Decizie nr. 54 din 16 februarie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în reprezentarea reclamanţilor membri de sindicat Anişoara Sfitlic Maxim şi Viorica Rus, în Dosarul nr. 3/83/2015 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă, şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.133D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 8 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3/83/2015, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ridicată de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în reprezentarea reclamanţilor membri de sindicat Anişoara Sfitlic Maxim şi Viorica Rus, în cadrul soluţionării unor cauze având ca obiect acordarea de drepturi băneşti.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că drepturile salariale fac parte din conţinutul complex al dreptului de proprietate, garantat şi ocrotit de dispoziţiile constituţionale şi de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în acelaşi sens fiind Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Aşadar, prin neacordarea efectivă, după data de 1 octombrie 2008, a drepturilor conferite de Legea nr. 221/2008 a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dacă s-ar admite teza potrivit căreia dreptul de acordare a unui bun se prescrie în termen de 3 ani, s-ar ajunge la imposibilitatea acordării acestuia de către autorităţile angajatoare sau de către instanţele judecătoreşti sesizate, ceea ce ar însemna că reglementarea legală este, în anumite circumstanţe, iluzorie şi ipotetică. În final, susţine că dispoziţiile de lege criticate, care instituie prescripţia drepturilor salariale, contravin şi celor ale art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege, şi că orice fel de renunţare, inclusiv cea tacită, care şi-ar găsi exprimarea prin nedepunerea cererii într-un anumit termen, este exclusă prin prevederile textului de lege criticat.

6.Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8.Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 9.075 din 17 august 2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.681 din 20 august 2015, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se referă în acest sens şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale privitoare la constituţionalitatea instituirii unor termene de prescripţie, respectiv deciziile nr. 296/2003, nr. 216/2007, nr. 251/2008 şi nr. 648/2010.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Având în vedere obiectul cauzei în cadrul căreia s-a formulat excepţia de neconstituţionalitate, se constată că, în realitate, criticile autorului excepţiei vizează doar ipoteza prevăzută de art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora:

–Art. 171 alin. (1): "(1) Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.";

–Art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi: "Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: [...] c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat [...]."

12.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate au fost invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, respectiv garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, indiferent de titular. Se invocă, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul oricărei persoane fizice sau juridice la respectarea bunurilor sale şi condiţiile lipsirii de proprietate.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare. În acest sens sunt, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 720 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2016, şi Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015.

14.Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţă, că, potrivit jurisprudenţei sale, dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecţia acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar şi de protecţia acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, Curtea a reţinut că, deşi drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanţă, în privinţa apărării lor, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noţiunile de "bun" şi "proprietate" au un sens care nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde şi alte drepturi şi interese patrimoniale (a se vedea Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015, paragraful 21).

15.Curtea a mai reţinut că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate, prin care se instituie un termen de prescripţie de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice şi necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante. Prin prescripţie se stinge doar dreptul la acţiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanţă de a obţine, pe cale silită, îndeplinirea obligaţiei subiectului pasiv. Aşadar, prescripţia nu stinge dreptul subiectiv în substanţa lui, drept care continuă să subziste, şi nici obligaţia corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripţie. În consecinţă, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 720 din 29 octombrie 2015, paragraful 15).

16.Referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate contravin şi celor ale art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege, Curtea a reţinut că aceasta nu poate fi analizată, întrucât Curtea se pronunţă doar asupra conformităţii textelor de lege criticate cu prevederile şi principiile constituţionale, iar nu şi asupra conformităţii dintre mai multe texte de lege (a se vedea Decizia nr. 720 din 29 octombrie 2015, paragraful 17).

17.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

18.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în reprezentarea reclamanţilor membri de sindicat Anişoara Sfitlic Maxim şi Viorica Rus, în Dosarul nr. 3/83/2015 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta