Hotărâre nr. 980 din 29 decembrie 1998
pentru înfiinţarea Companiei Naţionale "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.)
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 530 din 31 decembrie 1998
pentru înfiinţarea Companiei Naţionale "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.)
În temeiul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 30/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 207/1997, cu modificările ulterioare,
Guvernul României hotărăşte:
Se înfiinţează Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.), cu sediul în municipiul Bucureşti, sos. Bucureşti-Ploiesti nr. 97, sectorul 1, având sucursalele teritoriale prevăzute în anexa nr. 1, prin reorganizarea Regiei Autonome a Apelor "Apele Române".
(1)Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.), înfiinţată potrivit art. 1, este persoana juridică română ce se organizează şi funcţionează, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu statutul prevăzut în anexa nr. 2, sub autoritatea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. (2) Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) prestează servicii de interes public naţional în domeniul meteorologiei, hidrologiei, hidrogeologiei şi gospodăririi apelor.
(3)Capitalul social al societăţii comerciale nou-înfiinţate este subscris şi vărsat integral de statul român în calitate de acţionar unic, care îşi exercită drepturile şi obligaţiile prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.
(1)Obiectul de activitate al Companiei Naţionale "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) îl constituie activitatea de meteorologie, hidrologie, hidrogeologie şi gospodărire a apelor, necesară dezvoltării social-economice a României, şi integrarea acestei activităţi în sistemul de convenţii şi relaţii internaţionale, în care scop realizează:
a)efectuarea de observaţii şi măsurători asupra stării şi evoluţiei vremii;
b)elaborarea diagnozelor şi prognozelor meteorologice şi hidrologice;
c)studii şi cercetări în domeniile meteorologiei, hidrologiei, hidrogeologiei şi gospodăririi apelor;
d)expertizarea, validarea şi stocarea datelor şi informaţiilor specifice Fondului naţional de date meteorologice şi hidrologice, în vederea ţinerii la zi şi constituirii băncilor de date tematice la nivel naţional;
e)asigurarea schimbului de date şi de informaţii meteorologice şi hidrologice în flux rapid;
f)realizarea schimbului internaţional de date în domeniul meteorologiei şi al hidrologiei;
g)reprezentarea României pe lângă Organizaţia Meteorologica Mondială;
h)elaborarea studiilor de sinteza privind gospodărirea cantitativă şi calitativă a apelor;
i)elaborarea studiilor de impact şi de bilanţ de mediu;
j)elaborarea schemelor-cadru de amenajare şi gospodărire a apelor.
(2)Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) poate desfăşura şi alte activităţi conexe pentru susţinerea obiectului sau principal de activitate.
(1)Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) este operatorul tehnic al reţelei naţionale de măsurători meteorologice, deţinătorul etalonului de măsurători meteorologice şi răspunde de asigurarea funcţionarii acestora în condiţii de siguranţă.
(2)În exercitarea atribuţiilor privind reţeaua naţionala de măsurători meteorologice Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) este abilitata sa propună Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului reglementări în domeniu.
Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) are în structura sa sucursale fără personalitate juridică care vor efectua operaţiuni contabile până la nivelul balanţei de verificare, în condiţiile Legii contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările ulterioare.
(1)Acţiunile Companiei Naţionale "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) sunt deţinute în totalitate de către stat, care îşi exercită drepturile şi obligaţiile în calitatea sa de acţionar unic prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.
(2)Capitalul social al Companiei Naţionale "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) este de 2.789.200.000 lei şi se constituie prin preluarea activului şi pasivului Regiei Autonome "Apele Române" - filiala Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi a reţelei de meteorologie, evidentiate în ultimul bilanţ contabil încheiat la data de 30 iunie 1998. (3) Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) poate participa, în condiţiile legii, la constituirea de societăţi comerciale cu obiect de activitate similar, împreună cu persoane fizice şi/sau juridice, române şi/sau străine.
(4)Capitalul social prevăzut la alin. (2) va fi modificat în raport cu rezultatele inventarierii patrimoniului Regiei Autonome "Apele Române", reflectate în bilanţul contabil de închidere, potrivit legii. La finalizarea acestor operaţiuni, adunarea generală extraordinară a acţionarilor va decide asupra modificării corespunzătoare a capitalului social al companiei, a statutului şi asupra efectuării menţiunilor necesare în registrul comerţului.
(1)Bunurile proprietate publică a statului, aflate în patrimoniul Regiei Autonome a Apelor "Apele Române", prevăzute în anexa nr. 3, se atribuie în concesiune de către Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului Companiei Naţionale "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) şi nu se includ în capitalul social al acesteia, urmând regimul juridic prevăzut la art. 135 alin. (4) şi (5) din Constituţie.
(2)Fondul naţional de date meteorologice, hidrologice şi hidrogeologice este patrimoniu public, strategic şi va rămâne la dispoziţia statului.
(1)Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) este condusă de către adunarea generală a acţionarilor, constituită din reprezentanţii statului.
(2)Adunarea generală a acţionarilor are atribuţiile şi competentele stabilite prin statut.
(3)Conducerea executivă a Companiei Naţionale "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) este asigurata de un director general care este şi preşedintele consiliului de administraţie.
(4)Împuterniciţii mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat în adunarea generală a acţionarilor sunt numiţi prin ordin al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului.
(5)Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) este administrată de un consiliu de administraţie ales de adunarea generală a acţionarilor. În perioada în care statul este acţionar unic, consiliul de administraţie şi preşedintele acestuia sunt numiţi prin ordin al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului.
(6)Directorul general al Companiei Naţionale "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) este reprezentantul României pe lângă Organizaţia Meteorologica Mondială.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) preia toate drepturile, cu excepţia activităţilor de reglementare, control şi sancţionare, şi va fi ţinuta de toate obligaţiile Regiei Autonome "Apele Române" - filiala Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, substituindu-se în toate litigiile în curs ale Regiei Autonome "Apele Române" - filiala Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie.
(1)Activitatea Companiei Naţionale "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) este susţinută financiar astfel:
a)activitatea de meteorologie şi hidrologie, cercetările fundamentale în domeniu, urmărirea sistematica şi completa a stării şi evoluţiei vremii şi a apelor, realizarea schimbului internaţional de date şi integrarea în sistemul mondial de veghe meteorologica şi hidrologica se finanţează de la bugetul de stat prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului;
b)din contractele economice încheiate cu terţi pentru furnizarea de servicii specifice în domeniul meteorologiei, hidrologiei şi gospodăririi apelor şi alte servicii potrivit obiectului de activitate, precum şi din alte surse.
(2)Finanţarea programului de investiţii şi de retehnologizare se asigura din surse proprii, credite bancare şi, în completare, de la bugetul de stat, prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.
(1)Personalul Companiei Naţionale "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) este preluat de la Regia Autonomă "Apele Române", în funcţie de competenţa profesională şi de disciplina în activitate şi este considerat transferat. Până la încheierea noului contract colectiv de muncă al personalului de la Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.), personalul transferat va beneficia de drepturile de salarizare şi de celelalte drepturi de personal prevăzute în actualul contract colectiv de muncă, precum şi de alte drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare.
(2)Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal sunt stabilite de către consiliul de administraţie pentru personalul de conducere şi prin contractul colectiv de muncă, pentru personalul de execuţie.
Predarea-preluarea activului şi pasivului între Regia Autonomă "Apele Române" şi Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) se va face pe bază de protocol ce se va încheia în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 568/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului se modifica în mod corespunzător.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
Ministrul apelor,
pădurilor şi protecţiei mediului,
Romica Tomescu
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remes
Ministrul muncii
şi protecţiei sociale,
Alexandru Athanasiu
SUCURSALELE TERITORIALE ALE COMPANIEI NAŢIONALE "INSTITUTUL NAŢIONAL DE METEOROLOGIE, HIDROLOGIE ŞI GOSPODĂRIRE A APELOR" - S.A. (I.N.M.H.)
| Nr. crt. | Sucursala | Servicii în subordine | |
|---|---|---|---|
| 1. | Centrul meteorologic regional Cluj | Serviciul meteorologic teritorial Cluj | |
| Serviciul meteorologic teritorial Târgu Mureş | |||
| 2. | Centrul meteorologic regional Arad | Serviciul meteorologic teritorial Timişoara | |
| Serviciul meteorologic teritorial Oradea | |||
| 3. | Centrul meteorologic regional Sibiu | Serviciul meteorologic teritorial Vâlcea | |
| 4. | Centrul meteorologic regional Craiova | Serviciul meteorologic teritorial Craiova | |
| Serviciul meteorologic teritorial Piteşti | |||
| 5. | Centrul meteorologic regional Bacău | Serviciul meteorologic teritorial Iaşi | |
| Serviciul meteorologic teritorial Bacău | |||
| 6. | Centrul meteorologic regional Constanţa | Serviciul meteorologic teritorial Buzău | |
| Serviciul meteorologic teritorial Constanţa |
STATUTUL
Companiei Naţionale "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.)
(1)Denumirea Societăţii Comerciale este Compania Naţionala "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A., cu sigla "I.N.M.H.", denumita în continuare companie.
(2)În toate actele, facturile, anunţurile, publicaţiile şi alte acte emanând de la companie se va înscrie denumirea acesteia, urmată de cuvintele "societate pe acţiuni" sau de initialele "S.A.", de sediul, capitalul social, din care cel efectiv vărsat potrivit ultimului bilanţ contabil aprobat, de numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi de codul fiscal.
(1)Compania este persoana juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni, şi îşi desfăşoară activitatea pe baza legilor române şi a prezentului statut.
(2)Compania are ca obiect activităţi de interes public naţional şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.
(1)Sediul central al companiei este în municipiul Bucureşti, sos. Bucureşti-Ploiesti nr. 97, sectorul 1 şi poate fi schimbat în alta localitate din România, pe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor, potrivit legii.
(2)Compania poate avea sucursale teritoriale, reprezentante, agenţii sau alte asemenea sedii situate şi în alte localităţi din ţara şi din străinătate.
Compania se constituie pe o durată nelimitată, cu începere de la data înmatriculării ei în registrul comerţului.
În calitate de companie de interes public naţional în domeniul meteorologiei, hidrologiei, hidrogeologiei şi gospodăririi apelor, compania are ca scop aplicarea strategiei naţionale privind supravegherea, cercetarea şi prestarea serviciilor în vederea gestionării cantitative şi calitative a resurselor atmosferei şi hidrosferei, precum şi în domeniul cercetării de gospodărire a apelor.
Obiectul de activitate al companiei îl constituie:
1.supravegherea permanenta a mediului aerian şi hidric prin observaţii şi măsurători specifice privind parametrii de stare şi fenomenele asociate, precum şi compozitia chimica a atmosferei;
2.exploatarea, întreţinerea şi dezvoltarea, în conformitate cu reglementările proprii şi cu recomandările Organizaţiei Meteorologice Mondiale şi/sau ale altor organisme internaţionale specializate, a reţelei naţionale de supraveghere meteorologica care îi este concesionata de către Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului;
3.elaborarea de metodologii generale pentru supravegherea mediului aerian şi hidric, întocmirea de sinteze, cadastre şi anuare pentru asigurarea serviciilor dedicate activităţilor economice şi sociale dependente de starea vremii şi a apelor;
4.realizarea Fondului naţional de date meteorologice, hidrologice şi hidrogeologice şi administrarea băncii de date;
5.realizarea de studii şi de cercetări specifice pentru dezvoltarea domeniului meteorologiei, hidrologiei, hidrogeologiei şi gospodăririi apelor, în concordanta cu evoluţia acestuia pe plan mondial;
6.elaborarea şi difuzarea de avertizari în situaţia producerii de fenomene meteorologice şi hidrologice periculoase, potenţial provocatoare de pagube;
7.participarea la sistemul de veghe meteorologica mondială şi la programele de supraveghere hidrologica a bazinelor transnationale;
8.deţinerea şi utilizarea, conform legii, a etalonului naţional de presiune atmosferica şi de radiaţie, precum şi exercitarea dreptului de control metrologic pentru aparatura meteorologica, indiferent de deţinător;
9.transferul intern şi internaţional de date meteorologice, hidrologice şi hidrogeologice;
10.participarea la activităţile internaţionale ştiinţifice şi cu caracter organizatoric, stipulate prin convenţii guvernamentale şi/sau prin înţelegeri directe încheiate cu instituţii similare din străinătate;
11.elaborarea, actualizarea şi aplicarea strategiei de dezvoltare ştiinţifică şi tehnologică a activităţii meteorologice, hidrologice, hidrogeologice şi de gospodărire a apelor la nivel naţional, în raport cu necesităţile interne şi în concordanta cu progresele înregistrate pe plan mondial;
12.elaborarea de prognoze meteorologice şi hidrologice de interes general şi specializate;
13.elaborarea schemelor-cadru de amenajare şi gospodărire a apelor pe bazine sau pe grupuri de bazine hidrografice;
14.realizarea de studii de fundamentare climatologica şi de avizare meteorologica a amplasamentelor obiectivelor sociale şi industriale; realizarea de studii pentru fundamentarea hidrologica a obiectivelor şi a activităţilor de gospodărire a apelor, precum şi a altor activităţi care necesita asemenea studii;
15.elaborarea de studii, cercetări şi prognoze privind procesele de transport şi de difuzie a poluantilor şi a radionuclizilor în atmosfera şi în hidrosfera;
16.asistenţa şi serviciile meteorologice şi/sau hidrologice pentru protecţia navigaţiei aeriene, rutiere, fluviale şi maritime, în termenii convenţiilor la care statul român este parte;
17.prestarea de servicii specializate, la cerere, pentru diversi beneficiari, pe bază de contracte;
18.atestarea, la cerere, a persoanelor fizice şi juridice pentru desfăşurarea de activităţi meteorologice;
19.avizarea amplasarii de construcţii supraterane, a obiectivelor care emit în atmosfera fum şi pulberi, a sistemelor de irigaţii prin aspersie, plantarea de perdele forestiere pe o distanta de 500 m în afară zonei de protecţie a platformelor meteorologice şi a oricăror lucrări care conduc la dezafectarea unei unităţi meteorologice din reţeaua meteorologica naţionala;
20.avizarea studiilor de fundamentare meteorologica, hidrologica şi hidrogeologica, elaborate de alte persoane fizice sau juridice;
21.elaborarea periodică de strategii privitoare la gospodărirea integrată a apelor şi de planuri de acţiuni prioritare în aceasta direcţie;
22.elaborarea studiilor de impact şi de bilanţ de mediu;
23.elaborarea, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, a programelor şcolare pentru învăţământul meteorologic, hidrologic, hidrogeologic şi de gospodărire a apelor, de toate gradele, din România;
24.participarea nemijlocită la procesul de formare profesională de baza şi organizarea activităţilor de specializare şi perfecţionare a personalului care activează în acest domeniu;
25.avizarea punerii în circulaţie publică a unor date, informaţii, avertizari şi prognoze meteorologice, obţinute din activitatea meteorologica desfăşurată de alte persoane fizice sau juridice;
26.gestionarea brevetelor şi a documentelor privind protecţia proprietăţii intelectuale pentru care compania este titulara;
27.revizii şi reparaţii la staţiile şi la instalaţiile meteorologice, precum şi la dispozitivele de lucru şi de mecanizare specifice;
28.realizarea de investiţii pentru dezvoltări şi retehnologizari;
29.elaborarea de produse software în domeniu;
30.gestionarea bunurilor proprii, precum şi a celor de natura bunurilor aparţinând domeniului public, concesionate companiei;
31.realizarea şi exploatarea sistemului propriu informatic şi de telecomunicaţii în reţeaua naţionala de meteorologie şi prestări de servicii în domeniul informatic şi de telecomunicaţii;
32.realizarea operaţiunilor financiare pe pieţele interne şi externe de capital şi de cooperare internationala, în condiţiile legii, în vederea asigurării:
–resurselor financiare pentru finanţarea activităţii proprii;
–participării pe piaţa internationala cu acţiuni şi cu operaţiuni specifice;
–constituirii de societăţi mixte;
33.operaţiuni de leasing, conform legislaţiei în vigoare;
34.participarea cu capital social, în condiţiile legii, la constituirea de societăţi comerciale, împreună cu persoane fizice şi/sau juridice, române sau străine, de drept privat;
35.aprovizionarea tehnico-materială necesară desfăşurării activităţilor proprii;
36.participarea la târguri şi la expoziţii interne şi internaţionale;
37.valorificarea materialelor rezultate din stocuri, reparaţii, demolări şi din casări;
38.paza şi protecţia patrimoniului companiei;
39.vânzarea, darea în locatie şi închirierea de spaţii, terenuri şi de bunuri ale companiei unor persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii;
40.editarea, tipărirea şi comercializarea de publicaţii tehnice;
41.îndeplinirea oricăror activităţi comerciale care au legătură directa sau adiacenta cu scopurile şi cu obiectul de activitate.
Compania desfăşoară activităţi de cercetare de interes public naţional în domeniul meteorologic, hidrologic, hidrogeologic şi de gospodărire a apelor.
Pe plan extern compania reprezintă România în relaţiile cu Organizaţia Meteorologica Mondială şi cu alte organisme internaţionale specializate.
(1)Capitalul social iniţial al companiei este de 2.789.200.000 lei, constituit prin preluarea activului şi pasivului Regiei Autonome "Apele Române" - filiala Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi a părţii referitoare la reţeaua naţionala de meteorologie, pe baza bilanţului contabil încheiat la data de 30 iunie 1998, şi este divizat în 111.568 acţiuni nominative cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare.
(2)Capitalul social iniţial este în întregime subscris de statul român, în calitate de acţionar unic, şi este vărsat integral la data constituirii companiei.
(3)Acţiunile sunt deţinute în totalitate de statul român, iar drepturile şi obligaţiile decurgând din dreptul de proprietate asupra acestora sunt exercitate de către acţionarul unic prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.
(4)În capitalul social nu este inclusă valoarea bunurilor de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţia României.
(1)Adunarea generală extraordinară a acţionarilor va putea decide majorarea capitalului social, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data majorării lui.
(2)Capitalul social va putea fi majorat prin:
a)aporturi noi în numerar şi/sau în natura;
b)încorporarea rezervelor (în care vor putea fi incluse diferenţele favorabile rezultate din reevaluarea patrimoniului social), cu excepţia rezervelor legale, precum şi a profitului;
c)compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra companiei cu acţiuni ale acesteia;
d)alte surse stabilite de adunarea generală a acţionarilor, potrivit legilor în vigoare.
(3)În cazul în care administratorii constata pierderea a jumătate din capitalul social, ei sunt obligaţi sa convoace, în termen de maximum 60 de zile, adunarea generală extraordinară a acţionarilor care va decide fie reîntregirea capitalului social prin emisiunea de noi acţiuni, fie limitarea lui la valoarea rămasă, fie dizolvarea companiei.
(4)Reducerea capitalului social se va putea face numai după 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor.
(1)Acţiunile nominative ale companiei vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Acţiunile nominative emise de companie vor fi în forma dematerializată, prin înscriere în cont, caz în care se vor emite certificate de acţionar, potrivit legii.
(2)În condiţiile legii, prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor, vor putea fi emise acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar, fără drept de vot.
(3)Acţiunile vor purta timbrul sec al companiei şi semnatura a doi administratori.
(4)Compania va tine evidenta acţiunilor într-un registru numerotat, sigilat şi parafat de către preşedintele consiliului de administraţie, registru care se păstrează la sediul acesteia, sub îngrijirea secretarului consiliului de administraţie. Modificările care se operează în registru vor respecta prevederile legislaţiei în vigoare. Acţiunile emise de companie pot fi grevate de dreptul de uzufruct sau pot fi gajate, în condiţiile legii.
Compania poate emite obligaţiuni în condiţiile legii.
(1)Fiecare acţiune subscrisă şi vărsată de acţionari, potrivit legii, conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a alege şi de a fi aleşi în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea profitului, conform prevederilor prezentului statut şi dispoziţiilor legale, respectiv alte drepturi prevăzute de statut.
(2)Deţinerea acţiunii implica adeziunea de drept la statut.
(3)Drepturile şi obligaţiile legate de acţiuni urmează acţiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.
(4)Când o acţiune nominativă devine proprietatea mai multor persoane, nu se va înscrie transmiterea decât în condiţiile în care acestea desemnează un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultând din acţiuni.
(5)Obligaţiile companiei sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar actionarii răspund în limitele valorii acţiunilor pe care le deţin.
(6)Patrimoniul companiei nu poate fi grevat de datorii sau de alte obligaţii personale ale acţionarilor.
(1)Acţiunile sunt indivizibile cu privire la companie care nu recunoaşte decât un singur proprietar pentru fiecare acţiune.
(2)Cesiunea parţială sau totală a acţiunilor între acţionari sau către terţi se efectuează în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege.
(3)Transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative emise de companie se realizează prin declaraţie facuta în registrul acţionarilor, subscrisă de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor. De asemenea, transmiterea se mai poate realiza şi prin act autentic, cu efectuarea menţiunilor corespunzătoare în registrul acţionarilor.
În cazul pierderii unor acţiuni proprietarul va trebui sa anunţe consiliul de administraţie şi să facă public faptul prin presa, în cel puţin două ziare de larga circulaţie din localitatea în care se afla sediul companiei. După 6 luni acţionarul va putea obţine un duplicat al acţiunilor pierdute.
(1)Adunarea generală a acţionarilor este organul de conducere al companiei, care decide asupra activităţii acesteia şi asupra politicii ei economice.
(2)Până la apariţia unor noi reglementări privind situaţia societăţilor comerciale având ca acţionar unic statul, interesele capitalului de stat vor fi reprezentate de doi împuterniciţi ai Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi unul al Ministerului Finanţelor, numiţi prin ordin al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului.
(3)În prima şedinţa a adunării generale a acţionarilor împuterniciţii mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat vor stabili regulamentul de funcţionare a acesteia.
(4)Pentru activitatea depusa împuterniciţii mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat în adunarea generală a acţionarilor vor beneficia de o indemnizaţie stabilită de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.
(5)Adunările generale ale acţionarilor sunt ordinare şi extraordinare.
Atribuţiile adunărilor generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor se diferentiaza potrivit legii.
(6)Adunarea generală ordinară a acţionarilor are următoarele atribuţii principale:
a)aproba strategia globală de dezvoltare, retehnologizare, modernizare şi restructurare economico-financiară a companiei;
b)alege consiliul de administraţie şi cenzorii, conform prevederilor legale;
c)propune descărcarea de gestiune a consiliului de administraţie şi revocarea membrilor acestuia;
d)stabileşte nivelul remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie, precum şi a cenzorilor;
e)aproba bugetul de venituri şi cheltuieli şi programul de activitate pe exerciţiul financiar următor;
f)aproba bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi după analizarea rapoartelor consiliului de administraţie şi cenzorilor şi repartizează profitul conform legii;
g)hotărăşte cu privire la folosirea dividendelor aferente acţiunilor gestionate pentru restructurare şi dezvoltare;
h)hotărăşte cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe; stabileşte competentele şi nivelul de contractare a împrumuturilor bancare de pe piaţa interna şi externa, a creditelor comerciale şi a garanţiilor, inclusiv prin gajarea acţiunilor, potrivit legii;
i)analizează rapoartele consiliului de administraţie privind stadiul şi perspectivele referitoare la profit şi la dividende, poziţia pe piaţa interna şi internationala, nivelul tehnic, calitatea, forta de muncă, relaţiile cu clienţii;
j)hotărăşte cu privire la actionarea în justiţie a membrilor consiliului de administraţie, a directorului general şi a cenzorilor, pentru recuperarea prejudiciilor produse de către aceştia companiei;
k)hotărăşte cu privire la gajarea sau la închirierea unor bunuri, unităţi sau sedii proprii;
l)aproba regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie;
m)aproba delegarile de competenţa pentru consiliul de administraţie;
n)aproba propunerile cu privire la fuziunea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea companiei.
Pentru atribuţiile menţionate la lit. e), f), g), h), i), j) şi k) adunarea generală a acţionarilor nu va putea lua hotărâri decât în urma obţinerii, de către fiecare reprezentant, a unui mandat special prealabil de la organul care l-a numit.
(7)Adunarea generală extraordinară a acţionarilor se întruneşte ori de câte ori este nevoie a se lua o hotărâre pentru:
a)majorarea sau reducerea capitalului social, modificarea numărului de acţiuni sau a valorii nominale a acestora, precum şi privitor la cesiunea acţiunilor;
b)modificarea statutului, precum şi pentru transformarea formei juridice a companiei;
c)fuziunea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea companiei;
d)schimbarea obiectului de activitate;
e)mutarea sediului companiei;
f)emisiunea de obligaţiuni;
g)orice alta modificare a actului constitutiv sau orice alta hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor;
h)aprobarea conversiei acţiunilor dintr-o categorie în alta, în condiţiile legii.
(8)Pentru atribuţiile adunării generale extraordinare a acţionarilor, fiecare reprezentant trebuie să obţină un mandat special prealabil de la organul care l-a numit. Adunarea generală extraordinară a acţionarilor va putea delega consiliului de administraţie exerciţiul atribuţiilor sale menţionate la lit. a), d) şi e).
(1)Adunările generale ordinare ale acţionarilor se convoacă de către preşedintele consiliului de administraţie. Adunările generale ordinare ale acţionarilor au loc cel puţin o dată pe an, în termen de cel mult 3 luni de la încheierea exerciţiului financiar, pentru examinarea bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi pe anul precedent şi pentru stabilirea programului de activitate şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul în curs.
(2)Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial al României şi într-un ziar de larga circulaţie şi va cuprinde locul şi data ţinerii adunării generale a acţionarilor, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor acesteia.
(3)Adunarea generală a acţionarilor se întruneşte la sediul companiei sau în alt loc indicat în convocare.
(4)Adunarea generală extraordinară a acţionarilor va fi convocată ori de câte ori va fi nevoie, la solicitarea acţionarului unic sau la cererea consiliului de administraţie ori a cenzorilor, în conformitate cu dispoziţiile din statut, cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită.
(5)Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui sa cuprindă textul integral al propunerilor.
(1)În ziua şi la ora precizate în convocare, şedinţa adunării generale a acţionarilor se va deschide de către preşedintele consiliului de administraţie sau, în lipsa acestuia, de către cel care îi tine locul.
(2)Adunarea generală a acţionarilor va desemna dintre actionarii prezenţi doi secretari, care vor verifica lista de prezenta a acţionarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintă fiecare şi îndeplinirea tuturor formalităţilor cerute de lege şi de statut pentru ţinerea adunării, şi care vor întocmi procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor.
(3)Procesul-verbal, semnat de preşedintele şedinţei şi de secretar, va consemna formalităţile îndeplinite, iar la cererea acţionarilor, declaraţiile lor în cadrul şedinţei. La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum şi listele de prezenta a acţionarilor. Procesul-verbal al şedinţei va fi înscris în registrul adunărilor generale ale acţionarilor, sigilat şi parafat.
(4)La şedinţele adunărilor generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor, în care se dezbat probleme referitoare la raporturile de muncă cu personalul companiei, pot fi invitaţi şi reprezentanţii sindicatului şi ai salariaţilor care nu sunt membri de sindicat.
(1)Hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor se iau, de regula, prin vot deschis.
(2)La propunerea persoanei care prezidează adunarea generală a acţionarilor sau a unui grup de acţionari, prezenţi sau reprezentaţi, care deţin cel puţin o pătrime din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret. Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea lor şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.
(3)Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale a acţionarilor vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului, pentru a fi menţionate, în extras, în registru şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. În cazul în care aceste hotărâri implica modificarea statutului se va putea publică numai actul adiţional cuprinzând textul integral al clauzelor modificate.
(4)Hotărârile nu vor putea fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a formalităţilor prevăzute la alin. (3).
(5)Hotărârile luate de adunările generale ale acţionarilor, în limitele legii şi ale statutului, sunt obligatorii chiar şi pentru actionarii absenţi sau nereprezentati în adunarea generală a acţionarilor sau care au votat împotriva.
(6)Actionarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunările generale ale acţionarilor cu privire la schimbarea obiectului de activitate, a sediului sau a formei juridice au dreptul de a se retrage din companie şi de a recupera contravaloarea acţiunilor pe care le poseda, conform prevederilor legale.
(1)Compania este administrată de un consiliu de administraţie compus din 7 membri, după cum urmează:
a)preşedintele consiliului de administraţie, care îndeplineşte şi funcţia de director general al companiei;
b)doi reprezentanţi ai Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului;
c)un reprezentant al Ministerului Finanţelor;
d)ingineri, economişti, jurişti sau alţi specialişti în domeniul de activitate al companiei.
(2)Consiliul de administraţie al companiei este ales de către adunarea generală a acţionarilor în perioada în care statul este acţionar unic.
Consiliul de administraţie este numit prin ordin al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului pe o perioadă de 4 ani.
(3)Membrii consiliului de administraţie, denumiţi administratori, pot avea calitatea de acţionar.
(4)În situaţia în care se creează un loc vacant în consiliul de administraţie, se propune un nou administrator pentru completarea locului vacant. Durata pentru care este numit noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egala cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului sau.
(5)Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare şi hotărăşte în toate problemele privind activitatea companiei, cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt date în competenţa altor organe.
(6)Conducerea operativă a companiei se asigura de către directorul general împreună cu directorii executivi. Directorii executivi sunt angajaţi ai companiei şi nu pot fi membri ai consiliului de administraţie.
(7)Consiliul de administraţie se întruneşte la sediul companiei, lunar sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. Consiliul de administraţie este prezidat de către preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către un membru, în baza mandatului preşedintelui. Preşedintele numeşte un secretar fie dintre membrii consiliului de administraţie, fie din afară acestuia.
(8)Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezenta a cel puţin jumătate din numărul membrilor consiliului de administraţie, iar deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi.
(9)Dezbaterile consiliului de administraţie au loc, conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de către preşedinte, cu cel puţin 7 zile înainte de data ţinerii şedinţei. Acestea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, care se înscrie într-un registru sigilat şi parafat de către preşedintele consiliului de administraţie. Procesul-verbal se semnează de toţi membrii consiliului de administraţie prezenţi la şedinţa şi de către secretar. Pe baza procesului-verbal, secretarul consiliului de administraţie redactează hotărârea acestuia, care se semnează de preşedinte.
(10)Consiliul de administraţie poate delega, prin regulamentul de organizare şi funcţionare, o parte din atribuţiile sale directorului general al companiei şi poate apela, de asemenea, la experţi pentru studierea şi soluţionarea anumitor probleme.
(11)Membrii consiliului de administraţie vor putea exercita orice act care este legat de administrarea companiei în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă.
(12)Preşedintele consiliului de administraţie este obligat sa pună la dispoziţie acţionarilor şi cenzorilor, la cererea acestora, toate documentele companiei.
(13)Membrii consiliului de administraţie răspund individual sau solidar, după caz, faţă de companie pentru prejudiciile rezultate din infracţiuni sau din alte abateri de la prevederile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greşeli în administrarea acesteia.
(14)Membrii consiliului de administraţie vor depune o garanţie conform prevederilor legale.
(15)Consiliul de administraţie poate forma un comitet director.
(16)Nu pot fi membri ai consiliului de administraţie persoanele care sunt incompatibile potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.
Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:
1.elaborează strategia globală de dezvoltare, retehnologizare, modernizare şi restructurare economico-financiară a societăţii;
2.elaborează structura organizatorică a companiei şi numărul de posturi, precum şi normativul de constituire a compartimentelor functionale şi de producţie;
3.aproba nivelul garanţiilor, potrivit legii, pentru persoanele care au calitatea de gestionar;
4.face propuneri cu privire la fuziunea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea companiei;
5.aproba delegarea de competente pentru directorul general, directorii executivi ai companiei şi pentru personalul din conducerea sucursalelor, în vederea exercitării atribuţiilor acestora;
6.supune anual adunării generale a acţionarilor, în termen de 60 de zile de la data încheierii exerciţiului financiar, raportul cu privire la activitatea societăţii comerciale, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi pe anul precedent, precum şi proiectul programului de activitate şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli ale companiei pe anul în curs;
7.propune repartizarea profitului, conform legii, şi majorarea sau reducerea capitalului social, precum şi emisiunea de obligaţiuni în condiţiile legii;
8.negociaza contractul colectiv de muncă împreună cu reprezentanţii salariaţilor;
9.aproba încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie);
10.propune, în condiţiile legii, asocierea cu alţi agenţi economici pentru realizarea de activităţi de interes comun;
11.face propuneri privind folosirea dividendelor aferente acţiunilor gestionate pentru restructurare şi dezvoltare;
12.analizează activitatea economică a sucursalelor sale şi încadrarea acestora în prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli şi stabileşte măsurile corespunzătoare;
13.aproba orice alte măsuri privind activitatea companiei, cu excepţia celor date, potrivit legii, în competenţa altor organe.
Consiliul de administraţie poate atrage, în activitatea de analiza a unor probleme complexe, specialişti din diferite sectoare. Activitatea acestora va putea fi recompensata material pe bază de convenţii civile de prestări de servicii, încheiate potrivit legii.
Consiliul de administraţie prezintă Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, o dată pe an, după aprobarea de către adunarea generală a acţionarilor, un raport privind activitatea companiei, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi pe anul precedent, precum şi proiectul programului de activitate şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli ale companiei pe anul în curs.
(1)În relaţiile cu terţii compania este reprezentată de către directorul general al companiei, pe baza şi în limitele împuternicirilor date de către consiliul de administraţie.
(2)Directorul general al companiei este reprezentantul României pe lângă Organizaţia Meteorologica Mondială.
(1)Comitetul director este alcătuit din directorul general şi directorii executivi ai companiei şi se întruneşte ori de câte ori este necesar pentru rezolvarea operativă a problemelor curente ale companiei.
(2)Comitetul director prezintă raportul sau de activitate consiliului de administraţie.
(1)Gestiunea companiei este controlată de acţionari prin 3 cenzori care sunt aleşi de adunarea generală a acţionarilor. Cel puţin unul dintre cenzori trebuie să fie expert contabil. Un cenzor extern independent, persoana juridică, poate fi numit sau ales cenzor al companiei.
(2)În perioada în care statul deţine mai mult de 20% din capitalul social, unul dintre cenzori va fi recomandat de către Ministerul Finanţelor. (3) Adunarea generală a acţionarilor alege 3 cenzori supleanţi, care îi vor înlocui, în condiţiile legii, pe cenzorii titulari.
(4)În scopul exercitării drepturilor şi obligaţiilor ce le revin, cenzorilor li se vor prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea companiei, la situaţia patrimoniului, a profitului şi a pierderilor.
(5)Cenzorii au următoarele atribuţii principale:
a)în cursul exerciţiului financiar verifica gospodărirea mijloacelor fixe şi a mijloacelor circulante, portofoliul de efecte, casa şi registrele de evidenţa contabilă şi informează consiliul de administraţie despre neregulile constatate;
b)la încheierea exerciţiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor şi a informaţiilor prezentate de consiliul de administraţie asupra conturilor societăţii comerciale, a bilanţului şi a contului de profit şi pierderi, prezentând adunării generale a acţionarilor un raport scris;
c)la lichidarea companiei controlează operaţiunile de lichidare;
d)prezintă adunării generale a acţionarilor punctul sau de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului şi a obiectului de activitate al companiei.
(6)Cenzorii sunt obligaţi:
a)să facă, în fiecare luna şi inopinat, inspecţii ale casei şi sa verifice existenta titlurilor sau a valorilor care sunt proprietatea companiei sau care au fost primite în gaj ori în depozit;
b)sa ia parte la adunările generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor, putând cere să se insereze în ordinea de zi propunerile pe care le vor considera necesare;
c)să constate depunerea în mod regulat a garanţiei din partea administratorilor;
d)sa vegheze ca dispoziţiile legii şi ale statutului să fie îndeplinite de administratori şi de lichidatori.
(7)Cenzorii se întrunesc la sediul companiei şi iau decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergenţe se înaintează adunării generale a acţionarilor.
(8)Cenzorii pot convoca adunarea generală extraordinară a acţionarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administraţie, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutivi (cu excepţia primilor 2 ani de la constituirea companiei) sau ori de câte ori considera necesar pentru alte situaţii privind încălcarea dispoziţiilor legale şi statutare.
(9)Atribuţiile şi modul de lucru al cenzorilor, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora se completează cu dispoziţiile legale în acest domeniu.
(10)Cenzorii şi cenzorii supleanţi sunt numiţi pe o perioadă de cel mult 3 ani şi pot fi realeşi.
(11)Nu pot fi cenzori persoanele care sunt incompatibile potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.
(12)Cenzorii sunt obligaţi să depună înainte de intrarea lor în funcţie o garanţie egala cu o treime din garanţia pentru membrii consiliului de administraţie.
(13)În caz de deces, incapacitate fizica sau legală, încetare sau renunţare la mandat de către un cenzor, cenzorul supleant cel mai în vârsta îl înlocuieşte. Dacă în acest mod numărul cenzorilor nu se poate completa, cenzorii rămaşi numesc altă persoană în locul vacant, până la cea mai apropiată adunare generală a acţionarilor. În cazul în care nu mai rămâne în funcţie nici un cenzor, consiliul de administraţie va convoca adunarea generală a acţionarilor, care va proceda la numirea altor cenzori.
(14)Cenzorii vor înscrie într-un registru special deliberările, precum şi constatările făcute în exerciţiul mandatului lor.
(15)Revocarea cenzorilor se va putea face numai de adunarea generală a acţionarilor, cu votul cerut la adunările generale extraordinare ale acţionarilor.
(1)Compania este proprietara bunurilor din patrimoniul sau, cu excepţia celor care i-au fost concesionate. Bunurile proprietate publică concesionate companiei se evidenţiază distinct şi au regimul prevăzut de lege.
(2)Prin bugetul de venituri şi cheltuieli al sucursalelor va trebui să se asigure mijloacele financiare în vederea funcţionarii corecte şi a dezvoltării tehnologice, la nivelul standardelor, a reţelei naţionale de observaţii şi măsurători meteorologice, precum şi elaborarea prognozelor şi diagnozelor meteorologice şi hidrologice.
(3)Compania are în structura sa sucursale ale căror atribuţii se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare.
(1)Pentru îndeplinirea obiectului de activitate şi în conformitate cu atribuţiile stabilite, compania utilizează sursele de finanţare constituite conform legii, credite bancare şi alte surse financiare. Compania poate beneficia de alocaţii sau de subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile prevăzute de lege. Subvenţiile se vor utiliza numai potrivit scopurilor pentru care au fost constituite.
(2)Activitatea companiei este susţinută financiar astfel:
a)activitatea de meteorologie şi hidrologie, cercetările fundamentale în domeniu, urmărirea sistematica şi completa a stării şi evoluţiei vremii şi apelor, realizarea schimbului internaţional de date şi integrarea în sistemul mondial de veghe meteorologica şi hidrologica se finanţează de la bugetul de stat prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului;
b)din contracte economice încheiate cu terţi pentru furnizarea de servicii specifice în domeniul meteorologiei, hidrologiei, hidrogeologiei şi gospodăririi apelor, precum şi din alte surse.
(3)Finanţarea programului de investiţii şi de retehnologizare se asigura din surse proprii, credite bancare şi, în completare, de la bugetul de stat, prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.
Exerciţiul financiar începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exerciţiu financiar începe la data constituirii companiei.
(1)Personalul de conducere al companiei şi al sucursalelor este numit sau concediat de către directorul general al companiei.
(2)Personalul de execuţie al companiei şi al sucursalelor este angajat sau concediat potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă.
(3)Salarizarea se face în conformitate cu prevederile legale.
(4)Plata salariilor şi a impozitelor aferente, a cotelor de asigurări sociale, precum şi a altor obligaţii faţă de bugetul de stat se va face potrivit legii.
(5)Drepturile şi obligaţiile personalului companiei sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare şi prin regulamentul de ordine interioară.
(6)Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă pentru personalul de execuţie sau de consiliul de administraţie, pentru personalul de conducere, potrivit legii.
Consiliul de administraţie stabileşte, în condiţiile legii, modul de amortizare a activelor corporale şi necorporale din patrimoniul companiei.
(1)Compania va tine evidenţa contabilă pentru activităţile desfăşurate şi va întocmi anual bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi pentru aceste activităţi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor.
(2)Bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi ale companiei vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, conform prevederilor legale.
(1)Profitul companiei se stabileşte, în condiţiile legii, pe baza bilanţului contabil aprobat de adunarea generală a acţionarilor.
(2)Profitul companiei, rămas după plata impozitului pe profit, se va repartiza conform hotărârii adunării generale a acţionarilor şi dispoziţiilor legale în vigoare.
(3)Compania îşi constituie fond de rezerva şi alte fonduri în condiţiile legii.
(4)Plata dividendelor cuvenite acţionarilor se face de către companie în condiţiile legii, după aprobarea bilanţului contabil de către adunarea generală a acţionarilor.
(5)În cazul înregistrării de pierderi, adunarea generală a acţionarilor va analiza cauzele producerii acestora şi va hotărî în consecinţa asupra modului în care vor fi suportate aceste pierderi. Suportarea pierderilor de către acţionari se va face proporţional cu aportul la capitalul social şi în limita capitalului social subscris.
Compania va tine, prin grija administratorilor şi a cenzorilor, toate registrele prevăzute de lege.
Compania se poate asocia, fără constituirea de noi persoane juridice, cu societăţi comerciale din alte sectoare de activitate, care au legătură cu obiectul de activitate al acesteia şi care adera la prevederile prezentului statut.
Asocierea se face pe bază de contract de asociere.
(1)Compania poate constitui, singura sau împreună cu alte persoane juridice sau fizice, persoane juridice noi, în condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul statut.
(2)Societăţile comerciale asociate la companie vor respecta şi aplica procedurile şi metodologiile unitare, stabilite de comun acord prin contractul de asociere, pentru desfăşurarea principalelor relaţii comerciale, de producţie, financiare etc.
Asocierea unei societăţi comerciale la companie se propune de către consiliul de administraţie al companiei şi se aproba de către adunarea generală a acţionarilor.
Condiţiile de parteneriat pe perioada asocierii, precum şi cele de retragere vor fi stipulate în contractele de asociere care se vor încheia între companie şi fiecare societate comercială asociata.
(1)Modificarea formei juridice a companiei se va putea face numai în temeiul hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor şi cu îndeplinirea tuturor formelor prevăzute de lege.
(2)Noua societate va îndeplini formalităţile legale de înregistrare şi publicare cerute la înfiinţarea societăţii comerciale.
(1)Următoarele situaţii duc la dizolvarea companiei:
a)imposibilitatea realizării obiectului de activitate;
b)declararea nulităţii companiei;
c)hotărârea adunării generale a acţionarilor;
d)falimentul companiei;
e)pierderea unei jumătăţi din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezerva, dacă adunarea generală a acţionarilor nu decide completarea capitalului social sau limitarea lui la suma rămasă.
f)la cererea acţionarilor, dacă împrejurările de forta majoră şi consecinţele lor durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală extraordinară a acţionarilor constata ca funcţionarea companiei nu mai este posibila;
g)alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al companiei.
(2)Dizolvarea companiei va fi înscrisă la oficiul registrului comerţului şi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
(1)Dizolvarea companiei are ca efect deschiderea procedurii de lichidare.
(2)Lichidarea companiei şi repartizarea patrimoniului se fac în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
(1)Litigiile de orice fel apărute între companie şi persoane fizice sau juridice, române sau străine, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun din România.
(2)Litigiile născute din raporturile contractuale dintre companie şi persoane juridice române sau străine pot fi soluţionate şi prin arbitraj, potrivit legii.
Prevederile prezentului statut se completează cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, ale Codului comercial şi ale celorlalte acte normative în materie comercială.
| BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ A STATULUI, aflate în administrarea Regiei Autonome "Apele Române", care se concesionează Companiei Naţionale "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. (I.N.M.H.) | |||||
| Clădiri, terenuri, instalaţii şi dotări aferente următoarelor: | |||||
| Nr. crt. | Denumirea | Localitatea de reşedinţă şi judeţul | Bazinul hidrografic | ||
| 0 | 1 | 2 | 3 | ||
| 1. | Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie - Sediul central | Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 97, Bucureşti | |||
| 2. | Observatorul de Fizica Atmosferei Afumaţi | Şos. Afumaţi nr. 1.581, judeţul Ilfov | |||
| 3. | Serviciul meteorologic teritorial Cluj - sediu şi dotări aferente | Str. Vânătorului nr. 17, Cluj-Napoca, judeţul Cluj | |||
| 4. | Centrul de prognoză a vremii Cluj | Str. Vânătorului nr. 17, Cluj-Napoca, judeţul Cluj | |||
| 5. | Serviciul meteorologic teritorial Oradea - sediu şi dotări aferente | Calea Aradului nr. 5, Oradea, judeţul Bihor | |||
| 6. | Serviciul meteorologic teritorial Timişoara - sediu şi dotări aferente | Str. Spitalul Nou nr. 15, Timişoara, judeţul Timiş | |||
| 7. | Centrul de prognoză a vremii Arad | Aleea Aeroportului nr. 1, Arad, judeţul Arad | |||
| 8. | Serviciul meteorologic teritorial Târgu Mureş - sediu şi dotări aferente | Str. Samuel Koteles nr. 33, Târgu Mureş, judeţul Mureş | |||
| 9. | Centrul de prognoză a vremii Sibiu | Str. Someşului nr. 49, Sibiu, judeţul Sibiu | |||
| 10. | Serviciul meteorologic teritorial Râmnicu Vâlcea - sediu şi dotări aferente | Str. Romul Belu nr. 1, Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea | |||
| 11. | Serviciul meteorologic teritorial Craiova - sediu şi dotări aferente | Str. Nicolae Romanescu nr. 48, Craiova, judeţul Dolj | |||
| 12. | Centrul de prognoză a vremii Craiova | Str. Brestei nr. 3a, Craiova, judeţul Dolj | |||
| 13. | Serviciul meteorologic teritorial Bacău - sediu şi dotări aferente | Str. Cuza Vodă nr. 1, Bacău, judeţul Bacău | |||
| 14. | Serviciul meteorologic teritorial Iaşi - sediu şi dotări aferente | Str. Vascauteanu nr. 10, Iaşi, judeţul Iaşi | |||
| 15. | Centrul de prognoză a vremii Bacău | Str. Aeroportului nr. 1, Bacău, judeţul Bacău | |||
| 16. | Serviciul meteorologic teritorial Constanţa - sediu şi dotări aferente | Bd. Mamaia nr. 300, Constanţa, judeţul Constanţa | |||
| 17. | Centrul de prognoză a vremii Constanţa | Bd. Mamaia nr. 300, Constanţa, judeţul Constanţa | |||
| 18. | Serviciul meteorologic teritorial Piteşti - sediu şi dotări aferente | Str. Câmpulung nr. 8, Piteşti, judeţul Argeş | |||
| 19. | Serviciul meteorologic teritorial Buzău - sediu şi dotări aferente | Str. Bucegi nr. 20 bis, Buzău, judeţul Buzău | |||
| 20. | Observatorul aerologic Cluj | Str. Vânătorului nr. 17, judeţul Cluj-Napoca, judeţul Cluj | |||
| 21. | Observatorul aerologic Constanţa | Bd. Mamaia nr. 300, Constanţa, judeţul Constanţa | |||
| 22. | Observatorul aerologic Mogoşoaia | Şos. Bucureşti-Târgovişte nr. 50, sectorul 1, Bucureşti | |||
| 23. | Observatorul radar Cluj | Str. Vânătorului nr. 17, Cluj-Napoca, judeţul Cluj | |||
| 24. | Observatorul radar Oradea | Calea Aradului nr. 5, Oradea, judeţul Bihor | |||
| 25. | Observatorul radar Timişoara | Str. Spitalul Nou nr. 15, Timişoara, judeţul Timiş | |||
| 26. | Observatorul radar Craiova | Şos. Craiova-Bucureşti, Km 6 | |||
| 27. | Observatorul radar Iaşi-Bârnova | Comuna Bârnova, judeţul Iaşi | |||
| 28. | Observatorul radar Constanţa-Tuzla | Comuna Tuzla, judeţul Constanţa | |||
| 29. | Staţia meteorologică Oradea | Oradea, judeţul Bihor | Crişuri | ||
| 30. | Staţia meteorologică Săcuieni | Săcuieni, judeţul Bihor | Crişuri | ||
| 31. | Staţia meteorologică Huedin | Huedin, judeţul Cluj | Crişuri | ||
| 32. | Staţia meteorologică Borod | Borod, judeţul Bihor | Crişuri | ||
| 33. | Staţia meteorologică Stâna de Vale | Stâna de Vale, judeţul Bihor | Crişuri | ||
| 34. | Staţia meteorologică Holod | Holod, judeţul Bihor | Crişuri | ||
| 35. | Staţia meteorologică Dumbrăviţa | Dumbrăviţa, judeţul Bihor | Crişuri | ||
| 36. | Staţia meteorologică Şiria | Şiria, judeţul Arad | Crişuri | ||
| 37. | Staţia meteorologică Chişineu-Criş | Chişineu-Criş, judeţul Arad | Crişuri | ||
| 38. | Staţia meteorologică Cluj | Cluj-Napoca, judeţul Cluj | Someş | ||
| 39. | Staţia meteorologică Baia Mare | Baia Mare, judeţul Maramureş | Someş | ||
| 40. | Staţia meteorologică Bistriţa | Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud | Someş | ||
| 41. | Staţia meteorologică Dej | Dej, judeţul Cluj | Someş | ||
| 42. | Staţia meteorologică Vârful Iezer | Borşa, judeţul Maramureş | Someş-Tisa | ||
| 43. | Staţia meteorologică Satu Mare | Satu Mare, judeţul Satu Mare | Someş-Tisa | ||
| 44. | Staţia meteorologică Sighetu Marmaţiei | Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş | Someş-Tisa | ||
| 45. | Staţia meteorologică Supuru de Jos | Supuru de Jos, judeţul Satu Mare | Someş-Tisa | ||
| 46. | Staţia meteorologică Târgu Lăpuş | Târgu Lăpuş, judeţul Maramureş | Someş-Tisa | ||
| 47. | Staţia meteorologică Vârful Vlădeasa 1800 | Judeţul Cluj | Someş-Tisa | ||
| 48. | Staţia meteorologică Zalău | Zalău, judeţul Sălaj | Someş-Tisa | ||
| 49. | Staţia meteorologică Timişoara | Timişoara, judeţul Timiş | Timiş-Cerna | ||
| 50. | Staţia meteorologică Banloc | Banloc, judeţul Timiş | Timiş-Cerna | ||
| 51. | Staţia meteorologică Caransebeş | Caransebeş, judeţul Caraş-Severin | Timiş-Cerna | ||
| 52. | Staţia meteorologică Lugoj | Lugoj, judeţul Timiş | Timiş-Cerna | ||
| 53. | Staţia meteorologică Moldova Veche | Moldova Veche, judeţul Caraş-Severin | Timiş-Cerna | ||
| 54. | Staţia meteorologică Oraviţa | Oraviţa, judeţul Caraş-Severin | Timiş-Cerna | ||
| 55. | Staţia meteorologică Reşiţa | Reşiţa, judeţul Caraş-Severin | Timiş-Cerna | ||
| 56. | Staţia meteorologică Vârful Semenic | Judeţul Caraş-Severin | Timiş-Cerna | ||
| 57. | Staţia meteorologică Sânnicolau Mare | Sânnicolau Mare, judeţul Timiş | Timiş-Cerna | ||
| 58. | Staţia meteorologică Vârful Ţarcu | Judeţul Caraş-Severin | Timiş-Cerna | ||
| 59. | Staţia meteorologică Arad | Arad, judeţul Arad | Mureş | ||
| 60. | Staţia meteorologică Băişoara | Băişoara, judeţul Cluj | Mureş | ||
| 61. | Staţia meteorologică Blaj | Blaj, judeţul Alba | Mureş | ||
| 62. | Staţia meteorologică Bucin | Bucin, judeţul Harghita | Mureş | ||
| 63. | Staţia meteorologică Câmpeni | Câmpeni, judeţul Alba | Mureş | ||
| 64. | Staţia meteorologică Deva | Deva, judeţul Hunedoara | Mureş | ||
| 65. | Staţia meteorologică Dumbrăveni | Dumbrăveni, judeţul Sibiu | Mureş | ||
| 66. | Staţia meteorologică Joseni | Joseni, judeţul Harghita | Mureş | ||
| 67. | Staţia meteorologică Odorhei | Odorhei, judeţul Harghita | Mureş | ||
| 68. | Staţia meteorologică Roşia Montană | Roşia Montană, judeţul Alba | Mureş | ||
| 69. | Staţia meteorologică Sărmaşu | Sărmaşu, judeţul Mureş | Mureş | ||
| 70. | Staţia meteorologică Sebeş-Alba | Sebeş-Alba, judeţul Alba | Mureş | ||
| 71. | Staţia meteorologică Târgu Mureş | Târgu Mureş, judeţul Mureş | Mureş | ||
| 72. | Staţia meteorologică Topliţa | Topliţa, judeţul Harghita | Mureş | ||
| 73. | Staţia meteorologică Vărădia de Mureş | Vărădia de Mureş, judeţul Arad | Mureş | ||
| 74. | Staţia meteorologică Apa Neagră | Padeş, judeţul Gorj | Jiu | ||
| 75. | Staţia meteorologică Calafat | Calafat, judeţul Dolj | Jiu | ||
| 76. | Staţia meteorologică Băileşti | Băileşti, judeţul Dolj | Jiu | ||
| 77. | Staţia meteorologică Bechet | Bechet, judeţul Dolj | Jiu | ||
| 78. | Staţia meteorologică Craiova | Craiova, judeţul Dolj | Jiu | ||
| 79. | Staţia meteorologică Petroşani | Petroşani, judeţul Hunedoara | Jiu | ||
| 80. | Staţia meteorologică Vârful Parâng | Judeţul Hunedoara | Jiu | ||
| 81. | Staţia meteorologică Târgu Jiu | Târgu Jiu, judeţul Gorj | Jiu | ||
| 82. | Staţia meteorologică Târgu Logreşti | Târgu Logreşti, judeţul Gorj | Jiu | ||
| 83. | Staţia meteorologică Drobeta-Turnu Severin | Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi | Jiu | ||
| 84. | Staţia meteorologică Miercurea-Ciuc | Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita | Olt | ||
| 85. | Staţia meteorologică Sfântu Gheorghe | Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna | Olt | ||
| 86. | Staţia meteorologică Târgu Secuiesc | Târgu Secuiesc, judeţul Covasna | Olt | ||
| 87. | Staţia meteorologică Vârful Lacăuţi | Judeţul Covasna | Olt | ||
| 88. | Staţia meteorologică Braşov-Ghimbav | Braşov, judeţul Braşov | Olt | ||
| 89. | Staţia meteorologică Poiana Braşov | Poiana Braşov, judeţul Braşov | Olt | ||
| 90. | Staţia meteorologică Fundata | Fundata, judeţul Braşov | Olt | ||
| 91. | Staţia meteorologică Făgăraş | Făgăraş, judeţul Braşov | Olt | ||
| 92. | Staţia meteorologică Sibiu | Sibiu, judeţul Sibiu | Olt | ||
| 93. | Staţia meteorologică Boiţa | Boiţa, judeţul Sibiu | Olt | ||
| 94. | Staţia meteorologică Bâlea Lac | Bâlea Lac, judeţul Sibiu | Olt | ||
| 95. | Staţia meteorologică Păltiniş | Păltiniş, judeţul Sibiu | Olt | ||
| 96. | Staţia meteorologică Râmnicu Vâlcea | Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea | Olt | ||
| 97. | Staţia meteorologică Obârşia Lotrului | Obârşia Lotrului, judeţul Vâlcea | Olt | ||
| 98. | Staţia meteorologică Voineasa | Voineasa, judeţul Vâlcea | Olt | ||
| 99. | Staţia meteorologică Drăgăşani | Drăgăşani, judeţul Vâlcea | Olt | ||
| 100. | Staţia meteorologică Slatina | Slatina, judeţul Olt | Olt | ||
| 101. | Staţia meteorologică Caracal | Caracal, judeţul Olt | Olt | ||
| 102. | Staţia meteorologică Alexandria | Alexandria, judeţul Teleorman | Argeş-Vedea | ||
| 103. | Staţia meteorologică Bucureşti-Filaret | Bucureşti, sectorul 5 | Argeş-Vedea | ||
| 104. | Staţia meteorologică Câmpulung | Câmpulung Muscel, judeţul Argeş | Argeş-Vedea | ||
| 105. | Staţia meteorologică Curtea de Argeş | Curtea de Argeş, judeţul Argeş | Argeş-Vedea | ||
| 106. | Staţia meteorologică Târgovişte | Târgovişte, judeţul Dâmboviţa | Argeş-Vedea | ||
| 107. | Staţia meteorologică Giurgiu | Giurgiu, judeţul Giurgiu | Argeş-Vedea | ||
| 108. | Staţia meteorologică Morăreşti-Deduleşti | Morăreşti, judeţul Argeş | Argeş-Vedea | ||
| 109. | Staţia meteorologică Olteniţa | Olteniţa, judeţul Călăraşi | Argeş-Vedea | ||
| 110. | Staţia meteorologică Piteşti | Piteşti, judeţul Argeş | Argeş-Vedea | ||
| 111. | Staţia meteorologică Roşiori de Vede | Roşiori de Vede, judeţul Teleorman | Argeş-Vedea | ||
| 112. | Staţia meteorologică Titu | Titu, judeţul Dâmboviţa | Argeş-Vedea | ||
| 113. | Staţia meteorologică Turnu Măgurele | Turnu Măgurele, judeţul Teleorman | Argeş-Vedea | ||
| 114. | Staţia meteorologică Videle | Videle, judeţul Teleorman | Argeş-Vedea | ||
| 115. | Staţia meteorologică Zimnicea | Zimnicea, judeţul Teleorman | Argeş-Vedea | ||
| 116. | Staţia meteorologică Bisoca | Bisoca, judeţul Buzău | Ialomiţa-Buzău | ||
| 117. | Staţia meteorologică Buzău | Buzău, judeţul Buzău | Ialomiţa-Buzău | ||
| 118. | Staţia meteorologică Brăila | Brăila, judeţul Brăila | Ialomiţa-Buzău | ||
| 119. | Staţia meteorologică Călăraşi | Călăraşi, judeţul Călăraşi | Ialomiţa-Buzău | ||
| 120. | Staţia meteorologică Câmpina | Câmpina, judeţul Prahova | Ialomiţa-Buzău | ||
| 121. | Staţia meteorologică Feteşti | Feteşti, judeţul Ialomiţa | Ialomiţa-Buzău | ||
| 122. | Staţia meteorologică Griviţa | Griviţa, judeţul Ialomiţa | Ialomiţa-Buzău | ||
| 123. | Staţia Meteorologică Întorsura Buzăului | Întorsura Buzăului, judeţul Covasna | Ialomiţa-Buzău | ||
| 124. | Staţia meteorologică Vârful Penteleu | Gura Teghii, judeţul Buzău | Ialomiţa-Buzău | ||
| 125. | Staţia meteorologică Ploieşti | Ploieşti, judeţul Prahova | Ialomiţa-Buzău | ||
| 126. | Staţia meteorologică Predeal | Predeal, judeţul Braşov | Ialomiţa-Buzău | ||
| 127. | Staţia meteorologică Sinaia Cota 1500 | Sinaia, judeţul Prahova | Ialomiţa-Buzău | ||
| 128. | Staţia meteorologică Slobozia | Slobozia, judeţul Ialomiţa | Ialomiţa-Buzău | ||
| 129. | Staţia meteorologică Urziceni | Urziceni, judeţul Ialomiţa | Ialomiţa-Buzău | ||
| 130. | Staţia meteorologică Vârful Omu | Judeţul Prahova | Ialomiţa-Buzău | ||
| 131. | Staţia meteorologică Adamclisi | Adamclisi, judeţul Constanţa | Dobrogea-Litoral | ||
| 132. | Staţia meteorologică Cernavodă | Cernavodă, judeţul Constanţa | Dobrogea-Litoral | ||
| 133. | Staţia meteorologică Gloria | Platforma de foraj | Dobrogea-Litoral | ||
| 134. | Staţia meteorologică Gorgova | Gorgova, judeţul Tulcea | Dobrogea-Litoral | ||
| 135. | Staţia meteorologică Gura Portiţei | Gura Portiţei, judeţul Tulcea | Dobrogea-Litoral | ||
| 136. | Staţia meteorologică Hârşova | Hârşova, judeţul Constanţa | Dobrogea-Litoral | ||
| 137. | Staţia meteorologică Jurilovca | Jurilovca, judeţul Tulcea | Dobrogea-Litoral | ||
| 138. | Staţia meteorologică Mangalia | Mangalia, judeţul Constanţa | Dobrogea-Litoral | ||
| 139. | Staţia meteorologică Medgidia | Medgidia, judeţul Constanţa | Dobrogea-Litoral | ||
| 140. | Staţia meteorologică Mahmudia | Mahmudia, judeţul Tulcea | Dobrogea-Litoral | ||
| 141. | Staţia meteorologică Sfântu Gheorghe | Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea | Dobrogea-Litoral | ||
| 142. | Staţia meteorologică Sulina | Sulina, judeţul Tulcea | Dobrogea-Litoral | ||
| 143. | Staţia meteorologică Constanţa | Constanţa, judeţul Constanţa | Dobrogea-Litoral | ||
| 144. | Staţia meteorologică Tulcea | Tulcea, judeţul Tulcea | Dobrogea-Litoral | ||
| 145. | Staţia meteorologică Bacău | Bacău, judeţul Bacău | Siret | ||
| 146. | Staţia meteorologică Piatra-Neamţ | Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ | Siret | ||
| 147. | Staţia meteorologică Suceava | Suceava, judeţul Suceava | Siret | ||
| 148. | Staţia meteorologică Focşani | Focşani, judeţul Vrancea | Siret | ||
| 149. | Staţia meteorologică Adjud | Adjud, judeţul Vrancea | Siret | ||
| 150. | Staţia meteorologică Râmnicu Sărat | Râmnicu Sărat, judeţul Buzău | Siret | ||
| 151. | Staţia meteorologică Vârful Rarău | Judeţul Suceava | Siret | ||
| 152. | Staţia meteorologică Rădăuţi | Rădăuţi, judeţul Suceava | Siret | ||
| 153. | Staţia meteorologică Târgu-Neamţ | Târgu-Neamţ, judeţul Neamţ | Siret | ||
| 154. | Staţia meteorologică Călimani | Călimani, judeţul Suceava | Siret | ||
| 155. | Staţia meteorologică Vârful Ceahlău-Toaca | Judeţul Neamţ | Siret | ||
| 156. | Staţia meteorologică Roman | Roman, judeţul Neamţ | Siret | ||
| 157. | Staţia meteorologică Bârlad | Bârlad, judeţul Vaslui | Prut | ||
| 158. | Staţia meteorologică Botoşani | Botoşani, judeţul Botoşani | Prut | ||
| 159. | Staţia meteorologică Cotnari | Cotnari, judeţul Iaşi | Prut | ||
| 160. | Staţia meteorologică Galaţi | Galaţi, judeţul Galaţi | Prut | ||
| 161. | Staţia meteorologică Iaşi | Iaşi, judeţul Iaşi | Prut | ||
| 162. | Staţia meteorologică Negreşti | Negreşti, judeţul Vaslui | Prut | ||
| 163. | Staţia meteorologică Dărăbani | Dărăbani, judeţul Botoşani | Prut | ||
| 164. | Staţia meteorologică Tecuci | Tecuci, judeţul Galaţi | Prut | ||
| 165. | Staţia meteorologică Vaslui | Vaslui, judeţul Vaslui | Prut | ||
| 166. | Staţia de hidrologie experimentală şi evapotranspiraţie Voineşti | Voineşti, judeţul Dâmboviţa | |||
| 167. | Staţia de hidrologie experimentală şi eroziunea solului Aldeni | Aldeni, judeţul Buzău | |||
| 168. | Staţia de testare a aparaturii hidrometrice Malu cu Flori | Malu cu Flori, judeţul Dâmboviţa | |||
| 169. | Staţia evapotranspiraţie şi experimentală Căldăruşani | Satul Lipia, comuna Nuci, judeţul Ilfov | |||
| 170. | Staţia evapotranspiraţie şi experimentală Braşov | Poiana Braşov, judeţul Braşov | |||
| 171. | Staţia hidrologică-bazin reprezentativ Suha | Comuna Stulpicani, judeţul Suceava | |||
| 172. | Staţia hidrologică Sulina | Str. I nr. 190, Sulina, judeţul Tulcea | |||
| - | şalupa "Fundeni"; | ||||
| - | şalupa "Hidrologul"; | ||||
| - | ponton de acostare | ||||
| 173. | Colectiv de cercetări hidrologice fluviale Brăila: | Brăila, judeţul Brăila | |||
| - | nava de cercetări hidrologice "Lipova" | ||||
| - | ponton de acostare | ||||
| 174. | Staţia hidrologică - bazin reprezentativ Straja | Comuna Straja, judeţul Arad | |||
| 175. | Staţia hidrologică - bazin reprezentativ Moneasa | Comuna Moneasa, judeţul Arad | |||
| 176. | Staţia hidrologică - bazin reprezentativ Varieş | Satul Pauşa, comuna Nojorid, judeţul Bihor | |||
| 177. | Staţia hidrologică - bazin reprezentativ Sovata | Sovata, judeţul Mureş | |||
| 178. | Staţia hidrologică - bazin reprezentativ Sebeş | Comuna Borlova, judeţul Caraş-Severin | |||
| 179. | Staţia hidrologică - bazin reprezentativ Moeciu | Comuna Moeciu, judeţul Braşov | |||
| 180. | Staţia hidrologică - bazin reprezentativ Teleajenul Superior | Comuna Cheia, judeţul Prahova | |||
| 181. | Staţia hidrologică - bazin reprezentativ Tinoasa-Cerna | Comuna Ciurea, judeţul Iaşi | |||
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.