Decizie nr. 698 din 29 noiembrie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Kolotelo Dmetro Mihailovici, Litviin Vadim Victorovici, Mushchuk Dmytro şi Nikiforiuk Yurii Huntarsovici în Dosarul nr. 4.477/285/2015/a1 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.404D/2015.

2.La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă traducătorul autorizat pentru limba ucraineană Tetiana Toma.

3.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.459D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 15.666/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală.

4.La apelul nominal se prezintă personal părţile Lucian Constantin şi Andrei Lucian Văduva, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.404D/2015 şi nr. 1.459D/2015 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Părţile prezente sunt de acord cu conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexare.

6.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.459D/2015 la Dosarul nr. 1.404D/2015, care este primul înregistrat.

7.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor prezente. Acestea lasă la aprecierea Curţii soluţionarea cauzei.

8.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 145 din 17 martie 2016. Mai mult, arată că, în speţă, termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respectat, având în vedere că, în prima cauză, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanţei la 9 septembrie 2015, în timp ce măsura preventivă expira la 14 septembrie 2015, iar, în cea de-a doua, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanţei la 10 septembrie 2015, în condiţiile în care măsura preventivă expira la 16 septembrie 2015. Consideră că termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen procedural regresiv, care se calculează pe zile pline, iar nu pe zile libere. În acest sens, arată că art. 269 din Codul de procedură penală - referitor la calculul termenelor procedurale - trebuie interpretat strict, în sensul că nu este aplicabil termenelor de regresiune, ci doar termenelor de succesiune, întrucât, potrivit alin. (4) al articolului menţionat, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează. Or, din referirea la ziua care "urmează", reiese că art. 269 din Codul de procedură penală nu vizează termenele de regresiune, având în vedere că aceste termene nu se raportează la zilele următoare celei de la care încep să curgă, ci la zilele anterioare celei în care se împlinesc. Prin urmare, termenele procedurale de regresiune se calculează pe zile pline în scopul ocrotirii drepturilor procesuale ale participanţilor în procesul penal - inclusiv ale procurorului, sens în care invocă Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, paragraful 34.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

9.Prin Încheierea din 16 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.477/285/2015/a1, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Kolotelo Dmetro Mihailovici, Litviin Vadim Victorovici, Mushchuk Dmytro şi Nikiforiuk Yurii Huntarsovici cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară cu privire la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, ca urmare a trimiterii în judecată a inculpaţilor.

10.Prin Încheierea din 11 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 15.666/302/2015, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, ca urmare a trimiterii în judecată a unui inculpat.

11.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi prevederile art. 6 paragraful 3 referitor la drepturile acuzatului din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care s-ar interpreta că termenul de 5 zile este un termen de recomandare, şi nu unul imperativ. Arată că sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015. În acest sens, autorii excepţiei Kolotelo Dmetro Mihailovici, Litviin Vadim Victorovici, Mushchuk Dmytro şi Nikiforiuk Yurii Huntarsovici consideră că "termenul prevăzut la alin. (1) al art. 207 din Codul de procedură penală este un termen legal şi imperativ, care fixează durata minimă până la care procurorul poate sesiza judecătorul de cameră preliminară cu rechizitoriu şi respectiv cu dosarul cauzei", iar consecinţele nerespectării acestui termen sunt "cele prevăzute de art. 268 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, care duc implicit la nulitatea manierei în care a fost sesizată instanţa de fond, procurorul fiind decăzut din exerciţiul pe care tocmai la formulat". Cei patru autori ai excepţiei susţin că procurorul nu a înaintat instanţei rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înainte de data expirării măsurii arestării preventive, având în vedere că, în cauză, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanţei la 9 septembrie 2015, iar măsura preventivă expira la 14 septembrie 2015. Consideră că "au fost încălcate dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul de procedură penală, care stabilesc maniera de calcul a celor 5 zile, astfel cum au fost consfinţite de Decizia nr. 336 a Curţii Constituţionale, care modifică şi dă o interpretare generală clară", în sensul că "termenul de 5 zile este un termen întreg".

12.Tribunalul Suceava - Secţia penală apreciază, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, pentru egalitate de tratament juridic, urmează a se constata că termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen imperativ, iar nu de recomandare. Consideră că, dacă se păstrează practica dezvoltată în privinţa inexistenţei unei sancţiuni pentru nerespectarea termenului de 5 zile mai sus menţionat, permiţând, astfel, ca rechizitoriul prin care este trimis în judecată un inculpat arestat preventiv să poată fi depus la instanţă oricând în intervalul de 5 zile, se încalcă prevederile art. 16, art. 21 alin. (3), art. 24 şi 124 din Constituţie.

13.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14.Guvernul consideră că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Arată că atât considerentele, cât şi soluţia Deciziei Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015 sunt valabile, mutatis mutandis, şi în cazul prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

15.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează că termenul de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive este un termen de recomandare, iar nu un termen imperativ. În acest sens, arată că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, în această materie, dreptul la apărare, prin importanţa pe care o are, excedează sferei intereselor inculpatului, interesând întreg procesul penal şi activitatea judiciară în general. Astfel, ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, la judecătorul de cameră preliminară - în cazul în care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a luat o măsură preventivă - este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, consideră că şi acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu. Arată că aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu prevederile constituţionale ale art. 24 şi ale art. 124, precum şi ale art. 20 raportat la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia".

19.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 3 referitor la drepturile acuzatului din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

20.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că trimiterea la instanţa competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, declanşează procedura de cameră preliminară. În cazul în care inculpatul trimis în judecată se află, la momentul sesizării instanţei, sub puterea unei măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, primind dosarul, are obligaţia ca, din oficiu, fără a exista vreo cerere din partea procurorului sau a inculpatului, să procedeze la verificarea - cu respectarea procedurii reglementate de art. 207 din Codul de procedură penală -, a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus inculpatul, indiferent de felul acesteia (control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), şi să decidă dacă se impune sau nu ca măsura preventivă să fie menţinută. În acest scop, rechizitoriul cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 328 alin. (1) raportate la art. 286 alin. (2) lit. e) teza finală din Codul de procedură penală. Rechizitoriul poate să cuprindă, potrivit art. 330 din Codul de procedură penală, şi propunerea de luare, menţinere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive. Acest text se referă la dreptul procurorului de a formula cereri în legătură cu măsurile preventive, cereri pe care le poate face fie prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanţei, fie ulterior, în cursul procedurii de cameră preliminară. Dreptul procurorului de a formula astfel de cereri nu trebuie însă confundat cu sesizarea din oficiu în baza căreia judecătorul de cameră preliminară verifică, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive (paragraful 14 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016).

21.De asemenea, Curtea a reţinut că, atunci când inculpatul trimis în judecată este supus unei măsuri preventive, sesizarea instanţei competente trebuie făcută de procuror, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului şi înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. Aşadar, dispoziţiile de lege menţionate stabilesc termene atât pentru procuror - un termen în interiorul căruia să înainteze rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, către judecătorul de cameră preliminară, astfel încât acesta să aibă timpul necesar şi suficient pentru a face aceste verificări anterior expirării duratei măsurii preventive -, cât şi pentru judecătorul de cameră preliminară (paragraful 15 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016).

22.Cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin această decizie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei (paragraful 19 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). În ceea ce priveşte natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968) şi consecinţele nerespectării acestuia, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanţei pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare (paragraful 21 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). Ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a elimina arbitrariul în ceea ce priveşte dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei (paragraful 48 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). Curtea a concluzionat că "nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi «cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive» este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, aşa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen" (paragraful 49 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015).

23.Prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, mai sus citată, Curtea a constatat că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeaşi natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situaţia avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 - când instanţa de contencios constituţional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime şi de durată, aparţinând inclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, practică judiciară care a dat textului valenţe neconstituţionale -, în cazul termenului stabilit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu se poate vorbi despre o atare interpretare a dispoziţiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în acelaşi timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menţionate. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, este inadmisibilă (paragraful 19 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016).

24.În acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, şi nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016.

25.Distinct de cele arătate mai sus, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, menţionată anterior, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, precise şi previzibile, îndeplinind condiţiile referitoare la calitatea legii, şi că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, aşa încât sunt incidente prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exerciţiul dreptului de a proceda la menţinerea măsurii preventive în cauză şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragraful 18 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016).

26.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

27.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Kolotelo Dmetro Mihailovici, Litviin Vadim Victorovici, Mushchuk Dmytro şi Nikiforiuk Yurii Huntarsovici în Dosarul nr. 4.477/285/2015/a1 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 15.666/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia penală şi Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 noiembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

*

OPINIE CONCURENTĂ

1.Considerăm că soluţia adoptată, cu unanimitate de voturi, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 698 din 29 noiembrie 2016 - aceea de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală - trebuia motivată în sensul că, din perspectiva interesului procesual al invocării acestei excepţii, nu este îndeplinită condiţia existenţei legăturii cu soluţionarea cauzei, întrucât termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respectat în ambele cauze penale în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Astfel, în Dosarul nr. 4.477/285/2015/a1 al Tribunalului Suceava - Secţia penală, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanţei la 9 septembrie 2015, în timp ce măsura preventivă expira la 14 septembrie 2015, iar, în Dosarul nr. 15.666/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanţei la 10 septembrie 2015, în condiţiile în care măsura preventivă expira la 16 septembrie 2015.

În ambele cauze penale, procurorul a respectat termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, având în vedere că acest termen are o natură juridică mixtă - substanţială şi procedurală - şi se calculează pe zile pline, iar nu pe zile libere.

2.Cu privire la termenul stabilit de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a reţinut, pe de o parte, că acesta este - ca şi termenul prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală - un termen peremptoriu (Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, paragraful 28, şi Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 17), iar, pe de altă parte, că nerespectarea lui este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, aşa încât sunt incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exerciţiul dreptului de a proceda la menţinerea măsurii preventive în cauză şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen (Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, paragraful 18).

Jurisprudenţa mai sus menţionată a Curţii Constituţionale se referă, aşadar, numai la caracterul obligatoriu/peremptoriu al termenului prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar nu şi la modul de calcul al acestui termen.

3.Art. 160 din Codul de procedură din 1968 avea următorul cuprins: "Când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se înaintează instanţei competente cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei pentru care a fost dispusă prelungirea arestării". Majoritatea instanţelor de judecată au considerat că termenul prevăzut de art. 160 din Codul de procedură penală din 1968 era un termen de recomandare, astfel că nu s-a pus problema modului exact de calcul al acestuia. În mod similar, în literatura de specialitate discuţiile s-au purtat doar asupra caracterului peremptoriu sau de recomandare al termenului de 5 zile instituit de art. 160 din vechiul Cod de procedură penală, motiv pentru care nici doctrina nu s-a pronunţat cu privire la natura juridică a acestui termen, respectiv dacă este procedural sau substanţial.

4.În cazul în care termenul de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din noul Cod de procedură penală este considerat a fi unul substanţial, el se calculează pe zile pline, neavând relevanţă faptul că expiră într-o zi lucrătoare sau într-una nelucrătoare, conform dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedură penală cu privire la calculul termenelor în cazul măsurilor privative sau restrictive de drepturi.

În schimb, în cazul în care s-ar interpreta că acest termen este unul pur procedural, el s-ar calcula pe zile libere, ceea ce ar însemna că înaintarea rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, ar trebui efectuată de către procuror cu 7 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar, în cazul în care termenul procedural s-ar împlini într-o zi nelucrătoare, el s-ar proroga până în prima zi lucrătoare care urmează, depunerea rechizitoriului impunându-se a fi făcută cu 8 sau 9 ori chiar cu mai multe zile înainte de expirarea măsurii, atunci când sunt sărbători legale sau zile declarate nelucrătoare, potrivit art. 269 din Codul de procedură penală referitor la calculul termenelor procedurale.

5.Observăm, pe de o parte, că termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este reglementat în materia măsurilor preventive, unde se discută, în general, despre termene substanţiale. Pe de altă parte, termenul în discuţie vizează un act procesual, şi anume trimiterea la instanţa competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, act procesual care declanşează procedura de cameră preliminară, iar în astfel de cazuri este vorba, în general, despre termene procedurale. Întrucât termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală împrumută caracteristici atât de la termenele procedurale, cât şi de la termenele substanţiale, apreciem că el are o natură juridică mixtă.

Doctrina a reţinut că deosebirea dintre termenele procedurale şi cele substanţiale este determinată de interesul protejat, adică de raţiunea avută în vedere la instituirea lor, în sensul că termenele procedurale protejează interese pur procedurale, fiind necesare pentru sistematizarea şi disciplinarea activităţilor procesuale, în timp ce termenele substanţiale proteguiesc interese extraprocesuale şi vizează situaţiile care atrag restrângerea ori îngrădirea unor drepturi sau interese, aşa cum este cazul termenelor care privesc măsurile preventive şi măsurile asigurătorii.

Cu privire la raţiunea instituirii termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală (ratio legis), considerăm că legiuitorul a urmărit, pe de o parte, ocrotirea dreptului la apărare al inculpatului supus unei măsuri preventive (control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), care este un interes procedural, iar, pe de altă parte, protejarea libertăţii fizice (de mişcare) a inculpatului şi a drepturilor sale fundamentale privind libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică - ce pot fi afectate prin luarea unei măsuri preventive, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, paragraful 20, şi Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 28 noiembrie 2016, paragrafele 13, 15, 19 şi 26) - care reprezintă interese extraprocesuale. Astfel, termenul de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este reglementat în materia măsurilor preventive tocmai pentru a asigura mai multe garanţii inculpatului atunci când este pusă în discuţie privarea sa de libertate sau limitarea libertăţii individuale şi a drepturilor fundamentale arătate mai sus. De fapt, scopul ultim al termenului analizat este protejarea libertăţii inculpatului şi a celorlalte drepturi fundamentale menţionate anterior - în cazul în care faţă de el s-a dispus o măsură preventivă în cursul urmării penale -, iar dreptul la apărare este doar un mijloc prin care se asigură această protecţie.

Este adevărat că sancţiunea decăderii - pe care Curtea Constituţională a reţinut-o, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, mai sus citată, paragraful 18, ca fiind incidentă în cazul nerespectării termenului instituit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală - este specifică termenelor procedurale, având în vedere că art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că ea intervine pentru nerespectarea termenului stabilit de lege pentru exercitarea "unui drept procesual". Apreciem însă că, prin instituirea termenului analizat, legiuitorul nu s-a îngrijit numai de ocrotirea dreptului la apărare al inculpatului supus unei măsuri preventive şi de desfăşurarea cu celeritate a procesului penal, ci, mai ales, a urmărit să asigure inculpatului mijloace eficiente în scopul protejării libertăţii acestuia, precum şi a celorlalte drepturi fundamentale amintite mai sus. Raţiunea legii fiind aceea de a proteja, prin instituirea acestui termen, în primul rând, drepturi extraprocesuale - şi anume pe cele privind libertatea individuală, libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică - termenul ar trebui să fie considerat substanţial, iar nu procedural, cu toate consecinţele ce decurg dintr-o atare calificare. În acest sens, potrivit art. 271 din Codul de procedură penală, în calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ziua de la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia.

Astfel, apreciem că termenul de 5 zile instituit de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate fi considerat unul pur procedural, ci mai degrabă unul substanţial sau, cel puţin, cu o natură juridică mixtă, care are un regim juridic diferit faţă de termenele procedurale şi se calculează pe zile pline.

Având în vedere modul de calcul al termenului de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, rezultă că, în speţă, acest termen a fost respectat, întrucât, într-una din cauze, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanţei la 9 septembrie 2015, în timp ce măsura preventivă expira la 14 septembrie 2015, iar, în cealaltă, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanţei la 10 septembrie 2015, în condiţiile în care măsura preventivă expira la 16 septembrie 2015.

Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei". Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, adică pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, şi Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20).

Ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia existenţei legăturii cu soluţionarea cauzei.

Judecător,

dr. Livia Doina Stanciu