Decizie nr. 1.403 din 20 octombrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) şi art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Genel Internaţional" - S.R.L. din comuna Rebra în Dosarul nr. 2.783/112/2009 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.139D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.783/112/2009, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) şi art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Genel Internaţional" - S.R.L. din comuna Rebra cu ocazia soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act emis de autorităţile publice locale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, următoarele:

Art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă încalcă dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei, întrucât existenţa amenzilor judiciare duce la obstrucţionarea dreptului fundamental al persoanelor de a formula cereri de recuzare sau strămutare, fiind contrar şi prevederilor constituţionale ale art. 51 alin. (3).

Art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă este contrar art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece prin judecarea cererii de reexaminare de către acelaşi judecător care a dispus sancţiunea are loc o mare inechitate în actul de justiţie prin raportare la incompatibilităţile definite de art. 24-28 din acelaşi cod, respectiv recuzarea şi abţinerea, lipsind, totodată, sancţiunile şi despăgubirile pentru situaţiile în care judecătorul aplică în mod greşit legea şi emite soluţii netemeinice şi nelegale.

De asemenea, arată că aceste prevederi au fost introduse în cuprinsul Codului de procedură civilă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, care nu prevede motivarea cazului excepţional pentru care a fost adoptată, respectiv motivarea urgenţei, fiind astfel contrară art. 114 alin. (4) din Constituţia din 1991 şi art. 115 alin. (4) din Constituţia revizuită.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) şi art. 108^5 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:

–Art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b): "Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:

1.cu amendă judiciară de la 50 lei la 700 de lei: [...]

b)formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;";

–Art. 108^5: "Împotriva încheierii prevăzute la art. 108^4 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.

Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.

Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 51 alin. (3) referitor la dreptul de petiţionare şi art. 115 alin. (4) potrivit căruia "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora". De asemenea, sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 114 alin. (4) din Constituţia nerevizuită.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la faptul că prevederile criticate au fost introduse în cuprinsul Codului de procedură civilă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, nefiind motivat cazul excepţional pentru care a fost adoptată, fiind, astfel, contrară dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, precum şi celor ale art. 114 alin. (4) din Constituţia nerevizuită, aceasta nu poate fi reţinută.

Emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 s-a făcut în temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia nerevizuită, potrivit cărora, "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu". Aşadar, textul constituţional în vigoare la data emiterii acestei ordonanţe nu prevedea obligaţia Guvernului de a motiva urgenţa acestei reglementări.

Obligaţia constituţională a Guvernului de a motiva urgenţa reglementărilor extraordinare din cuprinsul ordonanţelor de urgenţă pe care le adoptă a fost instituită ca urmare a revizuirii Constituţiei din anul 2003, respectiv prin art. 115 alin. (4), potrivit căruia "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora".

Aşadar, Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţia revizuită, întrucât efectele faţă de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă le-a produs textul constituţional în vigoare la data adoptării acestei ordonanţe, potrivit principiului tempus regit actum.

Distinct de acestea, Curtea reţine că în nota de fundamentare s-a arătat că necesitatea şi urgenţa reglementării sunt motivate de îmbunătăţirea cadrului legislativ privind activitatea de înfăptuire a justiţiei, respectiv simplificarea şi accelerarea procedurilor judiciare, creşterea actului de justiţie, sporirea şi modernizarea mijloacelor procesuale de realizare a drepturilor şi obligaţiilor părţilor, exercitarea corespunzătoare a mecanismului procesual, precum şi sancţionarea abuzului de drept.

2.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia dispoziţiile art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă încalcă dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei, fiind contrar şi prevederilor constituţionale ale art. 51 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că, pe de o parte, Constituţia reglementează dreptul de petiţionare, care este un drept cetăţenesc, de care beneficiază cetăţenii, în mod individual sau grupurile de cetăţeni, indiferent că sunt constituite ad-hoc sau organizate în forme prevăzute de lege iar, pe de altă parte, consacră accesul liberul la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, în sensul că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

Curtea observă că dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) se referă la dreptul la petiţionare, care este diferit de dreptul de a formula o cerere de recuzare sau de strămutare sau dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti sau sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obţine numai pe calea justiţiei.

În cauză, însă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu se află în ipoteza formulării unei cereri sau petiţii [art. 51 alin. (1) din Constituţie] pentru a beneficia de gratuitatea oferită de prevederile art. 51 alin. (3) din Constituţie, ci se află în situaţia formulării unei cereri de recuzare, care nu este similară unei cereri sau petiţii obişnuite, astfel încât invocarea art. 51 alin. (3) din Constituţie nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte susţinerea autorului că prevederile art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă încalcă dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei, respectiv art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, raportate la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 231 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 1 aprilie 2009, Decizia nr. 2 din 10 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 10 februarie 2006, Decizia nr. 170 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 13 mai 2004, şi Decizia nr. 59 din 11 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 7 mai 2003.

Astfel, Curtea a reţinut că activitatea procesuală a părţilor trebuie să se desfăşoare cu respectarea normelor prevăzute de lege. Stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, soluţie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Legea fundamentală.

Pentru valorificarea drepturilor şi intereselor legitime părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, iar nu în spirit abuziv, şicanatoriu, vexatoriu pentru magistraţi ori pentru instanţă. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, că exercitarea de către o persoană a unui drept ce îi este recunoscut prin lege nu poate să justifice, prin ea însăşi, o prezumţie a relei-credinţe. De altfel, exercitarea abuzivă a unui drept se produce numai în situaţia în care acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, Curtea urmând a respinge prezenta excepţie, ca neîntemeiată.

3.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate.

Prin numeroase decizii, spre exemplu Decizia nr. 308 din 3 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2011, Decizia nr. 848 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 5 septembrie 2011, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Astfel, Curtea a constatat că legiuitorul prin reglementarea art. 108^5 din Codul de procedură civilă a dorit instituirea unei căi de atac particulare, care se califică drept o cale specifică de retractare. Întrucât aplicarea amenzii constituie un incident procedural, ea va fi aplicată de către judecătorii învestiţi cu acţiunea principală. Cenzurarea încheierii de stabilire a amenzii de către instanţa care a dispus sancţiunea este firească, deoarece aplicarea amenzii nu implică o judecată de fond.

Dacă cererea de reexaminare este admisă ca urmare a constatării faptului că sancţiunea a fost aplicată fără temei sau cu încălcarea unor dispoziţii legale, amenda aplicată poate fi revocată sau poate fi redusă în situaţia în care se apreciază ca fiind disproporţionat cuantumul amenzii aplicate în raport cu abaterea săvârşită.

Prin urmare, în atare situaţie, există doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a uşura situaţia persoanei obligate la plata acesteia, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, soluţiile şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

4.Referitor la susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate că prevederile criticate nu prevăd "sancţiunile şi despăgubirile pentru situaţiile în care judecătorul aplică în mod greşit legea şi emite soluţii netemeinice şi nelegale", Curtea constată că aceasta vizează o omisiune legislativă, aspect ce nu ţine de competenţa instanţei de contencios constituţional, fiind atributul exclusiv al legiuitorului.

5.Distinct de acestea, Curtea constată că în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010, lege care nu îşi produce încă efectele şi care va intra în vigoare la data care va fi prevăzută în legea pentru punerea în aplicare a acestuia, legiuitorul a simţit nevoia limpezirii textului de lege şi a prevăzut în alin. (3) al art. 186 că "În toate cazurile, cererea se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) şi art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Genel Internaţional" - S.R.L. din comuna Rebra în Dosarul nr. 2.783/112/2009 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 octombrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu