Decizie nr. 780 din 25 septembrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani în Dosarul nr. 3.467/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 866D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 868D/2012, nr. 872D/2012, nr. 873D/2012, nr. 875D/2012, nr. 876D/2012, nr. 882D/2012, nr. 969D/2012, nr. 997D/2012-nr. 1.002D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în dosarele nr. 3.504/40/2011, nr. 3.489/40/2011, nr. 3.758/40/2011, nr. 3.447/40/2011, nr. 3.658/40/2011, nr. 3.673/40/2011, nr. 3.461/40/2011, nr. 3.497/40/2011, nr. 3.506/40/2011, nr. 3.632/40/2011, nr. 3.634/40/2011, nr. 3.765/40/2011 şi nr. 8.939/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor nr. 866D/2012, nr. 868D/2012, nr. 872D/2012, nr. 873D/2012, nr. 875D/2012, nr. 876D/2012, nr. 882D/2012, nr. 969D/2012 şi nr. 997D/2012 - nr. 1.002D/2012.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea acestor cauze.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 868D/2012, nr. 872D/2012, nr. 873D/2012, nr. 875D/2012, nr. 876D/2012, nr. 882D/2012, nr. 969D/2012, nr. 997D/2012-nr. 1.002D/2012 la Dosarul nr. 866D/2012, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 256/2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 19 ianuarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 3.467/40/2011, nr. 3.504/40/2011, nr. 3.489/40/2011 şi nr. 3.758/40/2011, încheierile din 25 ianuarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 3.447/40/2011, nr. 3.658/40/2011 şi nr. 3.673/40/2011, încheierile din 6 februarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 3.461/40/2011, nr. 3.497/40/2011, nr. 3.506/40/2011, nr. 3.632/40/2011, nr. 3.634/40/2011 şi nr. 3.765/40/2011, precum şi prin Încheierea din 27 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.939/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani (în numele şi în calitate de reprezentant al reclamanţilor din dosare) cu ocazia soluţionării unor litigii având ca obiect drepturi băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că măsura reducerii cu 25% a salariului aduce o gravă atingere dreptului de proprietate, fără a exista vreuna din cauzele expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie şi fără caracter temporar. În acest sens, arată că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este constantă în a include salariul în categoria de "bun" protejat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Autorul excepţiei consideră că Legea nr. 118/2010, considerată iniţial constituţională, prin prisma caracterului temporar al măsurilor de austeritate, astfel cum s-a statuat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 872/2010 şi nr. 874/2010, a devenit neconstituţională prin perpetuarea şi permanentizarea acestei măsuri, care aduce atingere substanţei dreptului de proprietate asupra bunului reprezentat de salariu.

În susţinerea criticii de neconstituţionalitate, sunt invocate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28 septembrie 2004, 8 noiembrie 2005 şi 23 octombrie 2007, pronunţate în cauzele Kopecky împotriva Slovaciei, Kechko împotriva Ucrainei şi Cazacu împotriva Republicii Moldova, precizându-se că privarea de proprietate impune statului obligaţia de a despăgubi pe proprietar, în caz contrar, ar aduce o atingere excesivă dreptului şi ar constitui o rupere a echilibrului dintre necesitatea protecţiei dreptului şi interesul general care impune luarea măsurii.

Aşa fiind, apreciază că reglementarea criticată contravine art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În fine, autorul excepţiei formulează şi o critică de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 118/2010, precizând că la promulgarea şi intrarea în vigoare a acestui act normativ au fost încălcate dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Tribunalul Botoşani - Secţia civilă consideră că Legea nr. 118/2010 este neconstituţională, în raport cu dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 975/2010, din ale cărei considerente instanţa observă că Legea nr. 118/2010 nu putea să între în vigoare la data de 3 iulie 2010, atâta timp cât a fost înregistrată în termen legal o obiecţie de neconstituţionalitate. Aşa fiind, apreciază că prin nerespectarea termenelor şi condiţiilor impuse de Legea nr. 47/1992, a fost lipsită de substanţă forma de control de constituţionalitate a legilor înainte de promulgarea acestora, Legea nr. 118/2010 încălcând, astfel, atât dispoziţiile art. 146 din Constituţie, cât şi pe cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 16 din Legea fundamentală.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi invocă, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale şi invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 872/2010, nr. 874/2010 şi nr. 1.655/2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, precum şi legea în ansamblul său.

Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 au următorul conţinut:

Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 alin. (5) potrivit căruia "Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate", art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 alin. (1) şi (5) privind tipurile de proprietate - publică şi privată şi caracterul inviolabil al proprietăţii private, în condiţiile legii organice, art. 146 privind atribuţiile Curţii Constituţionale, art. 147 alin. (2) care statuează că "în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale" şi art. 148 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

Sunt invocate, de asemenea, ca fiind încălcate, şi dispoziţiile privind protecţia proprietăţii cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Legii nr. 118/2010 au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din acest act normativ. Cu toate acestea, prevederile legale criticate continuă să îşi producă efectele juridice în prezentele cauze, astfel încât, potrivit jurisprudenţei sale, concretizată prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea prevederilor ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

1.Astfel, referitor la pretinsa neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 118/2010, susţinută din perspectiva nerespectării termenului stabilit pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora de Preşedintele României, prin Decizia nr. 465 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 31 iulie 2012, Curtea a observat că "dispoziţiile art. 146 lit. a) şi ale art. 147 alin. (2) din Constituţie nu conţin o referire expresă asupra acestui termen. Termenele specifice procedurii premergătoare trimiterii legii spre promulgare sunt reglementate prin Legea nr. 47/1992, care stabileşte, prin prevederile art. 15 alin. (2), că în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. Potrivit aceleiaşi norme, în cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile.

De asemenea, Curtea a reţinut că natura juridică a acestui termen este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii şi eludarea, în acest fel, a controlului de constituţionalitate a priori. Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia să îşi fi exercitat dreptul prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie. Or, cu privire la viitoarea Lege nr. 118/2010, titularii dreptului de sesizare prevăzuţi la art. 146 lit. a) din Constituţie şi-au exercitat acest drept [...]. Astfel, chiar dacă Preşedintele a promulgat legea criticată pentru neconstituţionalitate, aceştia aveau dreptul şi posibilitatea să sesizeze Curtea Constituţională în termenul de două zile prevăzut de lege cu privire la textele care au făcut obiectul reexaminării [...].

Încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, care a fost adoptată de către Parlament cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional.

Promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu acesta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii."

De altfel, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Curtea a arătat că, indiferent de forma de exercitare a controlului de constituţionalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza întotdeauna numai prin respectarea strictă a Legii nr. 47/1992, precum şi a dispoziţiilor regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către autorităţile publice implicate, lipsirea de substanţă a uneia dintre cele două forme de control constituţional fiind de neconceput într-un stat de drept, ceea ce demonstrează clar că respectarea termenului de două zile este o obligaţie a autorităţilor publice implicate în procedura de promulgare, fiind deci o condiţie exterioară legii. Nu în ultimul rând, Curtea a reţinut că obiectul controlului de constituţionalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituţie îl constituie legile şi ordonanţele Guvernului, şi nu decretul de promulgare sau modul în care instituţiile publice înţeleg să îşi exercite competenţele constituţionale sau legale.

2.Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare celor invocate în prezenta cauză, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 66 din 31 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 6 aprilie 2012, Decizia nr. 444 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 28 iunie 2012, sau Decizia nr. 465 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 31 iulie 2012.

Prin aceste decizii, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea să se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă.

Realizând o examinare a compatibilităţii prevederilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/ reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi în acelaşi mod. Curtea a observat totodată că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat. În plus, Curtea a observat că, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%.

În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată, Curtea a stabilit că drepturile salariale constituie un "bun" ce intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate, dar care nu vizează drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor care sunt certe, lichide şi exigibile. Aşafiind, Curtea a reţinut că drepturile salariale neîncasate nu reprezintă creanţe certe, lichide şi exigibile şi, prin urmare, nu fac obiectul dreptului de proprietate, motiv pentru care nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 44 şi art. 136 din Constituţie şi nici a prevederilor art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens sunt şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2011, pronunţate în Cauza Aleksandr Ponomarev împotriva Rusiei şi Cauza Zahid Mammadov şi alţii împotriva Azerbaijanului.

De asemenea, Curtea nu a reţinut nici pretinsa încălcare, prin reglementarea legală criticată, a dispoziţiilor art. 41 alin. (5) din Constituţie, întrucât drepturile salariale din sectorul bugetar stabilite de legi speciale între limite minime şi maxime se determină concret prin negocieri colective, dar numai între limitele legale.

De altfel, Curtea a statuat că încheierea contractelor colective de muncă nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste contracte sunt izvor de drept, dar forţa lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecinţă, contractele colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 20 11, şi Decizia nr. 574 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011).

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani în dosarele nr. 3.467/40/2011 nr. 3.504/40/2011, nr. 3.489/40/2011, nr. 3.758/40/2011, nr. 3.447/40/2011, nr. 3.658/40/2011, nr. 3.673/40/2011, nr. 3.461/40/2011, nr. 3.497/40/2011, nr. 3.506/40/2011, nr. 3.632/40/2011, nr. 3.634/40/2011, nr. 3.765/40/2011 şi nr. 8.939/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora