Decizia nr. 547 din 14 septembrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) și ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Dragoș Cristian Coman în Dosarul nr. 6.203/120/2017 al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.617D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus la dosar note de ședință, în susținerea excepției de neconstituționalitate invocate, și solicită judecarea cauzei în lipsă.

4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că se impune menținerea jurisprudenței Curții Constituționale pronunțate în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5.Prin Decizia nr. 3.269 din 11 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.203/120/2017, Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) și ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Excepția a fost ridicată de Dragoș Cristian Coman în calea de atac a recursului declarat împotriva Sentinței nr. 134 din 30 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în cadrul soluționării unei acțiuni de contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că normele legale invocate în susținerea deciziei contestate, prin care s-a dispus suspendarea raportului său de serviciu, respectiv prevederile art. 86 alin. (2) și ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, încalcă prezumția de nevinovăție consacrată atât de art. 23 alin. (11) din Constituție, cât și de art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

7.Se afirmă că aplicarea deciziei contestate îi „pune în pericol chiar supraviețuirea, întrucât în conformitate cu art. 94 și următoarele din Legea nr. 161/2003, calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție privată, cu excepția aceleia de cadru didactic, și, întrucât pe perioada suspendării raportului de serviciu funcționarul public își păstrează această calitate, în mod firesc respectivul funcționar este lipsit de mijloacele de supraviețuire“. Totodată, este încălcat și dreptul la muncă, având în vedere că pe perioada suspendării raportului de serviciu, funcționarul public nu poate desfășura nicio altă activitate, întrucât se menține incompatibilitatea consacrată la art. 94 din Legea nr. 161/2003.

8.Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale în raport cu care s-a invocat excepția. Astfel, acestea reglementează un caz de suspendare de drept a raportului de serviciu al funcționarului public, precum și persoana care are competența legală pentru emiterea deciziei de suspendare, cu ocazia suspendării nedispunându-se ori nefăcându-se aprecieri asupra vinovăției funcționarului trimis în judecată pentru săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute de art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999. Suspendarea de drept a raportului de serviciu nu este consecința condamnării, pentru a se pune problema stabilirii în mod definitiv a vinovăției funcționarului public, ci constituie o măsură temporară, de protecție a funcției publice, care reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 86 alin. (2) și ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care la data sesizării prevedeau:

–Art. 86 alin. (2): „În cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține.“;

–Art. 94 alin. (1) lit. m): „Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații: (...) m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h);“.

13.Dispozițiile art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, la care fac trimitere prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate, prevăd că poate ocupa o funcție publică persoana care nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice.

14.Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispozițiile criticate din Legea nr. 188/1999 au fost abrogate prin art. 597 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, soluția legislativă fiind preluată în Codul administrativ, în titlul privind statutul funcționarilor publici. Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum și faptul că dispozițiile legale criticate au fost aplicate în mod efectiv în cauza din fața instanței judecătorești a quo, Curtea constată că acestea continuă să producă efecte juridice în cauza autorului excepției de neconstituționalitate și, ca atare, urmează a se pronunța pe fondul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată.

15.În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție și ale art. 41 privind munca și protecția socială a muncii. De asemenea, se invocă art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 86 alin. (2) și ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva acelorași critici ca și cele aduse în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 522 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015, și Decizia nr. 450 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 17 septembrie 2018, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor criticate, reținând, în esență, că sancțiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcționarului public din funcția publică pe care acesta o deține, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru anumite infracțiuni, are ca finalitate protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, paragraful 22, sau Decizia nr. 450 din 28 iunie 2018, paragraful 13).

17.Cu privire la critica de neconstituționalitate formulată în raport cu art. 41 din Constituție, Curtea a statuat că suspendarea din funcție sau suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, în cazul trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, nu încalcă principiul alegerii libere a profesiei, a meseriei, a ocupației sau a locului de muncă, deoarece, pe de-o parte, măsura suspendării este temporară, iar, pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a funcționarului public pentru infracțiuni de o gravitate deosebită (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015, paragraful 13). Totodată, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, paragraful 25).

18.Referitor la critica de neconstituționalitate formulată în raport cu art. 23 alin. (11) din Constituție și cu art. 6 paragraful 2 din Convenție, Curtea a reținut că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este relevantă nu numai în acțiunea penală, dar și în alte cauze în care instanțele naționale nu au trebuit să stabilească problema vinovăției, scopul său esențial fiind să prevină orice autoritate națională să reflecte opinia că reclamantul este vinovat înainte ca acesta să fie găsit vinovat conform legii. În acest sens s-a pronunțat instanța de contencios al drepturilor omului în Cauza Țehanciuc împotriva României, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, paragraful 17. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că cererea reclamantului privind încălcarea dreptului său la prezumția de nevinovăție din cauza suspendării din funcție în momentul trimiterii în judecată este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă, deoarece suspendarea sa era obligatorie și automată conform Legii nr. 188/1999 și nimic din această lege nu arată că scopul măsurii de suspendare ar fi unul punitiv, ci mai degrabă de precauție și provizoriu, în măsura în care privește apărarea interesului public prin suspendarea din funcție a unei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni de serviciu și, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecințe ale unor asemenea acte (paragraful 19). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că, și în absența unui scop punitiv, trebuie evaluat impactul acestei măsuri asupra drepturilor individuale apărate la art. 6 paragraful 2 din Convenție și, în mod special, trebuie să se țină seama de garanțiile prevăzute de lege în acest sens, menționând că dispozițiile relevante din Legea nr. 188/1999 prevăd că, la terminarea procesului, persoana este repusă în funcție dacă nu a fost găsită vinovată, cu plata retroactivă a salariului (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 242 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 24 iulie 2017, paragraful 19).

19.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dragoș Cristian Coman în Dosarul nr. 6.203/120/2017 al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 86 alin. (2) și ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 septembrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici