Decizie nr. 742 din 20 septembrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^2 lit. a) din titlul VII intitulat "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, prevederi introduse prin articolul unic pct. 26 din titlul I al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, precum şi a celor ale art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Bordaş Slăvilă Liviu Zaharie în Dosarul nr. 13.700/211/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 515D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus note scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 220/2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 13.700/211/2010, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^2 lit. a) din titlul VII intitulat "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, prevederi introduse prin articolul unic pct. 26 din titlul I al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, precum şi a celor ale art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Bordaş Slăvilă Liviu Zaharie într-o cauză civilă având ca obiect acordarea de despăgubiri.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 18^2 lit. a) din Legea nr. 247/2005 sunt în totală contradicţie cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie, care garantează creanţele împotriva statului, atât în ceea ce priveşte cuantumul acestora, cât şi plata lor într-un termen previzibil şi rezonabil. Prin prevederile de lege criticate se stabileşte că obligaţia de plată a despăgubirilor curge de la data existenţei disponibilităţilor financiare, reglementare prin care, practic, garanţia consacrată prin norma constituţională este golită de orice conţinut. În acest context, arată că textul de lege instituie o condiţie potestativă, statul debitor putând invoca oricând lipsa disponibilităţilor în cont, amânând astfel sine die plata unei creanţe.

Totodată, apreciază că textul criticat încalcă în mod flagrant şi principiul egalităţii în faţa legii prevăzut de art. 16 alin. (2) din Constituţie, punând creditorul într-o situaţie de inferioritate faţă de statul debitor.

Referitor la prevederile art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, autorul excepţiei susţine că acest act normativ are ca scop modificarea în regim de urgenţă a două acte normative, şi anume Legea nr. 221/2009 şi Legea nr. 247/2005, fără a exista, în opinia sa, motivarea urgenţei în ceea ce priveşte suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În acest sens arată că, aşa cum reiese din motivarea ordonanţei, chestiunile de ordin bugetar invocate de Guvern se referă exclusiv la necesitatea reglementării de urgenţă a regimului despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 221/2009, şi nicidecum la aspecte legate de aplicarea unor dispoziţii din Legea nr. 247/2005. Aşa fiind, apreciază că motivarea adoptării de urgenţă a acestei ordonanţe este una strict formală, fără a fi justificată acea situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, ceea ce contravine art. 115 alin. (4) din Constituţie. Totodată, susţine că, instituind prin art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 un termen de suspendare a exerciţiului dreptului de a cere plata creanţei - în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind deci o suspendare a dreptului de a exercita toate prerogativele legate de dreptul de proprietate asupra unui bun -, această ordonanţă de urgenţă reglementează într-un domeniu pe care art. 115 alin. (6) din Constituţie îl interzice, afectând astfel dreptul de proprietate. De asemenea, autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat nu reglementează numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, modificând raporturi juridice preexistente, prin suspendarea pentru o perioadă de 2 ani a obligaţiei acordării despăgubirilor în numerar, inclusiv în cazul acelor persoane care şi-au exercitat deja dreptul de opţiune şi care au dobândit asupra statului o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Aşa fiind, arată că raportul juridic obligaţional născut prin exercitarea dreptului de opţiune nu mai poate fi modificat în mod unilateral, orice lege care ar aduce modificări raportului juridic existent la data intrării ei în vigoare încălcând flagrant principiul neretroactivităţii legii statuat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Susţine că art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 contravine şi art. 16, art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 53 din Constituţie, întrucât prin modificarea unilaterală a termenului de plată de către statul debitor şi instituirea unui termen de suspendare a plăţilor pentru o perioadă de 2 ani se restrânge în mod evident exerciţiul dreptului de a cere plata creanţei şi exerciţiul dreptului de proprietate asupra bunului pe care această creanţă îl constituie, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Totodată, prin împărţirea beneficiarilor care au optat pentru despăgubiri în numerar în două categorii - cei cu titluri de plată şi cei fără titluri, textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 aduce atingere principiului egalităţii în faţa legii instituit de art. 16 din Constituţie şi principiului garantării şi ocrotirii proprietăţii private de către lege, în mod egal, indiferent de titular. În fine, invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Cauza Faimblat contra României, 2009, şi Cauza Maria Atanasiu şi alţii contra României, 2010, autorul excepţiei apreciază că textul de lege criticat contravine şi dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.

Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 18^2 lit. a) din Legea nr. 247/2005 şi ale art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 sunt constituţionale. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 220/2011 şi Decizia nr. 1.633/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 18^2 lit. a) din titlul VII intitulat "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Aceste prevederi de lege au fost introduse prin articolul unic alin. (1) pct. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi au următorul cuprins: "În cazul prevăzut la art. 18^1 alin. (2), titularul titlului de despăgubire va proceda astfel:

a)dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcţie, care, după reţinerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare;".

De asemenea, constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, care au următorul conţinut: "Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea». Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare."

În ceea ce priveşte art. 18^2 lit. a) din Legea nr. 247/2005, autorul excepţiei consideră că aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi şi celor ale art. 44 alin. (1) referitoare la dreptul de proprietate privată.

Referitor la prevederile art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, autorul excepţiei invocă contrarietatea acestora cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului şi alin. (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege a proprietăţii private, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4) şi (6) privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă, art. 148 alin. (2) şi (4) referitoare la prioritatea de aplicare a dreptului comunitar.

Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra unor critici similare, prin Decizia nr. 220 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 25 iulie 2011, Decizia nr. 1.633 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 25 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 499 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 31 iulie 2012, statuând că prevederile legale criticate nu contravin normelor constituţionale invocate.

1.Referitor la neconstituţionalitatea art. 18^2 lit. a) din Legea nr. 247/2005, autorul excepţiei susţine că prin acest text de lege, care prevede că obligaţia de plată a despăgubirilor curge de la data existenţei disponibilităţilor financiare ale statului, se goleşte de conţinut garanţia consacrată de norma constituţională a art. 44, statul debitor putând invoca oricând lipsa disponibilităţilor în cont, amânând astfel sine die plata unei creanţe.

Faţă de o critică similară, prin Decizia nr. 220/2011, Curtea a statuat că nu poate fi reţinută susţinerea potrivit căreia prevederile legale menţionate ar aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza întâi, fiind opţiunea exclusivă a legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută, prevederile de lege criticate fiind în acord cu alin. (1) teza a doua al acestui text constituţional, potrivit căruia "conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia prevederile art. 18^2 lit. a) din Legea nr. 247/2005 aduc atingere principiului egalităţii în faţa legii, punând creditorul într-o situaţie de inferioritate faţă de statul debitor, Curtea constată că şi această critică este neîntemeiată. Prevederile textului de lege criticat nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, întrucât se aplică uniform pentru toţi cei care se află în situaţia stabilită de ipoteza normei legale şi nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare, ele stabilind eşalonarea legală a termenelor de plată a creanţelor, fără de care sustenabilitatea procesului de acordare a despăgubirilor, sub aspect financiar, ar fi imposibil de realizat.

2.În ceea ce priveşte prevederile art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în cauza de faţă şi având o motivare similară. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.633 din 20 decembrie 2011 şi Decizia nr. 499 din 15 mai 2012, prin care Curtea a statuat că textul de lege criticat nu contravine normelor constituţionale invocate.

Prin aceste decizii, referitor la pretinsa neconstituţionalitate a art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 în raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a reţinut că necesitatea contracarării efectelor economice destabilizatoare pe care le-ar fi avut valorificarea imediată a titlurilor de plată este de natură să confere caracter constituţional măsurii prevăzute de textul de lege criticat, din perspectiva respectării exigenţelor impuse de norma constituţională mai sus menţionată. Cât priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită, deoarece prevederile legale criticate nu afectează regimul unui drept fundamental, dreptul de proprietate, ci statuează cu privire la procedura prin care acesta poate fi valorificat.

Adoptarea actului normativ criticat a fost determinată de circumstanţe excepţionale, legate de stabilitatea economică a statului român, urmărindu-se promovarea unor măsuri care să împiedice imposibilitatea menţinerii echilibrului bugetar, aşa cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010. Prin urmare, soluţia legislativă criticată reprezintă o normă temporară, care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligaţia statului urmând a se executa după expirarea perioadei de suspendare de 2 ani. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că aceste circumstanţe speciale reclamă cu evidenţă o diferenţă de tratament juridic.

Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), dat fiind faptul că prevederile criticate sunt norme de procedură, de imediată aplicare, cu efecte pentru viitor, şi nu pentru trecut.

De asemenea, Curtea a constatat că nu este întemeiată nici critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, întrucât prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 nu instituie o discriminare neconstituţională, ci reprezintă o reglementare care îşi găseşte o justificare obiectivă şi rezonabilă prin prisma motivaţiilor economice care au stat la baza edictării actului normativ din care acesta face parte.

Prin aceleaşi decizii, Curtea a mai observat că un act normativ care, prin conţinutul său, urmăreşte găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor statului nu este de natură să contravină dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, chiar dacă afectează celeritatea procedurii. Textul de lege criticat nu aduce atingere existenţei dreptului de proprietate, ci prevede o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, respectiv valorificarea, pentru o perioadă de 2 ani, a titlurilor de plată emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin conversia acestora în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" corespunzător sumei pentru care a fost formulată opţiunea. Or, acest lucru nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanţă asupra statului, fapt ce ar contraveni dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, ci cu reglementarea unei modalităţi de valorificare determinate de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară şi dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar.

Prin urmare, măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, reprezentând o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.

Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica privind încălcarea art. 53 din Constituţie, întrucât autorul beneficiază în continuare de dreptul său de proprietate garantat de Constituţie, fără ca acesta să fie restrâns, art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 reglementând cu privire la procedura prin care acesta poate fi valorificat, nu cu privire la substanţa sa.

Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei, considerentele de principiu reţinute de Curtea Constituţională în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 148 din Constituţie, acestea nu au incidenţă în speţă.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^2 lit. a) din titlul VII intitulat "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, şi a celor ale art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Bordaş Slăvilă Liviu Zaharie în Dosarul nr. 13.700/211/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora