordate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, afectând dreptul de proprietate al titularilor acestor creanţe, care constituie "bunuri" în sensul normei europene anterior referite. Se face trimitere, în acest sens, la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, putând fi reţinute, cu titlu de exemplu, hotărârile din 23 ianuarie 2001, 12 octombrie 2006 şi 19 octombrie 2006, pronunţate în cauzele Brumărescu împotriva României, Sebastian Taub împotriva României şi Matache şi alţii împotriva României.

8.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile art. 4 şi art. 44 din Legea nr. 165/2013 necontravenind dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. Se arată că textele criticate nu retroactivează, fiind aplicabile de la data intrării lor în vigoare, şi se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 330 din 27 noiembrie 2001. Se susţine că dispoziţiile art. 4 şi art. 44 din Legea nr. 165/2013 nu încalcă nici prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât ele se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia juridică arătată în ipoteza normelor criticate. Se arată că textele criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate al titularilor creanţelor recunoscute potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, nefiind contrare art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi că statul român nu neagă existenţa şi întinderea drepturilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, iar măsura eşalonării acordării despăgubirilor este în acord cu cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

9.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 4 raportat la art. 41 din Legea nr. 165/2013 se aplică numai pentru viitor, nemodificând stări legale anterioare ale unor raporturi ale căror efecte erau susceptibile a se realiza sub vechea lege. Mai mult, se subliniază faptul că o lege nu retroactivează atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi. Se susţine că, pentru aceleaşi motive, nu poate fi reţinută nici încălcarea prin dispoziţiile art. 4 raportat la art. 41 din Legea nr. 165/2013 a prevederilor art. 16 din Constituţie, acestea neprevăzând un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Se arată că textele criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, instituirea unei noi proceduri de stabilire şi acordare a despăgubirilor şi plata acestora în tranşe egale, în termen de 5 ani, neafectând dreptul de proprietate asupra creanţelor în cauză. În acest sens, se observă faptul că stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care stabileşte, totodată, cadrul juridic al exercitării acestui drept.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 şi art. 41 din Legea nr. 165/2013. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine, însă, că autorii critică, în realitate, dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul cuprins:

–Art. 4: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

–Art. 41 alin. (1) teza a doua: "Plata [...] sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014."

14.Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) cu privire la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 44 cu privire la dreptul de proprietate privată, precum şi prevederilor art. 14 din Convenţie referitor la interzicerea discriminării şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie privind protecţia proprietăţii.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 289 din 22 mai 2014*), nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunţării prezentei decizii, a stabilit că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prin conţinutul lor normativ, nu au legătură cu soluţionarea acelor cauze în care, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în favoarea reclamanţilor nu era pronunţată o sentinţă civilă definitivă şi irevocabilă. Curtea a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Or, nefiind îndeplinită condiţia de admisibilitate anterior referită, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Notă *) Decizia nr. 289 din 22 mai 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 10 iulie 2014.

16.În aceste condiţii, având în vedere obiectul Dosarului nr. 8.734/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, care constă în soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile de respingere ca prematură a cererii formulate de autorii excepţiei, şi, prin urmare, faptul că în cauză, nu exista o hotărâre definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea constată că atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 289 din 22 mai 2014 sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

17.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Aurica Soare, Marcel Soare şi Valentina Simona Mazilu în Dosarul nr. 8.734/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 iulie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop