Decizie nr. 9 din 18 ianuarie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 şi ale art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Amonil" - S.A. şi Sindicatul Liber "Amonil" în Dosarul nr. 2.181/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 563/2004 şi nr. 375/2004, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.181/2004, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 şi ale art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Amonil" - S.A. şi Sindicatul Liber "Amonil" într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 38 din Constituţie. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, arată că acestea "sunt de natură a afecta sau a îngrădi (fie şi într-o manieră indirectă)" dreptul salariaţilor la muncă, respectiv dreptul privind alegerea în mod liber a profesiei, a meseriei, a ocupaţiei ori a locului de muncă, prin impunerea, în sarcina angajatorului, a depunerii unei cauţiuni. De asemenea, apreciază că, în aceeaşi manieră indirectă, este afectat şi "dreptul la negocieri colective în materie de muncă, respectiv caracterul obligatoriu al convenţiilor colective de muncă". Afectarea, încălcarea ori îngrădirea acestor drepturi ale salariaţilor Societăţii Comerciale "Amonil" - S.A. (membri ai Sindicatului Liber "Amonil") este "mediată" de faptul că angajatorul căruia îi incumba sarcina de a depune cauţiunea fixată de instanţă "nu va putea să o facă datorită blocajului total în care acesta se află", atât datorită popririi tuturor conturilor sale bancare, cât şi ca urmare a executării silite mobiliare şi imobiliare asupra întregului său patrimoniu de către creditorul urmăritor, în speţă Societatea Comercială "Petrom Gas" - S.R.L. din Bucureşti. Totodată, arată că "blocarea (poprirea) tuturor conturilor bancare ale angajatorului şi aplicarea dispoziţiilor art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă au ca efect neplata salariilor şi a obligaţiilor conexe acestora către bugete, ceea ce, în fapt, înseamnă afectarea şi îngrădirea dreptului la muncă al salariaţilor acelui angajator". În concluzie, autorii excepţiei consideră că dispoziţiile art. 403 alin. 1 şi ale art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât, prin efectele pe care le produc, nu numai că îngrădesc drepturile membrilor Sindicatului Liber "Amonil", aşa cum sunt ele consfinţite în art. 38 din Constituţie, ci, practic, duc la înlăturarea acestora.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Din examinarea încheierii de sesizare şi a notelor scrise ale autorilor excepţiei, se observă că instanţa de judecată şi-a extins motivarea netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate şi în raport cu prevederile constituţionale ale art. 21. În acest sens, arată că obligaţia de plată a unei cauţiuni, instituită de art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu constituie un impediment în promovarea unei contestaţii la executare, ci vizează exclusiv soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, având ca scop asigurarea unei garanţii pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia de către instanţă. Această obligaţie de plată a cauţiunii, nefiind o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, nu îngrădeşte accesul liber la justiţie.

Instanţa de judecată apreciază că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 38 alin. (1) şi (5), întrucât "obligaţia debitorului de a achita cauţiunea nu îngrădeşte dreptul la muncă al angajaţilor săi în cazul în care nu este îndeplinită şi nu se obţine suspendarea executării silite".

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanţa consideră că este neîntemeiată.

Astfel, arată că acest text de lege dă "posibilitatea societăţii bancare (în calitate de terţ poprit) ca, din momentul indisponibilizării sumelor debitorului şi până la achitarea integrală a obligaţiilor din titlul executoriu, să se efectueze şi alte părţi sau operaţiuni, în condiţiile prevăzute de lege". În continuare, apreciază că nu se poate reţine că este încălcat dreptul la muncă prin neplata salariilor către angajaţii debitorului ale cărui conturi bancare au fost poprite, deoarece, potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, arată că în speţă nu este vorba despre o problemă de constituţionalitate, întrucât susţinerile autorilor excepţiei privesc, în primul rând, aspecte legate de aplicarea textelor procedurale, în funcţie de datele concrete ale cauzei. În acest sens, apreciază că, "departe de a îngrădi principiile constituţionale enunţate de semnatarii excepţiei, textele criticate constituie expresia aplicării lor, garantând desfăşurarea procedurii de executare silită, cu respectarea legii şi a Constituţiei". De asemenea, consideră că procedura de judecată, în ansamblul ei, inclusiv faza executării silite, se întemeiază pe prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi, din această perspectivă, dispoziţiile criticate reprezintă norme privind executarea silită, "instituţie procedurală al cărei scop este reprezentat de realizarea definitivă şi practică a unor drepturi recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu".

În final, Guvernul invocă faptul că, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în numeroase rânduri, prin decizii precum Decizia nr. 55/2003, Decizia nr. 178/2003, Decizia nr. 227/2004 şi Decizia nr. 67/2004.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu îngrădesc sub nici un aspect liberul acces la justiţie şi nici nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale. În susţinerea acestui punct de vedere este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 227/2004. De altfel, arată că dispoziţiile criticate sunt norme de procedură, reprezentând opţiunea legiuitorului, în deplină conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. În ceea ce priveşte contrarietatea art. 403 alin. 1 şi ale art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă faţă de prevederile constituţionale ale art. 38 alin. (1) şi (5), devenit art. 41 alin. (1) şi (5) în Constituţia republicată, Avocatul Poporului apreciază că "dispoziţiile legale criticate referitoare la suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei la executare şi a indisponibilizării sumelor existente nu conţin norme contrare dreptului la muncă şi protecţiei sociale a muncii". În final, apreciază că dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, referitoare la jurisdicţiile speciale administrative, nu au relevanţă în cauza de faţă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 şi ale art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:

–Art. 403 alin. 1: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.";

–Art. 457 alin. 2: "La data sesizării băncii, sumele existente, precum şi cele provenite din încasările viitoare sunt indisponibilizate în măsura necesară realizării creanţei. Din momentul indisponibilizării şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu terţul poprit nu va face nici o altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua suma indisponibilizată, dacă legea nu prevede altfel."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 38, care, în noua lor redactare şi numerotare din Constituţia republicată, a devenit art. 41, cu următorul conţinut:

–Art. 41: "(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.

(2)Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.

(3)Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

(4)La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.

(5)Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea instanţei de a suspenda executarea silită până la soluţionarea contestaţiei la executare, dacă se depune o cauţiune al cărei cuantum este fixat de instanţă. Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi a limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Totodată, din interpretarea dispoziţiilor art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă rezultă că în cazul debitorului titular de conturi bancare, la cererea creditorului, poprirea se înfiinţează asupra sumelor existente şi viitoare, acestea fiind indisponibilizate numai în limita necesară realizării creanţei. Prin această măsură este anihilată reaua-credinţă a debitorului care refuză să execute voluntar o obligaţie certă, lichidă şi exigibilă ce constituie titlu executoriu.

Întrucât indisponibilizarea operează numai în limita creanţei, nu poate fi reţinută critica potrivit căreia această procedură paralizează întreaga activitate a agentului economic, iar prin aceasta ar fi afectat dreptul la muncă al salariaţilor.

Având în vedere toate aceste argumente, Curtea apreciază că textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu sunt de natură să contravină art. 41 din Constituţie, iar prin aceasta să diminueze nejustificat şansele de încadrare în muncă, sau protecţia socială a salariaţilor, aşa cum susţin autorii excepţiei de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 şi ale art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Amonil" - S.A. şi Sindicatul Liber "Amonil" în Dosarul nr. 2.181/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora