Decizie nr. 624 din 4 noiembrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XI alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de S.C. "Scandic Distilleries" - S.A. din comuna Drăgăneşti, judeţul Bihor, în Dosarul nr. 144/35/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 452D/2014.

2.La apelul nominal se prezintă pentru autoarea excepţiei domnul Ciprian Popa, consilier juridic, cu delegaţie depusă la dosar, şi domnul avocat Gheorghe Piperea din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentanţilor autoarei excepţiei care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Aceştia arată că dispoziţiile legale criticate sunt neclare, lăsând loc pentru interpretări nefavorabile din partea organelor fiscale. Se arată că sensul legii a fost deturnat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.604/2011. De asemenea se descrie detaliat situaţia de fapt din dosar.

4.În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate doreşte, de fapt, completarea textului. Se mai menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Deciziile nr. 141 din 13 martie 2014 şi nr. 214 din 15 aprilie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5.Prin Încheierea din 24 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 144/35/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XI alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie invocată de S.C. "Scandic Distilleries" - S.A. din comuna Drăgăneşti, judeţul Bihor, într-un dosar având ca obiect anularea unei decizii de impunere.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea excepţiei arată, în esenţă, că, în măsura în care s-ar interpreta că prin noţiunea "obligaţii fiscale restante" utilizată de art. XI alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 s-ar înţelege doar obligaţiile fiscale principale, s-ar aduce atingere principiului supremaţiei legii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României, principiu care impune respectarea, de către autorităţile publice şi de către instanţele judecătoreşti, a normelor juridice valabil edictate. Or, în acest sens, aplicarea art. XI alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 nu poate fi condiţionată de o interpretare pro causa a organului fiscal, preluată tale quale de instanţă.

7.Se mai arată că textul art. XI alin. (I) nu distinge între "obligaţii fiscale principale" şi "obligaţii fiscale accesorii", ci face vorbire doar despre "obligaţii fiscale restante". Or, potrivit normelor generale de tehnică legislativă, atunci când legiuitorul doreşte să limiteze sfera de aplicare a unor facilităţi fiscale trebuie să elaboreze o normă juridică expresă în acest sens, nefiind îngăduit ca o asemenea limitare să fie făcută de interpret.

8.Autoarea excepţiei a invocat, de asemenea, principiul securităţii juridice, care implică: accesul la legislaţia aplicabilă şi previzibilitatea acestei legislaţii, obligaţia administraţiei fiscale de a-şi defini în mod clar exigenţele şi de a-şi respecta angajamentele şi dreptul la interpretarea unitară a legii.

9.În opinia autoarei, interpretarea criticată este discriminatorie prin prisma prevederilor acestui text constituţional, efectul interpretării fiind acela de a crea o categorie privilegiată de contribuabili. De asemenea, interpretarea noţiunii de "obligaţii fiscale restante" utilizată de art. XI alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011, în sensul de obligaţii fiscale principale, aduce atingere prevederilor art. 44 din Constituţie, fiind înlăturată "speranţa legitimă" a societăţii de a beneficia de facilităţile fiscale.

10.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, putându-se constata existenţa unei discriminări sau inechităţi în sensul prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României între categoriile de contribuabili care pot beneficia de facilităţile fiscale prevăzute de acest text legal.

11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 2 septembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 209/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 15 noiembrie 2012, prevederi care au următorul conţinut: "(1) Pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:

a)penalităţile de întârziere se anulează dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;

b)penalităţile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012."

15.Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste texte de lege aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi ale art. 44 privind dreptul de proprietate.

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că autoarea acesteia este, în realitate, nemulţumită de modul în care dispoziţiile legale criticate au fost interpretate printr-un ordin al ministrului finanţelor publice, respectiv Ordinul nr. 2.604/2011, autoarea excepţiei solicitând, practic, modificarea prevederilor legale în sensul dorit de ea. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională, în calitate de legislator negativ, nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 13 martie 2003).

17.Curtea reţine, totodată, că aspectele învederate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate vizează interpretarea şi aplicarea legii; or, aceste chestiuni, neintrând în sfera contenciosului constituţional, ţin de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Astfel, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XI alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 este inadmisibilă.

18.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XI alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de S.C. "Scandic Distilleries" - S.A. din comuna Drăgăneşti, judeţul Bihor, în Dosarul nr. 144/35/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

*

OPINIE CONCURENTĂ

Fără a contesta soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XI alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale care, în principiu, este o soluţie corectă, apreciem că aceasta ar fi trebuit respinsă ca neîntemeiată şi nu ca inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1.Soluţia de respingere ca inadmisibilă se întâlneşte în diferite situaţii, respectiv cele prevăzute expres de lege (lipsa legăturii textului criticat cu cauza dedusă judecăţii, textul să fi fost declarat anterior neconstituţional de către Curte, lipsa motivării pretinsei contrarietăţi cu textul constituţional de referinţă etc.) sau acolo unde textul criticat poate primi mai multe interpretări. Or, în ceea ce priveşte atât interpretarea, cât şi aplicarea textului de lege la o speţă anume, Curtea s-a pronunţat în sensul că este atributul instanţei de judecată pe rolul căreia se află cauza respectivă.

În alte situaţii, spre exemplu în cele în care este invocată excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi legale prin prisma soluţiilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale, Curtea a statuat că această interpretare trebuie să se situeze în limitele Constituţiei, astfel încât numai o interpretare în acord cu prevederile constituţionale poate deveni obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti. Pe acest considerent, Curtea Constituţională, în mai multe rânduri, a statuat că este competentă să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate întemeiate pe textul de lege a cărui interpretare a fost dată de către Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie prin recursurile în interesul legii, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011.

În situaţia în care, însă, textul de lege nu lasă loc la mai multe interpretări, instanţa de contencios constituţional poate şi trebuie să examineze din punct de vedere constituţional prevederile criticate, cum sunt de altfel şi prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011, criticate în cauza de faţă. Respingând excepţia ca inadmisibilă, Curtea nu a mai examinat textul criticat prin raportare la norma constituţională de referinţă, consecinţa fiind uşor de anticipat - existând riscul pronunţării unei soluţii bazate pe o interpretare neconstituţională a unui text constituţional.

Afirmaţia este întărită chiar de opinia exprimată de către instanţa de judecată, care apreciază că "textul încalcă art. 16 din Constituţie şi, prin urmare, contribuabilul în speţă ar trebui să beneficieze şi el de aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 30/2011".

2.Chiar prin motivarea dată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate sunt neconstituţionale în măsura în care s-ar interpreta că prin noţiunea "obligaţii fiscale restante" utilizată de art. XI alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 s-ar înţelege doar obligaţiile fiscale principale, situaţie în care s-ar aduce atingere principiului supremaţiei legii, deşi textul criticat nu distinge între "obligaţii fiscale principale" şi "obligaţii fiscale accesorii", ci face vorbire doar despre "obligaţii fiscale restante". Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că interpretarea dată de organele fiscale care disting între "obligaţii fiscale principale" şi "obligaţii fiscale accesorii" ar fi neconstituţională şi, prin urmare, Curtea ar trebui să dea interpretarea constituţională a textului criticat. Aşadar, întreaga problematică se circumscrie ideii de interpretare constituţională a textului criticat, care este atribuţia instanţei de contencios constituţional, şi nu numai de aplicare şi de interpretare a acestuia în concret la speţa dedusă judecăţii, situaţie în care competenţa ar reveni instanţei de judecată.

3.Prevederile supuse controlului de constituţionalitate, în opinia noastră, sunt suficient de clare, acestea fiind adoptate de legiuitorul delegat în scopul de a stimula operatorii economici să îşi achite obligaţiile fiscale restante, instituind pentru aceştia anumite facilităţi fiscale, concrete. Astfel, prevederile criticate statuează că pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:

a)penalităţile de întârziere se anulează dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;

b)penalităţile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.

Este lesne de observat că, deşi în enunţul de principiu al art. XI alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 se vorbeşte despre obligaţii fiscale restante, ceea ce ar conduce la concluzia că textul se referă la orice obligaţie fiscală restantă şi nu doar la obligaţiile fiscale principale, cele două ipoteze, respectiv cele prevăzute la lit. a) şi lit. b) din normele criticate, statuează expresis verbis că penalităţile de întârziere se anulează şi, respectiv, se reduc, în ipoteza în care obligaţiile principale şi dobânzile aferente se sting prin plată voluntară până la 31 decembrie 2011 şi, respectiv, 30 iunie 2012.

4.Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumită de faptul că, deşi a fost un bun contribuabil, achitându-şi o parte din obligaţiile fiscale principale înainte de apariţia Ordonanţei Guvernului nr. 30/2011, organele fiscale îi refuză beneficiul aplicării textului de lege pentru penalităţile aferente acestora. Prezentă în instanţă a recunoscut că pentru obligaţiile fiscale principale restante la data intrării în vigoare a Ordonanţei a beneficiat de aplicarea prevederilor acesteia. În concluzie, apreciază contestatoarea, prin interpretarea dată de organele fiscale este discriminată în raport cu alţi operatori economici care, deşi nu au fost la fel de buni platnici, au beneficiat de clemenţa legiuitorului.

5.Pentru a se constata încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, trebuie ca persoanele respective să se afle în aceeaşi situaţie juridică, ceea ce nu se confirmă în cauza de faţă, ordonanţa fiind adoptată tocmai în scopul de a stimula plata obligaţiilor fiscale de către operatorii economici ce înregistrau restanţe la data intrării în vigoare a acesteia.

Mai mult, Ordonanţa reglementează situaţia unor persoane juridice şi, ca atare, în acest context, prevederile art. 16 alin. (1) nu au incidenţă în cauză, contrar opiniei exprimate de instanţa de judecată, întrucât aceste dispoziţii constituţionale au în vedere egalitatea între cetăţeni şi nu între persoane juridice.

În consecinţă, fiind vorba de acordarea unor facilităţi fiscale, în considerarea unei anumite situaţii, este apanajul legiuitorului să stabilească întinderea şi aplicarea în concret a acestora şi deci să decidă ce obligaţii fiscale anulează sau reduce, atât timp cât aceste facilităţi se aplică tuturor contribuabililor aflaţi în ipoteza normei legale.

Judecător,

Petre Lăzăroiu

Judecător,

Daniel-Marius Morar

Judecător,

Toni Greblă