Decizie nr. 746 din 2 iunie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de către Sindicatul PRO A.S. din Timişoara în Dosarul nr. 14.560/325/2010 al Judecătoriei Timişoara.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 4.159D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, excepţie ridicată de Sindicatul PRO A.S. din Timişoara în Dosarul nr. 14.556/325/2010 al Judecătoriei Timişoara.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 4.158D/2010 la Dosarul nr. 4.159D/2010.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 4.159D/2010 la Dosarul nr. 4.158D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 29 septembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 14.560/325/2010 şi nr. 14.556/325/2010, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de către Sindicatul PRO A.S. din Timişoara în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor la executare formulate împotriva unor titluri executorii privind drepturi salariale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi ale art. 115 alin. (4) referitoare la delegarea legislativă. Autorul susţine totodată încălcarea prin textele criticate a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a fost emisă cu încălcarea de către Guvern a principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât executarea hotărârilor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a instanţelor de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor.

Cu privire la încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, autorul susţine că dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 retroactivează în privinţa hotărârilor judecătoreşti devenite executorii înainte de data adoptării ordonanţei şi care nu au fost executate total sau parţial înaintea acestei date.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), autorul susţine că emiterea ordonanţei de urgenţă ale cărei texte sunt criticate reprezintă un exces de putere al Guvernului, ce a creat o discriminare între salariaţii bugetari şi salariaţii nebugetari.

Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20, ale art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 53, autorul arată că drepturile salariale sunt bunuri necorporale în accepţiunea art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi că normele juridice criticate restrâng un drept fundamental, respectiv dreptul de proprietate, a cărui existenţă şi substanţă sunt afectate, restrângere ce nu este necesară, nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi se aplică în mod discriminatoriu, contravenind în acest fel şi dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol anterior arătat.

Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorul arată că textele legale criticate împiedică punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, fază a procesului civil ce urmează a fi realizată într-un termen nerezonabil.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 47 alin. (1) din Constituţie, autorul apreciază că adoptarea ordonanţei de urgenţă în cauză nu reprezintă o măsură de dezvoltare economică sau de protecţie socială şi nu asigură cetăţenilor un nivel de trai decent.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, autorul arată că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu a fost determinată de necesitatea unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată.

Judecătoria Timişoara apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind parţial întemeiată, arătând că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a fost făcută cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), deoarece nu a existat o situaţie extraordinară care să justifice adoptarea acesteia, că restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate, respectiv a dreptului la remuneraţia muncii prestate, nu se justifică în raport cu prevederile art. 53 din Constituţie şi că textele ordonanţei încalcă prevederile art. 20 şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie în privinţa garantării creanţelor şi a garantării şi ocrotirii în mod egal a proprietăţii private.

Instanţa susţine, de asemenea, că prevederile legale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât creează statului un avantaj nejustificat şi prelungeşte termenul executării de către acesta a obligaţiilor bugetare.

Totodată, se arată că dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât dispoziţiile ordonanţei se aplică unor hotărâri judecătoreşti devenite executorii înainte de data adoptării acesteia.

De asemenea, se susţine că prevederile legale invocate au fost adoptate cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituţie, printr-o imixiune a puterii executive în sfera atribuţiilor puterii legislative şi a principiului supremaţiei legilor, statuat la art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

Se mai apreciază că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a avut ca efect diminuarea nivelului de trai al salariaţilor bugetari în privinţa cărora plata remuneraţiei muncii prestate a fost amânată pentru o perioadă nerezonabilă de timp, fiind încălcate în acest fel prevederile art. 47 alin. (1) din Constituţie.

În privinţa încălcării prin normele juridice invocate a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, instanţa apreciază excepţiile ca inadmisibile, motivând că acestea nu sunt prevederi constituţionale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009.

Textele art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare, au următorul conţinut:

–Art. 1: "(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a)în anul 2012 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu;

b)în anul 2013 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu;

c)în anul 2014 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu.

(2)În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(3)Sumele prevăzute la alin. (1) plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(4)În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin sectorul bugetar se înţelege autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură astfel:

a)integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

b)din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

c)integral din venituri proprii.";

–Art. 2: "Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1."

În opinia autorului excepţiei, textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi ale art. 115 alin. (4) referitoare la delegarea legislativă. Autorul susţine totodată încălcarea prin textele criticate a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Susţinerea potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiată. Curtea, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a reţinut că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională. Aceasta este premisa de la care Curtea a analizat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate.

Primul motiv pentru justificarea situaţiei extraordinare este cel ce vizează dificultăţile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifica existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea a procedat la analizarea şi a următoarelor două motive invocate de Guvern, respectiv influenţa negativă pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar. Aceste ultime două motive sunt susţinute de faptul că valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afectează un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemică, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justificau existenţa unei situaţii extraordinare, însă, privind toate cele trei motive în mod cumulat şi plecând de la premisa constatată de către Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a ajuns la concluzia că în cauza de faţă există un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, după caz, astfel încât a considerat că există o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, Curtea a constatat că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.

De asemenea, Curtea a arătat că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară şi energică. În consecinţă, adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţă; or, reglementarea urgentă a situaţiei rezultate în condiţiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţă. În aceste condiţii, pentru conservarea stabilităţii economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele urgenţei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.

În consecinţă, Curtea a stabilit că în anumite situaţii extreme, precum în cea de faţă, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, în măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilităţii economice a statului român. O atare situaţie extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedură civilă sau Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, după caz, chiar dacă debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului să găsească soluţii pentru executarea conformă a hotărârilor judecătoreşti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidenţă elemente de oportunitate legislativă.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea constată că şi acestea sunt neîntemeiate pentru motivele reţinute în Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, ce vor fi expuse mai jos:

1.Pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat nu poate fi reţinută, întrucât Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, le recunoaşte şi îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea constată că ordonanţa de urgenţă nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoreşti şi, în consecinţă, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei.

2.Critica ce priveşte încălcarea art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea este neîntemeiată, întrucât textul criticat se aplică pentru viitor, neexistând în acest sens nicio urmă de îndoială.

3.Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele dintre diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Or, în cauza de faţă, astfel cum s-a arătat şi mai sus, măsura contestată urmăreşte un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Astfel, situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic.

4.Cu privire la invocarea de către autorul excepţiei a prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 -, "procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia". Însă, aşa cum s-a arătat şi mai sus, actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul că acesta îşi execută creanţa într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare. Totodată, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţă, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eşalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi băneşti nu este interzis în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica.

Pentru aceste motive nu poate fi reţinută nici critica vizând pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

5.Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie referitoare la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, paragrafele 28-34, Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 41). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.

Prin urmare, nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

6.Pentru argumentele expuse anterior, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 20, 47 şi 53.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul PRO A.S. din Timişoara în dosarele nr. 14.560/325/2010 şi nr. 14.556/325/2010 ale Judecătoriei Timişoara.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 iunie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop