Decizia nr. 515 din 17 iulie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Gabriel Oprea în Dosarul nr. 1.926/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.743 D/2017.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Dan Lupașcu, din cadrul Baroului București. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Se arată că, de la data invocării prezentei excepții de neconstituționalitate și până la cea a dezbaterilor, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile legale criticate. Se susține că nu sunt invocate temeiuri noi, față de cele care au fost arătate cu prilejul invocării excepției, dar că sunt aduse în atenția Curții câteva precizări referitoare la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției, respectiv la sintagma „în vigoare“, din cuprinsul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Se face trimitere la Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, dar și la Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, prin care Curtea a statuat, pe de o parte, cu privire la obligativitatea reglementării unui prag valoric al prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, iar, pe de altă parte, referitor la obligația legiuitorului de a pune dispozițiile legale ce reglementează infracțiunea de abuz în serviciu în acord cu dispozițiile Constituției, precum și la obligativitatea considerentelor deciziilor Curții Constituționale. Se susține că, așa fiind, sunt incidente, în prezenta cauză, prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, ceea ce înseamnă că, între data de 30 iunie 2017, data publicării Deciziei nr. 392 din 6 iunie 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, și data de 14 august 2017, normele juridice ce reglementează infracțiunea de abuz în serviciu au fost suspendate de drept, iar, din data de 15 august 2017, aceleași dispoziții legale și-au încetat efectele juridice. Se susține că, chiar și în aceste condiții, Curtea Constituțională este competentă să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate, întrucât prevederile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt doar parțial inaplicabile. Este invocată, în acest sens, Decizia nr. 11 din 8 martie 1994, cu diferența că, în cazul textului ce reglementează infracțiunea de abuz în serviciu, sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul art. 297 alin. (1) din Codul penal nu a fost abrogată, ci a devenit inaplicabilă. Pe fond, se arată că nereglementarea unui prag valoric în cazul infracțiunii de abuz în serviciu este de natură a încălca principiul legalității și dreptul la un proces echitabil.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 din Codul penal și, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 392 din 6 iunie 2017, paragrafele 52, 56 și 57, arătându-se că temeiul caracterului inadmisibil al excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 din Codul penal se regăsește la paragraful 57 din decizia anterior menționată. Cu privire la dispozițiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, se susține că acestea implementează instrumentele internaționale pretins încălcate. Se arată, totodată, că nu există elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenței Curții Constituționale în materia analizată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 25 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.926/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Gabriel Oprea într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că, întrucât legiuitorul nu a prevăzut un prag valoric al prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu, dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, ce reglementează această infracțiune, sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate. Se arată că prevederile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 sunt indisolubil legale de cele ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, din moment ce fac trimitere la ele, motiv pentru care criticile formulate, cu privire la art. 297 alin. (1) din Codul penal, sunt valabile și pentru norma penală cu caracter special anterior menționată. Se subliniază faptul că argumentele formulate în prezenta cauză sunt diferite de cele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016. Se arată că numeroase reglementări internaționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului conțin referiri semnificative la necesitatea reprimării infracțiunilor (îndeosebi a celor de corupție), prin instituirea de reglementări clare, precise și previzibile, aplicabile în condiții strict determinate. Astfel, Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției recomandă statelor părți adoptarea de măsuri adecvate pentru a se atribui caracterul de infracțiune faptei unui agent public de a abuza de funcția sau de postul său, adică de a îndeplini sau de a se abține să îndeplinească, în exercitarea funcției sale, un act, cu încălcarea legii, cu scopul de a obține un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul. De asemenea, se face trimitere la Raportul Comisiei de la Veneția privind relația dintre responsabilitatea politică și responsabilitatea penală ministerială, adoptat la 8-9 martie 2009, prin care s-a reținut că incriminarea abuzului în serviciu trebuie să respecte, pe lângă exigențele art. 7 din Convenție, și alte cerințe ce derivă din principiul supremației legii, precum securitatea juridică, predictibilitatea, claritatea, proporționalitatea sau egalitatea de tratament, condiții care nu sunt îndeplinite de textele de lege criticate. Prin același raport, s-a arătat că incriminarea într-o manieră generalizată a acestor tipuri de fapte, ce pot fi comise de către funcționarii publici, contravine criteriilor calitative prevăzute la art. 7 din Convenție. Se mai face referire la Rezoluția nr. 1.950 (2013) adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care vorbește despre caracterul de măsură ultimo ratio a dreptului penal, precum și la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 15 noiembrie 1996, 24 mai 2007, 17 septembrie 2009 și 21 octombrie 2013, pronunțate în cauzele Cantoni împotriva Franței, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, Scoppola împotriva Italiei și Del Rio Prada împotriva Spaniei. Totodată, sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 824 din 3 decembrie 2015 și nr. 405 din 15 iunie 2016. În fine, se arată că prejudicierea unei persoane, ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu de către un funcționar public, poate declanșa și alte forme de răspundere juridică, motiv pentru care absența unui prag valoric din cuprinsul dispozițiilor legale criticate imprimă acestora un caracter echivoc, aspect ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție, precum și celorlalte dispoziții constituționale și convenționale invocate în prezenta cauză.

7.Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că dispozițiile legale criticate trebuie analizate prin prisma considerentelor Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care Curtea Constituțională a constatat necesitatea introducerii unui prag valoric al prejudiciului produs, în cazul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu. Se susține că instanțele ar trebui să se conformeze acestor considerente, dar că acestea nu sunt competente să stabilească ele însele un astfel de prag.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 și la Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, paragrafele 56 și 57. 10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul cuprins:

–Art. 297 alin. (1) din Codul penal: „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.“ – Art. 13^2 din Legea nr. 78/2000: „În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.“ 13. Se susține că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) referitor la statul de drept și la calitatea legii, art. 11 alin. (1) și (2) cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 23 alin. (12) cu privire la principiul legalității incriminării și a pedepsei, precum și art. 6 și 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și la principiul legalității incriminării și a pedepsei. Mai este invocată Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal și art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din data de 8 iulie 2016, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“. Prin aceeași decizie, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000. Totodată, având în vedere natura diferită a criticilor de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 697 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 din Codul penal și ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

15.Cu referire la dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, Curtea observă că Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 reprezintă o decizie interpretativă, astfel încât excepția de neconstituționalitate, care vizează înțelesul normei juridice care nu a fost exclus cadrului constituțional prin decizia antereferită, poate face obiectul controlului de constituționalitate. În acest sens, având în vedere natura juridică diferită a criticilor de neconstituționalitate formulate, față de cele reținute prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea, prin Decizia nr. 697 din 7 noiembrie 2017, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 din Codul penal. Raportat la cele anterior arătate, Curtea constată că autorul prezentei excepții de neconstituționalitate formulează critici care vizează însăși existența normativă a textului criticat, prin prisma faptului că legiuitorul nu a intervenit asupra acestuia, după pronunțarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016. Prin urmare, sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate este admisibilă și urmează a fi analizată pe fond.

16.Prin Decizia nr. 697 din 7 noiembrie 2017, paragrafele 17-19, făcând trimitere la Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, paragraful 55, Curtea a constatat necesitatea reglementării de către legiuitor a unui prag al pagubei produse prin săvârșirea infracțiunii și circumstanțierea vătămării produse prin comiterea faptei, elemente în funcție de care să se aprecieze incidența sau nu a legii penale. De asemenea, instanța de contencios constituțional a constatat că nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera exclusivă de competență a legiuitorului primar sau delegat. Pe cale de consecință, ținând seama de dispozițiile constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției“, și de cele ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, „În România, respectarea [...] legilor este obligatorie“, Curtea a subliniat că legiuitorul are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei și intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii.

17.Or, Curtea a reținut, prin aceeași decizie, nr. 697 din 7 noiembrie 2017, că aspectele mai sus invocate sunt de natură a conferi un caracter proporțional reglementării criticate, prin mecanismele specifice controlului de constituționalitate.

18.Distinct de cele constatate prin jurisprudența mai sus menționată, Curtea reține că considerentele deciziilor invocate sunt de natură a asigura, totodată, claritate, precizie și previzibilitate reglementării criticate, punând dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) și, de asemenea, cu cele ale art. 23 alin. (12) din Constituție și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la principiul legalității incriminării și a pedepsei.

19.Pentru aceleași motive, Curtea constată că nu poate fi reținută nici încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituție referitoare la principiul separației și al echilibrului puterilor în stat.

20.Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea reține că dispozițiile legale criticate se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în condițiile prevăzute în ipoteza normei de incriminare analizate, motiv pentru care acestea nu contravin principiului egalității în drepturi.

21.În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea a reținut că aceasta constituie, astfel cum prevede și titlul secțiunii din care face parte, o infracțiune asimilată celor de corupție, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracțiunii de abuz în serviciu. Curtea a observat că în legislația penală, în raport cu elementele componente, pot exista norme complete și norme incomplete, acestora din urmă lipsindu-le fie dispoziția, fie sancțiunea, fie elemente ale acestora, pe care le împrumută din conținutul altor norme. În legătură cu normele de trimitere, Curtea, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a statuat că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul aceluiași act normativ sau din alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală, în care sunt stabilite expres anumite prescripții normative. Efectul dispoziției de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conținutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conținutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripțiile celuilalt text. În lipsa unei atari operații, legiuitorul ar fi încadrat, evident, acest text în forma scrisă a textului care face trimitere. Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, „Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage și modificarea normei incomplete“. Prin urmare, analiza întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze la dispozițiile art. 246, art. 248 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, astfel cum acestea au fost reconfigurate prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 și Decizia nr. 397 din 13 iunie 2017, dispoziția criticată fiind o normă incompletă, de trimitere (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 392 din 6 iunie 2017, paragrafele 58-60).

22.Cu privire la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispozițiile legale criticate reprezintă norme de drept penal substanțial, iar garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil se asigură prin mijloace juridice specifice dreptului procesual penal.

23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi^1,

^1 Cu Opinia concurentă a doamnei judecător Livia Doina Stanciu, exprimată în Decizia Curții Constituționale nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Oprea în Dosarul nr. 1.926/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 iulie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop