referitoare la dispozițiile art. 107 alin. (2) teza a doua («se recuperează») și/sau ale art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare
Dosar nr. 1.488/1/2025
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Beatrice Ioana Nestor | - pentru președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Simona Lala Cristescu | - judecător la Secția I civilă |
| Mirela Vișan | - judecător la Secția I civilă |
| Cristina Truțescu | - judecător la Secția I civilă |
| Mihai Andrei Negoescu-Gândac | - judecător la Secția I civilă |
| Maricel Nechita | - judecător la Secția I civilă |
| Ruxandra Monica Duță | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Cosmin Horia Mihăianu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| George Bogdan Florescu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Diana Manole | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Marcela Marta Iacob | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Carmen Maria Ilie | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Vasile Bîcu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Carmen Mihaela Voinescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Ionel Florea | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina Irina Prisecaru | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.488/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă în Dosarul nr. 853/103/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă, prin Încheierea din 4 iunie 2025, dată în Dosarul nr. 853/103/2024, în baza dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: „Dispozițiile art. 107 alin. (2) teza a doua («se recuperează») și/sau ale art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează emiterea deciziilor de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, se interpretează în sensul că impun prin ele însele (în abstract) o sarcină excesivă asiguraților, fiind astfel incompatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în cazul în care beneficiarul prestațiilor nu a întreprins vreo acțiune cu intenția de a induce în eroare casa de pensii sau nu a acționat cu reacredință atunci când a depus cererea de pensionare?“
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul instanței supreme la 7 iulie 2025, cu nr. 1.488/1/2025, termenul de soluționare fiind stabilit pentru data de 24 noiembrie 2025.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010)
Articolul 107
(1)În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
(1^1)În situația asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV, care au depus declarația individuală de asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal, pe baza datelor comunicate de organul fiscal central, se constată diferențe între venitul lunar asigurat utilizat la stabilirea punctajelor lunare avute în vedere la calculul pensiei și cel ales de contribuabil în declarația individuală de asigurare, casa teritorială de pensii operează, din oficiu,
modificările ce se impun, prin decizie de revizuire care se emite până la data de 31 decembrie a anului în curs pentru anul anterior.
(2)Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (1^1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.
(2^1)Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul unei erori materiale, de calcul sau al oricărei greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare și redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripție nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă. (...)
Articolul 179
(1)În cazul sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii emit decizii de recuperare, prin care se stabilește în sarcina beneficiarilor obligația de restituire a acestor sume.
(2)Sumele prevăzute la alin. (1) se stabilesc cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani.
(3)Decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale constituie titlu executoriu. (...)
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț - Secția I civilă la 16 aprilie 2024, reclamantul A a solicitat anularea Deciziei nr. xxxxx/27.03.2024, de recuperare a sumei de 9.732 lei, emisă de casa județeană de pensii.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că sumele au fost acordate conform legii și este în imposibilitate să le restituie, față de cuantumul lor ridicat și în raport cu starea sa de sănătate precară.
Prin Sentința nr. 735 din 30 septembrie 2024, Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ a admis contestația și a anulat decizia atacată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la emiterea deciziei contestate, s-a avut în vedere referatul Serviciului plăți prestații din 26 martie 2024, din care rezultă că în perioada 1.05.2021-1.05.2024 s-a încasat necuvenit, cu titlu de prestații de asigurări sociale, suma totală de 9.732 lei, reprezentând diferența dintre pensia încasată și cea care era cuvenită. Plata necuvenită a fost generată de revizuirea punctajului mediu anual, ca urmare a corectării stagiului de cotizare.
În drept, tribunalul a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 107 alin. (1 ) și (2) și art. 179 alin. (1)-(3) din Legea nr. 263/2010, reglementare care a fost amendată însă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dumitrescu împotriva României (Cererea nr. 36.815/20), prin Hotărârea din 4 iulie 2023, fiind de natură a aduce atingere dreptului de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).
Tribunalul a arătat că, potrivit art. 20 din Constituția României, în speța de față, are prioritate art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, dacă prin aplicarea art. 179 din Legea nr. 263/2010 se ajunge la o nesocotire a dreptului de proprietate al reclamantului.
A notat că emiterea deciziei contestate privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, prin care reclamantul a fost obligat la restituirea sumei de 9.732 lei, constituie o ingerință în dreptul de proprietate, acesta fiind privat, retroactiv, de o parte din pensia încasată în perioada 1.05.2021-1.04.2024.
Această ingerință este prevăzută de Legea nr. 263/2010 și urmărește un scop legitim, acela de a se asigura că bugetul public nu este solicitat pentru a subvenționa beneficiari de prestații sociale nemeritate.
Examinând dacă aceasta a impus reclamantului o sarcină disproporționată și excesivă, în raport cu considerentele Hotărârii din 4 iulie 2023, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dumitrescu împotriva României, prima instanță a reținut că, în speță, pensia de invaliditate de care reclamantul beneficiază din 7 martie 2017 a fost revizuită, din oficiu, de casa județeană de pensii, prin Decizia emisă la 15 martie 2024, pârâta observând că s-a valorificat eronat stagiul militar din perioada 7.01.1983-10.09.1984, care se suprapune cu stagiul de cotizare aferent perioadei 12.08.1981-8.09.1985, atestat printr-o adeverință emisă de fostul angajator.
Eroarea vizează deci o interpretare a mențiunilor înscrise în actele aflate deja în dosarul de pensionare al reclamantului, care, fiind de bună-credință, nu a contribuit la producerea erorii.
În contextul situației vulnerabile în care se află reclamantul, beneficiar al unei pensii de invaliditate, obligarea acestuia la restituirea sumei de 9.732 lei are semnificația impunerii unei sarcini disproporționate și excesive.
Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție acordă persoanelor o protecție a „așteptării legitime“ ca veniturile încasate în urma unei decizii administrative definitive în favoarea lor să nu fie supuse rambursării retroactive.
Pentru că pârâta a adoptat o decizie în favoarea reclamantului și a continuat să efectueze plățile pentru o perioadă de 7 ani, acesta a fost îndrituit să presupună că plățile primite au fost unele legale.
Suma primită drept pensie de către reclamant, aflat la o vârstă la care starea de sănătate și situația economică trebuie luate în considerare, a fost una modestă (sub 200 de euro lunar), fiind cheltuită pentru subzistență, astfel că recuperarea debitului calculat de pârâtă prin decizia contestată în cauza de față îi afectează situația financiară.
În consecință, pentru respectarea dreptului de proprietate al reclamantului, sub aspectul „așteptării legitime“ a acestuia de a nu fi obligat să ramburseze ceea ce pârâta a stabilit ca fiind pensia care i se cuvenea și pe care a încasat-o o lungă perioadă de timp, în acord cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel cum au fost dezvoltate jurisprudențial, prima instanță a admis contestația și a anulat decizia emisă de pârâtă.
Promovând apel împotriva sentinței, pârâta a susținut, în esență, că a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 107 și 179 din Legea nr. 263/2010, arătând că dreptul fundamental la pensie este garantat de Constituție, iar nu cuantumul pensiei, astfel că pot fi modificate condițiile și criteriile de acordare, modul de calcul și cuantumul ei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în mod constant că art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu garantează dreptul vreunei persoane la o pensie într-un anumit cuantum, deoarece textul nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun (Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, Cererea nr. 18.176/05, paragraful 57; Hotărârea din 28 aprilie 2009, pronunțată în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cererea nr. 38.886/05, paragraful 71; Hotărârea din 31 mai 2011, pronunțată în Cauza Maggio s.a. împotriva Italiei, cererile nr. 46.286/09, 52.851/08, 53.727/08, 54.486/08 și 56.001/08, paragraful 55). De asemenea, a reiterat pe calea unei jurisprudențe constante că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu stabilește nicio restricție pentru statele membre în a alege orice formă a sistemului de asigurări sociale, tipul ori cuantumul beneficiilor acordate în cadrul unui anumit sistem.
Din oficiu, instanța de apel a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Instanța de sesizare a apreciat ca întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive: cauza se află pe rolul Curții de Apel Bacău ca instanță competentă să judece în apel, în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010; de lămurirea chestiunii de drept sesizate depinde soluția în prezenta cauză; condiția noutății este îndeplinită, întrucât completul de judecată are a se pronunța asupra unei decizii de recuperare a unui debit, emisă în baza art. 107 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 263/2010, în contextul în care prin Hotărârea din 4 iulie 2023, pronunțată în Cauza Dumitrescu împotriva României (Cererea nr. 36.815/20), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
A mai arătat instanța de trimitere că, față de considerentele de la paragraful 25 al hotărârii sus-menționate a Curții Europene a Drepturilor Omului, se pune problema dacă, în prezența bunei-credințe a beneficiarului pensiei, recuperarea sumelor încasate necuvenit constituie o sarcină disproporționată pentru pensionar, prevederile legale din dreptul intern incidente fiind astfel incompatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În acest context, recuperarea sumelor încasate necuvenit se poate efectua doar dacă beneficiarul a indus în eroare casa de pensii ori a acționat cu rea-credință.
Completul de judecată care a înaintat sesizarea consideră că deciziile emise în baza art. 107 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 263/2010 nu sunt de plano incompatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în cazul în care beneficiarul prestațiilor nu a întreprins vreo acțiune cu intenția de a induce în eroare casa de pensii sau nu a acționat cu rea-credință atunci când a depus cererea de pensionare, situația debitorului urmând a fi verificată de la caz la caz, fiind necesară administrarea altor probe care să susțină sau să infirme disproporția sarcinii impuse de legiuitor celui care a încasat sume de bani cu titlu de pensie fără a i se cuveni.
Din hotărârile judecătorești transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat o opinie majoritară, ce coincide cu punctul de vedere exprimat de completul de judecată care a formulat sesizarea, respectiv că, în cadrul unui litigiu, analiza compatibilității dispozițiilor art. 107 alin. (2) și/sau ale art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 cu cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin prisma jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu se face in abstracto, ci în raport cu situația particulară dedusă judecății, in concreto, fiind în sarcina instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei să analizeze convenționalitatea normei și efectele ei concrete asupra părților, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe.
Într-o opinie minoritară, s-a reținut că dispozițiile art. 107 alin. (2) și/sau ale art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 impun o sarcină excesivă asiguraților, apreciindu-se că deciziile de recuperare a debitelor achitate necuvenit trebuie să fie generate de culpa persoanei pensionate, un argument în acest sens fiind că, pentru respectarea dreptului de proprietate, sub aspectul „așteptării legitime“, pensionarul nu poate fi obligat să ramburseze veniturile încasate o lungă perioadă de timp în urma unei decizii administrative definitive, în acord cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel cum au fost dezvoltate jurisprudențial în Hotărârea din 26 aprilie 2018, pronunțată în Cauza Cakarević împotriva Croației.
Într-o opinie singulară, regăsită într-o sentință rămasă definitivă prin neapelare, s-a apreciat că emiterea deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit în baza art. 107 și art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu este incompatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, obligația de restituire a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale fiind instituită de legiuitor în mod obiectiv, independent de culpa sau reaua-credință a pensionarului în cauză.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, jurisprudență în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunțate următoarele decizii care prezintă relevanță în lămurirea prezentei sesizări, în ordine cronologică:
–Decizia nr. 12 din 19 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 26 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 179 din Legea nr. 263/2010, coroborate cu dispozițiile art. 114 și art. 116 din același act normativ, legalitatea deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale este condiționată de suspendarea sau sistarea (anterioară ori concomitentă) pensiei printr-o decizie emisă de casele teritoriale/sectoriale de pensii.“;
–Decizia nr. 15 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 4 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea dispozițiilor art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, recuperarea sumelor plătite cu titlu de prestații de asigurări sociale, în temeiul unei hotărâri judecătorești desființate în calea de atac, se poate face de către casa de pensii, în mod direct, prin emiterea unei decizii de debit, care constituie titlu executoriu.“;
–Decizia nr. 4 din 3 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 14 aprilie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «în cadrul termenului general de prescripție» indică perioada maximă de timp pentru care se acordă/se recuperează sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (1^1) ale aceluiași articol, calculată regresiv de la data constatării diferențelor.“.
Prin Decizia nr. 554 din 29 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 22 mai 2025, Curtea Constituțională a reținut că:
22.În ceea ce privește pretinsa retroactivitate a normelor legale criticate, se observă că, din examinarea prevederilor art. 107 alin. (1)-(2^1) din Legea nr. 263/2010, nu rezultă că legiuitorul a impus destinatarilor lor, mai ales autorităților administrative și instanțelor judecătorești, să le aplice în mod retroactiv. Ceea ce critică autoarea excepției de neconstituționalitate este simpla posibilitate, abstractă, ca normele de competență să fie aplicate în mod retroactiv. În plus, autoarea excepției este indusă în eroare de împrejurarea că, prin natura sa, procedura de revizuire prevăzută de art. 107 alin. (1)-(2^1) din Legea nr. 263/2010 presupune că, la momentul stabilirii cuantumului pensiei, autoritatea administrativă, respectiv casa teritorială de pensii, nu a stabilit în mod corect cuantumul pensiei, respectiv fie a acordat un cuantum mai mare decât cel cuvenit, fie mai mic decât cel cuvenit. Ca atare, remedierea acestei erori nu se poate realiza altfel decât prin raportare la trecut, și al cărei efect constă în acordarea sau, după caz, recuperarea unor sume de bani ce ar fi trebuit (sau nu) acordate chiar la momentul pensionării. O eventuală constatare, așa cum se solicită în motivarea excepției, a neconstituționalității soluției potrivit căreia casa teritorială poate revizui cuantumul pensiei ar avea ca efect neutralizarea înseși ideii de revizuire.
23.Curtea Constituțională, în Decizia nr. 439 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 7 august 2015, paragrafele 22-24, a interpretat prevederile art. 107 din Legea nr. 263/2010 și a statuat că acestea prevăd posibilitatea revizuirii pensiei, din oficiu, de către casele teritoriale sau sectoriale de pensii ori la cererea pensionarului, în situația în care se constată o diferență între cuantumul stabilit al pensiei și ceea ce s-ar cuveni potrivit dispozițiilor legale. De asemenea, a arătat Curtea în decizia precitată, se prevede posibilitatea de a acorda ori de a recupera sumele care reprezintă diferențe între cuantumul stabilit al pensiei și cel legal cuvenit. Astfel, revizuirea apare ca o modalitate de punere de acord a cuantumului pensiei cu dispozițiile legale în vigoare la momentul stabilirii pensiei. Obligația restituirii sumelor încasate necuvenit reprezintă o expresie particularizată în materia asigurărilor sociale a instituției îmbogățirii fără justă cauză, prevăzută de art. 1.345 din Codul civil. Art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 nu are în vedere doar ipoteza diminuării pensiei, ci și pe cea a măririi cuantumului acesteia, atunci când pensionarul solicită constatarea unei diferențe între suma legal cuvenită și cuantumul pensiei stabilit și aflat în plată, astfel că poate fi privit și ca un mijloc de protecție a dreptului la pensie.
24.Curtea a mai arătat că posibilitatea recuperării sumelor încasate necuvenit, chiar și a celor obținute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, a fost prevăzută și în legislația anterioară, atât în art. 89 și 187 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cât și în art. 84 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială.
25.Distinct de cele menționate în Decizia nr. 439 din 9 iunie 2015, precitată, Curtea subliniază că procedura de revizuire prevăzută de art. 107 alin. (1)-(2^1) din Legea nr. 263/2010 este distinctă de procedura de recalculare prevăzută de art. 107 alin. (3)–(5), deoarece această din urmă procedură vizează situația în care, ulterior pensionării, survin evenimente care impun reconsiderarea cuantumului pensiei.
În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 696 din 17 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 18 iulie 2025.
Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, prin Decizia nr. 87 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, Curtea Constituțională a observat că prevederile art. 22 din Legea nr. 329/2009 ce stipulează că sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripție, constituie un principiu înscris și în art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care prevede că sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție de 3 ani. Acest principiu reprezintă, la rândul său, o aplicație în materia asigurărilor sociale a principiului de drept civil potrivit căruia bunurile primite fără drept ori din eroare trebuie restituite. În acest context, Curtea Constituțională a constatat că prevederile de lege criticate nu contravin niciunei norme constituționale, ci, dimpotrivă, se întemeiază pe îndatorirea prevăzută de art. 57 din Constituție, potrivit căreia drepturile și libertățile trebuie exercitate cu bună-credință și fără să se încalce drepturile și libertățile altora.
Din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată în legătură cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se desprind exigențele curții de la Strasbourg în ce privește ingerința în dreptul de proprietate, respectarea principiului proporționalității și al certitudinii juridice, precum și circumstanțele care conduc la crearea unei „așteptări legitime“ pentru beneficiarul pensiei.
Prezintă relevanță asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări: Hotărârea din 4 iulie 2023, în Cauza Dumitrescu împotriva României, Cererea nr. 36.815/20, în principal considerentele de la paragrafele 24-29; Hotărârea din 26 aprilie 2018, pronunțată în Cauza Čakarević împotriva Croației, Cererea nr. 48.921/13; Hotărârea din 15 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Moskal împotriva Poloniei, Cererea nr. 10.373/05; Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, Cererea nr. 18.176/05; Hotărârea din 28 aprilie 2009, pronunțată în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cererea nr. 38.886/05; Hotărârea din 31 mai 2011, pronunțată în Cauza Maggio s.a. împotriva Italiei, cererile nr. 46.286/09, 52.851/08, 53727/08, 54.486/08 și 56.001/08.
Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea mecanismului de unificare a hotărârii prealabile, dezvoltate în jurisprudența instanței supreme, după cum urmează:
a)existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță;
b)cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;
c)existența unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu;
d)soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
d)noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită;
e)chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Evaluând elementele sesizării, se constată că doar o parte dintre cerințele anterior enunțate sunt întrunite.
Astfel, în dosarul aflat pe rolul instanței de trimitere se află, în apel, un litigiu circumscris materiei asigurărilor sociale, hotărârea care se va pronunța fiind, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4, raportat la art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, definitivă; ca atare, primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.
Următoarele cerințe impun ca sesizarea să urmărească obținerea unei dezlegări de principiu, în vederea preîntâmpinării apariției jurisprudenței neunitare, determinată de o chestiune de drept nouă, susceptibil a fi interpretată în mod diferit, de care depinde soluționarea pe fond a cauzei.
Condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită este neîndeplinită.
În evaluarea cerinței noutății relevantă este, după cum constant Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat, dezvoltarea unei jurisprudențe în materie, deoarece, pe măsură ce chestiunea de drept primește o dezlegare din partea instanțelor, caracterul de noutate se pierde.
Din această perspectivă, au fost emise adrese către toate curțile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenței la nivelul instanțelor judecătorești situate în circumscripțiile lor teritoriale și au comunicat Înaltei Curți de Casație și Justiție că au identificat o serie de hotărâri judecătorești în materia care face obiectul sesizării de față.
Examenul acestora a condus spre concluzia că jurisprudența cvasiunanimă și consolidată, concordantă celei a instanței de trimitere, este în sensul că deciziile emise în baza art. 107 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 263/2010 nu sunt de plano incompatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, situația debitorului urmând a fi verificată de la caz la caz.
Pe de altă parte, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a reiterat în mod constant că problema de drept a cărei dezlegare se solicită pe calea mecanismului de unificare a hotărârii prealabile trebuie să prezinte o dificultate suficient de mare și că nu i se poate pretinde să ofere chestiunii de drept o rezolvare circumstanțiată elementelor factuale ale proceselor - a căror soluționare trebuie să rămână în sarcina instanțelor învestite -, ci abstractă sau, în limbajul Codului de procedură civilă, „de principiu“.
Analiza sesizării nu răspunde însă acestui deziderat.
Dacă în partea lui introductivă enunțul instanței de trimitere pare să indice că aceasta ar urmări să obțină, așa cum impune art. 519 din Codul de procedură civilă, o dezlegare de principiu - de vreme ce sesizarea vizează interpretarea art. 107 alin. (2) teza a doua și/sau a art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, pentru a se stabili dacă aceste texte de lege impun în abstract o sarcină excesivă asiguraților, incompatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție -, mențiunea regăsită în partea finală a sesizării o circumstanțiază la cazul în care „beneficiarul prestațiilor nu a întreprins vreo acțiune cu intenția de a induce în eroare casa de pensii sau nu a acționat cu rea-credință atunci când a depus cererea de pensionare“.
Or, astfel formulată, sesizarea se suprapune peste aspecte dezlegate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea pronunțată la 4 iulie 2023, în Cauza Dumitrescu împotriva României (Cererea nr. 36.815/20). În dosarul respectiv, reclamantei, care obținuse un certificat ce îi atesta încadrarea în gradul II de handicap, ca persoană nevăzătoare, i s-a acordat dreptul de a primi o pensie pentru limită de vârstă la 13 iulie 2012; 3 ani mai târziu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în recurs în interesul legii, că noțiunea de „nevăzător“, menționată în legislația privind persoanele cu handicap, se referă doar la persoana cu deficiențe de vedere depline, împrejurare care a determinat casele de pensii să procedeze la o revizuire pe scară largă a pensiilor deja acordate unor solicitanți precum reclamanta. După alți 3 ani, casa de pensii a anulat decizia de pensionare a reclamantei, hotărâre menținută în procedura judiciară în care fusese contestată; subsecvent, casa de pensii a stabilit și că reclamanta trebuie să restituie suma primită cu titlu de pensie necuvenită pe o perioadă de 3 ani, calculată regresiv, hotărâre menținută, de asemenea, în procedurile judiciare care i-au urmat. Ca atare, împotriva reclamantei a fost demarată executarea silită.
Reținând, în aceste circumstanțe factuale, că acordarea, la 13 iulie 2012, a dreptului la pensie i-a generat reclamantei un drept de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că anularea deciziei de pensionare, urmată de obligarea sa la a restitui suma încasată, constituie o ingerință în bunuri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a verificat dacă ingerința - prevăzută de Legea nr. 263/2010 - i-a impus acesteia o sarcină disproporționată și excesivă, context în care, la paragraful 25 din hotărârea adoptată, a reținut că „nu s-a susținut că reclamanta ar fi întreprins vreo acțiune cu intenția de a induce în eroare casa de pensii sau că ar fi acționat cu reacredință atunci când a depus cererea de pensionare“.
Aceste elemente, coroborate cu alte aspecte particulare ale speței, vizând comportamentul autorităților, pe de o parte, dar și situația financiară a reclamantei, pe de altă parte, au determinat Curtea Europeană a Drepturilor Omului să constate că sarcina impusă acesteia a fost excesivă și că, deci, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Așa fiind, sesizarea Curții de Apel Bacău - Secția I civilă se suprapune, fie și doar în parte, peste dezlegarea oferită de instanța europeană în hotărârea amintită mai sus.
Se cuvine reamintit că, în Cauza Moskal împotriva Poloniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că principiile aplicării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție sunt aceleași și în situația drepturilor de asigurări sociale și, așadar, după ce se verifică existența unui drept protejat de acest text, „prima cerință și cea mai importantă a art. 1 din Protocolul nr. 1 este aceea ca orice ingerință a unei autorități publice în folosința pașnică a bunurilor să fie legală, iar cea de-a doua este ca privarea de proprietate să fie în interes public și să urmărească un scop legitim, iar mijloacele folosite să fie rezonabil proporționale cu scopul urmărit“.
Ca atare, dispozițiile art. 107 alin. (2) și cele ale art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 constituie temeiul legal intern, care prevede ingerința la care s-a făcut referire mai sus.
Rămâne atributul fiecărei instanțe învestite ca, asigurând aplicarea prioritară a Convenției, astfel cum impune art. 20 din Constituție, să verifice măsura în care ingerința este în interes public și urmărește un scop legitim și în care mijloacele folosite sunt rezonabil proporționale cu scopul urmărit; în această etapă se evaluează dacă ingerința impune o sarcină excesivă asiguratului și în ea vor avea în vedere toate reperele desprinse din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, vizând securitatea juridică în domeniul asigurărilor sociale, principiul „bunei guvernanțe“, conduita beneficiarilor, dar și situația lor financiară specifică.
Cum o atare evaluare se face în concret, în analiza circumstanțelor fiecărui litigiu, cerința de admisibilitate stabilită de art. 519 din Codul de procedură civilă, care impune ca, în mecanismul unificator al hotărârii prealabile, să fie identificată o chestiune de drept nouă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, care să facă necesară o rezolvare de principiu, nu este întrunită, așa încât sesizarea de față apare ca inadmisibilă.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă în Dosarul nr. 853/103/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dispozițiile art. 107 alin. (2) teza a doua («se recuperează») și/sau ale art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează emiterea deciziilor de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, se interpretează în sensul că impun prin ele însele (în abstract) o sarcină excesivă asiguraților, fiind astfel incompatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în cazul în care beneficiarul prestațiilor nu a întreprins vreo acțiune cu intenția de a induce în eroare casa de pensii sau nu a acționat cu rea-credință atunci când a depus cererea de pensionare?
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2025.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Lorena Repana
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
