Decizie nr. 388 din 30 septembrie 2004

Ion Predescu - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 11.543/2003 al Tribunalului Iaşi.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Arată că nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 22 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 11.543/2003, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. din Iaşi.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că prevederile Constituţiei, în forma sa revizuită, consacră principiul garantării proprietăţii private, şi nu doar ocrotirea acesteia, deoarece legiuitorul constituant "a vizat apărarea dreptului de proprietate privată împotriva oricăror imixtiuni politice sau intenţii vremelnice de a realiza o protecţie socială prin orice mijloace". Astfel, prin acordarea dreptului titularilor contractelor de închiriere de a cumpăra locuinţe construite din fondurile statului, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, deci mai mic decât cel ce s-ar obţine în baza cererii-ofertei de pe piaţa imobiliară, se încalcă dreptul de proprietate al regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor comerciale obligate să respecte opţiunea chiriaşilor de a cumpăra apartamentele în care locuiesc.

Autorul excepţiei arată că valoarea bunului vândut se diminuează în mod artificial, fără a exista o compensare justă a proprietarului vânzător, care ar putea obţine o valoare mult mai mare prin vânzarea locuinţelor la licitaţie. Mai mult, impunerea prin lege a vânzării unui activ al societăţii cu nesocotirea mecanismului cerere-ofertă încalcă flagrant, pe lângă dreptul de proprietate al vânzătorului, principiile economiei de piaţă, consacrate de art. 135 din Constituţie, republicată.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. 6 din Legea nr. 85/1992, care prevăd posibilitatea vânzării apartamentelor chiriaşilor care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare, deci unor persoane care nu mai au raporturi de muncă cu acestea, autorul excepţiei apreciază că aduc atingere activităţii de producţie a societăţii comerciale, deoarece salariaţii, a căror prezenţă este necesară la locul de muncă în situaţii urgente, sunt împiedicaţi să locuiască în apartamentele ce le-au fost destinate.

Tribunalul Iaşi apreciază că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 85/1992 nu prevăd o expropriere, ci o trecere în proprietatea deţinătorilor de locuinţe, foşti chiriaşi ai acestora, a locuinţelor şi a terenurilor aferente acestor locuinţe, dobândite prin cumpărare de la unităţile economice sau bugetare de stat.

Cu privire la dispoziţiile art. 7 din aceeaşi lege, se arată că acestea consacră o normă de justiţie socială, deoarece se dă posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au participat direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Astfel, obligaţia unităţilor economice sau bugetare de stat de a vinde către chiriaşi apartamentele în care locuiesc este o obligaţie în considerarea obiectului, respectiv locuinţele construite din fondurile statului, iar nu în considerarea persoanei juridice ţinute să respecte opţiunea persoanei îndrituite de a cumpăra imobilul.

În concluzie, instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că textele de lege criticate, care instituie posibilitatea chiriaşilor de a cumpăra locuinţele construite din fondurile statului, aflate în prezent în proprietatea societăţilor comerciale, constituie o limitare legală a dreptului de proprietate al acestora, în concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată.

Întrucât în legătură cu constituţionalitatea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, respingând criticile ridicate, soluţia adoptată în precedent se impune a fi menţinută.

Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 faţă de dispoziţiile art. 44 din Constituţie, republicată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii în materie, respectiv Decizia nr. 278/2003 şi Decizia nr. 223/2004.

De asemenea, arată că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă nici dispoziţiile art. 53 din Constituţie, republicată, deoarece acestea instituie o limitare legală a exercitării dreptului de proprietate asupra locuinţelor şi spaţiilor cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, cu respectarea condiţiilor prevăzute în norma constituţională.

Nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 20 din Constituţie, republicată, raportat la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece dispoziţiile constituţionale referitoare la drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu celelalte instrumente juridice internaţionale la care România este parte, iar nu cu dispoziţiile din legea internă.

Faţă de dispoziţiile art. 45 din Constituţie, republicată, critica de neconstituţionalitate nu poate fi primită, deoarece textul constituţional invocat nu are incidenţă în cauză.

În concluzie, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998. Textele legale criticate au următorul conţinut:

–Art. 1: "Locuinţele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie şi ale prezentei legi.

Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 locuinţele care depăşesc suprafeţele maxime prevăzute în actele normative în baza cărora s-au executat locuinţele din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice şi bugetare de stat, precum şi cele care prezintă, la data vânzării, finisaje superioare, echivalente unor lucrări de artă sau ornamentale deosebite, sau care beneficiază de dotări speciale, cum ar fi: piscină, saună, seră, cramă, bar-vinotecă, cameră frigorifică sau altele asemenea.

De asemenea, sunt exceptate locuinţele de protocol care au servit sau servesc demnitarilor sau altor persoane alese sau numite în funcţii drept locuinţe pe durata exercitării funcţiei, chiar dacă acestea sunt scoase ulterior din evidenţa locuinţelor de protocol.";

–Art. 7: "Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.

De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere şi locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenţa după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat.

Locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut societăţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a preţului şi de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.

Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.

Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare.

Locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor. Aceste locuinţe nu se vând.

Unităţile economice sau bugetare pot să deţină şi să construiască din fonduri proprii locuinţe de serviciu, destinate închirierii salariaţilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare şi eventuala înstrăinare a acestor locuinţe se vor stabili de consiliile de administraţie, respectiv de conducerile unităţilor.

Locuinţele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialişti sau personalului Ministerului de Interne, nu se vând."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 20, art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 45, 53 şi 135 din Constituţie, republicată, care au următorul conţinut:

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";

–Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.";

–Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.";

–Art. 135: "(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.

(2)Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;

b)protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

c)stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;

d)exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;

e)refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

f)crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;

g)aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene."

Autorul excepţiei apreciază că prevederile art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 încalcă şi dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie.

Examinând excepţia, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, s-a pronunţat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 40 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 1 iunie 2000, Decizia nr. 164 din 22 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 23 august 2001, precum şi Decizia nr. 278 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale.

Cu acele prilejuri Curtea a statuat că art. 1 din Legea nr. 85/1992, republicată, prevede o trecere în proprietatea deţinătorilor de locuinţe, foşti chiriaşi ai acestora, a locuinţelor şi terenurilor aferente acestor locuinţe dobândite prin cumpărare de la unităţile economice sau bugetare de stat, atribuirea terenurilor făcându-se integral sau proporţional cu cota-parte din dreptul de proprietate asupra construcţiei respective.

Referitor la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, Curtea a constatat că acestea consacră o normă de justiţie socială, întrucât dau posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Pe această bază s-a apreciat că dispoziţiile criticate sunt nu numai conforme literei şi spiritului art. 41 şi 135 din Constituţie, republicată, ci şi legitime din punct de vedere economic, social şi moral.

În cazul privatizării unităţilor din ale căror fonduri a fost construită locuinţa ce a făcut obiectul vânzării, obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este - astfel cum a statuat Curtea Constituţională - o obligaţie în rem, instituită în considerarea obiectului (locuinţa construită din fondurile unităţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie în personam, reglementată în considerarea subiectului, societatea comercială ce a luat naştere pe calea privatizării.

Nici susţinerea autorului excepţiei în sensul că textul de lege criticat ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 53, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, nu poate fi reţinută, întrucât, chiar dacă dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, instituie o limitare legală a exerciţiului dreptului de proprietate al unităţilor economice sau al societăţilor comerciale asupra acestor locuinţe, o atare limitare este conformă prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, fiind justificată din punct de vedere juridic, social şi moral, întrucât chiriaşii au contribuit la construirea acestor locuinţe, fapt ce a impus statului, pe cale de consecinţă, consacrarea legală, în ceea ce îi priveşte, a dreptului de a le cumpăra în condiţii privilegiate, soluţie legislativă care dă expresie obligaţiei sale constituţionale de a asigura condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii şi pentru un trai decent.

Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 11.543/2003 al Tribunalului Iaşi.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2004.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent

Mihaela Senia Costinescu