Decizia nr. 397 din 13 iunie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, excepție ridicată de Asociația GIR 2003 Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, în Dosarul nr. 3.678/296/2015/a1 al Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 524D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale concretizată prin Decizia nr. 449 din 30 mai 2006.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 5 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.678/296/2015/a1, Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Excepția a fost ridicată de Asociația GIR 2003 Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, în calea de atac a apelului declarat împotriva încheierii ședinței din camera de consiliu din 16 noiembrie 2015, pronunțate de Judecătoria Satu Mare, întro cauză având ca obiect dizolvare persoană juridică.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 sunt contrare prevederilor constituționale și convenționale invocate, întrucât nu prevăd valoarea prag în raport cu care o organizație cu scop nepatrimonial este în stare de insolvabilitate, iar tratamentul acestor persoane juridice este discriminatoriu și arbitrar raportat la art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. De asemenea, autoarea excepției consideră că inexistența valorii prag conduce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice, norma criticată fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, așa încât persoanele juridice cu scop nepatrimonial nu pot să își adapteze conduita.

6.În continuare, se susține că dispozițiile criticate generează un tratament discriminatoriu între persoanele juridice fără scop patrimonial și persoanele juridice cu scop patrimonial, în cazul celor din urmă starea de insolvabilitate fiind explicit definită ca reprezentând existența în sarcina acesteia a unui pasiv care depășește valoarea-prag de 40.000 lei. În cazul organizațiilor neguvernamentale, dispozițiile legale nu prevăd o valoare prag în raport cu care să se constate starea de insolvabilitate și să se dispună dizolvarea persoanei juridice fără scop patrimonial.

7.În final, autoarea excepției apreciază că dispozițiile legale criticate au un impact deosebit asupra dreptului fundamental la asociere, dizolvarea unei persoane juridice fără scop patrimonial putând fi solicitată de orice persoană, pentru sume derizorii, situate cu mult sub valoarea prag prevăzută de norma specială în materia insolvenței. Ca atare, în opinia sa, lipsa de claritate și previzibilitate a normei criticate suprimă și dreptul la un proces echitabil, întrucât instanțele judecătorești stabilesc în mod arbitrar care este suma în raport cu care o organizație neguvernamentală este insolvabilă, dispunând dizolvarea acesteia.

8.Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă apreciază ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată, însă nu își motivează opinia.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, arată că dispozițiile art. 56 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 au fost analizate în cadrul controlului de constituționalitate, în ansamblul său, în repetate rânduri, Curtea Constituțională statuând că aceste norme sunt conforme prevederilor art. 40 și art. 21 alin. (3) din Constituție. De asemenea apreciază că nu poate fi reținută critica raportată la prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2), având în vedere considerentele Deciziei nr. 449 din 30 mai 2006, prin care Curtea a statuat că „diferențele evidențiate de autorul excepției între procedura de dizolvare și lichidare a asociațiilor, fundațiilor și federațiilor și procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 se datorează statutului juridic diferit al acestor forme asociative față de cel al societăților comerciale. Acest aspect, însă, nu are nicio repercusiune asupra constituționalității textelor criticate“.

11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins: „(1) Asociația se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate: [...]d) când asociația a devenit insolvabilă;“.

14.În opinia autoarei excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5), care consacră obligativitatea respectării legii și a Constituției, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție, art. 40 care reglementează dreptul de asociere și ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției. De asemenea, se invocă și art. 6 paragraful 1 și art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil și, respectiv, la libertatea de întrunire și de asociere, precum și art. 12 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind libertatea de întrunire și de asociere.

15.Cu titlu preliminar, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat, cu valoare de principiu, că Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații se aplică asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, în sens restrâns, constituite ca expresie a dreptului la liberă asociere, consacrat de art. 40 alin. (1) din Constituție și de art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Persoanele juridice nonprofit, care intră sub incidența Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, legiuitorul prevăzând formele asociative care nu intră sub incidența acesteia și care beneficiază de reglementări cu caracter special, și anume: partidele politice, sindicatele, cultele religioase [potrivit art. 1 alin. (3) din ordonanță]; persoanele juridice de utilitate publică - asociații, fundații sau alte organizații de acest fel - înființate prin legi, ordonanțe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public (potrivit art. 85 din ordonanță). În acest sens, a se vedea Decizia nr. 56 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din data de 13 martie 2014.16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici, în esență, similare, respingând excepțiile de neconstituționalitate. În acest sens, sunt Decizia nr. 145 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 22 martie 2011, Decizia nr. 593 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Decizia nr. 354 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 19 iunie 2009, și Decizia nr. 1.383 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 1 aprilie 2009.17. Astfel, prin deciziile menționate, Curtea a reținut că prevederile art. 55-56 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 fac parte din cap. IX al ordonanței, care instituie o procedură specială de dizolvare și lichidare a asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, ce are ca rezultat final îndestularea corespunzătoare a creditorilor, transmiterea bunurilor rămase în urma lichidării și radierea acestor forme asociative din Registrul asociațiilor și fundațiilor. Instituirea unei asemenea proceduri speciale este rezultatul faptului că asociațiile și fundațiile, astfel cum prevede art. 1 alin. (2) din ordonanță, sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, iar dizolvarea poate interveni și pentru alte motive decât cele strict economice. Este cazul, spre exemplu, al situațiilor când scopul sau activitatea asociației a devenit ilicită ori contrară ordinii publice, când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice ori când asociația urmărește un alt scop decât cel pentru care s-a constituit. De asemenea, Curtea a reținut că debitorul are la dispoziție toate mijloacele de probă prin care să se apere împotriva cererilor de dizolvare și lichidare, ordonanța în cauză neîngrădind în niciun fel folosirea acestora. Așa fiind, reglementarea legitimării procesuale a oricărei persoane interesate de a formula cerere de constatare a dizolvării unei asociații, în cazurile stabilite de art. 56 din ordonanța criticată, nu contravine dispozițiilor constituționale sau convenționale referitoare la dreptul de asociere, fiind de competența instanțelor judecătorești să verifice existența interesului de a promova o astfel de cerere.

18.Totodată, prin Decizia nr. 714 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 octombrie 2007, Curtea a reținut că diferențele între procedura de dizolvare și lichidare a asociațiilor și fundațiilor și procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006 (abrogată de art. 344 lit. a) din titlul V din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din data de 25 iunie 2014) se datorează statutului juridic diferit al acestor forme asociative față de cel al societăților comerciale. Acest aspect, însă, nu are nicio repercusiune asupra constituționalității textelor criticate.

19.Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

20.Distinct de cele menționate, Curtea nu poate reține susținerea potrivit căreia dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale și convenționale invocate, întrucât nu prevăd valoarea prag în raport cu care o organizație cu scop nepatrimonial este în stare de insolvabilitate, iar tratamentul acestor persoane juridice este discriminatoriu și arbitrar, raportat la art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

21.Sub acest aspect, Curtea observă că art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 prevede că valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență și este de 40.000 lei, atât pentru creditori, cât și pentru debitor, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru creanțe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariați este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.

22.Relativ la discriminare, prin Decizia nr. 263 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 18 martie 2009, Curtea a statuat că aceasta este rezultatul unui tratament juridic diferit aplicabil aceleiași categorii de subiecte de drept sau unor situații care nu se deosebesc în mod obiectiv și rezonabil. Or, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 sunt aplicabile asociațiilor și fundațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, iar procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2014 se aplică profesioniștilor, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (2) din Codul civil, cu excepția celor care exercită profesii liberale, precum și a celor cu privire la care se prevăd dispoziții speciale în ceea ce privește regimul insolvenței lor, așa încât susținerea referitoare la pretinsul tratament discriminatoriu nu poate fi reținută.

23.Cu privire la invocarea principiului securității raporturilor juridice, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligația de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate. În ceea ce privește aceste condiții, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunțată în Cauza Petra împotriva României), iar cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit). De asemenea, în privința incidenței normelor de tehnică legislativă în cadrul controlului de constituționalitate, Curtea a constatat că, deși acestea nu au valoare constituțională, prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care se conformează principiului securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesare (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acest sens, a se vedea Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015, sau Decizia nr. 754 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 februarie 2015. Din analiza textelor de lege deduse controlului de constituționalitate, Curtea constată că acestea îndeplinesc cerințele mai sus menționate, fiind norme clare, previzibile, care reglementează cât se poate de precis conduita persoanele juridice cu scop nepatrimonial.

24.De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este prevăzută de lege, ceea ce înseamnă că legiuitorul este liber să stabilească modalitățile concrete prin care se manifestă accesul liber la justiție. Or, competența instanțelor judecătorești de a verifica existența interesului în promovarea cererii de dizolvare a asociației nu echivalează decât cu respectarea și garantarea accesului liber la justiție al asociaților.

25.În fine, pentru aceleași argumente, nu se poate susține că textele legale criticate încalcă art. 124 din Constituție.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația GIR 2003 Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, în Dosarul nr. 3.678/296/2015/a1 al Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă, și constată că dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 iunie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici