Decizie nr. 600 din 20 mai 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1 şi ale art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală şi ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Marin Frunză şi, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 3.900/44/2006 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.900/44/2006, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1 şi ale art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală şi ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Excepţia a fost ridicată de Marin Frunză, referitor la prevederile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, respectiv, din oficiu, de către instanţa de judecată, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală şi ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu ocazia soluţionării apelurilor formulate împotriva unei sentinţe penale a Tribunalului Galaţi.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Marin Frunză susţine, în esenţă, că art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, prin faptul că nu asigură asistenţă juridică obligatorie pentru învinuit sau inculpat în faza urmăririi penale, nici măcar în cazul infracţiunilor de o mai mare gravitate, încalcă dispoziţiile art. 1, 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 53, 124, 126 şi 148 din Constituţie, precum şi prevederile art. 6, 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv dispoziţiile art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Consideră că textul de lege criticat este în vădită contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 24, întrucât nu garantează dreptul la apărare în cursul urmăririi penale.

Instanţa susţine că dispoziţiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală şi ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevăd suspendarea obligatorie a judecării cauzei în situaţia sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, încalcă dreptul părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, drept fundamental consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că textele de lege criticate permit părţilor să ridice excepţii de neconstituţionalitate în mod repetat, nejustificat şi uneori chiar tendenţios, în scopul tergiversării soluţionării cauzei, neexistând nicio sancţiune împotriva abuzului de drept. Apreciază că pentru respectarea dreptului la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil se impune înlocuirea prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală cu dispoziţii legale prin care să se prevadă că ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei, respectiv că, în caz de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, persoana interesată poate solicita rejudecarea cauzei, această rejudecare putând viza însă doar aspecte legate de dispoziţia legală declarată ca fiind neconstituţională. De asemenea, consideră necesară, de lege ferenda, prevederea de sancţiuni în cazul ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate în scopul tergiversării soluţionării cauzei.

Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală consideră ca fiind neîntemeiată critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală. Apreciază că textul de lege criticat este în concordanţă cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi situaţiile în care consideră că este necesar, ca o garanţie suplimentară a respectării dreptului la apărare.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 171 alin. 1 şi ale art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, precum şi cele ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 1 şi ale art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, astfel cum acest al doilea text de lege criticat a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, precum şi dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

–Art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.";

–Art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală: "Instanţa suspendă judecata, prin încheiere motivată, şi în cazul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei. Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 300^2, iar dacă faţă de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi ţara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 şi 1451. Încheierea este supusă recursului în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în termen de 3 zile.";

–Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992: "Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă."

În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei Marin Frunză invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 "Statul român", ale art. 4 "Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni", ale art. 11 "Dreptul internaţional şi dreptul intern", ale art. 15 "Universalitatea", ale art. 16 "Egalitatea în drepturi", ale art. 20 "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", ale art. 21 "Accesul liber la justiţie", ale art. 24 "Dreptul la apărare", ale art. 53 "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", ale art. 124 "Înfăptuirea justiţiei", ale art. 126 "Instanţele judecătoreşti" şi ale art. 148 "Integrarea în Uniunea Europeană" din Constituţie, precum şi a prevederilor art. 6 "Dreptul la un proces echitabil", ale art. 14 "Interzicerea discriminării" şi ale art. 17 "Interzicerea abuzului de drept" din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv a dispoziţiilor art. 1 privind egalitatea în drepturi, ale art. 2 referitoare la interzicerea discriminării, ale art. 6 cu privire la dreptul oricărei persoane de a-i fi recunoscută calitatea de subiect de drept, ale art. 7 referitoare la egalitatea în faţa legii, ale art. 8 instituind dreptul la un recurs efectiv, ale art. 10 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 11 referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 30 cu privire la interzicerea abuzului de drept din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală şi ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa invocă încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la o serie de texte din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 533 din 13 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie 2005, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, reţinând că dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în text.

Atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe. Pentru considerentele expuse, dispoziţiile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt în concordanţă şi cu prevederile art. 1, 4, 11, 15, 16, 20, 21, 53, 124, 126 şi 148 din Constituţie, precum şi cu dispoziţiile art. 14 şi ale art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv cu prevederile art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 828 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007, Curtea Constituţională a reţinut că acest text de lege nu încalcă dreptul la un proces echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil, întrucât suspendarea judecării cauzei în situaţia sesizării Curţii Constituţionale, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, este menită să preîntâmpine acele situaţii în care instanţele judecătoreşti ar pronunţa hotărâri fundamentate pe dispoziţii legale declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale, situaţii care ar putea afecta stabilitatea raporturilor juridice existente între părţi.

De asemenea, Curtea s-a mai pronunţat şi asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prin raportare la art. 21 alin. (3) din Constituţie, invocat şi în prezenta cauză, şi faţă de o critică similară. Astfel, prin Decizia nr. 366 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestui text de lege, reţinând că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură care instituie un caz de suspendare legală a judecăţii în intervalul de timp cuprins între pronunţarea încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial şi repunerea pe rol a cauzei, după soluţionarea excepţiei de către instanţa de contencios constituţional. Acest fapt nu aduce însă atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru aceleaşi considerente, dispoziţiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală şi ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 sunt constituţionale şi în raport cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil.

În plus, instanţa formulează o propunere de modificare a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, în sensul de a se prevedea în respectivele acte normative că ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei, iar în caz de admitere a excepţiei persoana interesată poate solicita rejudecarea pricinii cu privire la aspectele legate de dispoziţia legală declarată ca fiind neconstituţională, precum şi în sensul prevederii de sancţiuni în cazul ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate în scopul tergiversării soluţionării cauzei. O asemenea propunere de lege ferenda nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1 şi ale art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală şi ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Marin Frunză şi, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 3.900/44/2006 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică